Connect with us

Diverse

Securistii, intre ei, au ascuns si profitat de conturile lui Ceausescu/Acum poate o sa intelegem (in)actiunea comisiei „Isarescu”

Publicat

pe

O întâmplare petrecută în urmă cu mai  bine de doua decenii coroborată cu alte informații adunate ulterior, duc la o posibilă rezolvare a marii enigme postdecembriste referitoare la așa zisele ”CONTURI ALE LUI CEAUȘESCU”, conturi care, în realitate, n-au existat. Ceaușescu n-avea nevoie de conturi, ca Marcos sau alt dictator, pentru că el că stăpânea totul fără a fi însă proprietar pe nimic.

Conturile lui Ceaușescu erau de fapt, după opinia mea, Conturile lui Dan Voiculescu – parte din Conturile Securității.

Întâmplări și declarații aparent disparate recompun astăzi o ipoteză logică, dar de-a dreptul șocantă, în cazul în care se va și dovedi a fi adevărată: Imperiul lui Dan Voiculescu este construit pe relația cu ICE Dunărea, iar apoi pe cadavrul fostei unități acoperite a CIE, ascunse, după desființarea din 1990, nu în Romtehnica, așa cum s-a lăsat să se înțeleagă, ci în burta societății Crescent-Cipru, o altă firmă acoperită și ea, a aceluiași Serviciu român de Informații Externe. Cel puțin așa afirma – când era în viață – unul dintre foștii șefi ai CIE, chiar cel care a înființat ICE Dunărea în 1982.

Sigur, pentru astfel de afirmații Dan Voiculescu a fost, este, și va fi dispus să dea în judecată pe oricine le-ar face, mai puțin pe cei care l-au controlat direct, secret și legal. A făcut-o deja, de-a lungul anilor, a câștigat procese, înclusiv cu Băcanu, pe vremea în care acesta încă nu devenise sclavul unor interese mărunte, dar n-a reușit să bată logica elementară a faptelor.

A câștigat chiar și cu mine un proces, pentru că i-am zis securist și Nabab al Epocii de Aur, ba mai mult, am avut tupeul să-i spun în față că imperiul său ”își are fundația adânc infiltrată cu conturile Securității”. În acel proces, început pe vremea în care eram la Evenimentul Zilei, iar ziarul era de top, atunci, nu cum a  a juns astăzi, și în care mi-am permis să-l calomniez sugerând că ar fi fost securist (!), sau ”afacerist” (termenul a fost considerat jignitor față de tovarășul Voiculescu, de către judecătoarea Diana Iuliana Pasăre, ajunsă ulterior, evident!, la Înalta Curte de Casație și Justiție – o judecătoare iresponsabilă care a făcut de rușine Justiția românească, condamnând un ziarist că i-a spus securistului securist!), sau chiar NABAB AL EPOCII DE AUR, pentru că își permitea în plină dictatură a lui Ceaușescu să-și trimită neamurile (fiicele, nevasta și guvernanta) peste tot prin Europa, să le cazeze la cele mai bune hoteluri, iar de aceste sejururi să se ocupe, la ordinul său, chiar directorul general al Crescent, John Edgington, un papagal englez plasat de fațadă în fruntea unei societăți sub acoperire, Crescent, a câștigat peste 330 milioane lei. Bani buni pentru vremea aceea în care judecătorii erau corupți până în măduva oaselor de la mîna cu care încasau șpaga. Cum poți condamna un jurnalist, altfel decât luând șpagă, sub acuzația că l-a numit securist pe securistul Dan Voiculescu, sau afacerist, pe afaceristul Dan Voiculescu? Iată că s-a putut, detaliile picante ale cazului fiind prezentate de mine în materialul ”Odiseea CRESCENT (1): Cum am fost condamnat de o judecătoare coruptă pentru că l-am numit AFACERIST pe TURNĂTORUL Dan Voiculescu”

Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. Au apărut ipoteze noi, iar banii lui Voiculescu nu pot condamna ipotezele. Asta deoarece nu poți condamna logica, oricâți bani ai pune în joc.

Deocamdată, informațiile importante adunate pînă acum, referitoare la Voiculescu-Crescent, ar fi următoarele:

  1. Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanței Crescent-Grecia din București, la cererea, chipurile, a unui libanezo-grec numit Fouad Sanbar, așa-zisul patron al Crescent-Grecia. Numirea lui s-a făcut prin transfer de la ICE Vitrocim, la Oficiul ARGUS (firTooltipnullmă acoperită a Securității, aflată în coordonarea Direcției a III-a), condus de colonelul Dragoș Diaconescu.
  2. În 1984, Dan Voiculescu este numit director general al reprezentanței Crescent-Cipru (denumirea exactă este CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME (CYPRUS) LTD), un off-shore al aceluiași Fouad Sanbar, conform declarațiilor oficiale. Voiculescu avea mână liberă să decidă asupra tuturor afacerilor Crescent-Cipru și a filialelor sale din Austria (Eisenstadt) sau din oricare altă parte a lumii.
  3. Firma Crescent-Cipru a fost preferata Securității românești, prin unitatea militară ICE Dunărea, în comerțul exterior, ajungând, spre exemplu ca în 1987 să dețină monopolul importului de alumină al României, afacere supervizată personal de Nicolae Ceaușescu.
  4. Crescent-ul lui Voiculescu a fost, pentru ICE Dunărea (CIE), principalul beneficiar al exporturilor de ciment, uree, produse metalice, aluminiu.
  5. Pentru a înțelege cât de importantă a fost firma Crescent pentru Securitatea română, via ICE Dunărea, prezint câteva date furnizate de cei care au pătruns în arhivele ICE Dunărea: în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul CRESCENT-Cipru, 66,98% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale; tot în 1988, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE DUNĂREA a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale ROMÂNIEI; în 1989, ICE DUNĂREA (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT – Cipru 49,94% din volumul său total de export li aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale etc etc.
  6. Afacerile ICE Dunărea-Crescent au fost realizate fără dublarea actelor comerciale propriu-zise, cu operațiuni AVS, aspect care contravine flagrant practicii curente a ICE DUNĂREA și naște întrebări referitoare la avantajele părții române. Conform procurorilor, ”această stare de fapt și-ar putea afla explicația în realizarea unor importante deturnări de fonduri ce ar fi putut fi obținute – conform regulilor epocii – prin operațiuni AVS.

7 În arhivele ICE Dunărea, de la SIE, au fost descoperite, de către procurori, ”indicii conform cărora firma Crescent-Cipru a fost proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic public  de constituire a fost dublat de un act juridic secret)”

  1. Naș Leon, adjunctul șefului fostei Gospodării de Partid a declarat, conform informațiilor furnizate de mine în ”Averea președintelui”, că firma CRESCENT a fost o societate mixtă româno-cipriotă.

Informații consemnate din declarațiile lui Naș Leon, adjunctul șefului Gospodăriei de Partid, veteranul acelei instituții unde era angajat din 1946!

  1. 9. Același demnitar din fruntea Gospodăriei de Partid a mai declarat că societatea CRESCENT -Cipru a intrat  în competiție cu Oficiul Economic ”Carpați” (ce deținea ICE Carpați) instituție a Gospodăriei de partid, Crescent fiind chiar favorizată, în 1987, în competiția cu firma PCR, ICE Carpați . Culmea, această favorizare ne-a adus atunci un prejudiciu de peste 2,8 milioane de dolari. Asta deși, cum am dezvăluit în Averea președintelui, toți banii rezultați din această operațiune a Oficiului Carpați erau depuși într-un cont distinct de la BRCE, contul 134, cont la dispoziția lui Nicolae Ceaușescu, iar în 1987 Crescent a deținut monopolul la importul de alumină.

În 1987, s-au derulat în România două mari contracte referitoare la aluminiu. Cele două afaceri, consumate în paralel, constau în import de alumina (calcinata), prelucrarea acesteia la IA Slatina şi exportul aluminiului (blocuri) rezultat. Firmele importatoare (româneşti) implicate erau ICE Carpaţi şi ICE Mineralimportexport, iar partenerii străini ai acestora erau KAINES – Anglia, respectiv Crescent – Cipru. Contractul dintre Carpaţi şi KAINES (aprobat în mai 1987) prevedea importul a 50 mii tone alumina, la preţul de 140,4 $/to CIF Constantă. Celălalt contract, dintre Mineralimportexport şi Crescent (derulat în perioada aprilie -octombrie1987), era unul de „prelucrare” în România a cantităţii de 25 mii tone alumina calcinată, în fapt un import, la preţul de 172 $/to CIF Constantă (4.,3 milioane dolari). În perioada derulării celor două afaceri, între Carpaţi şi Mineralimportexport a avut loc un meci al depeşelor din care rezultă că operaţiunea încheiată de aceasta din urmă nu este avantajoasă. S-a propus anularea şi ieşirea din contractul încheiat cu Crescent – Cipru. Astfel, la solicitarea MICH, CIMNR şi IA Slatina, cu telexul nr.10987 / 20.05.1987, ICE Mineralimportexport a notificat firmei Crescent – Cipru anularea contractului încheiat. Totuşi, în mod inexplicabil, contractul cu Crescent s-a derulat integral, asta în vreme ce contractul ICE Carpaţi a fost parţial blocat de interese rămase obscure. Influenţele valutare negative ale contractului cu Crescent au fost de aproximativ 800 000 dolari la importul aluminei, şi de 1,5 milioane dolari la exportul aluminiului (prin ICE Metalimportexport). Astfel, favorizarea firmei Crescent ne-a costat 2,3 milioane de dolari” – rezumam eu, într-un articol din 1998, informațiile prezentate de un inspector general din Ministerul Finanțelor îngtr-o Notă din februarie 1990.

Iată mai jos și documentul original,  se demonstrează că SECURITATEA a fost, atunci, în 1987, mai tare decât PARTIDUL COMUNIST. Firma CRESCENT  a fost, adică, mai tare decât ICE CARPAȚI! – în dauna statului român.

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag1)

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag2) – un minus de 2,3 milioane dolari!

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român – pag 3 (Voiculescu trebuia anchetat încă de atunci)

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român: CRESCENT ”a avut, practic, monopolul importului de alumină în anul 1987”!

  1. Au fost identificate, în arhiva operativă a ICE Dunărea cazuri în care notele de protocol întocmite după încheierea unor negocieri comerciale îl menționează pe Voiculescu drept “membru al delegației române” (NC 5907 din 3 decembrie 1987, dosar 221, Protocol) și chiar membru al delegației ICE “Dunărea” (NC 1165 din 22 aprilie 1989, dosar 221, Protocol), ridicând mari semne de întrebare cu privire la posibila sa apartenență a ICE Dunărea (!)
  2. CRESCENT Cipru a fost acționară în cadrul firmelor grecești BALKANMAR și INTERMAR (navlosire). Cele trei companii dețineau, conform verificărilor efectuate, o poziție absolut privilegiată în relația lor comercială cu ICE “Dunărea”, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operațiunilor derulate de către Serviciul 6 (77% în 1988 și 62% în 1989).
  3. John Edgington – unul dintre ”proprietarii” CRESCENT menționați în actul public de constituire a firmei a declarat în 1989, în fața unei persoane din conducerea Băncii Centrale a  Ciprului, că societatea CRESCENT este proprietatea lui Nicolae Ceaușescu (vezi lucrarea mea, ”Averea președintelui”) și că el nu mai are nimic de a face cu această societate; se pare că această declarație ar fi fost menționată de către persoana respectivă pen coperta dosarului bancar; de altfel, în 1990, acel dosar nu se mai afla la locul obișnuit, ci în seiful Guvernatorului Băncii centrale a Ciprului! – declara avocatul Ion NESTOR în 1990, în urma unei deplasări făcute în mod special pe tema fondurilor deturnate, în Cipru, Grecia și Austria în perioada 8-18 mai 1990;
  4. În posesia comisiei experților canadieni s-a aflat o scrisoare a lui John Edgington adresată reprezentanței din București, prin care, în calitate de Proprietar al Crescent, afirma că ar fi semnat un formular de transfer al acțiunilor Crescent în alb, într-un singur exemplar, pe care l-ar fi încredințat reprezentantului din București, adică lui Dan Voiculescu, deși Fouad Sanbar a afirmat contrariul, anume că formularul în alb i-a fost înmânat lui și l-a completat cu numele său în ultima săptămână din decembrie 1989

Pe lângă acestea au apărut și alte informații care necesită însă o prezentare mai în detaliu.

Așadar,

  1. Dan Voiculescu s-a opus în anul 2000 declasificării de către CSAT a arhivei ICE Dunărea și cercetării de către procurori a documentelor din acea arhivă aflată la SIE. El a atacat, inclusiv prin organul său de presă, Jurnalul național, Hotărârea CSAT pe care a declarat-o ilegală, anunțănd cu litere de o șchioapă: CSAT ÎNCALCĂ LEGEA!

După cum se știe, Consiliul Suprem de Apărare a Țării CSAT) a decis, în 17 august 2000, la cererea șefului SIE de atunci, Cătălin Harnagea, declasificarea arhivei ICE Dunărea, o unitate militară (UM 0107) ce acționa sub acoperirea unei întreprinderi de comerț exterior. Mai mult, s-a decis și verificarea arhivei de către doi procurori special desemnați (unul dintre ei fiind Ovidiu Budușan). ”Pentru verificarea modului în care s-au încheiat și derulat contracte, convenții sau alte operațiuni comerciale și bancare cu aport valutar susceptibile că au adus prejudicii maeriale și financiare statului român, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție va desemna doi procurori  care să studieze arhiva fostei Întreprinderi de Comerț Exterior ”Dunărea”. verificările vor avea regim de confidențialitate până la deschiderea oficială a dosarelor penale privind activitățile penale derulate în cadrul Întreprinderii de Comerț Exterior ”Dunărea” (Art.2).

Hotărârea CSAT privind declasificarea arhivei ICE Dunărea, publicată de ziarul lui Dan Voiculescu, Jurnalul Național

Decizia semnată de președintele de atunci al CSAT, Emil Constantinescu, se baza pe o adresă a șefului SIE în care se afirma că ”pe parcursul activității desfășurate, prin Întreprinderea de Comerț Exterior ”Dunărea”, s-au încheiat și derulat contracte, convenții, alte operațiuni comerciale și bancare cu aport valutar, care au adus prejudicii materiale și financiare statului român”.

Sesizarea Directorului SIE către secretarul CSAT, din 1 august 2000

Deși n-a pierdut niciodată vreo ocazie de a se arăta deschis cercetărilor privind relația CRESCENT cu conturile generic numite ”ale lui Ceaușescu”, în fapt fiind conturi ale fostei Securități, Dan Voiculescu s-a opus categoric deschiderii arhivei ICE Dunărea, societate din relația cu care el și-a construit un adevărat imperiu economic într-un timp extrem de scurt.

Asta nu înseamnă decât că el s-a temut ca nu cumva să se afle ceva ce i-ar periclita poziția deținută în cadrul propriilor afaceri. De ce s-ar teme cineva de o verificare din partea unor procurori a arhivei comerciale a unei firme a Securității, sau chiar a arhivei operative a acesteia?!  Pentru că o astfel de cercetare ar duce la aflarea unor secrete ce trebuie apărate. În fapt, e vorba despre secretul lui Polichinelle: CRESCENT nu-i aparține lui Voiculescu, ea fiind, și după opinia mea, o firmă cel puțin mixtă a Securității, dacă nu în totalitate a fostei DSS. Iată, așadar, unde conduc toate informațiile care s-au adunat în ultimii 23 de ani despre relația Dunărea-Voiculescu-Crescent.

Toate informațiile despre adevărata relație a lui Voiculescu cu Crescent se află, (ori s-au aflat, dacă generalul Rotaru nu a pătruns în arhivele operative ale ICE Dunărea) în arhiva de la SIE a ICE Dunărea. Este opinia mea și ea se bazează pe mai multe argumente prezentate în materialele Odiseea Crescent (II) și Odiseea Crescent (III) de pe acest site, dar și în alte materiale publicate.

Iată ce declara Dan Voiculescu în cartea sa ”Adevărul despre CRESCENT” (publicată în anul 2001, când Ion Iliescu, noul președinte al Romțniei, a decis anularea hotărîrii anterioare de declasificare a arhivei ICE Dunărea, deci a resecretizat arhiva operativă!), referitor la pleașca de zeci sau sute de milioane de dolari care i-ar fi căzut pe cap, după ce unui arab (Mikhael Fouad Sanbar) i-ar fi căzut capul – la propriusub tirul gloanțelor pe o stradă din Grecia.

A apărut un testament al acestuia (Fouad Sanbar – nota mea), care a intrat în vigoare în anul 1995 (în timpul guvernului Văcăroiu – nota mea), o dată cu trecerea în nefiinţă a domnului Sanbar. Conform acestuia, toate bunurile firmei Crescent-Cipru vor fi transformate în lichidităţi în momentul în care protectorul testamentului, respectiv subsemnatul, îl va urma în eternitate pe binefăcătorul său (eveniment numit în testament “initiating event”). Sumele astfel obtinute vor fi distribuite în mod echitabil între membrii familiei sale, salariaţii Crescent-Cipru şi o fundaţie perenă, conform ultimei dorinţe a domnului Fouad Sanbar” – scrie Dan Voiculescu în cartea sa de povestiri.

ovestea cu arabul care, după moartea sa, i-ar fi lăsat moștenire lui Dan Voiculescu, o firmă a cărei valoare este de zeci sau sute de milioane de euro, în condițiile în care el avea o soție necăjită și doi copii handicapați, este o snoavă pe care o poți crede doar dacă ești sub influența alcoolului sau ai primit un ordin în acest sens. Nu cred că există cetățean arab, sau ne-arab, întreg la minte care să pună mai presus de Allah sau Dumnezeu și familie, pe Dan Voiculescu.

Prin urmare, testamentul de care vorbește Dan Voiculescu în cartea sa este o poveste de adormit vigilența Fiscului român sau chiar a Justiției române, care ar putea ancheta, spre exemplu, cum a intrat o firmă acoperită a fostei Securități (Crescent), deci a statului român, înființate departe de țară, în posesia unei persoane private.

Este posibil și ca ipoteza mea să fie o simplă aiureală, dar este a mea și mi-o susțin. Asta pentru că nu există o altă explicație reală a transferului acțiunilor și capitalului social al firmei Crescent către Dan Voiculescu, un simplu angajat al firmei, chiar dacă a deținut poziția de director general al reprezentanței din București a acesteia.

Raportul procurorilor care au cercetat arhiva ICE Dunărea ridică mari semne de întrebare cu provire la legalitatea tranzacțiilor, sugerând chiar că, așa cum arătat la punctul 7, Crescent ar putea fi o firmă românească. Iată, mai jos, pentru cei care n-au avut acces la el, raportul întocmit atunci de procurorul Ovidiu Budușan după vizita aprobată de CSAT în arhiva operativă a ICE Dunărea, raport din care am reținut doar partea referitoare la Crescent:

3. CRESCENT – Cipru

Din verificările efectuate referitor la parteneri de afaceri ai ICE “Dunărea” – în colaborare cu care aceasta a derulat contracte de valori  foarte mari – a fost identificată firma CRESCENT –Cipru. Aceasta a beneficiat în 1989 de livrări masive de ciment pe diferite relații (Spania, Republica Dominicană, Algeria), uree, produse metalice, aluminiu. Firma CRESCENT-Cipru a reprezentat pentru ICE “Dunărea” principalul beneficiar al exporturilor vizând produsele amintite, cu urmărirea și derularea livrărilor fiind însărcinate trei din cele șase servicii ale celei din urmă (3,4 și 6).

În urma evaluărilor exporturilor de ciment corespunzătoare anului 1986 (serviciul 6), nu au fost identificate cazuri în care valoarea mărfurilor livrate să nu fi fost încasată de la partenerul extern. Debitele au fost stinse în toate cazurile prin achitarea anticipată a contravalorii produselor livrate, prin acreditiv (L/C), transfer bancar sau prin compensare. S-au consultat în acest sens dosarele de facturi externe (pentru uz intern), dosarele financiare (dispozițiile de plată), extrasele de cont și notele contabile aferente (Anexa nr. 8).

În vederea stabilirii participării firmei Crescent-Cipru la realizarea volumului de afaceri al ICE “Dunărea”, a fost efectuată o evaluare a contractelor și a livrărilor efectuate în anii 1988-1989 de către compania românească în favoarea celei cipriote, prin intermediul Serviciului 6, – ciment și materiale de construcții – stabilindu-se următoarele (Anexa 9):

–           în 1988, ICE “Dunărea” (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul CRESCENT Cipru, 66,98% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale

–           în 1988, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE “Dunărea” a realizat 40%

din totalul exporturilor de ciment ale României (total export ciment 1988 – 3.325 mii tone/ Anuarul statistic al României, 1990; total export ciment ICE “Dunărea”/Crescent Cipru 1988 – 1.324.740 tone).

–           În 1989, ICE “Dunărea” (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT  Cipru 49,94% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale.

–           în 1989, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE “Dunărea” a realizat 26% din exporturile de ciment ale României (total export ciment 1989 – 1893,2 mii tone/Anuarul statistic al României, 1990; total export ciment ICE “Dunărea”/ Crescent Cipru 1989 – 493.227 tone)

–           în 1989, ICE “Dunărea” și CRESCENT Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităților livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor politice de la sfârșitul anului 1989 (Anexa nr.10)

Întregul volum de afaceri menționat mai sus a fost realizat fără dublarea actelor comerciale propriu-zise, cu operațiuni AVS (aspectul contravine flagrant practicii curente a ICE “Dunărea” și naște întrebări referitoare la avantajele reale ale părții române. Această stare de fapt și-ar putea afla explicația în realizarea unor importante deturnări de fonduri ce ar fi putut fi obținute – conform epocii – prin operațiuni AVS. Beneficiarul/beneficiarii acestor acțiuni nu au fost identificați).

Ca și în cazul firmei DOBIAS – Austria, există indicii potrivit cărora firma CRESCENT Cipru a fost o proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic de constituire era dublat de un act juridic secret). În consecință, statului român i s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile firmei, în raport cu ponderea sa de participare la capitalul social. (Precizăm în acest sens și informațiile furnizate de NAȘ LEON, adjunctul șefului fostei Gospodării de Partid, conform cărora CRESCENT-ul a fost o societate mixtă româno-cipriotă, și declarația lui JOHN EDGINTON, unul dintre “proprietarii” menționați în actul public de constituire a firmei – făcută în decembrie 1989 unei persoane din conducerea Băncii Centrale a Ciprului, conform căreia “CRESCENT” este proprietatea lui “CEAUȘESCU” (surse publice).

În același context, merită menționat faptul că relația dintre directorul sucursalei CRESCENT-Cipru (firmă străină, conform actelor publice de constituire) la București, DAN VOICULESCU, și ICE “Dunărea” a fost una foarte specială și atipică. Astfel, s-au identificat cazuri în care notele de protocol întocmite după încheierea unor negocieri comerciale îl menționează pe Voiculescu drept “membru al delegației române” (NC 5907 din 3 decembrie 1987, dosar 221, Protocol) și chiar membru al delegației ICE “Dunărea” (NC 1165 din 22 aprilie 1989, dosar 221, Protocol). De asemenea, cu ocazia primirii în anul 1988, de către ICE “Dunărea” a titlului de “Erou al Muncii Socialiste”, VOICULESCU expediază o telegramă prin care felicită firma parteneră în numele său și al colectivului CRESCENT (firmă străină!) pentru distincția primită.

Pe de altă parte, firma CRESCENT Cipru a fost acționară în cadrul firmelor grecești BALKANMAR și INTERMAR (navlosire). Cele trei companii dețineau, conform verificărilor efectuate, o poziție absolut privilegiată în relația lor comercială cu ICE “Dunărea”, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operațiunilor derulate de către Serviciul 6 (77% în 1988 și 62% în 1989). (Anexa nr. 9)

Pe lângă volumul mare de afaceri derulat cu firma CRESCENT – Cipru, o altă modalitate de favorizare evidentă a firmei cipriote consta în practicarea de către ICE “Dunărea” – în cadrul relațiilor contractuale directe stabilite cu aceasta sau a celor în colaborare cu alte foste Întreprinderi de Comerț Exterior – a unor niveluri de prețuri preferențiale. În acest sens a fost identificat un proiect de raport al Curții Supreme de Control Financiar, încheiat la fosta ICE “METALIMPORTEXPORT”. În acesta se consemna că, “din analiza și controlul efectuat a rezultat că reducerile de prețuri făcute la propunerea și de către directorul METALIMPORTEXPORT, Ghiță Constantin, la contractele încheiate cu firmele EZZ și CRESCENT nu sunt justificate”. Constatarea este argumentată, în raportul amintit, prin descrierea ilegalităților comise, fiind menționate și acelea de fals și uz de fals (fapte penale). Documentul este încheiat cu mențiunea “ICE “DUNĂREA” a participat la contractarea și derularea tuturor contractelor (…), iar la capitolul “propuneri” se menționează “propunerile se vor face dup discutarea proiectului de raport” (Dosar 871, Serviciul 4).

  1. Neîncasarea unor sume datorate de către firma CRESCENT – Cipru, aferente exporturilor de tablă, țevi și oțel beton

În urma evaluării exporturilor de tablă, țevi și beton efectuate de către ICE “Dunărea” în favoarea firmei CRESCENT-Cipru există suspiciunea cu privire la neîncasarea unor livrări efectuate cu precădere la sfârșitul anului 1989.

Astfel, dintr-o notă de convorbire din 25 martie 1989, la care au participat Dan Voiculescu și conducerea ICE “METALIMPORTEXPORT”, împreună cu ofițerul Popoiu Ioan de la ICE “DUNĂREA”, rezultă că Dan Voiculescu a cerut să se extindă termenul de plată convenit inițial cu  cele două firme românești la 120 de zile d ela livrarea mărfii. Partea română a acceptat propunerea cu efect imediat, promițând să întocmească ulterior nota de aprobare a MCECEI. De aici pornesc deficiențe legate de ultimele livrări efectuate în 1989 pentru care nu există nici o dovadă că s-a realizat plata (Nu există facturi, note de realizări, declarații vamale de export sau alte probe care să probeze plata). Astfel:

  1. a)         Nava RASELTINA a părăsit portul Constanța la 5 octombrie 1989, cu 3000 tone tablă, destinația SUA, contract CRESCENT.
  2. b)         Nava ILFOV a părăsit portul Constanța la data de 6 octombrie 1989, cu 1.670 tone oțel beton, destinația SUA, contract CRESCENT.
  3. c)         Nava MUNZUR  a părăsit portul Constanța la 9 octombrie 1989, cu 4.066 tone oțel beton, destinația destinația Turcia, contract CRESCENT.
  4. d)         Nava DIMIS a părăsit portul Constanța la 11 octombrie 1989, cu 8.523 tone tablă, destinația SUA, contract Crescent.
  5. e)         Nava MUNZUR a părăsit portul Constanța la 30 octombrie 1989, cu 3.940 tone oțel beton, destinația Turcia, contract CRESCENT.
  6. f)         Nava CALAFAT a părăsit portul Constanța la 3 noiembrie 1989, cu 7.934 tone oțel beton, destinația Egipt, contract CRESCENT
  7. g)         Nava TELEGA  a părăsit portul Constanța la 22 noiembrie 1989, cu 2.000 tone țevi, destinația Canada, contract CRESCENT.
  8. h)         Nava FĂGĂRAȘ a părăsit portul Constanța la 11 decembrie 1989, cu 8.000 tone oțel beton, destinație SUA, contract CRESCENT.

  1. Neîncasarea unor comisioane confidențiale convenite a fi plătite de către firma CRESCENT-Cipru

 Din evaluarea operațiunilor AVS derulate împreună cu firma CRESCENT-Cipru au fost identificate cazuri în care comisionul confidențial convenit a fi plătit de către firma cipriotă în favoarea ICE “DUNĂREA” nu a fost transferat integral acesteia din urmă.

Astfel, în nota informativă referitoare la desfășurarea unei întâlniri ce a acut loc între D. Teodoru, reprezentantul firmei Crescent-Cipru și Alexandru Voinic, de la ICE “DUNĂREA” (dosarul operațiunii AVS “ALUMINA”) se precizează că, în cadrul discuției “(…) s-au făcut referiri la problema transferului de dolari comunicat (…). S-a reamintit promisiunea făcută în anul 1997, luna februarie că, dacă se va perfecta operațiunea de aport valutar, atunci se vor remite circa 100.000 dolari. Operațiunea s-a derulat, și în contul respectiv s-a remis o sumă mult mai mică. Domnul D. Teodoru a precizat că s-au făcut transferuri în mai multe părți și că nu au mai rămas fonduri disponibile. Totuși, Alex. Voinic a menționat că el a fost foarte supărat că nu s-a respectat promisiunea făcută inițial și ar fi mai bine dacă s-ar analiza din nou situația deoarece, pentru viitor, el nu se va mai preocua pentru perfectarea de afaceri cu firma Crescent. Dl. Teodoru a promis că va discuta cu Dl. D. Voiculescu și, probabil, vor reveni asupra acestui subiect”.

Din verificarea documentelor identificate până în prezent în arhiva operativă, rezultă că acțiunea “ALUMINA” a fost închisă fără să se încaseze întreaga sumă convenită – 100.000 USD – ci doar 27.690 USD. Nu s-a putut stabili destinația finală a diferenței de 62.310 USD, datorată de către firma cipriotă societății “DUNĂREA”.

12.Ion Iliescu, imediat ce a ajuns președinte al României, a resecretizat arhiva ICE Dunărea!

De asemenea, nu există o altă explicație logică (dacă o excludem pe cea a interesului național) a intervenției din anul 2001 a lui Ion Iliescu,  protectorul lui Dan Voiculescu, care a decis blocarea anchetei declanșate printr-o decizie a CSAT, cu un an mai devreme, asupra arhivei ICE Dunărea, și resecretizarea acesteia. Iar ipoteza ”interesului național” în resecretizarea arhivei Dunărea nu poate fi decât aceasta: Firma Crescent, partenerul favorit de afaceri al ICE Dunărea, a fost o firmă a Securității, deci a statului român, iar capitalul reinvestit al acesteia, după 1990, regăsit în imperiul lui Dan Voiculescu este un capital de stat. Asta ar însemna ca GRIVCO – constituită pe structura și cu oamenii de la ICE Dunărea – dar și Intact să fie, de fapt, firme ale statului român cu care a fost cadorisit Dan Voiculescu, firul roșu al Securității în societatea românească de ieri și de astăzi. Ceea ce pare absurd. Sau nu?!…

Deocamdată, tot ce s-a demonstrat din legendele care au însoțit parcursul lui Dan Voiculescu a fost, în primul rând,  statutul său de turnător ordinar al Securității, fapt care, în realitate, este unul pozitiv din perspectiva imensei mize aflate în joc: păi dacă a fost un informator ordinar al Securității, cum mai putea să fie el patronul român, ales tot de Securitate – e drept, de o parte a Securității, adică de CIE, Securitatea externă -, pentru o firmă grecească preluată de la un arab și reînființată apoi în paradisul fiscal din Cipru, în 1982, cu puțină vreme înainte de înfințarea la București a unei societăți surori, ICE Dunărea ?!

Desigur, în iunie 2005, după ce s-a decis desecretizarea arhivei comerciale a ICE Dunărea, care nu conținea partea operativă a relațiilor dintre Dunărea și Crescent, Voiculescu s-a declarat de acord cu aceasgtă decizie, încercând să arate cât de fericit este el că, astfel, se va demonstra că nu a fost securist sau beneficiar al unor conturi ceaușiste. Printr-o declarație publică de un cinism desăvârșit, asemănătoare celei prin care a renunțat la calitatea de senator pentru că nu i-ar fi convenit nu știu ce lege neadoptată, când el o făcea pentru că îi ajunsese lațul dosarului ICA la gât, cazul fiind aproape de finalizare la Înalta Curte de Casație și Justiție, Dan Voiculescu s-a arătat satisfăcut de decizia desecretizării informațiilor de doi lei scoase de la SIE (arhiva comercială a ICE Dunărea)

Biroul e presă al Partidului Conservator este împuternicit, astăzi, 22 iunie, să dea publicităţii următoarea declaraţie de presă a preşedintelui Dan Voiculescu:

 “Îmi exprim satisfacţia faţă de faptul că, în următoarele două săptămâni, arhivele ICE Dunărea ar putea fi declasificate prin transferul de la SIE la Arhivele Naţionale.  Sper din suflet ca acest lucru, vehiculat deocamdată în presă,  să se întâmple în realitate.  Este o veste foarte bună că societatea civilă va avea acces liber la un trecut asupra căruia planează multe semne de întrebare.  Personal, doresc ca prin această măsură să se confirme o dată pentru totdeauna adevărurile pe care le-am susţinut mereu cu fermitate şi în apărarea cărora am fost nevoit să deschid numeroase acţiuni în justiţie: nu am fost ofiţer de Securitate, nu am nici o legătură cu presupusele conturi ale lui Nicolae Ceauşescu şi nu am păgubit statul român prin neplata unor mărfuri către fosta ICE Dunărea.  În acest context, cer autorităţilor competente ca, la momentul desecretizării, să se pronunţe public, transparent şi categoric asupra acuzelor ce mi-au fost aduse.  În calitatea mea de senator şi de lider al unui partid parlamentar, solicit un răspuns clar, fără echivoc, la toate aceste acuze legate de persoana mea, lansate în special în presă.  Prin toate acestea, doresc să nu rămână nici o umbră de bănuială asupra trecutului meu, astfel încât să pot considera închis un subiect care mi-a lezat profund onoarea şi imaginea publică ani de-a rândul” – declara Voiculescu prin intermediul Biroului de Presă al Partidului Conservator.

  1. Generalul Nicolae Pleșiță, fost șef al CIE: ICE Dunărea a fost folosită și în munca informativă!

Informația furnizată de Pleșiță este extrem de importantă în clarificarea relației speciale Dunărea-Crescent. Fost șef al CIE în perioada 1980-1984, generalul Nicolae Pleșiță, a declarat că a înființat ICE Dunărea (1982) nu numai pentru activități de comerț exterior ci ”și ca bază de  lansare a operațiunilor proprii de informații. (…) Dunărea a contribuit substanțial la munca informativă, lansând operațiuni valabile și în viitor. (…)Iată de ce ”declasificarea arhivelor” de la Dunărea ar fi iresponsabilă. Nu vom permite să se umble la acele documente fiindcă afectăm siguranța națională” – a declarat fostul șef al Centrului de Informații Externe (umbrela unității militare acoperite  – UM 0107 –  sub numele ICE Dunărea.

Având în vedere faptul că partenerul principal al ICE Dunărea a fost Dan Voiculescu prin Crescent, declarația lui Pleșiță poate sugera că Voiculescu a fost folosit și în astfel de operațiuni, ceea ce i-ar putea contura o poziție importantă în cadrul aparatului, iar titulatura de turnător ordinar, cu care a fost stampilat definitiv și pe bună dreptate de către CNSAS, pare a fi doar o latură nesemnificativă a activității securistice a lui Felix sau Mircea, sau cum l-or mai fi legendat ofițerii cu care a lucrat Voiculescu. Altfel nu se explică de ce s-a opus el deschiderii arhivelor ICE Dunărea, declanșate în 2000 de CSAT.

16:Pleșiță:  După ce a fost desființată, în 1990, ICE Dunărea s-a ”reîncarnat” în Crescent

Dcă mai adăugăm o informație lansată în cadrul unui interviu de Nicolae Pleșiță, avem deja o imagine mai apropiată de realitate asupra trecutului atît de controversat al ”turnătorului” Dan Voiculescu. ”Crescent este colacul de salvare din ce-a mai rămas din ”Dunărea”. Imediat după 1990, generalul Militaru, șeful nostru după revolta populară, a transformat decretul de corecție într-un decret de protecție”.

O afirmație a aceluiași Pleșiță, ce părea pînă astăzi o aiureală, dezvăluie, de fapt, cui aparținea Crescent: STATULUI ROMÂN! Iată textul care susține această ipoteză șocantă chiar și pentru unul ca mine care a urmărit cu atenție fenomenul.

Sediul ”Dunării” era pe strada Varșovia, devenit apoi sediul FSN. ”Și-așa trebuie desființată Dunărea”, a zis Petre Roman, pus pe demolare. Militaru i-a chemat pe cei din fosta conducere a întreprinderii și s-a convins că situația era mult mai serioasă. A pus piciorul în prag și a oprit demolarea când a văzut cât de folositoare era firma pentru țară. Generalul Rotaru era colonel atunci și i-a prezentat situația cu tot curajul, iar Militaru a prezentat totul la Guvern. I-au schimbat doar denumirea în ”Crescent” și ”Dunărea” și-a continuat activitatea. – A fost o privatizare legală? – întreabă autorul interviului, Patrichi. – Nici o privatizare. A fost doar schimbare de denumire. Atât. Era sub umbrela Armatei și nu s-a putut atinge. Guvernul Văcăroiu l-a pus director pe Dan Voiculescu, care a privatizat-o prin metoda MEBO” 

Așadar, a spus Pleșiță, adică acela care a înființat ICE DUNĂREA (el era șeful CIE în 1982, cand s-a înființat Dunărea, unitate militară cu acronimul 0107), ICE Dunărea a fost desființată formal, ea continuându-și existența sub acoperirea CRESCENT.

Textul de mai sus, apărut în lucrarea ”Ochii și urechile poporului” – Convorbiri cu Nicolae Pleșiță (autor Viorel Patrichi), are o importanță extraordinară pentru înțelegerea enigmei apartenenței Crescent.

Analizând afirmațiile generalului Pleșiță descoperim ceea ce Dan Voiculescu, dar și un întreg serviciu de informații, au ascuns vreme de atâția ani.

După opinia mea (aștept oricând contra-argumente) afirmațiile făcute de Pleșiță se mulează perfect pe istoricul Crescent, dar confirmă și declarațiile anterioare sau ulterioare făcute de oficiali români sau chiar de angajați ai Crescent, explicând chiar și enigma traseului colonelului Rotaru (Constantin) care a lucrat la ICE Dunărea în perioada 1986-1990, apoi s-a transferat la SIE unde a stat, oficial până în 1993, apoi a trecut la INTACT SA (trustul de presă al lui Dan Voiculescu Crescent) ca director general în perioada 1994-1998, iar apoi a revenit la SIE, prin înaintare la gradul de general și numit prim-adjunct al șefului SIE, Cătălin Harnagea.

Așadar, Constantin Rotaru, cel care în 1990 a avut curajul să mergă la ministrul Apărării de atunci, kgb-istul Nicolae Militaru, pentru a-i spune despre importanța ICE Dunărea (Pleșiță:Generalul Rotaru era colonel atunci și i-a prezentat situația cu tot curajul, iar Militaru a prezentat totul la Guvern”), avea să fie apoi unul dintre oamenii de bază ai lui Dan Voiculescu în înființarea imperiului media care avea să se transforme, un deceniu mai târziu, prin intermediul Antena 3, în cel mai important instrument de dezinformare din România pootdecembristă.

Sigur, explicația oficială dată de generalul Rotaru trecerii sale pe la conducerea mass-media voiculesciene (INTACT), urmată de reactivarea cu onoruri și grade la SIE, a fost aceea a unei întreruperi temporare a muncii de ofițer de informații, prin trecere în rezervă, intrarea în afaceri apoi ca simplu civil, urmată de reactivarea sa ca ofițer în Seviciul pe care-l părăsise cu ani în urmă. Ca să-l crezi pe Roataru însă, ai nevoie de cel puțin o sticlă de vodkă înghițită dintr-o singură sorbitură! Trebuie, adică, să fii beat, sau să n-ai habar de logica elementară.

”I-au schimbat doar denumirea în ”Crescent” și ”Dunărea” și-a continuat activitatea” – a mai afirmat Pleșiță. Inițial am crezut că moșul bate câmpii, pentru că, gândeam eu, Crescent exista din 1980, deci afirmația lui era un non-sens. Numai că Pleșiță n-a spus-o la propriu, ci la figurat. Sigur că el știa de existența Crescent încă din anii în care a aprobat toate operațiunile comune Crescent-Dunărea, deci nu putea să facă o asemenea confuzie cum a lăsat să se înțeleagă în interviul dat lui Patrichi. Prin urmare, dacă nu se senilizase (și nu părea deloc senil în anul 2000), el a spus, în  realitate, după opinia mea, că societatea CRESCENT a preluat prerogativele ICE DUNAREA, atât în plan economic, cât și informativ.  Or așa ceva nu putea fi posibil decât dacă firma Crescent era a  SIE, deci a statului român.

Și mai spune ceva extrem de interesant, Pleșiță: ”Guvernul Văcăroiu l-a pus director pe Dan Voiculescu, care a privatizat-o prin metoda MEBO”. Luată ca atare, afirmația lui Pleșiță pare o aberație. Cum să-l pună Nicolae Văcăroiu pe Dan Voiculescu director la Crescent când el era deja director al reprezentanței din România a acestei firme încă din 1982? Aberant, nu? Ei bine, nu este chiar așa de aberant dacă adăugăm aici că Dan Voiculescu a devenit patronul (”director” – zice Pleșiță) Crescent chiar în timpul guvernului Văcăroiu (1992-1996), adică în 1995, atunci când cel despre care se spunea că este patronul Crescent, arabul Fouad Sanbar (ucis prin împușcare pe stradă!) i-a lăsat firma, prin testament, lui Dan Voiculescu, să o stăpânească până la sfârșitul vieții lui, urmând ca apoi să-i transforme toate activele în cash și să împartă banii rezultați (deja, conform datelor de la ONRC, Crescent a fost oficial devalizată, capitalul ei fiind folosit la înființarea imperiului Grivco-Intact al lui Voiculescu!) angajaților Crescent și membrilor familiei sale. De asemenea, ca să crezi această afirmație, ai nevoie să bei, dintr-o sorbitură, nu una, ci două sau chiar trei sticle de vodkă!

În concluzie, dacă Pleșiță nu minte, atunci CRESCENT a devenit continuatoarea ICE Dunărea (deja foarte mulți angajați de la Dunărea au fost recuperați, la vedere, de Dan Voiculescu în firmele sale), prin urmare este o firmă a statului român. Cum Pleșiță este mort, el nu mai poate răspunde însă de afirmațiile sale…

Numai că:

Așa cum am arătat mai sus ( vezi punctul 7) în anul 2000, când cei doi procurori au fost desemnați să cerceteze arhiva ICE Dunărea, în urma unei decizii oficiale a CSAT de desecretizare a acesteia, una dintre afirmațiile făcute de oamenii legii a fost și aceasta: ”există indicii potrivit cărora firma CRESCENT Cipru a fost o proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic public de constituire era dublat de un act jurisic secret). În consecință, statului român i s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile firmei, în raport cu ponderea sa de participare la capitalul social. (precizăm în acest sens și informațiile furnizate de NAȘ LEON, adjunctul șefului fostei Gospodării de partid, conform cărora ”CRESCENT-ul a fost o societate mixtă româno-cipriotă” și declarația lui JOHN EDGINGTON – unul dintre ”proprietarii” menționați în actul public de constituire a firmei – făcută în decembrie 1989 unei persoane din conducerea Băncii Centrale a Ciprului, conform căreia ”CRESCENT este proprietatea lui CEAUȘESCU” (surse publice)

Cele 16 argumente prezentate susțin, cel puțin formal, ipoteza apartenenței CRESCENT- Cipru la fost Securitate. Poate că astfel s-ar putea explica angajarea ca director general la INTACT SA, în perioada 1994-1998,  a fostului director adjunc al ICE DUNĂREA, colonelul Constantin Rotaru care este posibil să fi încercat să ”separe apele”, dându-i Cezarului ce era al Cezarului și păstrând pentru SI(N)E ce era al SIE.  Ar putea fi o explicație cum, la fel, ”transferul” lui Rotaru la INTACT ar putea însemna preluarea controlului și restructurarea imperiului lui Voiculescu de către patronul său real, adică SIE.

Văzând însă palatul uriaș în care locuiește Dan Voiculescu, cu un living de pe care poate decola un avion, dar și averea sa imensă plasată deja fiicelor sale, mă îndoiesc de faptul că statul român poate fi așa de bogat încât să-și permită un asemenea lux.

Prin urmare, e posibil ca atât Pleșiță, cât și procurorii (chiar dacă unul dintre ei este celebrul Ovidiu Budușan, astăzi avocat) care au sugerat că societatea Crescent este a statului român, ca să nu mai vorbim de paravanul englez, Edgington, pus de fațadă în fruntea Crescent (folosit însă cu succes ca să-i procure lui Voiculescu în anii 80, pentru cele două odrasle, locuri de cazare în hoteluri dintre cele mai scumpe aflate în marile capitale ale Europei), n-au știut ce vorbesc.

E posibil.

Cum, tot la fel, e posibil ca ei să fi dezvăluit nimic mai mult decât Secretul lui Polichinelle.

Și pentru ca lucrurile să fie și mai clare, trebuie reamintit aici că toate anchetele de la începutul anilor 90, privind fondurile deturnate din bugetul de stat de către camarilla lui Nicolae Ceausescu, s-au blocat în anchetarea firmei CRESCENT, devenită un TABU pentru oricine încerca să ancheteze jaful comunist.

  1. PISTA CRESCENT: ”Detain Dan Voiculescu” (Arestați-l pe Dan Voiculescu) sugera unul dintre cei care au fost plătiți de guvernul român în 1990, să descopere fondurile deturnate de Ceaușescu (se spunea) din bugetul statului român.

În ”Averea Președintelui”, apărută în 1998 la editura Nemira, am dezvăluit conținutul Raportului secret R întocmit de experții canadieni, care au investigat mai multe piste ce puteau duce la deturnări importante de fonduri de către acoliții lui Ceaușescu.

Reamintesc aici, PISTA CRESCENT, pe care am mai prezentat-o, în rezumat, într-un articol publicat în Evenimentul Zilei din data de 1 iunie 1998, inclusiv situația la care se ajunsese după ce s-a încercat anchetarea CRESCENT. Ea era aceeași cu care aveam să ne confruntăm la  mai bine de un deceniu mai încolo, când același CRESCENT (dar cu alt stăpân la cârmă) rămânea la fel de misterios și secretizat chiar și pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Din studierea raportului şi a documentelor comisiei Isărescu nu rezultă însă că această cerere ar fi fost profesional onorată. Iată ce informaţii a reuşit să afle Guvernul României, prin reprezentanţii lui oficiali, la sfârşitul secolului XX, despre o firmă controversată:

Crescent a fost înfiinţată în noiembrie 1980, în Grecia. La începutul lui ianuarie 1982, un „funcţionar particular” numit Fouad Sanbar, cu împuternicire de la nevastă-sa şi însoţit de un „salariat” de la ICE Vitrocim, s-a prezentat la Oficiul ARGUS din Bucureşti şi a solicitat deschiderea unei reprezentante aici. Sanbar a primit rapid autorizaţia pentru reprezentanță şi l-a numit ca director general pe Dan Voiculescu. Din 1984, Biroul Crescent din Bucureşti „reprezintă exclusiv interesele firmei Crescent din Cipru”, tara în care firma, deşi înregistrată, nu-şi putea desfăşura activitatea (?). Firma Crescent „folosea conturi în valută la filialele unor bănci străine din Bucureşti, iar prin contul de la BRCE efectua numai plati necomerciale – salarii, telefon, taxe etc.”. Cifră de afaceri a fost de peste 1 miliard de dolari (în 7 ani), iar profitul anual de „câteva milioane de dolari”, date – spune comisia – confundate de presă.

„Informaţiile” de mai sus au fost tot ceea ce o comisie guvernamentală a putut etala după doi ani de cercetări. Oficial, nu s-a spus nimic despre ceea ce individualiza Crescent-ul, despre motivele reale ale suspectării acestei firme şi nu a alteia. S-a tăcut, probabil, nu pentru că nu s-a ştiut ce reprezentase Crescent, ci pentru că se crease deja o clică financiară care trebuia protejată şi încurajată să prospere. Guvernul devenise guvernanta pentru toţi cei implicaţi în rostuirea fondurilor deturnate pe vremea lui Ceauşescu. S-a dat totuşi o nuanţă de preocupare faţă de problemă.

Presa, atât din ţară, cât şi de aiurea, zgâriase destul de adânc subiectul „conturi secrete” şi deja se iţea, prin crăpături, luciul borcanului cu fonduri. De aceea probabil s-au dat asigurări că investigaţiile vor continua.

Această pistă (Crescent – n.n.) trebuie verificată, spunea raportul Isărescu, printr-un complex de investigaţii în străinătate, atât asupra problemei priorităţii (proprietăţii ?- n.n.) bunurilor firmei, cât şi asupra posibilităţii folosirii conturilor acesteia şi ale celorlalte filiale sau reprezentante din Austria, Statele Unite ale Americii, Malta, Anglia şi Egipt pentru deturnarea unor fonduri în valută din patrimoniul statului. La aceste investigaţii vor putea fi avute în vedere şi documentele folosite de firma în procesele intentate unor ziare în ţară şi străinătate, prin care se susţine că nu ar fi avut nici o legătură cu Securitatea sau fondurile lui Ceauşescu şi că articolele din presa sau filmul prezentat de compania canadiană de televiziune CBC ar conţine numai defăimări şi calomnii la adresa sa (…). Una dintre problemele importante de clarificat ar fi aceea privind semnarea, în alb, de către John Edgington, despre care se susţine că ar fi proprietarul firmei Crescent-Cipru, a unor formulare de transfer de acţiuni, în care, în eventualitatea decesului sau, urma să se înscrie numele noului proprietar de către executorul testamentar. Aceste informaţii sunt cuprinse atât într-o adresa oficială a firmei, cât şi în raportul experţilor canadieni.

Nimic nu era nou. Nu se făcuse şi nici nu avea să se facă un pas în plus pentru clarificare. Cui şi de cine îi pasă? După ce comisia Isărescu predase ştafeta comisiei Dragoş Luchian, datele erau aceleaşi. Vreme de trei ani oficialii romani nu fuseseră capabili să verifice o firmă.

Afacerea Crescent – ICE Metalimportexport – dovada favorizării inexplicabile a Crescent

Dintr-o NOTĂ semnată pe 20.02.1990 de un reprezentant al Ministerului Finanţelor (V. Baghina) rezultă că în 1987 firma Crescent a avut monopolul importului de alumina al României pe anul 1987. Prezentăm în continuare detaliile acestei ciudate afaceri, consemnate de V.B, afacere în care o firmă presupusă străină a fost favorizată în România, într-o competiţie cu firma Partidului Comunist Roman, ICE Carpaţi.

În 1987, s-au derulat în România două mari contracte referitoare la aluminiu. Cele două afaceri, consumate în paralel, constau în import de alumina (calcinata), prelucrarea acesteia la IA Slatina şi exportul aluminiului (blocuri) rezultat. Firmele importatoare (româneşti) implicate erau ICE Carpaţi şi ICE Mineralimportexport, iar partenerii străini ai acestora erau KAINES – Anglia, respectiv Crescent – Cipru. Contractul dintre Carpaţi şi KAINES (aprobat în mai 1987) prevedea importul a 50 mii tone alumina, la preţul de 140,4 $/to CIF Constantă. Celălalt contract, dintre Mineralimportexport şi Crescent (derulat în perioada aprilie -octombrie1987), era unul de „prelucrare” în România a cantităţii de 25 mii tone alumina calcinată, în fapt un import, la preţul de 172 $/to CIF Constantă (4.,3 milioane dolari). În perioada derulării celor două afaceri, între Carpaţi şi Mineralimportexport a avut loc un meci al depeşelor din care rezultă că operaţiunea încheiată de aceasta din urmă nu este avantajoasă. S-a propus anularea şi ieşirea din contractul încheiat cu Crescent – Cipru. Astfel, la solicitarea MICH, CIMNR şi IA Slatina, cu telexul nr.10987 / 20.05.1987, ICE Mineralimportexport a notificat firmei Crescent – Cipru anularea contractului încheiat. Totuşi, în mod inexplicabil, contractul cu Crescent s-a derulat integral, asta în vreme ce contractul ICE Carpaţi a fost parţial blocat de interese rămase obscure. Influenţele valutare negative ale contractului cu Crescent au fost de aproximativ 800 000 dolari la importul aluminei, şi de 1,5 milioane dolari la exportul aluminiului (prin ICE Metalimportexport). Astfel, favorizarea firmei Crescent ne-a costat 2,3 milioane de dolari.

Cine avea interesul şi puterea să facă intenţionat o afacere cu o asemenea pierdere pentru partea romană? Cine era Crescent de a reuşit acapararea monopolului în importul de alumina al României anului 1987?

Aceeaşi întrebare a pus-o şi Liviu Turcu, un ofiţer din fosta Securitate refugiat  SUA, într-o scrisoare adresată, la sfârşitul lui 1992, comisiei Luchian. Referindu-se la relaţia Securitate – Crescent, Turcu a însămânţat îndoială cu privire la concluziile comisiilor Pop-Isarescu-Luchian afirmând: „În condiţiile unui regim totalitar, în care întregul comerţ exterior se afla sub controlul strict al unui dictator şi al DSS, poate o firmă străină să ajungă la cifre de afaceri de 1,5 miliarde de dolari (un important procent din totalul operaţiunilor de import-export românesc) fiind, în acelaşi timp, lăsată să facă practic ce vrea? Şi dacă directorul acestei companii este şi cetăţean roman, iar restul aparatului de stat şi de comerţ exterior este infiltrat cu ofiţeri şi colaboratori, se poate vorbi cu nonşalanţă de totală ignoranţa cu privire la amestecul Serviciului de informaţii în activităţile comerciale ale firmei respective?

Este cunoscut ca Nicolae Ceauşescu avea la dispoziţie, la BRCE, celebrul cont 134 alimentat din afacerile cu aluminiu ale României. Este contul a cărui evidenta n-a putut fi consultată de experţii canadieni, BRCE refuzând (!?) colaborarea cu guvernul în această privinţă. Dacă acest cont se afla la dispoziţia directă a lui Ceauşescu, şi el era alimentat ca urmare a afacerilor cu aluminiu, este de presupus că şi aceste afaceri se bucurau de o atenţie superioară şi, deci, că nu suportau concurenţa. Lucrurile, după cum am văzut, n-au stat însă aşa. Firma Crescent a făcut concurenta O.E. Carpaţi în aceste afaceri.

„Crescent a fost o societate mixtă romano-cipriota”, afirma Leon Nas în 1990, deşi Dan Voiculescu, directorul general al Crescent (Bucureşti), n-a susţinut niciodată această versiune. Această firmă este, de fapt, „buturugă mică” a conturilor lui Ceauşescu”.

***

Dan Voiculescu m-a amenintat inca de atunci cu procesul, la fel cum i-a amenintat si pe anchetatorii canadieni si elvetieni, dar in mod inexplicabil a renuntat! Poate incearca din nou, acum…

Asta spuneam în 1998.

Astăzi sunt convins că firma Crecent a fost într-adevăr ”buturuga mică ” a a celor conturi, pentru că a răsturnat percepția despre o avere care, de fapt nu era a lui Ceaușescu ci a lui Dan Voiculescu și SIE, precizeaza in cartea sa jurnalistul Dan Badea. (Cristina T.).

 

 

 

 

Diverse

Ce factori influențează eficiența invertoarelor pentru panouri fotovoltaice

Publicat

pe

Ce factori influențează eficiența invertoarelor pentru panouri fotovoltaice

Sursa foto: Pexels.com

 

Vrei să obții maximum de energie de la sistemul tău fotovoltaic? Deși panourile atrag toată atenția, invertorul solar este cel care face munca grea, convertind resursa solară în electricitate pentru casa ta. Alegerea echipamentului potrivit poate face diferența între un sistem mediocru și unul de înaltă performanță. Descoperă în rândurile de mai jos tot ce trebuie să știi despre specificații, costuri și întreținere pentru a-ți optimiza producția de energie curată, indiferent de nivelul tău de experiență în domeniu.

 

Cuprins

  1. Tipuri de invertoare: Avantaje și dezavantaje
  2. Rolul invertoarelor în sistemele fotovoltaice
  3. Configurarea și dimensionarea corectă a invertoarelor
  4. Siguranța și compatibilitatea electrică
  5. Tehnologii moderne în designul invertoarelor
  6. Întreținerea și durabilitatea echipamentului

 

1. Tipuri de invertoare: Avantaje și dezavantaje 

 

Invertoarele pentru panouri fotovoltaice sunt esențiale pentru convertirea curentului continuu (DC) generat de panouri în curent alternativ (AC), utilizabil în locuințe și alte tipuri de clădiri. 

 

Există mai multe variante de invertoare, fiecare cu propriile avantaje și dezavantaje. Invertoarele de tip string sunt cele mai comune și avantajoase din punct de vedere al costului, fiind ideale pentru configurații mai mari și mai uniforme ale panourilor. Cu toate acestea, eficiența lor poate scădea semnificativ dacă un singur panou este umbrit sau defect. 

 

Microinvertoarele, pe de altă parte, sunt montate individual pe fiecare panou, ceea ce permite o gestionare optimă a performanței fiecărui modul, fiind ideale pentru acoperișurile cu sectoare umbrite sau orientate diferit. 

 

Invertoarele centrale sunt preferate pentru instalații mari industriale, oferind o eficiență ridicată și o integrare ușoară, dar pot necesita întreținere complexă și nu sunt ideale pentru configurații mai mici. Identificarea specificațiilor potrivite pentru fiecare invertor este esențială în alegerea soluției ideale pentru sistemul tău și bugetul alocat. Pentru a găsi varianta optimă, explorează gama de invertoare pentru panouri fotovoltaice de pe romstal.ro, unde ai la dispoziție modele variate, potrivite pentru orice tip de sistem. 

 

2. Rolul invertoarelor în sistemele fotovoltaice 

 

Invertoarele sunt componente esențiale ale sistemelor fotovoltaice, având rolul crucial de a transforma curentul continuu (DC), produs de panourile solare, în curent alternativ (AC), care poate fi utilizat de majoritatea aparatelor electrice și poate fi redirecționat către rețeaua electrică. Fără un invertor funcțional și eficient, energia generată de panouri ar rămâne neutilizabilă pentru consumatorii casnici sau industriali. 

 

Pe lângă această funcție de bază, invertoarele moderne joacă un rol important și în optimizarea producției de energie solară, monitorizând constant performanța sistemului prin comunicarea datelor despre generarea și consumul de energie. De asemenea, ele contribuie la protecția sistemului prin funcții de siguranță, precum deconectarea automată în caz de defecțiuni. Alegerea unui invertor adecvat poate îmbunătăți eficiența generală a sistemului fotovoltaic și poate asigura un raport optim între costuri și beneficii pe termen lung, susținând astfel tranziția către energia regenerabilă și reducerea amprentei de carbon.

 

3. Configurarea și dimensionarea corectă a invertoarelor 

 

Configurarea și dimensionarea corectă a invertoarelor reprezintă un pas crucial pentru eficiența și viabilitatea pe termen lung a sistemului tău fotovoltaic. Dimensiunea invertorului trebuie să corespundă cu capacitatea totală a panourilor solare pentru a maximiza producția de energie și a evita suprasarcinile sau subutilizările. În general, dimensiunea optimă a invertorului este de aproximativ 80-100% din puterea totală instalată a panourilor. Aceasta asigură un echilibru între performanță și costuri, permițându-ți să beneficiezi și de perioadele cu lumină solară intensă, fără a risca deprecierea echipamentului. 

 

Configurarea adecvată trebuie să țină cont de tipologia acoperișului, de orientarea și înclinarea panourilor, dar și de posibilele umbriri parțiale. Selectarea corectă a invertoarelor presupune și compatibilitatea cu restul componentelor sistemului, precum și integrarea oricăror echipamente pentru monitorizare. Astfel, vei avea o soluție personalizată, echilibrată, care îți oferă cele mai bune rezultate în funcție de condițiile specifice de instalare și de nevoile tale de consum energetic.

 

4. Siguranța și compatibilitatea electrică 

 

Când alegi un invertor pentru sistemul fotovoltaic, siguranța și compatibilitatea electrică sunt aspecte esențiale care nu trebuie neglijate. Este vital să te asiguri că invertorul ales funcționează corect cu tensiunea și curentul produs de panourile solare pentru a preveni orice defecțiuni sau pericol de incendiu. Invertoarele moderne sunt echipate cu caracteristici de siguranță, precum protecția la supratensiune, protecția la scurtcircuit și funcții de izolare automată în cazul unor anomalii în rețea. Asigură-te că invertorul respectă standardele și reglementările locale privind compatibilitatea electrică, ceea ce garantează nu doar funcționarea sa eficientă, dar și integrarea fără probleme în circuitul casei sau al afacerii tale. 

 

De asemenea, ar trebui să verifici ca invertorul să fie adecvat pentru condițiile de mediu în locul instalării, fiind rezistent, de exemplu, la umiditate sau praf, dacă este montat în exterior. Prin acordarea atenției necesare acestor aspecte, poți să asiguri nu doar o durată de viață mai lungă a invertorului, ci și să contribui la siguranța generală a întregului sistem fotovoltaic.

 

5. Tehnologii moderne în designul invertoarelor 

 

Tehnologiile moderne în designul invertoarelor pentru panouri fotovoltaice au evoluat semnificativ, aducând numeroase beneficii atât în eficiența energetică, cât și în versatilitatea și fiabilitatea acestora. Invertoarele de astăzi sunt mult mai compacte și eficiente, integrarea tehnologiilor digitale le permite să gestioneze mai eficient producția de energie și să se adapteze rapid la condițiile variabile de mediu. Una dintre cele mai notabile inovații este integrarea de soluții smart grid, care permit invertoarelor să comunice cu rețelele electrice pentru a optimiza consumul și distribuția de energie. Invertoarele hibride sunt, de asemenea, din ce în ce mai populare, permițând combinarea energiei solare cu alte surse regenerabile sau cu stocarea în baterii, oferind astfel o mai mare flexibilitate și autonomie energetică. 

 

Funcționalitățile avansate de monitorizare, prin aplicații mobile sau platforme web, îți facilitează accesul la date în timp real privind performanța sistemului tău solar. Cu astfel de tehnologii la dispoziție, alegerea unui invertor modern poate îmbunătăți considerabil eficiența și siguranța sistemului tău fotovoltaic, sprijinind totodată o tranziție sustenabilă către surse de energie regenerabile.

 

6. Întreținerea și durabilitatea echipamentului 

 

Pentru a te asigura că invertorul din sistemul tău fotovoltaic funcționează optim și atinge durata de viață maximă, este esențial să te ocupi de întreținerea regulată și să fii conștient de durabilitatea echipamentului. Invertoarele sunt proiectate să reziste condițiilor variate de mediu, dar verificările periodice sunt cruciale pentru detectarea și prevenirea eventualelor probleme înainte ca acestea să devină majore. Curățarea periodică a invertoarelor, mai ales dacă sunt instalate în exterior, ajută la evitarea acumulării de praf și murdărie care ar putea afecta performanța. Verifică periodic conexiunile electrice pentru a preveni slăbirea lor în timp, ceea ce ar putea duce la pierderi de energie sau chiar pericole de incendiu. 

 

Alte aspecte de întreținut includ actualizarea software-ului invertoarelor, atunci când este disponibilă, pentru a asigura că funcțiile de monitorizare și optimizare sunt la zi cu cele mai noi standarde tehnologice. Respectarea recomandărilor de întreținere oferite de producător și efectuarea de verificări anuale de către un tehnician certificat poate prelungi semnificativ durata de viață și eficiența sistemului tău fotovoltaic, garantând investiția în energie solară pe termen lung.

 

În concluzie, eficiența invertoarelor pentru panouri fotovoltaice este influențată de o serie de factori esențiali, de la tipul de invertor ales, tehnologiile moderne integrate, până la configurarea și dimensionarea corectă. Siguranța și compatibilitatea electrică joacă un rol crucial, garantând funcționarea fără probleme și protecția întregului sistem. Îngrijirea adecvată a invertoarelor prin întreținere regulată și respectarea recomandărilor producătorului contribuie la prelungirea duratei de viață și la maximizarea investiției tale în energia solară. Alege cu grijă, informează-te constant și monitorizează sistemul pentru a te asigura că reușești să obții toate beneficiile oferite de energia regenerabilă.

Citeste in continuare

Diverse

Ce nu vezi într-o amenajare reușită, dar simți din prima clipă când intri în casă?

Publicat

pe

Ce nu vezi într-o amenajare reușită, dar simți din prima clipă când intri în casă

Am intrat cândva într-un apartament în care nu era nimic ostentativ. Nici canapea de revistă, nici corpuri de iluminat care să ceară aplauze, nici vreo culoare care să strige după atenție. Și totuși, după primii doi pași, am avut reacția aceea simplă, aproape enervant de clară: aici aș putea să stau.

Nu mi-a venit să spun că locul era frumos. Frumos e un cuvânt prea grăbit și, sinceră să fiu, prea sărac pentru ce se întâmplă într-o casă care te liniștește din prag. Ce simți de fapt este o formă de potrivire între spațiu și corp, între obiecte și ritmul tău interior, între ce vezi și ce nu vezi, dar te ține în echilibru.

De aici pornește toată discuția. O casă bine făcută nu se rezumă la ce apare în fotografii, ci la felul în care îți cade umărul când închizi ușa, la cum nu te izbește nimic, la cum te miști firesc fără să ocolești, fără să ridici vocea, fără să cauți întrerupătorul ca pe o problemă de examen.

Adevărul e că multe dintre lucrurile decisive într-un interior bun nu sunt cele pe care le arată cineva cu degetul. Nu zice nimeni, uite, aici este motivul pentru care te simți bine. Dar corpul știe. Îl simte înainte să apuce mintea să inventeze explicații.

Prima senzație nu vine din decor, ci din felul în care spațiul te primește

Când intri într-o casă și nu te încordezi, rareori se întâmplă din cauza unei perne decorative. De obicei, motivul e mai discret. Holul are suficient loc cât să nu te simți împins, ușa nu se bate cap în cap cu un pantofar, lumina nu e rece și tăioasă, iar traseul spre camera principală e limpede, aproape intuitiv.

Asta se simte imediat. Nu te lovești de colțuri, nu ai impresia că trebuie să ceri voie spațiului ca să înaintezi, nu intri direct într-o aglomerație de obiecte care par cumpărate într-o sâmbătă prea entuziastă. Totul are o logică tăcută, iar logica asta te relaxează înainte să o numești.

Mi se pare interesant că oamenii vorbesc adesea despre atmosferă ca și cum ar fi ceva vag, aproape magic. Dar atmosfera, de multe ori, e făcută din lucruri foarte concrete. Distanța dintre piese, felul în care cade lumina pe podea, unde ai loc să lași geanta, unde se oprește privirea după ce ai intrat.

Când toate astea sunt gândite bine, casa nu te atacă. Te așază.

Proporția bună se simte în corp înainte să o observi cu ochiul

Cred că unul dintre cele mai ignorate lucruri într-o locuință este proporția. Nu în sensul solemn, de manual, ci în sensul ăsta foarte omenesc: masa e prea mare pentru cameră, canapeaua e prea grea pentru perete, covorul e prea mic și lasă totul să plutească stingher. Chiar și cine nu știe să explice observă că ceva nu e în regulă.

Se vede mai ales în sufrageriile care par încărcate fără să aibă multe obiecte. Sau, invers, în camerele care sunt aproape goale, dar tot par sufocate. Acolo, de obicei, problema nu e cantitatea, ci relația dintre volume.

Un spațiu reușit îți dă senzația că fiecare lucru își știe locul și dimensiunea. Fotoliul nu stă ca un musafir masiv care a venit neanunțat, biblioteca nu apasă camera ca o sprânceană prea joasă, patul nu înghite dormitorul. Când proporțiile sunt corecte, nu te mai uiți la piese separat. Le percepi ca pe o respirație comună.

Mi s-a întâmplat de câteva ori să intru în case modeste, fără cine știe ce buget, și să le simt mai așezate decât apartamente renovate scump. Diferența era aproape mereu aceeași: cineva înțelesese că frumusețea nu vine doar din obiect, ci din raportul lui cu restul camerei.

Liniștea vizuală este o formă de grijă

Nu cred deloc în casele sterile, în care nimic nu pare atins de viață. Dar nici în cele care îți dau senzația că toate lucrurile vor să vorbească în același timp. Între cele două există un punct foarte omenesc, foarte greu de nimerit, în care casa e vie, dar nu obositoare.

Liniștea vizuală nu înseamnă lipsă de personalitate. Înseamnă că privirea găsește repere, pauze, suprafețe care nu o agresează. Înseamnă că nu fiecare raft e încărcat până la refuz, nu fiecare perete cere un tablou, nu fiecare colț trebuie dovedit cu ceva.

Aici apare una dintre cele mai subtile diferențe dintre o locuință decorată și una gândită. Într-o casă decorată, vezi efortul. Într-una bine gândită, vezi firescul. Și firescul, paradoxal, e mult mai greu de obținut.

Uneori, ce simți imediat când intri este exact absența tensiunii. N-o numești așa, sigur. Spui doar că locul ăsta are ceva plăcut. Dar acel ceva plăcut vine adesea din faptul că ochiul nu e obligat să muncească încontinuu.

Lumina bună nu se remarcă, dar îți schimbă starea în câteva secunde

Am observat că oamenii spun des despre o casă că e luminoasă, de parcă asta ar rezolva toată povestea. Numai că lumina poate să fie multă și totuși proastă. Poate să fie rece, plată, obositoare, nepotrivită cu orele în care trăiești efectiv în spațiul acela.

Lumina bună are un merit aproape nedrept: rareori primește laude precise. Nimeni nu intră și spune, extraordinar, aici s-a gândit foarte bine temperatura de culoare și distribuția surselor. Omul spune doar că se simte bine. Că locul pare cald. Că parcă nu-l dor ochii.

Asta contează enorm. O casă în care lumina generală e prea dură te pune pe fugă, chiar dacă mobilierul e impecabil. Un living în care există doar un candelabru central, aprins ca într-o sală de festivități, poate părea corect pe hârtie și complet greșit în viață.

În schimb, când ai straturi de lumină, o sursă care te primește, alta care însoțește seara, alta care face colțul de citit locuibil, totul se schimbă. Nu vezi imediat schema. Simți însă că spațiul are momente, nu doar becuri.

Poate tocmai aici se ascunde și diferența dintre un decor și o casă. Decorul se uită la fotografie. Casa se uită la orele reale ale unei zile.

Mirosul unei case spune adevărul mai repede decât imaginea

Aici lucrurile devin foarte concrete și foarte sincere. Poți să ai cele mai frumoase textile, cea mai inspirată paletă de culori, cea mai atentă compoziție de obiecte. Dacă în casă miroase a aer închis, a umezeală, a mâncare prinsă în perdele sau, mai rău, a parfum turnat peste o problemă reală, impresia bună cade imediat.

Mirosul este una dintre acele prezențe invizibile care fac sau desfac o locuință în primele secunde. Și nu mă refer la obsesia pentru lumânări parfumate sau difuzoare cu pretenții de hotel. Mă refer la aerul curat, la ventilație, la materiale care nu țin mirosul captiv, la bucătăria care nu invadează dormitorul, la baia care nu spune din prag că instalațiile sunt obosite.

O casă în care te simți bine miroase, de cele mai multe ori, a nimic apăsător. Poate a lemn, poate a rufe curate, poate a cafea rămasă discret în fundal. Dar nu te lovește. Nu se impune.

Și mi se pare că aici se vede o formă profundă de maturitate în amenajare. Nu mai construiești doar pentru ochi, ci pentru toate simțurile care stau de pază fără să ceară permisiune.

Sunetul unui interior bine făcut se aude tocmai pentru că nu te deranjează

Foarte puțini oameni se gândesc la acustică atunci când își imaginează o casă primitoare. Și totuși, intri într-un loc și îl simți instantaneu. Dacă totul sună gol, dacă fiecare pas ricoșează, dacă vocile se izbesc de pereți și se întorc aspre, corpul tău percepe spațiul ca pe ceva mai rece decât este.

În schimb, o casă în care sunetul e temperat te liniștește imediat. Textilele, draperiile, covorul potrivit, tapițeriile, chiar și volumele de mobilier bine distribuite schimbă nu doar imaginea, ci și felul în care încăperea te conține. Nu mai ai senzația că locuiești într-o cutie lucioasă.

Am intrat în apartamente superbe din punct de vedere vizual care păreau, totuși, obositoare după zece minute. Și, de multe ori, problema era asta: totul răsuna. Se auzea lingurița în cană prea tare, se auzeau pașii ca într-un hol de școală, se auzea conversația ca printr-un tub.

Când sunetul e blând, casa pare mai caldă chiar dacă temperatura nu s-a schimbat deloc. E genul de detaliu pe care nu îl vezi în poze, dar îl simți din stern, ca să zic așa.

Traseele bune prin casă îți dau sentimentul că locul curge

Poate că aici e una dintre cele mai clare forme de inteligență invizibilă. Felul în care te deplasezi prin casă. Cât de ușor ajungi dintr-un loc în altul. Dacă poți trece cu o tavă în mână fără să faci slalom printre colțuri. Dacă poți deschide un dulap fără să lovești un scaun. Dacă poți sta la masă fără să blochezi circulația pentru toți ceilalți.

O casă în care traseele sunt gândite bine nu pare doar practică. Pare generoasă. Chiar și când metrul pătrat nu e spectaculos, senzația de fluiditate creează o formă de confort care contează enorm.

Aici intră și acele gesturi mici din viața reală, care nu apar în randări. Unde pui cheile când intri. Unde lași sacosa grea fără să o trântești pe podea. Cum treci noaptea spre baie fără să te izbești de muchii și fără să aprinzi toată casa. Cum deschizi mașina de spălat vase fără să blochezi bucătăria întreagă.

Când toate astea au răspunsuri simple, aproape naturale, spațiul îți transmite un mesaj clar: cineva s-a gândit la viața de aici, nu doar la poza de la final.

Textura contează mai mult decât pare, fiindcă pielea observă ce ochiul trece cu vederea

Uneori intri într-o casă și nu știi de ce ți se pare primitoare, deși cromatic nu face tumbe, iar obiectele sunt puține. De multe ori răspunsul stă în texturi. În felul în care lemnul domolește o suprafață, în cum o țesătură mată calmează luciul, în cum o perdea cade moale și nu rigid, în cum mânerul unei uși se simte solid în palmă.

Textura este limbajul tactil al unei case. Și, chiar dacă nu atingi tot, corpul o citește. Vezi o canapea și, fără să o fi încercat încă, bănuiești dacă te invită sau te ține la distanță. Vezi o masă și simți dacă poate suporta o cină lungă sau e doar bună pentru pozat o vază.

Cred că de aici vine și diferența dintre casele care par luxoase și cele care par locuibile. Luxul superficial stă, adesea, în luciu și efect. Locuibilul stă în suprafețe care îmbătrânesc frumos, în materiale care nu cer să fii atent la ele ca la niște bibelouri nervoase.

O casă bună nu te face să te porți impecabil. Te lasă să trăiești în ea fără să te simți vinovat.

Temperatura emoțională a unei case nu vine doar din calorifer

Am spus de multe ori despre câte o locuință că e rece, deși înăuntru era perfect cald. Și la fel, despre alte case, că sunt calde, deși afară ningea și geamul abia ținea piept iernii. Asta pentru că temperatura unei case nu e doar fizică. E și emoțională.

Ea vine din nuanțe, din lumină, din proporție, din material, din cât de expuse sau protejate sunt anumite zone, din cât de abrupt treci de la un spațiu la altul. Vine și din ordinea discretă a lucrurilor, din lipsa improvizației vizibile, din sentimentul că nimic nu stă în tensiune.

O bucătărie poate să fie modernă și totuși să pară neprietenoasă dacă toate suprafețele sunt tari, reci și strălucitoare. Un dormitor poate să fie simplu și totuși foarte bun dacă are lumina potrivită, textile decente și o distribuție care nu te forțează să te strecori pe lângă pat ca într-un vagon.

Ce simți când intri este, de fapt, suma acestor mici acorduri. Nimic nu țipă, nimic nu se ceartă cu altceva, nimic nu pare pus acolo doar ca să demonstreze ceva.

Infrastructura nevăzută îți schimbă viața mai mult decât obiectele vedetă

Aici e partea care nu prinde aproape niciodată primul loc în conversații și, totuși, de ea depinde confortul real. Prizele puse unde trebuie, circuitele gândite pentru viața actuală, întrerupătoarele la îndemână, iluminatul împărțit logic, ventilația decentă, instalațiile care nu te obligă la compromisuri jenante după mutare.

Nu e foarte poetic, știu. Dar nimic nu strică mai repede senzația de bine decât o casă în care întinzi prelungitoare prin camere ca niște liane ale regretului, în care nu ai priză lângă noptieră, în care lumina din baie e ori prea slabă, ori atât de crudă încât te face să pari certată cu somnul. Aici se vede, de fapt, cât de serios a fost gândit spațiul.

Tocmai de aceea, expresia amenajare reușită nu ar trebui redusă la culoarea pereților sau la alegerea lustrei. În spate stă o ordine tehnică pe care n-o admiri neapărat, dar o simți de la primul gest firesc care îți iese bine.

Mi se pare una dintre cele mai cinstite diferențe dintre o casă făcută pe repede înainte și una gândită pentru mulți ani. Prima te seduce poate zece minute. A doua te sprijină zilnic, fără să-ți amintească mereu că o face.

Spațiile bune au ritm, nu doar coerență

Mulți confundă coerența cu uniformitatea. Și, sigur, e liniștitor să nu ai zece stiluri care se ceartă în trei camere. Dar o casă cu adevărat plăcută nu este doar coerentă. Are ritm. Are zone mai calme și zone mai vii, suprafețe mai pline și suprafețe lăsate să respire, colțuri intime și deschideri mai ample.

Ritmul ăsta contează enorm, fiindcă exact el face casa memorabilă fără să o transforme în spectacol. Când totul e la fel, spațiul obosește. Când fiecare colț încearcă să fie momentul principal, spațiul devine teatral și rigid.

Într-o casă reușită, atenția este condusă cu blândețe. Intri, vezi o sursă de lumină, apoi un perete liber care o pune în valoare, apoi poate o bibliotecă, apoi o fereastră. Privirea merge, se oprește, respiră, pornește iar.

Asta nu se obține doar din gust. Se obține din stăpânire. Din capacitatea de a nu pune tot ce îți place în aceeași cameră doar pentru că încape.

Personalitatea unei case se simte mai bine când nu este împinsă în față

Cele mai plăcute interioare pe care le-am văzut nu se prezentau agresiv. Nu spuneau imediat, uite cine sunt eu. Lăsau lucrurile să se înțeleagă din detalii. O carte lăsată firesc, o lampă cumpărată cu gând, un scaun mai vechi păstrat pentru că are memorie, o ceramică imperfectă care ține camera întreagă mai bine decât un obiect scump și fără suflet.

Personalitatea adevărată nu vine din acumulare, ci din selecție. Din curajul de a lăsa afară lucrurile care nu te reprezintă, chiar dacă sunt la modă. Și, la fel de important, din curajul de a păstra unele lucruri care poate nu impresionează pe nimeni, dar spun ceva real despre viața ta.

O casă care te face să te simți bine din prima are adesea exact această doză de sinceritate. Nu e desenată să cucerească pe toată lumea. E gândită să țină bine viața cuiva. Iar când simți asta, chiar și ca vizitator, reacția vine imediat.

Poate de aceea unele case ne emoționează puțin, deși nu ne dăm seama pe moment. Fiindcă au o identitate care nu pozează.

Ordinea invizibilă este mai importantă decât perfecțiunea vizibilă

Nu cred în case perfecte. Cred, în schimb, în case care funcționează atât de bine, încât micile urme de viață nu le strică deloc. O pătură lăsată pe brațul canapelei, o cană pe masă, o pereche de papuci lângă pat, toate astea pot face un interior mai credibil, nu mai puțin reușit.

Ce contează este ordinea de fond. Adică acel sistem tăcut prin care fiecare lucru are, totuși, un loc. Depozitarea e gândită, dulapurile nu sunt un teritoriu de panică, bucătăria nu e mereu la un pas de explozie, baia nu cere strategii de supraviețuire pentru fiecare obiect banal.

Când ordinea invizibilă există, casa pare aerisită fără să fie falsă. Nu ai senzația de decor de showroom în care nimeni nu gătește, nimeni nu citește, nimeni nu caută încărcătorul pe fugă. Ai senzația, mult mai plăcută, că aici se trăiește bine.

Și până la urmă asta rămâne. Nu perfecțiunea, ci ușurința de a locui.

Ce simți din prima clipă este, de fapt, lipsa micilor fricțiuni

M-am gândit mult la asta. De ce într-o casă te relaxezi în două minute, iar în alta, poate mai scumpă, stai puțin în gardă fără să știi de ce. Cred că răspunsul e simplu: simți lipsa fricțiunilor.

Nu te jenează lumina. Nu te obosește zgomotul. Nu te aglomerează obiectele. Nu te derutează traseul. Nu te ceartă materialele. Nu te supără mirosul. Nu te pun în dificultate lucrurile mărunte, de la locul unde îți lași telefonul până la felul în care se închide o ușă.

Confortul real arată foarte puțin și lucrează foarte mult. Tocmai asta îl face greu de explicat și imposibil de falsificat până la capăt. Poți copia un stil, poți reproduce o paletă cromatică, poți cumpăra obiecte asemănătoare. Dar senzația aceea de firesc profund apare doar când spațiul a fost gândit cu atenție la viața din el.

De multe ori, când spunem despre o casă că are suflet, poate spunem, de fapt, că a fost făcută cu respect. Respect pentru lumină, pentru corp, pentru obiceiuri, pentru timp, pentru imperfecțiunile zilnice ale omului care o locuiește.

Casa care te primește bine nu încearcă să te impresioneze, ci să te țină

Cred că aici se strânge tot. O locuință memorabilă nu este neapărat cea care îți arată ceva spectaculos, ci aceea care te face să cobori puțin tonul interior. Să respiri mai adânc. Să nu te grăbești să pleci.

Poate ai pățit și tu. Intri undeva și, fără să-ți dai seama, îți lași geanta jos mai repede, te așezi fără ezitare, nu simți nevoia să comentezi imediat despre mobilă sau culoarea pereților. Doar stai. Iar în gestul ăsta mic se spune tot.

Ce nu vezi într-o casă bine gândită este munca din spate, deciziile nevăzute, renunțările inteligente, partea tehnică, disciplina proporțiilor, răbdarea de a nu încărca inutil. Ce simți din prima clipă este rezultatul lor adunat într-o stare.

Iar starea asta, dacă e cu adevărat bună, nu face spectacol. Te întâmpină simplu, aproape modest. Ca o cameră în care intri și, fără motiv aparent, ți se liniștesc umerii.

Citeste in continuare

Diverse

Soluții directe pentru nevoi de mobilitate

Publicat

pe

De

Mobilitatea a devenit o nevoie esențială în viața de zi cu zi, indiferent că vorbim despre activități profesionale, călătorii personale sau situații neprevăzute. Accesul rapid la o soluție de transport poate face diferența între un program respectat și unul dat peste cap, iar flexibilitatea este criteriul-cheie pentru tot mai mulți oameni. În acest context, RentBen se poziționează ca un partener care înțelege dinamica actuală și răspunde prompt cerințelor reale ale utilizatorilor.

Mobilitatea ca răspuns la ritmul actual de viață

Trăim într-o perioadă în care planurile se schimbă rapid, iar adaptabilitatea este o competență esențială. Deplasările nu mai sunt doar un mijloc de a ajunge dintr-un punct în altul, ci o parte integrantă a eficienței personale și profesionale. O soluție de mobilitate bine aleasă oferă libertate de mișcare și control asupra timpului, eliminând dependența de orare fixe sau de alternative limitate. În special în mediul urban și în zonele cu trafic intens, accesul la un vehicul atunci când ai nevoie devine un avantaj real.

Flexibilitate și control prin servicii moderne

Pentru cei care caută opțiuni rapide și clare, serviciile de inchirieri auto reprezintă una dintre cele mai directe soluții. Posibilitatea de a alege vehiculul potrivit, pe durata necesară, fără angajamente pe termen lung, oferă un nivel ridicat de control, indiferent de scopul deplasării. În acest cadru, RentBen își aduce contribuția printr-o abordare orientată spre client, unde simplitatea procesului și transparența condițiilor sunt prioritare, nu doar promisiuni de marketing.

Accesibilitate și experiență orientată spre utilizator

În alegerea unei soluții de mobilitate, experiența utilizatorului joacă un rol decisiv, de la primul contact până la finalizarea deplasării. Un proces clar, ușor de înțeles și lipsit de pași inutili crește încrederea și reduce timpul pierdut, mai ales în situații în care deciziile trebuie luate rapid. Accesibilitatea informațiilor și simplitatea interacțiunii sunt factori care transformă o nevoie punctuală într-o experiență pozitivă, ușor de repetat ori de câte ori apare necesitatea.

Soluții adaptate diferitelor tipuri de utilizatori

Nevoile de mobilitate diferă considerabil de la o persoană la alta. Un profesionist aflat în delegație are alte așteptări decât o familie care planifică o excursie de weekend. Un serviciu eficient trebuie să țină cont de aceste diferențe și să ofere opțiuni variate, de la mașini compacte până la modele mai spațioase. Adaptarea la contextul utilizatorului nu este un bonus, ci o condiție de bază pentru satisfacție și loialitate pe termen lung.

Eficiență operațională și economie de resurse

Pe lângă confort, o soluție de mobilitate bine gândită contribuie și la optimizarea costurilor. Întreținerea, asigurările sau deprecierea unui vehicul propriu pot deveni poveri semnificative. Alegerea unei alternative flexibile poate reduce cheltuielile inutile și simplifica gestionarea bugetului, mai ales pentru cei care nu au nevoie zilnic de o mașină. Astfel, mobilitatea devine nu doar accesibilă, ci și sustenabilă din punct de vedere financiar.

Mobilitate fără compromisuri în situații neprevăzute

Există momente în care soluțiile clasice nu sunt suficiente: o mașină aflată în service, o deplasare urgentă sau un program modificat pe ultima sută de metri. În astfel de situații, accesul rapid la un vehicul disponibil imediat elimină stresul și pierderea de timp, oferind continuitate activităților zilnice. Tocmai această capacitate de a răspunde prompt face diferența dintre o experiență frustrantă și una eficientă.

Alegerea inteligentă a mobilității

În concluzie, soluțiile moderne de mobilitate nu se rezumă doar la deplasare, ci la libertatea de a decide când și cum te miști. Serviciile de inchirieri auto oferă această libertate, adaptându-se stilului de viață actual și cerințelor variate ale utilizatorilor. Prin orientarea spre flexibilitate, claritate și reacție rapidă, RentBen demonstrează că mobilitatea poate fi simplă, eficientă și lipsită de compromisuri, chiar și într-un context în continuă schimbare.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Fermierii prahoveni, procurorii gliei, dau sah mat sistemului antigrindină: De la minciuni milionare la cerințe stiințifice finanțate din banii victimelor!

Ani la rând, Incisiv de Prahova a fost vocea singuratică într-un deșert de incompetență și corupție, demascând așa-zisul Sistem Național...

Exclusiv10 ore ago

IPJ Prahova: „Orchestra minciunilor” cântă fals, cu Stanciu „auditorul-fantomă” și dirijorul Bălan!

Prahova, acel tărâm mioritic unde justiția pare o comedie de prost gust, continuă să ne uimească. Inspectoratul de Poliție Județean...

Exclusiv10 ore ago

MARELE JAF ENERGETIC NAȚIONAL: CUM A FENTAT OSCAR DOWNSTREAM O ȚARĂ ÎNTREAGĂ ÎN 48 DE ORE, CU BINECUVÂNTAREA STRATEGICĂ A GUVERNULUI!

România, tara unde criza e doar pentru „pulime”, iar profitul – o afacere de elită! Într-o Românie unde guvernul se...

Exclusiv10 ore ago

BARONUL DE STÂLPU ȘI CARACATIȚA: CUM S-A TRANSFORMAT COMUNA ÎN MOȘIA PERSONALĂ!

În adâncul județului Buzău, acolo unde bunul simț pare să fi fost trimis în exil forțat, comuna Stâlpu se profilează...

Exclusiv10 ore ago

MAI ȘTIA ȘI TĂCEA! „OPERAȚIUNEA AWARENESS”: CUM S-A PROFETIT ANULAREA ALEGERILOR CU BANI PUBLICI ȘI S-A LĂSAT DEMOCRAȚIA SĂ MOARĂ!

Povești din România, unde criza e prezisă, bugetată și apoi… lăsată să se intâmple! Pregătiți-vă pentru o poveste halucinantă, dragi...

Exclusivo zi ago

Circul birocrației de la Interne: Polițiștii, umiliți și jefuiți de propria casă!

S-a terminat cu gluma și cu amânările penibile! Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este din nou în colimator, acuzat de Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Ploiești: Orașul-experiment unde banul public e un banc prost, iar competența, o legendă urbană!

Capitala absurdului: City managerul mut, poliția la shopping și primarul „festivalier” – Un tablou complet al dezastrului administrativ! Ploieștiul, orașul...

Exclusiv2 zile ago

Toxicitatea tăcută a „scutului” antigrindină – Bomba ecologică a iodurii de argint, după două decenii de opacitate!

O alarmă națională: Dincolo de milioane, un pericol invizibil Ani la rând, ziarul de investigații Incisiv de Prahova a fost...

Exclusiv2 zile ago

FLU! FLU! FLU! Justiția, la timp! Curtea de Apel Suceava, ghilotina corupției mărunte și a incompetenței cronice de la ITPF Sighet!

Într-o Românie în care abuzurile instituționale par sport național, iar tăcerea e literă de lege pentru cei care visează la...

Exclusiv2 zile ago

EXECUȚIA DE PAȘTE: GUVERNUL BOLOAJAN ȘI CĂLĂII PENSILOR MILITARE. O UMILINȚĂ CU BONUS DE O TREIME!

După ce și-a făcut încălzirea cu „reformele” mărunte – gen desființarea institutelor de cercetare inutile (adică pline ochi de clientela...

Exclusiv3 zile ago

Pușcăria pe persoană fizică: Când lanțurile le poartă angajații, Nu deținuții!

În cel mai întunecat colț al birocrației românești, acolo unde dreptatea își dă obștescul sfârșit și logica e doar o...

Exclusiv3 zile ago

Ploiești: Cronica unei apocalipse recurente! Cum ne ingropăm în deșeuri și datorii, sub privirile politice „neutre”

Orașul lui Caragiale, transformat în scenă tragicomică: gunoaie la tot pasul, tarife astronomice și un primar care preferă festivalurile în...

Exclusiv3 zile ago

Circul groazei de la IPJ Prahova – DOCUMENTE: De la sefi incompatibili la polițiști „clarvăzători” și „transcriitori creativi” – O opera de bufă în regia impunității, pe banii noștri!

Când I.P.J. Prahova devine platou de filmare pentru farse judiciare Prahova, acel plai mioritic unde absurdul a devenit normă, iar...

Exclusiv3 zile ago

Judecătorul fantomă din Buzau și hotărârea-model: Când justiția se face la indigo, dar indigo-ul e expirat! DOCUMENTE!

În România anului 2026, unde tehnologia promite să ne ducă pe Marte, justiția pare să fi rămas blocată într-un laborator...

Exclusiv3 zile ago

NAN, MAESTRUL FORAJELOR FANTOMĂ: COCA-COLA PLOIEȘTI, O FABRICĂ DE COȘMARURI CU APĂ „NECONFORMĂ” ȘI AUTORITĂȚI „CONFORME” CU ȘPAGA!

Bun venit, dragi cititori ai adevărului, în galeria grotescului managerial de la Coca-Cola Ploiești, unde efervescența e dată de fierberea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv