„Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30...
Premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a convocat ieri, în sistem hibrid Comitetul Național pentru Situații de Urgență. În cadrul reuniunii a fost aprobată hotărârea CNSU privind acordarea...
În timp ce încercau să menţină siguranţa protestatarilor „mai mulţi militari italieni şi maghiari din contingentul KFOR au fost ţinta unor atacuri neprovocate şi au suferit...
Decizia privind denunţarea Tratatului Forţelor Convenţionale din Europa a fost publicată luni în Gazeta oficială a Rusiei. „Nu vor fi urmări directe ale deciziei”, a declarat...
(Preluare Inpolitics): ”Epoca post-1945 a stabilității globale s-a sfârșit și s-a dus. De la lumea bipolară a Războiului Rece până la lumea unipolară dominată de americani...
Presa obedientă din România, dar și din lumea întreagă, cea închinată mult mai mult decât se cuvine Washingtonului, s-a întrecut pe sine pe parcursul campaniei electorale...
Bezna în care se regăsește acum sistemul penitenciar este una totală. Este de pe acum clar, ca nimic și nimeni nu poate răsturna această infernală mașină...
Era aproape firesc sa asistăm la reprezentația data de DNA, joi la Poșta română. Asta pentru că cei care se ocupă de imobiliare, deși știu că...
Despre protestele care par că au devenit o prosteală, ne dezvaluie cei de la FPP. A cui? Cel mai probabil a membrilor de sindicat, pentru că...
Consiliul Economic și Social (CES) s-a autosesizat cu privire la pachetul de reforme și investiții REPower, avertizând că nu investițiile în alimentarea cu energie electrică sunt...
Nici gand sa se opreasca hemoragia din instante si parchete, agravata de insistenta guvernantilor de a taia pensiile de serviciu ale judecatorilor si procurorilor, si de...
Poliția Română, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Poliției de Frontieră și al Jandarmeriei Române, a efectuat 58 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracționale...
Președintele Consiliului Național al PSD, senatorul Vasile Dîncu, a comentat acid, duminică, pe pagina sa de socializare, atenția pe care a acordat-o presa întâlnirii între el...
(Preluare Inpolitics): „Chiar și în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepție, deciziile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem...