Connect with us

Featured

Conducerea ASF (speriata de Parchet si de neobtinerea imunitatii) pregateste o altfel de sifonare de sute de milioane de lei a banilor asiguratilor

Publicat

pe

Ieri, constatand că Guvernul nu a achiesat la tentativa de ordonanță de urgență ticaloasa pentru introducerea decontării directe la asigurari, cu consecința scumpirii cu până la 20% a polițelor RCA (pe circuit încă din ianuarie, motivată tembel de ,,situația Brexit”) și mai ales după ce nu a trecut inițiativa prin care membrii consiliului ASF, în frunte cu Nicu Marcu doreau imunitate deplină pentru eventuale fapte de criminalitate financiară, au trecut la Planul B.
– Planul B este să sifoneze banii asiguraților prin intermediul Fondului de Garantare al Asiguraților.
– Este vorba despre sute de milioane de lei, în loc de a obliga în mod real societățile de asigurare rău platnice să aducă capital.
– ASF întârzie astfel recuperarea sumelor sifonate, deschide drumul spre devalizarea Fondului de Garantare și spre scumpirea, din nou, a polițelor RCA, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.

Planul A al lui Nicu Marcu – Președinte ASF – de sifonare a banilor asiguratilor si de directionare (din banii asiguratilor) a pana la un miliard de lei pe an catre companii problema gen Euroins si City Insurance, a esuat. E momentul pentru planul ,,B” de sifonare a banilor asiguraților.

Planul A era introducerea obligativitatii decontarii directe obligatorii, popularizat de plagiatorul și hoțul de TVA Nicu Marcu, începând cu luna ianuarie, ceea ce ar fi condus la scumpirea cu pana la 20% a asigurarilor (in loc ca ASF sa ii oblige in mod real pe acționarii companiilor să aducă capital).

Despre planul A, ați putut citi aici: ,,Despre cum vrea ASF să scumpească (nelegal) asigurările RCA și să ia astfel până la un miliard de lei pe an de la populație și companii”.

Nicu Marcu a vrut garanții pentru a îi proteja în continuare pe cei care sifonează bani din piața asigurărilor, întârziind plata în baza polițelor RCA (City Insurance, Euroins). S-a găsit un fost sinecurist, absolvent de Atheneum, fost secretar general al CSA, ca să facă un proiect de imunitate: ,,Florin Roman, Parlamentar PNL cu școală la Atheneum, absolvent al Colegiului Național de Apărare și fost secretar general avizat de SRI-ul lui Coldea și Maior la CSA, vrea imunitate pentru infracțiunile din ASF. Opriți-l!”

Florin Roman și Nicu Marcu au luat-o peste bot cu imunitatea pentru infractiunile membrilor consiliului ASF. Imunitatea nu a trecut. Între timp, ASF a continuat să protejeze sifonările de la companiile de asigurări. Scriam în 31 ianuarie 2021:

Au trecut mai bine de 4 luni de când am scris cele de mai sus, timp în care funcționarii din ASF, au continuat să protejeze societățile de asigurare rău-platnice, în speranța că vor păcăli instituțiile statului astfel încât sifonările (unor) acționari, să fie acoperite în mod ticălos prin scumpirea polițelor RCA (decontarea directă).

A căzut și decontarea directă, despre care un oficial ASF ne asigura (de fapt asigura acționarii companiilor rău-platnice) că va trece în martie: ,,va fi un mărțișor” (scumpirea).

Astăzi, 4 iunie 2021, după ce Guvernul nu a achiesat la ordonanță de urgență pentru introducerea decontării directe, cu consecința scumpirii cu până la 20% a polițelor RCA (pe circuit încă din ianuarie, motivată tembel de ,,situația Brexit”) și mai ales după ce nu a trecut inițiativa prin care membrii consiliului ASF, în frunte cu Nicu Marcu (fraudă academică și hoț de TVA), doreau imunitate deplină pentru eventuale fapte de criminalitate financiară, au trecut la Planul B. Planul B este să sifoneze banii asiguraților prin intermediul Fondului de Garantare al Asiguraților. Este vorba despre sute de milioane de lei, în loc de a obliga în mod real societățile de asigurare rău platnice să aducă capital.

ASF transmite azi, 4 iunie 2021, un comunicat, scurs pe surse încă de cu o zi înainte, Parchetul trebuind să se sesizeze referitor la persoana (persoanele) din ASF (nu la jurnalisti, care și-au făcut treaba) care au avertizat societatea City Insurance, pe surse, privind trecerea sub administrarea FGA, cu o zi înainte.

Comunicatul îl găsiți aici și mimează ,,intransigența” față de acționarii rău platnici ai City Insurance. Niciun cuvânt despre Nicolae Odobescu! Prin comunicat, Nicu Marcu, Președintele ASF și fericitul posesor la directorului de cabinet George Voinescu (fost adjunct al lui Florian Coldea și a lui Eduard Hellwig, cu origini în fosta Securitate) anunță amenzi de câte un milion de lei (maximul prevăzut de legea modificată în urmă cu câteva zile):

Sancțiunile sunt motivate nu de un control punctual ci de, atenție:

Adică, sifonările de la City Insurance (neplata despăgubirilor și plecarea spre alte zări a încasărilor noi din RCA) s-au produs fix sub ,,supravegherea intensă” a ASF, de doi ani, perioadă în care s-au accelerat neregulile. Cu alte cuvinte, membrii Consiliului ASF nu au fost supraveghetori, ci complici. În ultimul an, Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost condusă de Nicu Marcu, complice inclusiv la sifonări de fonduri europene, prin intermediul fondurilor alocate Academiei Române. Nicu Marcu a fost exmatriculat de la o prima facultate, a reușit să termine totuți o facultate la 29 de ani, a fost șomer până la 28 de ani și contabil la păduri înainte de a fi uns prin Colegiul Național de Apărare și ,,Institutul Național de Diplomație”. El a ajuns Președinte ASF fără să respecte condițiile legale de experiență în domeniul financiar, invocând complinirea lipsurilor prin activitatea didactică și ,,de cercetare”, despre care am demonstrat AICI și AICI că este furată.

Faptul că deciziile au fost luate în grabă, și mai degrabă pentru a mima ,,supravegherea” de către ASF (în fapt, complicitate reală la dezechilibrele din piață), este dovedit chiar de comunicat:

  1. Cum e posibil ca 8 membri ai Directoratului/Consiliului de Administrație să fie amendați toți brusc și toți cu amenda maximă (nediferențiată), pentru fapte comise în timp ce ,,erau supravegheați intens” de Nicu Marcu și ceilalți? Doar dacă Nicu Marcu ,,s-a împiedicat”.
  2. Cum e posibil să îi favorizezi pe cei de la City Insurance amendându-i nediferențiat și aplicându-le atât amenda maximă cât și retragerea autorizării, creând astfel, cu știință  șanse reale de atacare în instanță, așa cum s-a văzut și în cazul amendării și retragerii autorizării Ralucăi Țintoiu de la NN Pensii? Doar dacă Nicu Marcu ,,s-a împiedicat”
  3. Cum e posibil să nu indici neregulile pentru care au fost sancționați la gramadă cei 8?
  4. Cum e posibil să nu indici în comunicat valoarea indicatorilor de lichiditate și solvabilitate pentru City Insurance, care să motiveze decizia?
  5. Cum e posibil să nu existe un mesaj clar, cu citat, din partea lui Nicu Marcu – Președinte ASF? Îi este rușine de decizia pe care a luat-o? Are temeri? A fost complice până acum?
  6. Cum e posibil ca o astfel de decizie să fie întâi scursă ,,pe surse” și nu să facă obiectul unei conferințe de presă, de îndată?

Explicația, imediat, dar înainte, iată cel alte două sancțiuni mai sunt trecute în comunicat:

ASF cere ,,un plan de finanțare și redresare pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care să acopere cerințele de capital”.

  • cine să facă acest plan de finanțare atâta timp ai retras autorizația întregii conduceri și ai suspendat drepturile de vot ale acționarilor?
  • Ce a stat la baza deciziei de ,,înlocuire temporară pe 4 luni” a conducerii de către Fondul de Garantare a Asiguraților? De ce 4 luni? de ce nu 2, de ce nu 6?
  • Cât este necesarul de capital (fondurile sifonate până acum prin City Insurance)?
  • A sesizat ASF Parchetul referitor la fraudele financiare ale conducerii/acționarilor City Insurance, dacă faptele sunt atât de grave încât implică revocarea întregii conduceri City Insurance?

Toate aceste elemente lipsesc din comunicatul ASF (lansat fără conferință de presă). De ce? Pentru că, în opinia mea, ASF a fost complice la sifonarea banilor asiguraților, și, după metoda deja brevetată de Mișu Negrițoiu în cazul ASTRA (am scris despre asta în septembrie 2016, aici), acordă o perioadă nepermis de lungă City Insurance, astfel încât să fie imposibilă recuperarea prejudiciului de către societate și de către statul român. Pentru că ăsta este planul B: în loc ca acționarii să plătească și să aducă capital, să ajungă Fondul de Garantare al Asiguraților (bani pe care îi colectează din actualele polițe RCA ale voastre), sifonările reprezentante de necesarul de capital. Iată ce scriam în septembrie 2016:

A, și încă ceva: unul dintre ,,amendații” lui Nicu Marcu este ,,celebrul investitor Max Rossler”, pe care Mișu Negrițoiu mai avea un pic și îl pupa peste tot, ca ,,salvator” City Insurance, într-un comunicat oficial din martie 2017.

Concluziv:

  • ASF a transmis astăzi un mesaj ferm că este dispus să tolereze în continuare sifonarea banilor asiguraților și să întârzie recuperearea prejudiciilor (sumelor sifonate în timp ce se majorează restanțele la plată), astfel încât, beneficiarii reali să rămână cu banii, iar asigurații cu polițe mai scumpe;
  • Este planul B al unora din ASF, după ce au eșuat să scumpească asigurările (și să dea bani de la asigurați pentru acoperirea sifonărilor): devalizarea Fondului de Garantare al Asiguraților;
  • Dacă acționarii nu aduc banii (și nu îi vor aduce, întrucât sunt mângâiați pe creștet și nu dați pe mâna parchetului), în final, ca și în cazul Astra și Carpatica, Fondul de Garantare al Asiguraților va fi cel care va plăti – adicuă devalizarea sumelor asiguraților strânse în acest fond.
  • Devalizarea la scutul ASF a Fondului de Garantare a Asiguraților, va crea pretextele pentru scumpirea asigurărilor, astfel încât ASF, care mângâie ferm pe creștet societățile de asigurare rău-platnice, să se asigure că banii nu sunt recuperați, iar pierderile naționalizate.

Și încă ceva: mângâierea pe creștet a City Insurance (neobligarea fermă de a aduce capital și nesesizarea Parchetului) suflă vânt în pupa, către o altă companie problemă: Euroins. Cum care Euroins? Acest Euroins. ,,m-a sunat un domn….”, mai dezvaluie sursa citata. (Crsitina T.).

 

Featured

PUSL își asumă o nouă identitate și lansează o platformă conservator-liberală

Publicat

pe

De

Deputata Grațiela Gavrilescu a anunțat lansarea unei proclamații privind dezvoltarea unei platforme conservator-liberale și prezentarea partidului sub noua titulatură de Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL).

„Clarificarea doctrinei” într-un climat politic tensionat

Potrivit declarației publicate de Grațiela Gavrilescu, decizia a fost luată după dezbaterile din cadrul ședinței Biroului Politic Național. Deputata a explicat că formațiunea consideră necesară reafirmarea principiilor sale, chiar și într-un moment în care scena politică este dominată de confruntări privind funcțiile și guvernarea.

Gavrilescu a susținut că valorile asumate reprezintă fundamentul atât al partidului, cât și al societății.

Valori conservatoare și economie liberală

Noua platformă îmbină, potrivit declarației, conservatorismul în privința valorilor care contribuie la coeziunea națională — familia, credința, educația, comunitatea și identitatea națională — cu o abordare liberală a economiei.

În acest sens, deputata a enumerat inițiativa, proprietatea, competența, capitalul românesc și economia liberă drept căi de susținere a bunăstării. Ea a prezentat umanismul drept o doctrină care îl plasează pe om în centrul preocupărilor sale.

Promisiune de echilibru și apel la guvernare pentru români

Gavrilescu a afirmat că partidul își va continua activitatea în Parlament și în comunități, promovând dialogul, stabilitatea și soluționarea problemelor cetățenilor. Totodată, a reiterat poziția formațiunii împotriva abuzurilor și a cerut o guvernare orientată spre nevoile românilor.

Citeste in continuare

Administratie

Virgil Nanu: „Între planuri și proiecte finalizate este multă muncă”

Publicat

pe

De

Președintele Consiliului Județean Prahova spune că administrația și constructorii trebuie să colaboreze mai strâns pentru a evita întârzierile și a transforma investițiile în rezultate concrete pentru locuitori.

Proiectele se lovesc de proceduri și termene prelungite

Virgil Nanu a participat astăzi, la Păulești, la Conferința Regională „România, astăzi!”, unde administrația și mediul de afaceri au discutat despre investiții, construcții și obstacolele întâlnite în derularea proiectelor.

Într-o declarație publicată de președintele Consiliului Județean Prahova, acesta a afirmat că experiența ultimilor doi ani i-a arătat cât de ușor poate fi blocat un proiect de proceduri, termene care se prelungesc și probleme neprevăzute.

„Oamenii vor rezultate, nu explicații administrative”

Nanu a subliniat că locuitorii sunt interesați de servicii și investiții concrete: drumuri funcționale, apă și gaze în gospodării, precum și școli și spitale în care să poată avea încredere.

În opinia sa, administrația și constructorii trebuie să discute deschis despre dificultăți și să caute soluții din timp, înainte ca problemele să provoace ani de întârziere.

Parteneriate pentru investiții durabile

Președintele CJ Prahova a menționat că județul are proiecte în derulare, inițiative aflate în pregătire și provocări importante, dar și specialiști și companii capabile să contribuie la realizarea lor.

„Eu cred în parteneriatele care produc rezultate”, a transmis Virgil Nanu, adăugând că investițiile realizate în prezent trebuie să rămână în folosul prahovenilor și în anii următori.

Citeste in continuare

Administratie

HIDRO PRAHOVA anunță investiții de circa 700 de milioane de euro în județ

Publicat

pe

De

Programul regional pentru infrastructura de apă și canalizare ar putea deschide oportunități pentru constructorii și furnizorii locali, a transmis compania.

Investiții majore, prezentate la o conferință regională

Directorul general al HIDRO PRAHOVA S.A., Andrei Bontic, a participat pe 9 octombrie 2026 la conferința regională „România, astăzi! Incertitudine – Reziliență – Evoluție”, organizată la Ploiești de Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Prahova, în parteneriat cu autoritățile locale și Camera de Comerț și Industrie Prahova.

În cadrul panelului de deschidere, Bontic a prezentat programul regional de investiții în infrastructura de apă și apă uzată, estimat la aproximativ 700 de milioane de euro. Potrivit HIDRO PRAHOVA, valoarea acestuia plasează compania pe primul loc între investitorii din județ la momentul actual.

Companiile prahovene, invitate să participe

Pe lângă modernizarea rețelelor de apă și canalizare, investițiile pot genera lucrări și contracte pentru firmele de construcții, furnizorii de materiale și echipamente și prestatorii de servicii din județ.

Mesajul transmis de directorul general a fost ca agenții economici prahoveni să se implice în proiecte, astfel încât o parte cât mai mare din fondurile investite să ajungă în economia locală.

Miza: infrastructură modernă și dezvoltare economică

HIDRO PRAHOVA afirmă că programul urmărește atât îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare, cât și susținerea companiilor locale și crearea unor noi oportunități de dezvoltare pentru județ.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv17 ore ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv17 ore ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv17 ore ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv17 ore ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv17 ore ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Exclusiv2 zile ago

Incompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri

SIDEPOL trage semnalul de alarmă: din 31 august 2026 a intrat în vigoare Legea 180/2026, noul regim al incompatibilităților, dar...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Statul vânează rațe, „Diamantul” vânează drepturi: trei procese, trei palme peste obrazul sistemului

Când „sezonul de vânătoare” se deschide în România, toată lumea se gândește la rațe, nu la drepturi salariale. Numai că,...

Exclusiv2 zile ago

CATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA –  Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5

O poveste (din păcate) reală despre cum se poate transforma o agenție de protecție a mediului într-un cartier general al...

Exclusiv3 zile ago

Stația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4

Incisiv de Prahova prezintă în exclusivitate imaginile (video) de ieri ale unei catastrofe ecologice „omologate” prin nepăsare oficială Ziarul de...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IX‑a –  Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Statul care dă cu racheta în nori și...

Exclusiv3 zile ago

CASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ

Operațiunea „Ia-i pensia, dă-i în judecată și pierzi” Casa de Pensii Sectorială a MAI a reușit performanța rară de a...

Exclusiv3 zile ago

Poliția cu normă de biciuit populația –  sau cum a reinventat cms. șef Giugariu Constantin CAP-ul, dar cu amenzi

Două contravenții pe zi țin șeful departe de tine Cine zicea că „în Poliție nu există normă de amenzi” clar...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – „Telex pentru favoriți”: Cum a inventat IGPR promovarea la șansa și relația cu șeful

Promovări pe șest, printr-un Telex fantomă În plină criză de personal, Inspectoratul General al Poliției Române a descoperit că, de...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a –  Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești

(Investigație Incisiv de Prahova):  După ani de „lansări controlate”, grafice colorate, conferințe cu generali în uniformă și promisiuni despre „protejarea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv