Connect with us

Featured

Andrei Volosevici si iar Veolia care cere Primăriei Ploiești peste 50 de milioane de euro

Publicat

pe

Primăria Ploiești a fost notificată de Veolia Energie Prahova că are de plătit o sumă restantă de 264 de milioane de lei din contractul de termie care a fost reziliat în primăvară. Suma este uriașă și nu poate fi suportată din bugetul local.

[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2022/07/adresa-veolia-primaria-ploiesti.pdf”]
Inițial, primarul Andrei Volosevici a declarat că sumele vehiculate în presa locală nu vor fi plătite de la bugetul local, pentru că nu reprezintă realitatea și că va exista o negociere cu fostul operator.
”Vom avea o discuție și ne vom lămuri. Aceea este doar o propunere și o solicitare a lor. Nu are niciun fel de legătură, cu tot respectul, cu vreo obligație juridică (…) Ei (n.r. Veolia) au solicitat o sumă de bani, noi nu suntem neapărat de acord cu ea și un termen” a declarat primarul. Acesta a precizat că nu se știe dacă operatorul va acționa în instanță primăria în cazul în care nu-și va primi banii. ”Să știți că lumea este deschisă să discute, dar suma pe care o cer ei nu este reală. Din calculul nostru nu e reală” a spus Volosevici, conform Observatorul Prahovean.
Și, totuși, consilierii locali au fost convocați azi, 22 iulie, de primarul Volosevici la o ședință pe tema datoriei către Veolia Energie Prahova.
Epopea Volosevici – Veolia se deruleaza pe fondul disiparii organelor de cercetare penala si a statului de drept.
In orice stat din U.E, Andrei Volosevici era trimis in judecata de foarte mult timp doar pentru deturnarea de fonduri, tot in folosul celor de la Veolia.


Prin deturnarea de fonduri edilul a urmarit doua aspecte: sa recunoasca celebrul Act Aditional nr 4 din 25.04.2019, inclusiv cu asa zisele investitii peste obligatia contractuala si sa incerce ca perioada de continuitate – de alfel obligatorie prin lege – ce ar trebui calculată de la momentul trimiterii cererii de reziliere, adică 26 octombrie 2021, ceea ce înseamnă că ar fi fost deja asigurată, punand astfel presiune si procedand la un santaj public in cooperare cu firma franceza.
Scurt istoric
In 2019, luati pe “nepregatite” de finalizarea “brusca” a contractului, decidentii politici de la acea vreme. in frunte cu liderii lor, Bogdan Toader, presedintele CJ Prahova (presedintele organizatiei judetene PSD) si Adrian Dobre, primarul Ploiestiului (presedintele PNL Ploiesti) au decis semnarea actului aditional nr.4/25.04.2019, la contractul de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termica. Au vorbit la acel moment de necesitatea acestui act pentru asigurarea serviciului pana la data de 15 mai 2022. Lasand la o parte incapacitatea Primariei Ploiesti si a CJ Prahova de la acea vreme de a organiza o noua procedura de licitatie, actul aditional respectiv s-a dovedit a fi un document prin care institutiile mai sus amintite au recunoscut in mod direct datorii catre Veolia neasumate prin contractul sau documentele de pana atunci.
Astfel la art 2.1.1 se specifica “ Concedentul (n.r. CJ Prahova si Primaria Ploiesti) confirma investitiile realizate de Concesionar pe durata initiala a Concesiunii, iar Concesionarul (n.r. Veolia) confirma (sub rezerva executarii intocmai de catre Concedent a obligatiilor prevazute in acest Act Aditional) ca nu are pretentii si nu solicita vreo compensare, prin Tarif sau in alt mod, a investitiilor de 9.612.000 euro realizate peste obligatia contractuala…”
Mai mult, la art 6 “Alte prevederi”, la primul punct, 6.1 “Concesionarul (n.r. Veolia) confirma (sub rezerva executarii intocmai de catre Concedent a obligatiilor prevazute in acest Act Aditional) ca renunta la despagubirile solicitate Concedentului prin adresele…., in suma totala de 24.411.558 lei”.
Cele doua renuntari de peste 15 milioane de euro, certificate de CJ Prahova si CL Ploiesti, erau conditionate, in principal, de plata banilor datorati de Primaria Ploiesti pentru subventie si de actualizarea tarifelor de cate ori prevedea contractul, cu avizul ANRE (Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei).
Cele mai ciudate actiuni ale edilului, in actualul mandat, privesc grupul Veolia prezent in Ploiesti prin Apa Nova si Veolia Energie
Modul prin care incearca presarea consilierilor locali sa voteze prelungirea contractului cu Apa Nova – ce expira in  curand si nepunerea in aplicare a contractului cu Veolia Energie, cu daune imense pentru bugetul Ploiestiului, este pus pe seama vizitei ambasadorului francez la Ploiesti si a orelor petrecute de catre reprezentantul Veolia, Jorj Madalin Mihailovici, in compania lui Volosevici.
O paranteza esentiala
Dupa modelul Veolia, edilul incearca in prezent, prin aceleasi presiuni sa majoreze tariful si la Apa Nova, adica tot Veolia .
APA NOVA a cerut, prin intermediul a două adrese (prima trimisă în 27.01.2022 și a doua în 08.02.2022) avizarea ajustării tarifelor, prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, la care nu a primit răspuns (Va suna cunoscut procedeul de la Veolia?) Pe 17 martie, operatorul a formulat o plângere prealabilă prin care a solicitat Consiliului Local al Municipiului Ploiești să adopte hotărârea respectivă, însă nici de această dată nu a primit un răspuns, termenul limită fiind 17 aprilie.

Apa Nova Ploiești a dat în judecată Consiliul Local Ploiești pentru a se creiona ca nu edilul pune presiune si pentru că „nu” ar fi respectat legislația în vigoare și nu a emis hotărârea de avizare a ajustării tarifelor la apa potabilă și canalizare. Goloneala pe fata. Compania cere instanței să-i recunoască dreptul de a a solicita și obține o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Ploiești de avizare a ajustării tarifelor pentru serviciul de alimentare cu apă și pentru serviciul de canalizare și, în consecință, să oblige Consiliul Local al Municipiului Ploiești să emită hotărârea de avizare a ajustării tarifelor apa potabilă și canalizare. Totodată, compania vrea ca instanța să oblige Consiliul Local al Municipiului Ploiești la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin neemiterea hotărârii de avizare a ajustării tarifelor apă potabilă și canalizare. Procesul se află pe rolul Tribunalului Prahova.
Ii transmitem o veste proasta tandemului Apa Nova (Veolia)-Volosevici: contractul cu Apa Nova nu va mai fi prelungit, o garantam! Ajunge cu prejudicierea bugetului local si sifonarea banului public prin metoda „parandarat”!

Revenind la dosarul Veolia, in fapt, in calitate de ordonator principal de credite, primarul Volosevici, in executarea atributiilor de serviciu, trebuia sa urmareasca indeplinirea obligatiilor asumate prin actul aditional nr.4/25.04.2019, in relatia cu Veolia Energie. Cea mai importanta, fiind aceea a platii subventiilor datorate si asumate prin hotararile Consiliului Local si inclusiv prin bugetul local aprobat.
In data de 27 oct 2021, Veolia notifica atat Primarul Ploiestiului cat si Presedintele CJ Prahova cu privire la “Declaratie de Reziliere a Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termica…” Astfel, Veolia notifica data incetarii inainte de termen a Contractului de Concesiune pentru “data de 31 martie 2022 ora 24:00… “. Desi avocat, primarul Volosevici nu reactioneaza in niciun fel…
Motivul principal este retinut in adresa de reziliere “…., in special nerespectarea de catre Concedent (n.r.primaria Ploiesti, in speta) a Obligatiei Esentiale prevazuta de art 3.3 litera (iii) din Actul Aditional nr.4 prin neplata la scadenta a Facturilor Subventie…”. Practic nici Volosevici si nici persoanele imputernicite de acesta nu au semnat platile desi aveau prevedere bugetara, preferand sa faca plati catre alte entitati.
Motivele secundare de reziliere tin de ajustarea tarifului si neaplicarea imediata a tarifului ajustat. Cel putin, consilierii locali ce alcatuiesc majoritatea aflata la guvernare (PNL-USR) trebuiau sa sustina si sa voteze proiectele de hotarari initiate. Unii dintre consilieri sustin, sub protectia anonimatului (nu vor sa fie exclusi din partid), ca nu au fost informati de impactul prorogarii unor hotarari ce vizau tarifele practicate de Veolia.
Un alt repros al Veolia, un ultim punct pe lista, e cel cu privire la investitiile asumate si nerealizate: “In plus de nerespectarea Obligatiilor Esentiale (n.r. amintite mai sus): Concedentul nu si-a indeplinit obligatiile de investitii asumate prin Actul Aditional nr.4…”
Pentru neachitarea facturilor la termen, Veolia Energie vrea si penalitati. Mai vrea si bani pentru “prejudiciul inregistrat de Concesionar urmare a nerespectarii de catre Concedent a Obligatiilor Esentiale”. Si, mai mult (sic!), vrea si “valoarea nerecuperata si/sau solicitata de Concesionar in urma modificarii pretului combustibilului. Toate aceste sume, necomunicate noua pana acum, estimate la cateva milioane de lei se adauga la cele doua sume amintite in preambulul articolului (9.612.000 euro si 24.411.558 lei).
La toate pretentiile francezilor, avocatul Volosevici – primarul Ploiestiului nu a protestat in niciun fel. Mai mult, a convocat o sedinta de indata a Consiliului Local pentru luni, 14 martie, ce avea ca scop aprobarea de catre consilierii municipali a unui acord de continuitate a contractului pentru 43 de zile. In fapt, primarul Volosevici incearca prin acest document doua artificii ce i-ar diminua eventuala raspundere penala (crede domnia sa) daca vreo institutie si-ar indrepta atentia asupra prejudiciului urias cauzat prin neindeplinirea atributiilor de serviciu. Astfel, asumarea documentului de catre Consiliul Local si acceptarea datoriilor i-ar da un atu in fata procurorilor, “ a aprobat legislativul, eu sunt executiv…”.
Al doilea obiectiv al Primarului Andrei Liviu Volosevici era cel de obtinere a semnaturii presedintelui CJ Prahova pe acest document pentru atragerea raspunderii in solidar a Consiliului Judetean Prahova. Eventual si a raspunderii penale.

Pozitia Consiliului Județean Prahova a fost ferma si a fost comunicată firmei Veolia prin care nu recunoaște sumele cerute de operatorul francez.
Probabil la noi, organele de cercetare penala sunt paralizate de faptul ca edilul se lauda ca are protectia statului francez si al SRI. Vom reveni. (Cristina T.).

Administratie

Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!

Publicat

pe

De

Un suflu nou de modernizare cuprinde unitățile de învățământ din Băicoi. Grație fondurilor europene, atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), școlile și liceul din oraș se pregătesc să întâmpine elevii și profesorii cu dotări de ultimă generație, un pas esențial către o educație adaptată cerințelor actuale. Procesul de transformare se apropie de final, marcând un angajament clar al administrației locale față de viitorul comunității.

Săli de clasă inteligente, acum și cu mobilier modern

După o primă etapă în care administrația locală a dotat toate sălile de curs din oraș cu echipamente inteligente, care au transformat procesul didactic, atenția se îndreaptă acum către confortul și ergonomia mediului de învățare. Școlile și liceul din Băicoi vor beneficia de mobilier clasic modern, adaptat nevoilor elevilor și cadrelor didactice, completând astfel investiția inițială și oferind o experiență educațională integrată și eficientă.

Achiziții inteligente: Ofertă sub evaluare, beneficii maxime

Licitația organizată de Primăria Băicoi pentru aceste noi dotări, finanțată integral din fonduri europene, a fost un succes notabil. O firmă specializată din Otopeni a fost desemnată câștigătoare, propunând o sumă semnificativ mai mică decât valoarea estimată inițial. Această abordare eficientă a permis maximizarea fondurilor disponibile, asigurând achiziția unei game variate de echipamente și mobilier esențial.

Lista noilor dotări este impresionantă și cuprinde:

  • Mobilier modern pentru sălile de clasă: pupitre individuale modulare și reglabile pe înălțime, scaune ergonomice, catedre și scaune pentru profesori, cuiere, table magnetice și dulapuri dedicate elevilor și materialelor didactice, biblioteci și aviziere.
  • Echipamente complete pentru sălile de sport: capre, lăzi gimnastice, trambuline, mese de tenis, panouri de baschet cu stâlpi și inele, porți de handbal, filee pentru volei, jocuri de șah, mingi diverse (fotbal, rugby, baschet, handbal, volei), mingi medicinale, rachete de badminton, garduri pentru sărituri, gantere și corzi pentru sărit.
  • Dotări performante pentru laboratoare: mobilier specific și echipamente optice și de precizie, esențiale pentru studiul științelor.

Mai mult decât echipamente: O imbogățire a resurselor pedagogice

Pe lângă mobilier și echipamente, investiția vizează și achiziția de materiale pedagogice variate, esențiale pentru stimularea învățării și dezvoltarea abilităților elevilor. Acestea includ cărți în limba română și bilingve, dicționare, hărți, jocuri lingvistice și planșe pentru ortografie, menite să diversifice metodele de predare și să faciliteze un proces educațional interactiv și atractiv.

Contractul pentru aceste ample achiziții a fost încredințat în luna octombrie, iar termenul de finalizare este unul strâns: toate dotările trebuie livrate și instalate până la finele anului. Astfel, elevii și profesorii din Băicoi sunt așteptați să înceapă noul an cu un mediu de învățământ transformat, pregătit pentru provocările viitorului.

Citeste in continuare

Administratie

UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!

Publicat

pe

De

Abonații HIDRO PRAHOVA se confruntă cu o situație neașteptată. Serviciul automat de transmitere a indexului prin robotul telefonic, accesibil la numerele 0800.800.820 și 0244.522.820, este momentan indisponibil. O defecțiune tehnică majoră a oprit funcționarea sistemului, însă HIDRO PRAHOVA a comunicat oficial că echipele sale lucrează intens la remedierea problemei, oferind totodată soluții de urgență pentru ca procesul de facturare să nu fie perturbat.

Pană tehnologică: Robotul telefonic a cedat sub presiune

Problema tehnică apărută la sistemul automatizat a generat disfuncționalități majore, lăsând abonații fără principala metodă de comunicare a consumului de apă. Această întrerupere, deși temporară, subliniază dependența tot mai mare de tehnologie în procesele curente de facturare. Reprezentanții HIDRO PRAHOVA S.A. au asigurat că toate resursele sunt mobilizate pentru ca serviciul să fie restabilit în cel mai scurt timp posibil, înțelegând disconfortul creat.

Soluții de urgență: Alternative digitale și directe pentru abonați

Până la remedierea defecțiunii, HIDRO PRAHOVA a pus la dispoziția abonaților mai multe canale alternative pentru transmiterea indexului lunar, o operațiune crucială care trebuie efectuată în perioada 25 – 30 a fiecărei luni. Modalitatea recomandată și prioritară este formularul online oficial, disponibil la:  https://hidroprahova.ro/formular-index-autocitit/

Aici, abonații sunt rugați să completeze câmpurile necesare în intervalul menționat, asigurându-se astfel că indexul va fi preluat și înregistrat corect în sistemul de facturare. Pe lângă această variantă, mai există și alte opțiuni:

  • Platforma online de client HIDRO PRAHOVA: Accesibilă la adresa https://www.client-hph.ro, această platformă oferă o metodă rapidă și eficientă de înregistrare a consumului.
  • Contact direct cu punctul de lucru zonal: Abonații sunt încurajați să utilizeze datele de contact (email sau telefon) ale punctului de lucru de care aparțin, informații regăsite în partea stânga-sus a facturii.
  • Harta interactivă a Centrelor Zonale: Pentru a localiza cel mai apropiat centru și a obține informații detaliate de contact, abonații pot consulta harta disponibilă pe site-ul companiei, la https://hidroprahova.ro/harta-interactiva/.

Mai mult decât o cifră: De ce este crucială citirea corectă a indexului?

Transmiterea lunară a indexului nu este o simplă formalitate, ci o practică esențială cu beneficii directe pentru fiecare abonat. HIDRO PRAHOVA subliniază trei motive fundamentale pentru această acțiune:

  1. Facturare corectă a consumului: Asigură că suma de pe factură reflectă exact apa consumată.
  2. Monitorizarea costurilor: Permite o mai bună gestionare a bugetului personal și identificarea rapidă a unor eventuale creșteri nejustificate.
  3. Evitarea pierderilor din instalațiile interioare: O monitorizare constantă a consumului poate semnala scurgeri sau defecțiuni interne, prevenind costuri suplimentare și risipa de resurse.

Ghid esențial: Cum citiți contorul de apă fără greșeală

Pentru a facilita procesul de transmitere a indexului prin metodele alternative, HIDRO PRAHOVA reamintește instrucțiunile de citire corectă a contorului de apă:

  • Citiți cifrele de la stânga la dreapta.
  • Se iau în considerare doar cifrele negre, până la virgulă sau până la ultimul afișaj de numere întregi.
  • Subdiviziunile, adesea marcate cu cifre roșii sau indicate de ace, nu se iau în calcul pentru transmiterea indexului.

Prin adoptarea acestor alternative și respectarea indicațiilor de citire, abonații HIDRO PRAHOVA pot asigura o facturare precisă și o gestionare eficientă a consumului de apă, chiar și în contextul acestei defecțiuni tehnice. Compania mulțumește pentru înțelegere și colaborare.

Citeste in continuare

Administratie

Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!

Publicat

pe

De

Un moment de referință pentru infrastructura rutieră a României a avut loc astăzi, odată cu inaugurarea Lotului 3 Pietroasele–Buzău al Autostrăzii Moldovei A7. Evenimentul a reunit la fața locului oficialități de calibru, subliniind importanța strategică a proiectului. Printre participanți s-au numărat președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, alături de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.

Drum liber către Moldova: De la capitală la Focșani, exclusiv pe banda rapidă

Odată cu deschiderea acestei noi secțiuni, se inaugurează o nouă eră a mobilității: șoferii pot circula acum exclusiv pe autostradă pe tronsonul București – Focșani. Acest progres semnificativ nu doar scurtează substanțial timpii de călătorie, ci și reprezintă un pas major în dezvoltarea rețelei de transport naționale, conectând regiuni istorice vitale și facilitând schimburile economice și sociale. Realizarea marchează un angajament ferm al autorităților față de modernizarea infrastructurii și integrarea mai bună a zonelor țării.

Prahova, partener strategic: Ochi pe proiectele majore de dezvlotare

Consiliul Județean Prahova, prin președintele său, Virgiliu-Daniel Nanu, a reafirmat angajamentul instituției față de marile investiții în infrastructură. Potrivit unei declarații făcute la eveniment, „Consiliul Județean Prahova rămâne atent la toate proiectele majore de infrastructură care contribuie la dezvoltarea României și la modernizarea rețelelor de transport”. Această poziție subliniază viziunea județului Prahova de a fi un participant activ și un susținător al eforturilor naționale pentru o infrastructură modernă și eficientă, conștient de beneficiile pe termen lung pe care le aduc aceste investiții atât pentru regiune, cât și pentru întreaga țară.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusivo zi ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv3 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv3 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv4 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv4 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv4 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv4 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv5 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv5 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Exclusiv6 zile ago

Războiului cifrelor în agricultură: MADR pulverizează dezinformarea despre subvențiile PAC!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a ieșit la rampă cu o serie de clarificări incendiare, menite să demanteleze valul...

Exclusiv6 zile ago

România, secolul XXI: Polițistul, ingropat de viu în „sicriele” statului – O comedie neagră semnată IGPR

Pe ecranele lucioase, România ne prezintă o Poliție futuristă, digitalizată, gata să prindă infractorii cu AI și drone. În realitatea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv