Featured
Avansările în grad, o afacere în familie/”MOST WANTED” SIE!/”Iepurii” Călin Georgescu și George Simion
Ce se fac spionii atunci când nu mai sunt spioni? Combinatori! Atârnători! Îmbătrânesc urât, la marginea gri a sistemului! Spre dezamăgirea – fie ea și finuț disimulată – a foștilor subalterni rămași în Operativ. Și dacă oamenii se fac că nu văd, uite că totuși vine și un moment în care trebuie trasă o ”linie roșie” peste care foștii lor șefi să nu mai fie lăsați să treacă! Din acel moment vulnerabilitățile fiind mai mari decât compasiunea altfel omenește de înțeles…
(Preluare National – Catalin Tache):


Mai ales atunci când se spune că agenții SIE mobilizați exemplar de generalul Predoiu au asigurat ”votul nebun” de la Paris și alte centre externe de votare. Dar și când tot aceștia au reușit să convingă Cancelariile occidentale aliate să își întoarcă privirile de la rezultatul Referendumului pentru demiterea acestuia. Și cu toate că generalul Predoiu nu a binevoit să clarifice nici acum ”legăturile primejdioase” suspectate a fi fost întreținute de-a lungul anilor cu GRU-ul rusesc sau MIT-ul turcesc, de această dată pare să sufere din nou de ”limbrici” politici. Astfel că, după experimentul ratat PRO România, se agită să mobilizeze armata rezerviștilor SIE și a afaceriștilor din umbra acestora pentru detonarea unui nou partid naționalist, care să îl propulseze chiar pe el, generalul Silviu Predoiu, pe ”cadavrul politic” al AUR…
Avansările în grad, o afacere în familie
Desigur, poate cea mai importantă realizare profesională a generalului Silviu Predoiu a fost aceea că a reușit să îi țină pe ”externi” departe de tenebroasele metode de lucru ale ”camarazilor” de la alte servicii secrete, în plină vreme de glorie a statului paralel. Atunci când, de altfel, ”Binomul” chiar declanșase o adevărată ”prigoană” împotriva oamenilor de afaceri și a altor ”trezorieri” apropiați de SIE. Această rezistență înverșunată fiind de altfel și apogeul carierei militare a lui Silviu Predoiu. Cel al cărui tată a fost la rândul său ofițer de Contrainformații Militare. Astfel că, înainte de Revoluție, în timp ce oficial cartea de muncă îi mergea ca inginer la Întreprinderea de Metale Rare din București- cunoscută drept o adevărată pepineră de cadre a actualului SIE- Silviu Predoiu a urmat, între 1987 și 1989, un curs de informații externe la Școala de ofițeri de Securitate de la Brănești, sub stricta îndrumare a DIE. Imediat după înființarea Serviciului de Informații Externe a fost încadrat cu gradul de locotenent major. Peste doar doi ani era deja avansat căpitan și, în timp ce încă activa ca ofițer operativ de contrapsionaj extern a absolvit în paralel și un curs postuniversitar de jurnalism. Jurnalismul fiind astfel încă de atunci cea ma prolifică ”acoperire” pentru ofițerii de contrainformații.

Însă extrem de controversată rămâne totuși îndelungata perioadă petrecută sub acoperire diplomatică la Ambasada României în Nigeria. Silviu Predoiu activând la Lagos drept secretar III al Ambasadei, răspunzând de chiar relația cu presa! De această perioadă fiind legată și varianta de lucru a racolării sale de către Informațiile Militare rusești GRU! După care a urmat ”tăvălugul” avansărilor, odată cu rechemarea din Nigeria : șef de birou, locțiitor șef Serviciu și șef Serviciu, coordonând combaterea crimei organizate, antiterorismul și protecția internă. Culmea fiind și strania coincidență că, pe când Silviu era ”CI”-stul SIE, soția acestuia, devenită colonel Cătălina Predoiu era angajată în serviciu, la ”Sinteză”, avansată șef ”Serviciu Analiză” și apoi chiar directoarea Direcției de Resurse Umane. Astfel că, în 2005, angajarea în SIE și avansările din serviciu erau o afacere în familia Predoiu. Soțul Silviu dând avizele necesare iar soția Cătălina întocmind documentele oficiale pentru orice mișcare din organigrama SIE.
”Dosar de spionaj! Ponta și Predoiu, agenții Turciei” !
Astfel titram ”lovitura” din 23 martie anul trecut. Atunci când avertizam că fostului șef al SIE tocmai ce i-a trecut ”glonțul informativ” pe lângă tâmplă, în urma ”consilierii” pe care generalul a acordat-o oficial formațiunii pontiste PRO România. Și, neoficial, pentru tot felul de companii turcești despre care existau informații că s-ar afla în sfera de influență a MIT – serviciul secret condus de facto de chiar Bilal Erdogan, fiul ”Sultanului”. Ce este drept, între timp generalul Predoiu s-a lepădat de Ponta, dar tocmai ce este pe cale să sară din lac în puț…
A pus preț pe ”NAȚIONAL”!
Acum, normal că probabil plictisindu-se la pensie, generalul Predoiu caută să își omoare timpul liber… Astfel că a înființat Asociația – Proiect – Platformă ”România, implică-te”.

Cea prin care, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, speră să profite în momentul în care ”iepurii” naționaliști George Simion și Călin Georgescu își vor pierde suflul electoral. Numai că lansarea noului partid suveranist ridică o problemă : asocierea cu omul de afaceri Constantin Iacov. Cel care, probabil răscolit de amintirile de când era patronul clubului de fotbal ”NAȚIONAL”, caută acum să reînvie acest brand, dar în domeniul socio – politic.

Același Iacob care în ultima vreme s-a mai remarcat doar prin ”denunțul acoperit” făcut împotriva lui Victor Ponta că nu a plătit ”sponsorizarea” gecilor cu PRO România. Și cu ceasurile Richard Mille de sute de mii de euro cu care fiul său David se bronzează la mână pe yachtul personal din Monaco. Numai că la cât de mică este ”lumea de intelligence”, uite că generalul Silviu Predoiu tocmai ce primește sfatul respectuos, dar cât se poate de operativ să o lase mai moale cu noile sale ”combinații”.

Mai ales că nu toate ”Districtele” sunt dispuse să mai cotizeze la noua aventură politică naționalistă ”acoperită” tot sub însemnul ”Roatei”. Nu de alta, dar totuși generalul Predoiu a lucrat zeci de ani pe contrainformații și protecție internă. Așa că ar trebui să știe că din ”mâna lungă” a GRU chiar nu mai scapi, dacă ai apucat să bați palma cu ei…
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Curreq ds Apel Ploiesti chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „cqmera preliminara”. Adică, nu se mai joacă „șotron”, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
Anchete
Cursa pentru șefia Parchetelor: Nume vehiculate pentru funcțiile de Procuror General și șef DNA
Pe măsură ce se apropie termenul oficial pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete din România, speculațiile din culise se intensifică. Potrivit publicației Lumea Justiției, mai multe nume cunoscute din sistemul judiciar ar fi interesate de funcțiile de Procuror General al României și de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Pretendenti la funcția de Procuror General
Unul dintre numele vehiculate pentru poziția de Procuror General al României este cel al procurorului Nicolae Solomon. Actual adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Solomon este o figură familiară, fiind fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în perioada așa-numitului „Binom DNA-SRI”. Lumea Justiției menționează, de asemenea, un zvon, lansat chiar din proximitatea acestuia, conform căruia ar exista o legătură de rudenie cu Mirabela Grădinaru, concubina primarului Capitalei, Nicușor Dan. Deși legătura de rudenie nu este confirmată, se știe că Solomon și partenera lui Nicușor Dan sunt născuți în același an, 1984, și au absolvit același liceu, „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Rămâne de văzut dacă acest trecut comun va influența percepția în procesul de selecție.
Pentru aceeași funcție de șef al PICCJ ar mai candida, conform sursei citate, și procuroarea Maria Magdalena Militaru, de asemenea de la PICCJ. Aceasta este sora procurorului DNA Mihai Prună și cumnata fostului ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună.
Candidaturi pentru șefia DNA
În ceea ce privește conducerea DNA, Lumea Justiției informează că funcția ar fi vizată de procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cunoscută și sub porecla „Veverița”. În prezent, Lăncrănjan activează la PICCJ, fiind subordonată lui Nicolae Solomon, și a colaborat anterior cu acesta la Parchetul Tribunalului București. Acest context a generat speculații despre un posibil „tandem” Solomon – șef PICCJ, Lăncrănjan – șefă DNA.
Lumea Justiției își exprimă preferința pentru continuitate
În ciuda acestor nume nou apărute, publicația Lumea Justiției își menține poziția editorială, considerând că cele mai bune opțiuni pentru Parchetul General și DNA sunt actualii șefi ai celor două instituții. Conform opiniei exprimate, Alex Florența (pentru Parchetul General) și actualul șef al DNA au reușit să „pună pe picioare” cele două instituții și să le „mai credibilizeze” după o perioadă considerată „ani negri”, în care au fost conduse de personaje precum Augustin Lazăr, Gabriela Scutea, Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa. (Irinel I.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



