Featured
Politicienii trebuie să înțeleagă (ar fi trebuit să știe) că atât la numirile în funcții cât și la revocări trebuie respectată legea în litera și spiritul ei

Politicienii trebuie să înțeleagă (ar fi trebuit să știe) că atât la numirile în funcții cât și la revocări trebuie respectată legea în litera și spiritul ei. Cu precădere la instituțiile/ autoritățile care n-au treabă cu politicul. Nu poți numi prin Hotărâre a Parlamentului ( la care n-ai cale de atac) evitând și sărind intenționat peste articole de lege puse acolo cu un scop bine definit de Legiuitor (ca Sică), nu poți revoca prin golirea legii de conținut, diferența dintre numiri și revocări fiind condițiile specifice ale revocărilor ( ca Sică). Majoritatea este și ea obligată să respecte legea altfel majoritatea devine abuzivă prin votul politic exercitat fără respectarea prevederilor legale, transformându-se în tiranie a majorității. Mai pe limba lor, ca să înțeleagă și ei, nu e suficient să ai mușchi, trebuie să ai și creier. Cine nu înțelege asta din politic, este pur și simplu prost.
CeCeReu (inclusiv oamenii lui Iohannis) i-au dat IAR mumu lui Orban că încalcă legea și e vai de steaua lui și habar n-are pe ce lume trăiește, legiferând ilegal de la șefia CDep pe șmenurile și subteranele și puturoșeniile lui, conchide Sorina Ruxandra Matei. (Cerasela N.).
Administratie
A 17 zi fără apă caldă la Ploiești si primarul Volosevici nu si-a dat demisia

Fost director la Apa Nova Bucuresti, fost Presedinte in CA la Veolia Iasi, cu zeci de dosare penale, Mihai Savin, directorul operatorului Termoficare Prahova impreuna cu edilul Andrei Volosevici isi bate joc de 130.000 de locuitori care au ramas fara apa calda! (Sava N.).
Exclusiv
Plangere penala impotriva directorului general al Politiei Locale Ploiesti (Albu Catalin Constantin, nasul edilului), Manolache Roxana si Dobrescu Valentia pentru abuz in serviciu si fals

La data de 03.08.2022, Incisiv de Prahova publica articolul „Edilul Andrei Volosevici ne propune o administratie plina de falsuri si uz de fals/Documente”, prin care dezvaluiam ca nasul edilului (Albu Catalin de la Politia Locala Ploiesti) isi promoveaza imaginea sa si a Politiei Locale Ploiesti prin falsuri si uz de fals.
Edilul Andrei Volosevici ne propune o administratie plina de falsuri si uz de fals/Documente
Contactat de redactia Incisiv de Prahova, proprietarul de facto al actiunilor emise de catre ROSAL GRUP SA (40%), Progoana Honorius Adrian, ne-a specificat urmatoarele:
” Urmarim cu interes vadit dezvaluirile facute in ziarul Incisiv de Prahova, dezvaluiri care confirma si completeaza datele si informatiile detinute de noi si organele de cercetare penala, la aceasta ora…”…”Referitor la ultimele dezvaluiri privind falsul emis de Politia Locala Ploiesti prin adresa 2382 din 29 iulie 2022, precizam ca nu stiam cine sunt semnatarii acestei adrese, aceasta fiind publicata de catre dumneavoastra fara semnatari, pana azi. Dupa publicarea adresei in cauza cu semnatarii acesteia, in data de 16.08.2022, in articolul „Legaturi periculoase: Primarul Andrei Volosevici, bugetul local, BLUE PLANET SERVICES S.R.L., Solid Waste Operation SRL, Bogdan Niculescu, IPJ Prahova si crima organizata (II)”, va putem preciza ca vom depune maine (n.r – azi, 17.08.2022), prin avocati, plangere penala impotriva directorului general al Politiei Locale Ploiesti (N.R- Albu Catalin Constantin, nasul edilului Andrei Volosevici), Manolache Roxana si Dobrescu Valentia pentru abuz in serviciu si fals deoarece sunt functionari publici care in exercitarea atributiilor de serviciu au intocmit un act defectuos care a cauzat o paguba societatii unde subsemnatul este actionar, prin deformarea adevarului si inducerea in eroare a opiniei publice”…Vom reveni. (Ec Adrian Radu).
Despre MANOLACHE ROXANA, consilier juridic in cadrul Politiei Locale Ploiesti puteti citi aici:
Despre Dobrescu Valentina Irina, sef serviciu RUJCP in cadrul Politiei Locale Ploiesti puteti citi aici:
Featured
Partenerul primarului Andrei Volosevici ce coordoneaza firmele BLUE PLANET SERVICES S.R.L. si Solid Waste Operation SRL – incoltit de plangeri penale

Reamintim ca, Bogdan Niculescu, a fost trimis in judecata de DNA pentru două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și societatea Rosal pe care inca o conduce, datorita actiunilor sale manageriale.
Iata ca, fostul purtator de servieta al patronului Rosal, angajat din mila la aceasta societate dupa ce a fost dat afara de la o firma din SUA pentru delapidare, a incercat prin zeci de falsuri si delapidari sa FURE afacerea familiei Prigoana.
Progoana Honorius Adrian a devenit proprietarul de facto al actiunilor emise de catre ROSAL GRUP SA, numerotate de la 0000001 la 0000040 prin contractul de cesiune actiuni autentificat sub numarul 979/22.06.2022 la Societatea Profesionala Notariala Moraru Raluca Ana si Tinta Alina Mihaela, cele 40 de actiuni detinute anterior cesiunii de catre tatal acestuia Prigoana Vasile Silviu in cadrul Rosal Grup SA reprezentand o cota de particpare la beneficii si pierderi de 40%.
Nu ne vom referi in acest articol la delapidarile efectuate de fratele lui Bogdan Niculescu din anumite televiziuni pe care le conducea prin plati ilegale catre firmele coordonate de acesta, nici la angajarea fictiva a unor consilieri locali din Bucuresti, acestea facand apanajul unor dosare penale aflate pe rol (vom reveni cu aceste dezvaluiri).
In dosarul 1773/3/2022 de la Tribunalul Bucuresti, Bogdan Niculescu in cooperat cu directoarea economica Alexandru Doina Alexandra au depus mai multe falsuri ce fac obiectul mai multor dosare penale aflate pe rol, in acest moment.
La toate aceste falsuri la cauzele penale au fost depuse de actionarul de facto al ROSAL GRUP SA si un set de dispozitii de plata in numerar date de Bogdan Niculescu si Alexandrescu Doina Alexandra pe care solicitase ca Prigoana Vasile Silviu sa le semneze pentru a i se achita devidentele datorate, precum si un inscris olograf din care reiesea ca acestuia din urma urmau sa i se plateasca suma de 1.690.000 lei, cu precizarea ca aceste drepturi reprezinta doar o parte din drepturile datorate. Aceste dispozitii de plata urmau sa fie ridicate in perioada 01.04.2021 – 29.11.2021. Silviu Prigoana NU a predat aceste dispozitii de plata in numerar ORIGINAL, incredintat fiind pe de o parte ca plata unei astfel de sume in numerar NU ESTE LEGALA si pe de alta parte ca plata avand temerea (n.r – justificata am zice noi) ca odata predate aceste dispozitii, sumele respective NU i-ar mai fi eliberate efectiv si ca dipozitiile emise au doar rolul de a acoperi in contabilitate anumite lipse de numerar din societate.
Oricum, in jurul lui Bogdan Niculescu SE STRÂNGE LAȚUL si edilul Andrei Volosevici va ramane, in scurt timp, fara „jucaria” BLUE PLANET SERVICES S.R.L., firma caruia i se va cere insolventa. Vom reveni pe acest aspect si cu date incendiare cum a fost „admisa”, firma BLUE PLANET SERVICES S.R.L in delegarea de gestiune a serviciului public de salubritate pentru activitatile de curatenie cai publice si dezapezire obtinuta, de catre primarul Andrei Volosevici, fara a indeplini conditiile legale. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zile
Ce-i mai mananca si nu are cine sa-i scarpine!/Interese dolosive/Documente/PSD Prahova continuă scandalul/Așa rușine Ploiestiul niciodată n-a mai pățit
-
Exclusivacum 2 zile
Legaturi periculoase: Primarul Andrei Volosevici, bugetul local, BLUE PLANET SERVICES S.R.L., Solid Waste Operation SRL, Bogdan Niculescu, IPJ Prahova si crima organizata (II)
-
Exclusivacum 4 zile
Fost director la Apa Nova Bucuresti, fost Presedinte al CA la Veolia Iasi, cu zeci de dosare penale, Mihai Savin, directorul operatorului Termoficare Prahova impreuna cu edilul Andrei Volosevici isi bate joc de 130.000 de locuitori care au ramas fara apa calda
-
Exclusivacum 1 zi
Plangere penala impotriva directorului general al Politiei Locale Ploiesti (Albu Catalin Constantin, nasul edilului), Manolache Roxana si Dobrescu Valentia pentru abuz in serviciu si fals
-
Featuredacum 1 zi
Partenerul primarului Andrei Volosevici ce coordoneaza firmele BLUE PLANET SERVICES S.R.L. si Solid Waste Operation SRL – incoltit de plangeri penale
-
Ancheteacum 1 zi
O parte din dovezile că ofițerii SPP-ului lui Pahonțu fac POLIȚIE POLITICĂ/Ofițeri SRI, filați de SPP în Guvern!
-
Administratieacum 1 zi
A 17 zi fără apă caldă la Ploiești si primarul Volosevici nu si-a dat demisia
-
Featuredacum 2 zile
A 16 zi fără apă caldă la Ploiești si primarul Volosevici nu si-a dat demisia