Featured
Palma și brânciul
Lunea trecută, când afirmam că prezența la vot „va atinge cu greu 30%”, contrazicând optimiștii politici care profețeau aiurea un procentaj de 40-45%, puneam absenteismul pe seama prea multelor nemulțumiri ale populației, ca și a campaniei electorale de doi lei pe care o oferiseră partidele.
Departe de mine gândul de a mă bucura că m-am înscris în marja de eroare, dar cred că semnalul dat de electorat oamenilor politici, cel mai sever de după ‘89, trebuie perceput ca atare și urmat de măsuri în consecință. Avem în față aproape patru ani fără alegeri (dacă nu cumva vor apărea și niște anticipate, care nu pot fi excluse!), așa că circul parlamentar și vorbăria goală, de care ne-am săturat, trebuie să lase loc adevăratei modernizări a României, predicată și promisă de toate formațiunile care s-au perindat la putere în aceste trei decenii. Mai ales că, iată, încheiem anul într-o criză sanitară fără precedent, ne paște și una economică de anvergură similară, așa că trebuie să ne mișcăm cât mai repede și mai concret, lucru complicat o dată în plus de demisia lui Ludovic Orban și de nominalizarea ca premier interimar a generalului (r) Nicolae Ciucă.
Sigur, ex-premierul Orban și-a depus demisia de onoare (nu înainte însă de a fi urcat în Dealul Cotrocenilor pentru… 8 minute, după cum se aude), plătind în acest fel pierderea alegerilor și oalele sparte. Cabinetul său – gândit inițial doar pentru termen scurt, ca să pregătească alegerile anticipate! – a fost unul de încropeală, cu prea mulți neaveniți, pe care presa i-a și făcut harcea-parcea, pe bună dreptate, în anul care s-a scurs. Și totuși, premierul Orban a refuzat să-i înlocuiască rapid pe Ion Ștefan, Monica Anisie, Violeta Alexandru sau Bogdan Gheorghiu, ca să dau doar câteva exemple. Că peste guvernul liberal s-a prăvălit apoi și pandemia, cu toate nenorocirile ei, e la fel de adevărat și se adaugă explicațiilor privind distanțarea electoratului, dar lista motivațiilor e infinit mai lungă.
Aici se adaugă circul alocațiilor, al pensiilor, închiderea școlilor, a piețelor, scandalul spitalului de la Piatra Neamț, ca să nu mai vorbim și despre răfuiala absolut prostească și cu Biserica, în preajma sărbătorilor de iarnă. Cu fiecare dintre ele, Cabinetul Orban și implicit PNL-ul mai pierdeau câte ceva și mi se pare greu de crezut că liberalii nu erau conștienți de această continuă scădere. De aici şi ofensiva electorală disperată – evident, neconstituțională și amendată ca atare inclusiv de observatorii OSCE! – declanșată de președintele Iohannis. Era perfect vizibil că șeful statului încerca să salveze liberalii de la dezastrul înfrângerii după un singur an de guvernare, președintele asumându-şi acest risc politic deloc neglijabil. Calculele sale s-au dovedit însă greșite, de vreme ce, aruncând permanent responsabilitățile pe seama… PSD-ului, efectul avea să fie exact invers, trezind din letargie electoratul social-democraților, dar nereușind să capaciteze în aceași măsură și alegătorii liberalilor!
Și, drept urmare, palma zdravănă primită de PNL la aceste alegeri a fost recepționată în mod egal și de Klaus Iohannis, în calitatea sa de prim agent electoral al liberalilor. Fapt recunoscut, de altfel, de chiar șeful statului, în speech-ul de luni seară, când a început enumerarea responsabililor înfrângerii cu el însuși! Nu l-a iertat însă nici pe Orban, care s-a ales cu…brânciul de la Palatul Victoria, iar în compensație pare că va fi răsplătit cu dregătoria de Mare Vizir al Camerei Deputaților! Pe de altă parte, Iohannis a scăpat de hărțuirea tandemului Ponta-Tăriceanu, care au ratat pragul electoral, în timp ce PMP-ul lui Traian Băsescu va trece linia de sosire gîfâind, dar prinzând totuși parlamentul, exact ca în urmă cu patru ani!
Numirea generalului Ciucă în funcția de premier interimar e semnalul clar că va fi ministrul apărării și în viitorul guvern. Nu cred însă în posibilitatea de a fi și prim-ministru, cum exclud categoric și varianta retragerii acasă a lui Vasile Siegfried Mureșan, portavocea PPE-ului de la Bruxelles. Cum să-l rupi de Mutti Merkel tocmai pe el și să-l aduci la tăvălit în cloaca politică de la București? Cel mai nimerit pentru Palatul Victoria mi se pare Ilie Bolojan, gospodarul de la Oradea, care a fost la un moment dat chiar vicepreședinte al PNL, poziție din care s-a retras de bunăvoie și nesilit de nimeni, ca să se întoarcă în orașul său natal și să facă toate minunile pe care le-a reușit acolo.
Mai circulă și zvonul că în cărți pentru funcția de şef al guvernului ar fi și Eduard Hellvig, cel care a reformat SRI-ul, dar nu cred că va fi dislocat de acolo. Decât, poate, pentru a-l schimba pe predecesorul său, George Maior, ca ambasador la Washington! Aaa, și mai vrea o dată la „butoane” și Dacian Cioloș, premierul care a fericit… PSD-ul în 2016. Nici ca glumă proastă n-ar merge, dar eu îl sfătuiesc pe el, ca și pe Barna, să-și rezolve fuziunea și să pună de congresul partidului unificat. Trăgând eventual cu coada ochiului la… Nicușor Dan, fondatorul USR-ului, care se încălzește pe margine. Sau poate mi se pare mie!
Că PSD-ul a câștigat din nou alegerile, tot din opoziție, dă bine la palmares, dar în rest, nu e mare scofală, de vreme ce nu se alege cu nimic. Ciolacu anunțase din timp că nu-l interesează o guvernare cu liberalii, cu useriștii – nici atât, iar cu UDMR-ul poate doar la vreo moțiune de cenzură sau la anticipate. Până acolo, cu Rafila și Străinu-Cercel lideri parlamentari, social-democrații pot veghea la felul în care dreapta continuă să gestioneze pandemia și să pregătească vaccinarea, despre care cei doi chiar știu despre ce e vorba.
Și-acum, marea surpriză care este AUR și care a reușit această performanță mișcându-se spectaculos atât online, cât și în teren, door to door, adunând peste 500.000 de voturi! Naționaliști radicali declarați, ei vor trezi la viață Parlamentul, cum făceau și useriștii acum patru ani, vor hingheri puterea și UDMR-ul, cum făcea PRM-ul, vor apăra Biserica, cum făcea PNȚCD-ul, și vor contesta non-stop globaliștii, multinaționalele și Uniunea Europeană- potrivit lui George Simion, care a preluat din mers programul economic al lui Călin Georgescu, pe care AUR-iştii îl doresc prim-ministru. Cât despre pandemia de Covid-19, sloganul lor spune totul: „Jos masca!”…
Horia Alexandrescu
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Exclusiv
IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc
De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.
Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.
„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?
Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?
Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?
Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!
Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.
Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!
Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!
Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.
Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”
Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.
Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 9 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



