Avocatul Poporului a primit mai multe petiții de la pacienți, aparținători ai acestora, dar și de la organizații ale pacienților, prin care aceștia și-au exprimat nemulțumirea...
Mihai Niculae, un jandarm din Videle, Teleorman, a găsit un portofel plin cu bani și carduri, pierdut de o pensionară în vârstă de 80 de ani...
Cîţu e acuzat că ar fi desfiinţat Direcţia Generală Juridică din Ministerul pe care îl conduce, pentru a evita un proces în care este parte tatăl...
Casa Albă a intenţionat să desfăşoare în această săptămână circa 10.000 de militari activi pentru a înăbuşi protestele din capitala Washington D.C. şi în alte părţi...
Comandantul armatei populare libiene, Mareșalul Khalifa Haftar, a criticat astazi, la Cairo, intervenția turcă în conflictul libian, sustinand ca imixtiunea Ankarei nu face decat sa prelungeasca...
Potrivit rezultatelor studiului „Deloitte State of Consumer Tracker”, 62% dintre consumatorii europeni participanți la cercetare s-au declarat mai degrabă îngrijorați pentru sănătatea familiei, iar 48% dintre...
Decada de Acțiune a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă trebuia să înceapă în anul 2020. Este vorba despre obiective critice, cum ar fi sărăcia, educația, inegalitățile sociale,...
Un incendiu puternic a izbucnit pe Bulevardul Lascăr Catargiu, în cursul zilei de duminică. Potrivit primelor informații, un troleibuz a fost cuprins de flăcări. La fața...
Traim inconjurati de virusuri si bacterii. Unele sunt inofensive, in timp ce altele pot provoca boli care ne pun sanatatea in pericol. Este si cazul...
Chiar dacă României i s-au alocat fonduri în valoare de 931.000 euro pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, cum sunt carnea de bovină, carnea de...