Normele privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.69/2015,...
Iulian Dumitrescu: „Acesta este unul dintre proiectele mele de suflet. Copiii de la Centrul Scolar de Educatie Incluziva din Filipestii de Targ merita toata grija, atentia...
Începând din această săptămână, podul peste râul Teleajen, care face legătura între satul Pantazi (comuna Valea Călugărească) şi Berceni, a fost redat integral circulaţiei, în condiţii...
Partidul Național Liberal tratează cu prioritate adoptarea celor mai potrivite măsuri privind reducerea și prevenirea abandonului școlar, în contextul debaterilor privind noile legi ale educației. Pentru...
Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning „Învăţăm în România” vor deveni cele mai bune instrumente pentru creşterea performanţei şcolare pentru copiii români Deputatul PNL...
În acest moment, nu există niciun proiect legislativ aflat în fluxul parlamentar referitor la creşterea vârstei de pensionare în România, astfel încât cei care lansează în...
Deputatul PNL, George Tuţă, şi liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Alfred Simonis, au depus ieri, 29 martie, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor...
Libertatea publică azi o investigație ce demonstrează că patronii de la EUROINS au transferat în Bulgaria 500 de milioane de euro, banii asiguraților români, chiar înainte...
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții transportatorilor români. La dialog au participat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației,...
Consolidarea relaţiilor româno-britanice şi reînnoirea Parteneriatului Strategic în cadrul deplasării delegaţiei Grupului Parlamentar de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii Grupul a fost format din...
Deputatul PNL Adrian Cozma consideră că noile informaţii şi documente apărute în spaţiul public, potrivit cărora societatea Euroins ar fi transferat în Bulgaria 1,58 de miliarde...
„Urez succes detaşamentului Carpathian Vipers al Forţelor Aeriene, care, în perioada aprilie-iulie, va participa la misiuni aliate de Poliţie Aeriană Întărită în Ţările Baltice”, a precizat Petrescu. Generalul...
Recent trezit dintr-o perioadă de inactivitate, am descoperit că mulţi dintre cei educaţi au început să declare că războiul iniţiat de SUA în Irak nu a fost...
Credeam că asistăm doar la derapaje. La fantezii geopolitice. Dar se pare că lucrurile nu stau așa. Insistența cu care în ultima vreme se vorbește, de...