Perioada grea pentru presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatoarea Corina Corbu (foto). Si nu pentru ca i s-ar fi intamplat ceva rau, Doamne fereste. Auzim...
De asemenea, alte două șalupe de supraveghere şi control portuar împreună cu 16 polițiști de frontieră, membri de echipaj, se vor alătura misiunii din Mediterană, în...
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu și Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, cu sprijinul personalului Autorității Vamale Române, au descoperit, într-un autocamion, condus de...
Avionul MiG-21 LanceR a mai adus o premieră pentru Forţele Aeriene române. Două femei au reuşit să treacă barierele fizice, psihice şi de mentalitate. Ele au reuşit să...
Instituirea acestei zile pentru a comemora pe cei care au suferit în temniţele comuniste a fost marcată prin Legea nr.127/2017, precizeaza domnul deputat Kiss Janos (Grupul...
Legile Educației au fost votate de Camera Deputaților și urmează să intre în dezbaterea Senatului. Proiectul noilor legi, susținut de PNL, reprezintă o reformă necesară adusă...
E un fel de Triunghi al Bermudelor. Și am să explic, în cele ce urmează, de ce. În prealabil însă, precizez că ,,ordonanța austerității” este un...
La începutul anilor nouăzeci, mințile se deschideau spre orizonturile largi ale libertății, drepturilor și democrației. Azi, multe se repliază în optici de conjunctură. Se perorează din...
Li Hui, reprezentantul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice şi fost ambasador în Rusia, va vizita şi Polonia, Franţa şi Germania în acest tur. „Vizita este...
(Preluare Inpolitics): La vreme de război, în Ucraina unii luptă pe front, alții fac milioane din speculă, mai nou cu mașini de lux care sunt vîndute...
Pentru a nu i se acorda salariul de excelență lui Cănărău, acesta a primit calificativul ”satisfăcător”. În schimb, un salariu de excelență a primit un șef...
ANI este singura autoritate care are competenta de investigare si constatare a incalcarilor regimului de incompatibilitati si conflict de interese. Deci intr-o situatie de posibila incalcare...
Pentru asigurările încheiate la firme aflate în faliment sau în insolvență, Fondul de Garantare a Asiguraților nu despăgubea decât în limita a 500.000 de lei, afectând,...
Doar doua cereri de eliberare din functie prin pensionare figureaza pe ordinea de zi a Sectiei pentru judecatori din CSM, de joi, 11 mai 2023. Este...