Connect with us

Featured

Avansările în grad, o afacere în familie/”MOST WANTED” SIE!/”Iepurii” Călin Georgescu și George Simion

Publicat

pe

Ce se fac spionii atunci când nu mai sunt spioni? Combinatori! Atârnători! Îmbătrânesc urât, la marginea gri a sistemului! Spre dezamăgirea – fie ea și finuț disimulată – a foștilor subalterni rămași în Operativ. Și dacă oamenii se fac că nu văd, uite că totuși vine și un moment în care trebuie trasă o ”linie roșie” peste care foștii lor șefi să nu mai fie lăsați să treacă! Din acel moment vulnerabilitățile fiind mai mari decât compasiunea altfel omenește de înțeles…

(Preluare National – Catalin Tache):

Fiul lui Constantin Iacov, cu yachtul în Monaco
 Și un astfel de caz penibil este și cel al generalului cu patru stele Silviu Predoiu. Militarul altădată de excepție care s-a aflat la butoanele operative ale Serviciului de Informații Externe timp de peste un deceniu. În cea mai mare parte ca și director prim – adjunct, aflat de-a dreapta civililor numiți politic. Dar, în două rânduri, între 20 iulie și 4 octombrie 2006 și între 19 martie 2007 și 5 decembrie 2007 chiar ca director interimar al SIE, după demisiile lui Gheorghe Fulga și Claudiu Săftoiu. Iar de longeviva activitate a generalului SIE în fruntea SIE se numără, după cum bine o știu inițiații sistemului menținerea în viața politică a fostului președinte Traian Băsescu.
Predoiu, șef SIE și… pensionar

Mai ales atunci când se spune că agenții SIE mobilizați exemplar de generalul Predoiu au asigurat ”votul nebun” de la Paris și alte centre externe de votare. Dar și când tot aceștia au reușit să convingă Cancelariile occidentale aliate să își întoarcă privirile de la rezultatul Referendumului pentru demiterea acestuia. Și cu toate că generalul Predoiu nu a binevoit să clarifice nici acum ”legăturile primejdioase” suspectate a fi fost întreținute de-a lungul anilor cu GRU-ul rusesc sau MIT-ul turcesc, de această dată pare să sufere din nou de ”limbrici” politici. Astfel că, după experimentul ratat PRO România, se agită să mobilizeze armata rezerviștilor SIE și a afaceriștilor din umbra acestora pentru detonarea unui nou partid naționalist, care să îl propulseze chiar pe el, generalul Silviu Predoiu, pe ”cadavrul politic” al AUR…

Avansările în grad, o afacere în familie

Desigur, poate cea mai importantă realizare profesională a generalului Silviu Predoiu a fost aceea că a reușit să îi țină pe ”externi” departe de tenebroasele metode de lucru ale ”camarazilor” de la alte servicii secrete, în plină vreme de glorie a statului paralel. Atunci când, de altfel, ”Binomul” chiar declanșase o adevărată ”prigoană” împotriva oamenilor de afaceri și a altor ”trezorieri” apropiați de SIE. Această rezistență înverșunată fiind de altfel și apogeul carierei militare a lui Silviu Predoiu. Cel al cărui tată a fost la rândul său ofițer de Contrainformații Militare. Astfel că, înainte de Revoluție, în timp ce oficial cartea de muncă îi mergea ca inginer la Întreprinderea de Metale Rare din București- cunoscută drept o adevărată pepineră de cadre a actualului SIE- Silviu Predoiu a urmat, între 1987 și 1989, un curs de informații externe la Școala de ofițeri de Securitate de la Brănești, sub stricta îndrumare a DIE. Imediat după înființarea Serviciului de Informații Externe a fost încadrat cu gradul de locotenent major. Peste doar doi ani era deja avansat căpitan și, în timp ce încă activa ca ofițer operativ de contrapsionaj extern a absolvit în paralel și un curs postuniversitar de jurnalism. Jurnalismul fiind astfel încă de atunci cea ma prolifică ”acoperire” pentru ofițerii de contrainformații.

”Iepurii” Călin Georgescu și George Simion

Însă extrem de controversată rămâne totuși îndelungata perioadă petrecută sub acoperire diplomatică la Ambasada României în Nigeria. Silviu Predoiu activând la Lagos drept secretar III al Ambasadei, răspunzând de chiar relația cu presa! De această perioadă fiind legată și varianta de lucru a racolării sale de către Informațiile Militare rusești GRU! După care a urmat ”tăvălugul” avansărilor, odată cu rechemarea din Nigeria : șef de birou, locțiitor șef Serviciu și șef Serviciu, coordonând combaterea crimei organizate, antiterorismul și protecția internă. Culmea fiind și strania coincidență că, pe când Silviu era ”CI”-stul SIE, soția acestuia, devenită colonel Cătălina Predoiu era angajată în serviciu, la ”Sinteză”, avansată șef ”Serviciu Analiză” și apoi chiar directoarea Direcției de Resurse Umane. Astfel că, în 2005, angajarea în SIE și avansările din serviciu erau o afacere în familia Predoiu. Soțul Silviu dând avizele necesare iar soția Cătălina întocmind documentele oficiale pentru orice mișcare din organigrama SIE.

”Dosar de spionaj! Ponta și Predoiu, agenții Turciei” !

Astfel titram ”lovitura” din 23 martie anul trecut. Atunci când avertizam că fostului șef al SIE tocmai ce i-a trecut ”glonțul informativ” pe lângă tâmplă, în urma ”consilierii” pe care generalul a acordat-o oficial formațiunii pontiste PRO România. Și, neoficial, pentru tot  felul de companii turcești despre care existau informații că s-ar afla în sfera de influență a MIT – serviciul secret  condus de facto de chiar Bilal Erdogan, fiul ”Sultanului”. Ce este drept, între timp generalul Predoiu s-a lepădat de Ponta, dar tocmai ce este pe cale să sară din lac în puț…

A pus preț pe ”NAȚIONAL”!

Acum, normal că probabil plictisindu-se la pensie, generalul Predoiu caută să își omoare timpul liber… Astfel că a înființat Asociația – Proiect – Platformă ”România, implică-te”.

S-a lepădat de Ponta!

Cea prin care, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, speră să profite în momentul în care ”iepurii” naționaliști George Simion și Călin Georgescu își vor pierde suflul electoral. Numai că lansarea noului partid suveranist ridică o problemă : asocierea cu omul de afaceri Constantin Iacov. Cel care, probabil răscolit de amintirile de când era patronul clubului de fotbal ”NAȚIONAL”, caută acum să reînvie acest brand, dar în domeniul socio – politic.

”Districtele” nu mai cotizează!

Același Iacob care în ultima vreme s-a mai remarcat doar prin ”denunțul acoperit” făcut împotriva lui Victor Ponta că nu a plătit ”sponsorizarea” gecilor cu PRO România. Și cu ceasurile Richard Mille de sute de mii de euro cu care fiul său David se bronzează la mână pe yachtul personal din Monaco. Numai că la cât de mică este ”lumea de intelligence”, uite că generalul Silviu Predoiu tocmai ce primește sfatul respectuos, dar cât se poate de operativ să o lase mai moale cu noile sale ”combinații”.

Încă se visează patronul ”NAȚIONAL”

Mai ales că nu toate ”Districtele” sunt dispuse să mai cotizeze la noua aventură politică naționalistă ”acoperită” tot sub însemnul ”Roatei”. Nu de alta, dar totuși generalul Predoiu a lucrat zeci de ani pe contrainformații și protecție internă. Așa că ar trebui să știe că din ”mâna lungă” a GRU chiar nu mai scapi, dacă ai apucat să bați palma cu ei…

Featured

Linii de navigație securizate și diplomație de criză: Nicușor Dan, dialog la nivel inalt cu Macron și Starmer pentru Strâmtoarea Ormuz

Publicat

pe

De

Într-un demers diplomatic de importanță strategică pentru securitatea energetică și comercială globală, președintele Nicușor Dan a participat vineri, prin videoconferință, la reuniunea dedicată „Inițiativei Internaționale pentru Libertatea de Navigație în Strâmtoarea Ormuz”. Dialogul a avut loc la invitația directă a liderilor Franței și Marii Britanii, președintele Emmanuel Macron și prim-ministrul Keir Starmer, marcând o coordonare strânsă între aliații occidentali în fața instabilității din Orientul Mijlociu.

Misiune pentru stabilitatea comerțului mondial: Lanțuri de aprovizionare sub protecție internațională

Conform unei postări publicate de șeful statului pe platforma X, discuțiile s-au concentrat pe soluții concrete pentru protejarea rutelor maritime vitale. Agenda reuniunii a vizat cooperarea intensificată în domeniul securității și gestionarea lanțurilor de aprovizionare critice, elemente esențiale pentru stabilitatea prețurilor și a fluxurilor economice la nivel mondial.

„Am discutat despre cooperarea în domeniul securității, lanțurile de aprovizionare critice și sprijinul acordat industriei, în contextul eforturilor comune de a restabili libertatea de navigație în strâmtoare și de a atenua impactul economic”, a precizat președintele Nicușor Dan în cadrul comunicării sale oficiale. Această abordare subliniază necesitatea unui răspuns unitar în fața provocărilor care ar putea perturba industria și transportul maritim internațional.

Pacea ca pilon al securității maritime: Ofensivă diplomatică pentru încetarea focului

Un punct central al discuțiilor dintre cei trei lideri a fost corelarea securității maritime cu stabilitatea politică din regiune. Potrivit declarațiilor șefului statului, accentul a fost pus pe sprijinirea eforturilor de încetare a focului, considerată o condiție sine qua non pentru redeschiderea și securizarea pe termen lung a rutelor navigabile. Această componentă a dialogului completează ofensiva diplomatică actuală care vizează consolidarea unei păci durabile în zonele de conflict adiacente.

Contextul reuniunii este unul favorabil, dar fragil: Iranul a anunțat recent redeschiderea „completă” a Strâmtorii Ormuz, decizie corelată cu durata armistițiului dintre Israel și Liban. În acest cadru, inițiativa girată de Franța și Marea Britanie, cu participarea României, urmărește să transforme acest moment de respiro într-un mecanism permanent de siguranță, care să prevină viitoare blocaje economice cu efecte în cascadă la nivel global.

Citeste in continuare

Featured

Securitate pe termen kung: Strategia Forțelor Aeriene ale SUA pentru a reseta producția de avioane și sateliți

Publicat

pe

De

Departamentul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite forțează o schimbare istorică în modul de achiziție a tehnologiei de luptă, solicitând Congresului aprobarea unor contracte multianuale pentru aeronave și sisteme spațiale. Această inițiativă urmărește să înlocuiască modelul ineficient al achizițiilor anuale cu o stabilitate financiară capabilă să accelereze producția industrială.

Dincolo de ciclu anual: De ce modelul actual este depășit

Secretarul Troy Meink a subliniat că actuala metodă de achiziție — în special în domeniul spațial, unde sateliții sunt cumpărați „bucată cu bucată” în fiecare an — a devenit un obstacol în calea progresului tehnologic. Pentru a răspunde amenințărilor actuale, Pentagonul are nevoie de o abordare care să permită planificarea pe mai mulți ani, oferind claritate atât armatei, cât și sectorului privat.

„Abordarea de a cumpăra un an de producție la rând pur și simplu nu mai funcționează pentru ceea ce facem acum”, a explicat Meink. Deși oficialii nu au nominalizat toate sistemele vizate, este bine cunoscut faptul că un acord multianual pentru avionul F-35 este de mult timp o prioritate pe agenda discuțiilor strategice.

Pariul industrial: Economii de scară și investiții în infrastructură

Spre deosebire de contractele standard negociate anual, acordurile multianuale permit alocarea fondurilor în avans pentru a acoperi producția pe perioade extinse. Această metodă nu este doar o preferință administrativă, ci un instrument economic puternic: estimările arată că economiile de scară pot reduce costurile unitare cu procente cuprinse între 5% și 15%.

Mai mult, acest model oferă industriei de apărare certitudinea necesară pentru a investi în extinderea fabricilor și în inginerie complexă pe cont propriu. Fără un angajament pe termen lung din partea statului, contractorii sunt reticenți în a dubla sau tripla capacitățile de producție, o necesitate critică în contextul actual de securitate globală.

Bugetul de 1,5 trilioane: Fundația unei noi baze industriale

Această ofensivă contractuală este pilonul central al propunerii bugetare record de 1,5 trilioane de dolari pentru anul fiscal 2027. Planul vizează creșteri masive ale producției, nu doar pentru avioane și sateliți, ci și pentru muniții critice, precum interceptorii PAC-3 și rachetele de croazieră Tomahawk.

Oficialii de la Casa Albă susțin că pentru ca baza industrială să poată face față cererii, este esențial ca statul să „rezerve” aceste costuri încă din primul an. Prin aceste acorduri multianuale, Pentagonul nu cumpără doar echipamente, ci cumpără reziliență și capacitatea de a scala rapid forța militară a națiunii în deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Featured

Ochiul suprem din orbită: Forța Spațială a SUA lansează revoluția monitorizării avioanelor din cosmos

Publicat

pe

De

Într-o mișcare ce promite să redefinească supravegherea aeriană globală, Forța Spațială a Statelor Unite a acordat contracte către nouă companii pentru dezvoltarea unei constelații de sateliți capabili să detecteze și să urmărească aeronave direct din orbită. Această inițiativă marchează începutul sfârșitului pentru era dependenței exclusive de avioanele radar tradiționale.

Secretomanie și performanță: „Cel mai capabil sistem creat vreodată”

Deși identitatea celor nouă firme și valorile individuale ale contractelor rămân protejate sub paravanul securității naționale, oficialii de la vârful Departamentului Forțelor Aeriene sunt categorici: tehnologia AMTI (Airborne Moving Target Indication – indicarea țintelor aeriene în mișcare) bazată în spațiu va depăși orice sistem existent. Demonstrațiile tehnologice realizate deja indică faptul că viitoarea rețea orbitală va fi, de departe, cea mai performantă soluție de monitorizare a spațiului aerian desfășurată vreodată.

Spre deosebire de radarele terestre sau cele montate pe aeronave, care sunt limitate de curbura pământului și de obstacolele geografice, constelația de sateliți va oferi o imagine globală, persistentă și mult mai greu de neutralizat de către inamic.

Miza de 7 miliarde: Un salt bugetar fără precedent

Ambiția acestui program este reflectată direct în cifre. După un an fiscal 2026 fără alocări pentru achiziții în acest sector, cererea bugetară pentru 2027 a explodat, solicitând incredibila sumă de 7 miliarde de dolari pentru a demara cumpărarea propriu-zisă a sistemelor AMTI spațiale.

Această infuzie masivă de capital semnalează o schimbare de paradigmă în cadrul Pentagonului. Succesul acestui proiect, realizat în strânsă colaborare cu Oficiul Național de Recunoaștere (NRO), a alimentat deja dezbateri aprinse în Congres. Eficiența promisă de sateliți pune sub semnul întrebării necesitatea continuării programelor costisitoare de avioane radar cu echipaj uman, precum E-7 Wedgetail, pe care unii oficiali le consideră deja vulnerabile în fața tehnologiilor moderne.

Arhitectura „sistem de sisteme”: Construirea unei noi baze industriale

Strategia adoptată de Forța Spațială nu se bazează pe un singur furnizor, ci pe un concept de „sistem de sisteme”. Obiectivul este crearea unui segment spațial multi-vendor, care să pună bazele unei noi industrii de apărare orbitale. Cele nouă contracte inițiale reprezintă doar primul val dintr-o serie lungă de comenzi planificate.

Următoarele etape ale programului se vor concentra pe atingerea capacității operaționale depline și pe asigurarea unei interoperabilități perfecte între diversele platforme satelitare. Prin această abordare modulară, Statele Unite urmăresc să își asigure o dominație informațională absolută, transformând orbita pământului în cel mai avansat punct de observație tactică din istoria militară.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv22 de ore ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv22 de ore ago

JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

Exclusiv22 de ore ago

Ploieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!

Orașul lui Caragiale a fost transformat oficial în cel mai scump experiment de supraviețuire urbană din România. În timp ce...

Exclusiv22 de ore ago

Stigmatizarea sărăciei: Sindicatul Europol desființează „Lista Rușinii” impusă de Guvern românilor cu datorii mici

O măsură care vizează cetățenii vulnerabili, nu marii evazioniști, transformă dificultățile financiare ale populației într-o execuție publică orchestrată de stat....

Exclusiv2 zile ago

Poliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor

Într-o mișcare ce riscă să paralizeze și mai mult activitatea operativă a forțelor de ordine, o nouă propunere legislativă vizează...

Exclusiv2 zile ago

Dreptul la odihnă, tratat ca „sfidare”: Sindicatul Diamantul denunță abuzurile manageriale și „sclavia” din rândul polițiștilor

Într-un rechizitoriu dur la adresa practicilor administrative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Emil Pașcut, reprezentantul Sindicatului Diamantul, scoate la lumină...

Exclusiv3 zile ago

MISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR

În timp ce România se screme să pară un pilon de stabilitate la granița estică, Ministerul Economiei, condus de „vizionarul”...

Exclusiv3 zile ago

TALIBANUL MORALIST CU TRAFALET ÎN DOTARE: CUM SE MAI „EDUCĂ” TINERII PRIN TRAMVAIELE DIN CRAIOVA

În timp ce lumea civilizată discută despre progres, prin mijloacele de transport din Craiova încă mai bântuie specimene care confundă...

Exclusiv4 zile ago

Război total între IGPR și Sindicatul Europol: Poliția Română denunță o campanie de dezinformare privind concursurile de management

Într-o reacție neobișnuit de dură, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române a lansat o serie de precizări...

Exclusiv5 zile ago

EXCLUSIV: Bomba de sub nori – Fermierii-007 iau Poliția la întrebări: Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”?

În timp ce instituțiile statului mimează vigilența, ziarul de investigații Incisiv de Prahova, singura publicație care a avut curajul să...

Exclusiv5 zile ago

MILIȚIA ÎN BOXA ACUZAȚILOR: Statul îți dă bani de avocat, dar tot tu rămâi cu buza umflată!

Într-o țară în care infractorii au mai multe drepturi decât cei care îi încătușează, polițistul român a ajuns un fel...

Exclusiv6 zile ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea „pârjoleală” de 5.000% și agenții 007 ai gliei care au demascat mafia Antigrindina a argintului!

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv6 zile ago

REVOLUȚIA OPAIȚULUI: Consilierii Robescu și Sârbu-Simion sting lumina în Ploiești ca să nu se vadă gunoiul și gropile

În timp ce omenirea visează la colonizarea Planetei Marte, la Ploiești, doi „vizionari” ai urbanismului de peșteră au decis că...

Exclusiv6 zile ago

Marele jaf de 5 lei: Cum îi înfometează IPJ Olt pe „Sherlockii” de Slatina

În timp ce marii infractori se lăfăie în opulență, adevărații detectivi ai județului Olt au primit o misiune demnă de...

Exclusiv6 zile ago

Revoluția „Opaițului” la Ploiești: Gara de Sud se pregătește de beznă, că tehnologia e „păcat”!

În timp ce omenirea se chinuie să colonizeze Marte și să perfecționeze inteligența artificială, la Ploiești, doi „ctitori” ai urbanismului...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv