În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor colegi, Biroul Rutier Ploiești mai bifează un episod demn de manualul rușinii profesionale: un agent care „își amintește” abia a doua zi că i s-ar fi oferit mită, după un accident cu un șofer rupt de beat.

Dacă până acum spectacolul se derula cu BMW-uri făcute zob, Polo-uri parcate strategico-idioțenesc și autospeciale lansate în curbe periculoase „cu viteză foarte, foarte mare”, iată că intră în scenă și „memoria întârziată” a agentului principal Mușat Ciprian – un personaj deja notoriu în birou, nu pentru profesionalism, ci pentru opusul lui.

Noaptea accidentului: un singur echipaj, un șofer criță și o procedură (aparent) normală

10 octombrie 2026, noaptea. În Ploiești, singurul echipaj de la rutieră aflat în serviciu este trimis la un accident cu pagube materiale. Se sună la 112, echipajul ajunge la fața locului. Până aici, scenariul clasic: telefon, deplasare, constatări.

Din autospecială coboară doi polițiști. Unul dintre ei, „vedeta” Biroului Rutier, cunoscut printre colegi mai mult pentru lipsa de minte, de bun-simț și de aparat fizic demn de uniformă decât pentru rezultate profesionale: agentul principal Mușat Ciprian, de prin zona comunei Fulga. Țanțoș, îmbrăcat în uniforma statului, începe să facă „ancheta”.

Formal, bifează pașii esențiali:

• testează participanții,
• întocmește actele,
• constată că șoferul implicat este rupt de beat.

Șoferul refuză să meargă la spital pentru recoltare de probe biologice. Conform legii, asta înseamnă dosar penal pentru refuz de recoltare. Până aici, scena pare curată: polițistul își face treaba, bețivul va răspunde, procedura funcționează.

Cel puțin, la suprafață.

„Dimineața prostului harnic”: mita care apare brusc după ce trece noaptea

A doua zi, după ce ora de program a conștiinței pare că sună mai târziu decât orice ceas deșteptător, agentul principal Mușat Ciprian se trezește. Nu doar din somn, ci – aparent – și din amorțeala gândirii.

Brusc, își amintește că băutura din noaptea precedentă nu era singurul element penal din poveste: șoferul beat ar fi încercat, spune el, să îi dea și mită. O acuzație extrem de serioasă, dar pe care a „uitat” s-o menționeze la momentul incidentului.

Abia a doua zi, spre seară – deci aproape la 24 de ore de la eveniment – agentul se hotărăște să raporteze oficial că i s-ar fi oferit bani.

Nu noaptea, nu imediat după accident, nu la scurt timp după întocmirea documentelor, ci după un răgaz generos, de o zi întreagă, în care memoria s-a „încălzit” probabil la foc mic.

Telefonul către DGA: când anticorupția e confundată cu un call-center închis la ora 16

Ca să-și justifice întârzierea, agentul Mușat vine și cu o explicație demnă de manualul scuzelor penibile: el, săracu’, a încercat noaptea să sune la DGA, dar „nu a răspuns niciun operator”.

De parcă Serviciul Județean Anticorupție Prahova (DGA Prahova), structura creată tocmai pentru a interveni în astfel de situații, ar fi un birou de cablu TV care închide la ora 16. Ori, poate, în mintea agentului, DGA chiar e Digi – ceva între facturi și service tehnic, clar nu un serviciu non-stop pentru fapte de corupție.

Dincolo de ridicolul situației, rămân întrebări pe care colegii lui le-au formulat direct, în șoaptă sau pe la colțuri:

• De ce nu a raportat oficial, în scris, imediat după incident, existența unei tentative de mită?
• De ce „își amintește” brusc a doua zi, spre seară, la aproape 24 de ore?
• De ce singura „probă” a intenției sale de integritate este o afirmație verbală, fără nicio urmă concretă a apelului respectiv sau a demersurilor imediate?

