Connect with us

Featured

Raytheon s-a retras… Generalii DGIA dorm pe ei!

Publicat

pe

La fel cum am dezvăluit în exclusivitate data exactă a debarcării generalului Marian Hăpău din fruntea Direcției Generale de Informații a Armatei și înlocuirea sa cu generalul Petru Băiceanu, tot așa am avertizat și că misiunea acestuia de reformare a serviciului secret al Ministerului Apărării Naționale s-ar putea dovedi una de-a dreptul imposibilă…

(Preluare National – Catalin Tache):

După dosarul muniției din Taiwan, colonelul Purcărea s-a dat cu turcii
 Și în niciun caz pentru că generalul Băiceanu nu și-ar dori această resetare totală de după Hăpău. Sau că nu ar avea pregătirea optimă de adevărat ofițer de informații militare… Ci, pur și simplu, pentru că nu va fi lăsat! Interesele de miliarde de euro din jurul contractelor de înzestrare a Armatei fiind atât de uriașe, încât ”bifarea” unui ”cap” în plus de ofițer român de informații nici măcar n-ar mai trece observată pe ”tava” marilor producători sau samsari de armament ai lumii. Iar începând cu data de 29 noiembrie, generalul Băiceanu nu își joacă doar funcția sau soarta structurii pe care o conduce, ci chiar viitorul Armatei Române! Și implicit a securității naționale!

Generale Băiceanu, dă drumul la raport!

Pentru că, mai ales după ce au primit sprijinul informativ total al colegilor de la Serviciul de Informații Externe, iată că și ofițerii DGIA nu trebuie să uite că au depus jurământul militar doar în fața statului român! Și să dea drumul, pe fluxul informativ legal, către Administrația Prezidențială, CSAT, noul ministru al Apărării și ceilalți beneficiari legali ai raportului cu privire la ”deschiderea ofertelor” pentru ”clarificare” de la sediul ROMTEHNICA!

Ministrul Tîlvăr o ști de unde ia rachete…?

Contractul pentru achiziția rahetelor cu rază foarte scurtă de acțiune având nu doar o miză financiară finală de până la 1,4 miliarde euro.. Dar mai ales o miză vitală pentru asigurarea securității naționale a României, în condițiile în care Armata are ACUM nevoie ca de aer de astfel de sisteme de rachete. Așa că, după ce tot le-au dat externii ”mură în gură” documentarea informativă a noului dosar de la ROMTEHNICA, șefii actuali ai DGIA trebuie să își îndeplinească de îndată obligațiile din fișa postului. Și barem să atașeze la raport și plângerea de ultima oră a companiei Saab, acolo unde sunt ”decodate” o bună parte din ”dedesubturile” ultimelor ”caiete de clarificări” pentru rachetele cu rază foarte scurtă de acțiune…

Raytheon a stat o tură…

PAX AMERICANA la Ankara: Cui ne lasă SUA…” titram chiar ultima ”lovitură”… Cea în care avertizam, negru pe alb: ” Iar chiar pe data de 29 noiembrie s-au „rezolvat” și „clarificările” pentru rachetele cu bătaie foarte scurtă. Ajungându- se la o nouă situație de-a dreptul halucinantă… Una în care premierul Ciucă aleargă după americani cu banii, dar aceștia nu mai primesc! De ce? Pentru că, pe telefonul operativ li s-a transmis să rămână în stand by cu contractul NASAMS… Cel care trebuia deja negociat, chiar în aceste zile, de noul ministru al Apărării român cu reprezentanții Raytheon”…

Avem nevoie de MANPADS!

Iar imediat după această dezvăluire am intrat și în posesia confirmării oficiale a retragerii companiei americane Raytheon și din cursa care părea ”dinainte câștigată” pentru livrarea către Armata Română de sisteme MANPADS! Și vorbim aici de principalul contractant al Armatei Române din ultimii ani! Numai că, așa după cum avertizam chiar ieri, pe 29 noiembrie, la sediul ROMTEHNICA au depus ofertele de clarificare pentru prima etapă de 700 milioane euro a contractului de achiziție de sisteme MANPADS pentru Armata Română doar firmele Saab, Mbda, Raketsan și Thales. ”Nucleara” fiindcă principalul favorit, gigantul american oricum abonat la contractele cu MApN nu s-a mai prezentat!

Desigur, structurile contrainformative românești au obligația să ia în calcul și varianta de lucru a forțării creării în acest fel a unui nou scandal de genul celui din jurul contractului corvetelor, pentru ca astfel să se anuleze licitația și să se facă un nou ”deal” G2G direct cu contractorii americani recomandați de Pentagon.

Purcărea… Cornel Purcărea… De la DiM…

Numai că, până la documentarea acestei piste, mult mai lesne de urmat este cea a … plângerii Saab. Compania participantă la licitație care a depus deja o contestație prin care se solicită ” verificarea corectă a valorilor de livrări declarate și care fac obiectul descalificării”. Temerea fiind că ROMTEHNICA nu îndrăznește să verifice și ”inseminraea” informativă a articolului care prevede condiția eliminatorie ca în ultimii 5(cinci) ani de zile, companiile participante să fi livrat sisteme MANPADS de minim 750 milioane de euro. Astfel încât cine nu nu are această sumă contractată și livrată să fie automat descalificat.

Umbra familiei Băsescu la ROMTEHNICA…

Numai că în raportul contrainformativ intrat în posesia noastră există referiri cu privire la ”sfaturile” date de ”consultantul locotenent colonel în rezervă Cornel Purcărea”. Cel care a coordonat activitatea DiM din cadrul DGIA, de unde s-a ridicat și actualul șef al serviciului secret al MApN. Competitorii occidentali acuzând că astfel ”Raketsan a prezentat niște cifre false de livrări”, compania turcă emblematică a regimului Erdogan luând astfel fața celor mai importanți competitori mondiali din domeniu! În timp ce MApN tace… DGIA tace… ROMTEHNICA tace…

Cu toate că numele consultantului din umbra Raketsan nu este deloc unul necunoscut… Cornel Purcărea fiind implicat în mai multe dosare cu armament și muniție, instrumentate de DIICOT, DNA sau Secția Parchetelor Militare…

Astfel, la DIICOT a fost acuzat că a încălcat regimul materialelor radioactive. Atunci când a importat din Taiwan mii de tone de muniție pentru a fi neutralizată, printre containere fiind descoperite și proiectile conținând uraniu sărăcit. Pentru o simplă astfel de afacere, colonelul DiM Cornel Purcărea încasând 19 milioane de euro…

Însă cel mai exploziv caz rămâne, cu siguranță, cel al Direcției Naționale Anticorupție cu privire la legăturile de afaceri dintre colonelul Purcărea și familia Băsescu. Containerele importate de fostul șef al DiM fiind depozitate în spațiile aparținând Ralucăi Băsescu în Portul Constanța. Iată însă că nu doar cu Mircea Băsescu, fratele pușcăriaș al fostului președinte a fost asociat actualul consultant din umbra Raketsan…

De ce nu luăm de la SUA…? De la UE…?

Armata Română are, chiar are nevoie de sisteme MANPADS! Dar de ce nu le luăm de la partenerii strategici americani, dacă tot avem banii…? Sau de la companiile occidentale din Uniunea Europeană…? Ci ”condiția eliminatorie” inseminată în ”caietul de clarificări” asigură ”culoarul” companiei turce Raketsan…? Ceea ce înseamnă implicit ”predarea” Armatei Române tocmai către Turcia lui Erdogan?

Ofițerii români de intelligence români știind foarte bine că de la americani, suedezi, francezi sau germani este mai greu să încasezi ”paraîndărătul”… Dar cu ”frații turci” parcă altfel te poți înțelege…

Raytheon s-a retras… Generalii DGIA dorm pe ei!

Astfel, întâmplător sau nu, în ultimele ore a depășit orice record de accesări dosarul documentării unui alt partener de afaceri al colonelului Purcărea. Este vorba despre ”miliardarul fără chip” Mohamed Bilal Wehbe. Cetățeanul libanez cunoscut, desigur, și pentru mesele îmbelșugate de la restaurantul său de fițe unde se înghesuie să prindă un loc cam toată ”lumea bună” nu doar a politicii, dar și chiar a sistemului… Cu toate că serviciile secrete românești tocmai ce s-au antrenat acum într-o luptă contracronometru pentru a se dezice de ”legăturile cu Mohamed Wehbe”…

Cel care a obținut asigurarea pazei de pe Aeroportul Otopeni… Având rolul său, discret, ca de obicei, și în afacerea Insulei Mari a Brăilei… Și care ”operează” și în agricultură, în special în județul Călărași, prin silozurile unde asociat i-a fost documentat public a fi chiar colonelul Purcărea…

Așa că PATRIOT operaționale încă nu avem! Francezii amenință că își retrag MAMBA după ”țeapa” corvetelor! Iar pentru salvatoarele MANPADS, DGIA, MApN și ROMTEHNICA lasă Armata Română la mâna Raketsan-ului turcesc… Păi o fi bine, domnilor generali…?

Exclusiv

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.

I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!

Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.

Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.

II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic

Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1)   – pag 40!

Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.

Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?

III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!

Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.

Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.

Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.

Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!

Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?

Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni!  (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.

O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.

Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)

Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!

„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale

Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!

Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.

Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)

Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.

Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.

Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”

Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.

Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Publicat

pe

De

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului

În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.

I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!

Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.

Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?

II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?

Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.

Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.

III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului

Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!

Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.

Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?

ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1

P1

„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.

Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.

Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!

„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.

Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ

Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?

Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv12 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv21 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv21 de ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv21 de ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv21 de ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv21 de ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv21 de ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv