Featured
Întrevederea Președintelui României, Klaus Iohannis, cu Președintele Grupului Băncii Mondiale, David R. Malpass

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 20 septembrie 2022, o întrevedere bilaterală cu Președintele Grupului Băncii Mondiale, David R. Malpass, în marja participării la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Întâlnirea de la New York urmează dialogului pe care cei doi lideri l-au purtat la București, la data de 13 aprilie 2022, cu prilejul primirii de către Președintele României a Președintelui Grupului Băncii Mondiale la Palatul Cotroceni.
În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis a reiterat aprecierea României pentru programele de asistență derulate de Banca Mondială în țara noastră, în special pentru cele care au ca scop promovarea reformelor menite să răspundă provocărilor actuale, inclusiv a celor în domeniul energiei, schimbărilor climatice sau educației.
În ceea ce privește răspunsul la criza energetică, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că războiul de la granițele României, declanșat prin agresiunea militară neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, a adus în prim-plan urgența găsirii de soluții care, pe de o parte, să asigure suficiente resurse energetice și acces la acestea, și, pe de altă parte, prețuri accesibile pentru consumatori. Președintele României a indicat că efectuarea unor studii realizate de către Banca Mondială cu privire la decuplarea prețurilor de electricitate de cele de gaz ar fi utile în luarea unor decizii în acest sens.
Președintele Klaus Iohannis a arătat că România era deja implicată, încă dinainte de izbucnirea războiului din Ucraina, în dezvoltarea unui număr de proiecte majore vizând diversificarea surselor de energie, precum cele vizând investițiile în centrala nucleară de la Cernavodă și în domeniul reactoarelor modulare mici (SMR).
Președintele României a subliniat că finalizarea acestor proiecte va aduce o contribuție importantă pentru securitatea energetică a țării noastre și a întregii regiuni.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis a apreciat angajamentul Grupului Băncii Mondiale în România pe probleme legate de sustenabilitate și climă, țara noastră fiind aleasă a fi primul stat din Uniunea Europeană beneficiar al unui instrument al Băncii Mondiale recent lansat – Raportul de țară în domeniul schimbărilor climatice și al dezvoltării (The Country Climate and Development Report/CCDR). Raportul va ajuta la identificarea oportunităților de implementare a acțiunilor climatice de către sectorul public și privat, astfel încât obiectivele de dezvoltare ale României să poată fi realizate în contextul atenuării și adaptării la schimbările climatice.
De asemenea, Președintele României a mulțumit pentru implicare Băncii Mondiale în proiectele de educație și pentru contribuția sa la Summitul privind transformarea educației, care s-a desfășurat în aceste zile la New York, în marja Adunării Generale.
Președintele David Malpass a reconfirmat angajamentul Băncii Mondiale vizând sprijinirea priorităților de dezvoltare ale României. Președintele Grupului Băncii Mondiale a împărtășit, totodată, viziunea Președintelui Klaus Iohannis pe tematicile dezbătute în cadrul întrevederii bilaterale, inclusiv domeniile care trebuie să rămână în centrul atenției în intervalul următor.
Au mai fost abordate implicarea Băncii Mondiale în asigurarea securității alimentare, precum și în eforturile de sprijin ale Ucrainei, inclusiv în procesul de reconstrucție.
Preşedintele David Malpass a remarcat, la rândul său, contribuția României în cadrul Transforming Education Summit și a subliniat preocuparea comună a Băncii Mondiale și a țării noastre pentru a susține creșterea relevanței educației, în contextul provocărilor globale – schimbări climatice, siguranță alimentară etc.
La finalul discuțiilor a fost convenită continuarea cooperării și menținerea strânsei legături dintre Banca Mondială și autoritățile române în vederea implementării obiectivelor comune, un rol important în acest sens urmând să-l joace echipa Băncii Mondiale de la București.
Exclusiv
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare

Prahova în flăcări și beton armat: Când incompetența dansează pe ruine și corupția ne lasă cu ochii-n soare
De la hoteluri carbonizate la blocuri bombe: Cum mafia imobiliară ne Țtne ostatici într-un coșmar urban
Prahova, județ binecuvântat de Dumnezeu, dar blestemat de politicieni și dezvoltatori imobiliari fără scrupule! În timp ce ne trăim viețile liniștite, sub nasul nostru se țes intrigi, se fură ca-n codru și se construiesc bombe cu ceas, gata să explodeze oricând. Ultimul exemplu? Un hotel transformat în crematoriu, din cauza neglijenței crase și a corupției generalizate.
Tatarani: Hotelul făcut scrum, vieți reduse la cenușă
În comuna Tatarani, un hotel s-a transformat într-un iad în flăcări. Două suflete nevinovate, găsite carbonizate. Motivul? Un amalgam de ilegalități: construcție fără autorizație, lipsa autorizației ISU, zero instalații de detectare a fumului sau hidranți. ISU Prahova, după ce a dat o amendă și a dispus închiderea unității, s-a spălat pe mâini. Dar cine plătește cu adevărat? Doi oameni transformați în scrum și o comunitate în stare de șoc.
„White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
Ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova, a tras un semnal de alarmă: complexele imobiliare White Tower, City Gate și Mărășești, construite de familia Lupu și acoliții săi (Vlad Nichita, Daniel Ștefănescu, etc), sunt focare de nereguli și potențiale tragedii.
- White Tower: Un turn al minciunilor și al ilegalităților. Construit fără respectarea autorizației, cu etaj suplimentar (30 de apartamente!), fără autorizație ISU și fără utilități. Dar, hei, sute de oameni locuiesc acolo! Un adevărat coșmar locativ.
-
City Gate: Un oraș fantomă, cu apartamente ocupate abuziv. Oamenii aceștia, fără acte în regulă, pot provoca oricând o nenorocire. Responsabilii? Simona Manea (administrator Gersim Development) și acționarii Vlad Nichita și Daniel Ștefănescu.
- Dar stați, nu plecați! Incisiv de Prahova a obținut imagini șocante: cabluri de alimentare cu energie electrică improvizate, aruncate pe jos, ca-n junglă! Noaptea, zeci de apartamente sunt luminate, semn că sunt locuite. Ziua, oameni se plimbă nestingheriți, ca și cum ar fi acasă. Dar sunt oare acasă? Sau sunt doar niște victime potențiale, așteptând o nenorocire?
- Mărășești 178: Responsabilitatea morală și penală aparține tuturor celor care au închis ochii.
„Il Capo” și gașca: Cum transformăm betonul în aur și viețile în nimic
În spatele acestor afaceri dubioase stau personaje pitorești:
- Vlad Nichita („Il Capo”): Maestrul fraudelor imobiliare, cel care trage sforile și împarte cărțile.
- Lorenz Michael Nasturica („Nash”): Escroc internațional, fugit în Dubai cu milioanele furate. Un fel de Arsène Lupin autohton, dar mult mai periculos.
- Mihai Lupu: Victima sau complice? Greu de spus. Cert e că și-a făcut o imagine de „afacerist de succes” pe spatele unor fraude și escrocherii.
- Etc,
Justiția, oarbă și șchioapă?
De ce nu se face nimic? Simplu: justiția e oarbă, șchioapă și, uneori, complice. Numele infractorilor apar peste tot, dar ei rămân liberi, protejați de un sistem corupt până-n măduva oaselor. Creditele sunt armele lor, bilanțurile contabile – minciunile lor, iar Dubaiul – paradisul lor fiscal.
Concluzie: Prahova, un județ capturat de mafie? (acum vedem și de ce!)
Legături de o ambianță de mafie și conspirație (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Prahova a ajuns un județ capturat de mafie. Corupția a devenit sistem, iar sistemul – mafie. Dar nu e totul pierdut. Incisiv de Prahova ne arată clar ce se întâmplă. Dacă ne unim forțele, putem schimba această realitate cruntă. Să luptăm pentru un viitor în care siguranța și dreptatea să nu mai fie doar niște vorbe goale!
Ce-i de făcut? Să ne trezim!
E timpul să ne trezim! Să cerem socoteală autorităților, să demascăm mafia imobiliară și să luptăm pentru dreptate. Nu mai putem tolera ca viețile noastre să fie puse în pericol de niște infractori fără scrupule.
E timpul să facem curățenie în propria noastră casă. Să nu mai tolerăm corupția, incompetența și indiferența. Să construim o țară în care legea e lege pentru toți, nu doar pentru fraieri! (Cristina T.).
Exclusiv
Formularul de evaluare a riscului în violența domestică: Formalitate birocratică sau instrument real de protecție?
Exclusiv
Poliție în oglindă: 47 de „inspectori sanitari” pentru 120.000 de angajați — o farsă organizată
-
Exclusivacum 3 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 5 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 2 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 22 de ore
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 3 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!