Nu, asta nu dovedește automat că el ar fi luat mita. Dar nici nu arată un polițist integru, riguros, care tratează anticorupția ca pe o obligație de serviciu, nu ca pe o poveste adăugată la dosar „după ce se mai limpezesc apele”.

Mita luată, mita refuzată sau mita „negociată”? Întrebările pe care IPJ refuză să și le pună

Adevărul gol-goluț este că nu știm – și poate că nu vom ști niciodată – dacă banii au fost luați sau nu.
Scenariile posibile sunt la fel de incomode:

• mita a fost oferită, nu a fost luată, dar agentul a raportat târziu din neglijență crasă;
• mita a fost oferită, a fost refuzată, dar raportarea întârziată sugerează calcule și frici ulterioare;
• mita a fost luată, s-au răzgândit peste noapte și s-a încercat „spălarea” situației printr-un raport tardiv;
• mita era „prea mică”, situația prea complicată sau „păcatul” prea mare pentru a rămâne complet ascuns, iar raportarea întârziată e doar o încercare disperată de acoperire.

Cert este altceva: într-un Birou Rutier deja infestat de scandaluri – de la mita lui Petre Răzvan până la mașini lovite, arhive incendiate și bicicliste schilodite – un astfel de episod nu mai poate fi tratat ca un simplu accident procedural.

Galeria „eroilor” Biroului Rutier Ploiești: de la șpăgi la vopsitorie de mașini

Povestea lui Mușat Ciprian nu apare pe un teren virgin. Biroul Rutier Ploiești arată, de ani buni, ca un inventar de derapaje:

• Petre Răzvan – prins luând mită, simbol al relației toxice dintre unii polițiști și portofelele celor opriți în trafic.
• Irimia – cel care „are talent” la lovit mașini, confirmând că autospecialele cu număr MAI sunt, de fapt, material de cascadorii ieftine.
• Editoiu – în dublu rol: nu doar implicat în incendiere de arhivă, ci și „vopsitor” de mașini, adică exact ce nu ai vrea să asociezi cu integritatea unei structuri de poliție rutieră.
• Lepădatu – cu frustrări legate de adidași, micile sale complexe personale devenind deja folclor intern.
• Domnicu – cel care a schilodit o biciclistă, într-o scenă în care uniforma și puterea legii s-au transformat într-un instrument de umilire și violență.
• Șeful lor, „bebe buzoianul” Niță Alexandru – un comandant evaluat, inclusiv de propriul colectiv, cu „nota 4”, simbolul managementului eșuat, incapabil să curețe, să îndrume, să sancționeze.

În acest tablou, Mușat Ciprian nu e o anomalie. Este doar încă o piesă dintr-un mecanism gripat, în care mediocrii, tupeiștii și impostorii se validează reciproc.

Mașina, zona, stilul de viață: când „restul” nu mai dă cu plus

În astfel de cazuri, nu doar faptele, ci și detaliile colaterale încep să ridice sprâncene.
„Dacă ne uităm pe unde se plimbă și ce mașină are… cam dă un pic cu rest”, spun, cu subînțeles, cei care îl cunosc.

Într-o lume normală, un agent de poliție își permite un anumit standard de viață, în limita veniturilor legale. Când însă stilul personal, traseele frecvente, tipul de autoturism condus și cheltuielile afișate nu se mai pupă cu fluturașul de salariu, întrebarea nu este dacă trebuie verificat, ci de ce nu a fost verificat până acum.

De la autospeciale făcute praf la moralitate făcută zob

Episodul „Mita uitată până a doua zi” vine pe fondul unui șir de scandaluri care au pus deja IPJ Prahova pe harta rușinii publice:

• BMW de serviciu MAI 59944 făcut praf de doi agenți transformați în cascadori de ocazie;
• Polo parcat de-a latul, pe banda 1, în centrul Ploieștiului, pentru „regizarea” unui accident cu o biciclistă scoasă vinovată;
• autospeciale lansate cu viteză enormă în curbe cu vizibilitate redusă, transformate în fier îndoit pe banii contribuabililor;
• arhive incendiate, nu din întâmplare, ci pe fondul unei culturi a mușamalizării și fricii de adevăr.

La toate acestea se adaugă acum și imaginea unui agent care:

• constată un accident cu un șofer rupt de beat,
• întocmește acte pentru refuz de recoltare,
• „uită” să menționeze o pretinsă tentativă de mită,
• și se trezește abia după aproape 24 de ore să raporteze ceea ce ar fi trebuit să fie o reacție imediată.

Întrebarea care taie mai tare decât orice proces-verbal: cine mai are încredere în această structură?

În mod normal, într-un stat de drept funcțional, un asemenea incident ar declanșa:

• verificări interne reale, nu formale;
• implicarea imediată a structurilor anticorupție;
• audit al dosarelor instrumentate de agent și de biroul său;
• întrebări ferme despre integritatea șefilor care au tolerat și cultivat un asemenea climat.

În realitate, la Biroul Rutier Ploiești pare să funcționeze alt cod nescris:

• „Noi ne lovim, noi ne cercetăm, noi uităm, noi ne aducem aminte când ne convine.”
• „Dosarele se aranjează, responsabilitățile se diluează, iar vina se mută, la nevoie, pe capul cui nu se poate apăra.”
• „Cine ridică vocea, cine pune întrebări sau cine dezvăluie adevărul devine imediat ținta presiunilor și intimidărilor.”

Final provizoriu: când anticorupția e „non-stop”, dar conștiința profesională funcționează cu program scurt

Nu vorbim doar despre un betiv prins în trafic, despre un raport întârziat sau despre un agent cu „creier cât o nucă”, cum spun chiar colegii lui. Vorbim despre:

• un sistem în care memoria selectivă devine instrument de (auto)apărare,
• o structură rutieră în care scandalurile de mită, abuz, violență și distrugere de bunuri publice se leagă într-un șir continuu,
• o conducere care pare incapabilă sau neinteresată să curețe, să sancționeze și să reconstruiască încrederea publicului.

DGA este, în mod oficial, un serviciu non-stop. Corupția, în schimb, pare să fie „non-stop” doar în sensul în care își schimbă forma, personajele și pretextele, dar nu pleacă nicăieri.

Iar în tot acest timp, în loc ca autospecialele, uniformele și legitimațiile să fie simboluri ale legii și siguranței, ele devin recuzită într-un serial grotesc: „Cascadorii girofarului – de la BMW-ul de aur la mita uitată până dimineața”.

Episodul cu Mușat Ciprian nu închide povestea. Din contră: o deschide și mai mult. Pentru că, atât timp cât astfel de oameni rămân la volanul autospecialelor și în spatele proceselor-verbale, întrebarea nu mai este dacă va mai urma un scandal, ci doar când și cu cine în rolul principal. (Cristina T.).

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap

Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea de Apel Ploiesti: fostul arhitect-sef al municipiului, Veronica Raduna, este repusa in drepturi printr-o hotarare definitiva pronuntata la data de 14.10.2026.

Dosarul, in care U.A.T. Municipiul Ploiesti si Primarul Municipiului Ploiesti au figurat ca recurenti-parati, iar Veronica Raduna ca intimat-reclamant, s-a incheiat cu o lovitura seaca pentru administratia locala:

• Curtea de Apel Ploiesti admite exceptia nulitatii recursului;
• anuleaza recursul pentru neincadrarea in motivele de recurs;
• obliga U.A.T. Municipiul Ploiesti la plata a 5.000 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta;
• solutia este „Definitiva”, pronuntata prin grefa instantei la 14.10.2026 (conform portalului instantelor).

Practic, recursul Primariei a fost aruncat la cos, iar sentinta Tribunalului Prahova, din 31 iulie 2026, prin care se dispunea:

• anularea raportului de evaluare a performantelor profesionale ale Veronicai Raduna,
• anularea dispozitiei de eliberare din functia publica de conducere de arhitect-sef,
• reintegrarea in functia detinuta anterior sau, daca aceasta nu mai exista, intr-o functie publica echivalenta,
• plata tuturor drepturilor salariale aferente perioadei in care nu si-a exercitat functia, actualizate si recalculate,
• recunoasterea perioadei dintre concediere si reintegrare ca vechime in munca, in specialitate si grad profesional,

devine, prin efectul anularii recursului, linie obligatorie de urmat pentru municipalitate.

Cu alte cuvinte, administratia ploiesteana a pierdut cu tot cu „lectia de drept” si a ramas si datoare.

De la arhitect-sef la „arhitectura intereselor”: era Pandele  Roxana

In timp ce Veronica Raduna se lupta in instante, Primaria Ploiesti se obisnuise cu o alta „schema urbanistica”: ascensiunea actualului arhitect-sef, Pandele Roxana.

Potrivit informatiilor si notelor interne aflate in posesia redactiei noastre Incisiv de Prahova, in perioada in care Raduna era in afara functiei, Pandele Roxana ar fi transformat urbanismul local intr-un fel de SRL cu stampila de Primarie:

• au fost formulate mai multe plangeri penale pe numele ei de catre diversi constructori, nemultumiti de „manevrele” de la Urbanism;
• numele ei este legat de firma ARBY PROIECT, in care figura – potrivit acelorasi surse – ca asociata prin intermediari;
• „controalele” erau descrise de surse ca avand un traseu familiar: daca vrei „legalitate”, treci pe la firma „noastra”.

Desigur, asupra acestor acuzatii se pot pronunta doar organele de ancheta si instantele de judecata. Dar tabloul administrativ care se contureaza este unul de capturare a unei directii publice de catre interese private.

Urbanism cu dedicatie: iesi din ilegalitate, dar treci pe la ARBY

In plina „reorganizare” de firma, ARBY PROIECT se dovedeste a fi mai mult decat un simplu jucator de piata. Un e-mail trimis de arh. Cosmin Duna (document prezentat in spatiul public) ofera o mostra de „coregrafie” intre contracte, firme si proiectanti „de casa”.

In mesaj se arata ca, „in urma reorganizarii firmei ARBY PROIECT”, trebuie cesionate doua contracte privind PUZ-urile Traian si Upetrom catre S.C. PLANNING CITIES S.R.L.

Detalii relevante din mail:

• ARBY PROIECT cesioneaza contractele, dar „pe partea de proiectare”, aceeasi oameni raman la butoane: „Pe partea de proiectare tot eu si Mirela Cra ciun o sa ne ocupam pana la finalizarea PUZ-urilor deoarece o sa fim in continuare proiectanti de specialitate.”
• Beneficiarilor li se cere explicit: „Asadar va rog sa semnati cele doua contracte de cesiune si sa ni le trimiteti inapoi.”
• Se mentioneaza ca „dosarul pentru Traian este aproape gata” si urmeaza verificarea taxelor, care vor fi comunicate intr-un mail separat.

Semnatura electronica incheie idilic: „Cu stima, arh. Cosmin Duna, tel. 07…”

Satiric vorbind, reorganizarea pare mai degraba un joc de „scoate firma, baga firma, dar pastreaza oamenii”. Contractele se plimba intre ARBY PROIECT si PLANNING CITIES S.R.L., insa proiectantii raman aceiasi, cu Mirela Craciun inclusa in echipa.

Mirela Craciun – omul bun la toate: de la PUZ-uri la directorat

Numele Mirela Craciun apare nu doar in mailul de mai sus, ci si in zona de influenta a Primariei Ploiesti.

Conform informatiilor din investigatia noastra, aceasta ar fi fost „omul de incredere” al arhitectei-sef Pandele Roxana, propulsata spre un post caldut in interiorul administratiei: director general adjunct in Primarie.

Concursul insa ar fi fost un spectacol de scurtmetraj:

• candidata nu reuseste sa promoveze examenul;
• „nota” obtinuta este descrisa in sursele care au relatat episodul drept o „nota de toata frumusetea rusinilor”.

Pe de o parte, avem un nume implicat in proiectare pentru PUZ-uri (conform mailului semnat de arh. Cosmin Duna, unde este indicat ca „eu si Mirela Craciun o sa ne ocupam pana la finalizarea PUZ-urilor”). Pe de alta parte, aceeasi persoana este impinsa spre zona de conducere in Primarie, dar pica examenul.

Se contureaza astfel imaginea familiara a administratiei romanesti: cine nu intra pe usa, incearca pe geam.

Cand arhitectul devine actionar: ARBY PROIECT si combinarile de la Urbanism

Potrivit notelor si informatiilor obtinute, Pandele Roxana ar fi asociata in firma ARBY PROIECT „prin interpusi”, alaturi de un „personaj cu functie mare de raspundere” din Primaria Ploiesti.

Operatiunea descrisa suna cam asa, in registru de pamflet:

1. Primaria, prin arhitectul-sef, „vede” problemele de legalitate ale unor constructii.
2. Urmeaza controale, presiuni, blocaje administrative.
3. Solutia miraculoasa catre „intrarea in legalitate” ar trece, neoficial, prin firma ARBY PROIECT, cu oamenii „de casa” la proiectare.
4. Aceeasi retea de nume migreaza intre firme private si tentative de functii publice de conducere in Primarie.

Daca aceste suspiciuni se confirma prin anchete si hotarari ale institutiilor statului, nu mai vorbim doar de un conflict de interese, ci de un manual de capturare a unei directii publice de catre o structura privata.

Deocamdata, insa, vorbim despre investigatii de presa, documente si acuzatii care trebuie analizate de institutiile abilitate. Pamfletul nu poate tine loc de dosar penal, dar poate descrie caricatural un mecanism.

Revenirea Veronicai Raduna: sfarsitul unei ere sau inceputul altui serial?

Prin anularea recursului Primariei si ramanerea definitiva a hotararii Tribunalului Prahova, Veronica Raduna trebuie:

– reintegrata in functia de arhitect-sef sau intr-o functie publica echivalenta,

– platita pentru toata perioada in care a fost indepartata din sistem, conform sentintei,

– beneficiaza de recunoasterea vechimii in munca, in specialitate si grad profesional pentru tot intervalul de „exil administrativ”.

Mai mult, Primaria Ploiesti iese din poveste cu bani de platit (cel putin 5.000 lei cheltuieli de judecata, conform deciziei Curtii de Apel) si cu imaginea unui management juridic catastrofal, care nu doar ca pierde procese, dar nici nu reuseste sa formuleze un recurs valid.

Intr-o lume normala, o astfel de situatie ar declansa:

-anchete interne privind procedura de demitere,

• verificarea tuturor semnaturilor, avizelor si intereselor implicate in perioada in care Veronica Raduna a fost inlaturata,
• o radiografie completa a deciziilor de urbanism luate sub „era Stanciu Roxana”.

• Epilog: Primaria – SRL cu stampila sau institutie publica?

Cazul reincadrarii Veronicai Raduna, coroborat cu documentele privind ARBY PROIECT, cesiunile catre PLANNING CITIES S.R.L. si implicarea unor personaje precum Mirela Craciun si arh. Cosmin Duna, ridica o intrebare incomoda:

Ploiestiul a avut o Directie de Urbanism sau un hub de contracte, interese si combinatii, camuflat sub titulatura de „serviciu public”?

Curtea de Apel Ploiesti a facut ce tine de litera legii: a restabilit pozitia unui functionar indepartat abuziv si a sanctionat juridic recursul stangaci al Primariei.Ramane ca institutiile de control, procurorii si, nu in ultimul rand, opinia publica sa decida daca ceea ce s-a intamplat la Urbanismul Ploiestiului este doar un esec de management sau un sistem bine uns de interese private.Pana atunci, concluzia de pamflet e simpla: Primaria Ploiesti a proiectat un abuz, l-a turnat in beton, iar Curtea de Apel a venit cu buldozerul legal. Restul – ARBY, PUZ-uri, cesiuni, „oameni de incredere” si examene picate – sunt doar anexe la arhitectura dezmatului. Vom reveni. (Cristina T.).

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În „legea casei” polițiștilor din Neamț, victima n-are nici măcar un cuvânt.

Casa polițistului: „Nu fi călău moral. În rest, descurcați-vă între voi”

Regulamentul de ordine interioară al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț (ROI – regula casei, nu caiet de sugestii) are, la articolul 53, o singură frază de interdicție, să nu obosim prea mult tastele:

„Se interzice săvârșirea de către polițiști/personal contractual de acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă.”

Atât. Punct. Cortina.
Despre hărțuire sexuală sau hărțuire pe criteriul de sex – nimic. Zero. Vid total.

Textul acesta ni l-a comunicat chiar IPJ Neamț, în scris, cu număr de înregistrare: adresa 51.624 din 20 aprilie 2026. Când vine vorba să-i amendeze pe alții, polițiștii au lege, definiții, sancțiuni. Când e vorba de ce se întâmplă între colegi, regulamentul se preface că hărțuirea sexuală e o legendă urbană.

Problema nu e doar morală, e tehnică: ROI-ul e Biblia de serviciu. Acolo caută polițistul ce are voie, ce n-are voie și ce pățește dacă încalcă. Dacă o faptă nu e numită în regulament, se sancționează greu sau deloc. Iar cel/cea care o suportă nu găsește nici definiție, nici interdicție.

Cu alte cuvinte, dacă ești victimă, regulamentul IPJ Neamț îți spune, elegant: „Te descurci singur(ă), noi n-am auzit de așa ceva.”

Când legea vede hărțuirea, dar regulamentul poliției se uită în altă parte

Legea nu e ambiguă. Din 2018, Legea nr. 202/2002, modificată prin Legea nr. 232/2018, interzice expres „orice comportament de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică (…) atât în public, cât și în privat”.

Și cine are dreptul să constate contravenția și să dea amendă între 3.000 și 10.000 de lei? Fix polițiștii. Inclusiv cei de la IPJ Neamț.

Așadar, polițistul din Neamț poate amenda pe stradă un comportament de hărțuire sexuală, dar același tip de comportament, dacă se întâmplă pe coridorul propriului inspectorat, nu există în regulamentul casei. Afară e vreme de lege, înăuntru e microclimat normativ: “Numai hărțuirea morală ne interesează, restul e meteorologie de Bundestag, nu de Neamț.”

Metodologia Guvernului, aprobată prin HG 970/2023, spune clar:
– la art. 7 alin. (4) lit. b): angajatorul trebuie să bage în regulament dispozițiile OG 137/2000 și ale Legii 202/2002;
– la lit. c): să interzică și să sancționeze orice acțiune care poate duce la hărțuire morală sau pe criteriul de sex.

La IPJ Neamț, transpunerea pare să fi sunat așa: „Hai să luăm jumate de obligație, că tot e criză de personal.” Hărțuirea morală a prins loc în articolul 53, hărțuirea sexuală a rămas în afara regulamentului, la categoria „probleme teoretice”.

Regulamentul lui Schrödinger: într-o adresă există, în alta nu

În martie 2026, S.P.R. „Diamantul” întreabă IPJ Neamț foarte clar, prin petițiile 70/JV și 71/JV/25.03.2026:
– cum aplică HG 970/2023;
– și cere un regulament care să prevadă „în mod expres și detaliat” hărțuirea pe criteriul de sex și hărțuirea morală.

