Actualitate
“Au ascuns totul ca să meargă şnur prin fals adopţia internaţională”/Incisiv de Prahova a avut din nou dreptate
Fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA, are un frate, aflat la rândul lui în plasament. Informaţia este făcută publică de Sorina Matei, pe facebook.
„Ştiţi că “Justiţia” independentă, echidistantă, imparţială şi eficientă, cot la cot cu autorităţile statului, printr-un lanţ nesfârşit de infracţiuni a ascuns peste tot în acte şi în dosar şi hotărâri că micuţa Sorina mai are un frăţior bun, de sânge, dat şi el în plasament la altă familie de pe lângă Craiova? Pe frăţiorul Sorinei, aflat şi acum în plasament la o altă familie, îl cheamă Andrei, are 12-13 ani şi au ascuns totul ca să meargă şnur prin fals adopţia internaţională pentru că altfel, o asemenea situaţie îi bloca legal şi trebuiau să facă toate demersurile ca fraţiorii de sânge- Sorina şi Andrei- să fie adoptaţi împreună, să fie reuniţi într-o familie.Ceea ce nu s-a întâmplat, nu au făcut, pentru că au ascuns existenţa frăţiorului Sorinei, Andrei. Iar astăzi, la Craiova, procuroarea de şedinţă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova a fost în sincron în instanţă cu fam Săcărin. Realizaţi ce se întâmplă şi cât de năucitor este acest caz?, scrie Sorina Matei pe facebook.
Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezvaluit in premiera acest caz inca pe data 23 mai 2019, cand a publicat articolul “Cine știe dedesubturile acestei adopții refuzată chiar și de copil?” prin care atrageam atentia asupra cazului fetitei care a inflamat acum Romania.
Iata ce dezvaluiam in acest articol:
“Un caz greu de imaginat se întâmplă în judeţul Mehedinți. O fetiță este la un pas de a fi dusă cu forța, din Mehedinți în America, să fie înfiată!
Imaginile, fotografiile și declarațiile trimise de familia ce este forțată să accepte adopți sunt cutremurătoare!
,, Acum 7 ani, mami cu tati, au luat 2 fetițe in plasament, Andreea și Sorina, după 2 luni de zile, Andreea a fost scoasă la adopție, noi atașându-ne de ele, am pornit demersurile pentru a o adopta, ce a ce am și reușit, cu greu , dar am reușit, doream să o înfiem și pe Sorina, dar ea, încă mai era căutată de părinți și rude, după un timp, nu am mai auzit nimic despre mamă și rude. (Nu le-a mai fost permis sa își vadă fata), așa susțin ei acum. Într-o zi, în 2013, a venit managerul de caz, Morjan Violeta, să dea mami o declarație, chipurile, că nu dorește sa înfieze fata. Mami atunci ia zis contrariului, a zis ca sa facă cum zice ea că știe mai bine, ca și așa ea nu se încadreaza cu veniturile ce le cer ei ca și așa Sorina fiind de etnie rromă nu este căutată, dar noi acum am înțeles de ce a făcut asta, pentru că, toți asistenți maternali din zona cotizau dreptul în fiecare lună, (avem martori), totul a fost cum a vrut doamna până când într-o zi, în 2016, a venit la fel cu o altă cerere scrisă ca tot nu o înfiază . Însă, după un timp, pe 19 februarie 2018, a venit într-o dimineață, să ne zică, că trbuie să pregătim fata, fiindcă vine o familie de români, stabiliți în America de 15 ani și ca o vor ei pe Sorina, fata și noi când am auzit am refuzat și am luat-o la întrebări, pe doamna Morjan, de ce nu nea spus că fata era scoasă la adopții?
Cum am aflat, imediat am început demersurile pentru a o înfia noi, dar n-i sa răspuns cacă, momentan fata este blocată la familia aceea și ca noi nu mai avem nici un drept. Cum când noi am crescut-o? Am mers chiar și la director să îi zicem, cum nea mințit, dar ne zis că sunt presiuni de la București, chiar și de la Ambasada Americană.
După 3 luni, a venit familia, Americană, să se atașeze cu fata, noi atunci le-am explicat situația cu gândul ca renunță, dar ei ne-au răspuns că, avem relații de am putut alege-o pe Sorina și că au dat 30 mii de dolari pentru ea, cei doi mai au 2 copii, unul de 4 ani și o fată de 9, iar la întâlnire cu Sorina, nu prezentau nici un interes.
Doamnele de la DGASPC Mehedinți, au început, să mintă cu rapoarte referitoare la întâlniri, că fata se joaca și se atașează de ei! Minciuni, nimic adevărat, fata era traumatizată de gândul că o sa plece, avem și rapoarte de la psiholog, noi atunci ne-am dat seama că este ceva dubios.

Am sesizat penal bănuiala și acum există un dosar la DIICOT de abuz și formarea unui grup infracțional.
Am ajuns și în instanța la Drobeta Turnu Severin, unde am câștigat noi, dar au făcut recurs la Craiova, unde au câștigat ei!
Pe 23 Aprilie 2019 noi avem bănuieli că s-a aranjat ceva și la Craiova findcă, ieri și azi, au venit cu poliția cei de la DGASPC, dar fetița refuză să plece.
Azi au sunat chiar și la ambulanță , că i-a venit rău, a făcut pe ea, a vomitat e traumatizată, de frică. Avocatul nostru, încearcă să facă o revizuire, și mai avocatul spune că trebuie să vina un executor, însă ei vin tot fără, executor.
Am încercat să dam pe la televiziune dar toți refuză când aud de adopție internațională și de implicarea politică. Suntem disperați, doar dumneavoastră domnule Alin mai puteți să ne ajutați, să vadă o lume întreagă ce se întâmplă la noi în țară, vă rog frumos…Ajutați-ne domnule Ghiciulescu ne precizeaza jurnalistul Alin Ghiciulescu care publică in Incisiv de Prahova declarația plină de durerea fără a schimba un cuvânt, o literă, nimic, din mesajul unuia dintre frații fetei, ce vor unii să o ia de lângă familia ei și să o ducă în America.
Redactia Incisiv de Prahova sesizeaza public organele competente in vederea luarii masurilor legale care se impun!, precizam la sfarsitul articolului. (Cerasela N.).
Actualitate
Blue Origin aterizează cu succes, deschizând calea spre misiuni cruciale de securitate națională
Actualitate
Tipuri de ceară de epilat și avantajele fiecăruia – ghidul tău pentru o piele fină și îngrijită
Epilarea cu ceară este una dintre cele mai eficiente metode de a obține o piele fină și catifelată pentru o perioadă îndelungată. Deși metoda este folosită de zeci de ani, industria cosmetică a perfecționat constant formulele și tipurile de ceară pentru a răspunde diferitelor nevoi ale pielii. Alegerea corectă a cerii nu este doar o chestiune de preferință, ci și o modalitate de a avea grijă de sănătatea pielii și de a obține rezultate cât mai plăcute.
Ceara tradițională – metoda clasică, de încredere
Ceara tradițională este, probabil, cea mai cunoscută formă de epilare. Se prezintă sub formă de discuri sau tablete și se topește înainte de aplicare. Avantajul major al acestui tip de ceară este eficiența ridicată: prinde bine firele de păr groase și rezistente, ceea ce o face ideală pentru zone precum picioarele sau brațele.
Deși necesită puțină practică pentru a fi aplicată corect, rezultatele sunt de lungă durată. Firele sunt smulse din rădăcină, iar pielea rămâne netedă timp de câteva săptămâni. Pentru persoanele care își doresc o epilare clasică, fără compromisuri, ceara traditionala rămâne o alegere excelentă.
Ceara elastică – blândețe și eficiență pentru pielea sensibilă
Inovațiile din domeniul cosmeticii au dus la apariția cerii elastice, o formulă modernă care îmbină eficiența cu delicatețea. Spre deosebire de varianta tradițională, aceasta se aplică într-un strat mai subțire și se îndepărtează fără benzi.
Principalul avantaj al cerii elastice este faptul că se mulează perfect pe piele și prinde chiar și firele scurte sau subțiri, fără a provoca iritații majore. Este recomandată în special pentru zonele sensibile, precum axilele, fața sau zona inghinală. Pentru persoanele cu piele sensibilă sau pentru cele care își doresc o experiență de epilare mai confortabilă, ceara elastica este o alegere inspirată.
Ceara granule – modernă, practică și ușor de folosit
Tot mai populară în saloane și pentru uz casnic este ceara granule, un produs ușor de folosit și de dozat. Se topește rapid și permite aplicarea controlată chiar și pe zone mai mici, ceea ce o face ideală pentru retușuri sau pentru persoanele care nu au experiență vastă cu epilarea.
Avantajul ei constă în versatilitate: poate fi utilizată pe aproape toate zonele corpului, inclusiv pe cele delicate. În plus, fiind disponibilă sub formă de granule, permite topirea exact cantității de produs necesare, fără risipă.
Este o variantă excelentă pentru cele care caută o soluție practică, eficientă și modernă, iar formulele profesionale disponibile pe EpilatPRO.ro garantează un rezultat curat și sigur.
Cum alegi ceara potrivită pentru tine
Alegerea tipului de ceară depinde de mai mulți factori: tipul de piele, zona de epilat și sensibilitatea personală. Dacă te confrunți cu fire de păr groase și rezistente, ceara tradițională îți oferă cea mai mare eficiență. Pentru zone sensibile, ceara elastică este mai blândă și mai confortabilă. Iar pentru un echilibru între practic și eficient, ceara granule rămâne o opțiune ideală.
Nu există o singură variantă „corectă”, ci mai degrabă o alegere adaptată stilului tău de viață și nevoilor pielii. De aceea, multe persoane aleg să combine tipurile de ceară, folosind formule diferite pentru zone diferite ale corpului.
Importanța produselor profesionale
Indiferent de tipul de ceară ales, calitatea produsului joacă un rol esențial. O ceară profesională nu doar că îți oferă rezultate mai bune, dar protejează și pielea, reducând riscul de iritații. Platforme dedicate, precum EpilatPRO.ro, pun la dispoziție o gamă variată de ceruri profesionale – de la ceară tradițională, la formule elastice sau granule – care respectă cele mai înalte standarde de calitate. Alegând astfel de produse, te bucuri de o epilare sigură și eficientă, chiar și acasă.
Alegerea contează pentru frumusețea pielii tale
Epilarea cu ceară rămâne una dintre cele mai sigure și durabile metode de îndepărtare a părului. Fiecare tip de ceară aduce avantaje specifice.
Cu produsele potrivite și o tehnică corectă, epilarea devine mai mult decât o rutină – devine un ritual de frumusețe care îți oferă încredere și confort. Iar atunci când alegi să investești în calitate, cum sunt produsele disponibile pe EpilatPRO.ro, diferența se simte de la prima utilizare.
Actualitate
Ploiești, în fierbere electorală: AUR cere viceprimarul, Mișcarea Noi, Ploieștenii contraatacă, amintind de „tinicheaua” trecutului
Scena politică ploieșteană este din nou animată de o dispută acerbă privind funcția de viceprimar, unde Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își revendică „dreptul” la poziție. Replici tăioase vin din partea Mișcării Noi, Ploieștenii, care denunță pretențiile AUR ca fiind „incorecte și profund lipsite de respect față de votul ploieștenilor”, amintind, totodată, de un mandat anterior controversat al unui viceprimar susținut de AUR.
Controversa „dreptului” la viceprimar: AUR contestă votul ploieștenilor
Într-o recentă conferință de presă, reprezentanții AUR au afirmat public că Mișcarea Noi, Ploieștenii „nu ar avea dreptul să pretindă funcția de viceprimar”, mergând chiar mai departe prin a sugera că „nici scorul primarului Mihai Polițeanu nu ar permite acest lucru”. Aceste declarații au stârnit reacții imediate, fiind percepute drept o tentativă de a submina legitimitatea democratică a contracandidaților.
Realitatea urnelor: Mișcarea Noi, Ploieștenii revendică superioritatea electorală
Mișcarea Noi, Ploieștenii nu a întârziat să contraatace, subliniind că afirmațiile AUR ignoră rezultatele concrete ale scrutinului din 2024. Conform reprezentanților Mișcării, „realitatea votului din 2024 este următoarea: Mișcarea Noi, Ploieștenii a obținut mai multe voturi decât AUR.” Aceștia pun în contrast performanța lor, ca un proiect local apărut cu doar patru luni înainte de alegeri, lipsit de finanțare guvernamentală și de resursele partidelor mari, cu scorul AUR, „în ciuda tuturor acestor diferențe de forță”. Referința la „domnul Axinia” care „știe acest lucru, dar alege să îl ignore” sugerează o cunoaștere internă a cifrelor reale.
Eșecul trecut: Viceprimarul AUR care „a compromis total instituția”
Un argument forte adus de Mișcarea Noi, Ploieștenii vizează istoricul recent al AUR în administrația locală. Aceștia acuză partidul că, „în urmă cu câteva luni, a împins în funcție un viceprimar care a compromis total instituția.” Mandatul respectiv este descris printr-o serie de acuzații grave: „comportament ilegal și abuziv, scandaluri publice, zero soluții, un lung șir de acțiuni împotriva intereselor ploieștenilor și blocaje pentru proiectele benefice pentru oraș.” În lumina acestui „episod rușinos,” pretenția actuală a AUR de a „mai băga o încă o fisă” este calificată drept o sfidare a bunului-simț.
O soluție responsabilă: Mihai Tonsciuc, propunerea Mișcării
În contrast cu acuzațiile aduse, Mișcarea Noi, Ploieștenii vine cu o propunere concretă și considerată „responsabilă” pentru funcția de viceprimar: consilierul local Mihai Tonsciuc. Acesta este prezentat ca „unul dintre cei mai activi, competenți și pregătiți membri ai Consiliului Local,” fiind totodată „cel mai tânăr și pasionat.” Potrivit Mișcării, Tonsciuc deține „experiență, rezultate și capacitatea de a aduce stabilitate și profesionalism într-o funcție esențială pentru administrarea orașului.”
Apelul final al Mișcării Noi, Ploieștenii subliniază nevoia de „oameni serioși, nu de jocuri politice,” și de „reprezentare reală, nu de ‘înțelegeri’ pentru funcții.” Aceștia reiterează angajamentul de a „continua să lupte pentru profesionalism în administrație” și pentru un „nou Ploiești, unul modern și funcțional.”
-
Exclusivacum 5 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum 24 de oreReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum 5 zileSAS, de la „echipă de intervenție rapidă” la „brigada psihologilor cu bâtă”: Când statul de drept e suspendat, iar abuzul e Lege!
-
Exclusivacum 24 de oreEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum 24 de oreJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf



