Featured
Desființarea departamentelor de cybersecurity/Drulă tace din nou
Stoica Nicolae a dat afară toți specialiștii cyber din AACR, în contradicție cu obligațiile internaționale ale României, dezvaluie Petru Zoltan in Newsweek Romania.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) „patronează“ toată aviația civilă din țară, de la reglementări, personal, aeronave, inspecții, siguranța și securitatea aeroporturilor românești.
Începând cu iulie 2017, AACR a înființat o structură de securitate cibernetică cu două compartimente, pentru a respecta Anexa 17 la Convenția de la Chicago, Directiva UE nr. 2016/1148 și Planul Național de Securitate Aeronautică.
Unul dintre compartimente, CERT-AV-RO, a fost certificat și recunoscut la cel mai înalt nivel internațional. Totul, cu doar trei angajați.
La nivel internațional, CERT-AV-RO colabora pe palierul tehnic cu toate organismele internaționale cu atribuții în aviția civilă: ICAO, ENISA, CERT-EU, EASA, ECCSA, EUROCONTROL și IATA.
Pe plan național, colabora cu CERT-RO, CORIS al Serviciului de Telecomunicații Speciale și Centrul Național Cyberint al SRI.
Directorul Nicolae nu știe atribuțiile AACR
Pe 18 ianuarie 2021, la șefia AACR a fost numit Stoica Nicolae, care până atunci deținea funcția de director Operațiuni pe Aeroportul Otopeni.
Decizia de numire a fost aprobată de Consiliul de Administrație al AACR, controlat de Ministerul Transporturilor. La scurt timp după numire, Nicolae a decis să externalizeze serviciile IT ale AACR către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Informatică ICI București.
Habarnismul actualului șef al AACR, instalat de Drulă, poate costa România relația cu instituții internaționale esențiale în combaterea infracțiunilor cibernetice în aviație
Apoi, a decis desființarea celor două compartimente de securitate cibernetică. Justificarea oficială a fost că AACR a externalizat serviciile IT, iar prin desființarea celor trei locuri de muncă, se fac economii de 500.000 lei pe an.
„Structura de securitate cibernetică din cadrul direcției de securitate a fost desființată începând cu 1 martie a.c., întrucât AACR nu deține atribuții legale în domeniul securității cibernetice, altele decât activitățile desfășurate de către auditorii de securitate“, a afirmat directorul Stoica Nicolae într-un răspuns către Newsweek România.
Specialiștii în cybersecurity au colaborat cu omologi internaționali
Documentele oficiale obținute de Newsweek România, însă, îl contrazic pe Stoica Nicolae. Cei trei specialiști ai AACR au fost implicați, împreună cu partenerii naționali și internaționali, în gestionarea mai multor campanii malware majore internaționale.
Activitatea lor a fost dată ca exemplu pozitiv de Agenția Europeană de Cybersecurity (ENISA). Din răspunsul dat de Nicolae, însă, reiese că cei trei specialiști în securitate cibernetică ai AACR ar fi participat ilegal și ar fi avut acces la documentele secrete ale organizațiilor internaționale (unul dintre documentele care conțin informații clasificate este Anexa 17 la Convenția de la Chicago, conform SRI).
Practic, dacă ar fi să-l credem pe actualul șef al AACR, România a creat incidente de securitate la nivel internațional. Directorul Stoica Nicolae a refuzat să comenteze acest aspect.
Drulă tace din nou, ca și în cazul Ivașcu
Newsweek România i-a adresat în scris mai multe întrebări pe această temă ministrului Cătălin Drulă, de la Transporturi, care nu a răspuns încă la solicitare.
De altfel, nu este prima oară când Drulă dă dovadă de opacitate, în trecutul recent a refuzat să răspundă și la întrebările despre cererea sa de a instala un punct de trecere al frontierei pe Aeroportul Tuzla al lui Dorin Ivașcu.
În schimb, Direcția Transport Aerian a Ministerului Transporturilor, condusă de directorul Mihail Victor Ionescu, încearcă să dreagă busuiocul după dezastrul făcut de Stoica Nicolae în aviația civilă prin desființarea structurii de securitate cibernetică, deși știa de toate demersurile acestuia și le-ar fi putut opri.
Surse din cadrul Direcției Transport Aerian au precizat că se fac demersuri oficiale pentru a evalua modul și argumentele care au generat această situație.
Mai mult, se încearcă să se reducă impactul negativ asupra sistemului național de aviație civilă.
Exclusiv
Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă, că te poți trezi figurant fără să vrei!
Jilava, mon amour (sau mai bine, mon „caușmar”!) cu figuranți forțați
În adâncurile sistemului penitenciar românesc, acolo unde dreptatea și legalitatea se ascund sub pat, o familie a transformat corupția într-o artă: familia Teoroc. Dar, ca în orice comedie (neagră), vine și momentul de cotitură, când clovnii își dau arama pe față și publicul începe să arunce cu roșii. Iar ieri, la Ministerul Justiției, am avut parte de un spectacol trist: polițiști trimiși în stradă ca ostatici ai răzbunării unui clan.
„Baroneasa WhatsApp” și aventurile padocului fantastic (continuă!)
Cristina Teoroc, alias „Baroneasa WhatsApp”, a transformat Penitenciarul Jilava într-un fel de „Fermă Animalelor” a lui Orwell, dar cu mai multă risipă și mai puțină morală. În loc de porci conducători, aveam câini de lux, tolăniți în padocuri construite pe bani publici, în timp ce angajații se întrebau dacă nu cumva au greșit meseria și trebuiau să se facă dresori. Acum, însă, „ferma” e în vizorul autorităților, iar „Baroneasa” încearcă să își spele imaginea cu orice preț.
Ștefan Teoroc, Liderul de sindicat cu vedere selectivă (si santaj inclus)
Și unde era Ștefan Teoroc, marele apărător al drepturilor angajaților? Probabil prea ocupat să numere banii din cotizații sau să admire „realizările” soției. Că doar nu era să se supere pe „Baroneasă” pentru niște fleacuri, cum ar fi colectările ilegale de fonduri sau amenințările la adresa subalternilor. Ah, și să nu uităm de liderii din teritoriu, recompensați cu funcții de conducere pentru a ține „armata” de membri în frâu! Asta nu e reprezentare sindicală, e șantaj curat!

SNPP: Sindicatul care apără corupția cu unghiile și cu dinții (sau mai bine, cu vuvuzele sub frică și pensionari recrutați cu forța)
Când „Baroneasa” a fost detronată de șeriful Bogdan Burcu, SNPP a sărit ca ars. Circa 400 de polițiști au fost trimiși în stradă, mulți dintre ei fără voia lor, obligați, șantajați sau intimidați de șefi. Au strigat împotriva Ministerului Justiției și a ANP de frică, nu din conștiință. Au suflat în vuvuzele de frică pentru susținerea unei familii care a pus mâna pe un sindicat și îl folosește pentru influență și îmbogățire personală. Asta nu e luptă sindicală, e răzbunare personală pe banii și nervii oamenilor!
FSSP: O umbră ieftină și inutilă a lui Teoroc
Și să nu uităm de Florin Șchiopu și FSSP, o prelungire inutilă a SNPP, o umbră ieftină a lui Teoroc, fără personalitate și fără principii. Prezența lor la protest? O glumă proastă, o încercare disperată de a da greutate unui protest care s-a dovedit a fi un eșec total.
Bogdan Burcu: Eroul sau nebunul? (sau poate doar un tip sătul de mizerie?)
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
În mijlocul acestui circ grotesc, apare un personaj: Bogdan Burcu, directorul general al ANP. Unii îl consideră un erou, un justițiar care a venit să curețe cloaca din sistemul penitenciar. Alții îl văd ca pe un nebun, un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. Un lucru e cert: a avut curajul să dea cu bâta-n baltă și să deranjeze liniștea corupților. Și, se pare, a reușit să spulbere mitul invincibilității familiei Teoroc.
Morala poveștii (dacă exista așa ceva în România, mai ales când vine vorba de corupție)
Familia Teoroc a crezut că poate transforma sistemul penitenciar într-o afacere de familie. SNPP a crezut că poate manipula angajații la nesfârșit. Dar, ca în orice comedie proastă, vine și momentul în care publicul se trezește și începe să huiduie. Iar polițiștii care au refuzat să participe la mascaradă sunt dovada vie că, în sistem, încă mai există conștiință, discernământ și rușine.
Concluzie: România, tara minunilor (si a corupților cu polițiști santajați și lideri disperați)
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. Până atunci, nu ne rămâne decât să râdem (sau să plângem) și să ne întrebăm: oare câți Teoroci mai trebuie să apară ca să ne dăm seama că ceva e putred în Danemarca (pardon, în România)? Și, mai ales, câți polițiști vor mai fi folosiți ca marionete în războaiele personale ale unor lideri corupți?
Întrebarea zilei:
Oare dacă am pune toți corupții din România într-un penitenciar administrat de familia Teoroc, cu lideri SNPP pe post de gardieni șantajatori, s-ar mai fura ceva sau ar ajunge să se fure între ei (și să dea vina pe Burcu)? Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură
Featured
Polițiștii SIDEPOL se alătură protestului național din 29 octombrie: „Uniți pentru o viață decentă!”
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 15 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 3 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!



