Actualitate
Ministerul de finanțe, SRI și STS se contrapun în mod inexplicabil statelor membre NATO care, în programele de susținere a economiei au afirmat foarte clar:fără ajutoare pentru companii cu beneficiari reali în circumscripții fiscale off-shore.
Cer public și imperios Ministerului de Finanțe să publice pe site-ul IMMINVEST., transparent, beneficiarii reali ai companiilor care vor împrumuturi subvenționate. Altfel, ministerul de finanțe SRI și STS se contrapun în mod inexplicabil statelor membre NATO care, în programele de susținere a economiei au afirmat foarte clar: fără ajutoare pentru companii cu beneficiari reali în circumscripții fiscale off-shore. Cea mai recenta devoalare a faptului că este simulata preocuparea pentru pastrarea locurilor de munca este dovedita de programul IMMINVEST – din start adresat doar catre 15.000 de companii pe care Florin le vede ,,bancabile”. Nu contest, poate ca printre creditele subventionate, printr-un mecanism din start viciat, vor fi ca beneficiari si companii care merita. Dar cum sa legi tu la conducta de banii publici institutii financiare nebancare, dintre acelea care dau dobanzi cu 1% pe zi sau cu 4343% pe an?
De ce sunt incluse IFN-urile (care percep dobânzi intre 1% pe zi și peste 3000% pe an) la credite subventionate de stat. Un raspuns. #nimicpentrupopulatie, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.
Vreți un împrumut cu dobândă de 1% pe zi? Nicio problemă, Florin Cîțu și Ludovic Orban oferă garanții de stat și dobânzi subvenționate de stat vehiculelor care iau bani publici pentru nimic și ii plasează la dobânzi anuale de peste 3000%.
Este o scăpare a STS-ului, SRI-ului și Ministerului de Finanțe că nu afișează public pe site-ul IMM INVEST beneficiarii reali ai celor care au făcut cerere pentru credite cu dobânzi subvenționate de stat? Eu o opinez că nu este o scăpere ci din contră, o lipsă de transperanță menită să ascundă câți din beneficiarii în final ai schemei de ajutor a clienților politici sunt înregistrați în off-shore-uri.
Cer public și imperios Ministerului de Finanțe să publice pe site-ul IMMINVEST., transparent, beneficiarii reali ai companiilor care vor împrumuturi subvenționate. Altfel, ministerul de finanțe SRI și STS se contrapun în mod inexplicabil statelor membre NATO care, în programele de susținere a economiei au afirmat foarte clar: fără ajutoare pentru companii cu beneficiari reali în circumscripții fiscale off-shore.
Din păcate, prin IMM Invest, Ministerul de Finanțe se alătură politicii monetare a BNR păguboase pentru populație și pentru micile companii, pe care le vulnerabilizează în criză, păstrând dobânzile la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană (7%) și favorizând marjele de profit cămătărești ale băncilor: ele iau bani cu 2% și plasează banii (pe medie) la 7%. Am mai arătat că în Zona Euro dobânzile la credite sunt de 1,41%, de cinci ori mai mici decât în România.
Iar în Polonia, dobânzile la credite sunt sub jumătate față de dobânzile din România., ceea ce în opinia mea arată că obligațiile Consiliului de Administrație BNR condus de Mugur Isărescu primează în fața intereselor economiei naționale, inclusiv în criză.
Am arătat că menținerea dobânzilor ridicate din România (în primul rând prin nereducerea dobânzii cheie spre 1% de către BNR) ceea ce antrenează și păstrarea marjelor de profit ale băncilor din activitatea de creditare la nivelul de 5 puncte procentuale (cu 500% este mai mare marja de profit din activitatea de creditare a băncilor din România față de marja de profit a băncilor din activitata de creditare în zona Euro), nu este decât o politică deliberată de a conserva profiturile băncilor, de a nu le pune într-un mod de piață și legitim, prin diminuarea prin mecansime de piață a marjelor de profit, să participe și ele la factura crizei economice. Mugur Isărescu le conservă profiturile și marjele de dobândă, în dauna populației.
Din acest punct de vederen Includerea IFN-urilor (instituții financiare nebancare) pe lista companiilor care pot accesa credite garantate de stat și cu dobânda subvenționată de stat în programul IMM Invest nu este o eroare. Este o mișcare deliberată, ticăloasă, care are ca efect vulnerabilizarea suplimentară a populației, deja lovită de: i) criza de sănătate publică; ii) incertitudinea locului de muncă și a veniturilor viitoare; iii)criza econcomică.
În primul rând că prin acest program în primul rând statul subvenționează profitul băncilor. El garantând și el plătind dobânda cea mai mare parte din suma se duce în profit al băncilor, care atrag bani la 2% și plasează fără niciun fel de risc la dobânzie de 4,5-5% pentru credite garantate de stat, cu dobânda plătită de stat. #nimicpentrumicilecompanii.
Dacă programul nu ar fi urmărit conservarea profitului băncilor s-ar fi întâmplat așa:
BNR ar fi redus dobânda cheie spre 1%;
Rata de dobândă ROBOR ar fi scăzut spre 1,5%;
Ministerul de Finanțe, cara garantează creditul și plătește dobânda prin programul IMM INVEST ar fi permis o marjă doar de cel mult 0,5% peste ROBOR. Adică o dobândă de 2% sub jumătate din ceea ce subvenționeză statul pentru bănci (4,5% – 5%).
Diferența de la 2% la 5% este ban public direcționat, din buget, pe datorie, către acționarii băncilor comerciale și pe cale de consecință, luată de la populație și micile companii (prin bugetul de stat).
Permiterea includerii IFN-urilor în schema de ajutor de stat IMM invest, nu face decât să jumulească în continuare populația, și, atenție, cea mai lovită de criză/de nesiguranță pătură a populației. Pe cei care trăiesc de pe o zi pe alta.
Modelul a fost experimentat și în criza precedentă – creditele în francți elvețieni, unde, la scutul BNR, băncile au vizat cea mai vulnerabilă categorie a populației: cea care pentru că nu se putea împrumuta în lei sau în Euro a fost împinsă și mințită de către bănci, la scutul BNR, privind oportunitatea de investiții în franci elvețieni. BNR a favorizat încălcarea regulii de aur: împrumută-te în moneda în care obții venituri.
Presa a scris deja despre o sumedenie de IFN-uri care s-au înscris în programul IMM Invest, unele conectate politic. Aceastea ar urma să ia bani cu dobândă plătită de la bugetul de stat și apoi să le plaseze la dobânzi de 70-400-2000-3000% pe an. Sau dacă vreți, pentru simplicare, la dobânzi de 1% pe zi.
Această permisiune este triplu ticăloasă:
i) niciun program de ajutor de stat nu ar trebui să fie țintit către vânzătorii de bani (cum sunt IFN-urile), care speculează nebancabilitatea populației (sărăcită prin modul în care BNR a condus politica monetară) ci către cei care generează și mențin locuri de muncă;
ii) Cîțu știe că în România sunt doar 15.000 de companii bancabile, iar IFN-urile sunt mai bancabile decât oricare dintre noi, întrucât au marje cămătărești;
iii) IFN-urile urmează să ia bani gratis de la stat cu garanție bancară și să îi vândă celor mai sărăci dobânzi de 1 la sută pe zi.
Am luat doar trei exemple de IFN-uri care au aplicat la programul IMMINVEST. Și pun alăturat și ofertele de pe site-urile lor:
Un prim exemplu este ECOFINANCE IFN, companie înregistrată în 2017. Compania a cerut credit garantat de stat și cu dobânda plătită de stat în 28 aprilie (în primele 21 de minute de la deschiderea programului). Oferta lor este de prezentata chiar pe site. Pentru un credit de 500 de lei, dobânda anuală efectivă este de 3.963,35%. La 500 de lei luați de la acest IFN, după 2 ani plătești 1799,54 de lei.
Un al doilea exemplu este CreditFix IFN, companie înregistrată în 2015. Compania a cerut credit garantat de stat și cu dobândă plătită de stat în 29 aprilie 2020, iar oferta lor prezentată de pe site ne arată că vrea să atragă credit cu dobândă zero (plătită de stat) și să o plaseze categoriilor vulnerabile de populație cu până la 4.343%. Pe site publică și cât ar fi dobânda zilnică pentru un credit de 3.000 de lei: 36 de lei. Adică 1,2% dobândă pe zi:

Un al treilea exemplu este al Easy Credit 4 All IFN. Compania funcționează din 2009, și a cerut credite cu dobândă zero de la stat în primele 25 de minute de la deschiderea programului. Compania arată pe site că oferă credite cu dobânzi de 3% pe lună, 36% pe an și dobândă anuală efectivă (DAE) de 43,37%. DAE poate ajunge și până la 79,4%, nivel pe care compania îl prezintă ca DAE maxim:

În concluzie, includerea IFN-urilor în programul IMMINVEST, nu face decât să confirme ceea ce v-am avertizat de la început: #nimicpentrupoplatie și #nimicpentrumicilecompanii. (Cerasela N.).
Actualitate
Vânătorul aerian de drone: Honeywell și Odys Aviation lansează scutul antiaerian al viitorului
Într-o mișcare strategică menită să redefinească apărarea antiaeriană, gigantul aerospațial Honeywell Aerospace a anunțat un parteneriat de anvergură cu Odys Aviation, o firmă specializată în aeronave cu decolare și aterizare verticală (VTOL). Obiectivul comun este dezvoltarea unei soluții aeriene inovatoare de contracarare a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS), marcând un pas crucial în lupta împotriva amenințărilor dronelor.
O nouă eră în apărarea spațiului aerian
Această colaborare revoluționară va integra sistemul SAMURAI (Stationary and Mobile UAS Reveal and Intercept) al Honeywell cu aeronava Laila, dezvoltată de Odys. Astfel, se creează o platformă aeriană capabilă să detecteze și să neutralizeze amenințările reprezentate de drone. Această implementare aeriană a sistemului SAMURAI este o premieră, extinzând raza de acțiune a capabilităților de apărare dincolo de soluțiile terestre sau staționare.
Matt Milas, președintele diviziei de apărare și spațiu la Honeywell, a subliniat robustețea soluției. „SAMURAI oferă capabilități critice C-UAS, caracterizate prin fiabilitate dovedită, scalabilitate și o integrare perfectă în arhitecturile de apărare existente”, a declarat acesta. Prin valorificarea experienței extinse a Honeywell în avionică, senzori și sisteme de apărare, noua soluție va permite o protecție extinsă, un răspuns mai rapid și o disponibilitate operațională sporită.
Un răspuns agil la provocările moderne
Amenințările reprezentate de drone au transformat fundamental economia și cerințele operaționale ale apărării aeriene. Sistemul combinat este proiectat să funcționeze ca un strat aerian de protecție împotriva dronelor, capabil să angajeze ținte ostile cu mult înainte ca acestea să se apropie de obiective de mare valoare. Această abordare reduce dependența de sistemele C-UAS mai costisitoare și reactive, oferind o primă linie de apărare proactivă.
James Dorris, CEO al Odys, a evidențiat sinergia unică a parteneriatului. „Combinând sistemul SAMURAI de la Honeywell cu anduranța, independența față de piste și capacitatea de alimentare la bord a aeronavei Laila, introducem un nou strat de apărare aeriană, conceput pentru prezent și viitor”, a afirmat Dorris.
Excelența tehnologică și autonomia operațională
Aeronava Laila se distinge prin propulsia hibridă și capacitatea VTOL, permițându-i să zboare până la opt ore și să parcurgă o distanță de 450 de mile, fără a necesita infrastructură dedicată de încărcare. Pe de altă parte, SAMURAI este un sistem „la cheie, modular, care încorporează diverși senzori și efectori selectați de client”, asigurând adaptabilitate la o multitudine de scenarii operaționale. Această viziune duală a fost în dezvoltare de peste un an, demonstrând un angajament profund față de inovație și excelență.
Prin această alianță strategică, Honeywell și Odys Aviation nu doar că răspund unei nevoi urgente de securitate, ci și stabilesc un nou standard în capacitățile de apărare antiaeriană, proiectând un viitor în care amenințările din spațiul aerian pot fi gestionate cu o eficiență și o agilitate fără precedent.
Actualitate
Războiul dronei la Marea Baltică: Kievul lovește infrastructura critică a Rusiei, pe fondul apelurilor UE pentru reînarmare accelerată
Dronele ucrainene au deschis un nou front, țintind aproape în fiecare noapte, în ultima săptămână, instalații cheie de petrol și gaze și porturi rusești din Regiunea Leningrad, la Golful Finlandei. Aceste atacuri, care au provocat incendii și au perturbat infrastructura energetică vitală a Rusiei, sunt considerate de un înalt oficial al Uniunii Europene ca fiind „dureroase” pentru Moscova, vizând direct finanțarea războiului.
Lovitura „dureruoasă” asupra economiei ruse
Terminale de export de petrol de la Ust-Luga și Primorsk, alături de rafinăria Kirishi, au fost puncte fierbinți ale acestor atacuri, cu nori de fum vizibili chiar și din țările baltice vecine și în imaginile satelitare. Andrius Kubilius, Comisarul UE pentru Apărare și Spațiu, a subliniat impactul major: „Este dureros pentru economia rusă, deoarece acele porturi… dețin o mare parte din exportul de petrol rusesc. Așadar, acum Rusia se confruntă cu probleme care le pot diminua posibilitățile de a purta războiul.” Comentariile au fost făcute în timpul unei vizite a oficialului european în Suedia, parte a unui „turneu al rachetelor” menit să impulsioneze producția europeană de armament.
Suveranitate și amenințări la Marea Baltică
Ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, care l-a însoțit pe Kubilius, a reafirmat dreptul Ucrainei de a se apăra „în interiorul și în afara teritoriului său”, Rusia fiind „agresorul” în acest conflict. Suedia monitorizează îndeaproape provocările de securitate în creștere în Golful Finlandei, pe măsură ce războiul din Ucraina se extinde spre „pragul estic al Scandinaviei”. Deși Jonson a evitat să numească Marea Baltică „zonă de război”, a accentuat amenințările legate de Rusia, precum atacurile asupra infrastructurii critice submarine, perturbările GNSS, „flota fantomă” și „un comportament mai asertiv al Flotei Baltice Ruse”, care „schimbă cerințele de securitate în Marea Baltică.” Un fapt îngrijorător a fost apariția unor drone rătăcite în toate cele trei țări baltice în ultima săptămână, Kubilius sugerând că ar putea fi sisteme ucrainene deviate de războiul electronic rusesc.
„Turneul rachetelor” și nevoia de autonomie europeană
„Turneul rachetelor” al comisarului european are ca scop principal accelerarea producției europene de rachete și sisteme de apărare antiaeriană. Kubilius a accentuat că Europa nu se mai poate baza exclusiv pe Statele Unite pentru sisteme cheie. „Stocurile sunt foarte goale pentru toate armele diferite, inclusiv rachete și muniții,” a declarat el. Vizita în Suedia face parte dintr-o inițiativă UE mai amplă, vizând un împrumut de 60 de miliarde de euro către Ucraina – care ar putea ajunge la 90 de miliarde de euro – pentru a consolida capacitățile de apărare ucrainene în următorii doi ani. Kievul a identificat trei priorități: producerea a peste șapte milioane de drone anul acesta, muniție cu rază extinsă (în special de 155 mm) și rachete, pe care Kubilius le-a considerat „cea mai mare provocare.”
Provocările producției de apărare: De la rachete la sisteme de supraveghere
În timpul vizitei la facilitățile Saab, Kubilius a lăudat rolul cheie al Suediei în domeniul rachetelor și al platformelor de avertizare timpurie, cum ar fi GlobalEye, dar a avertizat că cererea depășește capacitatea actuală de producție. „Chiar dacă numerele pe care Saab le produce cresc, ceea ce este foarte bine, cererea, în opinia mea, este încă foarte mare. Așa că trebuie să vedem cum putem crește suplimentar producția,” a afirmat el. Apelul comisarului vine în urma solicitării șefului NATO, Mark Rutte, pentru o creștere de 400% a capacităților de rachete și apărare aeriană ale NATO.
Saab, în parteneriat cu companii europene (MBDA) și americane (Boeing), produce o gamă largă de rachete. Totuși, furnizorii mai mici din lanțul de aprovizionare se confruntă cu dificultăți în a-și extinde capacitățile fără contracte pe termen lung și finanțare proaspătă. Kubilius a evidențiat că producția anuală americană de rachete Patriot este de aproximativ 750 de unități, în timp ce aproximativ 800 au fost lansate doar în primele cinci zile ale recentului conflict cu Iranul, de către țările din Golf și forțele americane.
„Americanii produc arme bune, fără îndoială. Dar trebuie să ne intensificăm producția pur și simplu pentru că nu există suficientă producție în lume, atât pentru Ucraina, cât și pentru noi,” a concluzionat el.
Jonson a profitat de ocazie pentru a promova platforma de supraveghere aeriană GlobalEye a Saab, sugerând că ar putea deveni un atu cheie al NATO, pe măsură ce alianța își retrage flota de avioane AWACS. Aceste sisteme de supraveghere avansate sunt esențiale pentru a detecta dronele care pătrund pe teritoriul european, în contextul în care programul multinațional de înlocuire a AWACS al NATO a fost oprit anul trecut, iar partenerii caută acum soluții alternative pentru o nouă flotă operațională până în 2035.
Actualitate
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
-
Exclusivacum 3 zileCircul groazei de la IPJ Prahova – DOCUMENTE: De la sefi incompatibili la polițiști „clarvăzători” și „transcriitori creativi” – O opera de bufă în regia impunității, pe banii noștri!
-
Exclusivacum 3 zilePușcăria pe persoană fizică: Când lanțurile le poartă angajații, Nu deținuții!
-
Exclusivacum 3 zileNAN, MAESTRUL FORAJELOR FANTOMĂ: COCA-COLA PLOIEȘTI, O FABRICĂ DE COȘMARURI CU APĂ „NECONFORMĂ” ȘI AUTORITĂȚI „CONFORME” CU ȘPAGA!
-
Exclusivacum 2 zileToxicitatea tăcută a „scutului” antigrindină – Bomba ecologică a iodurii de argint, după două decenii de opacitate!
-
Exclusivacum 2 zilePloiești: Orașul-experiment unde banul public e un banc prost, iar competența, o legendă urbană!
-
Exclusivacum 3 zilePloiești: Cronica unei apocalipse recurente! Cum ne ingropăm în deșeuri și datorii, sub privirile politice „neutre”
-
Exclusivacum 4 zileMăcelul pensiilor militare: Planul Bolojan – Jefuirea sistemului sub abracadabra ‘reformei’ fără sfârșit!
-
Exclusivacum 3 zileJudecătorul fantomă din Buzau și hotărârea-model: Când justiția se face la indigo, dar indigo-ul e expirat! DOCUMENTE!



