Dacă tot vine vorba despre bunul samaritean, salvator de tradiții, pe numele lui de botez, George, ar trebui cineva să-i scoată din apele tulburi crucea aruncată de Bobotează, pentru a-i milui pe răspopiți. Dar înainte de a decide cui să i se taie capul, justițiarul din povestea AUR ar trebui să citească pildele lui Iisus. Și așa ar afla că o femeie nu poate fi lovită nici cu o floare.

Poate că tribunalul ad-hoc l-a pedepsit prea iute pe Dumitru Focșa, înainte de a se căi. Că a (a)buzat-o el cât a (a)buzat-o, dar a și bătut-o spun procurorii de ocazie ai AUR. Vinovatului nu i s-a mai dat dreptul la iertarea creștină, a fost pur și simplu aruncat la câini. Exclusul din parohia bunilor samariteni ai neamului năclăit de progresisme, Focșa acuză execuția sa în stil Troțki. Sigur că juzii AUR nu mai știu cum s-a dus în pustie torționarul lui Stalin, dar mai știu povestea covorașului zburător și pot judeca liberi consimțiti al doilea caz de sperjur, cel al lui Antonio Andrușceac.

Măi, omule, ar zice cititorul grăbit, păi dezvăluie odată cu ce a păcătuit Antonio, altul decât cel care a iubit-o, istoric vorbind, pe Cleopatra, prințesa războinică a Egiptului antic? Din ritul antic și acceptat se știe că femeia e nu numai iubită, dar și protejată de toate relele lumești.

Păcatul împărtășit la lume și la viață a lui Antonio Andrușceac s-a săvârșit la ore de vârf și de maximă audiență pe un post de televiziune. Avocat din oficiu al lui Focșa, a spus răspicat, cu o convingere de țintaș al mărului mușcat de adevăr, că plăpânda nevastă nu a fost lovită, ci „ar fi alunecat pe un covor și s-ar fi lovit singură cu nasul de ușă.” Mai mult, Andrușceac afirma că femeia ar fi fost îndemnată să sune la poliție de către soția unui adversar politic.

Vă dați seama câte constelații s-au năpustit asupra bătăușului de femei? Iuți la mânie, juzii din staborul părintelui Simion l-au judecat – pe repede-nainte – pe Focșa pentru sperjur. A jurat să apere statutul și regulamentele AUR, scrise cu patima iubitorilor de tradiții și arhaisme românești, și acum a comis-o dimpotrivă.

Lăsând la o parte zicerea populară că „bătaia e ruptă din rai” (departe de autor gândul că violența-n familie nu trebuie pedepsită n.a.), posesorii de bice, brice și supresoare ale covorașelor zburătoare ar trebui să-l cheme la djudeț și pe avocatul lui Focșa! Să-l întrebe de unde a scos povestea alunecării doamnei pe covor și de unde știe că ea s-a lovit cu nasul de ușă?

Nu doar tablele lui Moise poruncesc: „să nu minți!” Ci și morala creștinilor aurari, lefegii la stat, într-un regim laic. Păi dacă se constată că nu exista în casa lui Focșa covorașul zburător, n-ar trebui să i se taie nasul și liber schimbistului care a inventat povestea?

Don Antonio nu are doar patalama de revoluționar, el e cunoscut ca revoluția însăși. Teolog la bază și revoluționar la vârf, a dus numele adevărului în deșert? Cum se pupă Evanghelia cu pumnul împotriviștilor? – mă întreabă un corect politic. Așa că încă se mai așteaptă de la Simion, Dumnezeul Aur, o serie de clarificări.

Memoria internetului mai păstrează o măruntă probă a misoginismului lui Don Antonio, în formă calificată. Într-o postare pe Facebook, candidatul USR la funcția de primar din 2020, ulterior retras, scria în iulie 2017, că „toate femeile sunt făcute să fie soții și mame, iar frustările nu se ascund în spatele carierei”. Postarea a fost ștearsă între timp.

Suntem persecutați de o idee puțină și fixă! A existat în casa lui Focșa covorașul fermecat sau e doar un narativ al apărării făcătorului de nefăcute?

În cazul de minciună și de susținere a agresorului, AUR ar trebui să se constituie în parte civilă vătămată și împotriva lui Andrușceac – nu ? – pe motiv de violare a adevărului? Întrebăm pentru o serie de cetățeni care nu mai înțeleg ce treabă are mitologia arabă, lampa lui Aladin, cu justiția europeană, pe care orice ultraș al partidului lui Simion zice că o respectă.

Violența în familie e pedepsită prin fel de fel de norme. Păi, și atunci, Antonio de ce nu e judecat pentru crima de a unelti, alături de „datul afară”, pe un altfel de covoraș?

Marius Ghilezan