Featured
Alegerile prezidenţiale franceze se anunţă decisive, de mare cumpănă atât pentru Franţa, cât şi pentru UE şi NATO : ULTIMELE 50 DE ZILE
Dacă Emmanuel Macron (neoliberal, neomarxist, globalist) va câştiga un al doilea mandat, Franţa va prelua rolul Germaniei din ultimele decenii – Germania alunecă vizibil spre Rusia (Gerhard Schröder, Olaf Scholz, SPD). Adică „la Macronie” („Macronia”) va deveni intermediarul principal al politicii americane în Europa. Acelaşi rol îl va juca şi candidata dreptei conservatoare, Valérie Pécresse, care e percepută ca un Macron în fustă. Cei doi, Macron şi Pécresse (prin soţul său, Jérôme Pécresse) au participat la vânzarea controversată a unei mari părţi din întreprinderea strategică franceză Alstom (componenta nucleară şi de interes militar) către americanii de la General Electric.
Marine Le Pen candidează pentru a treia oară la prezidenţiale şi aproape nimeni nu mai crede că ea ar putea câştiga. Prestaţia sa lamentabilă din confruntarea finală cu Emmanuel Macron de acum cinci ani a lăsat urme de neşters. Fără program, fără viziune, fără echipă, Marine Le Pen a turnat şi prea multă apă în vinul fostului Front Naţional (al tatălui său, Jean-Marie Le Pen), devenit un sterilizat Rassemblement National (pro-NATO, pro-UE, pro-euro, pro-orice). Alegătorii săi sunt clasele populare, mai ales cele care trăiesc în apropierea „ghetourilor” populate de arabo-musulmani (vezi Jérôme Fourquet – L’Archipel français, Seuil, Paris, 2019), fostul electorat al Partidului Comunist Francez.
Singurul candidat major care aduce un suflu nou şi care a băgat în trepidaţie establishment-ul de la stânga la dreapta este ziaristul conservator (Le Figaro) şi scriitorul de mare succes Éric Zemmour (Destin français, Mélancolie française, Le Suicide français, La France n’a pas dit son dernier mot…). El a fost în ultimii 10 ani şi o foarte remarcată vedetă de televiziune. Nu numai că Zemmour e comparat cu Donald Trump, dar cei doi au avut recent o lungă conversaţie telefonică. Alegătorii săi sunt foşti alegători ai lui François Fillon, burghezia de dreapta, naţională. Programul lui Zemmour e simplu, consistent, şi deci uşor de înţeles, chiar dacă nu foarte convingător în materie de economie. Acesta doreşte să recupereze măreţia Franţei, să oprească imigraţia legală şi ilegală, să stopeze „Le Grand Remplacement” („Marea înlocuire” a francezilor cu arabo-musulmanii) în primul rând, dar nu numai. Candidatul îşi propune ca Franţa să părăsească comandamentul militar integrat al NATO, adică să revină la statutul obţinut eroic de Charles de Gaulle şi abandonat cu lejeritate de Nicolas Sarkozy. Nicolas Sarkozy e descris de adversarii săi (vezi Thierry Meyssan, analist militar) ca „agent CIA”.
Deocamdată, doar cei patru au o şansă să ajungă în turul doi. Candidaţii de stânga, socialişti, comunişti, ecologişti, nu s-au înţeles ca să se preteze la nişte alegeri primare. Printr-un candidat unic, ar fi putut atinge, poate, turul doi. Candidaturile reprezentanţilor stângii rămân doar unele de orgoliu, fără consecinţe. Numele lor nici nu mai merită citate.
Informaţiile din taberele celor patru (Emmanuel Macron, Valérie Pécresse, Marine Le Pen, Éric Zemmour) curg. Astfel, Éric Zemmour, într-un interviu pentru revista Elle, a anunţat că ar vedea-o foarte bine pe Marion Maréchal la Matignon, ca prim-ministru, dacă el va fi ales preşedinte al Republicii. Marion Maréchal (n. 1989) este nepoata lui Jean-Marie Le Pen, o strălucită reprezentantă a foarte tinerei generaţii de la care se aşteaptă salvarea Franţei. Ea şi-a exprimat deja preferinţa pentru Éric Zemmour în dauna mătuşii sale, Marine Le Pen.
Marele miting al lui Valérie Pécresse, ţinut la Zénith cu câteva zile în urmă, a fost un fiasco. La despărţire, Éric Ciotti, cel care a jucat şi a pierdut la alegerile primare în faţa lui Valérie Pécresse, situat mai la dreapta decât centrista Pécresse, le-ar fi recomandat colegilor săi să se pregătească să-l susţină pentru turul doi pe Éric Zemmour. În ceea ce-l priveşte pe Emmanuel Macron, votat în 2017 de locuitorii din centrele marilor oraşe, nimeni nu mai crede în sondajele care-l dau câştigător sigur în turul întâi în 2022 cu 24-26 % (filosoful Michel Onfray, printre alţii).
Emmanuel Macron încă nu şi-a anunţat candidatura, dar echipa sa de campanie, condusă de la Élysée, a strâns mai mult decât dublul de susţineri necesare (1 260 „parrainages” – „năşiri”) pentru a putea candida. La fel, Valérie Pécresse a strâns 1 824 de susţineri. Éric Zemmour are doar 250 de „năşiri”. În schimb, doi candidaţi de stânga, care vor face doar 2-3 procente, au deja cele 500 de recomandări necesare.
Campania electorală oficială nu a început, dar de-acum nu se mai pot ivi mari surprize. Poate cu excepţia unei spectaculoase ieşiri din cursă a lui Emmanuel Macron. Mulţi aşteaptă apariţia unui dosar devastator, care să-l împiedice pe preşedinte să mai candideze. Atacul la soţia sa, Brigitte Macron, nu a dat rezultate. În schimb, afacerea Alstom, care a fost repusă pe tapet şi alimentată recent chiar de Macron, e departe de a fi clarificată. Emmanuel Macron e susţinut de oligarhi, de miliardari şi de media mainstream controlată integral de aceştia. „Macron nu e candidatul celor bogaţi, ci al celor foarte bogaţi” – François Hollande, fost preşedinte, dixit).
După alegerile prezidenţiale franceze, care pot fi şi ele contestate pe modelul alegerii lui Joe Biden în SUA, vor veni la scurt timp, în iunie, alegerile parlamentare. Partidul prezidenţial LREM, care a fost fabricat pe picior, cu CV-uri de amatori în politică trimise pe Net, a pierdut în toate alegerile intermediare (locale, regionale, europene) şi nu a reuşit să se înrădăcineze în teritoriu, nu mai poate păcăli categoric, ultramajoritar, ca acum cinci ani. Partidul Reconquête (numit astfel după Reconquista spaniolă ?) al lui Zemmour ar trebui să-şi facă intrarea în Parlament. Anul acesta, înainte de 14 Iulie, Ziua Naţională a Franţei, peisajul politic va fi oricum foarte diferit de cel de azi. (Petru Romoşan)
Exclusiv
Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate
Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice
Când instituția care ar trebui să aplice legea se trezește că este bătută măr chiar cu codul de procedură în mână, intervine instinctul de supraviețuire al „sistemului”. Sindicatul Diamantul (SPRD) a scos la iveală un adevăr crud: când Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pierde pe frontul juridic, unde dovezile sunt clare, deschide imediat frontul „bălăcărelii” publice. Nu e prostie, e „intoxicare” – un termen franțuzit, folosit de serviciile secrete pentru a descrie procesul prin care publicului i se injectează venin informațional direct în venă, doar pentru a salva niște funduri de birouri din Calea Victoriei.
Manualul Securistului Modern: Cum să minți prin omisiune și să pari credibil
„Intoxicarea” nu e pentru amatori. Conform analizei prezentate de Sindicatul Diamantul, acest procedeu implică livrarea controlată de mizerii către spațiul public. Rețeta e de o ticăloșie academică: se folosesc surse anonime sau „colaboratori” utili, se apelează la canale media cu pretenții de credibilitate și se păstrează mereu un sâmbure de adevăr pentru a avea o ieșire de siguranță. Ai un dosar penal? Îl arunci pe piață fără context, fără număr, fără stadiu procesual, doar ca să-l „mânjești” pe cel care te-a deranjat. Totul este sincronizat cu precizia unui ceas elvețian, fix când ținta obține o victorie sau e mai vulnerabilă. Este, practic, sportul național al epoleților care nu știu să piardă bărbătește în instanță.
Recrutare, cumpărare sau distrugere: Treptele Iadului în versiune „Interne”
Dacă nu te pot controla, te distrug. Aceasta pare să fie doctrina de aur a structurilor care ghidează brațul înarmat al comunicării strategice. Sindicatul Diamantul explică mecanismul sinistru: dacă o țintă nu poate fi recrutată ideologic, se încearcă cumpărarea ei. Dacă nici banii nu „ung” rotițele, se trece la compromiterea cu materiale existente. Iar dacă nici așa nu cedezi, se dă ordinul de execuție reputațională. Faptul că s-a ajuns la această ultimă metodă de pe „caietul de sarcini” este, paradoxal, un compliment pentru cei vizați: înseamnă că liderii respectivi sunt incoruptibili, deci s-a trecut la artileria grea a noroiului.
Cazul Șercan: Manualul de „Kompromat” dâmbovițean cu miros de epoleți
Pentru cine crede că astea sunt doar scenarii de filme cu spioni de mâna a doua, exemplul jurnalistei Emilia Șercan stă ca mărturie a mizeriei de sub preșul MAI. În 2022, după ce a.îndrăznit să se atingă de „doctoratul” de carton al premierului Ciucă, a fost victima unei operațiuni de manual. Probe dintr-un
dosar penal de la poliție s-au scurs pe site-uri pentru adulți în câteva ore. Ministrul de Interne a promis anchetă? S-a ales praful. Șeful Poliției a oferit o „sursă zero”? S-a dovedit a fi un fals tehnic grosolan. Până și justiția a stabilit că rectorii de la Academia de Poliție erau, de fapt, niște orchestratori de denigrare, nu de educație.
Concluzia de sub epoleți: Dacă deranjezi, te „rezolvă” băieții
Cazul Șercan, readus în atenție acum, demonstrează că în „țărișoara” noastră, compromiterea celor care „nu stau cuminți” nu este vreo teorie a conspirației, ci o politică de stat documentată și atestată internațional. Dacă Sindicatul Diamantul a devenit ținta acestui „flanc mediatic”, este clar că cineva de sus a intrat în panică. Când adevărul te doare, nu te apperi cu argumente – scoți „kompromatul” și speri ca noroiul să fie suficient de gros încât să nu se mai vadă propria incompetență. (Cristina T.).
Exclusiv
Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă
Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful
În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate, „greii” din birouri, de la șefi de birou până la inspectori generali, și-au desenat coeficienți care ar face orice muritor de rând să se simtă un paria al economiei. Cu praguri ce se apropie de 4,66, șefimea și-a asigurat o bază salarială de beton, pe care nu o mai pot clătina nici vânturile austerității, nici tăierile de sporuri. Conform analizei Sindicatului Europol, în timp ce conducerea este „protejată” direct prin lege, agentul din stradă este lăsat să navigheze într-o mare de incertitudini, cu un coeficient de mizerie de 1,4. Practic, responsabilitatea managerială a fost tradusă prin „noi luăm grosul, voi luați restul”.
Capcana VRS-ului fix: Cum a fost ucisă predictibilitatea la altarul bugetar
Cea mai mare „găselniță” a acestui proiect este decuplarea salariului polițistului de salariul minim pe economie. Valoarea de Referință Sectorială (VRS) a fost bătută în cuie la 4.325 de lei, devenind o cifră moartă care nu se va mișca nici măcar cu un milimetru dacă economia duduie sau dacă prețurile explodează. De acum înainte, orice leu în plus pentru polițist va depinde de „mila” Guvernului și de pixul politic din legea bugetului anual. Este, în esență, un mecanism perfid de înghețare salarială ambalat într-o prezentare tehnică modernă: polițistul rămâne la mâna politicianului, rugându-se ca la fiecare sfârșit de an să mai primească o firimitură de la masa bogaților.
Sporuri sub lacăt: 20% pentru toți, adică nimic pentru cei din prima linie
Cireașa de pe tortul inechității este plafonarea sporurilor la un prag general de 20%. Într-un sistem unde munca de noapte, riscul și suprasolicitarea neuropsihică ar trebui să fie regula, nu excepția, acest plafon transformă drepturile variabile într-o loterie instituțională. Dacă banii se consumă pe „administrativ” sau pe alte găuri negre bugetare, agentul operativ va constata că sporul său judiciar sau de noapte există doar pe hârtie. Un agent debutant s-ar putea trezi cu un net de aproximativ 5.000 de lei – o sumă care, în contextul inflației actuale, transformă meseria de polițist într-o formă de voluntariat periculos.
Concluzie: Reforma care pregătește exodul
Noua lege nu este altceva decât o invitație oficială la demisie pentru cei care încă mai credeau în echitate. În timp ce ofițerii superiori se uită la fluturașii de salariu cu satisfacția celui care a fentat sistemul, „talpa” sistemului – agenții și subinspectorii – sunt condamnați la o pierdere constantă a puterii de cumpărare. Fără o formulă obligatorie de actualizare anuală, această lege va deveni sicriul în care va fi îngropată definitiv atractivitatea carierei de polițist. În final, vom rămâne cu o armată de șefi bine plătiți care vor conduce, probabil, secții de poliție goale. (Cerasela N.).
Featured
Marea „radiografie” a sifonării: Cum se prăduiește bugetul la Ministerul Energiei sub masca cercetării nucleare
În timp ce românul de rând învață alfabetul sărăciei, silabisind cu greu noile taxe și impozite impuse sub biciul „austerității” de guvernarea de tip Bolojan, la Ministerul Energiei se practică un sport de lux: aruncatul cu banii publici în reactorul incompetenței. Jurnalista Claudia Marcu dezvăluie în publicația Cotidianul Național un mecanism de prăduire atât de grosolan, încât ar face orice hoț de buzunare să crape de invidie. Sub paravanul Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), statul a pompat peste 141 de milioane de lei în așa-zise „proiecte de cercetare” care, în realitate, sunt doar niște compilații penibile și exerciții de uz intern plătite la preț de premiu Nobel.
Doctorat în „Copy-Paste”: Cum să vinzi legi cu jumătate de milion de lei
Dacă te întrebai unde dispar banii din taxele tale, află că Ministerul Energiei a găsit o metodă ingenioasă: plătește sume astronomice pentru ca cineva să le citească legile și să le facă un rezumat. Curtea de Conturi a scos la iveală un tun de peste 429.000 de lei pentru o lucrare privind managementul deșeurilor radioactive. Ce au primit de acești bani? O „înșiruire de extrase” din reglementări naționale și europene. Practic, s-a plătit contravaloarea unei vile de lux pentru un „copy-paste” glorificat din textele legislative ale SUA și UE. Este nevoie de un tupeu atomic să numești „cercetare” o simplă lectură obligatorie pentru orice funcționar debutant.
Pontajul de aur: 700.000 de lei pentru a afla dacă vin angajații la muncă
Culmea ridicolului și a nesimțirii bugetare este atinsă însă în zona administrativă. În perioada 2022-2024, Ministerul a decontat nu una, ci trei lucrări aproape identice pentru „gestionarea încărcării personalului” și „evidența pontajului” la ICN Pitești. Nota de plată? Peste 700.000 de lei pentru o aplicație de pontaj, un instrument pe care orice firmă privată de bun simț îl instalează cu câteva sute de euro. Dar la RATEN, timpul trece altfel – probabil e relativitate nucleară – așa că a fost nevoie de plăți repetate, an de an, pentru același sistem informatic, doar ca să știe șefii cine și cât a stat la cafea pe banii „fraierilor” care plătesc taxe.
Sinteze cu poze la preț de rachetă și „austeritate” pentru popor
Nici măcar mândria instituțională nu se face pe gratis. Conform raportului Curții de Conturi, citat de Cotidianul Național, statul a plătit aproape 400.000 de lei pentru o lucrare care conține „o sinteză a activităților, ilustrată cu cifre și imagini”. Practic, ministerul a plătit un album foto cu realizări închipuite la prețul unui apartament în Capitală.
Totul se întâmplă în timp ce firmele românești sunt băgate în faliment prin măsuri de austeritate forțată, iar Ministerul Energiei pare să funcționeze pe post de „pușculiță” pentru proiecte de umplutură. Recepția lucrărilor a fost făcută chiar de către beneficiar, într-un conflict de interese atât de strident încât orbește pe oricine, mai puțin pe miniștrii care au semnat plățile. Aceasta este „România eficientă”: cercetare de fațadă, sifonare pe față și o notă de plată nucleară lăsată pe umerii contribuabilului român.
-
Ancheteacum 4 zileFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum 4 zileMarea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
-
Exclusivacum 3 zileOrizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
-
Exclusivacum 4 zileMIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum 4 zileVÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
-
Exclusivacum 4 zileEVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora
-
Featuredacum 4 zileLovitură de baros aplicată arbitrarului din MAI: ICCJ dă undă verde polițiștilor să conteste abuzurile disciplinare în instanță



