Anchete
Operatiunea “Salvati-o pe Mama DNA”
Un pompier de 56 ani, iesit de curand la pensie, se zbate de trei zile intre viata si moarte cu membrele inferioare si superioare fracturate, si cu grave fracturi la nivelul toracelui. A fost adus marti, in stare grava cu elicopterul, de la Mangalia, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, pentru a i se putea oferi ingrijiri speciale la terapie intensiva.
In urma cu trei zile, sambata 8 octombrie 2022, bravul pompier a fost rupt in bucati, de catre SUV-ul Suzuky Vitara la al carui volan se afla fosta ministresa a Justitiei, Monica Macovei, care circula spre Mangalia, venind din statiunea 2 Mai, zona in care madama detine o serie impresionanta de proprietati imobiliare.
Imediat dupa impact, fosta procuroare comunista – care a jurat sa slujeasca statul totalitar cand a intrat in procuratura – s-a dat socata, pentru a nu da niciun fel de declaratii la cald, asa cum opinez ca s-ar fi intamplat cu orice alt cetatean obisnuit aflat in aceeasi situatie.
“Mama DNA”, cum singura s-a intitulat Macovei, a preferat sa se refugieze discret acasa, in fata unor politisti timorati, care i-au facut un test de alcoolemie a carui rezultat a fost “0”, dar care au facut greseala fundamentala sa nu ii faca si testul anti-drog asa cum cred eu ca s-ar fi impus pentru a se verifica daca a consumat sau nu, asa cum se procedeaza in multe alte cazuri. Sambata seara, ajunsa acasa, Macovei a pretins public ca a inceput sa isi revina din soc si a gasit resursele sa ne serveasca un mesaj pe Facebook, in care a sustinut:
“Multumesc tuturor celor care v-ati gandit la mine. Astazi am fost parte a unui accident rutier. Incep sa imi revin din starea de soc. Conducand de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea si nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stanga a masinii, moment in care airbags s-au declansat, cauciucul din stanga fata s-a spart. Nu am pierdut controlul masinii nici o secunda. Urmare a spargerii cauciucului din partea stanga fata, masina a mers incet spre stanga, oprindu-se intr-un scuar mic, cu vegetatie. Sper ca motociclistul sa isi revina, de cateva ore incerc sa obtin informatii despre starea lui.”
Ce o fi fost de multumit aici, nu stiu, dar e cert ca din primele cercetari efectuate la nivelul Parchetului Curtii de Apel Constanta, pe surse, dar si din analiza imaginilor aparute in presa de la fata locului, versiunea prezentata de Monica Macovei cum ca motociclistul a patruns pe contrasens si ar fi izbit-o pe ea in partea stanga fata, nu se sustine. In sensul ca urmele de ulei din baia de motor a autoturismului Suzuky Vitara, care s-a spart la impact, dar si ale lichidului de racire a carui rezervor s-a spart de asemenea la impact, s-au produs pe partea de carosabil pe care circula motociclistul. Se poate concluziona rezonabil ca impactul cu motocicleta s-a produs pe sensul pe care acesta circula, dupa ce masina fostei ministrese a depasit linia dubla continua.
Surse judiciare mi-au confirmat ca asa s-ar prezinta primele concluzii ale raportului de constatare tehnica efectuat la fata locului. In sensul ca Monica Macovei a depasit banda dubla continua si l-a pocnit cu partea frontala stanga pe motociclist, pe care l-a aruncat in decor, motocicleta luand foc.
Vom vedea cum va arata adevarul juridic la final, dar deocamdata e deranj mare in tabara sorosista din Romania, in care Monica Macovei este pilonul de baza. Toata presa de propaganda userista-sorosista-securista, care le-a ridicat in slavi pe fostele ministrese ale Justitiei de trista amintire (Macovei, Guseth si Pruna) nu a suflat o vorba despre gravul accident. Marii deontologi care ne otraveau zilnic cu justitia independenta, care erau numai cu puscaria si cu coruptia in gura, tac azi pieriti. ONG-urile finantate de afara nu mai tipa ca justitia nu functioneaza. “Mama DNA” trebuie salvata, aparata cu orice pret, pusa la adapost.
La trei zile dupa gravul accident, “Mama DNA” nu a fost chemata sa dea cu subsemnatul la parchet. Repet, oricare alt cetatean era demult cu declaratia data, in calitate de suspect. E clar ca exista frica mare in sistemul judiciar, cotropit de elemente sorosiste care au aplaudat lupta anticoruptie dusa abuziv de binomul SRI-DNA, care a avut misiunea de a distruge toate elitele romanesti. Doar Monica Macovei s-a pozat cu George Soros in persoana si cu o pleiada de ambasadori ai marilor puteri! A reusit performanta cand a venit ca ministresa sa epureze tot parchetul anticoruptie, sa-i zboare pe toti sefii de acolo si sa-l repopuleze cu indivizi alesi de ea pe spranceana, dupa care s-a autointitulat “Mama DNA” si “Mama ANI”. A cotrobait adanc in arhiva SIPA. A schimbat Legile Justitiei cum a vrut ea fara dezbatere publica, prin asumarea raspunderii Guvernului, prin ordonanta de urgenta. Dar cate rele nu a facut “Mama DNA”…
De doua zile, se aude pe surse, ca sistemul vrea sa o salveze. Sper sa nu fie adevarat!
Cica Procurorul General Gabriela Scutea ar intentiona sa preia dosarul de la PCA Constanta si sa il aduca la Sectia de urmarire penala din PICCJ, pentru “o mai buna instrumentare”. Asa cum a mai facut recent cu un alt dosar tot de la PCA Constanta, unitate de parchet care incepuse urmarirea penala impotriva a doi denuntatori de profesie ai DNA-SRI, pentru ca dosarul odata adus la Bucuresti sa fie imediat omorat, fara nicio cercetare.
Ma tem ca se va intampla la fel daca dosarul cu accidentul Monicai Macovei va fi adus la PICCJ unde odata dat pe mana unor docili ca Iacob, Militaru, Varga sau altii ca ei, va fi omorat ca atatea alte dosare, precum dosarul cu casele sotilor Klaus si Carmen Iohannis.
Am asa o presimtire ca daca dosarul va fi luat la Bucuresti, vom afla peste ceva vreme cum ca de vina a fost o defectiune nefericita la directia masinii sau un pneu care s-a spart subit. Adica, cum urmele de pe carosabil nu mai pot fi sterse, si sub presiunea opiniei publice (deja presa e plina de informatia ca raportul politiei a retinut contrariul afirmatiilor lui Macovei) nu se va mai putea sustine ca motociclistul a fost de vina, iar singura scapare posibila ar fi doar o defectiune la masina. Foarte convenabil!
Sper ca zvonurile exprimate deja in public sa nu se confirme, sa nu se intample asa si, cred ca avem datoria cu totii sa lasam Justitia sa functioneze sa vedem pe bune daca Macovei e vinovata sau nu, si sa nu acceptam ca dosarul ei sa fie luat din zona de competenta legala pentru a fi pasat la Bucuresti, la marii procurori propulsati de ea pe functii sau care fac parte din aceeasi familie sorosista care a populat PICCJ si in special DNA, in “anii de glorie” ai luptei anticoruptie cand s-au epurat prin abuzuri toate elitele, cu precadere cele din politica si justitie! (RAZVAN SAVALIUC).


Anchete
Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!
Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!
Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.
Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!
Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.
Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?
Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.
Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?
Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:
- Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
- Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
- Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
- Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!
În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!
Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!
Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.
Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).
Anchete
O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept
Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.
Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis
Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.
Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!
Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.
Cererea de clarificare, venită de la Cluj
Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).
Anchete
Justiția română în agitație: Plângerea fostei judecătoare Camelia Bogdan, respinsă de CSM, un magistrat, suspendat în circumstanțe „misterioase”
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost astăzi în centrul atenției, pronunțându-se în două cazuri distincte, dar relevante pentru sistemul judiciar românesc. Pe de o parte, Secția pentru judecători a respins o plângere prealabilă formulată de fosta judecătoare Camelia Bogdan, iar pe de altă parte, a decis suspendarea unui magistrat, decizie învăluită în mister, nefiind comunicate oficial nici numele, nici motivele.
Răspuns negativ pentru fosta judecătoare Camelia Bogdan
Fosta judecătoare Camelia Bogdan, cunoscută publicului larg și radiată definitiv din magistratură, a primit un răspuns defavorabil la prima sa acțiune din anul 2026. Potrivit publicației Lumea Justiției, Bogdan formulase o plângere prealabilă contestând pasaje din regulamentul instanțelor, care vizează soluționarea cererilor de recuzare și abținere, precum și repartizarea cauzelor.
Deși solicitase amânarea discutării plângerii, Camelia Bogdan a primit astăzi, 27 ianuarie 2026, decizia Secției pentru judecători a CSM: plângerea a fost respinsă. Observatorii din lumea justiției anticipează însă că perseverența fostei judecătoare o va determina să continue demersurile legale.
Suspiciuni și mister în cazul suspendării unui magistrat
În aceeași zi de marți, 27 ianuarie 2026, Secția pentru judecători a CSM a luat o altă decizie de importanță majoră, hotărând suspendarea din funcție a unui magistrat. Cu toate acestea, secretul planează asupra acestei măsuri, întrucât minuta hotărârii nu precizează nici temeiurile exacte ale suspendării, nici identitatea judecătorului vizat.
Lipsa detaliilor a alimentat speculațiile. Ziarul Incisiv de Prahova a fost printre primele publicații care, citând lipsa motivelor explicite, a sugerat că ar putea fi vorba despre o „suspendare pe motive psihice”. Publicația se întreabă, cu o notă de ambiguitate, dacă magistratul suspendat ar putea fi una dintre judecătoarele despre care a mai dezvăluit informații în trecut.
Până la comunicarea oficială a detaliilor de către CSM, motivele rămân învăluite în incertitudine. (Irinel I.).;
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 16 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



