De la lacuri glaciare la cratere toxice: noul peisaj „natural” al României
Balastierele abandonate sunt noul decor „turistic” al țării: gropi uriașe, peisaj apocaliptic și, bonus, un cocktail chimic la subsol. Nu sunt doar niște cratere inestetice lăsate după exploatarea de agregate, ci adevărate bombe ecologice cu fitilul băgat direct în pânza freatică, dezvăluie Cotidianul Național într-un articol semnat de jurnalista Claudia Marcu.
În lipsa unor lucrări reale de refacere a terenurilor și a unui control care să fie altceva decât o bifă pe hârtie, aceste spații se transformă în depozite ilegale de mizerii toxice, cu riscuri majore pentru sol, apă și comunitățile din jur. Întrebarea logică, dar și comică în sine: cine răspunde pentru gropile astea și cine verifică dacă oamenii nu beau, la propriu, chimicale la pahar?
Balastiera – noul tomberon național „eco”: pui de toate și astupi cu puțin pământ
Sindicaliștii din Apele Române trag semnalul de alarmă – și pare că-l aud doar pereții. Ei avertizează că, acolo unde „se fac” lucrări de readucere a terenului la starea inițială, acestea înseamnă, foarte des, altceva: umplerea gropilor cu deșeuri toxice. Apoi un strat subțire de pământ la suprafață, ca o glazură pe tort. Tort funerar, pentru mediu.
Conform celor relatate pentru Ziarul Național, verificările fie se fac superficial, fie deloc, iar rezultatul este simplu și sinistru: otrăvirea apelor, atât subterane, cât și de suprafață. Nu o spun ecologiștii „panicați”, ci o confirmă și Curtea de Conturi, care a descoperit că Autoritatea pentru resurse minerale nu are nici măcar o evidență clară a garanțiilor pentru refacerea mediului. Cu alte cuvinte: bani „garantați” pe hârtie, terenuri „refăcute” doar în PowerPoint.
„Gaura” – simbolul național: săpată de balastieră, umplută cu mizeria tuturor
Conducerea Sindicatului Mureșul Apele Române (SMAR) a semnalat că lucrările de refacere a mediului la balastiere sunt un mare „așa nu” devenit normă. Nicio inițiativă serioasă din partea autorităților, doar tăcere și praf – când nu e nor de chimicale.
Ziarul Național a tot atras atenția, de ani de zile, asupra dezastrului ecologic lăsat în urmă de balastiere. Iar explicația președintelui SMAR, Cornel Brișcaru, este demnă de manualul de „cum să îngropi orice”:
„La balastiere sunt două probleme:
una este gaura care este lăsată la nivelul terestru și a doua, care este și mai gravă, este că în interiorul acelor găuri sunt introduse, pentru a fi acoperite, din loc în loc, tot felul de deșeuri extrem de toxice, iar deasupra se pune pământ, pentru așa-zisa readucere la starea inițială a terenului. Iar mizeria pe care o conțin aceste deșeuri se transferă în straturile de apă freatică”.
Traducere pamfletară: România sapă gropi pentru balast, apoi le umple cu gunoi, toxice și ce mai au firmele prin curte, după care pune un strat de pământ „de poză” și declară zona „refăcută”. O operațiune de tip: „Nu se mai vede? Atunci nu există!”
Garda de Mediu – paznicul care vine după ce s-a terminat meciul
Sindicaliștii din Apele Române spun clar: cineva ar trebui să supravegheze ce se bagă în acele gropi. Nu doar să bifeze că „s-a umplut groapa”. Pentru că, din acele cratere, otrava ajunge în pânza freatică, afectând fântânile, râurile și pârâurile. Nu metaforic, ci efectiv.
Gropile au 2, 4, 5, 7 și chiar 10 metri adâncime, iar în ele se introduc, potrivit președintelui SMAR, „materiale foarte periculoase, care fac transfer de substanță periculoasă în apa freatică”. Cornel Brișcaru spune negru pe alb, pentru Ziarul Național, că Garda de Mediu ar trebui să controleze cum sunt aduse la starea inițială terenurile cu balastiere.
Doar că, ne arată realitatea, Garda de Mediu pare să joace rolul spectatorului: se uită, când își amintește, la reluare. Între timp, gropile se umplu cu „surprize”.
Ori le lasă cratere, ori le umplu cu otravă: ecologie made in România
Ideal ar fi ca, după ce operatorul economic a exploatat balastiera, să vină frumos cu pământ vegetal curat și să refacă terenul. Cam așa scrie în manual. În realitate, spun sindicaliștii, există două tipuri de „balastiere post-mortem”:
- cele lăsate de izbeliște – niște răni deschise în teritoriu;
- cele „aduse la starea inițială” – dar doar la suprafață, pentru că în interior stă dosit material periculos pentru mediu, pentru apa freatică, pentru toată lumea.
Cornel Brișcaru explică, cu un realism crud, pentru Ziarul Național:
„Acolo sunt ascunse niște materiale pe care nu au unde să le ducă, sau, dacă le-ar duce în altă parte, ar costa foarte mult. Și atunci bagă în gropi toate mizeriile și deasupra pun 10-15 cm de pământ luat de pe un ogor și nu verifică nimeni ce e băgat în interior”.
Pe românește: balastiera e groapa universală de „nu am ce să fac cu asta”. Textile, deșeuri medicale, resturi de tot felul – exact ce spune și Brișcaru că ar trebui să NU existe acolo. Iar controlul? Teoretic, prezent. Practic, absent sau complet decorativ.
Curtea de Conturi: banii de garanții există pe hârtie, mediul – în moarte clinică
Curtea de Conturi intră în scenă și strică decorul oficial al „totul este sub control”. Constată că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon nu are o evidență actualizată a garanțiilor financiare de refacere a mediului. Nici măcar un proces clar de monitorizare, care să coreleze garanțiile cu expirarea licențelor și cu stadiul lucrărilor de închidere și refacere a mediului.
Pe scurt: nu știm exact câți bani sunt, pentru ce sunt, când trebuie folosiți și dacă au fost folosiți vreodată cum trebuie.
Curtea de Conturi mai arată că verificările privind lucrările de refacere a mediului se fac, în principal, când operatorii economici cer restituirea garanțiilor. Adică nu există un control periodic serios; există doar reacție, când cineva vrea banii înapoi. Abordare „reactivă”, cum scrie în raport. Abordare „las-o că merge și-așa”, cum se traduce în teren.
Peste 100 de milioane de lei – bani blocați, terenuri „fantomă”, obligații în aer
Curtea de Conturi semnalează existența a peste 100 de milioane de lei în sold, reprezentând garanții neinventariate. Asta deschide un risc uriaș: unele dintre aceste garanții pot fi legate de lucrări finalizate, pentru care nu a cerut nimeni restituirea, dar nici nu s-a făcut inspecția la fața locului, nici recepția lucrărilor, nici verificarea condițiilor de mediu.
Pe românește:
– nu știm dacă terenul a fost refăcut;
– nu știm dacă apa mai este potabilă;
– nu știm dacă titularul licenței și-a făcut treaba;
– dar știm că există niște bani blocați și un munte de necunoscute.
Potrivit raportului Curții de Conturi, există riscul ca valoarea garanțiilor să nu acopere, nici măcar teoretic, costurile reale pentru refacerea mediului necesare închiderii și ecologizării. Adică am făcut „garanții low-cost” pentru un dezastru full-option.
Concluzie pamfletară: sub pământ, nu doar apă – și o groază de mizerie oficial acoperită
Mesajul sindicaliștilor din Apele Române, al Curții de Conturi și al presei care documentează aceste situații – Cotidianul Național, prin Claudia Marcu, și Ziarul Național – e mai clar decât apa pe care n-o mai avem curată: balastierele nu sunt doar relicve industriale, ci gropi comune pentru deșeuri toxice, bani neclar gestionați și responsabilități îngropate.
Cornel Brișcaru, președintele SMAR, rezumă esențialul: Garda de Mediu ar trebui să se asigure că în găurile cu volume foarte mari nu se aruncă textile, deșeuri medicale și „tot felul de mizerii”. Dar câtă vreme groapa se umple, hârtia se semnează, banii stau neclari într-un sold, iar populația bea apă „cu surprize”, România reușește performanța unică de a transforma balastierele în monumente naționale ale nepăsării toxice.
Sub 10-15 cm de pământ „curat”, se află adevărata hartă a României „ecologizate”: gunoiul îngropat, banii blocați și instituțiile care veghează… din birou.
