Uncategorized
Presa americană este liberă, independentă, obiectivă, fără „parti prisuri”/Și mai râd de dictaturi și de regimuri autoritare/Mori tu de râs de ce-i în ograda lor.

Presa americană este liberă, independentă, obiectivă, fără „parti prisuri”. Și nu e deținută în mare parte de high tech care are afaceri, by the way, și în China comunistă. Că Google nu făcea motor cenzurat pentru București și Apple nu face telefoanele la Buzău. Până acum, 112 de ziare și săptămânale și-au declarat susținerea publică pentru Biden și doar 4 pentru Trump. După câte vedeți, este echilibru. Nimeni n-are probleme la cap. Dacă număr și la ziarele universităților, magazine, jurnale științifice, pe politică externă, uniuni, sindicate, artiști, sportivi, orgaizații sportive, siteuri, companii, triburi, hollywood, cântăcioși, vedete, n-are sens și vă doare capul. Toți de la baba Hillary sunt la molia de Biden. Când am scris că nu e în majoritate deținută de high tech, normal, am glumit. Mai sunt și mici excepții. Practic, la alegerile astea, ca și cele trecute, sunt mai mulți competitori în cursă. Candidatul vs contracandidat, presă și sistem. Sau Candidat vs contracandidat, presă=sistem. Că așa e-n democrație. Așa zisa presă se cenzurează singură, minte singură, distorsionează singură, spune jumătăți de adevăruri tot ca să mai mintă puțin, se face că plouă când și dacă nu-i convine subiectul, își bagă vată-n urechi, își pune mai mulți ochelari de cal și devine în mod periculos unicul arbitru al adevărului, al factualului și realității, nelăsând cititorul să decidă pentru că nu mai prezintă informația primară. Și dacă nu, o cenzurează publisherul high tech. Libertate, independență, obiectivitate, free press. Și mai râd de dictaturi și de regimuri autoritare. Mori tu de râs de ce-i în ograda lor, precizeaza Sorina Ruxandra Matei. (Sava N.).
Administratie
Poliția de Frontieră Română intensifică pregătirea specialiștilor în analiza de risc, în perspectiva aderării la spațiul Schengen
Featured
„Cozile de topor” rusești se activează în România: Un europarlamentar AUR atacă democrația din Moldova
Featured
Poliția Română: Micile omisiuni, mari trădări? Sau invers?

Oare cum funcționează justiția divină în Poliția Română? Un polițist, transformat peste noapte în inamic public pentru o omisiune demnă de un fir de praf cosmic, este acum victima unei anchete disciplinare costisitoare. Crima sa? A uitat să anunțe că a renunțat la job-ul de instructor auto, o activitate aprobată și raportată în prealabil, dezvaluie cei de la Sindicatul Diamantul. Oare să fie acesta sfârșitul lumii sau doar o furtună într-un pahar cu apă plată?
Dubla măsură: Când balanța justiției se inclină periculos
În timp ce un polițist este crucificat pentru o neglijență minoră, amintirile ne poartă spre abateri mult mai grave, rămase nesancționate. Cum uităm de șeful Direcției Control Intern, surprins beat la volan în timpul serviciului, un eveniment demn de prima pagină a ziarelor, dar uitat rapid de justiția internă? Sau cum trecem cu vederea somnul adânc al șefului IPJ Neamț, Coman Gabriel, surprins dormind în bocanci la o ședință publică? Oare somnul face parte din fișa postului sau e doar o consecință a „operațiunilor speciale” împotriva liderilor sindicali incomozi?
Coman, somnul rațiunii naște monștri?
Dacă șeful IPJ Neamț își permite să doarmă în public, oare ce se întâmplă în intimitatea biroului său? Cât de adânc doarme el când trebuie să ia decizii importante pentru siguranța cetățenilor? Oare somnul său este un simbol al nepăsării sau doar o consecință a epuizării?
Imaginea Poliției Române, rușinea unei națiuni?
În condițiile în care o țară întreagă râde de somnul șefului IPJ Neamț, oare nu este pătată imaginea Poliției Române? Nu ar trebui destituit un om care pare depășit de responsabilități și trimis la un somn lung și odihnitor, departe de funcția publică? Oare cine va plăti pentru această rușine națională? (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 3 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 5 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 2 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 3 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!