Connect with us

Featured

CCR a făcut dreptate/Orice polițist care s-a simțit vătămat în dreptul său constituțional prevăzut la art. 41 din Constituție poate să promoveze o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care să ceară daune din partea instituției

Publicat

pe

In Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 59 din 19.01.2022, a fost publicată Decizia nr. 789 din 23.11.2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „nu este cercetat disciplinar” din cuprinsul dispozițiilor art. 27^46, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Art. 27^46, alin. 1:

La concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant poate participa poliţistul care:

  1.                a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
  2.               b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
  3.               c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
  4.              d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii, conform alin. 2 şi 3;

 

Această decizie a venit  după un lung șir de abuzuri și hărțuiri care au avut la bază exact această condiție, folosită excesiv de către șefi, ori de câte ori voiau să execute un subaltern, sau să elimine concurența pentru anumite concursuri de ocupare a unor posturi vacante. Această condiție a fost introdusă în Legea nr. 360/2002 prin OUG 53/2018, act normativ promovat la acel moment de ministrul Carmen Dan, cu scopul vădit de a crea un mecanism de control asupra polițiștilor care participă la concursuri.

Sindicatul EUROPOL a documentat în detaliu modul de operare al șefilor care acționează arbitrar, aplicând dubla măsură în privința cercetării disciplinare. Astfel, în toate cazurile în care am sesizat încălcări ale prevederilor legale de către șefii profesionali, inspectorul șef/inspectorul general/ministrul refuzau să declanșeze cercetarea prealabilă conform art. 59 din Legea nr. 360/2002, în vederea constatării existenței/inexistenței abaterii disciplinare. În schimb, dispuneau „verificări” în afara cadrului legal, reglementat de HG 725/2015, pentru a-și proteja apropiații care comiteau abuzuri.

În cazul agenților/ofițerilor cu funcții de execuție însă, pentru orice sesizare se declanșa a doua zi cercetarea prealabilă și astfel polițistul era blocat, atât din perspectiva posibilității de ocupare a unei funcții vacante, cât și din perspectiva modificării raporturilor de serviciu prin mutare, împuternicire etc.

Mai ales în această perioadă, în care în cele din urmă ministrul Lucian Bode și-a îndeplinit obligația legală de a organiza concursuri pentru funcțiile vacante, ne-au fost semnalate foarte multe situații în care polițiștilor le-au fost invalidate dosarele pentru că erau cercetați prealabil, unii dintre ei nici măcar nu știau că fac obiectul unor cercetări disciplinare. Scopul fiind evident, pentru a se elimina „concurența” și de a fi declarat câștigător, persoana agreată.

Prin această decizie este clar că judecătorii au luat în considerare că prin actuala prevedere este înfrântă prezumția de nevinovăție a polițistului față de care s-a declanșat cercetarea prealabilă. Este ridicol și greu de înțeles pentru oricine, ce s-a avut în vedere de către legiuitor referitor la aceste condiții, în contextul în care, de exemplu, un polițist față de care s-a început urmărirea penală, existând indicii rezonabile în acest sens, poate participa la un concurs, iar un polițist care este reclamat de șeful său că l-a surprins fără cascheta pe cap și implicit s-a declanșat cercetarea disciplinară, nu poate participa la concurs.

Rezultă clar că prevederea de mai jos, declarată neconstituțională de către CCR, producea efecte mai drastice decât însăși o sancțiune. Și asta pentru că, de exemplu, în cazul unei sancțiuni de mustrare scrisă sau diminuare salarială, termenul de prescripție era de 6 luni, ori în cazul cercetărilor prealabile, acestea erau ținute la sertar chiar și 12-18 luni, cu efectul evident de a bloca cariera polițistului și posibilitatea acestuia de a participa la concursuri. Iar pe principiul „cine nu muncește nu greșește…și merită premiat” vă lăsăm pe dumneavoastră să vă faceți o idee despre cum sunt promovate „valorile” pe multe dintre funcțiile de conducere.

Curtea Constituțională a motivat în Decizia că s-a încălcat dreptul constituțional de egalitate în drepturi ”Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice”.

Totodată, CCR a reținut ”Curtea reține că această obligație constituțională nu a fost respectată de vreme ce legiuitorul a adoptat soluția potrivit căreia orice deschidere a unei proceduri disciplinare, indiferent de faptul că aceasta se finalizează cu constatarea existenței sau a inexistenței abaterii și a vinovăției polițistului, împiedică
accesul acestuia la concursul pentru ocuparea unui post de conducere. Mai mult, se observă că, potrivit art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 725/2015, depunerea oricărei înștiințări/cereri în scris cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare obligă persoana în drept să declanșeze procedura disciplinară. Nici Hotărârea Guvernului nr. 725/2015 și nici Legea nr. 360/2002 nu prevăd sancțiuni pentru situația în care s-ar depune cereri șicanatorii, adică formulate numai cu scopul de a împiedica accesul polițistului la concurs. Aceasta înseamnă că evoluția
profesională a polițistului, ca aspect al exercitării funcției publice și al dreptului său la muncă, ar putea fi blocată în mod permanent de persoane de rea-credință care ar putea depune sesizări scrise cu privire la presupuse abateri disciplinare de fiecare dată când se organizează un nou concurs. Legiuitorul plasează astfel sub semnul hazardului un aspect esențial al dreptului la exercitarea funcției publice și al dreptului la muncă, ceea ce este de nepermis.”

În final, este important să aducem în discuție și situațiile juridice ipotetice în care se pot afla colegii noștri care sunt în situația de a fi cercetați disciplinar, dar care s-au înscris pentru participarea la diferite concursuri. Astfel, cu toate că la acest moment comunicatul CCR nu este de natură să producă efecte juridice până la publicarea în M.Of. a deciziei, fiind cunoscute prevederile art. 147 din Constituție, orice polițist căruia i s-a invalidat dosarul în cadrul unui concurs se poate folosi de această decizie în următoarele variante:

  • se poate adresa instanței de contencios administrativ în vederea suspendării concursului, chiar și pe cale de ordonanță președințială;
  • poate solicita obligarea comisiei de concurs la validarea dosarului dacă singurul impediment a fost cel referitor la faptul că se află în curs de cercetare disciplinară;
  • poate solicita anularea concursului, în situația în care deja a fost finalizat.

Mai mult, orice polițist care s-a simțit vătămat în dreptul său constituțional prevăzut la art. 41 din Constituție poate să promoveze o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care să ceară daune din partea instituției. În acest sens, Sindicatul EUROPOL va consilia și va pune la dispoziție avocați membrilor interesați de promovarea unor astfel de acțiuni.

În cel mai scut timp, sperăm să putem să vă anunțăm și cu privire la declararea neconstituțională a prevederilor art. 626, 2715 alin. (2) din Legea 360/2002 cu privire la interzicerea mutării și împuternicirii în situația în care polițistul se află în curs de cercetare disciplinară, mai dezvaluie sursa sus mentionata. (Cerasela N.).

CITESTE INTEGRAL DECIZIA CURTII CONSTITUȚIONALE

Exclusiv

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

Publicat

pe

De

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare. Sindicatul „Diamantul” le bate obrazul cu Constituția, dar la partide e liniște de cimitir: se aude doar cum crește nesimțirea politică.

Dacă ar fi după viteza cu care parlamentarii români își măresc propriile privilegii, am fi deja colonizați pe Marte. Când vine vorba însă de pensiile militare și de datoria față de cei care au purtat uniforma, aleșii noștri suferă de o formă rară și convenabilă de paralizie legislativă. Potrivit unei petiții explozive emise recent de Sindicatul Polițiștilor din România „DIAMANTUL”, sub semnătura președintelui Vitalie Josanu, „crema” politicii dâmbovițene a reușit performanța de a transforma o obligație constituțională într-un exercițiu de ignoranță olimpică.

SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE… BLOCAJE LEGISLATIVE ÎN CASCADĂ

Deși Curtea Constituțională a dat cu rigla peste degetele legiuitorilor încă din vara anului 2025 (prin celebra Decizie nr. 126/2025), trimițând legea PLx 540/2024 înapoi la „reparat”, aleșii noștri par să fi confundat Camera Deputaților cu o cameră de hibernează. Din toamna trecută și până astăzi, 1 iunie 2026, praful s-a depus pe raportul de punere în acord mai gros decât pe promisiunile electorale din campanie.

Potrivit documentului semnat de Vitalie Josanu, președintele Sindicatului „DIAMANTUL”, reexaminarea legii nu este o invitație la cafea, ci o obligație impusă de Articolul 147 din Constituție. Dar cine să mai citească Legea Fundamentală când ești ocupat cu împărțirea ciolanului prin comisii? Viciile constatate de CCR erau „reparabile”, însă pentru parlamentarul român, efortul intelectual de a îndrepta o lege pare să fie o povară mai mare decât un rucsac plin cu pietre în marș forțat.

„DIAMANTUL” ÎNFRUNTĂ CĂRBUNELE POLITIC: ÎNTREBĂRI PENTRU SURZI

Sătui să vadă cum rezerviștii militari și întreaga familie ocupațională a ordinii publice sunt lăsați la coada priorităților, polițiștii de la „DIAMANTUL” au decis să scoată partidele la tablă. Printr-o petiție adresată tuturor grupurilor parlamentare – de la „greii” PSD și PNL, până la vociferanții de la AUR, USR și UDMR – sindicatul cere un lucru elementar: Asumarea!

Întrebările puse de Vitalie Josanu sunt de o simplitate care probabil provoacă scurtcircuite în mințile politicienilor: „Susțineți sau nu deblocarea legii? Aveți de gând să faceți ceva sau doar așteptați să treacă timpul până la următoarele alegeri?” Este un test de sinceritate pe care clasa noastră politică îl pică regulat, preferând teza comodă a „proiectului nou” în locul reparării celui existent, doar-doar s-o mai amâna plata pensiilor meritate încă vreo câțiva ani.

ȘANTAJUL TRANSPARENȚEI: CINE TACE, SE FACE CĂ UITĂ

Mesajul Sindicatului „DIAMANTUL” este, de data aceasta, unul fără mănuși: tăcerea nu mai este acceptată drept răspuns. În textul petiției se specifică clar că lipsa unei poziții oficiale va fi raportată direct membrilor și opiniei publice. Cu alte cuvinte, polițiștii le transmit aleșilor: „Vă urmărim și vă vom spune pe nume!”

Rămâne de văzut dacă liderii de grup din Camera Deputaților vor avea curajul să iasă din buncărul de indiferență sau dacă vor continua să joace „leapșa” cu drepturile celor care asigură securitatea națională. Până atunci, PLx 540/2024 rămâne monumentul suprem al incompetenței și al lipsei de respect față de uniformă, într-o țară în care legea e doar o sugestie, iar pensia militară – un lux pe care politicienii îl promit doar la televizor. (Cerasela N.).

Sursa: Petiția nr. 31/01.06.2026 emisă de SPR „DIAMANTUL”

Citeste in continuare

Exclusiv

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

Publicat

pe

De

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct buzunarele și libertatea de mișcare a șoferilor indisciplinați. Un proiect de Hotărâre de Guvern, aflat în prezent în transparență decizională pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, introduce un mecanism coercitiv fără precedent: suspendarea automată a permisului de conducere pentru neplata amenzilor rutiere. Potrivit unei analize publicate de Sindicatul Europol, măsura este concepută să elimine portițele prin care contravenienții evitau până acum plata sancțiunilor.

Algoritmul suspendării: 50 de lei neachitați sunt egali cu o zi de „pieton”

Conform noilor reglementări introduse prin OUG nr. 7/2026, șoferii au la dispoziție un termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal pentru a-și achita integral amenzile. În caz contrar, dreptul de a conduce este suspendat de drept, printr-un calcul matematic strict: o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei rămași neachitați.

Sursa citată precizează că procesul începe cu o somație obligatorie emisă de organele fiscale locale în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea amenzii. Acest document reprezintă ultimul avertisment oficial înainte ca mecanismul de suspendare să se activeze automat la ora 00:00 a celei de-a treia zi lucrătoare de la expirarea termenului de plată.

„PatrimVen”, brațul digital al statului: Adio, erori umane sau intervenții „pilelor”

Noutatea absolută a acestui proiect constă în automatizarea completă a procesului prin intermediul sistemului informatic „PatrimVen”. Această platformă va asigura comunicarea instantanee între autoritățile fiscale locale și Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).

Datele șoferilor datornici — de la codul numeric personal și seria procesului-verbal, până la perioada exactă de suspendare — vor fi introduse în sistem în termen de două zile de la expirarea termenului de plată. Din acel moment, suspendarea devine activă în baza de date a Poliției, fără a mai fi necesară intervenția unui agent constatator sau a unui factor uman care ar putea genera erori sau întârzieri.

Colectare forțată sub masca disciplinei rutiere

Miza acestui pachet legislativ este dublă, vizând atât creșterea gradului de conformare a șoferilor la regulile de circulație, cât și alimentarea bugetelor locale. Sindicatul Europol subliniază că măsura este menită să crească „capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale”, transformând permisul de conducere într-un instrument de presiune fiscală eficient.

Pentru șoferii care decid să plătească datoria în timpul perioadei de suspendare, legislația prevede o rază de speranță: datele sunt actualizate imediat în sistem, iar dreptul de a conduce poate fi redobândit în cel mult două zile lucrătoare de la stingerea obligațiilor de plată. Totuși, până la plata ultimului leu, șoferii care ignoră somațiile vor fi nevoiți să privească mașina din postura de pietoni, într-o tentativă a statului de a impune ordinea prin forța tehnologiei digitale. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

Publicat

pe

De

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat din județul Mehedinți. Ceea ce trebuia să fie un simplu drum spre casă a devenit o cursă periculoasă, întreruptă brutal de un accident rutier și de intervenția fermă a oamenilor legii. Incidentul subliniază încă o dată riscurile majore la care sunt expuși participanții la trafic atunci când responsabilitatea la volan este înlocuită de consumul de alcool.

Alcool la volan de Rusalii: Accident provocat la miezul nopții în Gura Văii

Evenimentul a avut loc în data de 31 mai 2026, în jurul orei 23:25, când liniștea localității Gura Văii a fost tulburată de un accident rutier. Un bărbat, aflat la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, izbindu-se și provocând pagube materiale însemnate.

Sursa informațiilor, reprezentată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, precizează că echipajele Biroului Rutier din Drobeta-Turnu Severin au ajuns imediat la fața locului. Testarea cu aparatul etilotest a scos la iveală o realitate alarmantă: o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare de ebrietate avansată și un pericol iminent pentru siguranța publică.

Refuzul recoltării de probe și cătușele: Șoferul, reținut pentru 24 de ore

Situația juridică a bărbatului s-a complicat în momentul în care acesta a ales să refuze recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În fața acestei atitudini și a probatoriului existent, polițiștii rutieri au acționat fără ezitare.

Conform procedurilor legale, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal. Mai mult, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți. Această măsură privativă de libertate servește drept avertisment dur pentru toți cei care consideră că legile rutiere pot fi ignorate sub influența băuturilor alcoolice.

Zero toleranță pentru alcool: „O singură clipă de inconștiență poate distruge vieți”

Succesul acestei intervenții rapide a fost salutat de conducerea poliției, fiind evidențiat profesionalismul agenților care au prevenit o posibilă tragedie umană. Mesajul transmis de autorități după acest incident este unul de o fermitate absolută: siguranța rutieră nu este negociabilă.

Polițiștii mehedințeni reiterează apelul către toți șoferii să aleagă alternative sigure — taxiuri sau mijloace de transport în comun — în cazul în care au consumat alcool. Intervenția de la Gura Văii demonstrează că vigilența poliției rămâne constantă, indiferent de oră sau sărbătoare, cu scopul clar de a transforma șoselele într-un spațiu sigur pentru toți cetățenii. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare....

Exclusiv3 ore ago

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct...

Exclusiv3 ore ago

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat...

Exclusivo zi ago

FESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE

După două decenii în care au privit spre cer ca la un spectacol de artificii de prost gust, plătit scump...

Exclusivo zi ago

PLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor

Balet deșănțat pe cadavrul legii: Când „obligația” devine „opțiune” de ignorat În timp ce rezerviștii militari își numără mărunțișul în...

Exclusiv2 zile ago

MĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, MOȘIA VĂTAFILOR CU EPOLEȚI: INVESTIGAȚIA CARE CUTREMURĂ PORȚILE! Șah cu polițiștii prin DZU: Cum se mută „pionii” după...

Exclusiv2 zile ago

MIRACOLELE SALARIZĂRII LA BUCUREȘTI: EROI CU RESTRICȚII, PLĂTIȚI CA NIȘTE SCRIBOI DE BIROU!

Polițistul român, acest „Superman” pe care statul îl vrea și supus, și sărac În timp ce prin birourile Ministerului Muncii...

Exclusiv2 zile ago

GALAȚIUL ARDE, IAR GUVERNUL SE PIAPTĂNĂ CU LEGEA SALARIZĂRII: DRONA A PICAT, NESIMȚIREA A RĂMAS!

Artificii rusești peste blocurile din Galați: Somnul rațiunii naște cratere și răniți În timp ce mai-marii statului exersează prin birouri...

Exclusiv3 zile ago

JUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!

Într-o epocă în care unii „vătafi” cu epoleți de la vârful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au confundat instituția cu...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată

Județul Prahova nu mai este de mult o simplă unitate administrativă, ci a devenit un laborator de experimente juridice unde...

Exclusiv4 zile ago

O nouă democrație la Cotroceni: Nicușor Dan și ședința națională de influențare „legitimă”

Democrația, varianta Cotroceni: Ședință cu agenda „Cine are voie să vorbească?” Alocuțiunea recentă a președintelui României, Nicușor Dan, la „Summitul...

Exclusiv4 zile ago

Legea salarizării, trecută pe după gard: din „transparență decizională” direct în „comunicate de presă”

Proiectul noii legi a salarizării, care ar trebui să treacă prin toate filtrele legale de consultare publică, a fost „rătăcit”...

Exclusiv4 zile ago

O nouă performanță la IPJ Brăila: patru ani de șefi provizorii și un singur alcooltest serios

Conducere la termen scurt: IPJ Brăila, instituție condusă ca o garsonieră închiriată pe Airbnb La IPJ Brăila, funcția de inspector-șef...

Exclusiv4 zile ago

FSANP intră în ring: Guvernul Bolojan, demis, dar încă dă din pix ca și cum ar fi la putere

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a decis să scoată mănușile și să ducă Guvernul României, Ministerul Muncii,...

Exclusiv5 zile ago

HOTELUL „SCOICA” ȘI PISTOLUL CARE FUMEGĂ

Cum s-a transformat Parchetul în xerox de falsuri și executorul în fațadă de lux pentru o operațiune de jaf corporatist...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv