Connect with us

Featured

Forţele navale chinezeşti au introdus recent în serviciul activ două noi distrugătoare Type 055 din clasa Renhai – Anshan şi Wuxi

Publicat

pe

Deşi nu a fost difuzat niciun comunicat cu privire la introducerea noilor navei în dotarea Marinei Armatei Populare de Eliberare, cele două nave au fost prezente la un exerciţiu naval de trageri pe timpul nopţii şi de căutare-salvare pe mare împreună cu nava soră Lhasa.

În altă ordine de idei, guvernul american a avertizat Insulele Solomon că va răspunde în consecinţă dacă acordul de securitate cu China va conduce la o stabilirea unei prezenţe militare chinezeşti în mica naţiune din Pacific. Detaliile acordului nu au fost făcute publice, însă conform unei versiuni iniţiale, obţinută de serviciul de informaţii externe australian (ASIS), documentul permite poliţiei chineze să trimită forţe la cererea autorităţilor din Insulele Solomon pentru menţinerea ordinii sociale şi permite navelor chinezeşti să efectueze vizite, să desfăşoare activităţi de aprovizionare logistică şi să facă escale sau să tranziteze Insulele Solomon. Forţele chinezeşti vor putea fi folosite pentru protejarea siguranţei personalului şi proiectelor majore din Insulele Solomon.

În ultimele trei decenii eforturile de modernizare ale armatei chineze, inclusiv forţele sale navale, au devenit obiective prioritare ale serviciilor de informaţii americane şi au canalizat anumite eforturi de planificare şi bugetare ale SUA. De la începutul anilor 1990 Marina Armatei Populare de Eliberare şi-a canalizat eforturile de modernizare spre dezvoltarea unei flote care să opereze la distanţe mari de bazele proprii, în măsură să asigure proiecţia forţei în diferite zone ale lumii pentru protejarea propriilor interese (politice, economice sau militare). Astfel, forţele navale ale Chinei au devenit principalul adversar al US Navy din zona Pacificului capabilităţile sale punând sub semnul întrebării capacitatea SUA de a obţine şi menţine controlul zonelor maritime din vestul Pacificului.

Mai mult, marina chineză contribuie cu mijloacele sale, alături de baterii de rachete antiaeriene cu rază lungă de acţiune sau rachete balistice antinavă-ASBM (Anti-Ship Ballistic Missile), în cadrul capabilităţilor denumite generic A2/AD (anti-access/area-denial) dislocate pentru blocarea accesului şi interzicerea prezenţei SUA în zona de interes strategic din apropierea Taiwanului.

Dacă blocarea accesului (A2) se referă la interzicerea accesului avioanelor sau navelor de luptă într-o zonă de interes (ex. Marea Baltică sau Marea Neagră), interzicerea prezenţei (AD) constă în posibilitatea de a pune în pericol prezenţa sau desfăşurarea de operaţii în aceeaşi zonă pentru forţele adverse.

Distrugătoarele din clasa Type 055 Renhai

Prima navă Type 055 a clasei Renhai – Nanchang – a fost livrată în ianuarie 2020 şi a intrat în compunerea Flotei Mării de Nord, ca şi cea de-a doua navă – Lhasa intrată în serviciul activ în martie 2021. A treia navă Dalian a fost operaţionalizată în aprilie 2021 şi a intrat în compunerea Flotei Mării de Sud. Există informaţii neconfirmate că un alt şaselea distrugător al clasei Renhai – Yanan – a intrat de asemenea în serviciul marinei chineze.

Dezvoltarea clasei de distrugătoare Type 055 marchează o nouă etapă în drumul Chinei spre dezvoltarea unei flote care să opereze la distanţe mari de bazele proprii, în măsură să asigure proiecţia forţei în diferite zone ale lumii pentru protejarea propriilor interese (politice, economice sau militare). Capabilităţile sale moderne îl recomandă pentru asigurarea misiunilor de escortă pentru portavioane în cadrul unor grupările navale. Scopul este construirea a cel puţin şase grupări navale de lovire conduse de portavioane până în 2035.

Navele clasei Renhai sunt cele mai moderne distrugătoare ale marinei chineze şi utilizează tehnologie şi design stealth pentru micşorarea amprentei de radiolocaţie, hidroacustice, magnetice sau optice, prin folosirea materialelor uşoare, compozite, absorbante de radiaţii electromagnetice, precum şi reducerea emisiei de căldură şi de radiaţii în infraroşu (IR). Deşi în China este considerat distrugător, marina americană îl clasifică drept crucişător, fiind în linii mari, comparabil cu crucişătoarele americane purtătoare de rachete din clasa Ticonderoga (care dispune de sistemul electronic AEGIS care integrează diferite tipuri de armament de la bord).

Armamentul principal al distrugătoarelor este instalat în 112 de sisteme de lansare verticală, dispuse în două silozuri de tragere, situate la prova (64) şi în partea centrală a vasului(48). Acestea pot adăposti şi lansa rachete antinavă YJ-18A (cu o rază de acţiune de 220-540km, având viteză de croazieră subsonică şi supersonică pe porţiunea finală a atacului) şi rachete antinavă cu rază lungă de acţiune YJ-100 (cu o rază de acţiune de 800km), precum şi rachete antiaeriene cu rază lungă de acţiune HHQ-9B (similare cu cele care echipează sistemul rusesc S-300, cu o rază de acţiune de peste 300km) şi scurtă de acţiune HQ-10 (cu o rază de acţiune de 6km).

Navele, cu un echipaj de peste 300 de militari, au un deplasament maxim de 12.000 tone, o lungime de 180 m, o lăţime de 20 m şi un pescaj de 6,5 m.

Pentru propulsie navele folosesc un sistem COGAG (Combined Gas and Gas), integrând patru turbine cu gaz QC-280, fiecare generând o putere de 28MW, ce acţionează două elice. Distrugătoarele pot dezvolta o viteză maximă de 30 de noduri, ce asigură o distanţă de acţiune de 5.000 mile marine la o viteză economică de 18 noduri. Pentru descoperirea şi combaterea ţintelor de suprafaţă şi aeriene, navele Type 055 dispun de patru radare cu reţele de antene fazate cu baleiaj electronic de tip activ – AESA (Active Electronically Scanned Array) model Type 346B.

Echipamentele de război radioelectronic de tip activ şi pasiv de la bordul navei includ sisteme de bruiaj semnal GPS, capcane pentru rachete antinavă şi proiectile dirijate, sisteme de măsuri de sprijin electronic – ESM (Electronic Support Measures) şi de contramăsuri radiolectronice – ECM (Electronic CounterMeasures).

Ca sisteme artileristice, vasele sunt echipate cu tunul naval universal H/PJ-38 calibru 130mm şi cu sistemul CIWS (Close-In Weapon System)de apărare apropiată cu şapte ţevi model H/PJ-11 calibru 30mm (cadenţă maximă 5.800 lovituri/min şi distanţă de tragere eficace de 3 km).

Pentru lupta antisubmarin navele sunt echipate cu un sonar de chilă, un sonar tractat şi un sonar tractat cu imersiune variabilă. Lupta antisubmarin este dusă de bombe reactive antisubmarin Yu-8 şi torpile Yu-7, lansate din două tuburi lanstorpile triple, precum şi cu încărcături explozive de adâncime. Navele dispun de punte eliport şi hangar ce poate adăposti două elicoptere de luptă antisubmarin Changhe Z-18F. Există informaţii neconfirmate care sugerează că viitoarele nave ale clasei vor fi echipate cu sisteme laser sau tunuri electromagnetice, precum şi cu sisteme de apărare împotriva rachetelor balistice.

Flota de submarine

În paralel cu flota de suprafaţă, în ultimii ani China şi-a modernizat constant şi flota de submarine. Din punct de vedere calitativ, noile submarine chinezeşti nu dispun de performanţele şi capabilităţile celor ruseşti, dar prezintă totuşi un salt calitativ impresionant comparativ cu navele din clasele mai vechi.

Pe lângă cele 43 de nave mari de suprafaţă şi 102  de fregate şi corvete, la momentul actual flota chineză dispune de 55 de submarine diesel cu propulsie electrică (SSK) – din care 35 sunt modele noi, patru submarine cu propulsie nucleară purtătoare de rachete balistice (SSBN) şi şapte submarine cu propulsie nucleară de atac purtătoare de rachete antinavă (SSN).

Şi în anii următori China va continua extinderea forţelor sale navale, planurile de construcţii preconizând creşterea constantă a flotei de submarine de la 66 de nave în prezent la 76 de nave în 2030, când va include opt SSBN, 13 SSN şi 55 SSK, alături de 65 de nave mari de suprafaţă şi 135 de fregate şi corvete.

Ca armament, submarinele chinezeşti sunt echipate cu mai multe modele de rachete de croazieră antinavă – ASCM (AntiShip Cruise Missile), torpile dirijate prin fir sau cu dirijare după siajul navei, precum şi mine marine.

De remarcat faptul că torpilele cu dirijare după siajul navei sunt dificil de contracarat de către sistemele antisubmarin de la bordul navelor de suprafaţă.

Cel mai nou tip de submarin diesel cu propulsie electrică din clasa Yuan (Type 039) are un deplasament în imersiune de 3.600 de tone şi 6 tuburi lanstorpile de 533mm.  Noile nave SSN din clasa Shang (Type 093) au un deplasament de 7.000 de tone în imersiune şi sunt echipate cu tuburi lanstorpile de 533 mm sau 650mm, precum şi cu sisteme de lansare verticală  pentru rachetele antinavă YJ-18 (cu o rază de acţiune de 220-540km, având viteză de croazieră subsonică şi supersonică pe porţiunea finală a atacului) şi CJ-10.  Fiecare submarin cu propulsie nucleară din clasa Jin (Type 094) este echipat cu 12 rachete nucleare cu lansare din submarin (SLBM) JL-2, iar China are în dezvoltare o nouă rachetă nucleară JL-3.

Submarinele nucleare sunt construite numai în Şantierele navale Huludao şi intră în serviciul activ al forţelor navale după o perioadă de 2-4 ani de testări şi probe pe mare. Din anul 2006, opt submarine cu propulsie nucleară au devenit operaţionale, adică un submarin la fiecare 15 luni. În schimb, submarinele diesel cu propulsie electrică sunt construite la două şantiere navale şi au nevoie de 1 an de testări şi probe pe mare până să intre în serviciul activ.

China va avea 5-6 portavioane în 2030

China dispune de două portavioane în serviciul activ – Liaoning (Type 001) şi Shandong (Type 002) şi alte două în construcţie (Type 003 şi Type 004). Cel de-al doilea portavion chinez – botezat Shandong – a intrat în servicul activ al Marinei Armatei Populare de Eliberare în cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurate în anul 2020 în portul Sanya din insula Hainan.

Construcţia portavionului a început în anul 2013 la şantierele navale Dalian Shipbuilding Industry Corporation nava fiind lansată la apă în aprilie 2017 şi  efectuând 9 luni de probe pe mare.

Cu o lungime de 315 m şi un deplasament de 50.000 tone, Shandong dispune de un design nou faţă de primul portavion chinez Liaoning (fostul portavion rusesc Varyag) intrat în serviciul operativ în anul 2012 şi care dispune de un grup aerian din 40-45 de avioane şi elicoptere (circa 18-20 de avioane J-15 şi 25 de elicoptere de luptă antisubmarin, avertizare timpurie şi control aerian aeropurtat Kamov Ka-29/31, Z-9 şi Z-18).

Comparativ cu LiaoningShandong dispune în plus de 8 avioane de vânătoare J-15 din generaţia a IV-a (derivat din avionul rusesc Suhoi Su-33) şi 4 elicoptere.

Nu se cunosc prea multe detalii despre sistemele de armament ale navei, dar se presupune că ar fi comparabile cu cele existente deja la bordul lui Liaoning.

Aceasta dispune de trei sisteme CIWS (Close-In Weapon System) de apărare apropiată Type 1030 (cu tunuri cal. 30mm cu 10 ţevi având o cadenţă de tragere de 10.000 lovituri/min.) şi patru celule de tragere cu rachete antiaeriene HQ-10 (fiecare cu 18 rachete având o bătaie de 9 km).

Cele două portavioane în construcţie (Type 003 şi Type 004) vor fi proiecte complet diferite de primele nave şi vor avea un deplasament de circa 85.000 de tone.  Pentru decolarea/aterizarea aeronavelor de la bord se află în testări atât sisteme CATOBAR (Catapult Assisted Take-Off Barrier Arrested Recovery) – Sistemul de decolare asistată de catapultă şi de recuperare a aeronavelor cu ajutorul unor cabluri de oprire, cât şi Sisteme de catapulte electromagnetice de lansare a avioanelor – EMALS (ElectroMagnetic Aircraft Launch System), similare celor care echipează noile portavioane americane din clasa Gerald Ford.

Prin operaţionalizarea portavionului Shandong, China se alătură clubului select al ţărilor care dispun de mai mult de un portavion: SUA, Marea Britanie şi Italia.

US Navy dispune de 11 portavioane nucleare, din care 10 din clasa Nimitz (deplasament 100.000 tone, 90 de avioane şi elicoptere) şi 1 din clasa Gerald Ford (deplasament 110.000 tone, 75-80 de avioane şi elicoptere), plus alte 2 în construcţie.

Marina britanică dispune de 2 portavioane moderne – Queen Elizabeth (30 de avioane şi 20 elicoptere, cost 3 mld. £) şi Prince of Wales (40 de avioane F-35 C). Italia are 2 portavioane mici Cavour şi Giuseppe Garibaldi, cu un deplasament de 27.000 tone şi un grup aerian de 20 de avioane şi elicoptere.

Ţările care dispun doar de un portavion sunt: Franţa (Charles de Gaulle, propulsie nucleară, 42.000 tone şi 40 de avioane şi elicoptere), Spania (Juan Carlos I, 27.000 tone, 25 de avioane F-35C şi Harrier), India (INS Vikramaditya, 45.000 tone, fost Admiral Gorshkov), Tailanda (HTMS Chakri Narubet, fabricat de Spania) şi Rusia (Kuznetov, 58.000 tone, 30 de avioane şi 20 de elicoptere).

Turcia are un portavion în construcţie din 2016, botezat Anadolu, care va fi operaţional începând cu 2021.

În prezent, în afară de cele două portavioane, China mai dispune de circa 20 de distrugătoare, 40 de fregate şi 60 de submarine, din care 4 cu propulsie nucleară purtătoare de rachete balistice.

Conform unor rapoarte ale Serviciului de documentare a Congresului SUA, estimările arată că în 2025, China va dispune de şase SSBN, 10 SSN, 47 SSK, trei portavioane, 52 distrugătoare/crucişătoare, 120 fregate/corvete, patru nave de debarcare port-elicopter (LHD), 10 nave debarcare desant maritim (LPD) şi 24 nave de debarcare pentru tancuri (LST).

Până în anul 2030, flota Chinei va cuprinde 5-6 portavioane.

Flota americană se modernizează

În prezent forţele navale americane au în dotare 56 de submarine cu propulsie nucleară de atac purtătoare de rachete antinavă (SSN) din clasele Los AngelesOhio (patru în serviciul activ) Seawolf (trei în serviciul activ) şi Virginia (19 în serviciul activ, alte 11 în construcţie), la care se adaugă cele 14 submarine cu propulsie nucleară purtătoare de rachete balistice (SSBN) din clasa Ohio.

În anul 2028 flota americană va dispune de 42 SSN şi 13 SSBN, dar în cadrul programului de construcţii navale Flota de 355 de nave, în anul 2030, US Navy va avea 46 SSN (majoritatea din clasele Virginia şi Seawolf) şi 11 SSBN (7 din clasa Ohio şi 4 din noua clasă Columbia), pe lângă 10 portavioane cu propulsie nucleară, 102 nave mari de suprafaţă (crucişătoare şi distrugătoare) şi 45 de fregate şi nave pentru lupta în zona de litoral – LCS (Littoral Combat Ships).

În 2021 a început construcţia primului submarin cu propulsie nucleară echipat cu 16 rachete balistice Trident II D5LE (rază de acţiune peste 12.000km) din noua clasă Columbia (care vor înlocui treptat începând cu 2027 navele din clasa Ohio) şi a unui nou submarin cu propulsie nucleară de atac din clasa Virginia. În anul 2022 flota chineză de submarine va ajunge la 68 de nave.

Programele de dezvoltare a rachetelor de croazieră DH-10

Dintre toate sistemele de arme cu rază lungă de acţiune pe care China le-a dezvoltat şi dislocat în zona Strâmtorii Taiwan, probabil că nici unul nu este mai puţin cunoscut şi şi nu a înregistrat o evoluţie atât de rapidă ca programul de rachete de croazieră DH-10 (DongHai-10/”Marea de Est-10”).

Faptul se datorează măsurilor de secretizare şi securitate care au învăluit dintotdeauna programele de rachete de croazieră chinezeşti. Mai mult, spre deosebire de programele de dezvoltare a rachetelor balistice, submarinelor şi armelor antisatelit, surprinzător sau nu, rachetele de croazieră au reuşit, în majoritatea timpului, să se sustragă investigaţiilor presei internaţionale.

DH-10 a fost dezvoltată datorită perseverenţei şi eforturilor  serviciilor de informaţii chineze, fiind o armă inspirată şi „modelată” având la bază omoloagele americane şi  ruse. Mai precis, DH-10 este suspect de asemănătoare cu racheta Tomahawk, a cărei tehnologie şi detalii constructive au fost obţinute din analizarea secţiunilor intacte sau parţial distruse care au fost recuperate din zonele de luptă unde au fost utilizate şi anume Irak, Serbia, Siria sau Afganistan. China a obţinut cel puţin două Tomahawk neexplodate chiar de la Osama bin Laden după ce SUA au lansat 75 de rachete în Afganistan (Operaţia Infinite Reach), în august 1998, într-o încercare de eliminare a fostului lider terorist.

DH-10 a mai beneficiat şi de un motor turboventilator modernizat, similar cu modelul rusesc TRDD-50 care echipează rachetele Rk-55 Relief (codificare NATO: SS-N-21, rază  de acţiune 3.000km) şi Kh-55 (codificare NATO: AS-15), care a fost construit în China după 1992. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat procurarea ilegală a cel puţin şase rachete de croazieră Kh-55/AS-15 Kent (rază de acţiune 2.500-3.000km) din Ucraina (alte şase au fost trimise în Iran) în anii 1990 a căror detalii constructive au stat la baza dezvoltării DH-10.

În 2020, China a declarat că distrugătoarele din clasa Type 055 Renhai ale Marinei Armatei Populare de Eliberare  dispun de capacitatea de lansare a rachetelor de croazieră destinate lovirii ţintelor terestre – LAM (Land-Attack Missile), fapt ce marchează intrarea statului asiatic în clubul select al ţărilor care dispun de asemenea arme.

Presa chineză nu a identificat racheta de croazieră, dar cel mai probabil candidat este o variantă navalizată a rachetei de croazieră cu dislocare terestră CJ-10.

Despre CJ-10 (ChangJian-10/”Sabia lungă-10”) se cunoaşte că este o rachetă de croazieră cu viteză subsonică având o rază de acţiune cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de kilometri. Este echipată cu sisteme de dirijare multiple, inclusiv navigaţie inerţială, prin GPS sau chiar radar de urmărire a conturului terenului survolat – TERCOM (TERrain COntour Matching) similar rachetelor americane BGM-109 Tomahawk.

După debutul său din ianuarie 1991, în anii după Conflictul din Golf, loviturile cu rachete Tomahawk s-au impus rapid ca mijlocul preferat de ripostă militară pentru atingerea unui deziderat al politicii externe americane, înlocuind vechile instrumente de diplomaţie coercitivă cum ar fi bombardamentele aeriene sau cele navale.

Rusia a început utilizarea rachetelor de croazieră în urmă cu şapte ani, când mai multe nave de luptă din Marea Caspică au lansat rachete 3M-54 Kalibr asupra rebelilor sirieni, într-o demonstraţie de forţă adresată lumii întregi. Acum şi China are o astfel de opţiune la îndemâna decidenţilor politici de la Beijing având în dotare o astfel de armă cu rază lungă de acţiune. Presa chineză  a oferit puţine detalii despre aceste rachete de croazieră, în afara faptului că noile distrugătoare Type 055 sunt capabile să le lanseze.

Faptul că China dispune de capacitatea şi experienţa necesară pentru dezvoltarea rachetelor de croazieră destinate lovirii ţintelor terestre este neîndoielnic.

Armata chineză are în dotare rachete balistice intercontinentale, o mare varietate de rachete balistice şi are programe de rachete hipersonice în dezvoltare.

China nu-şi doreşte doar asigurarea dominaţiei asupra apelor din apropiere. În anul 2022 se vor marca 14 ani de prezenţă navală continuă a Chinei în Golful Aden, sprijinită de baza navală din Djibouti.    

Întrebarea cea mai importantă rămâne dacă această capabilitate a navelor de luptă chineze de a lansa rachete de croazieră pentru a lovi ţinte terestre situate la mii de kilometrii distanţă va deveni o tentaţie şi o opţiune valabilă pentru puterea de la Beijing de a transmite un mesaj de forţă similar cu cel al americanilor şi ruşilor. (Carol Florea)

Exclusiv

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Publicat

pe

De

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)

Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!

„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!

Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.

Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.

„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!

După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.

„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!

Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”

De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).

Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?

 

Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!

„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.

Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.

Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.

Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)

Publicat

pe

De

Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să facă față oricărei amenințări, să apere legea și cetățeanul. Realitatea, însă, este mai mult un scenariu de comedie neagră, un film prost regizat de incompetență și jucat de șefi cu epoleți, unde „special” înseamnă, de fapt, „special hărțuitor”. Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, dezvăluită constant de Incisiv de Prahova, atinge acum cote paroxistice de absurd, cu un nou „Raport de Cercetare Prealabilă” (SCI al DGPMB, 21 mai 2025) care, sub pretextul că apără onoarea instituției, demonstrează doar putrefacția din interior. Acuzația? Un incident minor în trafic, transformat într-un spectacol grotesc, menit să-l scoată pe Bendriș din joc, în timp ce adevărații instigatori la violență se pensionează în liniște.

Polițist 24/24 sau „scoaterea forțată” dintr-un sistem bolnav? Când siguranța familiei invinge „procedurile” absurde.

Noul act al acestei drame kafkiene se învârte în jurul unui incident rutier petrecut la 5 aprilie 2025. Agentul Bendriș, aflat în timpul liber, își conducea mașina personală, alături de soția și cei doi copii minori, când a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, numitul Șaim Nicolae. Ce a urmat? O „intervenție” care, în viziunea sistemului, depășește orice limită, dar care, pentru un polițist cu 18 ani de experiență, ar putea fi justificată prin instinctul de protecție și datorie civică.

În loc să asiste pasiv la fuga celui care i-a avariat mașina și, mai grav, care punea în pericol siguranța familiei sale, Bendriș, în calitatea sa de „polițist 24/24”, a pornit în urmărire. L-a identificat pe Șaim Nicolae, un bărbat confuz, posibil cu afecțiuni medicale precum Alzheimer, fără RCA valid. Văzând că șoferul încearcă să fugă din nou și refuză să coopereze, Bendriș a luat decizia de a-l scoate cu forța din autoturism, imobilizându-l până la sosirea echipajelor de poliție. Un gest extrem? Poate. Un gest necesar pentru un om care-și vede familia în pericol și un infractor (chiar și unul în vârstă) încercând să se sustragă legii? Absolut.

„Am acționat procedural, fiind polițist 24/24,” a declarat Bendriș, încercând să explice contextul acțiunilor sale. Însă, pentru Controlul Intern, care „își susține raportul inițial din faza verificărilor”, adică unul deja scris, acest lucru nu este suficient. Ei aleg să ignore faptul că domnul Nicolae nu dorea să depună plângere, că era confuz și posibil bolnav, concentrându-se doar pe „disproporționalitatea” intervenției și „prejudiciul de imagine” adus instituției. Curat murdar, nene Iancule!

Inelul magic lovește din nou: Cu camera ascunsă și proces fabricat, Poliția se autodenunță Penal! (aici)

Absurdul atinge cote cosmice când privim acest caz în contextul hărțuirii sistematice la care este supus agentul Bendriș de ani de zile. Acest „Raport de Cercetare Prealabilă” este doar o piesă nouă într-un puzzle murdar, țesut de șefi precum Giurgiuveanu Daniel și psihologi-călăi de tipul Horia Bejenaru.

Să nu uităm că Bendriș a fost deja amendat cu 20% din salariu și i s-a amânat promovarea pentru trei ani, pentru „delictul de opinie” – pentru că a avut curajul să numească „vagabonzi” șefii incompetenți și să dezvăluie putregaiul instituțional în podcasturi. Mai mult, propriul Serviciu Control Intern al DGPMB a sesizat Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele (redactate de „psihologul” Bejenaru) care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș!

Deci, instituția se auto-denunță penal pentru ilegalități, dar continuă să-l persecute pe polițist pe baza unor „abateri” care, în comparație cu faptele penale ale șefilor, par desprinse dintr-un manual de autoapărare! Este o ipocrizie monumentală. Giurgiuveanu, șeful care instiga la „invinețirea ochilor” și la „bătaie pe viață și pe moarte”, se retrage în glorie, cu pensie specială, în timp ce Bendriș, cel care a acționat pentru siguranța familiei sale, este târât prin comisiile de disciplină. Așa arată „dreptatea” în Poliția Română?

Bătrânul și marea de probleme: Când un sofer fugar cu Alzheimer e „victima” perfectă a sistemului.

Cazul domnului Șaim Nicolae, șoferul de 78 de ani, este tragic în sine. Raportul menționează că acesta era „confuz și incoerent”, posibil suferind de afecțiuni medicale serioase. Fără RCA și cu cheile ascunse, el reprezenta un pericol public și o sursă de risc. Însă, Controlul Intern refuză să vadă contextul. Refuză să ia în considerare faptul că Bendriș a cerut verificarea integrală a imaginilor video, identificarea lanțului temporal al evenimentelor, verificarea stării de sănătate a domnului Nicolae și existența documentelor legale (ITP, RCA) pentru autoturismul său. De ce? Pentru că aceste probe ar putea arunca o lumină favorabilă asupra acțiunilor lui Bendriș și ar spulbera „vina” prestabilită.

Este revoltător cum un sistem, care a tolerat instigări la violență și a acoperit abuzuri grave, se mobilizează acum cu o furie oarbă împotriva unui polițist care, în viziunea noastră, a încercat să-și facă datoria. Un bătrân confuz, chiar și potențial periculos, este transformat în „victima perfectă” pentru a alimenta mașina de tocat carne a sistemului, gata să elimine orice voce discordantă.

Controlul Intern: Orb la adevăr, expert în fabricațiuni. Când „irelevant” devine „convenabil”.

Raportul de cercetare prealabilă, semnat de comisarul-șef Ionescu Radu George Cosmin, este o lecție de ipocrizie. Pe de o parte, invocă „termenul de prescripție” pentru fapte mai vechi, iar pe de alta, introduce „abateri” din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând propriile principii legale și principiul „ne bis in idem”.

Mai mult, deși se laudă cu „aflarea adevărului”, Controlul Intern a respins toate cererile lui Bendriș de a administra probe noi sau de a extinde verificările, considerându-le „irelevante și inutile”.

Această atitudine demonstrează un singur lucru: scopul nu este adevărul, ci găsirea unui vinovat. Aceeași instituție care s-a autodenunțat penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu refuză să investigheze contextul complet al unui incident, preferând să construiască un caz pe jumătate de adevăruri și presupuneri, doar pentru a-și susține propriile teorii despre „comportamentul dezadaptativ” al lui Bendriș.

Când Controlul Intern este mai preocupat să fabrice cazuri decât să aplice legea, Poliția Română se transformă într-o glumă proastă cu epoleți.

De la „forță disproporționată” la incompetență sistematică: Radiografia unei instituții pe butuci.

Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș este oglinda deformată a unui sistem putred până în măduvă. Este o dramă continuă, un pamflet amar, în care șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni chiar la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele.

Contrastele sunt strigătoare la cer:

  • Un șef instigator la violență, Giurgiuveanu, se pensionează în lux, în timp ce un polițist care și-a apărat familia și a intervenit ca „polițist 24/24” este târât prin tribunale.
  • Poliția își permite să închidă ochii la subalterni care fac reclamă la pariuri (cazul Danciu Adrian, ofițer SAS, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova), dar își pedepsește angajații pentru cuvinte de adevăr sau pentru intervenții considerate „excesive”.
  • Evaluarea „excelentă” a lui Bendriș de la Serviciul Logistic (unde a fost trimis abuziv) este ignorată, în timp ce „caracterizările copy-paste” ale șefilor abuzivi sunt considerate litere de lege.

Pe 31 ianuarie 2026, Poliția Română, cu șefi instigatori la violență care se pensionează în lux și subalterni care fac reclamă la pariuri, este, așa cum spunea Bendriș, „la nivelul cel mai de jos”. Când „legile sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist?

Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” nu mai poate fi închisă. Este timpul ca justiția să intervină, înainte ca „acțiunile speciale” să devină un sinonim pentru „violențe penale” orchestrate de la vârf și pentru persecutarea nedreaptă a celor care, în ciuda tuturor, aleg să fie oameni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național

Publicat

pe

De

Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.

Acuzații de ignorare a regulamentelor militare

Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.

„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale

Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusiv2 ore ago

SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)

Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să...

Exclusiv17 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusivo zi ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusivo zi ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusivo zi ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusivo zi ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv