Connect with us

Featured

Ucraina, Republica Moldova, Transnistria, „ţarul” Vladimir Putin – teme neclarificate

Publicat

pe

Ucraina, Republica Moldova, Transnistria, „ţarul" Vladimir Putin - teme neclarificateUcraina e o ţară foarte întinsă din Europa Orientală care se mai ţine încă pentru o vreme în câteva pioneze. Şi are un preşedinte artist de comedie, dublat de puternice mişcări naziste reziduale sau recesive din cel de-al doilea război mondial.
Totul a început în 2013-2014, „maidanul”, când preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost demis în cursul unei lovituri de stat, ca urmare a unei revoluţii colorate, portocalii, sprijinită de neoconservatorii americani, de vicepreşedintele de atunci, Joe Biden, de subsecretarul de stat Victoria Nuland, soţia unui celebru ideolog neoconservator, Robert Kagan. După paranteza de patru ani Donald Trump, Joe Biden şi Victoria Nuland s-au întors la manete. Împreună cu mulţi alţii din fostele mandate Obama-Biden : Antony Blinken la Departamentul de Stat, William Burns la CIA etc.Republica Moldova e o străveche regiune românească aflată sub ocupaţie rusă ţaristă de la 1812 la 1918 şi sub ocupaţie sovietică (rusă) de la 1940 la 1989. Odată cu alegerea Maiei Sandu preşedinte, Republica Moldova a devenit un condominiu ruso-europeano (german)-globalist, din care România, parte interesată de drept, a fost exclusă. Încă o „reuşită” a politicii externe inexistente a lui Klaus Iohannis ! Deşi facem mare caz de parteneriatele şi apartenenţele noastre (UE, NATO), partenerii noştri „strategici” nu numai că nu ne sprijină în realizarea obiectivelor noastre istorice, dar ne şi exclud de la masa discuţiilor fără prea mari bătăi de cap. Când vor putea, vor face acelaşi lucru cu România însăşi. Dacă nu au şi făcut-o deja.

Transnistria e o parte a Republicii Moldova, o regiune românească situată între Republica Moldova şi Ucraina, la care se adaugă o parte din Tighina, ocupată din 1990 de armata rusă, care refuză să plece. Transnistria sau Republica Moldovenească Nistreană s-a autoproclamat independentă la 2 septembrie 1990. Azi, aşa-zisa Republică Transnistria e recunoscută doar de Abhazia, Nagorno-Karabah şi Osetia de Sud, cu statute asemănătoare. În Transnistria locuiesc aproape 500 000 de suflete. În 1989, conform recensământului, în aşa-zisa republică locuiau 39,9 % români, 28,3 % ucraineni, 25,4 % ruşi şi 1,9 % bulgari.

Vladimir Putin e dictatorul Rusiei, cu mandate fără număr, gratulat ca „ţar” fără să fie de origine nobilă (principe, duce) şi cu atât mai puţin vreun Romanov, ci doar un fost ofiţer KGB în fosta RDG. Pentru cei mai serioşi observatori, nu e deloc clar cine conduce Rusia : doar Vladimir Putin sau armata (cu puternicul ei serviciu secret), împreună cu noul KGB (FSB etc.) şi oligarhii multimiliardari ? E limpede că Rusia e o oligarhie cu aparenţe democratice. Puterea colosală pe care i-o atribuie propaganda occidentală lui Vladimir Putin, necontestata în interiorul Rusiei, poate fi şi ea doar un basm de speriat copiii.

Ca să înţelegem cât de simplistă şi de abruptă este politica Rusiei în Republica Moldova şi în Transnistria e suficient să observăm cât de cinică şi perfidă, „diplomatică” este politica Rusiei în Donbas (Doneţk şi Lugansk). Din 2014 încoace, Donbasul nu mai aparţine de facto Ucrainei, nu a fost însă nici ataşat Rusiei şi nu este nici o republică independentă. Interesul Rusiei e servit. Probează astfel politica intervenţionistă, agresivă a SUA în Ucraina, dovedeşte incapacitatea cronică, structurală a Ucrainei de a-şi controla întreg teritoriul şi toată populaţia. Populaţia rusofonă din Donbas e folosită, împreună cu teritoriul pe care-l locuieşte, ca un cordon de protecţie militar pentru Rusia. Practic, Rusia nu se mai învecinează cu Ucraina, ci cu cele două republici autoproclamate independente. Crimeea anexată are în acest context o soartă mult mai bună, pentru că Rusia trebuie să-şi asume faţă de ea toate obligaţiile, nu doar să-şi slujească interesul militar.

Ce se întâmplă în Republica Moldova ? După multiplele tentative ale României de a-şi ajuta conaţionalii de dincolo de Prut, fără a lucra însă la obiectivul major de a reunifica această regiune cu ţara, pe modelul Germaniei – Republica Moldova e cea mai săracă regiune din Europa, iar zisa republică e doar o afacere pentru nişte baroni locali cunoscuţi de toată lumea -, după numeroase implicări ale SUA, ale europenilor (Germania), ale globaliştilor, politicianul rusofon ridicol Igor Dodon a fost îndepărtat de la preşedinţie şi înlocuit cu mult mai prezentabila „europeistă” (nu româncă !) Maia Sandu. Dar, după alegeri, rusofonii vor reveni masiv în Parlament.

În timpul mandatului neintervenţionistului Donald Trump, SUA pare să fi fost scoasă din joc în Republica Moldova şi a fost instalat condominiul ruso-europeano (german)-globalist. Aliaţii noştri europeni, în frunte cu Germania, dar şi partenerii noştri strategici americani nu ar fi trebuit să ne sprijine în proiectul nostru de reunificare a ţării ? Sau interesul lor de a avea un picior pus într-o regiune apropiată de Rusia a prevalat ?

Transnistria nu e decât un depozit de arme şi de material militar (20 000 t ?) – uniforme de vară şi de iarnă pentru zeci-sute de mii de soldaţi, facilităţi de hrănire a trupelor etc. – şi un culoar militar înspre sudul Europei în caz de război. Ca şi Koenigsbergul / Kaliningrad, enclavă între Polonia şi Lituania, la nord. Ruşii ne fac adesea cu ochiul că suntem cu toţii ortodocşi. E adevărat, dar ortodoxia rusă pare să fie diferită de ortodoxia română. Ortodoxia rusă e mult mai pragmatică, imperială, militarizată…

Şi în ceea ce-l priveşte pe marele lider de la Răsărit, Vladimir Putin, persistă multe semne de întrebare, au rămas destule lucruri neclarificate. A fost sau nu amestecat Vladimir Putin în asasinarea Annei Politkovskaia şi a lui Boris Nemţov, adversar politic de luat în considerare, fost ministru, spre deosebire de irelevantul Alexei Navalnîi ? Şi, în ultimii 20 de ani de când e Putin la putere, au mai fost şi alte asasinate politice rămase neclarificate. Dacă implicarea directă a lui Vladimir Putin nu a fost niciodată dovedită, nici suspiciunea nu a fost definitiv înlăturată. Nu ştim în ce măsură avem de-a face cu propagandă occidentală violentă sau cu violenţă politică de tip asiatic. Faptul că Vladimir Putin ar avea, după unele zvonuri, rădăcini româneşti de pe vremea lui Dimitrie Cantemir nu prea interesează, pentru că preşedintele rus practică o politică ofensiv-imperială, mai ales în Moldova şi în Transnistria. În schimb, trebuie recunoscut faptul că în ultimii ani Vladimir Putin şi-a câştigat simpatie pentru poziţia sa şi a Rusiei de refuz la globalismul-buldozer, la Marea Resetare, şi pentru susţinerea unui naţionalism decent (etichetat de adversari drept „iliberalism”).

Transnistria e sprijinită politic, militar, economic şi financiar de Rusia. Armata rusă continuă să staţioneze pe o parte din teritoriul Republicii Moldova. Pentru români, Vladimir Putin seamănă inevitabil cu Transnistria, cu fostul „preşedinte” Igor Smirnov, care a avut şi el nu mai puţin de patru mandate de „preşedinte” în Republica Moldovenească Nistreană. Rusia nu e numai cea mai întinsă ţară din lume, dar mai are nevoie, expansionist, de Transnistria la sud şi de Kaliningrad (Koenigsberg, oraşul lui Immanuel Kant) la nord. Cele două regiuni militarizate sunt enclavate în teritorii străine.

Dar, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, situaţia complexă, de stat nefuncţional a Republicii Moldova (Basarabia românească – 2,7 milioane de locuitori) nu e în primul rând astfel din vina marilor puteri (Rusia, Germania, SUA), ci este rezultatul mizeriei şi nemerniciei clasei conducătoare (politicieni, servicii, presă) de la Bucureşti. Într-un scurt articol foarte pregnant, titrat în limba română, Anatoly Karlin (n. 1988, urmaş al unor ruşi albi, cu studii economice şi politice la Berkeley, California) atrăgea atenţia anul trecut asupra narcozei servită românilor de propiii lor politicieni despre apartenenţa Basarabiei. Conform datelor din surse româneşti pe care le prezintă pe o hartă a României, peste 70 % dintre români cred că „Basarabia e România” (titlul articolului e cunoscutul slogan). În Bucureşti şi în judeţul Ilfov, cifra e chiar de 91,1 % :

„Când am fost în România, liberalii de acolo mi-au spus că numai nişte zăpăciţi marginali sprijină reunificarea cu Moldova. Dar, evident, se înşelau. E vorba mai degrabă de 70 % din populaţie, după cum ne arată harta. Cred că Moldova e un caz interesant de comparaţie cu situaţia Ucraina-Belarus. În timp ce ucrainenii sunt mai ales nişte ruşi polonizaţi iar bieloruşii nişte ruşi lituanizaţi, moldovenii pot fi văzuţi ca nişte români rusificaţi. După cum înţeleg eu lucrurile, opiniile în privinţa unirii fie cu România, fie cu Rusia s-ar împărţi aproximativ 50/50 (deşi cele pentru România ar domina). Transnistria este, desigur, prorusă la nivelul la care e Crimeea, chiar dacă e vorba, de fapt, de o etnicitate „sovietică” în părţi comparabile ruse, ucrainene şi moldoveneşti.

Cred că orice persoană rezonabilă va fi de acord – chiar şi moldovenii – că ţara lor e una falsă, de care trebuie să scape – de multă vreme eu pretind că ar trebui făcut un târg în care Rusia ia Transnistria şi România ia Basarabia istorică. (Într-o lume ideală, Ungaria ar lua şi ea atunci Transilvania, dar, din nefericire, demografia n-o mai ajută.)

Asta e grăitor şi pentru felul în care liberalii se înşală adesea şi n-au nici o legătură cu propriul lor popor. Mi-au spus, printre altele, şi că numai 10 % dintre români îl apreciază pe Ceauşescu. Şi totuşi, comentatorii mei avizaţi m-au corectat, arătându-mi că este vorba de mai bine de 50 %. O dovadă în plus că e corect clişeul după care elitele liberale au adesea idei foarte vagi despre ţările în care trăiesc” (Anatoly Karlin – „Basarabia e România”, unz.com, 13.08.2020).

După cum se poate observa cu uşurinţă, tânărul ruso-american e mai limpede la minte şi mai patriot decât toţi politicienii români incompetenţi şi corupţi care s-au succedat de 30 de ani în Parlament, în guvern sau la preşedinţie.

Petru Romosan

Exclusiv

Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)

Publicat

pe

De

Hipodromul rușinii: ANZ îi face KO pe „Nae Comisionaru’” și pe „Stimatu’ cu caii dopabili”. De la dopaj protejat la decizie desființată oficial

Când broșura vinde „Ținutul Vinului”, iar realitatea e „Ținutul Dopajului și al Jafoaselor”

În pliantele lucioase „Prahova Tips & Tricks – De la oraș la podgorie: Ploiești & Ținutul Vinului”, Hipodromul Ploiești e prezentat drept „bijuterie turistică”, „singurul hipodrom modern de trap din România”, cu „evenimente pentru întreaga familie” și „momente memorabile”.

Realitatea, documentată, in EXCLUSIVITATE, de ziarul de investigații Incisiv de Prahova și confirmată acum de acte oficiale, arată cu totul altfel: cai „intact dopați”, refuzuri de test antidoping, comisii umflate la comandă, hotărâri croșetate în disprețul regulamentului ANARZ și un personaj cheie, Alexandri Nicolae, zis „Nae”, prins între dopajul protejat de la hipodrom și găurile financiare de la TCE Ploiești.

Ultima lovitură: Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ), forul suprem în materie de trap, a desființat oficial Hotărârea nr. 2 a Comisiei de Apel a CSM Ploiești, a descalificat calul campion VIJELIE STI și a confirmat, negru pe alb, că „soluția lui Nae” a fost ilegală.

„Sport curat” marca Ploiești: refuzi antidoping, rămâi campion… până te prinde ANZ

Pe 5 iulie 2026, la T30 – Marele Premiu de Trap al României, sub deviza „Carol I al României”, în fața copiilor cu popcorn și selfie-uri cu cai lucioși, s-a consumat o farsă sportivă:

  • calul VIJELIE STI este declarat câștigător;
  • reprezentantul său refuză recoltarea probelor biologice pentru control antidoping (fapt consemnat în Hotărârea nr. 2 a Comisiei de Apel CSM Ploiești);
  • calul de pe locul 2 nu e testat;
  • cursa e deja compromisă de lipsa mașinii de autostart și de starturi false.

Regulamentul General al Curselor de Trap, publicat de ANARZ (surse oficiale: anarz.eu), spune însă clar:

  • refuzul recoltării probelor = descalificare obligatorie a calului (art. 111);
  • sancțiuni disciplinare pentru persoanele implicate (art. 95);
  • la fapte grave (refuz probe, fals în pașapoarte, substituiri, „samavolnicii”) – obligația de sesizare a organelor penale (art. 95, inclusiv alin. 3).

„Meniul” firesc:
Descalificare + sancțiuni sportive + sesizare penală.

Ce a făcut Comisia de Apel de la Ploiești, sub bagheta lui „Nae”?
Exact pe dos:

  • a amendat;
  • a dat o suspendare de 60 de zile;
  • a lăsat titlul neatins;
  • a validat un campion care a refuzat antidoping.

Formula Ploiești:
„Refuzi testul, plătești un pic, stai două luni pe bară și rămâi campion.”

Calul e suficient de „suspect” ca să fie suspendat, dar prea „delicat” ca să-și piardă trofeul.

„Nae Comisionaru’” umflă comisia ca să încapă voturile „bune”

Potrivit Regulamentului și practicii obișnuite, Comisia de Apel are 3 membri. Atât. Clar.

La ședința din 8 iulie 2026, conform cererii scrise a driverului Marciu Adrian către ANZ (document din 06.08.2026), comisia era formată din:

  • Nicolae Alexandri („Nae”),
  • Tureac Petrica,
  • Popescu Cătălin.

Cele trei părți își susțin contestațiile în fața lor. Nu se dă soluție pe loc.

Apoi intervine „magia administrativă”:

  • comisia este reconvocată pe 21 iulie 2026 într-o componență de CINCI membri;
  • apar doi noi „băieți buni”: State Cătălin și Emeric Dragomir;
  • acești doi membri nu participaseră la audierea și susținerea contestațiilor;
  • cu toate acestea, iau parte la deliberare și vot.

Hotărârea nr. 2, adoptată cu majoritate, respinge contestația lui Marciu Adrian și menține rezultatul: VIJELIE STI rămâne câștigător, deși refuzul recoltării probelor e recunoscut și sancționat doar parțial.

Opinia separată a membrilor Tureac Petrica și Popescu Cătălin (pag. 9–12 din Hotărârea 2) spune clar:

  • refuzul antidoping este dovedit prin proces-verbal;
  • art. 111 ANARZ impune descalificare;
  • orice altă soluție contravine regulamentului;
  • situația are inclusiv implicații de protecție a animalelor și penale (Legea 205/2004 + art. 95.3 din Regulament).

Pe scurt, chiar din interiorul comisiei se strigă:
„Refuz antidoping + păstrarea titlului = ilegal și rușinos!”

Majoritatea „umflată” cu doi membri care nu au auzit părțile decide însă contrariul. Exact ce trebuia pentru „Stimatu’”, proprietarul calului.

ANZ intră în scenă: „Nae, jos laba de pe regulament!”

Când Comisia lui „Nae” stăpânește regulamentul ca pe o cârpă de șters pe jos, intervine forul suprem: Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu”.

La ANZ ajunge cererea de reanalizare a lui Marciu Adrian (antrenor și driver al calului Daiana), înregistrată la 06.08.2026, care:

  • contestă Hotărârea nr. 2;
  • arată că refuzul probelor nu poate să îi aducă avantaj sportiv celui care se opune controlului;
  • invocă art. 95 și art. 111 ANARZ;
  • semnalează neregularitatea comisiei lărgite: votul dat de membri care nu au asistat la dezbateri.

Răspunsul ANZ vine prin DECIZIA nr. 554 din 11.08.2026 (document oficial al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – ANZ), în care, în esență:

  • se admite cererea de reanalizare a lui Marciu Adrian;
  • se desființează Hotărârea nr. 2 a Comisiei de Apel CSM Ploiești în partea privitoare la respingerea contestației nr. 4856/06.07.2026;
  • în rejudecare, se admite contestația: VIJELIE STI este SANCȚIONAT PRIN DESCALIFICARE din proba T30 – Marele Premiu de Trap, iar rezultatele sunt ANULATE, cu adaptarea clasamentului;
  • se mențin celelalte sancțiuni deja aplicate proprietarului și antrenorului – inclusiv interdicția de a participa la curse pentru o perioadă (şase luni, conform informațiilor transmise sursei noastre).

Cu alte cuvinte, ANZ spune textual prin efect juridic:

  • „Nae a greșit grav”;
  • Hotărârea 2 a fost nelegală în partea esențială;
  • regulamentul ANARZ nu e opțional, ci OBLIGATORIU;
  • calul care refuză antidoping NU poate rămâne campion.

Este confirmarea oficială, la nivel național, a dezvăluirilor și analizelor publicate anterior de Incisiv de Prahova.

„Stimatu’ cu caii dopabili” – rușinea proprietarilor de cai

Proprietarul lui VIJELIE STI, „Stimatu’” – personaj descris constant de surse din lumea trapului – iese din toată această poveste ca o rușine pentru breasla proprietarilor de cai:

  • nu este la primul scandal de dopaj sau refuz de control;
  • în trecut, ar fi jonglat cu schimbarea de proprietar (ex. cazul NELSTROM) pentru „spălarea urmelor”;
  • ar fi amenințat comisii și făcut presiuni, fără sancțiuni serioase;
  • acum, ANZ confirmă că, pe lângă sancțiunile deja aplicate, se adaugă și descalificarea calului.

Nu mai vorbim doar de zvonuri sau de „gurile rele” care îl leagă de antrepozite fiscale și motorină ajunsă „prin interpusi” spre RATP/TCE. Acum, avem:

  • un cal descalificat oficial din Marele Premiu;
  • un proprietar deja sancționat cu interdicția de a participa la curse pentru o perioadă substanțială;
  • o confirmare directă că „eroul” protejat de Nae și de comisia îngroșată cu oameni „de casă” a beneficiat de o hotărâre ilegală.

În lumea proprietarilor de cai, „Stimatu’” rămâne pata pe obrazul unui sport care se vrea nobil: epitomul „rușinii de grajd”.

IPJ Prahova – „mișcarea 75”: capul de struț în nisip (aici), (aici), (aici), etc.

În toată povestea asta, o întrebare țipă din documente și din logica elementară:
Unde este IPJ Prahova? De ce nu s-a autosesizat?

Regulamentul ANARZ (art. 95, inclusiv alin. 3) vorbește de sesizarea organelor de urmărire penală în caz de:

  • refuz al recoltării probelor;
  • suspiciuni de fraude sportive;
  • posibile rele tratamente aplicate animalelor.

Legea 205/2004 privind protecția animalelor adaugă un strat suplimentar de obligații.

În loc să vedem dosar penal, audieri, verificări, avem impresia, cum plastic spun sursele, că IPJ Prahova practică „mișcarea 75”:

  • băgat capul de struț în nisip;
  • ignorat un caz cu potențial penal;
  • tăcere mormântală, în timp ce caii sunt transformați în seringi pe patru picioare.

Nu e ca și cum IPJ Prahova ar uimi pe cineva prin reacții rapide și competență fulgerătoare. Conducerea interimară emană mai degrabă un aer de paralizie decât de vigilență. Dar aici nu mai e vorba de imagine: e vorba de obligații legale concrete.

„Nae” – de la dopaj protejat la TCE în colaps: sistemul e același

Nicolae Alexandri, zis „Nae”, nu este un nume apărut întâmplător în fruntea Comisiei de Apel la Hipodrom:

  • fost prefect, fost deputat, fost director și membru în conducerea mai multor instituții publice (conform propriului CV Europass);
  • fără specializare în trap, antidoping sau medicină veterinară;
  • produs tipic al sistemului de „plantat oameni pe funcții”.

În paralel, numele lui apare și în istoria neagră a TCE Ploiești – societatea de transport public îngropată în pierderi și datorii, nu de presă, ci de Raportul oficial al Comisiei de Analiză TCE Ploiești nr. 1729/05.11.2025 (document al Primăriei):

  • pierderi masive în toți anii analizați;
  • datorii de zeci de milioane la buget, multe cu risc penal (Legea 241/2005 privind reținerea și neplata contribuțiilor);
  • achiziții haotice, stocuri umflate, control intern blocat;
  • contracte cu probleme grave de legalitate, spații și stâlpi închiriați la preț de nimic.

La TCE, regulile financiare sunt plastilina lui „Nae & ai lui”.
La Hipodrom, regulamentul ANARZ devine plastilina lui „Nae & comisia umflată”.

Modelul e identic:

  • se ia un regulament clar;
  • se „interpretează” după interes;
  • se umflă structurile (comisii, organigrame) ca să încapă oamenii „buni”;
  • se ignoră riscul penal, până când vine cineva de mai sus (ANZ, Comisie de analiză) și desființează circul.

Comisia „Nae & co.”: între demitere, tăierea diurnelor și suspiciuni penale

După intervenția ANZ, situația Comisiei de Apel CSM Ploiești nu mai este doar imorală, ci și oficial problematică:

  • Hotărârea 2 este desființată în partea esențială – respingerea contestației;
  • reinterpretarea art. 111 ANARZ este declarată, prin efect, nelegală;
  • lărgirea comisiei și votul dat de membri care nu au asistat la dezbateri reprezintă o gravă abatere de procedură.

În aceste condiții, se pune firesc problema răspunderii:

  • „Nae Comisionaru’” – demitere de urgență de către CSM Ploiești sau, dacă acesta doarme în picioare, de către primarul municipiului Ploiești, Politeanu;
  • membrii comisiei care au susținut hotărârea ilegală – sancționarea lor (minim: oprirea diurnelor; maxim: înlăturare din funcții);
  • verificarea penală a eventualelor presiuni făcute pentru mărirea comisiei și „masluirea” votului.

Nu mai vorbim de simple „discuții de culise”. Avem:

  • un document oficial ANZ care certifică ilegalitatea soluției Comisiei;
  • un caz de dopaj/refuz antidoping în care s-a încercat, fățiș, protejarea unui proprietar cu reputație dubioasă;
  • un prejudiciu clar adus integrității competiției și imaginii hipodromului.

Copiii din tribune, lecție practică: „Regulamentul e opțional pentru băieții cu pile”

În timp ce adulții fac „inginerii de culise”, copiii din tribune învață, în direct, lecția proastă a hipodromului:

  • vezi un cal câștigător care refuză antidoping;
  • afli că regulamentul cere descalificare;
  • constați că, totuși, calul rămâne campion – până intervine ANZ;
  • auzi din gura președintelui Federației de Trap, Marian Manea (citare din relatări anterioare):
    „Toți caii de pe podium au fost drogați! Este inuman, este inadmisibil!”

Mesajul transmis de sistem, înainte să corecteze ANZ:

  • regulile sunt pentru pliante;
  • cine e suficient de important sau bine conectat își negociază sancțiunea;
  • comisiile se „adaptează” la nevoie.

În loc să fie „experiență educativă pentru toată familia”, hipodromul devine curs intensiv de fraudă sportivă și bătaie de joc la adresa bunului-simț.

CONCLUZIE:
Hipodromul Ploiești – caz-școală pentru procurori, nu atracție turistică

După decizia ANZ, tabloul este complet:

  • Incisiv de Prahova a documentat – IN EXCLUSIVITATE – dopajul protejat, comisia umflată, „Stimatu’ cu caii dopabili” și rolul lui „Nae”;
  • driverul Marciu Adrian a pus pe masă, în fața ANZ, argumentele juridice și de procedură;
  • ANZ a confirmat tot: Hotărârea nr. 2 a fost nelegală, calul VIJELIE  STI trebuie descalificat, rezultatul cursei anulat, sancțiunile personale menținute.

Rămân pe masă întrebările grele:

  • Ce face IPJ Prahova, în afară de „mișcarea 75”, cu capul în nisip?
  • Când vor fi demişi sau măcar sancționați „Nae” și membrii comisiei care au votat ilegal?
  • Când va înțelege CSM Ploiești că hipodromul nu e un joc de cărți pe masa „stimabililor”, ci un loc unde se aplică legi și regulamente reale?
  • Când va înțelege primarul Politeanu că a ține astfel de personaje în funcții înseamnă a-ți compromite orașul, sportul și orice pretenție de moralitate?

Până atunci, orice turist sedus de sloganul „Prahova Tips & Tricks – De la oraș la podgorie” ar trebui avertizat cinstit:

„…și, la cerere, tur ghidat prin:
– Hipodromul unde caii refuză antidoping, comisiile se umflă la comandă, iar deciziile ilegale sunt desființate de ANZ;
– lumea în care un proprietar de cai devine simbolul rușinii, iar un ‘Nae’ se crede mai presus de regulament, până îl pune la punct forul suprem.”

Nu mai e loc de broșuri lucioase.
Este loc de anchete, demiteri, dosare penale și, mai ales, de curățenie generală.

Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

I.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM

Publicat

pe

De

„Volga neagră” de Păulești și SIPI-stul cu capul în SMURD

Ziarul de investigații Incisiv de Prahova revine, cu și mai mare plăcere, la serialul „IPJ PRAHOVA – GRĂDINIȚA DE CADRE”, ajuns acum la SEZONUL XL (40).
Dacă până acum am „plimbat” cititorii prin CAR-ul de cămătărie, incompatibilitățile lui Marcel Bălan (declarat oficial incompatibil de ANI la 09.03.2026), concursurile trucate și șmenurile logistice, de data aceasta reflectoarele se mută pe SIPI Prahova – structura care se dă „deșteaptă” prin birouri, dar se împiedică în propria beție pe marginea drumului.

Totul pornește de la un episod petrecut în seara de 26.07.2025, în Păulești.
Un Mitsubishi negru, cu folii negre față și spate, atrage atenția polițiștilor de la Secția de Poliție Blejoi. Mașina arăta ca scoasă din legendele cu „Volga neagră” din URSS care răpea copiii. Polițiștii o opresc regulamentar: la volan, o femeie, relativ cooperantă, doar ușor „înțepată”. Până aici, rețeta clasică.

Din dreapta față, însă, coboară beată turtă o „instituție”: ofițerul SIPI Prahova, Dan Alexandru Manuel, cu ochi azurii și mintea-n nori.

Ofițerul SIPI „bate câmpii”: ORNISS, amenințări și tupeu de birt

În loc să tacă și să se bucure că nu e încătușat pe loc, ofițerul SIPI Dan Alexandru Manuel pornește recitalul de mahala cu epolet:

  • se prezintă: „sunt ofițer la SIPI”;
  • îi „explică” polițistului că „îl știe”, că „îi retrage ORNISS-ul” (autorizarea de acces la informații clasificate),
  • că „îl dă afară”, „îl mută” și că „sună la conducerea IPJ Prahova”, unde ar avea intrare „la Preda ori Bălan”.

Pe românește: beat, cu minte puțină, dar cu gură mare, încearcă să facă presiuni asupra agentului care își făcea treaba.
Polițiștii îi explică faptul simplu că totul este filmat cu bodicam. În loc să priceapă mesajul, SIPI-stul începe celebra poezie pe care am tot văzut-o în ultimii ani:

  • vrea să vadă filmarea;
  • întreabă dacă bodicamul e omologat;
  • încearcă să conteste tot: foliile, centurile, procedura, până și realitatea.

În final, atât el, cât și soția (șoferul), își primesc bine-meritatele amenzi. Pe moment, toți pleacă la casa lor.
Doar că „fals”: pentru ofițerul SIPI spectacolul abia începea.

Două procese, două eșecuri: Instanța spune clar – polițistul a procedat corect

După episodul din Păulești:

  • Dan Alexandru Manuel depune plângere contravențională;
  • soția luiDan Irina Ștefania, depune și ea plângere contravențională;
  • în paralel, ofițerul SIPI:
    • reclamă penal polițistul,
    • îl reclamă disciplinar,
    • îl vorbește de rău și îi face „reclamă” oricui vrea să asculte.

Dosarele ajung în instanță, iar hotărârile sunt publice:

  • în cauza Dan Irina Ștefania vs IPJ Prahova – Post Poliție Păulești (Judecătoria Ploiești, dosar 17591/281/2025), prin Hotărârea nr. 787/29.01.2026plângerea este respinsă.
  • în cauza Dan Alexandru Manuel vs Inspectoratul Județean de Poliție Prahova (dosar 17590/281/2025), prin Hotărârea nr. 3136/11.03.2026plângerea este respinsă.

Pe scurt, instanța a stabilit că polițistul a procedat corect și legal.
Toate smiorcăielile SIPI-stului cad la pământ. Toate „amenințările” cu ORNISS, cu „te dau afară”, cu „am intrare la Preda și Bălan” rămân simple figuri penibile de bețiv cu epoleți.

În mod normal, aici trebuia să se termine povestea:
ai încălcat legea, ai fost oprit, ai înjurat regulamentul, ai pierdut în instanță – îți vezi de drum, în liniște.

Numai că, în Prahova, lucrurile nu funcționează așa.

„Carmolist notoriu” și groaza de bodicam: ce face de fapt acest ofițer SIPI

Pe surse interne și „guri rele” prin IPJ Prahova, profilul ofițerului SIPI Dan Alexandru Manuel arată cam așa:

  • „carmolist notoriu” – obișnuit cu sticla, nu doar ocazional;
  • ar fi avut probleme anterioare pe linie de agresivitate: bătăi, scandaluri, conflicte;
  • de fiecare dată, ar fi „căzut în picioare”, scos pe ușa din spate a răspunderii.

În prezent, același ofițer:

  • îndeamnă BCI (Biroul Control Intern) „să cerceteze orice rahat, orice bășină dată de polițist”, poate „o să scremă ceva”;
  • se erijează în „filtru de moralitate”, în timp ce el însuși a fost surprins beat, făcând presiuni la un echipaj aflat în misiune;
  • devine pionul perfect într-un joc de intimidare:
    • polițiștii de rând trebuie să fie speriați că „SIPI e cu ochii pe ei”,
    • jurnaliștii trebuie să tacă, că „le facem dosare”.

Problema e una simplă: instanța a spus deja că, în cazul Păulești, polițistul a acționat perfect legal.
Așa că tot acest circ al lui Dan Alexandru Manuel nu mai are nicio justificare – nici profesională, nici morală.

Și, sincer, nu e omul pe care să-l pui în corul bisericesc: îți strică slujba din primele două versuri.

De la BMW-ul bușit la SIPI-ul care „se joacă de-a Portocală”

Ajungem aici după o serie de amenințări voalate venite dinspre „incompetenții împuterniciți” și dinspre SIPI, după ce Incisiv de Prahova a criticat:

  • BMW-ul de poliție făcut praf,
  • milițienii-analfabeți” care conduc mașini scumpe ca în jocurile video,
  • reacția aberantă a IPJ Prahova, care a cerut, ilegal, sursele ziarului pentru un banal articol despre un BMW avariat.

Acela a fost momentul în care „Cutia Pandorei” s-a deschis:
au început să curgă informații despre:

  • CAR-ul IPJ Prahova și „Caracatița WHITE TOWER”, cu un prejudiciu de 1,7 milioane lei (dosarul penal 4621/P/2023, prezentat de Incisiv de Prahova și confirmat în linii mari de Mediasud în 2026);
  • „Academia de Cămătărie”: credite fictive, semnături falsificate, sume umflate de la 6.000 la 60.000 lei printr-un zero „pus din pix”;
  • rețeaua coordonată de Matei TatianaNeacșu SilviuCremeneanu CostelHagiu Monica;
  • victime precum Iulică Dascălu, Manea Victor, Bădică Gabriel și zeci de alții, trimiși în groapa datoriilor fără să știe că sunt „beneficiari” de credit.

În paralel, Marcel Bălan, „Împăratul Xanaxului”, a fost declarat incompatibil de ANI pentru că își coordona direct soția, Carmen Bălan, încălcând flagrant art. 79 din Codul Administrativ, în timp ce se visa șef peste IPJ Prahova.
DGIPI a blocat mascarada concursului pentru șefie, DIICOT s-a așezat pe fir, iar Grădinița de Cadre a început să tremure.

În acest decor, apare SIPI/DGIPI, cu personaje ca M. Enache (despre care am arătat deja cum rostogolește zvonuri cu „dosare pentru jurnaliști” și polițiști incomozi) și acum Dan Alexandru Manuel, care încearcă să dea lecții de legalitate de pe bancheta unui Mitsubishi cu folii negre, după câteva pahare în plus.

DGA Prahova, pliciul de țânțari și adevărul despre bodicam

Un detaliu esențial: bodicam-ul.
Din punctul nostru de vedere, orice polițist care folosește bodicam și își filmează intervenția nu stă să facă magării ori abuzuri. Tocmai camera îl obligă să fie în regulă.

În cazul de față:

  • intervenția a fost filmata;
  • instanța a confirmat că polițistul a procedat legal;
  • totul era clar, fără dubii.

Ce face, însă, DGA Prahova în timp ce SIPI-stul beat face presiuni și depune plângeri pe bandă?
Probabil, cum bine spunea un polițist cu simțul umorului, „se bate cu pliciul de țânțari”, în loc să se ocupe de:

  • CAR-ul cu prejudiciu uriaș,
  • service-urile „de casă”,
  • șmenurile cu energie electrică,
  • rețelele de cămătărie acreditate în uniformă.

„Irina Ștefania, ține-ți prostul în mașină!”

Ca să înțeleagă toată lumea proporțiile ridicolului, să ne amintim de știrea celebră cu bucureșteanul care a vandalizat o stâncă prin Bucegi, în numele „iubirii”, iar presa i-a transmis soției:
„Anna, ține-ți prostul acasă!”

Parafrazând, în cazul nostru:
Irina Ștefania, ține-ți prostul în mașină și Nu il mai  lasa să mai vorbeasca cu poliția, cu adevaratii profesionisti!

Până la urmă, el era doar pasager.
Pasager beat, cu gura mare, cu legitimație de SIPI și cu senzația că poate face legea la marginea drumului, în timp ce instanța i-a spus negru pe alb că a pierdut și că polițistul a acționat corect.

Concluzie: SIPI, ești bine? Sau chemăm SMURD-ul?

Am ajuns la Sezonul 40 al „Grădiniței de Cadre” nu pentru că ne place să scriem, ci pentru că:

  • IPJ Prahova este un caz-școală de prostie, incompetență și mafie de instituție;
  • un inspectorat coordonat de un împuternicit declarat incompatibil de ANI;
  • cu un CAR de mafioți, un SIPI care se crede „Portocală reloaded” și un DGA care pare paralizat când sumele trec de 200 de lei.

Domnilor de la SIPI Prahova, în frunte cu Dan Alexandru Manuel și cu „preafericiții nefericiți” care dau drumul la fumigene cu „dosare pentru jurnaliști”:

  • chiar sunteți bine?
  • sau aveți nevoie de un SMURD – nu medical, ci moral și profesional?

Noi, Incisiv de Prahova, vă promitem doar atât:
amenințările voastre nu ne-au timorat, nu ne vor timora, dimpotrivăne-au deschis pofta de scris.

Deocamdată, am lăsat un pic deoparte Câmpina, Băicoi, Vălenii de Munte.
Ne ocupăm de voi, cei de la SIPI, că prea vă dădeți deștepți din umbră.

Și, ca să fie clar pentru toți:
vom continua să exploatăm fiecare dată, fiecare document, fiecare hotărâre judecătorească, fiecare raport ANI, fiecare dosar DIICOT, până când cineva, în sfârșit, își va face treaba. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Polițiști-hamali la IPJ Sibiu: „Voluntariat” la cărat mobilă, verificat cu ștampilă, nu cu bun-simț

Publicat

pe

De

Polițistul român, noul brigadier la mobilă

Doi polițiști care, potrivit relatărilor Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, se plictiseau acasă, s-au prezentat „de bună voie și nesiliți de nimeni” la sediul IPJ Sibiu ca să care mobilă. Nu ca polițiști, ci ca hamali voluntari, „ca brigadierii la Canal”, după cum ironizează sindicatul.

„Care mai aveți nevoie de hamali de calitate să vă care mobila? Gratis”, transmite Sindicatul „Diamantul”, cu o doză de sarcasm greu de ignorat. Imaginea este simplă și grotescă: polițiști operativi transformați în cărători de dulapuri, în afara oricărei idei de misiune polițienească, într-un sistem în care „voluntariatul” pare să fi devenit un nou stil de management al resurselor umane.

Ministerul și IGPR: Răspuns „Nesecret”, dar perfect steril

La această situație, Sindicatul „Diamantul” înaintează o sesizare oficială. Răspunsul vine, în mod impecabil birocratic, din partea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Management Resurse Umane, Biroul Inspecția Muncii și Prevenirea Riscurilor Profesionale.

Documentul poartă antetul oficial al MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, este marcat „NESECRET”, cu numărul de înregistrare 923416/2026, și este adresat:

SINDICATULUI POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”
În atenția domnului președinte Josanu Vitalie
(la adresa de email indicată de sindicat).

Se face referire la adresa sindicatului cu nr. 142 din 17.06.2026, înregistrată la Direcția Management Resurse Umane cu nr. 527116 din 24.06.2026, menționându-se expres că răspunsul este formulat „în sensul prevederilor art. 4 alin. (2) lit. b) din O.M.A.I. nr. 177/2016”.

Pe scurt: totul este perfect încadrat în litera ordonanțelor, ordinelor și fișelor de evidență. În schimb, spiritul problemei – că polițiști operativi ajung să care mobilă „voluntar” – rămâne la fel de invizibil pentru autorii răspunsului, ca și pentru cei care nu găsesc nicio problemă în asta.

Documentul este semnat, cu toată greutatea funcției:

  • Comisar-șef de poliție POSÎNARU GABRIEL – Director al Direcției Management Resurse Umane
  • Comisar-șef de poliție (șef birou) – nume menționat în subsolul paginii, în calitate de șef al Biroului Inspecția Muncii și Prevenirea Riscurilor Profesionale.

Se vorbește în limbaj de cauciuc despre „activitățile desfășurate de personalul din cadrul unităților operative ale Poliției Române”, despre „reglementări specifice” și „responsabilități stabilite în sarcina personalului”, fără să existe vreo problemă evidentă cu faptul că polițiștii respectivi au ajuns hamali de mobilă.

Direcția Control Intern: „Nu găsim nimic. Niciodată”

Sindicatul „Diamantul” nu se oprește la un singur demers. Urmează o sesizare detaliată, înregistrată cu nr. 1241/07.07.2026, transmisă conducerii Ministerului Afacerilor Interne și redirecționată către IGPR. De data aceasta intră în scenă Direcția Control Intern a IGPR.

Răspunsul vine sub antetul:

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE – DIRECȚIA CONTROL INTERN,
cu mențiunea „NESECRET” și cu numărul de înregistrare 916924/27.07.2026.

Adresantul este același:

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”
În atenția președintelui Vitalie Josanu.

În debut, IGPR invocă art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, explicând doct că sesizarea a fost înregistrată și verificată conform procedurilor. Birocrația este ireproșabilă – realitatea de pe teren, însă, rămâne acoperită cu aceeași pătură groasă de limbaj administrativ.

„Nicio abatere disciplinară”. Nici acum. Niciodată.

Direcția Control Intern precizează că verificarea aspectelor semnalate de sindicat a avut ca obiect o sesizare anterioară soluționată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, înregistrată cu nr. 544/2021, în cadrul căreia a fost cercetat:

  • comportamentul profesional și în serviciu al
    • comisar-șef de poliție Iacob Florin, adjunct al inspectorului șef al IPJ Sibiu;
    • comisar-șef de poliție Popa Bogdan, șef Serviciu Cabinet al IPJ Sibiu;
  • precum și anumite aspecte privind raporturile de muncă ale:
    • inspectorului de poliție Florea Ioan;
    • agent-șef principal de poliție Bedeleanu Sorin;
    • agent-șef principal de poliție Lupu Laurențiu-Eugen.

După toate aceste verificări serioase, conform documentului oficial transmis sindicatului, rezultatul este următorul:

„Nu au rezultat elemente de natură să susțină unele afirmații din sesizare”.

Între afirmațiile pe care Direcția Control Intern le respinge explicit se află și citatul din sesizarea sindicatului, redat chiar în răspunsul oficial:

„Dacă mai au chef de muncă și alte cadre de poliție operative, pot să se prezinte la sediul IPJ Sibiu în vederea executării de activități de cărat mobilă, fără să fie retribuiți”.

Cu alte cuvinte, instituția recunoaște că aceasta a fost afirmația sindicatului, dar concluzionează că nu se confirmă nimic. Nici hamalia, nici voluntariatul, nici abuzul, nici ridiculizarea profesiei de polițist. Totul este, în esență, „în regulă”.

Presumția de nevinovăție, scut pentru orice mobilă cărată

Direcția Control Intern ține să sublinieze, cu solemnitate, că verificările structurilor de control intern se fac pentru „a stabili adevărul” și „cu respectarea prevederilor legale privind prezumția de nevinovăție”.

Această formulă, repetată mecanic în multe răspunsuri de acest tip, devine – în contextul descris de Sindicatul „Diamantul” – un soi de paravan instituțional: indiferent ce se întâmplă în realitate, răspunsul tip pare a fi același.

Concluzia oficială transmisă sindicatului este limpede:

„Aspectele la care faceți referire în sesizarea adresată M.A.I. și I.G.P.R. nu sunt de natură să atragă răspunderea disciplinară a cadrelor Poliției Române implicate în această situație.”

