America de Nord se pregătește să devină epicentrul fotbalului mondial, găzduind Cupa Mondială FIFA 2026. Între 11 iunie și 19 iulie, șaisprezece orașe din trei țări vor primi milioane de spectatori pe stadioane arhipline. Este un eveniment de o amploare fără precedent, echivalentul mai multor Super Bowl-uri desfășurate simultan pe un continent întreg. Însă, odată cu magnitudinea evenimentului, vine și o amenințare la fel de inedită și, paradoxal, extrem de simplă: atacurile cu sisteme aeriene fără pilot (drone).

Vulnerabilitatea spațiului aerian: Dronele, noua armă asimetrică

Marea sărbătoare sportivă este vulnerabilă în fața dronelor comerciale, ușor accesibile online și capabile să transporte explozibili improvizati. De la actori statali care sondează defensiva occidentală, la rețele teroriste transnaționale sau indivizi radicalizați, oricine poate reprezenta un pericol. Un atac multi-oraș ar putea fi orchestrat cu o sofisticare tehnică minimă – un mecanism de lansare printat 3D și bandă adezivă. Rețeta haosului este simplă, iar succesul adversarilor ar putea semăna teroare la scară globală, având în vedere cele 48 de meciuri din faza grupelor, doar în primele două săptămâni.

Modelul super Bowl e depășit: Nevoia unei soluții integrate

Capacitățile actuale de apărare anti-dronă (CUAS) au fost concepute pentru evenimente izolate, de mare anvergură. Modelul „Super Bowl” funcționează atunci când întregul aparat de securitate națională se poate concentra pe un singur stadion, pentru o singură zi. Provocarea Mondialului 2026 este extinderea acestei apărări pe durata a 39 de zile, în 16 orașe diferite. Aceasta reprezintă o lacună critică, nu din cauza lipsei de resurse, ci din cauza lipsei de integrare. Statele Unite și partenerii săi dispun de o multitudine de radare, bruiaje pentru drone, rachete antiaeriene portabile, puști, plase, lasere, chiar și păsări de pradă antrenate. Numeroase agenții sunt implicate: Joint Interagency Task Force 401 (JIATF 401), Garda Națională, contractori privați, Secret Service, FBI și Federal Aviation Administration (FAA), fiecare cu expertiza și echipamentele sale. Însă, ceea ce lipsește este o rețea CUAS integrată și robustă, care să ofere o imagine de ansamblu situațională tuturor apărătorilor simultan și să permită un răspuns coordonat.

JTF 401: Piesa lipsă din puzzle-ul securității aeriene?

Apărarea Cupei Mondiale necesită o arhitectură care să ofere Space and Missile Defense Command (SMDC) și FAA o conștientizare în timp real în cele șaisprezece orașe gazdă, delegând în același timp autoritatea de angajament comandanților de la sol. Soluția cea mai eficientă ar fi împuternicirea JTF 401 cu o autoritate similară NORAD, capabilă să transmită avertismente timpurii, să partajeze informații și, în cel mai rău scenariu al unui atac sincronizat, să coordoneze răspunsul nu doar forțelor americane, ci și celor mexicane și canadiene. Aceasta ar transforma 401 dintr-un organism de achiziții și coordonare într-un centru operațional flexibil, aproape ca un comandament pop-up dedicat evenimentului.

Beneficii dincolo de eveniment: Fundația „Golden Dome”

Vestea bună este că tehnologia necesară nu este revoluționară. Sistemul Integrat de Comandă a Bătăliei (IBCS) demonstrează deja conceptul de bază, iar acordurile de cooperare în apărare cu Canada și Mexic sunt deja în vigoare. Agenția de Apărare Antirachetă (MDA) deține expertiza în integrarea sistemelor, iar armata poate furniza echipamente și operatori. Această arhitectură anti-dronă pentru Cupa Mondială ar putea deveni piatra de temelie pentru integrarea mai largă a apărării aeriene naționale, o componentă esențială a viziunii „Golden Dome” a fostului președinte Donald Trump – un scut de apărare stratificat, integrat, care protejează Statele Unite nu doar de rachete balistice, ci și de drone, în timpul evenimentelor naționale sau deasupra infrastructurii critice. Coordonarea cu forțele canadiene și mexicane ar consolida, de asemenea, cooperarea trilaterală în apărare.

Ultimatumul timpului: Un apel la acțiune imediată

Fereastra de oportunitate se închide rapid. Sistemele trebuie testate, operatorii instruiți, iar coordonarea cu aliații stabilită cu luni bune înainte de fluierul de start. Există două căi: fie tratăm Cupa Mondială ca o serie de evenimente izolate, apărate de unități locale, fie folosim această oportunitate pentru a construi arhitectura de care „Golden Dome” are nevoie. JTF 401, SMDC și MDA ar trebui să adapteze arhitectura pentru integrarea CUAS la nivel național și să înceapă testarea fuziunii senzorilor până în februarie. Departamentul de Stat ar trebui să formalizeze autoritățile de angajament cu Ottawa și Mexico City până în aprilie. Avem șase luni pentru a demonstra că putem apăra propriul nostru spațiu aerian. Să evităm un „autogol” aici. Turneul începe pe 11 iunie 2026.

La recentul Forum Național Reagan pentru Apărare, Secretarul de Război, Pete Hegseth, a lansat un mesaj puternic, angajând Departamentul de Război într-un efort amplu de revitalizare a bazei industriale de apărare a Americii. Acțiunea este esențială, a subliniat Hegseth, pentru a face față multiplelor provocări de securitate națională cu care se confruntă Statele Unite, în special cele provenind din Beijing.

Oglinda deformantă a capacității industriale

Cifrele vorbesc de la sine: China depășește Statele Unite la o scară masivă în ceea ce privește capacitatea de producție militară. Republica Populară produce arme de cinci până la șase ori mai rapid decât SUA, este cel mai mare constructor naval din lume, cu o capacitate de 232 de ori mai mare, și este proiectată să dețină 45% din cota globală de producție până în 2030. Mai mult, Beijingul a integrat eficient sectorul său civil pentru a susține efortul de război, demonstrând o agilitate strategică îngrijorătoare.

În contrast, capacitatea Statelor Unite de a produce sisteme de armament în masă s-a atrofiat considerabil după Războiul Rece. Bugetele de apărare au fost reduse, contractele au fost consolidate, iar prioritățile militare au fost deviate timp de două decenii de conflictele din Orientul Mijlociu, unde cheltuielile s-au concentrat pe operațiuni, nu pe investiții pe termen lung. Această strategie a culminat cu externalizarea capacității de producție către China, un aspect deosebit de grav în cazul magneților și al mineralelor rare, esențiale pentru tehnologia modernă.

Miliarde pentru reindustrializare: Rolul capitalului strategic

Repornirea unei baze industriale de apărare robuste, capabile să crească rapid producția de materiale critice, va necesita timp. Din fericire, Biroul pentru Capital Strategic (OSC) al Departamentului de Război a început deja să abordeze această provocare prin parteneriate public-private, inclusiv acorduri cu MP Materials și Vulcan Elements pentru minerale rare și magneți. Aceste parteneriate sunt doar un preambul la ceea ce va urma, având în vedere că OSC a primit recent o autoritate de creditare de până la 200 de miliarde de dolari prin Legea de Reducere a Impozitelor pentru Familiile Active, destinată în mod specific producției de minerale critice și industriilor conexe.

Deși ideea ca guvernul SUA să dețină acțiuni în companii strategice a întâmpinat rezistență, realitatea este că fără o astfel de implicare, competiția cu Partidul Comunist Chinez devine inegală. Beijingul își fuzionează întreprinderile civile și guvernamentale într-un efort național coordonat pentru a deveni hegemonia globală, inclusiv prin subminarea piețelor internaționale și manipularea monedei.

Un plan național pentru producția de apărare

În paralel cu Strategia Agresivă de Transformare a Achizițiilor promovată de Departamentul de Război, Congresul a propus, atât în proiectul de lege privind Aproprierile pentru Apărare pentru anul fiscal 2026, cât și în Actul de Autorizare a Apărării Naționale pentru anul fiscal 2026, o inițiativă vitală pentru maximizarea capacității de producție americane: Rețeaua Civilă de Producție de Rezerve (CRMN).

Această nouă inițiativă urmărește să creeze un proces de certificare și calificare pentru companiile comerciale interne, permițându-le să producă componente, arme și echipamente pentru apărare. CRMN ar elimina birocrația excesivă, ar construi un registru național al capacităților de producție și ar finanța echipamente specifice pentru fabricile care își adaptează liniile de producție existente pentru a susține rapid necesarul militar.

Apel la acțiune: Lecțiile trecutului, imperativele viitorului

Odată ce Legea de Autorizare a Apărării Naționale va fi promulgată, Departamentul de Război va avea autoritatea statutară de a avansa cu acest efort crucial, în timp ce legislatorii vor finaliza alocarea fondurilor inițiale. Pentagonul ar trebui să instruiască Secretarul Asistent de Război pentru Politica Industrială să supravegheze crearea CRMN și să faciliteze procesele și resursele necesare pentru a debloca imediat impedimentele legate de certificare și calificare.

Timp prea îndelungat, Statele Unite au neglijat furnizorii de nivel trei, patru și inferior, care produc componente esențiale pentru a asigura superioritatea noastră militară și tehnologică. Lipsa de prevedere a făcut ca baza noastră industrială de apărare să se clatine sub presiunea externalizării și a consolidării. Într-o perioadă de criză, este evident că avem nevoie de soluții precum CRMN, care vor demonstra lumii că SUA poate dezvolta și scala sistemele necesare pentru a descuraja adversarii.

În 1983, președintele Ronald Reagan avertiza națiunea despre pericolul ineradicabil al inacțiunii în fața amenințărilor crescânde: „Depinde de noi, în timpul nostru, să alegem și să alegem cu înțelepciune între sarcina dificilă, dar necesară, de a păstra pacea și libertatea și tentația de a ne ignora datoria și de a spera orbește la ce-i mai bun, în timp ce inamicii libertății devin tot mai puternici pe zi ce trece.” Pentru ca președintele Donald Trump să-și cimenteze locul de „moștenitor adevărat și de drept al președintelui Reagan,” așa cum a proclamat Hegseth, Departamentul de Război trebuie să continue să investească și să susțină eforturile de stimulare a producției industriale interne de apărare. Prin crearea CRMN, Congresul oferă administrației Trump un instrument valoros pentru a conecta și a maximiza producția comercială și de apărare din America.

Într-o mișcare strategică ce promite să remodeleze fundamental modul în care Statele Unite își dotează forțele armate, secretarul de război Pete Hegseth a proclamat recent că „Achizițiile sunt acum o funcție de luptă”. Această afirmație concisă depășește o simplă redenumire, marcând o transformare profundă a rolului și așteptărilor de la profesioniștii din domeniul achizițiilor. Pentru prima dată în cei 55 de ani de istorie modernă a achizițiilor, accentul nu mai este pus pe minimizarea riscurilor sau evitarea responsabilității, ci pe asumarea „luptei”.

O schimbare de paradigmă: Achizițiile, funcție de război

Criticii ar putea considera această decizie o simplă reorganizare superficială, însoțită de un discurs ferm despre „responsabilitate”, interpretat adesea ca o amenințare de sancțiuni. Însă, viziunea Pentagonului este radical diferită. Aceasta nu este o măsură punitivă, ci o eliberare. Pentru cei care au navigat de-a lungul anilor prin labirintul achizițiilor militare moderne, este oportunitatea mult așteptată de a sparge tiparele ineficienței.

Responsabilitate nu e pedepsă, ci eliberare

De decenii, „responsabilitatea” în achizițiile de apărare a însemnat adesea „învinuire fără autoritate”. Managerii de program se confruntau cu cerințe rigide, finanțări întârziate și o multitudine de părți interesate cu drept de veto asupra oricărei decizii. Atunci când întârzierile și depășirile de costuri surveneau din cauza amenințărilor globale în schimbare, a priorităților fluctuante sau a problemelor din lanțurile de aprovizionare, acești manageri erau trași la răspundere pentru rezultate pe care nu le controlaseră cu adevărat.

Această abordare nu era responsabilitate, ci o mascaradă. Adevărata responsabilitate, așa cum au demonstrat teoreticienii organizaționali, presupune alinierea drepturilor de decizie cu responsabilitățile asumate. Nu poți cere cuiva să fie responsabil pentru o cursă la care nu i se permite să participe. Acest model tradițional a avut consecințe nedorite: a îndepărtat talentele către alte domenii și a încurajat aderența strictă la procese, chiar și în detrimentul vitezei și inovației. Această nouă viziune urmărește să depășească acest ciclu vicios.

Cheia pentru valorificarea întregului potențial al forței de muncă din achiziții constă în oferirea unei autonomii veritabile. Managerii de program și profesioniștii din achiziții vor primi acum instrumentele și libertatea decizională necesare pentru a reuși. Aceasta include o flexibilitate sporită în echilibrarea performanței cu termenul de livrare, simplificarea cerințelor și luarea unor decizii informate.

Noii directori executivi de achiziții de portofoliu (PAE) nu sunt doar responsabili pentru rezultate, ci și împuterniciți să le atingă. Când se afirmă că cineva „deține” un program, se înțelege acum că are controlul deciziilor, o cunoaștere aprofundată a muncii și capacitatea de a duce proiectul la bun sfârșit. Duratele mandatelor managerilor de program sunt acum aliniate cu ciclurile de livrare efective, asigurându-le prezența la finalizarea proiectelor. Ei vor celebra succesele și, da, vor fi înlăturați în caz de eșec – dar aceasta nu este o pedeapsă, ci un semn de respect. Profesioniștii din achiziții sunt tratați în sfârșit ca niște luptători care pot câștiga sau pierde bătălii, nu ca simpli birocrați.

Riscul achizițiilor versus riscul operațional: O nouă ecuație

Ceea ce scapă criticilor este faptul că nu se elimină riscul, ci se alege ce riscuri să se asume. Timp de decenii, departamentul a acceptat un risc operațional masiv – livrarea unor capacități cu ani întârziere, în timp ce adversarii își accelerau ritmul – pentru a evita orice risc de achiziție. S-a prioritizat perfecțiunea cerințelor în detrimentul livrării la timp, ducând ocazional la sisteme sofisticate livrate prea târziu pentru a mai conta.

Secretarul Hegseth intenționează să inverseze această balanță. După cum a declarat clar: „Vom accepta riscul achizițiilor pentru a reduce riscul operațional.” Aceasta înseamnă livrarea de soluții „80% bune” în doi ani, în loc de soluții „100% perfecte” în zece. Implică etape determinate de un calendar strict, unde data de livrare este sacră, dar specificațiile pot fi flexibile. Înseamnă a trata achizițiile ca pe o funcție de luptă, unde viteza salvează vieți. Menținerea riscului la un nivel redus prin utilizarea soluțiilor comerciale disponibile, implementarea rapidă a echipamentelor în medii operaționale și proiectarea unor capacități de bază adaptabile vor permite corecții de curs, menținând în același timp dotarea luptătorilor. Nu este vorba de imprudență, ci de luarea unor decizii informate pentru a optimiza eficacitatea generală a misiunii.

Atracția excelenței: Talentul caută mize mari

Un fenomen remarcabil apare atunci când se creează poziții cu responsabilitate și autoritate înaltă: oamenii potriviți concurează pentru ele. Acest lucru este vizibil în exemple precum Biroul pentru Capacități Rapide al Forțelor Aeriene, aparatul de achiziții al SOCOM sau DARPA. Aceste organizații nu se confruntă cu dificultăți în recrutarea talentelor – dimpotrivă, trebuie să refuze candidați.

De ce? Pentru că indivizii excepționali doresc să-și asume responsabilitatea pentru rezultate care contează. Ei aspiră să fie managerul de program care livrează o etapă a unui Avion de Luptă Colaborativ (CCA) într-un timp record, nu cel care navighează cu succes prin 30 de revizuiri de program. Atunci când responsabilitatea este aliniată cu autoritatea, completată cu scoruri clare axate pe timpul de implementare și permiterea unor victorii reale într-un singur mandat, talentul nu trebuie căutat. El te găsește.

Acest nou model nu izolează profesioniștii din achiziții cu alegeri imposibile. Reformele îi împerechează cu parteneri operaționali care înțeleg că în luptă, viteza învinge perfecțiunea. Operatorii vor lucra alături de echipele de achiziții, ajutând la luarea deciziilor dificile între capacitate și calendar. Când un manager de program decide să implementeze o soluție „suficient de bună” pentru a respecta un termen limită critic, va avea alături operatori care au contribuit la acea decizie – și care o vor apăra. Aceasta este o responsabilitate împărtășită pentru decizii dificile, nu o responsabilitate individuală pentru eșec.

Un apel la acțiune: Momentul eroilor achizițiilor

Pentru profesioniștii din achiziții: acesta este momentul vostru. Ani la rând, ați operat într-un sistem care vă trata ca pe niște potențiali eșecuri de gestionat, mai degrabă decât ca pe niște potențiali eroi de dezlănțuit. Această eră se încheie acum.

Da, mizele vor fi mari, iar numele vostru va fi legat de rezultate. Dar și recompensele vor fi pe măsură – în special satisfacția profundă de a ști că ați accelerat personal letalitatea americană.

Sistemul de Achiziții de Luptă nu cere perfecțiune. Cere viteză, adaptabilitate și îndrăzneală. Să se ia decizii dificile pe care alții se tem să le ia. Să se spună adevăruri incomode despre ce poate fi livrat și când. Să se asume victorii care contează.

Aceasta este diferența de această dată – nu adăugăm responsabilitate unui sistem defect. Construim un sistem în care responsabilitatea echivalează cu proprietatea, proprietatea generează viteză, iar viteza câștigă războaie. Suntem războinici, iar națiunea noastră contează pe noi. Să livrăm!