Featured
„Nu știu ce arme se vor folosi în cel de-al treilea război mondial, dar știu că cel de-al patrulea se va da cu pietre și bâte.”
Ascultăm discursuri războinice. Urmărim teatrele de luptă. Ne mirăm de vizita istorică a lui Joe Biden la Kiev și ne crucim, când aflăm că Jack Sullivan, consilierul de securitate al Administrației americane, i-a informat pe ruși că „președintele SUA vine în Ucraina.” Cinci zile nu s-a tras niciun foc de armă. Dar, în timpul vizitei istorice, au sunat sirenele. Ce film odios vedem?
Vorba francezului din secolul XVll „La război, ca la război” nu mai e valabilă. Orice asemănare cu trecutele conflagrații se încadrează într-o singură cheie: ne pregătim de ceea ce ne temem cel mai mult. Liderii lumii au luat-o razna.
Și așa ne aducem aminte de maxima lui Albert Einstein, lansată acum opt decenii: „nu știu ce arme se vor folosi în cel de-al treilea război mondial, dar știu că cel de-al patrulea se va da cu pietre și bâte.”
Care e consecința vizitei istorice a lui Joe Biden (sau a sosiei lui, nu se știe) la Kiev? Vladimir Putin a anunțat că Rusia își suspendă participarea la tratatul New Start, de control al focoaselor nucleare, în timpul discursului său în fața națiunii.
„Războiul din Ucraina este cel mai regizat, cel mai necinstit și mai fals război din istorie, iar Volodimir Zelenski e o armă de distrugere în masă,” avea să spună Tucker Carlson, în talk-show-ul său de pe Fox News, nu înainte de a aminti previziunile lui Donald Trump, care se întreba „De ce ne-am război cu Rusia?. „Oare dacă vom transforma Rusia în dușmanul nostru, asta nu îl va arunca pe Putin în brațele Chinei, creându-se astfel cea mai puternică și periculoasă alianță anti-americană din istorie?” Și atfel liderul de la Kremlin a simțit nevoia să se apropie de cealaltă parte a populației planetei, trimițând bezele celor mai săraci și mai credincioși oameni.
Ceea ce nu realizează adepții soluției finale date de aliați Rusiei (o misiune militară practic imposibilă fără uzul armelor nucleare) e că lumea euroatlantică, civilizatorie, democratică, reprezintă doar 800 de milioane de viețuitori ai planetei, iar de partea opusă sunt șapte miliarde. „Rusia nu poate fi învinsă pe câmpul de luptă,” a anunțat noul țar. Liderul de la Kremlin a avertizat că Rusia este pregătită să reia testarea armelor nucleare. „Desigur, nu o vom face mai întâi,” a adăugat președintele Putin. „Dar dacă SUA efectuează teste, o vom face și noi.” De asemenea, a semnat un decret prin care scoate Transnistria de sub administrația Republicii Moldova. Prezent pe scena de la Varșovia, Joe Biden a cerut aplauze pentru Maia Sandu, fără a pune mâna pe portofel cum a făcut-o la Kiev, scoțând jumătate de miliard de dolari, probabil, contra probelor din dosarul Burisma, care-l încriminau pe fiul Hunter.
În acest timp de slavă și de de focoase aprinse, ucrainienii sapă la canalul Bâstroe, sfidând orice rațiune de mediu, pentru că nimeni nu i se opune, lui, „armei de distrugere în masă.” Pe fondul tensiunii și a agresărilor mediului din Delta Dunării, dulapul de la Cotroceni, ieșit din formatul București, s-a răstit la politicieni că s-au înfierbântat și îi invită la calm și la ascultarea experților.
La adăpostul unui arsenal de luptă, tot mai îndestulat, și cu mari puteri nucleare gata să-i sară în ajutor, Putin se proclamă un lider al lumii zdravene la cap.
Aplauzele frenetice de la Moscova și de la Varșovia, din timpul discursurilor celor doi mari șefi de state ale lumii, Joe Biden și Vladimir Putin, sunt un triumf al imbecilității unei umanități, căreia i s-a urât cu binele.
În acest timp al ororilor săvârșite la scene deschise, citim hazul de necaz al unui individ internat recent la spitalul de Ortopedie. Și-a rupt piciorul, explicând că a nimerit în mijlocul faliei dintre cele două lumi!
Noi, cei necăzuți între scaune, ne-am exprimat punctul de vedere. Războiul din Ucraina nu e al nostru. Nici al europenilor. Că doar nu institutul german Koch sau cel francez Pasteur s-au dus să facă experimente secrete de laborator cu viruși de distrugere în masă în țara lui Zele-vogue?
Compoziția fotografică a plimbării lui Joe și a lui Volodimir, din fața catedralei aurii din mijlocul Kievului, seamănă cu „Judecata de Apoi” a pictorului olandez, Jan Van Eyck, considerată o capodoperă a Renașterii timpurii, îspăimântă. Ce caută diavolii lângă un lăcaș sfânt?
Se pare că vizita, așa zis istorică, a lui Biden la Kiev a avut o unică misiune să-l provoace pe Putin. Acesta a și anunțat imediat nu doar că Rusia e și mai determinată să continue agresiunile militare, ci să-și extindă domeniile luptei și mai departe de Rusia. Înfricoșător, ar spune raționalul. Iraționalul tălâmb se gândește că el va aplauda din spatele tastelor prima victorie din istoria civilizației împotriva Rusiei.
Știm cum arată prezentul, în care pacifismul lumii occidentale e considerat putinism de facto, dar – oameni buni – să sacrificăm o planetă pentru Crimeea, ținut și așa donat de Hrușciov Ucrainei, ca un cadou de bună conviețuire sovietică.
Suntem zdraveni la cap?
Intrăm în al doilea an de război în Ucraina și mai divizați. Nu știm câți apologeți ai înarmărilor sunt în Europa, dar știm că industria americană de război are cotații fierbinți pe bursele occidentale. Cine să oprească războiul?
Se spune că un fochist n-ar întrerupe niciodată furnalul, fiindcă s-ar teme că-și va pierde locul de muncă.
Marii lideri ai lumii și-au pierdut mințile, iar unii pământeni dansează samba pe lângă foc, fără a realiza că sunt pe muchia vulcanului.
Nu vrem să participăm la actul de sinucidere în masă, doar pentru ca unora să li se umple desagii și să li se împlinească vrerea Noii Ordini Mondiale. Pur și simplu, refuzăm să participăm la supliciu.
Marius Ghilezan
Administratie
Revoluția apei la Sinaia: Lucrări avansate promit siguranță pe termen lung
Stațiunea Sinaia, o destinație emblematică a Văii Prahovei, se află în plin proces de modernizare a infrastructurii sale vitale. Lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă au atins un stadiu avansat de execuție, prefigurând un viitor în care calitatea și continuitatea serviciilor hidrice nu vor mai reprezenta o preocupare.
Un proiect vital pentru siguranța Sinaiei
În centrul acestei transformări stă proiectul PH-CL-13, derulat cu seriozitate și profesionalism de către HIDRO PRAHOVA S.A. Acesta nu este doar un simplu șantier, ci o inițiativă strategică ce vizează reabilitarea integrală a componentelor cheie: sursele de apă, aducțiunile, stațiile de tratare și rezervoarele. Scopul este clar și ambițios: creșterea siguranței și eficienței întregului sistem de alimentare cu apă al orașului.
De la calitate la continuitate: Beneficiile tangibile
Investițiile masive în infrastructura hidrică nu sunt doar cifre în rapoarte, ci aduc beneficii concrete și imediate pentru fiecare locuitor și turist al Sinaiei. Prin aceste intervenții complexe, se urmăresc patru piloni esențiali:
- Îmbunătățirea calității apei furnizate: Asigurarea unei ape potabile la cele mai înalte standarde.
- Reducerea riscului de avarii: Eliminarea disfuncționalităților și a întreruperilor neprevăzute.
- Creșterea fiabilității infrastructurii: O rețea rezistentă și performantă pe termen lung.
- Asigurarea continuității serviciului: Acces neîntrerupt la apă, un element fundamental pentru confortul urban.
Aceste eforturi se înscriu în viziunea pe termen lung a unei stațiuni moderne, unde resursele esențiale sunt gestionate cu responsabilitate. Mesajul „Investim astăzi pentru apă sigură mâine” subliniază angajamentul ferm față de sănătatea și bunăstarea comunității, transformând Sinaia într-un exemplu de bună practică în administrarea resurselor hidrice.
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Curreq ds Apel Ploiesti chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „cqmera preliminara”. Adică, nu se mai joacă „șotron”, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
-
Exclusivacum 2 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 2 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 3 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



