Featured

În 2022, România a stins, la propriu, lumina

Publicat

acum 3 ani

februarie 20, 2023

Incisiv

Anul trecut, România a înregistrat cel mai scăzut consum de energie electrică din UE, în condițiile în care deja avea cel mai redus consum pe cap de locuitor, semn că economiile la energie s-au făcut doar în țara noastră. Românii au ajuns să fie atât de săraci, încât au consumat doar 2,98 MWh per capita, față de media UE de 6,31 MWh și de vârful clasamentului, Finlanda, cu 15,33 MWh per capita. Chiar și în aceste condiții, importurile de energie au crescut cu 5,4% față de anul 2021.

(Preluare National – Claudia Marcu):

Ieșirile publice din ce în ce mai dese ale premierului Nicolae Ciucă, pentru a da vești bune despre creșteri economice în 2022, contrastează flagrant cu datele statistice din economia reală. Astfel, potrivit INS, consumul de energie în economie s-a redus cu 6,52%, ca rezultat al falimentelor companiilor din România, nevoite să-și închidă porțile din cauza prețurilor prohibitive la energie și gaze. Per ansamblu, consumul final de energie electrică în România a scăzut cu 7,18%, dat fiind reducerea drastică a consumului populației, de 9,25%, și a consumului pentru iluminatul public, cu 4,24%.

 Față de 2019, consumul final de energie electrică a scăzut anul trecut cu 6,49%, cea mai catastrofală prăbușire a consumului înregistrându-se în economie, unde reducerea a fost de 8,65%. Ordinul Ursulei von der Leyen către UE de a face economie la energie electrică a funcționat doar în România, unde consumul per capita a ajuns pe ultimul loc, la 2,98 MWh. Cel mai aproape de acest consum, deși la o distanță apreciabilă, s-au situat Letonia, cu 3,94 MWh, Cipru, cu 4,33 MWh, Lituania, cu 4,61 MWh, și Polonia, cu 4,65 MWh. Consumuri per capita de peste 5 MWh au avut Slovacia, Malta, Grecia, Italia, Portugalia, Bulgaria, și Spania, iar peste media UE, care a fost de 6,31 MWh, s-au situat Olanda, Germania, Cehia, Irlanda, Slovenia, Estonia, Franța, Belgia și Austria. Cel mai mare consum din UE în 2022 a fost înregistrat în Finlanda, de 15,33 MWh per capita.

Sărăcie multă, emisii puține

La capitolul intensității CO2, emisii specifice în producția publică de energie electrică, România, cu 280 gCO2/kWh, s-a situat sub Polonia, cu emisii de 692 gCO2 /kWh, Bulgaria, cu 490 gCO2 /KWh, Germania – 395 gCO2 /kWh, Grecia – 316 gCO2 /kWh, precum și sub Olanda și Italia, cu emisii de 288 gCO2 /kWh. Cantitativ, Germania a produs 230,5 milioane tone CO2, Polonia, 123,9 milioane tone CO2, în timp ce România a produs doar 15,8 milioane tone CO2. În ce privește contribuția procentuală a surselor regenerabile variabile, eolian și fotovoltaic, în producția publică de energie electrică din UE în anul 2022, România, cu un procent de 15,7%, s-a situat sub media europeană de 22,3%, însă peste țări ca Cipru, Polonia, Austria, Ungaria, Estonia, Franța, Malta, Bulgaria, Letonia, Cehia, Slovenia și Slovacia. La capitolul procent din producția de energie pe cărbune, România mai are doar 11,45%, utilizând în acest moment 28,58% din capacitatea instalată. Pe primul loc în UE se clasează Estonia, cu 65,50%, din totalul producției de energie, pe cărbune, urmată de Polonia, cu 63,04%, Bulgaria, cu 38,63%, Germania, cu 33,45%, Slovenia, cu 20,3% și Grecia, cu 16,59%.

