Connect with us

Actualitate

Jocul politic în jurul valorii de 4,8 lei pentru un Euro a imputinat rezervele valutare cu peste un miliard de Euro

Publicat

pe

Primele estimări: între 1,1 și 2 miliarde de Euro a risipit BNR doar în luna noiembrie, din rezerva valutară, pentru a apăra un nivel de curs FĂRĂ SENS (altul decât cel politic și interzis oricărei bănci centrale care se presupune a fi ,,independentă”). În felul acesta, BNR a dat pieței pe lângă semnalul lipsei de independență, în contradicție totală cu statutul BNR, și acela că, în condițiile actuale, apărarea împotriva unei deprecieri de circa 1%, costă BNR într-o singură lună, prin ieșiri, aproape 8% din rezervele valutare. În ritmul acesta, pregtătiți-vă, la fel ca în 2008, ca Mugur Isărescu să ne anunțe întâi că nu avem nevoie de FMI, după care, în circa 4 luni, să fugă la Fondul Monetarnternațional pentru a repara ceea ce chiar el a stricat, dezvaluie analistul Radu Teodor Soviani.

Jocul politic în jurul valorii de 4,8 lei pentru un Euro a imputinat rezervele valutare cu peste un miliard de Euro, in noiembrie.
BNR a risipit între 1,1 miliarde de Euro și 1,7 miliarde de Euro din rezerva valutară, în luna noiembrie 2019, pentru a ,,apăra” nivelul de curs de 4,8 lei pentru un Euro. Cifra este aproape dublă față de drenajul din rezerva valutară (circa un miliard) din toamna anului 2008, când BNR a procedat la fel: a apărat nivelul de curs să nu se ducă spre 4 lei pentru un Euro, în fapt, risipind rezerva valutară, întrucât la finalul anului Euro tot a ajuns la 4 lei.
11 ani mai târziu, BNR practică aceeași politică păguboasă pentru rezerva valutară (și la fel ca și în 2008, tot în beneficiul băncilor), și vinde rezerva valutară pentru ,,a apăra” nivelul de 4,8 lei pentru un Euro, nivel care a fost atins pe parcursul lunii noiembrie. În fapt, BNR oferă profit sigur băncilor comerciale care au cumpărat Euro din rezerva, profit ce va fi marcat atunci când Euro leu va ajunge la 5 lei pentru un Euro (estimarea mea – cel târziu în primul trimestru al anului 2020).
Vă spuneam încă din 18 noiembrie: Pentru că BNR joacă pro-Iohannis, deprecierea leului va fi ȘI mai dramatică pentru economie. Cu alte cuvinte, BNR a apărat, la fel ca și în 2008, ceea ce nu era de apărat
Datele anunțate astăzi public de către BNR arată diminuearea rezervei valutare, doar în noiembrie 2019 față de octombrie 2018 cu 1,09 miliarde de Euro. De fapt, pierderea de rezervă cauzată de ,,apărarea” nivelului de curs, doar în luna octombrie, poate urca până la 1,7 miliarde de Euro. Iată de ce.
Rezerva valutară a României a scăzut la 30 noiembrie 2019 până la 33,81 miliarde Euro, de la 34, 9 miliarde Euro (o scădere de 3,15% într-o singură lună), respectiv o scădere netă de 1,09 miliarde de Euro. Mișcările din rezervă sunt însă și mai intersante:
Ieșiri de aproape 3 miliarde de Euro, într-o singură lună (8,6% din rezerva totală într-o singură lună).
Intrări de aproape 1,9 miliarde de Euro, într-o singură lună, din care 671 de milioane de Euro provind din împrumuturi contractate de ministerul finanțelor. Dacă MFP nu s-ar fi împrumutat de pe piața internă în Euro (și ar fi contribuit la deprecierea cursului), rezerva s-ar fi redus chiar și mai mult.
În aceeași perioadă BNR a achitat din dispoziția ministerului finanțelor publice (ieșiri din rezervă) suma de 1,57 miliarde de Euro.
Astfel, putem estima diminuarea rezervei valutare în urma intervenției pe curs a BNR:
– nivel minim: 1,1 miliarde de Euro
– nivel maxim: 1,4 miliarde de Euro (ieșirile din care scădm împrumutul rambursat de 1,57 miliarde) la care se adaugă cele 671 de milioane de Euro (puse în loc de MFP). Respectiv aproape 2 miliarde de Euro.
Subliniez, două miliarde de Euro sunt bani risipiți din rezerva valutară (euro vânduți de către BNR băncilor) pentru a apăra un nivel de curs de 4,8 lei, care oricum a fost depășit.
Din nou, BNR a jucat politic, susținând artificial acest nivel de curs, astfel încât leul să nu se deprecieze până la turul 2 al prezidențialelor dincolo de 4,8, ca să cumpere bunăvoința candidatului, devenit Președinte, Klaus Iohannis. În felul acesta, BNR a dat pieței pe lângă semnalul lipsei de independență, în contradicție totală cu statutul BNR, și acela că, în condițiile actuale, apărarea împotriva unei deprecieri de circa 1%, costă BNR într-o singură lună, aproape 8% din rezervele valutare. În ritmul acesta, pregtătiți-vă, la fel ca în 2008, ca Mugur Isărescu să ne anunțe întâi că nu avem nevoie de FMI, după care, în circa 4 luni, să fugă la Fondul Monetar Internațional pentru a repara ceea ce chiar el a stricat, mai precizeaza analistul Soviani. (Paul D.).

Actualitate

Miza avioanelor F-35: De ce apropierea dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan alarmează experții în securitate

Publicat

pe

De

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pare hotărât să folosească viitorul summit NATO din Turcia pentru a impresiona Washingtonul și Bruxelles-ul. Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar oficialii de la Ankara mizează tot mai mult pe relația personală dintre Erdogan și președintele Donald Trump. Obiectivul principal este clar: reintegrarea Turciei în programul avioanelor de luptă F-35, o mișcare ce ar marca o victorie majoră pentru industria de apărare turcă.

Semnale ambigue de la Casa Albă: Donald Trump promite să îl facă „fericit” pe liderul turc

Campania de lobby a Ankarei pare să dea deja roade. Recent, în Biroul Oval, Donald Trump a sugerat că ar putea „face ceva” pentru a-l mulțumi pe Erdogan în privința avioanelor F-35, în timp ce vicepreședintele J.D. Vance a confirmat că Pentagonul analizează căile legale pentru a debloca această situație. Totuși, această deschidere bruscă stârnește controverse aprinse în rândul analiștilor care consideră că o astfel de decizie ar fi o eroare strategică majoră.

Motivul de îngrijorare este simplu: sub conducerea lui Erdogan, Turcia a cultivat relații strânse cu adversarii tradiționali ai Americii, precum Rusia, Hamas și China. Un stat care oscilează între tabere nu poate fi considerat un custode de încredere pentru cea mai avansată tehnologie aviatică a Statelor Unite.

Pericolul tehnologic: Umbra sistemului rusesc S-400 planează asupra securității NATO

Excluderea Turciei din programul F-35 în 2019 nu a fost o decizie arbitrară, ci o necesitate după achiziționarea sistemului rusesc de rachete S-400. Riscurile rămân aceleași și astăzi. Operarea simultană a avioanelor F-35 și a sistemelor S-400 pe teritoriul turc ar putea permite Moscovei să colecteze date critice despre vulnerabilitățile aeronavelor americane. Într-o eră a cooperării militare strânse între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, orice detaliu tehnologic compromis ar putea pune în pericol nu doar piloții americani, ci și întreaga rețea de parteneri NATO.

Legăturile cu Hamas și China: O agendă divergentă față de interesele occidentale

Dincolo de disputa militară cu Rusia, comportamentul politic al Ankarei ridică semne de întrebare serioase. Susținerea declarată a lui Erdogan pentru gruparea Hamas, în special după atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, contravine flagrant poziției aliaților occidentali. Mai mult, expansiunea influenței chineze în infrastructura digitală a Turciei și participarea acesteia ca partener de dialog în Organizația de Cooperare de la Shanghai demonstrează o dorință de „autonomie strategică” care subminează coeziunea alianței.

Barierele legale: Congresul american ar putea bloca planurile administrației

Chiar dacă Donald Trump dorește să prioritizeze relația personală cu „respectatul” lider turc, legea americană impune obstacole stricte. Reglementările CAATSA și normele bugetare pentru apărare interzic transferul tehnologiei F-35 atâta timp cât Turcia deține sistemul S-400. În acest context, este de așteptat ca membrii Congresului, din ambele partide, să se opună oricărei tentative de a ignora aceste prevederi legale, cerând în schimb o monitorizare riguroasă a cooperării Turciei cu axa Moscova-Beijing.

Citeste in continuare

Actualitate

Rocket Lab achiziționează Iridium: O mișcare decisivă pentru a deveni liderul integrat al apărării spațiale

Publicat

pe

De

Într-o tranzacție care marchează apogeul unei strategii de expansiune de cinci ani, Rocket Lab a anunțat achiziționarea furnizorului de comunicații prin satelit Iridium. Această fuziune transformă compania dintr-un simplu furnizor de servicii de lansare într-un gigant tehnologic integrat pe verticală, capabil să ofere soluții complete pentru piața de apărare și servicii spațiale.

O strategie de cinci ani care culminează cu o achiziție istorică

Tranzacția oferă Rocket Lab o prezență imediată în domeniul aplicațiilor bazate pe sateliți, realizând viziunea pe termen lung a fondatorului său, Sir Peter Beck. Prin această mutare, compania nu mai depinde doar de fabricarea și lansarea rachetelor, ci trece către un model de business bazat pe venituri recurente din servicii de date. Integrarea patrimoniului tehnologic al Iridium cu capacitățile de producție ale Rocket Lab promite să deblocheze piețe complet noi, sub conceptul de „spațiul ca serviciu” (space as a service).

Tehnologii critice pentru viitorul apărării și comunicațiilor

Dincolo de conectivitatea globală, această achiziție vizează dezvoltarea unor capacități esențiale pentru securitatea națională. Printre aplicațiile vizate se numără accesul la internet din spațiu, conexiunea directă către dispozitive mobile (direct-to-device) și sisteme avansate de poziționare, navigație și cronometrare (PNT). Acestea din urmă sunt de un interes vital pentru Space Force, oferind alternative la sistemele GPS tradiționale, care sunt vulnerabile la bruiaj în zonele de conflict.

Neutron și Electron: Pilonii infrastructurii orbitale

Pentru a susține această nouă rețea, Rocket Lab mizează pe flota sa de rachete. Vehiculul de transport greu Neutron, programat pentru lansare la finalul acestui an, este considerat soluția ideală pentru reaprovizionarea și desfășurarea noilor constelații de sateliți. În paralel, racheta Electron va continua să fie utilizată pentru lansarea rapidă a demonstratoarelor tehnologice, permițând o inovare accelerată.

Un arsenal de achiziții pentru dominația digitală a spațiului

Succesul de astăzi este rezultatul unei campanii agresive de achiziții începute în 2020. De la specialiști în hardware precum Sinclair Interplanetary, până la experți în robotică (Motiv Space Systems) sau sisteme laser de comunicare (Mynaric), Rocket Lab și-a construit metodic capacitatea de a construi, lansa și opera propriile vehicule spațiale. Această independență tehnologică îi permite să concureze direct cu jucători majori precum SpaceX sau Blue Origin pentru contracte militare de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca partener strategic de elită pentru Departamentul Apărării.

Citeste in continuare

Actualitate

Orizonturi noi pentru Honeywell Aerospace: Compania devine oficial entitate independentă pe piața de capital

Publicat

pe

De

Honeywell Aerospace a marcat astăzi începutul unei noi etape în evoluția sa, finalizând procesul de desprindere și devenind o companie publică independentă, listată la bursa Nasdaq. Această transformare strategică vizează consolidarea poziției de lider în sectoarele apărării și aviației comerciale, oferind noii entități agilitatea necesară pentru a răspunde provocărilor complexe dintr-o industrie aflată în continuă schimbare.

Divizarea strategică a gigantului industrial în trei entități distincte

Separarea segmentului de aviație este rezultatul unei strategii ambițioase anunțate la începutul anului 2025, prin care grupul mamă a decis fragmentarea operațiunilor în trei piloni principali. Aceștia includ Honeywell Technologies, axat pe automatizare, Solstice, o unitate dedicată materialelor avansate, și actuala companie Honeywell Aerospace. Obiectivul central al acestei restructurări este de a permite fiecărei divizii să urmărească strategii de creștere personalizate, maximizând astfel veniturile și eficiența operațională.

O forță globală în aviație cu 36.000 de angajați

Sub conducerea directorului executiv Jim Currier, noua entitate independentă își asumă misiunea de a proteja și avansa promisiunea zborului într-o lume tot mai conectată. Cu o forță de muncă de 36.000 de specialiști, Honeywell Aerospace continuă să producă sisteme esențiale, de la motoare și avionică, până la componente critice pentru tehnologiile de apărare. Independența financiară îi va permite companiei să aloce resursele mai eficient către inovație și cercetare.

Tranziția financiară și perspectivele de raportare pe termen scurt

Procesul de separare a fost finalizat prin distribuirea acțiunilor de către Honeywell Technologies, deschizând calea pentru tranzacționarea liberă pe bursă. Deși Honeywell Aerospace funcționează acum separat, următoarele rezultate financiare trimestriale, programate pentru 23 iulie, vor include încă cifrele segmentului de aviație ca parte a structurii consolidate anterioare. Această raportare va oferi investitorilor o ultimă privire de ansamblu asupra performanței sectorului înainte de a evalua evoluția sa ca entitate de sine stătătoare.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv15 ore ago

Alarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)

„S-a stins lumina la clanuri”. Dosarele cu miros de grajd, coca-cola toxică și doctori de vite cu costume de firmă...

Exclusiv15 ore ago

„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)

După ce în episodul XV am arătat cum IPJ Prahova plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la...

Exclusiv15 ore ago

Cursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)

Doi deținuți, trei ofițeri și o demonstrație practică: „Cum să faci praf autoritatea uniformei în câteva secunde” Scena de la...

Exclusiv15 ore ago

Smiorcăială „de excelentă” la instanță: jandarmii plâng de mila bugetului, dar ascund propriile prostii și abuzuri (Document)

Lacrimi pentru buget, tăcere pentru pagubiți Într-un dosar pe majorarea de „excelență”, argumentele depuse de jandarmi la instanță sunt croite...

Exclusiv15 ore ago

Republica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului

Regionalizare pe hârtie, garduri în realitate În timp ce alte instituții intră în era digitală, Administrația Națională a Penitenciarelor se...

Exclusiv2 zile ago

Ordinul Secret S/7/2018: Cum își ascunde M.A.I. „misiunile speciale” de împărțit bani între șefi

Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu...

Exclusiv2 zile ago

Statul radioactiveșuat: cum a aruncat Guvernul 1.060 de tone de deșeuri nucleare în curtea românilor și a plecat acasă

Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare România nu mai este doar „stat...

Exclusiv2 zile ago

Mafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”

Băieții cu girofar și rezervor fără fund În mijlocul Poliției Române, acolo unde ar trebui să miroasă a lege și...

Exclusiv2 zile ago

Polițist la 40 de grade: dacă nu te omoară infractorul, te topește statul la serviciu

Caniculă cu 40+ grade, polițist în stradă: statul la umbră, cu OUG-ul în buzunar În timp ce în foarte multe...

Exclusiv2 zile ago

Promovări la Poliție, după un an de pauză: se mișcă melcul bugetar prin MAI

“Veste mare” în MAI: după un an de amorțeală, s-au găsit vorbele, nu și fondurile După aproape un an în...

Exclusiv4 zile ago

Când poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan

„Poliție aservită” și poliție iritată: Recorder aprinde fitilul, Drăgan detonează conferința Un reportaj Recorder – „Poliție aservită” – publicat în...

Exclusiv4 zile ago

Când sare o scânteie pe DJ 709, sare și polițistul cu stingătorul

Nu doar amenzi și permise: și câte un foc stins la nevoie „Când fiecare secundă contează, polițiștii fac diferența!”, transmite...

Exclusiv4 zile ago

Fier vechi, morți noi: cum poate un cablu furat să bage un tren întreg în pământ

„Doar fier vechi”, zic hoții. „Doar zeci de morți potențiali”, zice realitatea Știați că un accident feroviar cu zeci de...

Exclusiv4 zile ago

Șantierul Naval Mangalia, scos la mezat ca iaurtul expirat: 184 de milioane, fără clienți. SAFE pe hârtie, FAIL în realitate

Licitație de 184 de milioane, zero cumpărători. Șoc și groază la… cine nu știa? Prima licitație pentru vânzarea Șantierului Naval...

Exclusiv6 zile ago

„Purul adevăr” al chestorului Drăgan: cum se împuternicește Minciuna și se desemnează Nerușinarea

„Poliție aservită”, conferință disperată: Drăgan iese la tablă cu „purul adevăr” Pe 22 mai 2026, după investigația Recorder „Poliție aservită”,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv