Uncategorized
Cele mai bune sisteme de încălzire pentru case
Încălzirea casei este o necesitate ce trebuie acoperită atât în scopul protecției umane, cât și la nivel de îngrijire a caselor. Confortul termic se exprimă nu doar individual, la nivel de temperatură, ci și la nivelul ușurinței în a folosi dispozitivelor de încălzire și la nivelul păstrării locuinței într-un mod cât mai adecvat. Dacă vrei să știi care sunt cele mai bune sisteme de încălzire pentru case, iată câteva informații care s-ar putea să îți fie utile.
Centralele termice sunt cea mai accesibilă soluție
De la apariția centralelor termice și până în prezent s-a dovedit că centralele termice sunt cele mai ușor de folosit sisteme de încălzire pentru orice tip de locuință. În plus, centrale termice pe gaz oferă și confortul utilizării, deoarece este eliminată nevoia de a cumpăra și combustibilul pentru alimentare, așa cum este spre exemplu cazul centralelor pe lemne.
Centralele termice se montează ușor și nu necesită foarte multe cerințe. Singura problemă în prezent o constituie necesitatea de a obține avize pentru racordarea unei centrale termice, deoarece adesea procesul poate fi destul de greoi. Dincolo însă de aceste probleme, centralele termice oferă o funcționare continuă și așadar o gestionare mult mai bună a temperaturii la nivelul locuinței.
Centralele termice pe gaz vor aduce cu sine și avantajul utilizării eficiente și economice, deoarece consumurile acestor tipuri de dispozitive sunt mici, astfel încât randamentul obținut să fie maxim.
Centralele termice au însă o eficiență foarte mare și mai mult decât atât ele au și un randament pe măsură. Din punct de vedere al prețului vorbim despre investiții sigure, în propriul confort, care se amortizează rapid, încă din primul an de utilizare al centralei termice.
Sistemele de încălzire în pardoseală
Aceste sisteme nu sunt nou apărute pe piața de profil însă sunt descoperite treptat, o dată cu avantajele pe care le aduc. Practic, încălzirea în pardoseală aduce beneficii reale la nivel de păstrare a temperaturii în interiorul locuințelor, în mare parte datorită faptului că temperatura crescută este emanată de jos în sus, asigurând astfel confortul la nivelul extremităților. În acest fel căldura este distribuită uniform, iar efectul de pardoseală rece este cu mult redus, confortul fiind cuvântul de ordine în locuințele care beneficiază de aceste sisteme.
Sistemele de încălzire în pardoseală necesită însă pardoseli care să reziste la temperaturi foarte mari, drept pentru care ar trebui să ai în vedere achiziționarea unui parchet stratificat sau a unor acoperiri cu piatră naturală care să difuzeze temperatura în mod corect la nivelul inferior al clădirii.
Caloriferele din fontă și caloriferele din oțel
Deși toată lumea este fermecată de frumusețea și eficiența caloriferelor din oțel, adevărul este că cele mai bune tipuri de calorifere rămân cele din fontă. Firește, însă, nici opțiunile moderne nu sunt nesatisfăcătoare din punct de vedere al confortului, drept pentru care dacă dorești o schimbare la nivelul aspectului locuinței tale poți opta fără probleme pentru calorifere din oțel.
Avantajul acestora constă în aspectul deosebit, potrivit cu majoritatea tipurilor de amenajare, dar și în economia de spațiu pe care o oferă aceste sisteme.
Indiferent de tipul de încălzire ales trebuie să ai în vedere faptul că sursa de încălzire ar trebui să funcționeze în mod continuu, astfel încât să acopere nevoia ta de confort, dar și temperatura potrivită la nivelul pereților, astfel încât clădirea să nu aibă de suferit ca urmare a variațiilor de temperatură. Mucegaiul și igrasia sunt principalele probleme care pot apărea în contextul unei încălziri defectuoase, așa că ia în calcul achiziționarea unui dintre sistemele discutate, sau realizează un sistem hibrid care sa deservească locuința ta la nivel de încălzire.
Administratie
Sediul modern al Secției 9 Poliție București: O investiție în siguranță și performanță
Bucureștiul se bucură de o nouă infrastructură vitală pentru siguranța publică. Secția 9 de Poliție a capitalei a fost dotată cu un sediu complet modern, un proiect ce marchează o investiție semnificativă în condițiile de lucru ale polițiștilor și, implicit, în beneficiul direct al cetățenilor. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, a subliniat că această realizare reprezintă o „investiție concretă în siguranța publică și în condiții mai bune de lucru pentru polițiști”.
O clădire nouă, din temelii, finanțată strategic
Noua clădire a Secției 9 Poliție nu este doar o renovare, ci o reconstrucție integrală. Vechiul imobil a fost demolat, iar în locul său a fost ridicată o structură modernă, adaptată nevoilor actuale. Proiectul a avut o valoare totală de 46 de milioane de lei și a fost finanțat în cadrul unui program amplu de investiții derulat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Banca Mondială.
Acest program a demonstrat deja o eficiență considerabilă. Conform declarațiilor oficiale, în perioada 2023-2025, prin intermediul său, au fost recepționate nu mai puțin de 78 de obiective. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la impresionanta sumă de 183 de milioane de euro, destinate structurilor esențiale de ordine publică și siguranță națională, incluzând Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Imigrări.
Apel la profesionalism: Standardul clădirii cere standard profesional
Cu ocazia inaugurării, ministrul Predoiu a transmis un mesaj clar și direct către membrii Poliției Române. „Standardul clădirii a crescut; să crească și standardul profesional, zi de zi”, a declarat oficialul. El a accentuat că o dotare modernă este doar un instrument, iar diferența esențială o face modul în care forțele de ordine intervin: „rapid, corect, ferm, fără abuzuri și cu respect pentru cetățean.”
Siguranță crescută și încredere consolidată în comunitate
Ministrul de Interne s-a declarat mulțumit de faptul că încrederea publicului în Poliția Română este în creștere, felicitând toți colegii implicați. Cu toate acestea, obiectivul rămâne ambițios: „mai multă siguranță în comunități și rezultate vizibile pentru fiecare leu investit”.
Noul sediu al Secției 9 Poliție, care va deservi nevoile de siguranță ale aproximativ 120.000 de bucureșteni, reprezintă un pas concret în atingerea acestor obiective. Cătălin Predoiu a mulțumit partenerilor și tuturor celor implicați în proiect, urând succes colectivului Secției 9 în operarea acestei noi facilități. (Paul D.).
Exclusiv
Ploiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
Capitala neoficială a escrocheriilor, Ploieștiul, ne servește un nou episod din saga tunurilor imobiliare, o telenovelă juridică în care „mafia” joacă la cazino, „reginele” își ciuruiesc victimele, iar justiția… ei bine, justiția pare să numere oi, nu termene. O retrospectivă a ultimilor doi ani ne arată că impunitatea are gust de șampanie scumpă și miros de cauciuc ars de BMW electric, în timp ce sute de familii își plâng soarta și o așteaptă pe „mama-justiția” să se trezească din somnul cel de veci. Căci, nu-i așa, ce-a fost mai greu a trecut, nu-i așa, „Il Capo”?
Distribuția „Tunului imobiliar de la Ploiești”: Echipa de vis care a „ciuruit”!

De la stânga la dreapta, sub fericita prezumție de nevinovăție (încă valabilă!), îi prezentăm pe actorii principali ai acestei tragicomedii judiciare: Marioara Lupu, „administrator scriptic” și „paravanul” binomului Lupu-Nichita; Mihai Lupu, „dezvoltatorul imobiliar de facto” și maestrul din umbră; Daniel Ștefănescu, „potent om de afaceri” și „magnatul” grupului, expert în achiziții de 100 de lei; Vlad Nichita, „Il Capo”, „eminenta cenușie” a grupului, avocat cu un trecut controversat (inclusiv un accident mortal) și regizor al „piesei de teatru”; și, în final, Tache Alexandra Cristina, „marioneta” perfectă, concubina lui Mihai Lupu, actrița invitată care a vândut acțiuni „moka” pe… 100 de lei. O distribuție de milioane, în stil românesc!
„Il Capo” dă din coate, justiția doarme (dar cu ochii pe BMW-uri!)
După ce, acum doi ani, în ianuarie 2024, avocatul Vlad Nichita, alias „Il Capo” (un pseudonim consacrat de Incisiv de Prahova), era „împachetat” la Vama Albița, încercând o evadare spectaculoasă spre Republica Moldova, am fi putut crede că „balul” s-a terminat. Ghinion! După arest preventiv și domiciliu, „Il Capo” s-a eliberat ca o pasăre a cerului, gata să-și reia „mici plăceri”.
Și ce plăceri! Cazinouri, întâlniri „private cu importante persoane din peisajul autohton” ploiestean (probabil pentru strategii de „optimizare fiscală” sau rețete de sarmale), etalarea unor costume de lux (conform imaginilor circulante, probabil cusute cu ață de aur, din banii păgubiților), toate acestea conturând un personaj ce pare să fi „uitat” complet de celula de la Câmpina. De parcă „ce a fost greu a trecut”, „Il Capo” a dat frâiele libere, acumulând nu doar kilograme (simbol al bunăstării fără griji), ci și un „număr impresionant de dosare” penale, atât la Ploiești, cât și la București.
Însă, de unde atâția bani pentru o „armată de avocați cu ștaif” și onorarii pe măsură, și, mai ales, pentru vacanțe exotice la soare, în timp ce procesele stagnează? Răspunsul „oficial” lipsește, dar străzile din Ploiești strigă „bani furați!”. Iar pentru a-și sublinia „libertatea” și a epatat în mondenul local, „Il Capo” și-a achiziționat un bolid BMW electric nou-nouț (imaginile sunt grăitoare!), înmatriculat, desigur, pe numele „nimănui” sau al „oricui”, doar nu pe al domniei sale, ca să nu cumva să „riște” vreun sechestru asigurător. Ca un „ex-soț” exemplar, „Il Capo” a asigurat și pentru fosta soție, Elena Nichita (administratora Fasty Tasty SRL, cu care, conform surselor, trăiește în concubinaj), un alt BMW X3, din patrimoniul aceleiași firme de la care, culmea tupeului, s-au mai și vândut apartamente „scăpate” de sechestru. De la această familie, doar un lucru lipsește: bunul simț.
Marionetele lui „Il Capo”: De la „paravan” la „moka” de 100 de Lei!
În spatele „Il Capo” se învârte un carusel de personaje demne de o piesă de teatru absurdă, cu roluri bine stabilite în „piesa” tunului imobiliar. Marioara Lupu, alias „Ciuruitoarea de Ploiești” (la 76 de ani, încă în formă!) este, conform noilor dezvăluiri, „administrator scriptic al PFA Lupu Marioara Domnica”, un simplu „paravan” pentru binomul Mihai Lupu – Vlad Nichita. Mihai Lupu, „dezvoltatorul imobiliar de facto”, pare să fi tras sforile în culise, chiar dacă acum fiecare aruncă vina pe celălalt în jocul „aruncă noroiul mai departe”.
Și, bineînțeles, nu o putem uita pe Tache Alexandra Cristina, concubina lui Mihai Lupu, o „marionetă” care a acceptat să joace un „rol principal” în această „piesă de teatru” regizată de Nichita și Lupu. Ca administrator la Romana Milex, a primit 50% din acțiuni „moka” de la Marioara Lupu. Și ce-a făcut cu ele? Le-a vândut pe… 100 de lei! Cui? Nimănui altuia decât lui Daniel Ștefănescu, un „potent om de afaceri” și „magnatul” grupului, administrator la Gersim Imobiliare și partener 50% în Gersim Development. O „inginerie financiară” care face Black Friday să pară o afacere cinstită și care demonstrează, cu o obscenitate rară, cum patrimoniul a fost plimbat, iar păgubiții lăsați cu ochii în soare.
City Gate: De la vis rezidențial la „stână fără stăpân” (și fără Dumnezeu!)


În timp ce „Il Capo” își permite vacanțe exotice și bolizi de sute de mii de euro, „City Gate”, cartierul rezidențial ce trebuia să fie o „poartă” modernă a orașului, s-a transformat într-o veritabilă „stână fără stăpân” . Un rai al hoților și al ocupărilor abuzive, o zonă unde niciun criteriu legal nu mai este respectat, și care nu mai interesează pe nimeni, nici măcar pe actualii proprietari.
Disprețul față de cei „mulți oameni care s-au sacrificat lucrând în diferite colțuri ale lumii, departe de familiile lor, strângând băierile pungii pentru a-și achiziționa un apartament mai frumos”, este palpabil. „Il Capo” este, pe bună dreptate, descris ca un „rapace fără scrupule”, un individ care „nu are DUMNEZEU” – o referință dură la accidentul mortal din 2016, în care a fost implicat. Pentru un astfel de personaj, empatia este o limbă străină, iar „soluționarea situației din City Gate” este o prioritate mai mică decât următoarea partidă de cazinou sau achiziționarea unei noi bijuterii pe patru roți.
Justiția ploieșteană: „Șotron” cu termene și „organe” cu telescop (până la prescripție!)
În tot acest spectacol grotesc, sistemul judiciar joacă șotron, transformând Dosarul 429/42/2025/a1 într-o farsă pe banii fraierilor. Ajuns la Curtea de Apel Ploiești în mai 2025, dosarul zace de șapte termene în Camera Preliminară, transformând art. 343 CPP într-o glumă proastă. Cele 60 de zile maxime pentru Camera Preliminară au devenit un termen elastic, iar judecătoarea Irina Nicoleta Comardici, cu tot respectul pentru cei 19 ani de experiență, pare „ușor depășită” de avalanșa de „excepții și măsuri” invocate de armata de avocați a apărării. „Președinta grăbită” de care vorbeau pagubitii pare să fie grăbită doar să amâne, alimentând suspiciuni și indignare.
Păgubiții, exasperați, cer celeritate, fixarea unui calendar strâns și sancționarea abuzului de drept procedural, temându-se, pe bună dreptate, că „timpul va rezolva tot”, așa cum s-a mai întâmplat în trecut cu alte dosare „sensibile”. Dar, iată și o „rază de speranță”, menționată chiar de sursele noastre: chiar dacă „fumul” procedural sufocă sălile de judecată, iar prescripția ticăie, gruparea a fost ținută sub „observație totală”. „Ne-am călcat pe bombeuri cu filajele” – semn că „justiția, pardon, organele de cercetare penală și serviciile de informații românești” sunt hotărâte să-și facă datoria până la capăt… sau până la următorul BMW achiziționat (aici).
Concluzie: Latul se strânge? Doar dacă nu-i place la Cazinou!
Viitorul este incert, dar un lucru e sigur: „Il Capo” și „marionetele” sale se bucură de o viață la care mulți doar visează, construind-o pe ruinele visurilor altora. Latul se strânge, spunem noi, dar se pare că se strânge în jurul gâtului justiției și al victimelor, nu al infractorilor. Câte arogante mai trebuie să îndure Ploieștiul? Când își vor recupera păgubiții prejudiciile, înainte ca averea să fie plimbată prin atâtea „paravane” și off-shore-uri încât nici detectivii privați nu o vor mai găsi?
Cerem autorităților să rezolve aceste cazuri cât mai repede, să recupereze tot prejudiciul și să confiște averea infractorilor, dând-o înapoi celor „ciuruiți”. Altfel, Ploieștiul va rămâne capitala neoficială a fraudelor imobiliare, un loc unde escrocii prosperă, iar victimele sunt condamnate la tăcere și disperare. Articolul 343 CPP nu este un stand-up comedy, e un cronometru. Și, deși sala rămâne ocupată de numere cu excepții, publicul – adică oamenii păgubiți – iese din nou jefuit: de timp, de încredere, de șansa la reparație. Dacă „poligonul” trage la țintă în hârtie, sperăm că legea va răspunde în fapt, înainte ca „Il Capo” să-și cumpere următorul bolid și Prahova să devină cu adevărat capitala prescripțiilor.
Noapte bună, România! Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
La Mulți Ani, ciuruitoare! Justiția ‘Dormeo’ ii urează aniversare cu prescripție (pe banii pagubitilor)!
Ploiești, capitala „fraierilor de serviciu”, a vibrat ieri, nu de entuziasm civic, ci de un ecou sinistru: Marioara Lupu, alias „Ciuruitoarea de Ploiești”, a împlinit venerabila vârstă de 77 de ani. O aniversare care, din păcate, ne-a găsit „prinși” cu alte investigații, uitând să-i transmitem sincerele noastre urări. Dar, hei, poate că un articol-pamflet este cadoul cel mai potrivit pentru o „regină” a imobiliarelor fantomă, care, la 77 de ani, sfidează bunul-simț, legile și, mai ales, miile de vieți ciuruite!
„Doctoratul” în plagiat imobiliar: Cum să vinzi de trei ori ce nu-i al tău și să scapi (momentan)
Doamna Marioara, o bunicuță „pornita” spre a treia vârstă, nu se alătură clubului exclusivist al pensionarelor pentru a împleti șosete sau a crește nepoți. Nici nu e genul care să se ocupe de „cânepă” sau „iarbă la pliculețe”, tendințe la modă printre alte „bunicuțe” nonconformiste din România. Nu, „Regina Țepelor” are ambiții mai înalte. Dânsa și-a propus să-și ia „doctoratul” cu o lucrare fundamentală: „Cum să vinzi un apartament de mai multe ori fără ca lumea să-și dea seama”. Și, spre stupefacția generală, a reușit!
Lucrarea, o veritabilă capodoperă a ingeniozității malefice, a „ciuruit” sute de familii prin complexele White Tower, City Gate și Mărășești (conform investigațiilor Incisiv de Prahova si rechizitoriul procurorilor).
Dar să nu fim ipocriți: o astfel de „lucrare de cercetare” nu putea fi dusă la bun sfârșit fără un „ajutor substanțial, bine plătit”. Ne întrebăm, retoric, dacă nu cumva acest „doctorat” este, în fond, un plagiat ordinar al schemelor clasice de escrocherie, doar cu un număr mai mare de apartamente vândute și un tupeu mult mai mare.
Cadouri reci „marca YSL” și memoria scurtă a justiției: Aniversarea cu cătușe (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Acum doi ani, pe când doamna Marioara împlinea 75 de ani, procurorii și polițiștii de la IPJ Prahova și IPJ Dâmbovița au avut o idee „strălucită” de cadou. În loc de prăjituri și flori, au venit cu o pereche de cătușe „marca YSL” – reglabile și foarte reci. Un „accesoriu” inedit pentru o petrecere de ziua de naștere, mai ales pentru o „femeie de la munte cu frica lui Dumnezeu”, așa cum se pretinde. Ironia e cruntă, mai ales că distinsa doamnă a mai beneficiat, cu ani în urmă, de o condamnare cu suspendare pentru dare de mită unui… judecător. Un „fleac”, probabil, în „curriculum vitae-ul” unei „experte” în negociere.
Karma pe pământ și milostenia din bani furați: O dilemă teologică și juridică
„Bunicuța” Marioara, care a avut ocazia să cunoască, chiar dacă pentru scurt timp, rigorile privative de libertate, știe prea bine zicala populară: „toate relele făcute se vor plăti de persoana respectivă sau de cei din familia persoanei respective pe lumea aceasta și nu pe cea de apoi”. Aici, se pare, este marea ei problemă. E pregătită să se „lupte” cu destinul, dar varianta cu membrii familiei o macină sufletește.
Și, pentru a cere clementă divinității, face milostenii. Nu orice milostenii, ci din banii furați, oferite cu generozitate la sfintele biserici și alte așezăminte de cult din Ploiești și din preajmă. Însă, iată întrebarea fierbinte pe buzele credincioșilor: milosteniile din bani furați se pun? Lumea bună, creștină, zice că nu. Una dintre porunci fiind „să nu furi” și să-ți ajuți aproapele, nu să-l „ajuți” să „scape” de grija banilor, a inflației sau de „ochiul dracului”. O veritabilă demonstrație de moralitate „pragmatică”!
Perlele adevărului și fardul fățărniciei: „Modestia” la tribunal și milioanele evaporate

În spațiul privat, doamnei Marioara i-a plăcut dintotdeauna să se îmbrace frumos, elegant, să-și pună la gât nelipsitele perle. Doar când mai vine, din când în când, la Tribunalul Prahova, se transformă într-o apariție modestă, lăsând la o parte „perlele”, fardurile și rujul, pentru a părea o ființă bună de compatimit, săracă lipită și, probabil, inocentă.
Dar întrebarea de un milion (sau mai multe) de euro persistă: banii ăia cash, mulți, scoși de la bancă prin intermediul soțului dumneaei, nimeni altul decât Stefan Lupu, unde s-au evaporat? Căci, în timp ce dânsa își joacă rolul la tribunal, fiul ei, Mihai Lupu, și „Il Capo” Vlad Nichita, (descriși amândoi în articolele anterioare ca „țepari” ce își etalează luxul cu mașini scumpe și vieți opulente), continuă să sfideze justiția . Dosare blocate în Camera Preliminară, amânări suspecte și avocați cu „rânjet batjocoritor” par să fie noul decor al justiției prahovene, transformată într-un „bancomat” pentru infractorii cu dare de mână, sau mai degrabă într-un ring de șotron unde se joacă pe timpul și speranțele victimelor.
Ploiești, poligonul prescripției: Când justiția joacă sotron cu soarta noastră
Dosarul 429/42/2025/a1 zace de șapte termene în Camera Preliminară a Curții de Apel Ploiești, transformând articolul 343 CPP într-o glumă proastă. Păgubiții se zbat în sărăcie, în timp ce „Il Capo” Nichita își etalează noile BMW-uri electrice, iar complicii lui beneficiază de amânări misterioase . Judecătoarea Irina Nicoleta Comardici, cu o experiență de 19 ani, pare „ușor depășită” de avalanșa de „excepții și măsuri”, alimentând temerea că „timpul va rezolva tot”, adică prescripția.
Până când Ploieștiul va rămâne un paradis al escrocilor și un poligon de tragere pentru justiția-somnoroasă? Până când vom mai suporta arogantele unor „ciuruitori” care își sărbătoresc ziua de naștere în lux, în timp ce victimele își plâng soarta? Este timpul ca justiția să se trezească din somnul adânc și să ofere dreptate, nu amânări, nu „cadouri” reci și nu pamflete acide! Căci, așa cum am promis: vom reveni! (Cristina T.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 22 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



