Multe esecuri bancare, in urma prabusirii pietei de valori, vor duce la un colaps al intregului sistem financiar american. Multe intreprinderi nu au supravietuit incetinirii economice, iar rata somajului a explodat (mai mult de o treime din forta de munca in 1933). In plus, pentru a compensa consecintele economice ale Primului Razboi Mondial, majoritatea tarilor au imprumutat de la Statele Unite.

Confruntat cu amploarea crizei sale, guvernul SUA a cerut rambursarea acestor datorii, lasand mai multe tari ruinate sau in imposibilitate de plata. Acesta este modul in care prabusirea pietei bursiere din SUA a dus la o recesiune globala.

Criza subprime din 2008 este al doilea moment important de criza al economiei mondiale. Fara a intra in prea multe detalii, este esential sa se explice ce este un „subprime” pentru a intelege aceasta criza. Atunci cand o persoana cumpara o proprietate, de cele mai multe ori apeleaza la un imprumut bancar ipotecar, rambursat lunar printr-o rata plus dobanda. In cazul in care exista un risc major ca acel credit sa nu mai poata fi ramnursat, se intra in situatia de subprime.

In anul 2000, aceste credite ipotecare subprime au devenit neobisnuit de populare. Institutiile de credit ofereau stimulente importante pentru ca gospodariile sa cumpere o casa, iar investitorii considerau ca sectorul imobiliar prezinta un risc redus, avand in vedere garantia oferita de ipoteca proprietatii subiacente in caz de nerambursare. Pentru a intelege ce a declansat colapsul este necesar sa evidentiem si amploarea operatiunii de securizare.

Cea mai simpla definitie a acestei operatiuni este transformarea activelor bancilor (de exemplu, imprumuturile pe care le-au acordat) in titluri de valoare, si anume un „produs bancar” care este cumparat si vandut pe piata. In anul 2000, cererea pentru aceste valori mobiliare pe baza activelor bancare subiacente a crescut atat de mult incat bancile au decis sa imprumute mai mult.

Pentru a face acest lucru, era nevoie de active mai mari, adica sa recurga la imprumuturi mai mari si mai riscante ce deveneau subprime. In 2006, subprime a reprezentat 600 miliarde dolari, sau un sfert din totalul creditelor distribuite in Statele Unite. In acelasi an, neindeplinirea obligatiilor de catre americanii care au subscris la aceste credite subprime s-a inmultit; si chiar si cu asigurare ipotecara, creditorii sunt in imposibilitatea de a vinde aceste proprietati imobiliare a caror valoare a fost umflata de efectul speculativ.

Prin urmare, investitorii nu mai cumpara titluri bancare; si ajung cu datorii riscante pe care nimeni nu le mai vrea. Inca din 2007, pierderi semnificative au inceput sa slabeasca bilanturile bancilor.

In septembrie 2008, Lehman Brothers, una dintre cele mai puternice banci de investitii americane, intra in faliment. In lunile care au urmat, criza sa raspandit in restul lumii ca urmare a faptului ca investitorii si bancile din mai multe tari au cumparat titluri SUA de valoare subprime. Fiecare stat a cheltuit miliarde de dolari pentru a-si salva bancile de la faliment, altfel toti deponentii ar fi fost ruinati.

Criza Covid 2020 este diferita. Ultimele doua crize majore au fost rezultatul lipsei reglementarii financiare, in special in ceea ce priveste acordarea creditelor. In schimb, criza cu care ne confruntam astazi isi are radacinile in pandemia Covid-19, care, prin masuri de izolare si distantiere, ataca in primul rand economia reala. In plus, in timp ce crizele din 1929 si 2008 au demonstrat rolul crucial al Statelor Unite in globalizarea financiara, criza din 2020 confirma rolul esential al Chinei in globalizarea industriala.

Chiar daca nu au aceeasi origine, criza actuala va avea, potrivit multor economisti, consecinte mult mai grave decat criza financiara din 2008. Ceea ce este nou este ca toate sectoarele de activitate sunt afectate in prezent, intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri) sunt in prima linie, ne dispunand de numerar pentru a compensa inchiderea brusca a activitatilor lor.

Este posibila o revenire mai rapida din criza covid decat in timpul crizelor din 1929 si 2008? Parerea analizelor citate mai sus este ca actuala criza va fi controlata in mare masura de politici de sanatate menite sa protejeze populatiile, care pot influenta dinamismul atat al cererii, cat si al ofertei. In al doilea rand, aceasta va depinde de starea ramurilor productie materiale dupa criza ca si de dinamica fortei de munca.

In ceea ce priveste ramurile si sectoarele economice, toate tarile s-au angajat atat in politici monetare, cat si fiscale de o amploare istorica fara precedent, pentru a reduce riscul de distrugere a capitalului legat de falimentele intreprinderilor. Desi se preconizeaza ca investitiile vor fi slabite temporar in timpul crizei, redresarea economica ar trebui sa fie facilitata in mare masura de mentinerea in stare de functionare a utilajelor si structurilor ramurilor de productie si servicii (ex: horeca, transport aerian, turism etc.)

In ceea ce priveste forta de munca, reactiile diferitelor tari sunt foarte contrastante si legate de diferitele contexte institutionale. Unele, cum ar fi Statele Unite, parasesc in mare masura mecanismele de piata pentru a trece la concedieri mari si o crestere brusca a inregistrarilor de somaj, expunand lucratorii afectati la riscuri economice, precum si la pierderea capitalului uman, dar facilitand realocarile fortei de munca in momentul redresarii.

Altele, cum ar fi Franta, au desfasurat masuri de protectie puternice, dar costisitoare ca somajul partial, care faciliteaza pastrarea locurilor de munca. Din acest punct de vedere, masurile luate de institutiile multilaterale pentru stabilizarea tarilor in curs de dezvoltare (moratoriu al datoriei, imprumuturi FMI etc.) sau cooperarea dintre tari pentru a limita tensiunile financiare (inclusiv swap-ul intre bancile centrale in dolari) ar putea contribui la reducerea socului de incertitudine care caracterizeaza aceasta criza. Confruntate cu amploarea socului economic si financiar al coronavirusului, guvernele marilor puteri au fost, de asemenea, foarte reactive si nu au facut economie de mijloace.

Donald Trump a lansat un plan de revigorare, in timp ce multe tari importante (Marea Britanie, Franta) au implementat masuri importante. Germania intentioneaza sa aloce 822 miliarde de euro de imprumuturi ce vor fi puse la dispozitia intreprinderilor si angajatilor, cu scopul de a sprijini economia in timpul crizei.

Este posibil si un alt scenariu mai favorabil: cel al unei acceleratii a productivitatii care rezulta dintr-un soc provocat de accelerarea informatizarii si a tehnicilor digitale favorizata de perioada de izolare si de teleworking. Acest lucru se traduce, de exemplu, intr-o dezvoltare masiva a teleworking-ului care ar putea reprezenta, aproximativ 40% din locurilor de munca in Europa si 34% in Statele Unite ale Americii. Aceste forme de munca economisesc timp (in special transportul) dar perturba cererea de bunuri imobiliare comerciale si de office.

Trebuie totusi subliniat ca acestea se intampla intr-o lume in care datoriile nu au fost niciodata mai mari. Un deceniu de rate foarte scazute ale dobanzilor, initiate de marile banci centrale, a incurajat gospodariile, afacerile si statul sa se imprumute masiv. Potrivit Institutului International de Finante, care include aproximativ 450 de banci importante din intreaga lume, valoarea totala a datoriei globale a atins un maxim in al treilea trimestru din 2019, de 253 de trilioane de dolari, de aproape trei ori PIB-ul mondial.

Exista inca multa lipsa de predictibilitate in ceea ce priveste viitorul economiei mondiale. Raportul dintre tendintele negative si cele pozitive nu este inca in pozitia de a ne da garantia iesirii din criza Covid mai repede si mai bine in comparatie cu crizele anterioare.

Mircea Cosea