COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

Vizita lui Klaus Iohannis în Italia a avut efecte dezastruoase de imagine, deși se sconta, probabil, pe efectul contrar. După prima vizită de stat a unui președinte român din ultimii 45 de ani, cum pompos a fost prezentată, Iohannis a reușit să obțină pînă și enervarea propriilor fani, ceea ce nu e de colea. Aproape te-ai gîndi că anumite structuri l-au împins controlat pe Iohannis în aventura italiană doar ca să-l compromită. Drama e că președintele nu se duce la fund singur, ci trăgînd după el și PNL.

”Viziunea politică pe care mi-o asum, împreună cu această formaţiune înnoită care mă susţine, se întinde pe durata unui deceniu: zece ani în care preşedintele va avea un rol decisiv. Zece ani în care PNL guvernează în două mandate consecutive şi reuşeşte să pună în practică viziunea liberală asupra guvernării, asupra modului în care se poate dezvolta sustenabil şi rapid economia românească. Eu propun o Românie fără înjurături în spaţiul public, o Românie corectă, care-şi cunoaşte bine interesele naţionale, fără migraţie politică, fără baroni, fără un guvern care lucrează pentru aceşti baroni. O Românie prosperă, o Românie puternică. Sunt, suntem hotărâţi să ne batem cu întregul sistem, pentru că noi credem că întreaga construcţie a partidului-stat PSD şi a sateliţilor lui nu i se potriveşte României”.

Frumoase promisiunile lui Iohannis din celebra sa carte ”Pas cu pas”, 2014.
Mai ales pentru liberali frumoase.
Patru ani și ceva mai tîrziu, bilanțul e cam negru: PNL nu a pupat guvernarea nici după prăbușirea guvernului Ponta, în sondaje stă mult mai prost decît ar fi normal ținînd cont de prestația dezastruoasă a PSD la palatul Victoria, iar prezidentul se vede atacat tot mai puternic dinspre dreapta, în cursa pentru un nou mandat.

Discuțiile din ultima vreme despre apropierea USR-MRÎ – poate urma chiar o fuziune la un moment dat – ar trebui să-i dea frisoane lui Iohannis.
Actualul președinte nu poate purta un război electoral pe două fronturi, est și vest, dar e clar că asta se va petrece.
Pentru Klaus Iohannis devine crucial, de acum, să se gîndească la varianta neagră: ce anume va face în cazul în care NU reușește să ia un nou mandat.
Și lucrurile nu se prezintă prea bine.
Primăria Sibiu va mai sta ocupată încă jumătate de an după finalul mandatului prezidențial, alegeri parlamentare vor fi abia după un an; ce îi rămîne unui politician încă tînăr și care abia a dat de gustul puterii politice?
Ne amintim cît de relaxat încerca să pară Băsescu înaintea marelui final; ba pleca pe mare, ba se ocupa de creșterea nepoților, ca unul care a bifat cam toate posturile politice. Cînd a fost să fie, însă, și-a aranjat urgent un partid ca să nu ajungă chiar de-a binelea pensionar. Nu i-a ieșit schema, din păcate, în prezent îl mai ține în atenție doar presa, pînă se va fi plictisit și ea. Măcar s-a ales senator, una peste alta.

Răspunsul e simplu: lui Iohannis îi trebuie șefia unui partid important, pentru a-și putea prezerva cariera politică.
Partidul e PNL, asta e clar.
Dar, pentru ca planul președintelui să reușească mai e nevoie de un ingredient: un Oliviu Gherman.
Singurul președinte de mare partid din istoria post-decembristă care s-a dat prompt la o parte doar ca să facă loc altuia. E vorba de Ion Iliescu, după pierderea prezidențialelor din 1996.
Din fericire pentru el, Iohannis și-a găsit propriul Gherman, în persoana lui Ludovic Orban.

Ne aducem aminte cum a stopat președintele toate discuțiile și frămîntările din partid, astă vară, cînd Orban era la un pas de debarcare.
A venit însă Iohannis – cam neconstituțional – și în două ședințe a tranșat lucrurile. Fără congres extraordinar, fără schimbarea lui Orban, fără tensiuni ori excluderi în partid, a decis el. Și a anunțat, totodată, că de acum, se va implica profund în viața PNL. Președintele nu putea risca venirea în locul molîului Orban a vreunui liberal mai cu sînge-n vine, care să nu achieseze la planurile sale.

Orban a scăpat de posibila debarcare. Și tot de atunci, spun apropiații, ar fi căzut într-o depresie profundă, înțelegînd rolul exact care i-a fost rezervat.

PNL, în zodia Iohannis-Orban, nu are ca direcție de acțiune clarificarea doctrinară, reformarea și reorganizarea internă, atragerea de personalități noi, lansarea de proiecte politice îndrăznețe, identificarea unui sistem de alianțe pe dreapta ori vreun succes notabil la europene.
PNL trebuie doar să stea cu Orban la butoane și să abandoneze orice idee de reformă internă. Pe parcursul întregului an care urmează.

Și mai e un aspect important, tot în agenda președintelui: guvernul PSD nu trebuie debarcat, pentru că, la a patra numire, Iohannis ar cam epuiza argumentele în favoarea unui pesedist și ar fi forțat să încropească o altă majoritate. Asta poate nu ar fi imposibil, problema ar fi alta pentru el, însă. Mai precis, în noul guvern nu ar avea cum să nu se regăsească Ludovic Orban, dacă nu premier, măcar vicepremier, ministru al Internelor ori al Dezvoltării, adică portofolii care i-ar întări, brusc, puterea și influența.
Exact ce nu dorește Klaus Iohannis din motivele sus-pomenite.
Președintele nu își permite ca partidul ”lui” să fie la guvernare în momentul alegerilor prezidențiale, pe de-o parte pentru că Orban nu s-ar mai dovedi așa maleabil, pe de alta pentru că el însuși ar deconta orice nerealizare a noului guvern.
Trebuie să fie un partid de opoziție, debusolat de scorul prost de la europene, în așteptarea unui salvator.
Să ne mai mirăm, așadar, că moțiunea de cenzură anunțată de PNL în chiar prima zi a sesiunii a murit în fașă, deși erau două teme uriașe pe tapet: mitingul din 10 august și pesta porcină?
Ori că listele europarlamentare se anunță horror, vorba lui Toader Paleologu, cu foști președinți reșapați precum Blaga și Antonescu, ori, și mai grav, cu primari de mari orașe, precum Hava sau Falcă, ceea ce ar presupune organizarea aiuritoare de alegeri anticipate la Alba Iulia sau Arad?

Din păcate pentru liberali, planul prezidențial, de acum vizibil de la o poștă, poate însemna salvarea politică a acestuia, dar îngroparea PNL. Partid care nu mai mișcă nimic, în afara eternelor contestații la CCR a legilor pesediste, cu un lider care abia dacă mai e zărit cînd și cînd pe la TV, în criză de idei și de inițiative, cu tensiuni interne majore, fie ele și înăbușite temporar, și care încearcă să compenseze lipsa proiectelor liberale privind, bunăoară, mediul de afaceri cu o apropiere ieftină de valorile tradiționale ale Bisericii. (Bogdan Tiberiu Iacob)