În fiecare an, la 29 iunie, este sărbătorită dezvelirea Monumentului Eroilor Genişti Leul, care amintește generațiilor despre „suprema jertfă pe câmpul de bătălie”, așa cum apare înscris pe monument, a militarilor români în Primul Război Mondial. În 2021, poate pentru a marca momentul festiv, Primăria Sectorului 6 Bucureşti a decis să acorde aviz de construire firmei Urban Imob Invest pentru ridicarea unui ansamblu rezidenţial în imediata apropiere a emblematicului element de patrimoniu naţional. Un aviz ca un fel de coroniţă pentru premianţi, răsplătind monumentul cu o medalie care-i va înfăşura gâtul pentru eternitate.

                                                                            Leul și Monstrul

 Cu gândul, probabil, la constituirea unui viitor ansamblu patrimonial, care ar putea fi numit Leul şi Monstrul, în zona de protecţie a monumentului a apărut un mastodont din beton care se ridică deasupra întregii panorame a zonei.

Cu o aripă a clădirii împinsă până în stradă, bijuteria arhitectonică obturează perspectiva monumentului, imaginea de ansamblu întărind fotografia unui Bucureşti sufocat de construcţii care de care mai excentrice, multe din ele fără nicio legătură cu ceea ce s-ar putea numi plan urbanistic zonal.

De altfel, la începutul anului 2021, Consiliul General al Capitalei a suspendat, la solicitarea primarului Nicușor Dan, Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) ale sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6.

Primarul general a spus, la acea vreme, că suspendarea PUZ-urilor nu atrage de la sine sistarea lucrărilor în derulare, ci se va construi în continuare, dar în baza Planului Urbanistic General (PUG), care ține cont și de nevoia de spațiu verde și de o dezvoltare firească a unei capitale europene.

Tot pentru o dezvoltare firească a ţării a fost gândită şi Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Pentru prima dată, se instituia o zonă de protecţie în jurul acestora.

Articolul 8 arată că pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, prin care se asigură conservarea integrată a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural; delimitarea şi instituirea zonei de protecţie se realizează simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în condiţiile legii; în zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi avizate conform legii; procedura de delimitare şi instituire a zonelor de protecţie se stabileşte prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 59 prevede: până la instituirea zonei de protecţie a fiecărui monument istoric, potrivit art. 8, se consideră zonă de protecţie suprafaţa delimitată cu o rază de 100 m în localităţi urbane, 200 m în localităţi rurale şi 500 m în afara localităţilor, măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric.

Puțină „arheologie” legislativă

 Prevederile legale referitoare la instituirea unei zone de protecţie sunt destul de ambigue, lăsând loc de interpretare. Astfel, ceea ce prin articolul 59 se consideră a fi zona de protecţie are acest statut doar condiţionat: până la instituirea zonei de protecţie.

Cine decide, însă, la acest capitol? Sintagma de mai sus permite interpretarea – falsă, de altminteri – că regula celor 100 de metri care delimitează zona de protecţie în mediul urban este valabilă până în momentul în care cineva instituie o zonă de protecţie.

În lege nu se prevede că aceasta nu poate fi mai mică de 100 de metri, astfel că se poate înţelege că cel abilitat poate delimita perimetrul de protecţie după bunul plac.

Conform legii, la trei luni de la data intrării în vigoare a actului normativ, ministrul culturii ar fi trebuit să emită un ordin care să reglementeze procedura de delimitare şi instituire a zonelor de protecţie. Pe site-ul Camerei Deputaţilor se regăsesc toate cele şapte ordine de ministru emise în 2001.

Există şi Ordinul 20.81/16.08.2001 pentru înfiinţarea Comisiei de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice şi aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a experţilor în domeniul protejării monumentelor istorice şi a specialiştilor în domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice care, oricum, nu mai are valoare juridică pentru că a fost abrogat prin Ordinul 2.398/2008.

Nici în actul din 2001, nici în cel care l-a abrogat nu se prevede nimic referitor la procedura de delimitare şi instituire a zonelor de protecţie.

Pe acelaşi site, descoperim o serie de legi, hotărâri de guvern şi ordine de ministru care abrogă sau adaugă alte prevederi şi abilitează diferite instituţii, totul reprezentând un amalgam parcă dinadins conceput pentru a nu putea fi descifrat de nimeni.

Nu am reuşit să descopăr care este procedura de delimitare şi instituire a zonelor de protecţie şi cine este abilitat să facă acest lucru.

Singurul lucru cert din legea 422/2001, în privința avizelor de construire în zona de protecţie, se regăseşte la articolul 35, alineatul 1, punctul f: Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (CNMM) avizează planurile urbanistice generale ale localităţilor care cuprind monumente istorice, planurile urbanistice zonale ale zonelor protejate care cuprind monumente istorice, precum şi regulamentele de construire aferente acestor zone, iar, în absenţa unor astfel de documentaţii de urbanism şi amenajare a teritoriului aprobate, planurile urbanistice de detaliu care au drept obiect monumente istorice sau imobile din zona de protecţie a acestora.

Legal, avem o comisie, dar nici aceasta nu s-a străduit prea mult pentru a stabili o procedură clară de delimitare şi instituire a zonelor de protecţie.

Din cauza ambiguităţii legii şi a faptului că există atât de multe instituţii implicate într-un banal proces de avizare, în Capitală pare că imobilele s-au construit prin înțelegeri suspecte sau, plastic vorbind, după modelul fie ce-o fi.

În mai 2017, Guvernul Grindeanu, a emis OUG 40 pentru modificarea art. 4 alin.1 lit. c şi d din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, unde au fost introduse şi reglementări legate de avizele acordate pentru construirea în zonele de protecţie a monumentelor istorice.

În nota de fundamentare a OUG 40/2017 se specifică: există un blocaj funcțional la nivelul autorităților administraţiilor publice locale ale municipiului București în privința emiterii certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire pentru imobilele situate în zonele de protecție a monumentelor și în perimetrele siturilor arheologice clasate ca monument istoric, pentru 85% din suprafața Capitalei.

Această situaţie este cauzată de imprecizia pe care prevederile specifice delimitării zonelor de protecţie a monumentelor (delimitarea realizată prin considerarea unei raze de 100 m de jur-împrejurul monumentului istoric, fără o delimitare topografică clară) conţinute de Legea 422/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o induce.

De asemenea, potrivit notei de fundamentare, siturile arheologice clasate ca monument istoric nu sunt delimitate topografic, nefiind clară nici amplasarea acestora și implicit nici zona de protecție generată potrivit legii.

Blocajul funcţional constatat la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti şi al Primăriei Generale a Capitalei, se manifestă în cazul imobilelor situate în siturile arheologice și în zonele de protecție a monumentelor istorice, atunci când situarea acestora – în parte sau în totalitate – în interiorul unei suprafețe generate de o rază în jurul unui monument este contestabilă.

În acest context, lipsa unei hărți oficiale care să conțină pe de o parte limitele determinate ale zonelor de protecție ale monumentelor istorice realizate în coordonate stereo 70 iar, pe de altă parte, limitele clare ale siturilor arheologice, al căror amplasament este doar estimat se relevă drept cauze principale ale blocajului.

Jocul avizelor consultative

 Guvernul constata, în 2017, că, la 16 ani de la publicarea legii nu existau criterii clare de delimitare şi instituire a zonelor de protecţie.

Deducem că ministrul culturii din 2001 nu a respectat prevederile legii şi, conform acesteia, în termen de trei luni de la publicarea în Monitorul oficial, să emită un ordin de ministru pentru a stabili o metodologie clară în acest sens.

În 2017, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei 40, autorizarea executării lucrărilor de construcţie se face de primarul general al municipiului Bucureşti, după solicitarea de către acesta a avizului primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti.

Din acel moment, primarul devenea, practic, un soi de stăpân feudal, nefiind specificat niciunde în ordonanţă că acesta trebuie să se consulte cu Comisia Naţională a Monumentelor Istorice.

Într-un răspuns transmis publicaţiei Epoch Times, în ianuarie 2016, Guvernul Cioloş recunoştea că, potrivit legislaţiei în vigoare la acel moment, avizele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi cele ale comisiilor zonale sunt consultative, astfel că era nevoie de o altă OUG pentru a conferi puteri sporite acestora.

Odată cu adoptarea OUG 10/2016, comisiile respective căpătau o oarecare greutate, textul legislativ specificând: ministrul culturii poate emite ordinul de declasare a unui monument istoric sau poate decide neclasarea lui în această categorie doar în condiţiile în care Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a propus declasarea, respectiv neclasarea.

Cu toate acestea, problema intervenţiilor neavenite în zonele de protecţie a monumentelor istorice rămânea, în continuare, nerezolvată. Anul trecut, în august, Ministerul Culturii a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Mai mulţi specialişti chestionaţi de Europa Liberă au spus că prin acesta sunt lăsate la mâna direcțiilor publice locale și centrale ale Ministerului Culturii operațiunile de intervenție asupra imobilelor din zonele protejate sau de protecție, Comisia Națională a Monumentelor Istorice, respectiv comisiile zonale ale monumentelor istorice, fiind scoase din acest circuit.

Edmond Niculușcă, director adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, spunea că rechinii imobiliari vor putea să dărâme mai ușor imobile monument istoric și vor putea să autorizeze fără probleme ansambluri care distrug coerența și calitatea arhitecturală a zonelor construite protejate.

Niculușcă adăuga că posibila avizare a unor proiecte elaborate de arhitecți atestaţi de Ministerul Culturii fără discutarea lor în cadrul Comisiei Naționale sau Zonale nu are nicio justificare pentru că atestarea nu este și o garanție a calității.

Leul nimănui

 Nu îmi e clar ce ar denatura această lege în actualul circuit de avizare, uitându-mă doar pe adresele pe care Oficiul Naţional Cultul Eroilor (ONCE) şi Asociaţia Cultul Eroilor Regina Maria (ANCE) le-au făcut către organele abilitate.

ONCE a sesizat, anul acesta, Direcţia generală de arhitectură peisagistică şi monumente de for public, structură în administrarea căreia se află Monumentul Leul.

Aceasta, la rândul ei, s-a adresat Primăriei Sectorului 6 pentru a clarifica dacă, la emiterea Autorizaţiei de Construcţie 87/27.04.2021, s-au respectat prevederile legii privind protejarea monumentelor istorice.

Primăria Sectorului 6 a transmis că autorizaţia a fost emisă în baza Avizului 1090/ZP din 14.09.2020, emis de Ministerul Culturii, prin Direcţia de Cultură a Municipiului Bucureşti. Primăria Sectorului 6 a dat autorizaţia, dar petentul este trimis la o unitate aflată în subordinea Primăriei Generale.

ONCE a mers mai departe, iar în răspunsul dat la o altă solicitare făcută către Direcţia de Cultură a Municipiului Bucureşti, scrie negru pe alb: amplasamentul se află în zona de protecţie a monumentului istoric Leul, inclus în Lista Monumentelor Istorice 2015, la poziţia 2355.

În răspuns, se arată că documentaţia pe baza căreia s-a acordat autorizaţia de construire a fost analizată de Comisia zonală a Monumentelor Istorice Bucureşti-Ilfov, iar avizele se pot emite doar incluzând propunerea acestei comisii.

Avizul a fost pozitiv, de aceea nu mi-e clar: dacă sunt filtre atât de bune împotriva abuzurilor, de ce aceste comisii avizează favorabil astfel de proiecte, în condiţiile în care organismul emitent îşi începe răspunsul către petent cu formularea amplasamentul se află în zona de protecţie a monumentului istoric Leul?

Dacă avizul este favorabil, înseamnă că a fost stabilită şi zona de protecţie a monumentului. Nu ar fi normal ca respectiva comisie zonală să specifice şi care sunt limitele de protecţie? S-a ţinut cont de cei 100 de metri sau s-a delimitat alt perimetru?

Ar fi interesant de aflat care a fost metodologia aplicată, ţinând cont că, legal, nu există aşa ceva. E un fel de degrevare de sarcini, transferând, mai departe propria responsabilitate justiţiei, în faţa căreia se ajunge în multe situaţii de acest gen?

ANCE a făcut mai multe sesizări pe marginea acestui subiect, una dintre ele către Direcţia Generală Urbanism şi Amenajare a Teritoriului din Primăria Municipiului Bucureşti.

Instituţia spune că monumentul respectiv nu este situat într-o zonă cuprinsă în PUZ Zone Construite Protejate şi nici în parcelări înscrise pe lista monumentelor istorice, prin urmare nu intră în jurisdicţia Primăriei Municipiului Bucureşti, deşi Direcţia de Cultură care a emis avizul de construire este în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti.

În sesizarea adresată de ANCE Inspectoratului de Stat în Construcţii se concluzionează că acesta a informat Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, pentru atacarea în instanţa de contencios administrativ a Hotărârii de Consiliu Local HCL 104/28.03.2019 privind aprobarea documentaţiei de urbanism PUD Bulevardul Geniului 2-4 şi a Autorizaţiei de Construire 87 din 28.04.2021. Procesul se află în desfăşurare la Tribunalul Bucureşti.

Ancheta nu îşi propune să dea verdicte, ci doar consemnează un paradox autohton: avem legislație, dar ambiguitatea legilor sau modul defectuos de punere în aplicare a lor mai degrabă încurcă decât să simplifice și reglementeze corect.

Legislaţia nu este unitară, toate abrogările, adăugirile şi alte modificări se regăsesc în texte separate, şi nu într-unul singur.

Dacă, de-a lungul timpului, anumite legi au fost modificate de nenumărate ori, chiar nu există, în aparatul birocratic al statului român, persoane care să pună laolaltă totul într-un text unic, eliminându-se, eventual, suprapunerile sau neconcordanțele?

În condiţiile în care legea nu stabileşte clar care sunt limitele de demarcaţie ale zonelor de protecţie a monumentelor istorice, ci dă senzaţia că îşi propune să aprindă doar o flacără plăpândă într-o nemărginită beznă, nu e de mirare că se ajunge la conflicte între părţi, ce nu pot fi soluţionate decât în justiţie.

Justiţie care, de altfel, nici nu îmi dau seama ce lege ar trebui să aplice.

Pare a fi bine înrădăcinat, așadar, obiceiul „călcatului pe picioare” între instituţiile de reglementare şi avizare, care mai degrabă se complac în postura de actori ai haosului administrativ în care s-a afundat birocraţia românească. (Liviu Anghel).