Featured
Aerodromul de stat de la Strejnic cu circuit închis pentru bogați ca Tăriceanu și Cășuneanu jr/Zborurile ilegale, acoperite de cuplul Olinescu: ea, la Școală, el, la Autoritate
Aerodromul de la Strejnic a devenit jucăria directorului George Barbu, care îl folosește după bunul plac. Acest aerodrom al statului român a devenit locul de joacă cu circuit închis al unor privați bogați precum fostul premier și parlamentar Popescu Tăriceanu sau Cășuneanu jr, dezvaluie Petru Zoltan in Newsweek Romania.
Este vorba de aerodromul „Gheorghe Bibescu“ de la Strejnic, de lângă Ploiești, administrat de Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAC), instituție subordonată Ministerului Transporturilor.
Cum a fost posibil? La prima vedere, printr-o manevră ingenioasă. La o privire mai atentă, e vorba de un procedeu și stupid, și ilegal: George Barbu, directorul general al SSAC, a decis să închidă oficial porțile aerodromului, motivând nevoia de a face economii (dacă aerodromul este deschis, SSAC trebuie să asigure, în orice moment, mai multe servicii, inclusiv de pompieri; dacă, însă, este închis, acele servicii nu mai sunt necesare, deci nu mai încarcă bugetul Școlii).
Dar, cât timp a fost închis aerodromul (40 de zile), nu mai puțin de 242 de zboruri au avut loc de pe acesta. Cu totul ilegal în materie penală, după cum arată Codul Aerian.
Un instructor de zbor a depus plângeri pe această temă la Ministerul Transporturilor și la DNA în luna iulie. Deocamdată, ministerul condus de Cătălin Drulă nu a luat nicio măsură.
Aerodrom închis 40 de zile
George Barbu se află la conducerea Școlii Superioare de Aviație Civilă din 2015. Școala este o instituție-etalon pentru aviația civilă din România, a pregătit piloți civili și militari la cel mai înalt nivel.
Cursurile pentru piloți se efectuează pe aerodromul certificat „Gheorghe Valentin Bibescu“, din localitatea prahoveană Strejnic, și sunt coordonate de Sabina Olinescu, director programe de instruire la Școala Superioară de Aviație Civilă.

Călin Popescu Tăriceanu are două pasiuni foarte scumpe: pilotajul de mașini și cel de avioane
La începutul lunii iunie a.c., directorul Barbu a considerat că activitatea aerodromului e prea intensă, așa că a decis să-l închidă, oficial, în perioada 2 iunie – 12 iulie 2021.
Cum se proceda? În fiecare zi, directorul George Barbu trimitea notificări către Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA prin care informa oficial că aerodromul va fi închis în ziua următoare între orele universal coordonate (UTC) 04.00-12.00 UTC. Adică, între 07.00 și 15.00, ora României.
ROMATSA informa la rândul ei toți utilizatorii spațiului aerian prin publicarea pe site-ul specializat aisro.ro.
Șase zboruri pe zi pe un aerodrom închis
Consecința: niciun avion nu mai avea voie să decoleze de pe sau să aterizeze pe aerodromul „Gheorghe Bibescu“ în perioada în care acesta era declarat închis.
Culmea, însă, chiar dacă George Barbu a închis aerodromul, școala de aviație condusă de el organiza zboruri zilnic sub îndrumarea directorului Programe de Instruire, Sabina Olinescu.
Din informațiile obținute de Newsweek România rezultă că, în perioada 2 iunie – 12 iulie 2021, au fost efectuate nu mai puțin de 242 de zboruri. Ilegale, toate, ba chiar cu avioanele aflate în proprietatea școlii.
Printre cei care au efectuat unele din cele 242 de zboruri ilegale se află fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, Costel Cășuneau jr. (fiul afaceristului Costel Cășuneanu), dar și piloții militari care urma să obțină brevete de piloți civili.
„Economii“ cu doi pompieri
Newsweek România l-a întrebat pe directorul general George Barbu de ce a închis aerodromul și de ce a permis efectuarea de zboruri pe aerodromul Bibescu, dacă tot l-a închis. Explicația oficialului este halucinantă.
„Având în vedere că folosirea aerodromului este gratuită de către toți operatorii, dar și că instituția nu primește alocare bugetară pentru cheltuielile curente, din rațiuni economice aerodromul a fost ținut închis“, a spus George Barbu.

Directorul George Barbu a mai explicat că, în cazul în care aerodromul ar fi fost deschis, era obligat să apeleze la serviciile a doi pompieri profesioniști care ar fi fost plătiți de Școala
Superioară de Aviație.
„Ținând cont de cele expuse mai sus, dar și de faptul că un aerodrom autorizat este mult mai sigur dacă este utilizat ca și teren de zbor în afara orelor de funcționare față de orice alt teren neautorizat, nu s-a pus în pericol în niciun moment siguranța zborurilor“, a declarat George Barbu.
Tăriceanu despre aeroportul de stat folosit în scopuri private: „Erau zboruri continuu!“

Fostul premier susține că nu a știut nimic despre închiderea aerodromului.
Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier al României, a zburat cu avionul, ilegal, de trei ori de pe aerodromul „Gheorghe Bibescu“ de la Strejnic.
În alte două cazuri, a aterizat ilegal, în afara orelor de program stabilite oficial.
Culmea, avioanele i-au fost puse la dispoziție de Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAC), condusă de George Barbu, acesta din urmă fiind și cel care a decis închiderea aerodromului pentru 40 de zile.
Studentul Tăriceanu, zboruri cu instructor
Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat pe 9 iunie a.c. la aerodromul „Gheorghe Bibescu“ de la Strejnic în calitate de student, pentru a efectua un zbor-școală sub tutela instructorului de zbor Marcel Anton, angajatul SSAC.
Dar, cu o zi înainte, directorul general al școlii, George Barbu, emisese un NOTAM prin care notifica ROMATSA că aerodromul „Gheorghe Bibescu“ este închis temporar în perioada 8-11 iunie 2021, între orele 04.00 și 12.00 UTC, adică între 7.00 și 15.00, ora României.
Deci, nu se puteau efectua decolări și aterizări pe aerodrom în acea perioadă. Cu toate acestea, fostul premier a fost programat la zbor.
Pilotul Marcel Anton, în calitate de instructor de zbor al lui Călin Popescu Tăriceanu, era obligat să pregătească zborul, inclusiv să verifice NOTAM pentru acea zi. În plus, prin natura funcției, știa că aerodromul este oficial închis.
Dar nu i-a păsat că încalcă prevederile Codului aerian și a efectuat zborul între orele 11.00 și 12.00. Complet ilegal.
Prea scurta oră de la trei la patru
Pe 23 și 24 iunie, Călin Popescu Tăriceanu, de data aceasta în calitate de pilot, a efectuat zboruri-școală cu un avion Cessna, înmatriculat YR-MDB, deși aerodromul „Gheorghe Bibescu“ era închis în zilele respective de directorul general George Barbu, conform NOTAM-urilor transmise și făcute publice de ROMATSA.
Pe 28 iunie, fostul premier a fost din nou programat pentru un zbor-școală. A decolat la ora 15.00, imediat după expirarea NOTAM-ului în care se menționa că aerodromul este închis până la ora 15.00.
Însă a aterizat la ora 16.30, la o jumătate de oră după ce aerodromul figura închis, conform programului de vară declarat în Publicația de Informare Aeronautică.
Două zile mai târziu, pe 1 iulie 2021, Tăriceanu a fost programat din nou la zbor, tot de la ora 15.00, fix după ce expira NOTAM-ul cu privire la închiderea aerodromului. De data aceasta, a revenit pe aerodrom la ora 17.00, deși aerodromul figura închis de la ora 16.00.
În toate cele patru cazuri, Călin Popescu Tăriceanu era obligat să verifice NOTAM-urile emise pentru aerodromul „Gheorghe Bibescu“.
De ce a păstrat, totuși, o oră de zbor disponibilă (15.00-16.00) directorul George Barbu pe aerodrom (mai ales că, în acea oră, ar fi trebuit să asigure și serviciile de pompieri la care a renunțat tocmai ca să facă economie)?
Potrivit surselor Newsweek România, din prostie: atunci când a comunicat la ROMATSA programul închiderii, a confundat programul de vară cu cel de iarnă.
Astfel, aerodromul este deschis vara în intervalul 07.00-16.00 și iarna, 07.00-15.00.
Comunicând închiderea aerodromului pe program de iarnă, a rezultat o oră valabilă de zbor, 15.00-16.00.
Cășuneanu jr., jumătate de zbor legal

Zborurile ilegale, acoperite de cuplul Olinescu: ea, la Școală, el, la Autoritate
Costel Cășuneanu jr., fiul cel mare al „regelui asfaltului“, Costel Cășuneanu, se numără printre celebritățile care au zburat ilegal de pe aerodromul „Gheorghe Bibescu“.
Sabina Olinescu, directorul Programe Instruire, are în subordine toți piloții Școlii Superioare de Aviație Civilă și tot ea face planificarea zborurilor.
Activitatea ei este verificată de soțul ei, Cristian Paul Olinescu, director de Operațiuni Aeriene și Certificare Personal la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Și Cășuneanu jr. a fost student
Cășuneanu jr. a efectuat primul zbor ilegal pe 7 iunie 2021. El s-a urcat singur la bordul avionului Cessna 172S, cu numărul de înmatriculare YR-MDB, și a decolat de pe aerodromul „Gheorghe Bibescu“ la 11.10, ora României.
A aterizat înapoi după o oră și jumate. Conform unui NOTAM publicat de ROMATSA, aerodromul „Gheorghe Bibescu“ figura închis pentru acea dată.
Adică nu avea nimeni voie să decoleze sau să aterizeze pe acest aerodrom, dar, din documentele consultate de Newsweek România, rezultă că în acea zi au mai fost efectuate alte nouă
zboruri.
Pe 8 și 9 iunie a.c. au urmat alte două zboruri ilegale.
Pe 10 și 11 iunie, Cășuneanu a zburat în calitate de student, sub îndrumarea instructorului Marcel Anton. Instructorul avea obligația să pregătească avionul de zbor, inclusiv să verifice NOTAM-urile pentru acele zile.
În calitate de angajat al SSAV, trebuia să știe că aerodromul fusese închis iar drectorul Sabina Olinescu nu trebuia să programeze zborurile.
O singură aterizare legală
Alte trei zboruri ilegale au fost efectuate de Cășuneanu sub îndrumarea instructorului George Buza, și el angajat al SSAV, în zilele de 22, 23 și 28 iunie. În toate cele trei zile, aerodromul „Gheorghe Bibescu“ figura închis între orele 07.00 și 15.00.
Tot sub îndrumarea lui George Buza, Cășuneanu jr. a mai efectuat un zbor ilegal pe 1 iulie 2021. În aceeași zi, a mai efectuat un zbor singur, tot ilegal.
Pe 29 și 30 iunie, Costel Cășuneanu a zburat singur cu un avion Cessna, cu numărul de înmatriculare YR-MDD. Pe 29 a decolat ilegal de pe aerodromul „Gheorghe Bibescu“, pentru că acesta era închis oficial între orele 07.00 și 15.00, și a aterizat la ora 16.14, adică la 14 minute după ce aerodromul figura închis.
În cealaltă zi, a decolat la ora 14.10, de pe același aerodrom pentru care a fost emis un NOTAM ca fiind închis până la ora 15.00. A aterizat legal la ora 15.58.
Olineștii, în conflict de interese
Sabina Olinescu este directorul Programe Instruire din 2014 la SSAC. Conform unei adrese obținute de Newsweek România, din 13 ianuarie 2016, directorul Autorității Aeronautice Civile Române din acea perioadă, Armand Petrescu, i-a trimis în inspecție la Școala Superioară de Aviație Civilă pe Cristian Olinescu, Valeriu Aur și Evelina Kozma pentru a efectua preventiv o inspecție.
Urma să vină o delegație a Agenției Europene de Siguranță Aviatică (EASA) care voia să verifice respectarea de către România (prin structura condusă de Sabina Olinescu) a „cerințelor regulamentelor europene în domeniul licențierii personalului navigant EU1178/2011 și EU 290/2012“.
În calitate de director Operațiuni Aeriene și Certificare Personal la AACR, Cristian Olinescu are printre atribuții coordonarea și participarea la activități de certificare și supraveghere a operatorilor aerieni, a personalului navigant, dar și a organizațiilor de pregătire. Inclusiv a Școlii Superioare de Aviație Civilă.
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.
I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!
Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.
Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.
II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic
Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1) – pag 40!
Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.
Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?
III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!
Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.
Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.
Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.
Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!
Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?
Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.
O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.
Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)
Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!
„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale
Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!
Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.
Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)
Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.
Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.
Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”
Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.
Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).
Exclusiv
Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului
În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.
I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!
Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.
Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?
II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?
Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.
Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.
III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului
Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!
Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.
Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?
ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.
Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.
Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.
Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ
Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?
Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 13 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!




