Actualitate
Iohannis aleargă vesel. Spre victorie?
La început de an electoral, avem un președinte încrezător. Optimist. Klaus Iohannis încearcă să creeze certitudinea că va obține lejer un al doilea mandat. Cu atât mai mult cu cât, până una alta, este singurul competititor. Nu se așteaptă la surprize. Dar există vreo substanță în spatele afirmațiilor sale? Dintr-o anumită perspectivă – și nu neapărat răuvoitoare – profilul lui Klaus Iohannis ar putea fi definit ca un mare fâs. Un balon, care se umflă și se dezumflă, agitat și zgomotos. Cam asta s-a întâmplat cu tot ce a întreprins. România educată. Un fâs. „Guvernul meu”. Alt fâs. O altă majoritate parlamentară. Tot fâs. Participarea la toate ședințele de guvern. Fâs-fâs. Nerevocarea miniștrilor. Fâs-fâs, ca și nerevocarea lui Kovesi. Iar acum, din nou, se duce în terenul de joc în care nu se mai află nimeni, se încălzește și susține că va marca.
Desigur, dacă până la capătul acestui an, Klaus Iohannis va fi unicul candidat, dacă el nu va avea niciun rival, atunci, conform Constituției României, va câștiga. Pentru că nu are nevoie decât de un singur vot. Pe care și-l poate da el însuși. Altfel se vor prezenta lucrurile atunci când îi vom vedea pe candidați. Și când în spatele acestora se vor alinia partidele.
Este greu de presupus, dacă nu cumva imposibil, că la alegerile prezidențiale are vreo șansă, oricât de mică, vreun candidat independent. Fie acesta și Liviu Pleșoianu. Regula greu de răsturnat este că o condiție sine qua non este susținerea unui partid. Regula numărul unu. Regula numărul doi este este că niciun partid nu-și poate impune candidatul, decât dacă este foarte puternic. Numai un partid care, în sondaje corecte și nu contrafăcute, cum vedem în ultima vreme, cel mai adesea la CURS, are un minimum de 30%, își poate duce candidatul într-o confruntare finală și îl poate scoate câștigător. În acest sens, pentru moment, în teren nu există decât PSD. La limită și în măsura în care reușește să încheie unele alianțe, se poate califica și PNL.
Dacă analizăm ceea ce se întâmplă în frontul PSD, care compune actualmente majoritatea parlamentară, vom observa că, aparent, avem de-a face cu două partide total inegale. PSD și ALDE. Și cu doi candidați, care s-ar putea legitima prin pozițiile pe care le ocupă în formațiunile politice. Liviu Dragnea, pentru că este legitim din partea lui să candideze și să dorească să obțină un mandat prezidențial, întrucât este președintele celui mai are partid politic, iar legea nu-l împiedică să candideze, așa cum s-a întâmplat în ceea ce privește poziția de premier. Și Călin Popescu Tăriceanu, care beneficiază de faptul că se plaseză mult peste scorul partidului său, ALDE fiind în creștere, pentru că a dovedit că poate obține un număr consistent de voturi din rândul unor cetățeni dezamăgiți de PNL, dar care sunt dispuși să voteze cu un lider cu adevărat liberal. Cum sunt de pildă eu. Să analizăm pe rând aceste două opțiuni.
Liviu Dragnea are, pe lângă avantajul la care m-am referit mai sus, și câteva handicapuri, care-i pot creea probleme într-o cursă prezidențială. A fost și va fi demonizat în mod excesiv în primul și în primul rând pentru condamnarea penală nemeritată pe care a primit-o de la o Justiție nedreaptă, pentru o așa-zisă fraudare a referendumului realizat pentru demiterea lui Traian Băsescu. De fapt, Traian Băsescu, aflat la acea dată în deplinătatea exercițiului unei puteri, pe care a obținut-o și și-a menținut-o în mod nelegitim, l-a călcat pe cap pe adversarul său, la fel cum l-a călcat pe cap și pe profesorul Dan Voiculescu, ca să folosesc exact expresia utilizată sub formă de amenințare de către arhitectul statului paralel din România. De această condamnare a lui Liviu Dragnea au profitat alții. Băsescu doar s-a răzbunat. Iar acești alții, în frunte cu Klaus Iohannis, pentru a-l scoate din joc pe Dragnea, i-au mai construit și alte noi dosare penale aflate în diferite faze. Unul chiar soldat cu o nouă condamnare în primă instanță. Acest proces de demonizare a liderului PSD, de sacrificare a sa rituală în piața publică, pe altarul unei presupuse bătălii împrtiva corupției, are un rezultat greu de contestat. Liviu Dragnea a fost atât de demonizat, încât efectele se produc chiar și în interiorul bazinului electoral PSD. Și, până una alta, nu s-a întâmplat nimic care să gonfleze mingea, aflată undeva sub apă, să-i imprime dinamism, să o scoată la aer și să o proiecteze undeva la înălțime. De aceea este poosibil ca, dacă nu se întâmplă ceva pozitiv legat de imaginea lui Liviu Dragnea până la sfârșitul anului, acesta, pus față în față cu Klaus Iohannis, să piardă alegerile. Cetățenii României se îndoiesc – și pe bună dreptate – de faptul că Iohannis ar avea calitățile pe care și le arogă. Toți au observat că este un politician inconsistent. Dar pus în icoana ecranelor TV alături de Dragnea, inspiră electoratului mai puțin motivat un grad mai ridicat de încredere.
Al doilea candidat al frontului PSD ar putea fi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. Pe acesta nu s-a lipit, în ciuda eforturilor făcute, imaginea unui om corupt. Principalul demers penal împotriva lui Tăriceau a eșuat lamentabil la Înalta Curte. Până una alta. Și nici al doilea asalt penal împotriva acestuia nu pare prea convingător. Prin urmare, electoratul îl percepe pe Tăriceanu drept un candidat valid. Dar care electorat? Tăriceanu dispune fără îndoială de întreg electoratul ALDE, care se plasează undeva la un scor de maximum 10%. Este insuficient. Acest scor nu îl poate duce în turul doi decât în eventualitatea în care va exista un mare accident, cum ar putea fi Cioloș în cealaltă parte a spectrului politic. Liderul ALDE mai poate obține procente bune din bazinul electoral al PNL, oferite de cetățeni care refuză să-l mai voteze încă o dată pe Klaus Iohannis, și nici nu au vreun alt candidat mai bun decât acest fost președinte al Partidului Național Liberal. Se va dovedi tot insuficient. Probabil că singura soluție pentru Călin Popescu Tăriceanu este ca PSD să comită un gest fără precedent și să renunțe la un cadidat propriu, optând pentru liderul ALDE. La limită, mai este posibil și următorul scenariu. Să candideze atât Tăriceanu cât și Liviu Dragnea prin altcineva de la PSD, iar voturile Stângii, în urma unor mesaje inteligente, să se împartă, unele dintre acestea revenindu-i lui Tăriceanu. Astfel încât cei doi candidați ai frontului PSD,Tăriceanu și Dragnea sau Tăriceanu și altcineva să intre în turul doi.
O paranteză absolut obligatorie. Ca să se întâmple așa ceva, este necesară întrunirea a două condiții. 1). Frontul politic anti-PSD să fie extrem de fragmentat, cu alte cuvinte să mai existe și alți candidați, pe lângă Iohannis, capabili să obțină procente substanțiale în primul tur de scrutin și scăzând astfel dramatic scorul actualului președinte. 2). Este obligatoriu ca Victor Ponta să nu candideze, să încheie până la alegeri o alianță cu PSD, revenind într-un fel sau altul la nava mamă, pentru că, în caz contrar, acesta este capabil să diminueze scorul frontului anti-PSD, chiar dacă nu în mod semnificativ, suficient pentru a nu lăsa doi candidați din această zonă să treacă cu succes de primul tur de scrutin. Este greu de presupus, cel puțin pentru moment, că se va ajunge cu Ponta la o înțelegere.
Pentru moment, Klaus Iohannis aleargă singur pe întreg terenul de joc, și, în orice caz, în mod cert pe jumătatea rezervată frontului anti-PSD. Un front din capul locului făcut ferfeniță. Alcătuit din partide și din lideri greu, dacă nu imposibil de compatibilizat. Și chiar cu mesaje politice extrem de divergente, al căror singur numitor comun este refuzul explicit al unor politici PSD. Cât timp frontul anti-PSD rămâne excesiv de fărâmițat, iar singurul partid care, cu toate minusurile lui, are cât de cât consistență, rămâne PNL, și atâta timp cât între PNL și USR ar putea fi valorificat un numitor comun, Klaus Iohannis are șanse reale, indiferent cât de slab este ca om politic, să ajungă în turul doi. Și aici pot exista surprize, dacă Cioloș își ia prea mult avânt, susținut fiind în mod inteligent și în același timp pervers și de artileria grea a vectorilor de opinie afiliați PSD. Sau dacă apar și alți candidați, patru-cinci, capabili să îi smulgă lui Iohannis câteva procente.
Una peste alta, luând în calcul și manevrele departamentelor de strategie ale partidelor poltice, jocurile destul de complexe și de sofisticate pe care le fac unii analiști politici cu influență, manevrele institutelor de cercetare de piață, lovite de partizanat sau de propria criză financiară, influența factorilor externi, inconsistența halucinantă a opoziției, dar și gravele erori pe care le comite puterea și influența deloc de neglijat a factorului extern, care se suprapune deloc întâmpător jocului pe care îl vor face serviciile secrete, eu cred că în campania electorală prezidențială situația se va prezenta în felul următor. 1). Klaus Iohannis va continua să comită erori din ce în ce mai mari în plan politic, să-și dovedească inconsistența și să scadă în rezultatele reale surprinse de către cercetările de piață, până la un nivel la care, indiferent cât de mult ar fi gomflat, să nu-și mai poată permite să candideze. Între timp, în laboratoarele deținute de factorul intern, dar și în laboratoarele factorului extern, va fi crescut un nou embrion prezidențial, care, consistent sau inconsistent, a beneficiat de factorul supriză și de faptul că nu este suficent de cunoscut de către electorat. Dar va reprezenta pur și simplu frontul anti-PSD, pentru că frontul anti-PSD va avea nevoie de un jucător prezidențial. 2). Dragnea nu va candida în cursa prezidențială ca reprezentant al PSD, întrucât va înțelege că, pe drept sau pe nedrept, este vulnerabil, imaginea sa continuând până la sfârșitul acestui an să fie demonizată cu relativ succes, pentru că, până a sfârșitul acestui an, Dragnea va continua să rămână principala țintă a frontului anti-PSD. 3). Dar PSD cu excepția unei situații cu totul și cu totul neprevăzute, nu va renunța la un candidat propriu, astfel încât Tăriceanu nu va beneficia în primul tur de scrutin de o susținere explicită și organizată în acest sens din direcția bazinului electoral PSD. În primul tur de scrutin, Tăriceanu nu va avea nici suportul UDMR, partid care va avea un candidat propriu, ca de obicei, și care, în eventualitatea unui tur doi, va merge aproape în totalitate în direcția votării liderului ALDE.
În final, pentru moment, Klaus Iohannis estă lăsat să alerge singur pe tot terenul și nu numai în jumătatea sa, dar va fi nevoit să dea fuga la vestiare și apoi acasă, în momentul în care adevărații jucători vor fi împinși în teren. În plan psihologic, lovitura cea mai grea o va primi Iohannis, prin însuși rezultatul europarlamentarelor, în care frontul anti-PSD va suferi o înfrângere usturătoare.
În acest an, alegerile prezidențiale vor fi câștigate de cineva din frontul PSD.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 4 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 4 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 11 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 2 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!



