Întâlnire 28.02.2022, ora 15:00 Ordine de zi: – strategie sindicala: mod organizare și locul pichetarilor Președinții celor 15 sindicate/organizații militare vor solicita întâlnire oficiala cu prim-ministrul...
Delegaţia Comisiei Europene a fost însoţită de către şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, doamna Ramona Chiriac, secretarul de stat al MAI, chestor general de poliţie...
Începând de luni, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a operaţionalizat un centru telefonic integrat unde poliţişti de frontieră români, vorbitori de limbă ucraineană, vor fi alături...
Activele Băncii Centrale sunt de două feluri: aur și valută. De regulă, nu se țin în țară. Banca Centrală din România, de exemplu, are cea mai...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat recent că, în al doilea trimestru al anului, rata inflaţiei va depăşi 10%, din cauza suspendării schemelor de compensare...
În zilele următoare, alţi militari şi mijloace tehnice parte a Forţei de Răspuns a NATO vor sosi, în România. „Este pentru prima dată când Alianţa activează...
Luni şi marţi, „beretele roşii” – cum li se mai spune acestor militari din forţele pentru operaţii speciale olandeze – vor zbura către România. Ei se...
Consiliul Judeţean Prahova a găzduit astăzi, 28.02.2022, Conferinţa de diseminare a rezultatelor proiectului „Simplificare administrativă şi optimizarea serviciilor pentru cetăţeni în judeţul Prahova“, finanţat din fonduri...
Programul acţiunilor organizate de Muzeul Judeţean de Arheologie şi Istorie Prahova şi secţiile din judeţ îl puteţi consulta în imaginea ataşată:
STOP PROPAGANDA RUSĂ Lista site-urilor care promovează fake news și fraude cu activitate în contextul crizei Ucraina – Rusia pentru care au fost demarate procedurile de...
„Trebui să tăiem imediat accesul sau interesele rusești în România, la banii publici, la fondurile europene, la ajutoarele de stat care mergeau către companii cu acționariat...
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 28 februarie 2022, la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, la o nouă rundă de consultări...
(Preluare Inpolitics): Presa ultimelor zile consemnează un veritabil val de critici la adresa regimului Putin, după noua invadare a Ucrainei, venite din partea unor oligarhi ruși...
Vasile Dâncu s-a născut în 25 noiembrie 1961 în satul Runcu-Salvei din Bistriţa Năsăud. “Mi-am petrecut copilăria într-un sat grăniceresc năsăudean, un univers aparte, plin de...