Date alarmante

Potrivit raportului Institutului Național de Statistică, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, resursele de energie primară au scăzut cu 0,6%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 4,4%, față de aceeași perioadă a anului 2021. Astfel, anul trecut, principalele resurse de energie primară au totalizat 33.491,8 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 190,5 mii tep faţă de anul 2021. Totodată, producţia internă a însumat 17.816,8 mii tep, în scădere cu 467,2 mii tep (-2,6%) faţă de 2021, iar importul a fost de 15.675,0 mii tep, în creștere cu 276,7 mii tep (+1,8%).

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Publicația IncisivdePrahova.ro pune la dispoziția persoanelor interesate DREPTUL la REPLICA prin intermediul următorului email:

incisiv.national@gmail.com

.....

Articole pe aceiasi tema:în 2022 la propriu lumina prima România a stins

Urmatorul

Cum se calculeaza din 15 septembrie 2017 pana in prezent, o pensie militara?

Nu ratati

Monica Macovei a fost pusă să își facă M10, partidul care să contracareze Mișcarea Populară care era branduit de Traian Băsescu/A fost pusă de către Coldea, Kovesi, statul paralel

Exclusiv

CIBS: contribuția „individuală” care dispare colectiv în buget

Publicat

acum 40 de minute

august 19, 2026

Incisiv

Peste un miliard de euro pe an și nici urmă de pensie contributivă

Polițiștii și militarii ar fi contribuit anual cu peste un miliard de euro la bugetul statului prin ceea ce este denumit „contribuție individuală la bugetul statului” — CIBS, în cuantum de 25% din salariul brut lunar, echivalentul cotei CAS.

Cel puțin aceasta este acuzația formulată de Sindicatul Diamantul, care susține că banii nu ar fi fost tratați ca o contribuție reală la sistemul de asigurări sociale, ci ca venit la bugetul de stat, prin declarațiile angajatorilor.

Cu alte cuvinte, polițistului și militarului i se reține o sumă consistentă din salariu, banii ajung la stat, însă când vine vorba despre drepturi, contribuția pare să sufere o transformare miraculoasă: din bani reali devine o noțiune contabilă aproape metafizică.

Contul există. Contribuția, mai puțin

Potrivit explicațiilor prezentate de Sindicatul Diamantul, sumele ar fi evidențiate într-un cont a cărui funcție normativă este legată de decontarea impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate către bugetul de stat sau bugetele locale.

Analiticul le-ar plasa într-o categorie asemănătoare unui „fel de impozit” în cadrul bugetului de stat.

Iar aici apare întrebarea elementară: dacă banii sunt reținuți din venitul polițiștilor și militarilor, dacă reprezintă 25% din salariul brut și dacă se virează statului, de ce nu sunt tratați ca o contribuție la asigurările sociale?

Poate pentru că, în administrația românească, aceeași sumă poate avea mai multe identități, în funcție de moment: contribuție când se încasează, impozit când se contabilizează și simplă amintire atunci când contribuabilul întreabă ce drepturi i se cuvin.

Contul care a fost ignorat

Sindicatul susține că, în același ordin — OMFP nr. 1917/2005 — exista un cont destinat contribuțiilor asiguraților la asigurările sociale, însă acesta nu ar fi fost utilizat pentru banii reținuți polițiștilor și militarilor.

Mențiunea „BASS” din titulatura grupei contabile nu ar schimba situația, deoarece, după cum explică sindicaliștii, denumirea unei grupe nu conferă automat unei operațiuni natura juridică a unei contribuții. Funcția contului este stabilită de instrucțiunile sale de utilizare, nu de decorul administrativ al titulaturii.

Așadar, avem și cont, și instrucțiuni, și bani. Ce pare să lipsească este doar răspunsul clar la întrebarea: unde au fost înregistrați, de fapt, banii oamenilor?

Pensia este necontributivă. Dar contribuția ce este?

Aici se află întrebarea pe care nimeni nu pare dornic să o rostogolească prin studiourile de televiziune:

Dacă pensia militară este necontributivă, ce reprezintă cei peste un miliard de euro pe an reținuți polițiștilor și militarilor?

O contribuție fără efect contributiv?
Un impozit cu nume de contribuție?
O taxă de șmecherie bugetară?
O taxă de golănie fiscală?
Un haraçi modern, plătit către un stat care încasează astăzi și explică eventual peste câteva decenii?

Poate că termenul corect nu se găsește în niciun nomenclator contabil. Poate este nevoie de o categorie nouă: „bani luați de la angajat, fără obligația statului de a explica limpede ce a făcut cu ei”.

PNL, PSD și USR: război pentru mărunțiș, tăcere asupra miliardului

Ipocrizia politică devine cu atât mai vizibilă cu cât partidele se ceartă zgomotos pentru câteva zeci sau sute de milioane de euro din PNRR.

PNL, PSD și USR se acuză reciproc, își lansează comunicate, organizează conferințe și descoperă zilnic câte o nouă catastrofă financiară. Dar când vine vorba despre presupusa reținere anuală a peste unui miliard de euro de la polițiști și militari, brusc se așterne liniștea.

Un miliard de euro pe an nu mai este o problemă politică. Este, probabil, doar o cifră prea mare pentru a încăpea într-un comunicat și prea convenabilă pentru a fi ignorată.

În România, politicienii pot purta lupte titanice pentru bani europeni, în timp ce banii proveniți direct din salariile angajaților statului dispar într-o zonă administrativă în care întrebările sunt considerate deranjante, iar transparența — un risc operațional.

Trei ani de tăcere instituțională

Emil Păscuț afirmă că structurile centrale ar refuza să comunice suma totală reținută la nivelul ministerului, în ultimii trei ani, cu titlu de CIBS.

Dacă informația este corectă, refuzul nu mai pare o simplă întârziere birocratică. Devine o formă de protejare a sistemului și, după cum susține autorul, a „mâinii care îi hrănește”.

Instituția încasează, instituția contabilizează, instituția păstrează tăcerea. Iar angajatului i se oferă, în schimb, privilegiul de a contribui fără să întrebe prea mult.

Pentru că în logica instituțională românească există o regulă de aur: cine plătește trebuie să fie disciplinat, iar cine încasează nu trebuie deranjat cu explicații.

Nota de plată și nota de subsol

Problema CIBS nu poate fi lămurită prin formule vagi, titulaturi contabile sau trimiteri la tradiția administrativă. Este nevoie de date clare:

care este temeiul juridic al reținerii;
în ce conturi au fost înregistrate sumele;
care este destinația efectivă a banilor;
ce total a fost colectat în ultimii ani;
și, mai ales, ce drepturi juridice produce contribuția pentru cei de la care a fost reținută.

Până atunci, polițiștii și militarii rămân în situația absurdă de a plăti o contribuție care nu le asigură, potrivit interpretării oficiale, o pensie contributivă.

Statul încasează miliardul. Sindicatele cer explicații. Ministerele tac. Iar contribuabilul uniformizat află, încă o dată, că în România contribuția lui este obligatorie, dar transparența — opțională. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

STATUL PARALEL LA PRIZA: CUM S-A SCURTCIRCUITAT DEMOCRAȚIA LA TABLOUL GENERAL

Publicat

acum 40 de minute

august 19, 2026

Incisiv

De la colonelul „Stare de Excepție” Florin Cosmoiu la anularea votului din 2024

Fabrica de „stare de excepție”

Cum a vrut Cyberint să scoată judecătorul din priză (2014–2016)

Între 2014 și 2016, România a asistat la o tentativă metodică de a sparge definitiv bariera dintre securitatea națională și spațiul civil. Pe post de dirijor: col. (r) Florin Cosmoiu, șef al Centrului Național Cyberint din cadrul SRI, omul însărcinat să vândă pachetul de „securitate cibernetică” în fața miniștrilor, ONG-urilor și opiniei publice.

În dezbaterile de la Ministerul Comunicațiilor (MCSI) și în conferințele urmărite atent de societatea civilă (APADOR-CH, ApTI, ActiveWatch), Cosmoiu a livrat un spectacol complet de limbaj de lemn instituțional. Ori de câte ori era întrebat dacă inspecțiile tehnice și accesul la date de trafic fără mandat judecătoresc nu calcă în picioare viața privată, colonelul scotea din servietă aceeași casetă cu lozinci:

„necesități de intervenție în timp real”,
„răspuns operativ la amenințări asimetrice”,
„obligații de conformare tehnică”.

Adică exact traducerea birocratică a frazei: „Lăsați-ne să intrăm peste voi în sistem, fără judecător, că știm noi mai bine”. Pentru cine vrea să revadă „capodopera” live, înregistrarea stă încă pe YouTube:
https://www.youtube.com/watch?v=LD59WBaSDyk

În spatele acestei păduri de clișee, linia doctrinară a Cyberint era limpede:

Scurtcircuitarea judecătorului – Colectarea datelor și inspecția rețelelor „de urgență”, direct de către autoritatea de securitate, fără niciun filtru preventiv din partea unui magistrat.
Militarizarea spațiului digital civil – O structură de intelligence urma să preia coordonarea tehnică a tot ce înseamnă infrastructură publică și privată. Pe scurt: România, un mare obiectiv militar „cibernetic”.

Doar că, în 2015, un actor incomod a intrat în scenă și a tras brusc siguranțele: Curtea Constituțională a României.

Prin Decizia nr. 17/2015 a CCR, judecătorii au făcut praf filosofia Cyberint și „linia Cosmoiu”. Curtea a fixat două jaloane majore, pe care sistemul securitar le detestă și azi:

Garanția judiciară obligatorie – Orice intruziune în sisteme și orice acces la date trebuie să fie autorizate prin mandat emis de un judecător. Nu de colonel, nu de „necesitatea operativă”, nu de un powerpoint, ci de un magistrat real.
Interzicerea normelor secrete pentru drepturi fundamentale – CCR a declarat neconstituționale înființarea și atribuțiile Consiliului Național de Securitate Cibernetică (CNSC), operate prin Hotărâri CSAT clasificate și prin HG 271/2013. Curtea a spus negru pe alb: drepturile cetățenilor și mecanismele de control nu se reglementează prin acte administrative secrete, ci prin lege organică, publică și previzibilă.

Textul integral al deciziei 17/2015 poate fi citit aici (sursa originală):
https://static.sursazilei.ro/wp-content/uploads/2016/04/Decizie_17_2015_CCR_Legea_securitatii_cibernetice.pdf

Pe scurt, CCR a dat jos siguranța monopolului securitar din tabloul cibernetic. Sistemul însă nu a renunțat. A schimbat doar traseele.

„Ușile rotative” de elită

Cum a coborât Cosmoiu din SRI direct la butoanele Sistemului Energetic Național

Deși Curtea Constituțională a interzis jocul cu HCSAT-uri clasificate și hotărâri de guvern opace, rețeaua nu a fost desființată, ci mutată în altă cameră prin metoda clasică a „ușilor rotative” (revolving doors).

După plecarea din SRI, fostul șef Cyberint, Florin Cosmoiu, nu a aterizat într-o bibliotecă universitară sau într-o firmă de consultanță civilă, ci direct în CNTEE Transelectrica SA, ca Chief Information Security Officer (CISO) / Manager Departament Securitate Informațională.

Cu alte cuvinte, omul care a teoretizat intruziunile fără mandat în rețele digitale a ajuns să coordoneze securitatea informațională a companiei de stat care gestionează Sistemul Energetic Național – una dintre cele mai critice infrastructuri strategice din România.

Această „mutare de șah” dezvăluie perfect modul în care monopolul de securitate se conservă, indiferent ce spune CCR:

Dependența de filieră – În loc ca securitatea cibernetică a nodului energetic național să fie auditată și coordonată în mod transparent de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), cu mecanisme civile de verificare, controlul operativ al datelor critice este pus în mâinile fostului comandant al unei structuri de intelligence. Stat civil la suprafață, stat-major în subsol.
Aspirarea informației în cerc închis – Monitorizarea vulnerabilităților și incidentelor din energie continuă pe canale privilegiate, direct la oameni „de sistem”, ocolind filtrul civil independent. Doctrina „stării de excepție” rămâne aceeași, doar decorul se schimbă: de la serverele României la rețeaua de înaltă tensiune.

Așa arată, în practică, statul de drept capturat cu badge de securitate: CCR rupe cablurile oficiale, dar fluxul real de putere se mută doar pe alte trasee, prin oamenii care trec din uniformă în costum, nu din sistem în societate.

2024 – „Război hibrid” după ureche

Cum s-a reciclat rețeta Cosmoiu în anularea alegerilor prezidențiale

După aproape un deceniu de ignorare elegantă a Deciziei CCR 17/2015 și de marginalizare sistematică a instituțiilor civile (precum DNSC), România a ajuns în 2024 exact acolo unde duce, inevitabil, o „democrație” condusă pe bază de excepții securitare.

La alegerile prezidențiale din 2024, instanța de contencios constituțional a decis anularea scrutinului. Nu pe baza unor anchete judiciare clasice, nu pe baza unor hotărâri penale definitive, ci în bună măsură pe baza rapoartelor desecretizate ale SRI și DGPI. Adică exact produsul acelor structuri care, în 2014, visau să lucreze fără mandat, iar în 2015 fuseseră puse la colț de CCR.

O examinare rece a acestor rapoarte arată că „rețeta” a fost copiată la indigo:

Marginalizarea DNSC și a altor autorități civile – Atacurile din social media, dinamica algoritmilor TikTok, campaniile politice nedeclarate și manipularea online ar fi trebuit, într-un stat de drept funcțional, să fie tratate transparent de DNSC, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Biroul Electoral Central (BEC) și alte instituții civile.
În realitate, SRI a izolat informațiile în rapoarte clasificate, trimise strict în circuitul CSAT, închizând din nou boxa de control democratic.
Absența totală a Mandatelor de Securitate Națională (MSN) – Până la ziua votului din 24.11.2024, nicio acțiune din mediul online nu a fost formal încadrată la art. 3 din Legea 51/1991. Nu există nicio urmă a unei proceduri clasice de autorizare prealabilă de către un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum cere legislația pentru operațiuni specifice de intelligence.
Cu alte cuvinte, nu a existat control judecătoresc formal asupra operațiunilor invocate ulterior ca temei de anulare a unui scrutin național.
OSINT transformat în armă politică – Serviciile au colectat date din surse deschise (OSINT), au făcut analize sociologice de profilare digitală și, printr-o magie instituțională, le-au transformat în „probe de amenințare la suveranitate”. Informații preluate din spațiul public, fără regim special, au fost ambalate ca date clasificate și împinse către decidenții statului.
Ironia supremă: aceleași informații au fost apoi declasificate „lejer”, fără a respecta riguros legea de clasificare și declasificare. Adică, secrete când trebuie speriat CSAT-ul, publice când trebuie justificată decizia în fața opiniei publice.
Calificare retroactivă, ex-post, în cheie de „război hibrid” – Abia după consumarea primului tur de scrutin, fenomenul electoral a fost etichetat ca „război hibrid” și „atac asimetric”. Un act civil și politic, cu toate imperfecțiunile sale, a fost recalificat retroactiv ca amenințare la securitatea națională, fără ca vreo instanță de judecată să se fi pronunțat asupra unei vinovății concrete.

Rezultatul? Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 devine punctul culminant al unui deceniu în care arhitectura democratică a fost înlocuită, treptat, cu o rețea securitară paralelă, imună la control civil și alunecoasă față de jurisprudența Curții Constituționale.

Minuta_-MCSI-varianta-finala (1)

nf-hg-271-2013_Str_SEC_CIB

Concluzie – „Stat de drept, ocupat. Revenim niciodată.”

Când securitatea nu mai apără democrația, ci o înlocuiește

Dacă unim punctele – discursul tehnocratic din 2014–2016 al col. (r) Florin Cosmoiu, Decizia CCR 17/2015, aterizarea acestuia la cârma securității informaționale din Transelectrica SA, perpetuarea rețelelor de putere prin „uși rotative” și anularea alegerilor din 2024 pe baza rapoartelor de intelligence – se conturează aceeași patologie instituțională:

Refuzul constant de a supune securitatea națională controlului judiciar și civil.

Când „prevenția hibridă” se face prin HCSAT-uri terțiare, invizibile pentru public,
când infrastructurile critice sunt administrate de foști comandanți de servicii, nu de profesioniști supuși rigorilor civile,
când rapoarte operative nevalidate de instanțe devin probe absolute pentru anularea votului democrat,
atunci securitatea nu mai protejează statul de drept.

Îl înlocuiește.

Sub pretextul apărării României de „amenințări asimetrice” și „război hibrid”, softul democratic este dezinstalat pas cu pas și înlocuit cu o arhitectură de „stare de excepție permanentă”.

Iar cine întreabă de judecători, legi organice și control civil află, invariabil, același răspuns standardizat, marca Cosmoiu: „necesități de intervenție în timp real”.

Doar că, în 2024, intervenția în timp real nu a mai fost într-un server, ci direct în votul popular. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Șeful de poliție și platforma de tractări: când „misiunea” pare să înceapă după apelul clientului

Publicat

acum 41 de minute

august 19, 2026

Incisiv

Europol readuce în atenție cazul Techirghiol

Sindicatul Europol readuce în discuție situația șefului Poliției Orașului Techirghiol, din cadrul IPJ Constanța, subcomisarul Eduard Grigore. Organizația sindicală îl acuză pe acesta de o atitudine disprețuitoare față de sindicat și față de sesizările formulate de reprezentanții polițiștilor.

Tot potrivit Europol, în jurul șefului Poliției Techirghiol s-ar fi format un veritabil cordon de protecție instituțională, în timp ce neregulile semnalate ar fi fost ignorate sau mușamalizate. Sindicatul susține inclusiv că inspectorul-șef al IPJ Constanța, chestorul Mototolea, ar fi oferit informații nereale despre pregătirea fizică a agenților din cadrul structurii conduse de Eduard Grigore.

Dacă acuzațiile se confirmă, avem o instituție în care explicațiile circulă rapid, dar adevărul pare să se deplaseze cu viteza unei platforme încărcate.

Intervenție rutieră cu „șeful în acțiune”

Potrivit informațiilor prezentate de Sindicatul Europol, șoferii care rămân cu autoturismul în pană pe Autostrada Soarelui sau în zona litoralului pot apela la un serviciu de „Tractări Auto”. La locul intervenției ar urma să apară chiar șeful Poliției Techirghiol, subcomisarul Eduard Grigore.

Pentru client, experiența ar fi una cu adevărat exclusivistă: mașina este urcată pe platformă de un șef de poliție. Rămâne doar de stabilit dacă tariful include și autoritatea funcției sau dacă aceasta se taxează separat, asemenea unui serviciu premium.

Iar dacă beneficiarul solicită intervenția în uniformă, probabil că spectacolul instituțional devine complet: girofar imaginar, legitimație la vedere și factura la final.

O afacere privată desfășurată de un polițist?

Dincolo de registrul pamfletar, acuzația ridicată de Europol este una serioasă. Sindicatul afirmă că subcomisarul Eduard Grigore nu ar presta serviciile de tractare în mod gratuit, ci ar încasa bani pentru acestea.

În această situație, organizația sindicală consideră că ar putea fi încălcată interdicția prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Europol mai susține că, pentru fapte asemănătoare, alți polițiști din cadrul IPJ Constanța ar fi fost destituiți, în timp ce cazul șefului Poliției Techirghiol ar fi beneficiat de un tratament diferit. Altfel spus, pentru unii regulamentul ar funcționa fără baterii de rezervă, iar pentru alții pare să intre într-un lung concediu administrativ.

Anchetă pentru sesizator, orbire pentru platformă

Sindicatul descrie și modul în care IPJ Constanța ar fi reacționat după ce un agent a sesizat o neregulă. Potrivit Europol, instituția ar fi mobilizat resurse importante pentru verificarea polițistului: urmăriri, ridicări de imagini video, utilizarea sistemului iTrack și verificări desfășurate pe durata mai multor zile și nopți.

Obiectivul, afirmă sindicatul, ar fi fost identificarea unor elemente care să poată fi folosite împotriva agentului.

O operațiune impresionantă — aproape demnă de un thriller polițist. Cu o singură vulnerabilitate: în tot acest timp, anchetatorii nu ar fi observat platforma despre care Europol susține că era parcată chiar în fața Poliției Orașului Techirghiol.

Platforma care a dispărut din câmpul vizual

Aici începe partea cu adevărat spectaculoasă. Conform sindicatului, IPJ Constanța ar fi reușit să urmărească un agent, să analizeze înregistrări și să folosească instrumente de verificare, dar nu ar fi remarcat un vehicul staționat în imediata apropiere a sediului poliției.

Platforma ar fi fost vizibilă, accesibilă și, teoretic, imposibil de ratat. Totuși, în povestea prezentată de Europol, aceasta ar fi devenit brusc invizibilă — un fel de vehicul-fantomă, detectabil doar atunci când avea de tractat mașina unui client.

Poate că platforma nu era ascunsă, ci doar beneficia de o formă superioară de protecție administrativă.

Imaginile și verificarea prin Google Maps

Sindicatul afirmă că imaginile prezentate surprind un bărbat identificat drept șeful Poliției Techirghiol în timp ce tractează un autoturism pe un drum public.

Europol susține că vehiculul și remorca ar putea fi corelate cu cele observate în fața Poliției Orașului Techirghiol prin compararea imaginilor cu date disponibile pe Google Maps. În opinia sindicatului, asemănarea ar indica faptul că este vorba despre aceeași mașină și aceeași platformă.

Scenariul descris este simplu: clientul sună, șeful întrerupe activitatea de la birou, se urcă la volan și pornește la intervenție. Pentru că, într-o afacere serioasă, nu trebuie pierdut nici clientul, nici „ciubucul” — termen folosit în registrul critic al materialului sindical.

Cine protejează și de ce?

Sindicatul Europol întreabă public care ar fi motivul pentru care conducerea IPJ Constanța ar tolera sau ar proteja presupusa activitate a șefului Poliției Techirghiol.

Acuzațiile merg mai departe: organizația susține că Eduard Grigore ar fi fost sprijinit să ia măsuri împotriva agenților care au semnalat abuzuri ori deficiențe de management.

Dacă aceste afirmații se confirmă, atunci nu mai vorbim doar despre o platformă parcată în fața unei secții, ci despre o problemă de funcționare instituțională: cine sesizează nereguli devine ținta verificărilor, iar cel reclamat pare să rămână în afara razei de acțiune.

„Proiect-pilot” sau clubul șefilor intangibili?

În final, Europol critică ceea ce numește „proiectul-pilot” al ministrului Predoiu, susținând că acesta s-ar fi transformat într-un sistem în care unii șefi ar pune interesele personale și protecția reciprocă înaintea interesului cetățeanului.

Satira se scrie singură: cetățeanul rămâne cu mașina în pană, agentul care reclamă este verificat până la ultimul kilometru, iar platforma șefului trece nestingherită pe lângă instituție — fără să fie oprită, legitimată sau măcar observată.

Rămâne ca autoritățile competente să verifice dacă serviciile de tractare au fost efectiv prestate contra cost, dacă au fost încălcate prevederile Legii nr. 360/2002 și dacă acuzațiile privind protecția instituțională au fundament real.

Până la clarificarea oficială a situației, întrebarea pusă de Sindicatul Europol rămâne deschisă: cum poate fi urmărit cu atâta perseverență un agent care sesizează nereguli, în timp ce presupusa afacere a șefului se desfășoară chiar sub ferestrele poliției?

Citeste in continuare