Documentul este semnat de către:

  • Chestor de poliție Romeo Ionescu,
    în calitate de director împuternicit al Direcției Control Intern (conform mențiunilor din subsolul paginii și semnăturii aplicate).

Sindicatul „Diamantul”: DCI nu găsește niciodată nimic

În acest context, reacția Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” este tăioasă:

„DCI nu găsește niciodată o abatere disciplinară, la sesizările noastre. Ba da’ niciodată!”

Formularea este un pamflet în sine: un sindicat care sesizează cazuri concrete, cu nume, funcții și situații descrise, și o Direcție Control Intern care, în urma „verificărilor temeinice”, ajunge invariabil la aceeași concluzie – nicio abatere, niciun vinovat, nicio problemă.

Concluzie: hamalii gratis și controlul care nu vede nimic

Din coroborarea celor două documente oficiale ale IGPR (Direcția Management Resurse Umane și Direcția Control Intern) cu pozițiile publice ale Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” reiese un tablou grotesc:

  • polițiști operativi sunt prezentați ca „voluntari” la cărat de mobilă, „ca brigadierii la Canal”, după cum ironizează sindicatul;
  • Direcția Management Resurse Umane răspunde impecabil birocratic, invocând O.M.A.I. nr. 177/2016 și înregistrări succesive, fără să clatine nici măcar un pic statu-quo-ul;
  • Direcția Control Intern, după ce verifică nume, funcții și sesizări precise – de la comisar-șef Iacob Florin și comisar-șef Popa Bogdan, până la Florea Ioan, Bedeleanu Sorin și Lupu Laurențiu-Eugen – nu găsește nicio abatere disciplinară;
  • iar Sindicatul „Diamantul” constată amar că, la sesizările lor, „DCI nu găsește niciodată o abatere disciplinară. Ba da’ niciodată!”.

Astfel, într-un stat care pretinde că își respectă polițiștii, aceștia ajung să fie „hamali gratis”, iar instituțiile care ar trebui să apere demnitatea uniformei par mai preocupate să apere, cu orice preț, imaginea celor din vârf. Mobilă se cară. Răspundere nu. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)

Hipodromul rușinii: ANZ îi face KO pe „Nae Comisionaru’” și pe „Stimatu’ cu caii dopabili”. De la dopaj protejat la...

Exclusiv18 ore ago

I.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM

„Volga neagră” de Păulești și SIPI-stul cu capul în SMURD Ziarul de investigații Incisiv de Prahova revine, cu și mai...

Exclusiv18 ore ago

Polițiști-hamali la IPJ Sibiu: „Voluntariat” la cărat mobilă, verificat cu ștampilă, nu cu bun-simț

Polițistul român, noul brigadier la mobilă Doi polițiști care, potrivit relatărilor Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, se plictiseau acasă, s-au...

Exclusiv18 ore ago

Cum a inventat IGPR sclavia de lux în uniformă

Un an de „foarte bine, tovarăși, dar pe gratis!” – La muncă dar retrogradați la leafă Promovarea polițiștilor pe funcții...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX.  „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc

DE LA UPG PLOIEȘTI LA „NU E BUN DE NIMIC”: AȘA S-A FĂCUT POLIȚIST În minunatul lanț trofic al „cadrelor”...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc

POPA CORNELIUS – DE LA „RĂZBUNARE ȘI DREPTATE” LA LINIȘTE MORTUARĂ Serialul „IPJ PRAHOVA S.R.L. – Grădinița de cadre”, documentat...

Exclusiv2 zile ago

CCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor

Cinci ani de drum la CCR pentru un mare „NU”. Plafonul rămâne bătut în cuie Sindicatul Diamantul anunță, negru pe...

Exclusiv3 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS

Serialul „GRĂDINIȚA DE CADRE” de la IPJ Prahova continuă, iar ziarul de investigații Incisiv de Prahova pune reflectorul, în SEZONUL...

Exclusiv3 zile ago

Record mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii

Matematica specială de la vârful statului sau cum se transformă jumătate de an într-o viață de om În universul paralel...

Exclusiv3 zile ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ CONSTANȚA: SINDICATUL „DIAMANTUL” PRIMEȘTE BANI DIN „SURSE ANONIME” CHIAR DIN SALARIILE POLIȚIȘTILOR!

ȘUANEA DE LA FINANCIAR SAU CUM SĂ TE ASCUNZI DUPĂ GDPR CA SĂ NU-ȚI FACI TREABA Într-o țară în care...

Exclusiv4 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVI: DE LA XANAX LA PRIZA FURATĂ. CUM ÎȘI ÎNCARCĂ „ELITA” ELECTRICA DIN BANI PUBLICI

DELEGAȚII PE BANDĂ, COMPETENȚĂ LA MUNTE ȘI LA MARE În „Republica de la Ploiești”, IPJ Prahova a devenit oficial o...

Exclusiv4 zile ago

„P”-UL DE LA PENIBIL SAU PENTRU PENAL? CUM S-A TRANSFORMAT IONICĂ ÎN PREȘUL LUI BENONE SUB OCHII SINDICATULUI DIAMANTUL

Episodul „P” de la Pile: Când Ionică își îndoaie genunchii în fața lui Benone Spectacolul grotesc de la vârful Inspectoratului...

Exclusiv5 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. –„GRĂDINIȚA DE CADRE”- SEZONUL XXXV: DINASTIA XANAX, VOYEURISM LA BĂICOI ȘI CORIGENȚII TRĂDĂRII

În „Republica de la Ploiești”, unde legea se scrie cu xanax și se semnează pe contracte de împrumut fictive, Inspectoratul...

Exclusiv5 zile ago

FABRICA DE CHESTORI „CU DEDICAȚIE”: CUM VREA ANP SĂ DISTRIBUIE STELUȚE AURII PRIN SPATELE LEGII

În timp ce sistemul penitenciar se scufundă în probleme reale, „băieții deștepți” din dealul Cotrocenilor și din birourile Administrației Naționale...

Exclusiv5 zile ago

RACHETA DE AUR ÎN „FONDUL DE TEN” AL GUVERNULUI: CUM A BOMBARDAT COSMIN OLTEANU MAFIA ANTIGRINDINĂ CU 5 TONE DE RAPIȚĂ, ÎN TIMP CE STATUL PLĂTEȘTE PAZA TEVILOR GOALE!

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii prahoveni își numărau,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv