Moderator: Laura Duță Invitat în direct prin telefon: Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne Laura Duță: Avem informații exclusive despre ceea ce s-a întâmplat la Sibiu. Vorbim despre...
Președinția Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar a fost preluată de MApN, pentru a cincea oară, la 31 iulie. La 9 noiembrie, în prezența secretarului de...
E o lege care ne asigură că toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare. Acolo le este locul. Ce înseamnă droguri de...
Inițiatorii liberali vor compensarea costului achiziției și montării acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile, în limita a 750 lei/locuință. Beneficiarii sunt persoanele care au primit deja cardurile...
Liberalii din administrația centrală continuă proiectele de protecție a mediului: programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, așteptat de peste 90.000 familii, va fi deblocat. Ministrul PNL al Mediului,...
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, iniţiatoarea legii privind transpunerea Planului naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului (PNCC), a organizat la Parlament o dezbatere cu tema „Între speranță...
La Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un cetățean ucrainean, în...
In Conferință de presă a PNL Ploiești, senatorul Roberta ANASTASE, președintele PNL Ploiești, a analizat în termeni extrem de duri mandatul primarului municipiului Ploiești, Andrei Volosevici,...
Consiliul Județean Prahova a aprobat joi, 16 noiembrie 2024, includerea racordării la Sistemului Național de Transport al Gazelor Naturale (SNTGN) în proiectul ”Înființare rețea inteligentă de...
Cea mai importantă parte a acestui proiect este Programul ”Cadastrarea satului românesc”, pentru că în zona rurală se simte cel mai mult nevoia identificării terenurilor. Acestea...
Suntem intr-o situatie de Caragiale?/Corect!/Circul a continuat ieri in sedinta Consiliului Local Ploiesti. Fara alte comentarii, doar cu precizarea ca Noi NU putem sa cerem măgarului...
Cererea a fost făcută în cadrul unei întâlniri la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale de către Cosmin Pastor, Președintele Executiv al Sindicatului Național DECUS. Se face...
Bărbatul, care a fost reținut pentru 24 de ore, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. https://www.politiadefrontiera.ro/files/video/un-cet----ean-turc-a-fost-re--inut-24-de-ore-pentru-contraband--cu-peste-5-kg-de-bijuterii-din-aur.mp4 Polițiști de frontieră din cadrul S.T.P.F. Giurgiu, aflați în exercitarea...
Conforma HG nr. 922/28.10.2020, achiziţia vehiculelor de luptă blindate pentru subunităţi de operaţii speciale şi a suportului logistic iniţial pentru operarea şi mentenanţa acestora sunt necesare...