MÎINE 

În parlament, vom avea parte, probabil, de un prim „seism” politic: se aşteaptă ca discursul primului ministru să conţină accente fulminante, iar surprizele se pare că nu vor lipsi…

EVRIKA

PROFEŢIE. „Vom putea înţelege mecanismul economiei de piaţă abia după primele 500 de falimente” – spunea un subtil observator si fenomenului. Să aibă, oare dreptate?

DOMNUL MINISTRU VICTOR STĂNCULESCU TRECE ÎN REVISTĂ… PRESA!

Atunci cînd şi-a consultat horoscopul pentru ziua de ieri, domnul general Victor Stănculescu, ministrul Apărării (născut în zodia Taurului!) a fost tentat să anuleze întîlnirea pe care urma să o aibă cu presa română si străină. De ce? Motive mai mult decît suficiente: „configuraţia astrală nefavorabilă; nervos, prost dispus; norocul vă ocoleşte aşteptaţi vremuri mai bune”. Cu toate acestea domnia sa a făcut abstracţie de recomandări şi a purces cu militărească hotărâre la întîlnirea cu cea care în ultima vreme nu s-a arătat prea favorabilă instituţiei şi reprezentanţilor săi: mass-media.
Si, cu o minuţie care pare să-i fie tipică, domnul ministru ne-a înfăţişat concluziile – ilustrate – ale unei analize statistice a celor apărute în presa română şi internaţională de-a lungul a numai două luni, între 15 august şi 15 octombrie. 
A început cu presa străină. 
Ziarul „Figaro“ relatează despre o posibilă lovitură de stat în România în care Stănculescu ar intenţiona să-l răstoarne pe Iliescu. Ba, mai mult ar fi încercat să-l întîlnească pe regele Mihai, fiind un adept convins al monarhie constituţionale. „Europa Liberă” comentează un articol din „Le Monde” în care este vorba despre „enigmaticul general Stănculescu” al cărui parcurs este pînă în prezent fără eroare” şi care „nu este lipsit de ambiţii”. Daily Telegraph semnalează „pericolul preluării puterii de către armată”: „Stănculescu a refuzat, Ia 11 octombrie, să excludă posibilitatea unei lovituri de stat militare”, iar armata „este considerată singurul organism capabil să menţină controlul”.
Nu numai presa străină esta însetată de senzaţional. Intre 15 august şi 15 octombrie, în 12 publicaţii bucureştene au apărut 176 articole, reportaje, convorbiri, note, informaţii şl chiar caricaturi avînd ca obiect armata. Si în publicaţiile din ţară au apărut 123 articole referitoare la acelaşi subiect. 
Din 299 de materiale, în 167 s-au făcut aprecieri tendenţioase şi denigratoare la adresa oştirii. Acest procent de peste 50 la sută este, se pare, cel care l-a îngrijorat pe domnul ministru, mai ales că în 47 dintre articole se făceau referiri directe la persoana sa. Mulţumind pentru atenţia pe care presa o acordă armatei, dinsul nu se poate considera, totuşi, satisfăcut de modalităţile în care se fac aceste aprecieri şi de neadevărurile flagrante pe care le vehiculează, si este tentat să pună acest lucru doar pe seama unei documentări superficiale. Şi, tocmai pentru ca astfel de situaţii să poată fi e-vitate, se ia hotărirea ca, Iunar conducerea ministerului să aibă cîte o întîlnire cu reprezentanţii presei. 
„Dorim să promovăm in continuare, consecvent dialogul şi nu intenţionăm să luăm măsuri împotriva celor care-şi expun deschis punctele de vedere” – spune domnul general şi remarca se adresează, în egală măsură, acelor voci discordante din interiorul sistemului. 
Ceea ce a urmat poate fi privit ca o profesiune de credinţă a armatei si a diriguitorilor ei, exprimată si cu alte prilejuri, în ciuda rumorilor şi a zvonurilor: „Doresc să asigur opinia publică de faptul că armata română este capabilă să fie garanţia ordinii de drept în statul român, să apere integritatea teritoriului naţional, suveranitatea şi independenta tării. Noi nu dorim să ne implicăm în acţiunile provocatoare Ia adresa armatei care pot fi în corelaţie cu altele ce vizează subminarea economiei naţionale şi destabilizarea vieţii politice ce a intrat, evident, pe un făgaş democratic. 
Cei care îşi afirmă patriotismul, trebuie să aibă în vedere, că interesele apărării naţionale cer ca aspectele negative care privesc armata sau alte instituţii ce asigură ordinea în stat să fie combătute, dar să nu fie făcute public fără o temeinică verificare”. 
Un proces, am putea spune meritat, la care este supusă acea parte a presei amatoare de senzaţional cu orice preţ. Pentru a cărui dezamorsare conducerea ministerului acţionează sistematic, prin măsuri proprii specifice, de democratizare internă fără ca acest lucru să devină apanajul unor organisme auto-numite, gen CADA sau GAMA. 
Despre a căror activitate în stilul caracteristic, colegii din presa străină sînt interesati în mod specific. Recoltînd de foarte multe ori date după ureche. 
Astfel, pentru reprezentantul urnei onorabile agenţii de presă, numărul membrilor fostei CADA se identifica cu procentul adepţilor acestui for-fantomă din întreaga armată” – o enormitate pe care o înghiţise cu un deplin calm… englezesc, limba în care a fost tradusă întreaga conferinţă de presă şi în care, asemeni altor demnitari români, domnul general ar fi putut să exprime direct şi poate chiar mai exact decît translatorul. 
Româna a rămas, însă, limba de bază în cara au fost comunicate în continuare măsurile toate pentru modernizarea armatei, pentru rezolvarea unor cereri şi petiţii (din păcate rămînind nerezolvate cereri ca aceea de a se alege… comandanţi de către colectivele de luptă sau ca femeile-militari să nu mai adreseze salutul obligatoriu), precum şi demersurile legislative facute la parlament. 
„Nu dorim să fim armata unui partid sau a unei formaţiuni politice” – a declarat în încheiere domnul ministru Stănculescu. 
De unde am tras concluzia că instituţia militară va continua să fie apolitică, neavînd deci interesul să ajungă la putere, indiferent de modalitatea în care ar putea fi realizat acest pas.

Octavian ANDRONlC

Ziarul Libertatea din 17 octombrie 1990 pag. 1-a ►

Guvern

Caricatura de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• Strict autentic

UN PARTICIPANT LA EVENIMENTELE DIN 13 IUNIE SE SPOVEDEŞTE!

Pe data de 15 octombrie 1990 am primit la redacţie vizita d-lui Vladu Ion-Paul, muncitor necalificat la întreprinderea „Vulcan”, care a participat la evenimentele din 13 iunie a.c. a fost arestat pe 16 iunie şi eliberat chiar în ziua cînd s-a adresat redacţiei noastre, ţinînd, neapărat, să spună numai adevărul despre evenimentele din acea zi…

– Cum aţi ajuns in Piaţa Universităţii?

– Am ieşit de la film, unde fusesem cu o prietenă şi am văzut scutierii care loveau cu brutalitate pe cei din Piaţa Universităţii. Blocaseră străzile cu maşini. Aceste lucruri se petreceau în jurul orei 15. La ora 17 a intervenit armata cu focuri de armă. Au căzut foarte mulţi dintre noi, aşa numiţii „golani”. În faţa acestei situaţii, pentru a ne apăra, mai mulţi demonstranţi au dat foc la maşinile care formau baraje.

– Aţi participat şi Ia asaltul Poliţiei Capitalei?

– Nu. La apelul făcut de la balconul Universităţii de Marian Munteanu, care ne-a cerut să intervenim pentru eliberarea celor arestaţi, o parte dintre cei aflaţi în piaţă s-au îndreptat spre sediul Poliţiei Capitalei, iar alţii spre Televiziunea Romană. Personal am rămas în Piaţa Universităţii, unde am demonstrat împotriva dictaturii totalitare ce se reaşeza în ţară. In jurul orei 17,00 am fost lovit la cap cu bastoanele de cauciuc ale poliţiei. „Măi golanelor” – ni s-a spus – o să vedeţi voi ce o să păţiţi că aţi dat foc Ia maşini, aici în Piaţa Universităţii”. Rănit la cap cu cămaşa plină de sînge, în jurul orei 18,00 am plecat acasă. În noaptea de 13 spre 14 am rămas acasă.

– Cind aţi fost arestat?    

– În timpul manifestaţiei, respectiv al evenimentelor din13 iunie, am fost văzut în Piaţa Universităţii de colegi de muncii de la „Vulcan”; veniţi acolo sub conducerea feseniştilor care ziceau că au venit din proprie initiativă: datorită lor am fost pîrît la Poliţie, iar pe data de 16 iunie, la ora 8,30 am fost arestat chiar în biroul directorului unităţii din Berceni a întreprinderii „Vulcan”, dl. Rişcă.

– Ce s a petrecut după arestarea dvs.?

– Am fost transportat la o unitate militară cu sediul în sos. Măgurele unde am fost grav molestat. ln aceeaşi zi am fost dus, împreună cu alţi arestaţi, la Circa 8 Poliţie, unde am stat arestaţi aproane o lună de zile. După două luni au venit membri ai unei delegaţii a Crucii Roşii Internationale, care ne-au vizitat si ne-au sfătuit să spunem adevărul despre cele întîmplate. Noi l-am spus, şi pentru asta am fost mutaţi, eu la Circa 7, de lîngă Cine-matograful „Mioriţa”.

– Cum au decurs interogatoriile şi ce părere aveţi despre învinuirile aduse?

– Mi-am recunoscut greşeala că am participat Ia o demonstraţie neautorizată, dar n-am fost de acord cu încadrarea legală, respectiv o eventuală condamnare între 5 şi 15 ani detentie, cum eram ameninţaţi. La această Circumscripţie de Politie (Circa 7 n.n.) si apoi la Penitenciarul din calea Rahovei nr. 37, am fost reţinut pînă azi 15 octombrie 1990 cind, spre surprinderea mea, în loc să primesc pachetul, ce îmi fusese aprobat, am fost eliberat.
La plecarea de la Poliţie mi s-a recomandat să nu mai particip la nici un fel de miting, indiferent că este sau nu autorizat, să nu mă adresez nici unui ziar spre a spune adevărul.
Pe timpul detenţiei am fost tratat mai rău decît deţinuţii din fosta nomenclatură – cepex, care, spre exemplu, aveau voie să-şi facă cafea dar noi nu…

Acestea sînt relatările, „spovedania” unui participant la evenimentele din 13 iunie a.c., pe care a ţinut să o acorde ziarului nostru şi pe care pentru autenticitate a ţinut să o semneze propriu, împreună, cu martorul său, participant Ia discuţie dl. Bogdan Vasile. Considerăm că orice, alte comentarii sunt de prisos.    

AMBIDEXTRU

UN DOLAR: 35 LEI

În legătură cu unele hotărîri ale guvernului României, discutate şi adaptate la şedinţa de săptămîna trecută, domnul Eugen Dijmărescu, ministru de stat însărcinat cu orientarea economică, a făcut următoarele precizări unui redactor al Rompres cu privire la liberalizarea preţurilor şi noul curs al leului faţă de dolarul american: „La ultima şedinţă a guvernului s-a stabilit să adoptăm o hotărîne care vizează un program de liberalizare a preţurilor, bineînţeles în corelaţie cu un program de protecţie socială şi, în acelaşi timp, de a introduce corective legate de cursul monedei naţionale faţă de mişcările de pe piaţa financiară internaţională. Acest program se referă, în esenţă, în temeiul Legii nr. 15/1990, la o liberalizare a preţurilor in toate cazurile în care sint mai mult de 3 producători, iar pentru celelalte preţuri din economie stabilirea acestora în raport direct cu costurile.

Întrucît o foarte mare parte a materiilor prime, energiei şi materialelor care intră în consumul de bază al economiei naţionale provin din import, principala modificare adusă de această liberalizare constă în reflectarea gestiunii întreprinderii, a preţului corect oare se plăteşte de stat pe piaţa internaţională la cumpărarea acestor produse. Este vorba, deci, despre o reducere şi o eliminare a subvenţiilor pe care le suportă pînă în prezent bugetul de stat pe cheltuială normală, sau mai bine zis pe cheltuiala consumatorului. Devalorizarea monedei naţionale este o măsură menită să încurajeze stabilitatea preţurilor în economie şi, îndeosebi, în raport cu nivelurile a-cestor preţuri pe plan internaţional şi, în particular, din ţările învecinate. Aceasta urmează să însemne o scădere a valorii leului faţă de moneda americană de la 21 de lei la 35 de lei pe dolar, urmînd ca acesta să fie un curs unic al tuturor operaţiunilor comerciale şi necomerciale pentru toţi agenţii economici şi întreprinzătorii care fac afaceri în România. Am putea spune că prin aceasta deschidem drumul către o convertibilizare a leului, care va fi sprijinită în etapa următoare, tot în temeiul Legii nr. 15/1990, de organizarea licitaţiilor valutare, care vor fixa, pe baza raportului cerere-ofertă, un curs al monedei naţionale în raport cu devizele convertibile, apropiat de nivelul pieţei.

Noi ne propunem ca, începînd cu data de 1 ianuarie 1991, să introducem o convertibilitate parţială a leului, treptat, astfel încît să aşezăm economia naţională pe un făgaş cît mai sănătos. Ne propunem, aşa cum am stabilit la şedinţa de guvern, să introducem reforma preţurilor de la 1 noiembrie a.c., urmînd ca simultan cu aceasta să punem în aplicare un program de compensaţii; pentru veniturile personale şi, în acelaşi timp, să procedăm la o acordare a nivelului salariilor cu nivelul preţurilor de pe piaţă, pentru a nu afecta în mod serios nivelul de trai al populaţiei”. 

ACUZAREA ARE CUVÎNTUL (III)

Continuăm, aşadar, dialogul cu dl. procuror CONSTANTIN VIRGIL IVAN, director adjunct în cadrul Procuraturii Generale, pe tema gravelor acuzaţii aduse public acestei importante instituţii a statului. După ce a încercat, cu argumente şi date să demonteze ceea ce domnia sa susţine că este doar un mecanism al calomniei şi denigrării, interlocutorul nostru a făcut o seamă de dezvăluiri – să le zicem interesante – în legătură cu dl. Dan Ioan Mirescu, fost procuror susţinătorul, de mai multă vreme, alunul adevărat „rechizitoriu” la adresa unor „vîrfuri” ale Procuraturii.

– Din susţinerile dvs., din actele ce ni le-aţi arătat, rezultă că pînă pe la, mijlocul anilor ’80 dl. procuror Mirescu se făcuse vinovat de unele abateri disciplinare…

– Sînteţi eleganţi. Se făcuse vinovat de fapt de grave încălcări ale statutului său etic si profesional. Toţi cei care cu diferite ocazii, au făcut declaraţii în legătură cu comportamentul d-Iui Mirescu au dat numeroase amănunte în legătură cu chefurile la care participa, cu faptul că, de cele mai multe ori, domnia sa încheia aceste petreceri în stare de inconştienţă; provocată de consumul de alcool. Amicii săi au relatat pe larg şi modul în care procurorul Mirescu se „distra” în timpul acestor chefuri. Cele mai îndrăgite îndeletniciri la „şpriţ” erau „cu soţ si fără” (un joc de noroc bazat pe ultima cifră pară sau impară, a seriei unei bancnote, joc la oare se pare că era mereu cîştigător datorită bunăvoinţei partenerilor, interesaţi în a obţine sprijinul d-lui procuror în diverse cauzei şi… săritul peste mese.

– O nouă anchetă administrativă…    

– Da, anul şi ancheta. Rezultatul cercetărilor este relevant. Iată cîteva dintre concluzii: „A promovat şi întreţinut relaţii neprincipiale pe perioade îndelungate cu gestionari şi alţi lucrători comerciali de la CPADM Măgurele, CPADM Bucureşti şi magazinul „Unirea”. Parte dintre aceştia – Antones-cu Nistor, Antonescu Ştefan, Diaconu Constantin, Stănescu Cezar, Pencea Ştefan ş.a. – aveau antecedente penalei motiv pentru care nu aveau dreptul de la lege să conducă gestiuni; iar parte dintre ei au fost arestaţi preventiv sau chiar condamnaţi pentru fapte penale grave privind sustrageri din gestiune chiar în perioada în care Mirescu Dan Ioan efectua verificări la unităţile de care aparţineau cei în cauză. (Nistor Antonescu, Stănescu Cezar şi Pencea Ştefan). In virtutea atribuţiilor de serviciu, procurorul Mirescu, Dan-Ioan avea datoria să se intereseze îndeaproape de conduita gestionarilor respectivi şi să ia măsuri legale pentru a-i împiedica să continue activitatea infracţională. Totodată, el avea obligaţia să se abţină de la orice relaţii de natură materială cu gestioonarii în cauză (consumaţii la restaurantele gestionate de aceştia, ori aprovizionarea cu alimente care erau puse in consumaţie restrictiv, şi cu băutori alcoolice). Conduita sus-numitului din acest punct de vedere a fost de natură să pună la îndoială corectitudinea raporturilor pe care le-a avut cu gestionarii amintiţi şi să-i afecteze autoritatea conferită de calitatea de procuror”; „În perioada anilor 1979 -1985, Mirescu Dan Ioan a cultivat raporturi incompatibile cu calitatea de procuror, cu persoane de o moralitate îndoielnică sau condamnate penal, în anturajul cărora s-a afişat în localuri în mod repetat, ceea ce i-a diminuat prestigiul funcţiei”; „Cu ocazia cercetărilor efectuate, deşi a fost atenţionat, Mirescu Dan-loan n-a întrerupt relaţiile cu Telianu Marin (un element parazitar, condamnat în două rinduri pentru parazitism şi speculă) şi a continuat să-l viziteze la domiciliu, să meargă împreună la restaurant. In noiembrie 1985, cînd ambii fiind intr-un local public sub influenţa alcoolului, Telianu Marin i-a sustras o mapă conţinind lucrări de serviciu, pentru care Mirescu Dan-Ioan a trebuit să se deplaseze cu soţia noaptea la el acasă să-şi ia lucrările”.

– Constatările par a anticipa măsuri severe…

– Par. Pentru că şi în acest caz, „miracolul Mirescu” funcţionează. Adică în pofida unor constatări de o deosebită gravitate dl. Mirescu rămîne procuror. Încă un lucru curios care explică multe despre relaţiile, despre protecţia de care s-a bucurat domnia sa pe vremea dictaturii. Raportul din care am citat a fost întocmit pe 22 iunie

1886. In luna decembrie a aceluiaşi an, deci după circa 6 luni, la dosarul d-lui Mirescu apare un bileţel, semnat de şeful de atunci al serviciului personal. Ce scrie in bileţel: „Amînat soluţionarea conform indicaţiilor tovarăşului procuror general pentru 26.1.1987“.  In fine, în martie 1987 intervine şi sancţiunea: retrogradare în funcţie pe timp de 3 luni. O sancţiune în flagrantă neconcordanţă cu gravitatea faptelor stabilite. Sa pare că „banca de date” de care dispunea dl Mirescu despre „şefi“, şantajul practicat şi-au dovedit încă o dată eficienţa.

– Ce mai urmează?

– O perioadă de „cuminţenie”. După Revoluţie, însă, dl. Mirescu încalcă din nou în mod grav statutul său profesional, chiar legea. Cu ocazia anchetării unor persoane bănuite de activităţi legate de represiunea manifestanţilor din decembrie, procurorul Mirescu îşi permite comiterea unui fals grosolan. La expirarea mandatelor de arestare preventivă a unor inculpaţi. În loc să solicite procurorului şef prelungirea puterii mandatelor în cauză, domnia sa alege o cale mai „simplă”: face adrese la locurile de detenţie unde se aflau cei arestaţi atestind în fals că arestarea acestora a fost prelungită.

– Ce măsuri s-au luat în urma comiterii acestor ultime fapte relatate de dvs.?

– După cum ştiţi dl. Mirescu nu mai este procuror, pentru întreaga sa comportare, fiind scos, din cadrul instituţiei noastre…

Ziarul Libertatea din 17 octombrie 1990 pag. a 2-a ►

Ziarul Libertatea din 17 octombrie 1990 pag. a 3-a ►

AGENDA DIPLOMATICĂ

Cu prilejul participării la TIB ’90 a unor importante personalităţi ale lumii politice şi de afaceri, ieri şi alaltăieri, la reşedinţele ambasadorilor Italiei şi Franţei au avut loc dineuri la care a fost invitat un mare număr de personalităţi ale vieţii noastre politice- economice şi culturale. 
Domnul Luigi Amaduzzi, ambasadorul Italiei, s-a întreţinut cordial cu invitaţii, subliniind în dialogurile purtate importanţa acestui eveniment în desfăşurarea şi în strângerea relaţiilor bilaterale.
La rîndul său, domnul Renaud Viernal, ambasadorul Franţei, a salutat interesul deosebit – subliniat şi de prezenta la actuala ediţie a Tîrgului a domnului Jean Marie Roche, ministrul comerţului exterior – pe care cooperarea şi schimburile cu România l-au trezit în mediile de afaceri franceze exprimîndu-şi speranţa că aceasta nu va înceta să crească.    

Ziarul Libertatea din 17 octombrie 1990 pag. a 4-a ►

Dan Hăulică ambasador la UNESCO 

(A.F.P.)

Criticul de artă Dan Hăulică, redactor şef al revistei „Secolul XX“, a fost numit ambasador al României pe lingă UNESCO, la Paris, unde se află in prezent sediul acestei organizaţii.

D. Hăulică, de 58 de ani care şi-a prezentat scrisorile de acreditare la 17 octombrie, este primul ambasador la UNESCO după 1976. După această dată, ambasadorul României in Franţa îndeplinea şi această funcţie intr-o perioadă de relaţii încordate între România şi organizaţia mondială, marcată mai ales de distrugerea de către regimul Ceauşescu a patrimoniului cultural român şi de persecuţiile împotriva lui Sorin Dumitrescu, înalt funcţionar UNESCO, reţinut ani de zile în ţară împotriva voinţei sale.
D. Hăulică, el însuşi supus persecuţiilor de către poliţie sub regimul lui Ceauşescu, care pină la urmă i-a suspendat revista, a declarat agenţiei France Presse că numirea lui demonstrează voinţa României de a relua dialogul cu intelectualii şi de a-şi regăsi locul în cultura europeană.
În vederea marcării noilor relaţii dintre România şi UNESCO va fi prezentat un mare spectacol muzical şi teatral român.
Guvernul da la Bucureşti, a arătat în continuare D. Hăulică, a făcut demersuri pentru a fi la zi cu contribuţiile la UNESCO, plătind datoria pînă la începutul acestui an.
Pe de altă parte, Bucureştiul a solicitat înscrierea pe lista patrimoniului  mondial al UNESCO a mai multor
monumente româneşti, iar Delta Dunării va fi inclusă printre zonele decretate „rezervaţii ale biosferei”.
La puţin timp după căderea regimului Ceauşescu, UNESCO a organizat operaţiunea „Cărţi pentru România”, care a permis trimiterea a mii de volume în bibliotecile româneşti.
D. Hăulică, autor a numeroase cărţi de istorie a artei, a prezidat pînă în 1984. Asociaţia internaţională a criticilor de artă (AICA), dată după care este preşedinte de onoare. La ora actuală , este preşedintele Comisiei române pentru cultură.
La primul festival internaţional de artă al Centrului Pompidou, revista „Secolul XX“, care a ajuns la numărul 300, a primit premiul pentru cea mai bună revistă de artă.

Primul ministru suedez doreşte să vină în ajutorul orfanilor români

(France Presse)

Primul ministru social-democrat suedez, Ingvar Carlsson, a relevat că i-a adresat o scrisoare preşedintelui României, Ion lliescu rugîndu-l să facă tot ce poate în vederea ameliorării situaţiei orfanilor români şi pentru a-l pune la curent cu intenţia guvernului suedez de a ajuta aceşti copii.
„Fac, personal, apel la dvs. Amîndoi am semnat o convenţie pentru apărarea drepturilor şi bunăstării copiilor, în cadrul căreia ne-am luat angajamentul să ne preocupăm de ei, şi, în mod special, de soarta copiilor care trăiesc în condiţii dificile, şi anume orfanii şi handicapaţii”, a arătat Carlsson in scrisoarea sa, pe care a remis-o ambasadei române la Stockholm.
„In această ultimă săptămînă, milioane de suedezi au putut vedea la televizor numărul mare de copii handicapaţi şi abandonaţi care trăiesc în condiţii nedemne pentru o fiinţă umană. În numele poporului şi al guvernului suedez, vă rog să faceţi uz de toată influenţa de care vă bucuraţi pentru a pune capăt calvarului acestor copii, deoarece şi el au dreptul la un viitor mai bun”, a declarat primul ministru suedez în scrisoare.
„Nu peste mult timp, guvernul suedez va lua legătura cu autorităţile române pentru a vedea ce putem face, cît mai repede posibil, pentru a uşura suferinţele acestor copii”, a adăugat Carlsson.

La Strasbourg se folosesc standarde diferite – Rezoluţia adoptată de Consiliul Europei în legătură cu cererea formulată de România

(Europa liberă – 3 octombrie) –

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a respins cererea României de a fi acceptată cu statut de invitat special pe lîngă organismul da la Strasbourg. Un proiect iniţial de rezoluţie, prezentat parlamentarilor, a fost reformulat în urma adoptării unor amendamente conţinînd, în forma sa finală, formulări mai nuanţate, în sensul unei moderări a tonului critic de la început. Adunarea Parlamentară se arată, insă, foarte îngrijorată de pericolul menţinerii Securităţii – practică incompatibilă cu procesul de reconstrucţie democratică a României.
Adunarea Parlamentară cere, în continuare, mai multe asigurări regimului de la Bucureşti, între care eliberarea tuturor celor arestaţu în urma evenimentelor de la Tîrgu Mureş şi Bucureşti, din martie şi respectiv iunie, publicarea rezultatelor anchetelor instituite pentru cercetarea evenimentelor şi răspunsurilor respective, respectarea libertăţii de expresie politică şi a presei. Se cer asigurări pentru respectarea drepturilor omului, pentru respectarea drepturilor tuturor minorităţilor şi garanţii pentru desfăşurarea unor alegeri locale democratice.
Deputaţii socialişti francezi şi spanioli, care au propus mai multe amendamente, şi-au retras în ultimul moment propunerile.

Oficialităţi ale Consiliului Europei au declarat la sfirşitul sesiunii că deputaţii socialişti francezi şi spanioli au recunoscut, în cele din urmă, că a-mendamentele lor nu au şanse să fie acceptate şi deci le-au retras. Deputaţii respectivi au declarat în Adunarea Parlamentară că parlamentarii de la Strasbourg au folosit standarde diferite, mai tolerante, atunci cînd au acordat statutul de invitat special, mai de mult, URSS, Bulgariei şi altor state est-europene, şi ele departe de a fi democraţii perfecte, fiind mai severi, acum, în cazul României.

Peste jumătate din cei 177 de membri al Adunării Parlamentare sînt de părere că organismul de la Strasbourg trebuie să-şi menţină poziţia severă faţă da regimul de la Bucureşti, pe care-l consideră un caz special.

(…) L-au cîştigat deputaţii care favorizează postura exigentă a Consiliului Europei faţă de România şi care au determinat, aşadar, şi votarea rezoluţiei cunoscute – deci, respingerea cererii româneşti de integrare la nivelul statutului. de membru plin sau invitat special, în cazul României, în Consiliul Europei.

În sfirşit, o ultimă modificare, acceptată şi impusă ca atare în rezoluţia finală; afirmă că Adunarea Parlamentară speră ea în ianuarie 1991 să fie întrunite condiţiile necesare pentru garantarea statutului de invitat special României. In acest scop, o Comisie a Consiliului Europei urmează să viziteze România în lunile care au mai rămas, urmînd o nouă audiere şi noi dezbateri care să pregătească răspunsul din ianuarie.

Respingerea cererii româneşti comportă cîteva, precizări absolut necesare:

– Se penalizează, astfel, un curs politic în care greşelile n-au fost urmate, de clarificări solicitate în ţară şi în străinătate.

– Luîndu-se notă de progresele indiscutabile înregistrate pe calea statului de

////////////////////////

ante, atunci cind au acordat statutul de invitat special, mai de mult, URSS, Bulgariei şi altor state est-europene, şi ele departe de a fi democraţii perfecte, fiind mai severi, acum, în cazul României.

Peste jumătate din cei 177 de membri al Adunării Parlamentare sint de părere că organismul de la Strasbourg trebuie să-şi menţină poziţia severă faţă de regimul de la Bucureşti, pe care-l consideră, un caz special.

Am asistat in aceste zile la dezbateri foarte vii şi contradictorii privind România, decizia de respingere a cererii româneşti fiind adoptată in urma unui compromis la care s-a ajuns greu. L-au cîştigat deputaţii care favorizează postura exigentă a Consiliului Europei faţă de România şi care au determinat, aşadar, şi votarea rezoluţiei cunoscute – deci, respingerea cererii romaneşti de integrare la nivelul statutului de membru plin sau invitat special, în cazul României, în Consiliul Europei.

În sfirşit, o ultimă modificare, acceptată şi impusă ca atare. In rezoluţia finală afirmă că Adunarea Parlamentară speră ea în ianuarie 1991 să fie întrunite condiţiile necesare pentru garantarea statutului de invitat special României. In acest scop, o Comisie a Consiliului Europei urmează să viziteze România în lunile care au mai rămas, urmînd o nouă audiere şi noi dezbateri care să pregătească răspunsul din ianuarie.    

Respingerea cererii româneşti comportă citeva precizări absolut necesare:

– Se penalizează, astfel, un curs politic in care greşelile n-au fost urmate de clarificări solicitate în ţară şi în străinătate.
– Luîndu-se notă de progresele indiscutabile înregistrate pe calea statului de drept, organismul de la Strasbourg nu poate critica, deocamdată, statul în care beneficiile democratice sînt ţinute, periodic, în şah de menţinerea unor structuri şi practici autoritare.
– Menţinerea Securităţii – de fapt, un paragraf din rezoluţia Consiliului Europei.
– Tratamentul discriminatoriu de presa liberă. Greutăţile create presei şi jurnaliştilor. Manipularea informaţiei transmise prin postul naţional de Televiziune.
– Semnificaţiile acestei decizii de respingere a cererii ţin de zona simbo-lismului diplomaţiei europene, fiind deci, predominant politice, fără implicaţii economice majore. Ajutorarea populaţiei româneşti în alimente şi medicamente şi sprijinirea forţelor autentic democratice nu sînt puse în discuţie.
– Opinia potrivit căreia e mai bine să înveţi democraţia din interiorul unor organisme democratice, decît exclus din ele. Neîncrederea niciodată n-a eşuat în a genera neîncredere. Este deci de dorit ca ţara noastră să fie integrată cît mai repede Europei şi să i se acorde întreaga încredere internaţională. Autorităţile române, a căror, sarcină n-a fost şi nu e deloc uşoară, puteau şi trebuia să facă mai mult pentru cîştigarea şi consolidarea acestei încrederi.

Învăţarea democraţiei se face mai uşor din interiorul unui organism democratic, dar începe şi se desăvirşeşte, cu adevărat, doar în interiorul statului democratic respectiv. Şcoala, este necesară, ştim cu toţii, dar numai dacă şi şcolarul îşi respectă calitatea făcîndu-şi bine lecţiile acasă. 

„România în casa lumii”, foloseşte materiale furnizate de ROMPRES şi alte surse.

Ultima oră, Ultima oră

PROCESUL „VLAD”

Ieri. Curtea Supremă de Justiţie – Secţia militară, a continuat audierea martorilor acuzării şi apărării în procesul generalului in rezervă Iulian Vlad, fost şef al Departamentului Securităţii Statului. Maratonul martorilor (au fost audiate pînă acum 30 de persoane) a adus la bară în cursul zilei, o serie de membri ai fostului Comitet Politic Executiv al CC al PCR, precum şi trei
foşti ofiţeri de securitate, au depus mărturii Silviu Gurticeanu, Ion Stoian, Ion Radu, precum şi Nicolae Andruţă Ceauşescu, Gheorghe Mortoiu şi Gheorghe Răbăcel. Martorii au fost chemaţi să răspundă la două întrebări şi anume: care a fost poziţia generalului Vlad în şedinţele CPEX din 17 şi 22 decembrie vizavi de hotărîrea fostului dictator de a se trage în manifestanţi şi dacă poziţia lui a fost de natură să influenţeze decizia luată de Nicolae Ceauşescu contra demonstranţilor.

Atît martorii acuzării, cît şi cei ai apărării au subliniat faptul că poziţia generalului Vlad în cursul şedinţei a fost de aprobare formală a deciziei de i se trage în mulţime, o aprobare dic-
tată, aşa cum sublinia Silviu. Curţicea-nu. din teamă, teama provocată de a-meninţarea cu plutonul de execuţie pentru neexecutarea ordinului anterior dat de dictator de a se reprima manifestaţia de la Timişoara. După’ şedinţa din 17 decembrie a CPEX – a spus acelaşi martor – generalul Vlad mi-a declarat că „orice s-ar întîmpla eu nu pot să dau ordin să se tragă”.

Un viu interes au stîrnit declaraţiile lui Ion Stoian, stopate la un moment dat de preşedintele completului de judecată, domnul general Adrian Niţoiu, care referindu-se la evenimentele de la Timişoara a relevat că existau informaţii care sugerau că evenimentele importante urmau să aibă loc în a doua jumătate a lunii decembrie în unele localităţi din Banat şi Ardeal. Era vorba de cereri neobişnuita de vie din partea unor corespondenţi străini de presă, de cereri de facilităţi din partea unor diplomaţi de a se deplasa în aceeaşi perioadă şi in aceleaşi localităţi, precum şi la- venirea unul număr mare de turişti străini Ia Timişoara, Arad, Cluj şi Sibiu, care au pătruns in ţară încâlcind acordurile privind micul trafic de frontieră. In acel moment filmul a fost întrerupt… Poate va fi reluat, aici; în sala tribunalului sau in altă parte. Oamenii trebuie să afle adevărul. 

Maratonul martorilor va continua azi, la orele 9;00.