Anchete
Despre ,,neterminatii” de la Grupul de Comunicare Strategică

Faptul că grupul de cenzură și de manipulare auto-intitulat ,,Grupul de comunicare strategica” este condus de un neterminat din punct de vedere academic, nu mai este un secret. Însă, să continui să minți populația, în încercarea de a manipula adevărul, și anume că la 9 luni de la debutul pandemiei tu ai capacitate de testare de sub 40.000 pe zi (mai puțin decât Italia în martie), este inca o ticalosie. Spune grupul, condus de neterminatul academic: ,,Capacitatea de testare în luna martie a acestui an, la debutul pandemiei în România era de sub 100 de teste de prelucrare în fiecare zi”. Minte cu desăvârșire. Potrivit datelor centralizate de mine (începând cu 19 martie 2020 și până în 31 martie), în fiecare zi au fost raportate între 631 de teste (21 martie) și 3.311 de teste (20 martie), cu o medie în perioada analizată de 1.640 pe zi. Capacitatea de testare a fost tot timpul mai mare de 100 de teste/zi, pentru că, la aproape fiecare centru de testare, aceasta era capacitatea maximă la acel moment (100 de teste pe zi), or, România nu avea un singur centru de testare. Doar la Cantacuzino se putea face 200 de teste pe zi. Doar că, autoritățile erau ocupate să speculeze pandemia și să dea contracte prin atribuire directă la acoperitele lor, făcând nimic pentru populație. La inceputul lui aprilie, Italia (cu populatie de 60 de milioane) raporta într-o singură zi rezultatele a peste 56.000 de teste, nivel pe care ,,Grupul” și ,,speculanții” nu sunt în stare să îl atingă nici măcar la 9 luni de la debutul pandemiei. În prezent, Italia face peste 200.000 de teste, zilnic, iar autoritățile din România nu au ajuns nici măcar la capacitatea de testare din Italia de la începutul lui aprilie. Ăsta este adevărul! Nu minciuna neterminaților academic. In februarie ei inca dadeau 26 de ordonante de urgenta, iar printr-una, de care li s-a facut frica, incercau sa fraudeze de la bugetul de stat 300 de milioane de Euro in favoarea actionarilor privati ai bancilor BCR – Banca pentru Locuinte si Raiffeisen – Banca pentru Locuinte. Iată situația testelor din perioada 19 martie – 31 martie 2020. E 100 pe zi cum minte ,,Grupul” sau e mai mult?, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 10 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!