Uncategorized
De ce sa alegi o solutie de rent a car Otopeni cand vii in tara
Serviciile de inchirieri auto Otopeni au cunoscut o dezvoltare spectaculoasa in ultimii ani, devenind una dintre cele mai populare optiuni pentru turistii straini care vin in Romania. Expansiunea acestui sector se datoreaza in mare parte cresterii fluxului de calatori pe Aeroportul International Henri Coanda, dar si ofertelor extrem de avantajoase propuse de companiile de rent-a-car. Acestea au reusit sa isi diversifice flotele si sa ofere conditii flexibile, atragand astfel un numar tot mai mare de clienti.
Una dintre principalele atractii ale serviciilor de inchirieri auto Otopeni este varietatea de vehicule disponibile. Fie ca este vorba de masini economice, destinate celor care doresc sa optimizeze costurile, fie de automobile din gama medie, ideale pentru calatorii confortabile, sau chiar modele de lux pentru cei care doresc sa se bucure de o experienta premium, oferta este extrem de variata. In plus, multe companii au eliminat restrictiile clasice, cum ar fi limita de kilometri sau cerinta unei garantii mari, ceea ce le face si mai atractive.
O alta tendinta care a contribuit la succesul acestui sector este simplificarea procedurilor de inchiriere. Daca in trecut inchirierea unei masini presupunea un proces complicat, astazi totul poate fi rezolvat rapid, online, in doar cateva minute. Clientii isi pot rezerva masina preferata direct de pe site-urile companiilor, iar documentele necesare sunt minime: un permis de conducere valid si un act de identitate. In unele cazuri, nici macar nu este necesara o carte de credit, plata putand fi efectuata direct la preluarea autoturismului.
Pe langa flexibilitatea conditiilor de inchiriere, companiile din Otopeni mizeaza si pe diversificarea serviciilor adiacente. Multi operatori ofera livrarea masinii la orice locatie dorita, asigurare full Casco inclusa in pret, asistenta rutiera 24/7 si chiar posibilitatea de a returna masina in alta localitate, fara taxe suplimentare. Toate acestea fac ca inchirierea unei masini sa fie o solutie convenabila si fara batai de cap pentru turistii straini.
Preturile practicate de companiile de inchirieri auto bucuresti fara garantie sunt, de asemenea, extrem de competitive. In functie de perioada anului si de cerere, tarifele pot varia, insa raman, in general, accesibile. De exemplu, o masina din clasa economica poate fi inchiriata cu aproximativ 15-20 de euro pe zi, in timp ce modelele premium sau SUV-urile pot ajunge la 50-100 de euro pe zi. Faptul ca multe companii au renuntat la blocarea unor sume mari pe card drept garantie a fost un alt factor care a contribuit la cresterea numarului de clienti.
Turistii straini apreciaza in mod deosebit faptul ca pot prelua masina direct de la aeroport, fara a fi nevoie sa apeleze la alte mijloace de transport. Acest lucru le permite sa isi inceapa calatoria imediat, fara a pierde timp pretios. In plus, majoritatea companiilor pun la dispozitie harti actualizate, sisteme GPS si chiar ghiduri turistice, pentru a facilita explorarea celor mai frumoase zone ale tarii.
Popularitatea inchirierilor auto la Otopeni a fost influentata si de cresterea numarului de curse aeriene operate pe Aeroportul Henri Coanda. Cu tot mai multe zboruri directe din marile orase europene, Romania a devenit o destinatie tot mai cautata de turistii straini. Acestia prefera sa inchirieze o masina pentru a se bucura de libertate totala in deplasare, mai ales daca au in plan sa exploreze diferite regiuni ale tarii, cum ar fi Transilvania, litoralul Marii Negre sau Bucovina.
Pe langa turistii straini, si romanii din diaspora contribuie la dezvoltarea acestui sector. Multi dintre ei revin in tara pentru vacante sau sarbatori si aleg sa inchirieze o masina direct de la aeroport, evitand astfel transportul in comun sau dependenta de rude si prieteni. In plus, pentru cei care calatoresc in interes de afaceri, un autoturism inchiriat poate reprezenta solutia ideala pentru deplasarile rapide si eficiente.
O alta tendinta interesanta este faptul ca tot mai multe companii de inchirieri auto din Otopeni isi extind serviciile catre segmente de nisa. De exemplu, exista firme specializate in oferirea de masini pentru evenimente speciale, cum ar fi nunti sau calatorii VIP, dar si companii care pun la dispozitie autovehicule electrice, pentru cei preocupati de impactul asupra mediului. Aceste inovatii demonstreaza ca piata inchirierilor auto este in continua transformare si adaptare la nevoile clientilor.
In concluzie, serviciile de inchirieri auto Otopeni au devenit un pilon important al industriei turistice din Romania. Cu o oferta diversa, conditii flexibile si preturi competitive, acest sector continua sa atraga un numar tot mai mare de turisti straini si nu numai. Pe masura ce cererea creste, companiile de rent-a-car sunt tot mai motivate sa isi imbunatateasca serviciile si sa ofere experiente cat mai placute clientilor, consolidandu-si astfel pozitia pe piata. Indiferent daca este vorba de o vacanta relaxanta, o calatorie de afaceri sau un eveniment special, inchirierea unei masini in Otopeni ramane una dintre cele mai eficiente si confortabile optiuni pentru cei care doresc sa exploreze Romania in propriul ritm. Daca aveti nevoie de solutii de inchirieri auto otopeni fara garantie le gasiti pe inchirieriauto-otopeni.com
Exclusiv
Ploiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
Capitala neoficială a escrocheriilor, Ploieștiul, ne servește un nou episod din saga tunurilor imobiliare, o telenovelă juridică în care „mafia” joacă la cazino, „reginele” își ciuruiesc victimele, iar justiția… ei bine, justiția pare să numere oi, nu termene. O retrospectivă a ultimilor doi ani ne arată că impunitatea are gust de șampanie scumpă și miros de cauciuc ars de BMW electric, în timp ce sute de familii își plâng soarta și o așteaptă pe „mama-justiția” să se trezească din somnul cel de veci. Căci, nu-i așa, ce-a fost mai greu a trecut, nu-i așa, „Il Capo”?
Distribuția „Tunului imobiliar de la Ploiești”: Echipa de vis care a „ciuruit”!

De la stânga la dreapta, sub fericita prezumție de nevinovăție (încă valabilă!), îi prezentăm pe actorii principali ai acestei tragicomedii judiciare: Marioara Lupu, „administrator scriptic” și „paravanul” binomului Lupu-Nichita; Mihai Lupu, „dezvoltatorul imobiliar de facto” și maestrul din umbră; Daniel Ștefănescu, „potent om de afaceri” și „magnatul” grupului, expert în achiziții de 100 de lei; Vlad Nichita, „Il Capo”, „eminenta cenușie” a grupului, avocat cu un trecut controversat (inclusiv un accident mortal) și regizor al „piesei de teatru”; și, în final, Tache Alexandra Cristina, „marioneta” perfectă, concubina lui Mihai Lupu, actrița invitată care a vândut acțiuni „moka” pe… 100 de lei. O distribuție de milioane, în stil românesc!
„Il Capo” dă din coate, justiția doarme (dar cu ochii pe BMW-uri!)
După ce, acum doi ani, în ianuarie 2024, avocatul Vlad Nichita, alias „Il Capo” (un pseudonim consacrat de Incisiv de Prahova), era „împachetat” la Vama Albița, încercând o evadare spectaculoasă spre Republica Moldova, am fi putut crede că „balul” s-a terminat. Ghinion! După arest preventiv și domiciliu, „Il Capo” s-a eliberat ca o pasăre a cerului, gata să-și reia „mici plăceri”.
Și ce plăceri! Cazinouri, întâlniri „private cu importante persoane din peisajul autohton” ploiestean (probabil pentru strategii de „optimizare fiscală” sau rețete de sarmale), etalarea unor costume de lux (conform imaginilor circulante, probabil cusute cu ață de aur, din banii păgubiților), toate acestea conturând un personaj ce pare să fi „uitat” complet de celula de la Câmpina. De parcă „ce a fost greu a trecut”, „Il Capo” a dat frâiele libere, acumulând nu doar kilograme (simbol al bunăstării fără griji), ci și un „număr impresionant de dosare” penale, atât la Ploiești, cât și la București.
Însă, de unde atâția bani pentru o „armată de avocați cu ștaif” și onorarii pe măsură, și, mai ales, pentru vacanțe exotice la soare, în timp ce procesele stagnează? Răspunsul „oficial” lipsește, dar străzile din Ploiești strigă „bani furați!”. Iar pentru a-și sublinia „libertatea” și a epatat în mondenul local, „Il Capo” și-a achiziționat un bolid BMW electric nou-nouț (imaginile sunt grăitoare!), înmatriculat, desigur, pe numele „nimănui” sau al „oricui”, doar nu pe al domniei sale, ca să nu cumva să „riște” vreun sechestru asigurător. Ca un „ex-soț” exemplar, „Il Capo” a asigurat și pentru fosta soție, Elena Nichita (administratora Fasty Tasty SRL, cu care, conform surselor, trăiește în concubinaj), un alt BMW X3, din patrimoniul aceleiași firme de la care, culmea tupeului, s-au mai și vândut apartamente „scăpate” de sechestru. De la această familie, doar un lucru lipsește: bunul simț.
Marionetele lui „Il Capo”: De la „paravan” la „moka” de 100 de Lei!
În spatele „Il Capo” se învârte un carusel de personaje demne de o piesă de teatru absurdă, cu roluri bine stabilite în „piesa” tunului imobiliar. Marioara Lupu, alias „Ciuruitoarea de Ploiești” (la 76 de ani, încă în formă!) este, conform noilor dezvăluiri, „administrator scriptic al PFA Lupu Marioara Domnica”, un simplu „paravan” pentru binomul Mihai Lupu – Vlad Nichita. Mihai Lupu, „dezvoltatorul imobiliar de facto”, pare să fi tras sforile în culise, chiar dacă acum fiecare aruncă vina pe celălalt în jocul „aruncă noroiul mai departe”.
Și, bineînțeles, nu o putem uita pe Tache Alexandra Cristina, concubina lui Mihai Lupu, o „marionetă” care a acceptat să joace un „rol principal” în această „piesă de teatru” regizată de Nichita și Lupu. Ca administrator la Romana Milex, a primit 50% din acțiuni „moka” de la Marioara Lupu. Și ce-a făcut cu ele? Le-a vândut pe… 100 de lei! Cui? Nimănui altuia decât lui Daniel Ștefănescu, un „potent om de afaceri” și „magnatul” grupului, administrator la Gersim Imobiliare și partener 50% în Gersim Development. O „inginerie financiară” care face Black Friday să pară o afacere cinstită și care demonstrează, cu o obscenitate rară, cum patrimoniul a fost plimbat, iar păgubiții lăsați cu ochii în soare.
City Gate: De la vis rezidențial la „stână fără stăpân” (și fără Dumnezeu!)


În timp ce „Il Capo” își permite vacanțe exotice și bolizi de sute de mii de euro, „City Gate”, cartierul rezidențial ce trebuia să fie o „poartă” modernă a orașului, s-a transformat într-o veritabilă „stână fără stăpân” . Un rai al hoților și al ocupărilor abuzive, o zonă unde niciun criteriu legal nu mai este respectat, și care nu mai interesează pe nimeni, nici măcar pe actualii proprietari.
Disprețul față de cei „mulți oameni care s-au sacrificat lucrând în diferite colțuri ale lumii, departe de familiile lor, strângând băierile pungii pentru a-și achiziționa un apartament mai frumos”, este palpabil. „Il Capo” este, pe bună dreptate, descris ca un „rapace fără scrupule”, un individ care „nu are DUMNEZEU” – o referință dură la accidentul mortal din 2016, în care a fost implicat. Pentru un astfel de personaj, empatia este o limbă străină, iar „soluționarea situației din City Gate” este o prioritate mai mică decât următoarea partidă de cazinou sau achiziționarea unei noi bijuterii pe patru roți.
Justiția ploieșteană: „Șotron” cu termene și „organe” cu telescop (până la prescripție!)
În tot acest spectacol grotesc, sistemul judiciar joacă șotron, transformând Dosarul 429/42/2025/a1 într-o farsă pe banii fraierilor. Ajuns la Curtea de Apel Ploiești în mai 2025, dosarul zace de șapte termene în Camera Preliminară, transformând art. 343 CPP într-o glumă proastă. Cele 60 de zile maxime pentru Camera Preliminară au devenit un termen elastic, iar judecătoarea Irina Nicoleta Comardici, cu tot respectul pentru cei 19 ani de experiență, pare „ușor depășită” de avalanșa de „excepții și măsuri” invocate de armata de avocați a apărării. „Președinta grăbită” de care vorbeau pagubitii pare să fie grăbită doar să amâne, alimentând suspiciuni și indignare.
Păgubiții, exasperați, cer celeritate, fixarea unui calendar strâns și sancționarea abuzului de drept procedural, temându-se, pe bună dreptate, că „timpul va rezolva tot”, așa cum s-a mai întâmplat în trecut cu alte dosare „sensibile”. Dar, iată și o „rază de speranță”, menționată chiar de sursele noastre: chiar dacă „fumul” procedural sufocă sălile de judecată, iar prescripția ticăie, gruparea a fost ținută sub „observație totală”. „Ne-am călcat pe bombeuri cu filajele” – semn că „justiția, pardon, organele de cercetare penală și serviciile de informații românești” sunt hotărâte să-și facă datoria până la capăt… sau până la următorul BMW achiziționat (aici).
Concluzie: Latul se strânge? Doar dacă nu-i place la Cazinou!
Viitorul este incert, dar un lucru e sigur: „Il Capo” și „marionetele” sale se bucură de o viață la care mulți doar visează, construind-o pe ruinele visurilor altora. Latul se strânge, spunem noi, dar se pare că se strânge în jurul gâtului justiției și al victimelor, nu al infractorilor. Câte arogante mai trebuie să îndure Ploieștiul? Când își vor recupera păgubiții prejudiciile, înainte ca averea să fie plimbată prin atâtea „paravane” și off-shore-uri încât nici detectivii privați nu o vor mai găsi?
Cerem autorităților să rezolve aceste cazuri cât mai repede, să recupereze tot prejudiciul și să confiște averea infractorilor, dând-o înapoi celor „ciuruiți”. Altfel, Ploieștiul va rămâne capitala neoficială a fraudelor imobiliare, un loc unde escrocii prosperă, iar victimele sunt condamnate la tăcere și disperare. Articolul 343 CPP nu este un stand-up comedy, e un cronometru. Și, deși sala rămâne ocupată de numere cu excepții, publicul – adică oamenii păgubiți – iese din nou jefuit: de timp, de încredere, de șansa la reparație. Dacă „poligonul” trage la țintă în hârtie, sperăm că legea va răspunde în fapt, înainte ca „Il Capo” să-și cumpere următorul bolid și Prahova să devină cu adevărat capitala prescripțiilor.
Noapte bună, România! Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
La Mulți Ani, ciuruitoare! Justiția ‘Dormeo’ ii urează aniversare cu prescripție (pe banii pagubitilor)!
Ploiești, capitala „fraierilor de serviciu”, a vibrat ieri, nu de entuziasm civic, ci de un ecou sinistru: Marioara Lupu, alias „Ciuruitoarea de Ploiești”, a împlinit venerabila vârstă de 77 de ani. O aniversare care, din păcate, ne-a găsit „prinși” cu alte investigații, uitând să-i transmitem sincerele noastre urări. Dar, hei, poate că un articol-pamflet este cadoul cel mai potrivit pentru o „regină” a imobiliarelor fantomă, care, la 77 de ani, sfidează bunul-simț, legile și, mai ales, miile de vieți ciuruite!
„Doctoratul” în plagiat imobiliar: Cum să vinzi de trei ori ce nu-i al tău și să scapi (momentan)
Doamna Marioara, o bunicuță „pornita” spre a treia vârstă, nu se alătură clubului exclusivist al pensionarelor pentru a împleti șosete sau a crește nepoți. Nici nu e genul care să se ocupe de „cânepă” sau „iarbă la pliculețe”, tendințe la modă printre alte „bunicuțe” nonconformiste din România. Nu, „Regina Țepelor” are ambiții mai înalte. Dânsa și-a propus să-și ia „doctoratul” cu o lucrare fundamentală: „Cum să vinzi un apartament de mai multe ori fără ca lumea să-și dea seama”. Și, spre stupefacția generală, a reușit!
Lucrarea, o veritabilă capodoperă a ingeniozității malefice, a „ciuruit” sute de familii prin complexele White Tower, City Gate și Mărășești (conform investigațiilor Incisiv de Prahova si rechizitoriul procurorilor).
Dar să nu fim ipocriți: o astfel de „lucrare de cercetare” nu putea fi dusă la bun sfârșit fără un „ajutor substanțial, bine plătit”. Ne întrebăm, retoric, dacă nu cumva acest „doctorat” este, în fond, un plagiat ordinar al schemelor clasice de escrocherie, doar cu un număr mai mare de apartamente vândute și un tupeu mult mai mare.
Cadouri reci „marca YSL” și memoria scurtă a justiției: Aniversarea cu cătușe (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Acum doi ani, pe când doamna Marioara împlinea 75 de ani, procurorii și polițiștii de la IPJ Prahova și IPJ Dâmbovița au avut o idee „strălucită” de cadou. În loc de prăjituri și flori, au venit cu o pereche de cătușe „marca YSL” – reglabile și foarte reci. Un „accesoriu” inedit pentru o petrecere de ziua de naștere, mai ales pentru o „femeie de la munte cu frica lui Dumnezeu”, așa cum se pretinde. Ironia e cruntă, mai ales că distinsa doamnă a mai beneficiat, cu ani în urmă, de o condamnare cu suspendare pentru dare de mită unui… judecător. Un „fleac”, probabil, în „curriculum vitae-ul” unei „experte” în negociere.
Karma pe pământ și milostenia din bani furați: O dilemă teologică și juridică
„Bunicuța” Marioara, care a avut ocazia să cunoască, chiar dacă pentru scurt timp, rigorile privative de libertate, știe prea bine zicala populară: „toate relele făcute se vor plăti de persoana respectivă sau de cei din familia persoanei respective pe lumea aceasta și nu pe cea de apoi”. Aici, se pare, este marea ei problemă. E pregătită să se „lupte” cu destinul, dar varianta cu membrii familiei o macină sufletește.
Și, pentru a cere clementă divinității, face milostenii. Nu orice milostenii, ci din banii furați, oferite cu generozitate la sfintele biserici și alte așezăminte de cult din Ploiești și din preajmă. Însă, iată întrebarea fierbinte pe buzele credincioșilor: milosteniile din bani furați se pun? Lumea bună, creștină, zice că nu. Una dintre porunci fiind „să nu furi” și să-ți ajuți aproapele, nu să-l „ajuți” să „scape” de grija banilor, a inflației sau de „ochiul dracului”. O veritabilă demonstrație de moralitate „pragmatică”!
Perlele adevărului și fardul fățărniciei: „Modestia” la tribunal și milioanele evaporate

În spațiul privat, doamnei Marioara i-a plăcut dintotdeauna să se îmbrace frumos, elegant, să-și pună la gât nelipsitele perle. Doar când mai vine, din când în când, la Tribunalul Prahova, se transformă într-o apariție modestă, lăsând la o parte „perlele”, fardurile și rujul, pentru a părea o ființă bună de compatimit, săracă lipită și, probabil, inocentă.
Dar întrebarea de un milion (sau mai multe) de euro persistă: banii ăia cash, mulți, scoși de la bancă prin intermediul soțului dumneaei, nimeni altul decât Stefan Lupu, unde s-au evaporat? Căci, în timp ce dânsa își joacă rolul la tribunal, fiul ei, Mihai Lupu, și „Il Capo” Vlad Nichita, (descriși amândoi în articolele anterioare ca „țepari” ce își etalează luxul cu mașini scumpe și vieți opulente), continuă să sfideze justiția . Dosare blocate în Camera Preliminară, amânări suspecte și avocați cu „rânjet batjocoritor” par să fie noul decor al justiției prahovene, transformată într-un „bancomat” pentru infractorii cu dare de mână, sau mai degrabă într-un ring de șotron unde se joacă pe timpul și speranțele victimelor.
Ploiești, poligonul prescripției: Când justiția joacă sotron cu soarta noastră
Dosarul 429/42/2025/a1 zace de șapte termene în Camera Preliminară a Curții de Apel Ploiești, transformând articolul 343 CPP într-o glumă proastă. Păgubiții se zbat în sărăcie, în timp ce „Il Capo” Nichita își etalează noile BMW-uri electrice, iar complicii lui beneficiază de amânări misterioase . Judecătoarea Irina Nicoleta Comardici, cu o experiență de 19 ani, pare „ușor depășită” de avalanșa de „excepții și măsuri”, alimentând temerea că „timpul va rezolva tot”, adică prescripția.
Până când Ploieștiul va rămâne un paradis al escrocilor și un poligon de tragere pentru justiția-somnoroasă? Până când vom mai suporta arogantele unor „ciuruitori” care își sărbătoresc ziua de naștere în lux, în timp ce victimele își plâng soarta? Este timpul ca justiția să se trezească din somnul adânc și să ofere dreptate, nu amânări, nu „cadouri” reci și nu pamflete acide! Căci, așa cum am promis: vom reveni! (Cristina T.).
Uncategorized
Plopeni Sat se conectează la viitor: Proiectul de canalizare, intr-un stadiu avansat
Proiectul vital de extindere a rețelei de canalizare din Plopeni Sat a atins un stadiu avansat, cu eforturi concentrate pentru finalizarea lucrărilor și conectarea gospodăriilor. Potrivit unei declarații recente a Primarului Răducanu Dorin, progresul este vizibil, iar echipa administrativă, alături de constructori, lucrează cu „determinare” pentru a aduce acest obiectiv la bun sfârșit.
Rețeaua principală, aproape finalizată: Peste 90% acoperire

Două echipe operează intens pe teren, asigurând introducerea colectoarelor și a căminelor atât pe marginea drumului județean, cât și pe străzile secundare ale localității. Eforturile lor susținute au condus la o acoperire impresionantă, de peste 90% din rețeaua principală, conform informațiilor transmise de edilul local. Această etapă esențială prefigurează conectarea rapidă a locuințelor la sistemul modern de canalizare.
Conectarea gospodăriilor demarează: Faza branșamentelor individuale
Un al treilea grup de muncitori a demarat o etapă crucială a proiectului: realizarea branșamentelor individuale la gospodării. Lucrările au început din zona școlii, marcând tranziția de la infrastructura de bază la beneficiile directe pentru cetățeni. Această fază este percepută ca un pas major spre îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Plopeni Sat, asigurând accesul la servicii esențiale de salubritate.
Extinderea Stației de Epurare, pe ordinea de zi: O soluție pe termen lung
Într-un efort de a asigura sustenabilitatea pe termen lung a întregului sistem, Primarul Răducanu Dorin a convocat o întâlnire strategică la stația de epurare din Găvănel. La discuții au participat proiectanții, reprezentanții constructorului și personalul specializat de la Hidro Prahova. Scopul a fost definitivarea soluției de extindere a stației, o componentă vitală pentru gestionarea eficientă a volumului crescut de apă uzată și pentru respectarea normelor de mediu. Această inițiativă subliniază viziunea integrată a administrației locale pentru dezvoltarea infrastructurii comunitare.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 20 de oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 20 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



