(Preluare National – Catalin Tache):
Sâmbătă, 22 mai, la Piatra Neamț va fi mare nuntă mare! Senatorul Toma Petcu, ”trădătorul” ALDE care a pus decisiv umărul la căderea fostei guvernări pesediste urmând a fi nașul fetei lui Marin Constantin, de la Roata de Jos. Cel care a fost cadru de nădejde al Partidului Național Liberal, a candidat apoi, fără succes, la primăria Roata de Jos, după care a revenit la PNL. Și care a fost pus de Toma Petcu director operațiuni comerciale la Electrica Furnizare.
Acum desigur că poate surprinde de ce, dacă și nașul mare este din Giurgiu, la fel ca și socrul mic și marea majoritate a invitaților, nunta are loc la Piatra Neamț! O posibilă explicație fiind ”secretomania” care îl bântuie de ceva vreme pe președintele Comisiei de Transporturi din Senat. Stare de anxietate accentuată probabil și de recentele declarații date chiar zilele trecute la Direcția Națională Anticorupție de către doi membri de frunte ai Organizației Județene Giurgiu a Partidului Național Liberal. Cei doi liberali cu funcții de conducere în Consiliul Județean Giurgiu și Prefectura Giurgiu dând declarații de martori într-un dosar pe care mulți lideri PNL chiar nu mai credeau că se va deschide vreodată…
Îmbină utilul cu plăcutul!
Probabil că Toma Petcu crede că i se poate ierta orice, după ce a fost ”cârtița” care a predat ALDE lui Iohannis. Mai ales că, la schimb cu ruperea ALDE, a primit păstrarea sinecurilor din domeniul Energiei pentru ”combinatorii” săi politici. Ce-i drept, deși practic i-a luat rolul de ”combinator șef” în Giurgiu gălăgiosului pesedist Niculae Bădălău, Toma Petcu a încercat să acționeze cât mai din umbră posibil. Și chiar de pe feuda fostului său rival de moarte din Bolintin Vale. Astfel că, bună perioadă de vreme, ”ședințele operative” atât ale PNL Giurgiu cât și cele ale oamenilor săi de încredere, Toma Petcu le-a ținut la ”cârciuma lui Cocoș”.
Acolo unde de altfel s-a și înscăunat drept noul Bădălău liberal! Numai că agitația din jurul lui Petcu este tot mai mare în ultimele săptămâni. Astfel că nașul Toma Petcu speră probabil că la Piatra Neamț va îmbina utilul cu plăcutul la nunta unde vor sosi ”contribuabili” din toată țara. Și de la toate instituțiile și firmele din domeniul Transporturilor și Energiei, acolo unde acesta are interese majore. Cu toate că sunt și inițiați ai sistemului care cred că nuntașii din partea nașului ar face mai bine să își vadă strict de obiceiurile tradiționale, decât a sta mai mult pe afară, să mai pună Energia la cale. Nu de alta, dar să nu fie astfel ultima sa petrecere ”de afaceri”…