Featured
Decizii importante luate de Guvern pentru susținerea sectorului HORECA și pentru desfășurarea recensământului populației și locuințelor
I. ORDONANȚE
1. ORDONANȚĂ privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii cu privire Ia neplata tarifelor rutiere
Prin Ordonanța aprobată de Guvern se stabilesc cadrul general și condițiile care trebuie îndeplinite în vederea asigurării interoperabilității sistemelor de tarifare rutieră electronică pentru utilizarea infrastructurii rutiere de pe teritoriul României, cu sistemele de tarifare rutieră electronică similare din Uniunea Europeană.
De asemenea, se stabilesc cadrul general și condițiile care trebuie îndeplinite în vederea asigurării schimbului transfrontalier de informații privind vehiculele înmatriculate și deținătorii acestora, în cazul în care a fost constatată o neplată a tarifelor rutiere, de orice fel, în statele membre ale Uniunii Europene. Sunt stabilite și tehnologiile care sunt utilizate de sistemele de tarifare rutieră care pot fi date în exploatare în România și care necesită, în scopul colectării tarifelor rutiere, instalarea sau utilizarea unui echipament de bord.
Prin actul normativ se transpun în legislația națională mai multe norme europene privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfrontalier de informații cu privire la neplata tarifelor rutiere.
2. ORDONANȚĂ privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite de la nave, de modificare a Legii nr.162/2013 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti şi de abrogare a Ordonanţei Guvernului nr. 20/2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii
Actul normativ aprobat de Guvern creează cadrul legal pentru protejarea mediului marin, în mod special a ecosistemului marin Marea Neagră, împotriva efectelor deversărilor ilegale de deșeuri provenite de la navele care folosesc porturile românești. Noile norme contribuie la îmbunătățirea procesului de predare/primire controlată în instalațiile portuare de preluare a deșeurilor provenite de la nave, corelată cu revizuirea formalităților de raportare pentru monitorizarea navelor la sosirea în și/sau la plecarea din porturi.
3. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transporturilor rutiere
Prin actul normativ aprobat se asigură cadrul legal de implementare pentru noile reglementări ale Uniunii Europene cuprinse în pachetul Mobilitate I, care se aplică începând cu februarie 2022.
Prin adoptarea astăzi a ordonanței se asigură cadrul de aplicare a modificărilor legislative introduse prin Regulamentul UE nr. 1055/2020 și se transpune Directiva UE 2020/1057.
Regulamentul (UE) 2020/1055 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009 și (UE) nr. 1024/2012 în vederea adaptării acestora la evoluțiile sectorului transportului rutier, parte din pachetul legislativ Mobilitate I, se aplică începând cu 21 februarie 2021.
Directiva (UE) 2020/1057 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2020 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE și la Directiva 2014/67/UE privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier și de modificare a Directivei 2006/22/CE în ceea ce privește cerințele de control și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012, de asemenea parte din pachetul legislativ Mobilitate I, se va aplica începând cu 2 februarie 2022.
În prezent, reglementările naționale pe domeniile reglementate de cele două acte legislative din pachetul Mobilitate I sunt cuprinse în O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și în O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.
4. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007
Ordonanța aprobată de Guvern stabilește că principiile care stau la baza organizării serviciilor publice de transport pe căile navigabile interioare, inclusiv modalitatea de stabilire a compensației acordate prestatorului serviciului public și obligațiile prestatorului serviciului public pentru a beneficia de compensație, vor fi conforme prevederilor Regulamentului nr. 1.370/2007.
Astfel că, pentru serviciile publice de transport persoane pe căile navigabile interioare, au calitatea de autoritate competentă unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, cu excepția serviciului public de transport naval de persoane între localitățile din Delta Dunării, unde Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are calitatea de autoritate competentă.
Totodată, prin ordonanța adoptată astăzi obligațiile de serviciu public se stabilesc prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru serviciul public de transport naval de persoane între localitățile din Delta Dunării sau prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ teritoriale pentru serviciul public de transport persoane pe căile navigabile interioare (ex. hotărâre a Consiliului Local Timișoara pentru transportul public de persoane pe Canalul Bega sau hotărâre a Consiliul Local Tulcea pentru transportul public de persoane în interiorul localității de pe un mal pe celălalt al Dunării).
Categoriile de persoane care beneficiază de compensarea transportului naval, rutele, orarul și frecvența curselor aferente se stabilesc prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale, dacă aceasta are calitatea de autoritate competentă.
În calitatea sa de autoritate competentă, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii stabilește categoriile de persoane care beneficiază de compensarea transportului naval, rutele, orarul și frecvența curselor aferente cu avizul Consiliului Județean Tulcea.
5. ORDONANȚĂ privind utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică pentru evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice care se revizuiesc şi care se suprapun parţial sau total peste arii naturale protejate de interes comunitar
Costurile de reevaluare de mediu asupra amenajamentelor silvice care au parcurs deja o evaluare de mediu vor fi suportate din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică. Măsura a fost aprobată astăzi de Executiv, printr-o ordonanță.
O nouă reevaluare de mediu asupra acestor amenajamente silvice care au parcurs deja o evaluare de mediu determină o creștere semnificativă a costurilor, acestea nemaiputând să fie suportate de către proprietarii /administratorii de fond forestier.
De asemenea, metodologia de decontare a costurilor de evaluare de mediu a amenajamentelor silvice care se revizuiesc și care se suprapun parțial sau total peste arii naturale protejate de interes comunitar se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
6. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii ,,C.N.I.” – S.A.
Actul normativ completează obiectul de activitate al Companiei Naționale de Investiții –„C.N.I.” – S.A, prevăzut la art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2001, cu competențe în implementarea anumitor obiective de investiții din cadrul PNRR. Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A, în calitate de entitate aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, are rol de agenție de implementare a proiectelor, în numele beneficiarilor.
Prin Ordonanță se redefinesc unele noțiuni, respectiv complexurile sportive pe care se pot desfășura activități sportive și de recreere, precum și bazinele de înot ca fiind bazine pentru competiții naţionale şi internaţionale, precum şi bazine de înot didactic și agrement.
Pentru Subprogramul „Fose septice, microstații de epurare, sisteme de alimentare cu apă și sisteme de canalizare” se propune lărgirea sferei de aplicare a excepției, instituite prin Ordonanța Guvernului nr.16/2021, care să permită realizarea obiectivelor de investiții solicitate de o unitate administrativ-teritorială și pe amplasamente drumuri proprietate publică a statului și/sau a altei unități administrativ-teritoriale decât beneficiarul, cu acordul prealabil și pe baza autorizației de amplasare și/sau de acces în zona drumului public, emisă de administratorul drumului respectiv.
7. ORDONANȚĂ pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri
Ordonanța aprobată asigură alinierea legislației naționale la reglementările europene (Regulamentul UE 2019/2052 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind statisticile de întreprindere).
Sunt două modificări aduse de actul normativ. Prima vizează corelarea terminologiei utilizate în România cu cea din legislația Uniunii Europene, expresia intracomunitară/intracomunitare înlocuindu-se cu intra-UE.
A doua se referă la periodicitatea raportarii Declarației recapitulative privind sistemul de schimb de informații cu privire la taxa pe valoarea adaugată, urmând a fi transmisă de la Ministerul Finanțelor către Institutul Național de Statistică, lunar și nu trimestrial ca până acum.
Prin aceasta se asigură un plus de celeritate în oferirea unor informații statistice deosebit de utile atât factorilor de decizie, cât și mediului antreprenorial.
8. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea unor termene
Ordonanța aprobată include măsuri în sprijinul mediului economic, definitivate ca urmare a dialogului Guvernului cu reprezentanții sectoarelor de activitate.
Astfel, pentru sectorul HORECA, care se confruntă cu lipsă de lichiditate, s-a stabilit prelungirea măsurii privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici pentru o perioadă de 180 de zile, calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. Concomitent, s-a prevăzut și mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade de 180 de zile din totalul de 365 zile ale anului fiscal.
Actul normativ mai prevede reglementări privind flexibilizarea condițiilor de accesare a eșalonării la plată. Se creează posibilitatea depunerii cererii de eșalonare și de către debitorii aflați în procedura insolvenței, condiția fiind ca până la data emiterii deciziei de eșalonare aceștia să iasă din procedura de insolvență. Totodată, se creează posibilitatea acordării eșalonării la plată și pentru sumele pentru care s-a stabilit răspunderea, potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară. Măsura este necesară pentru redresarea contribuabililor care se află în dificultate financiară, pentru care eșalonarea la plată reprezintă un real sprijin.
Un alt element de noutate îl reprezintă încetarea obligațiilor declarative pentru entitățile care au înscrisă în registrul comerțului mențiunea privind inactivitatea temporară sau pentru cele care au suspendată activitatea, pe perioada inactivității sau a suspendării activității. Măsura are ca scop reducerea poverii administrative a contribuabililor care, în prezent, își mențin obligațiile declarative sau pot obține un regim de declarare derogatoriu dacă solicită, în cazul care au înscrisă la registrul comerțului inactivitatea sau au suspendată activitatea (cum este cazul profesiilor libere).
O modificare a Codului fiscal are în vedere instituirea obligației notarilor publici de declarare a tranzacțiilor din transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia situate sub plafonul neimpozabil de 450.000 lei.
II. HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind forma şi conţinutul instrumentarului Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021
Reglementările incluse în Hotărârea de Guvern asigură desfășurarea recensământului la standardele și nevoile de informație statistică la nivel național. Atât forma și conținutul chestionarului, cât și clasificările și nomenclatoarele ce vor fi utilizate în recensământ răspund în totalitate cerințelor și standardelor UE.
Chestionarul este conceput în format electronic, în două versiuni corespunzătoare celor două metode de colectare directă a datelor de la populație: autorecenzare online și interviu față-n față asistat de calculator. Ambele versiuni corespund în conținut chestionarului martor în forma tipărită așa cum este prezentat în Anexa 1 a prezentei Hotărâri a Guvernului. Cele trei Nomenclatoare aprobate prin prezenta Hotărâre a Guvernului – al etniilor și limbilor materne, al religiilor și al instituțiilor de învățământ din România – răspund integral necesităților naționale și angajamentelor internaționale asumate de România.
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea specificaţiilor tehnice pentru transmiterea datelor din sursele administrative pentru efectuarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021
Hotărârea aprobată contribuie la reducerea sarcinii de răspuns a populației, prin preluarea, în scopul prelucrării statistice, a datelor stocate deja în bazele de date administrative ale mai multor autorități și instituții publice, astfel:
• Ministerul Afacerilor Interne (Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date; Inspectoratul General pentru Imigrări; Direcția Generală de Pașapoarte; Inspectoratul General al Poliției Române)
• Ministerul Finanțelor (Agenția Națională de Administrare Fiscală)
• Ministerul Muncii și al Protecției Sociale (Agenția Natională pentru Ocuparea Forței de Muncă; Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială; Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii si Adoptii; Inspecția Muncii)
• Ministerul Justiției (Administrația Națională a Penitenciarelor; Autoritatea pentru Cetățenie)
• Ministerul Educației
• Ministerul Sănătății (Institutul Național de Sănătate Publică; Casa Națională de Asigurări de Sănătate)
• Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură)
• Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (Agenția Natională de Cadastru și Publicitate Imobiliară)
• Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunități.
Specificațiile tehnice aprobate garantează respectarea cerințelor de confidențialitate și elimină posibilitatea folosirii datelor transmise în alte scopuri decât cel statistic.
3. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1071/2020 pentru stabilirea bugetului şi a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, precum şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021
Actul normativ reglementează o serie de aspecte privind plata recenzorilor pentru autorecenzarea asistată, a recenzorilor, recenzorilor șefi și a coordonatorilor la nivel de municipiu, sector al municipiului București, oraș sau comună.
Totodată, este stabilită modalitatea de plată și tarifele diferențiate (7 lei pentru completarea unui chestionar pentru recenzarea persoanei și 3,5 lei pentru un chestionar pentru recenzarea locuinței). Plata recenzorilor care asigură autorecenzarea asistată se face conform situației rezultate din contorizarea automată a datelor comunicate de unitățile județene de implementare a recensământului, asigurându-se astfel o mai buna corelare a plății cu activitatea efectiv desfășurată.
Sumele alocate pentru anul 2021 în bugetul RPLR, rămase necheltuite ca urmare a modificării calendarului, se reportează pentru anul 2022. Sunt operate modificări privind Modelul Contractului Cadru de Servicii pentru RPLR 2021.
În sinteza, prin cele trei acte normative referitoare la RPLR 2021 se aduc clarificări și simplificări în activitatea de recenzare, de natură să asigure un plus de accesibilitate pentru populație și de cointeresare pentru personalul de recenzare, astfel încât Recensământul să se deruleze fără sincope și să se încheie cu rezultate relevante privind populația rezidentă a României. Este de remarcat faptul că, deși desfașurarea Recensământului a fost amânată cu un an, din 2021 în 2022, termenul de finalizare și de diseminare a rezultatelor preliminare a rămas cel inițial, respectiv 30 decembrie 2022.
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.
O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.
Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)
Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!
„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale
Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!
Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.
Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)
Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.
Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.
Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”
Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.
Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).
Exclusiv
Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului
În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.
I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!
Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.
Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?
II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?
Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.
Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.
III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului
Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!
Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.
Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?
ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.
Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.
Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.
Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ
Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?
Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat
Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii din Vărbilău încă mai sperau la apă curentă civilizată și la administrație normală, în birourile Primăriei se scria, cu pixul gros, încă o filă din epopeea „Vărbilău – comună administrată ca un SRL de familie & prieteni”.
Documentul pe care Incisiv de Prahova îl are acum în față – procesul-verbal de recepție a rețelei de apă – dezvăluie o scenă de colecție: o parte din comuna Vărbilău beneficiază azi de apă… fără contract semnat cu primăria. Rețea recepționată, populație branșată, dar legalitatea serviciului – pierdută undeva între robinet și pixul din primărie.
Pe hârtie, la recepția lucrării, stau cuminți semnăturile unor personaje care astăzi pozează, fiecare, în salvatorul comunei.
Președinte de comisie: Radu Corina – candidata PMP la Primăria Vărbilău.
Membru: Cărbunaru „Mihal” Vasile – i-au greșit numele în act, dar nu și interesele. Omul care, azi, „defilează” prin comună cu alai de susținători și cere voturi. În ce calitate a stat în comisia de recepție a rețelei de apă? Întrebarea rămâne în aer, răspunsul oficial se lasă așteptat.
Membru: Ion Marius Adrian – candidatul FD la Primărie, omul care promite că „face și drege” pe Facebook, după ce aproape patru ani a fost consilier al viceprimarului.
Întrebare simplă pentru domnul Ion: în tot acest timp, cât ați încălzit scaunul lângă viceprimar, nu ați sesizat că rețeaua de apă are probleme, că recepția e „artistică”, iar oamenii beneficiază de apă fără o situație contractuală clară?
Trei oameni, aceeași comisie, aceeași recepție. Atunci stăteau la aceeași masă și semnau. Azi, se prefac rivali politici. Pe hârtie, dușmani; în documente, colegi de semnătură.
Apă pentru cetățeni, dar nu și pentru lege: Hidro, ținută la poartă
Potrivit informațiilor și documentelor analizate de Incisiv de Prahova, aceiași „trei crai” au o responsabilitate directă în faptul că rețeaua de apă a Vărbilăului nu a fost preluată de operatorul specializat Hidro.
Rețea recepționată, dar cu probleme. Situație contractuală gri, proceduri discutabile, iar în final: o comună prinsă între robinet și birocrație, în timp ce politicienii locali joacă rolul fecioarelor neprihănite, scandalizate brusc de nereguli pe care le-au semnat cu propria mână.
Aceștia sunt oamenii care, peste noapte, au descoperit că „vor binele comunei Vărbilău”. Ieri – parte din sistem. Azi – justițiari de campanie.
Balta, masca balastierei: 65.000 mp pentru „lac de agrement auto”
Dacă apa potabilă se plimbă în regim „pe încredere”, în schimb terenurile comunale sunt tratate cu maximă „creativitate”.
Celebrul proiect prin care se dorea concesionarea a 65.000 de metri pătrați în Coțofenești către o firmă de reparații auto ilustrează perfect modul în care administrația Vărbilău înțelege legea: ca pe un obstacol ce trebuie ocolit, nu respectat.
Firma de reparații auto – aceeași care „mai schimbă o bujie, mai face un lac de agrement” – urma să pună mâna pe un teren uriaș. Potrivit consilierului local Luncă Alexandru Cristinel-Ionuț, cel care a documentat public cazul și a sesizat oficial instituțiile statului, proiectul a fost un festival de încălcări procedurale:
- proiectul NU a fost ținut 30 de zile în consultare publică (obligatoriu pentru acte normative),
- lipsea studiul de oportunitate – baza legală pentru orice concesiune,
- terenul a fost trecut în proiect, „prin magie administrativă”, din extravilan în intravilan,
- doamna secretară a recunoscut ulterior „greșeala”, mulțumind consilierului că „se uită pe proiecte”,
- soluția găsită de administrație? „Să schimbăm titlul proiectului” – nu să corectăm fondul, ci să cosmetizăm forma.
Acesta nu mai este management defectuos, ci simulare de legalitate.
Plângere prealabilă: când un singur consilier joacă rolul instituțiilor absentate
Pe 30.10.2025, Consiliul Local Vărbilău adoptă HCL nr. 102, legată de această concesiune. Pe 30.10.2025, administrația mai face un pas în direcția transformării comunei în moșie.
În 2026, consilierul local Luncă Alexandru Cristinel-Ionuț transmite o plângere prealabilă privind nelegalitatea HCL 102, către:
- Prefectura Prahova,
- Primăria Vărbilău – autoritatea care a emis actul.
Prefectura reacționează prompt, confirmând înregistrarea în câteva minute și declanșând procedura de analiză a legalității. Primăria este obligată să răspundă oficial, iar dacă vicierea de procedură se confirmă, hotărârea poate fi revocată sau anulată.
Consilierul Luncă – spre deosebire de „trei crai” de pe procesul-verbal de apă – își asumă în scris, cu nume și semnătură, un demers pentru:
- transparență,
- respectarea legii,
- corectitudine administrativă.
Nu prin lozinci goale, ci printr-o plângere prealabilă, prin sesizarea Prefecturii și prin documente transmise oficial.
De la trotuare cu ADN de Cărbunaru la balastiere „piscicole”: schema generală confirmată
Dezvăluirile publicate anterior de Incisiv de Prahova despre „Primăria Vărbilău – SRL-ul familiei Cărbunaru” nu mai sunt simple investigații jurnalistice; devin capitole dintr-un dosar complet, în care noile documente și acțiuni confirmă tiparul:
- trotuare turnate cu beton de la stația firmei mamei primarului,
- lucrări supraevaluate sau decontate fără a fi realizate integral, conform Curții de Conturi,
- balastiere mascate în „iazuri piscicole” care nu există,
- licitații cu terenuri împinse înainte fără avize de mediu, de la Apele Române, de la ANRN sau de la Rezervele Statului,
- un „vechi primar” care conduce din umbră, cu acces la arhivă și influență asupra deciziilor.
Acum, peste toate, se adaugă:
- rețeaua de apă recepționată de o comisie în care apar trei actuali candidați,
- concesionarea a 65.000 mp către o firmă de reparații auto, împachetată în proiect cu vicii clare de procedură, contestate oficial.
Toate aceste noi dovezi întăresc ceea ce Incisiv de Prahova scrie de luni de zile: la Vărbilău, banul public, patrimoniul comunei și serviciile de utilitate publică sunt tratate ca o afacere privată, în care legea se negociază, iar documentele se „aranjează”.
Rivali doar pe afiș, colegi de semnătură în documente
În fața cetățenilor, aceiași oameni vin astăzi cu discursul standard: „noi vrem binele comunei, ceilalți sunt problema”.
Documentele îi contrazic brutal.
- Au stat în comisii împreună.
- Au recepționat lucrări împreună.
- Au validat, prin semnătură, situații care astăzi afectează direct cetățenii (rețea de apă blocată, Hidro ținută la distanță).
Pe hârtie, par adversari politici. În realitate, sunt coproprietari morali ai haosului administrativ.
Vărbilău – locul unde documentele vorbesc mai tare decât promisiunile

Plângerea prealabilă depusă la Prefectură, procesul-verbal de recepție a rețelei de apă, rapoartele Curții de Conturi, proiectul de concesiune pentru cei 65.000 mp din Coțofenești: toate acestea nu mai lasă loc de interpretări comode.
- Nu mai este vorba doar de „erori administrative”,
- Nu mai este doar „neatenție” sau „greșeală de redactare”,
- Este un model de guvernare locală în care legea este cosmetizată, iar interesul public – sacrificat.
Incisiv de Prahova a documentat, în articolele anterioare, legăturile de familie, firmele de casă, „băieții deștepți” ai balastierelor și trotuarelor (aici), (aici), etc.
Noile documente confirmă, punct cu punct, acest tablou:
- comisii populate de candidați care acum se declară „soluția de schimbare”,
- proiecte de concesiune împinse înainte cu prețul încălcării procedurilor,
- un consilier local care, singur împotriva mașinăriei locale, este nevoit să facă ceea ce ar fi trebuit să facă, de la început, o administrație responsabilă.
Concluzie: râsul amar nu mai ajunge
Vărbilăul nu este doar o comună cu peisaj frumos. Este un manual viu despre cum arată administrația când se transformă în SRL de familie, iar politica locală devine un teatru ieftin, în care aceiași actori își schimbă doar costumele.
În timp ce unii se plimbă prin sat cu alaiul după ei, cerând voturi și vorbind despre „binele comunei”, documentele pe care Incisiv de Prahova le prezintă arată altceva:
- rețele de apă recepționate dubios,
- terenuri uriașe aproape să ajungă la firme prietene,
- balastiere mascate în „lacuri de agrement”,
- și o administrație care încearcă să acopere viciile de fond prin „schimbări de titlu” și explicații tardive.
Restul – promisiuni, sloganuri, selfie-uri – e zgomot de fond.
Actele, însă, rămân. Și spun, negru pe alb, cine a fost unde, cine a semnat ce, cine a tăcut când trebuia să vorbească și cine vorbește azi, după ce a semnat ieri.
Incisiv de Prahova va continua să publice documente, nume și fapte. Pentru că, la Vărbilău, adevărata problemă nu e cine promite mai frumos, ci cine a transformat, ani la rând, comuna într-o afacere de familie cu apă fără contract și balastieră cu binecuvântare administrativă. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 4 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 4 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 4 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 2 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!
-
Exclusivacum 4 zilePensiile de serviciu, o himera? Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă: „România rămâne fără polițiști și militari!”