Răspunsurile vin în două zile consecutive și se contrazic ca două declarații date fără avocat:

• Pe 20 aprilie, în adresa 51.624, IPJ Neamț citează art. 51 (care interzice discriminarea) și art. 53, unde interdicția e doar pentru hărțuirea morală. Hărțuirea pe criteriu de sex – nicăieri.
• Pe 21 aprilie, în adresa 51.623, același inspectorat susține că dispoziția de aprobare a regulamentului „conține mențiuni cu privire la prevenirea și combaterea oricăror forme și acte de hărțuire pe criteriul de sex și de hărțuire morală”.

Cu o zi înainte, în articolele invocate de ei înșiși, hărțuirea pe criteriu de sex nu exista. A doua zi, brusc, ar exista… undeva, într-o dispoziție, într-o formulare generală, într-un nor de cuvinte. Asta se numește hărțuire logică a celor care citesc.

La final, IPJ Neamț promite că va analiza „oportunitatea” modificării. Adică, în 2026, după ce legea există din 2018 și hotărârea Guvernului din 2023, inspectoratul încă se gândește dacă e sau nu oportun să interzică, în mod clar, hărțuirea sexuală în regulament. Poate mai fac un focus-grup.

COJES Neamț: comisia în care cel verificat stă la masă și ridică mâna că „e bine”

Pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, fiecare județ are o comisie, COJES. În Neamț, componența COJES, stabilită prin Ordinul Prefectului nr. 49/16.02.2026, include și IPJ Neamț. Adică instituția care trebuie verificată stă la aceeași masă cu cei care o verifică. Independentă, dar nu exagerat.

După petiția sindicatului 85/JV/11.04.2026, COJES Neamț se reunește, pe 22 aprilie 2026, cu tema: „identificarea eventualelor situații de discriminare sau încălcare a principiului egalității de șanse” la IPJ Neamț.

În ședință, potrivit adresei AJPIS Neamț nr. 10/23.04.2026, reprezentantul IPJ declară liniștit că:
– cerințele sunt respectate;
– „nu a fost înregistrată nici o sesizare/plângere de hărțuire.”

Comisia notează conștiincioasă și concluzionează: „nu au fost identificate elemente” de încălcare.

Traducere: IPJ Neamț s-a verificat aproape singur și s-a găsit impecabil. Dacă victima nu îndrăznește să reclame, realitatea devine, oficial, perfectă. Hărțuirea nu există pentru că n-a fost trecută pe un formular.

Petiția care a pornit de la Prefectură și s-a întors frumos acasă, la IPJ

Pe 25 septembrie 2026, sindicatul trimite petiția 210/JV către Instituția Prefectului și COJES Neamț, cerând:

• verificarea conformității art. 53 cu actele normative superioare;
• intervenția comisiei pentru introducerea expresă a hărțuirii sexuale, a hărțuirii pe criteriu de sex și a violenței și hărțuirii bazate pe diferența de gen în regulament.

În aceeași zi, petiția 209/JV pleacă spre Ministerul Familiei și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse (ANES).

Prefectura Neamț ridică din umeri: nu e de competența ei. Și, prin adresa 124/10840 din 29 septembrie, trimite petiția:
– la AJPIS Neamț, care asigură secretariatul COJES;
– și chiar… la IPJ Neamț.

Rezultatul? Plângerea împotriva regulamentului IPJ ajunge tocmai la IPJ pentru „competentă soluționare”. Cercul instituțional s-a închis: „V-a reclamat cineva la noi. Poftiți reclamația, soluționați-vă singuri.”

AJPIS Neamț transmite, prin adresa 27/02.10.2026, singurul rezultat concret: președintele COJES Neamț a „recomandat analizarea necesității” introducerii în regulament a hărțuirii pe criteriu de sex, a hărțuirii sexuale și a violenței și hărțuirii bazate pe diferența de gen. Recomandare, nu obligație. Dar e prima dată când o autoritate din afara poliției scrie negru pe alb că art. 53 e șchiop.

Răspunsul IPJ Neamț din 14 octombrie: multe legi, zero „hărțuire”

Pe 14 octombrie 2026, IPJ Neamț răspunde la petiția 210/JV prin adresa 56.701. Inspectoratul anunță că:

• „au fost inițiate demersuri” pentru analizarea, modificarea și actualizarea regulamentului;
• proiectul va fi trimis la sindicate pentru observații;
• forma finală va fi publicată pe site.

Ca temei invocă: Statutul polițistului, Legea Poliției Române, Codul muncii, Legea dialogului social. Lipsește ceva? Da: HG 970/2023, Legea 202/2002 și orice referire explicită la „hărțuire”.

Un răspuns despre hărțuire care se ferește să folosească cuvântul „hărțuire” seamănă cu un raport despre un incendiu în care nimeni nu îndrăznește să scrie „foc”.

La Ministerul Familiei, petiția 209/JV e trimisă mai departe la ANES, înregistrată pe 28 septembrie, cu promisiunea unui răspuns în 30 de zile. Din nou, timpul trece, victimele așteaptă, iar regulamentul IPJ Neamț încă trăiește în epoca pre-hărțuire sexuală.

Alte județe: de la „actualizat” la „noi avem regulament din 2011, încă merge”

Neamț nu e accident izolat. În iulie 2026, S.P.R. „Diamantul” trimite cereri privind ROI la 33 de inspectorate județene.

• La 24 dintre ele se cere explicit actualizarea regulamentelor cu prevederi anti-hărțuire, conform HG 970/2023.
• Patru inspectorate (Mureș, Bihor, Harghita, Mehedinți) spun clar că și-au modificat deja regulamentul după cerere.
• Șapte anunță că regulamentul e în revizuire.

Doar IPJ Dâmbovița și IPJ Călărași descriu proiecte care numesc explicit hărțuirea sexuală, iar IPJ Hunedoara trimite un regulament în vigoare care chiar o definește.

La polul opus, opt inspectorate copiază aproximativ aceeași formulă: în regulament „au fost introduse dispoziții privind prevenirea tuturor formelor de discriminare”, fără să pronunțe măcar cuvântul „hărțuire”. Parcă vorbesc despre vreme: „s-au luat măsuri pentru prevenirea tuturor fenomenelor meteorologice.”

Bonus: IPJ Giurgiu trimite ca regulament în vigoare o dispoziție din 2011, de pe vremea când ministerul se chema încă „al Administrației și Internelor.” Reformă, dar doar până la anul din antet.

Ce urmează: până apare cuvântul „hărțuire” în regulament, hărțuirea rămâne în teren

IPJ Neamț promite că noul proiect de regulament va ajunge la sindicate. Când îl vom vedea, vom verifica un singur lucru simplu: articolul 53 va îndrăzni, în sfârșit, să spună cu voce tare „hărțuire sexuală” și „hărțuire pe criteriul de sex”, așa cum cer HG 970/2023 și recomandarea COJES Neamț?

Până atunci, toate instituțiile implicate au avut grijă să nu deranjeze prea tare regulamentul:

• Prefectura pasează petiția la IPJ.
• COJES îl verifică pe IPJ stând cu el la aceeași masă și ia de bună declarația „noi n-avem cazuri”.
• IPJ Neamț anunță „demersuri” și „analiză de oportunitate” – dar, în răspunsul oficial, nu rostește niciodată numele problemei.

În lege, hărțuirea sexuală există, se sancționează, produce procese-verbale și amenzi.
În regulamentul IPJ Neamț, pentru moment, încă e tratată ca un subiect tabu: toată lumea o știe, nimeni nu o scrie. (Cristina T.).