Connect with us

Featured

România mai are destule păduri care să fie tăiate

Publicat

pe

România mai are are destule păduri care să fie tăiateÎn plin dezastru climatic, Tanczos Barna, ministrul român al mediului, a anunţat, fireşte la Budapesta, că nu este de acord cu noua strategie propusă de Comisia Europeană pentru o gospodărire unitară, cu reguli severe, a situaţiei pădurilor şi care, printre altele, prevede plantarea a 3 miliarde de copaci şi acordarea de stimulente financiare pentru proprietarii de păduri.
Ceea ce, în principiu, conform unui raţionament de bun simţ şi logică elementară, ar fi o măsură de maximă urgenţă pentru a evita repetarea dezastrelor provocate de schimbările climatice în contextul unor practici de-a dreptul criminale în ţări precum România în care defrişarea sălbatică a pădurilor a fost admisă, an după an, în ciuda promisiunilor, angajamentelor şi platformelor de guvernare care de care mai patetice şi serioase în a promite pedepsirea vinovaţilor şi oprirea ciclului de fraudare a interesului nostru naţional.Declaraţiile politice, la noi şi în Europa, sunt corecte, frumoase şi dătătoare de speranţă, aşa cum a fost pledoaria doamnei Ursula von den Leyen atunci când a preconizat măsurile care trebuie luate pentru reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră ka nivelul UE cu 55% până în 2030. Ocazie cu care a anunţat că în Uniunea Europeană ar urma să fie plantaţi 3 miliarde de copci din specii rezistente la efectele încălzirii climatice în scopul de a întări rolul pădurilor în absorbţia carbonului şi de a păstra funcţională industria lemnului.”Pădurile au un rol vital, căci ele constituie mari capacităţi funcţionale de absorbţie de CO2 şi, totdată, sunt mari resurse pentru biodiversitate” – a spus Preşedinta Comisei Europene. Chestiunea ameninţa să devină serioasă şi chiar să se integreze în Agenda Conferinţei de la Paris împotriva schimbărilor climatice.

Ignoranţă sau naivitate? Poate ambele, căci ideea de a avea un asemenea plan presupunea, spre exemplu, şi că în România, rezerva enormă pe care s-au bazat industriile lemnului din mari ţări europene, ar putea fie să dispară, fie, Doamne fereşte, să fie pusă sub control şi să înceapă să fie înregistrate şi raportate toate tăierile de copaci. Ceea ce ar echivala cu un dezastru pentru industria mobilei din ţări prietene şi tradiţional importatoare, Austra fiind cel mai evident exemplu. Dar nu numai la noi a apărut un semnal instantaneu de protest căci miniştri din 11 State Membre (România fiind alături Ungaria, Austria, Polonia, Franţa sau Germania). Se afirmă acolo că proiectul de strategie elaborat de Bruxelles „ignoră rolul mnultifuncţional al pădurilor şi reduce totul la considerente de mediu, neţinând cont de aspectele socio-economice”. Mai sincer, mai clar, Janus Wojciecki, zice că „Strategia are menirea să lupte împotriva despăduririlor. Dar trebuie să respecte şi funcţia economică a industriei lemnului care reprezintă mii de locuri de muncă precum şi aspectele sociale ale pădurilor, destinaţii pentru turism şi destindere”. Ministrul nostru, adică domnul Tanczos Barna, aşa cum arată publicaţia Magyar Nemzet, citată de Rador, zice, şi dânsul ceva, cu siguranţa unui tânâr politician care se respectă: afirmă că proiectul CE încalcă dreptul statelor membre UE de a-şi decide politicile în domeniul pădurilor şi, în plus, mai zice celor care nu ştiu cum devine vorba că la noi „sistemul de gospodărire a pădurilor din România e bine reglementat şi sever”.

Zău? Aşa o fi teoria la miniştri. Dar realitatea cum e? Răspunsul poate să-l afle domnul ministru consultând fie realitatea în teren, adică din România, ceea ce este un demers delicat deoarece poate deveni fizic primejdios deoarece nu ştii peste ce tăietori de lemne necivilizaţi şi violenţi poţi să dai pe-acolo Sau poţi alege să afli din hârtii. Dar nici acolo nu-i bine, căci iată ce-ar putea găsi acolo, rapoarte multiple ajunse la Bruxelles pentru a demonstra dezastrul din România, tragedia fără precedent din ultimele decenii. Iată harta desfrişărilor ilegale făcută de cel de la WWF într-o ţară în care dispar în fiecare oră 3 hectare de pădure:

Acesta este rezultatul direct al „sistemul de gospodărire a pădurilor din România” care este „bine reglementat şi sever”. În realitate, Comisia Europeană a somat din nou România (pe 20 iulie 2020) să ia măsurile necesare pentru a proteja şi manageria corespunzător relele lor „Natura 2000”, semnalând că „până în prezent, România nu a desemnat zone speciale de conservare şi, la modul general şi persistent, nu au fost fixate obiective de conservare detaliate şi specifice şi nici măsurile pentru a le realiza” Păi cum să se poată când nimeni nu vrea să ştie în ce zone le fac tăieri ilegale la noapte şi dacă ar fi afectate zone protejate? Din această cauză, CE a cerut României în mod imperativ să oprească tăierile ilegale de păduri şi să implementeze în mod corect regulile europene privind gestionarea arborilor tăiaţi:

„Autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Inconsecvenţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor române să verifice cantităţi mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autorităţile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitat şi în Directiva privind evaluarea strategică de mediu…

De asemenea, există deficienţe în ceea ce priveşte accesul publicului la informaţiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate şi a Directivei privind păsările”.

Oricum, ministrul nostru de la mediu a înregistrat o performanţă de excepţie: a ţinut la Budapesta pledoaria împotriva strategiei europene de plantat pomi (posibil şi în România dacă dă dânsul voie) exact în momentul în care apele se revărsau peste localităţi din ţara guvernată de echipa din care domnia-sa face parte. Că s-au revărsat apele din cauza faptului că au existat asemenea defrişări ilegale sau nu, că nu s-au plantat bariere vegetale de protecţie, asta este o întrebare pe care ar fi trebuit să şi-o pună acolo, prezent la faţa locului, ca factor responsabil direct în managementul mediului…

Dar întrebarea fundamentală rămâne, totuşi, dacă vom avea vreodată (adică la timp, pentru a preveni completarea dezastrului de acum) o echipă de guvernare care să dea legi corecte şi coerente în acest domeniu şi în care autoritatea publică să dorească a fi investită cu ceva autoritate pentru a aplica măsuri minimale. Dar oamenii sunt oameni, cu să te opui unui lobby din partea ţărilor care au nevoie de lemnul românesc, legal sau nu tăiat, dar asta neavând vreo importanţă pentru români?

Cristian Unteanu

Administratie

Revoluția apei la Sinaia: Lucrări avansate promit siguranță pe termen lung

Publicat

pe

De

Stațiunea Sinaia, o destinație emblematică a Văii Prahovei, se află în plin proces de modernizare a infrastructurii sale vitale. Lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă au atins un stadiu avansat de execuție, prefigurând un viitor în care calitatea și continuitatea serviciilor hidrice nu vor mai reprezenta o preocupare.

Un proiect vital pentru siguranța Sinaiei

În centrul acestei transformări stă proiectul PH-CL-13, derulat cu seriozitate și profesionalism de către HIDRO PRAHOVA S.A. Acesta nu este doar un simplu șantier, ci o inițiativă strategică ce vizează reabilitarea integrală a componentelor cheie: sursele de apă, aducțiunile, stațiile de tratare și rezervoarele. Scopul este clar și ambițios: creșterea siguranței și eficienței întregului sistem de alimentare cu apă al orașului.

De la calitate la continuitate: Beneficiile tangibile

Investițiile masive în infrastructura hidrică nu sunt doar cifre în rapoarte, ci aduc beneficii concrete și imediate pentru fiecare locuitor și turist al Sinaiei. Prin aceste intervenții complexe, se urmăresc patru piloni esențiali:

  • Îmbunătățirea calității apei furnizate: Asigurarea unei ape potabile la cele mai înalte standarde.
  • Reducerea riscului de avarii: Eliminarea disfuncționalităților și a întreruperilor neprevăzute.
  • Creșterea fiabilității infrastructurii: O rețea rezistentă și performantă pe termen lung.
  • Asigurarea continuității serviciului: Acces neîntrerupt la apă, un element fundamental pentru confortul urban.

Aceste eforturi se înscriu în viziunea pe termen lung a unei stațiuni moderne, unde resursele esențiale sunt gestionate cu responsabilitate. Mesajul „Investim astăzi pentru apă sigură mâine” subliniază angajamentul ferm față de sănătatea și bunăstarea comunității, transformând Sinaia într-un exemplu de bună practică în administrarea resurselor hidrice.

Citeste in continuare

Exclusiv

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Publicat

pe

De

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)

Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!

„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!

Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Curreq ds Apel Ploiesti chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.

Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „cqmera preliminara”. Adică, nu se mai joacă „șotron”, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.

„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!

După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.

„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!

Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”

De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).

Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?

 

Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!

„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.

Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.

Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.

Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Featured

Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național

Publicat

pe

De

Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.

Acuzații de ignorare a regulamentelor militare

Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.

„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale

Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv2 zile ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv2 zile ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv2 zile ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv2 zile ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv2 zile ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv3 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv3 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv3 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv4 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv4 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv4 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv