• Conf. dr. Cristian Eduard Ștefan, care conduce cea mai mare facultate a Academiei de Poliție și le predă viitorilor polițiști etică și deontologie, e personajul central al unei rețele de reciclare la scară industrială a conținutului academic.
• Articolul de astăzi – care a presupus un an de documentare jurnalistică – devoalează, prin analize comparative și corelații între 27 de cărți și 15 articole științifice, proporțiile unei fraude academice care sfidează însuși conceptul de etică și deontologie.
• Practicile din opera științifică a decanului de la Poliție bifează aproape toată lista de fapte incompatibile cu integritatea academică: plagiat, autoplagiat sau fraudă academică.
• Un exemplu: teza de doctorat a lui Cristian Eduard Ștefan, publicată în 200 de exemplare cu 7.000 lei subvenție de la stat, reproduce conținut din 6 cărți și două articole științifice – și devine, după 2011, sursă de conținut pentru alte 4 cărți și 3 articole.
• Tematica acoperită în cărțile, tratatele, cursurile și articolele semnate de Ștefan este impresionantă: de la dispariția minorilor până la bioterorism, de la etică polițienească până la criminalistică, de la trafic internațional de droguri până la criminalitate informatică; de la comunicare și relații publice până la sistemul penitenciar.
• Ștefan este al doilea din cei șase decani ai Academiei de Poliție, după Ionuț Andrei Barbu, decanul Facultății de Științe Juridice și Administrative, care are serioase probleme de integritate.

Decanul Facultății de Poliție din cadrul Academiei de Poliție este, probabil, autorul uneia dintre cele mai extinse și viclene fraude academice întâlnite vreodată în spațiul universitar din România.

Cristian Eduard Ștefan a semnat între 2006 și 2016 – singur sau alături de alți autori – nu mai puțin de 63 de cărți, cursuri, tratate sau monografii. În plus, a semnat și 69 de articole publicate în reviste științifice.

O operă imensă, care ar trebui să stârnească admirație și, poate, invidie.

La un asemenea volum de lucrări publicate, Cristian Eduard Ștefan ar trebui să fie unul dintre cei mai cunoscuți și respectați oameni din comunitatea științifică de profil – nu doar din România.

Totuși, cea mai mare parte a cărților semnate de decanul Facultății de Poliție a apărut în regim de autopublicare la controversata editură Sitech din Craiova.

Ce înseamnă autopublicarea?

Adică, Ștefan a plătit Editura Sitech pentru a-i tipări lucrările. Editura nu i-a publicat cărțile pentru că aveau o valoare științifică incontestabilă sau pentru a câștiga din vânzarea către un public interesat, ci pentru că a fost plătită de autor să scoată un tiraj adesea limitat, suficient cât lucrările să poată contribui la bifarea criteriilor academice pentru avansare universitară.

Această manevră este ușor explicabilă: imensa operă a decanului Facultății de Poliție are o valoare cel puțin îndoielnică, fiind formată, în bună parte, din lucrări cu conținut reciclat și plagiat din alte volume.

Cel puțin 27 de cărți – adică 43% din totalul cărților semnate de Cristian Eduard Ștefan – au conținutul reciclat total sau parțial.

Lor li se adaugă și teza de doctorat, dar și cel puțin 15 articole publicate în reviste științifice – și ele cu conținut autoplagiat.

În plus, 28 de persoane au semnat aceste 27 de cărți împreună cu Ștefan – cei mai mulți dintre ei profesori de la Academia de Poliție. Cu toții sunt parte a acestei rețele specializate în reciclare de conținut.

Printre acești autori se numără și conducătorul de doctorat a lui Cristian Eduard Ștefan, alături de care acesta semnează nu mai puțin de 10 cărți cu conținut reciclat din cele 27 pe care am reușit să le indentific în aproape un an de documentare jurnalistică.

Rețeta lui Ștefan și o explicație

Cărți clonă, cărți reciclate, cărți plagiate.

Cel puțin 27.

Articole clonă, articole reciclate, articole plagiate.

Cel puțin 15.

Plus teza de doctorat, în care a intrat conținut din 6 cărți publicate anterior și din care au ieșit alte 4 cărți, dar și 3 articole științifice.

Așa poate fi sumar descrisă opera pretins academică a comisarului-șef conferențiar universitar doctor Cristian Eduard Ștefan, decanul Facultății de Poliție, care le predă viitorilor polițiști „etică și deontologie”.

Iar întrebarea care vine simplu când descoperi o fraudă de asemenea proporții este: de ce ar recicla cineva, la nesfârșit, conținut pe care l-a publicat deja? 

Răspunsul este relativ simplu: pentru a îndeplini criteriile cerute de legea educației și pentru a obține punctajul cerut de aceeași lege cu scopul de avansa în grade didactice universitare.  

Jongleria reciclării este întâlnită în mediul academic din România atunci când unele cadre didactice încearcă să fenteze legea pentru se angaja mai repede și mai ușor în anumite funcții didactice –  asistent, lector, conferențiar, profesor sau conducător de doctorat – sau pentru a obține, eventual, funcții academice de conducere.

În 2016, decanul Facultății de Poliție devine conferențiar universitar cu un punctaj impresionant: 251,87 de puncte, de peste patru ori mai mult decât prevede legislația. Criteriile minimale și obligatorii pentru domeniul Științe Militare, Informații și Ordine Publică cer doar 60 de puncte.

Cu cele 251,87 puncte pe care susține că le-a acumulat pentru a deveni conferențiar, Ștefan a depășit o dată și jumătate chiar și pragul de 100 de puncte necesar pentru a deveni profesor sau pentru a obține abilitarea de a conduce doctorate.

Acest punctaj uriaș, adunat de un lector de 37 de ani – care a candidat pentru un post de conferențiar – este, parțial, rezultatul jongleriilor făcute de Cristian Eduard Ștefan cu conținutul unor cărți reciclate în buclă.

Această reciclare perpetuă înseamnă, în realitate, fraudă academică.

Dincolo de numărul impresionant de cărți și articole publicate, Ștefan se remarcă și printr-o neobișnuită exuberanță tematică.

Universitarii – așa cum mai sunt numiți angajații din mediul academic – au, de regulă, arii de studiu limitate la două, cel mult trei domenii.

În schimb, Cristian Eduard Ștefan a semnat cărți și articole în aproape toate specialitățile acoperite de Științele Militare, Informații și Ordine Publică: (1) metode operative de investigare; (2) cooperare  polițienească internațională; (3) droguri; (4) dispariții și trafic de minori; (5) trafic de persoane; (6) criminalitate organizată; (7) cămătărie; (8) bioterorism; (9) percheziții; (10) sistemul penitenciar; (11) comunicare și relații publice; (12) legislație europeană în diverse domenii; (13) criminalitate informatică; (14) analiză comportamentală; (15) trafic internațional de vehicule furate; (17) fotografia digitală în criminalistică; (18) mandatul european de arestare; (19) terorism; (20) livrări supravegheate; (21) analiza genetică; (22) activitate informativă și protecția informațiilor; (23) comunicare nonverbală; (25) etnobotanice și, nu în ultimul rând (26) în etică și deontologie polițienească.

De altfel, Etica și deontologia polițiștilor este principala materie din norma de concurs câștigată de Cristian Eduard Ștefan pentru postul de conferențiar.

Și o ultimă observație generală: cu câteva excepții, Cristian Eduard Ștefan este mai tot timpul menționat pe coperțile cărților pe care le semnează ca al doilea, al treilea, al patrulea sau chiar ca ultim autor. Foarte rar apare ca autor principal.

În mediul academic, autorul principal este persoana care a avut ideea scrierii cărții, care s-a ocupat de scrierea celei mai mare părți a conținutului sau care s-a ocupat de organizarea și structurarea cărții, având cea mai importantă contribuție.

Pentru că această anchetă este una complexă, care expune un șir inimaginabil de încălcări ale eticii academice, trebuie spus chiar de la început că decanul Facultății de Poliție nu a dorit să își exprime un punct de vedere cu privire la aceste dezvăluiri.

Cristian Eduard Ștefan nu a răspuns la telefon și nici la mesajele pe care i le-am trimis pe ambele telefoane prin care i-am transmis că îi solicit să avem o discuție referitoare la opera sa științifică.

Cine este Cristian Eduard Ștefan

Cristian Eduard Ștefan a absolvit Academia de Poliție în 2002, iar timp de trei ani a fost ofițer de poliție judiciară la Poliția Capitalei.

Din octombrie 2005 se angajează la Academia de Poliție ca preparator, iar în 2008 ajunge asistent universitar.

Între timp, urmează un program de studii universitare în relații internaționale și un masterat în prevenirea și combaterea traficului de droguri.

Potrivit propriului CV, Ștefan se înscrie la doctorat în 2008.

Susținerea publică a tezei are loc în data de 17 decembrie 2010, adică la numai doi ani și două luni de la începerea studiilor doctorale. Acest interval poate fi considerat record, având în vedere că studiile doctorale durează, potrivit legii, minim trei ani.

În 2013, Ștefan ajunge lector universitar, iar din 2016 ocupă funcția didactică de conferențiar universitar.

Din 2016 este decanul celei mai mari facultăți din cadrul Academiei, cea de Poliție, mai întâi numit prin împuternicire, iar din 2017 prin alegeri.

Teza de doctorat

În martie 2019, conducerea de atunci a Academiei de Poliție a decis ca tezele de doctorat ale tuturor cadrelor cu funcții să fie verificate cu un soft antiplagiat.

Cum Cristian Eduard Ștefan a fost unul dintre cei care nu au pus la dispoziția comisiei de verificare teza de doctorat în versiune electronică – motivând că nu mai are versiunea originală a unei lucrări de 480 de pagini, la care se presupune că a muncit câțiva ani – mi-am pus întrebarea: are decanul Facultății de Poliție ceva de ascuns?

Așa am început cea mai vastă, mai complexă și mai îndelungată investigație pe tema tezelor de doctorat plagiate pe care-am făcut-o din 2015 până acum.

Plecând de la teza de doctorat a lui Cristian Eduard Ștefan am descoperit – pe parcursul a aproape un an de documentare – că cel puțin 27 de cărți și cel puțin 15 articole semnate de acesta conțin texte publicate anterior tot de el, majoritatea în coautorat cu alte persoane.

Cristian Eduard Ștefan și-a susținut teza cu titlul „Managementul activităţilor privind dispariţia minorilor” în ședință publică în data de 17 decembrie 2010.

Coordonator i-a fost profesorul Ioan Dascălu, cel care – alături de Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, și Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliție – a contribuit la înființarea domeniului de doctorat Ordine Publică și Siguranță Națională, domeniu unic în lume, care nu corespunde vreunei științe.

Referenții care au validat acordarea titlului de doctor lui Ștefan au fost profesorii Ștefan Prună de la Academia de Poliție, Gheorghe Botea de la Universitatea Româno-Americană și Ion Chipăilă de la Universitatea Bioterra.

În 2011, Ștefan și-a publicat teza la Editura Sitech din Craiova sub exact același titlu pe care l-a avut și teza. În partea de început a tezei publicate se regăsesc și referatele celor trei profesori care au validat lucrarea.

Publicarea tezei de doctorat a decanului Facultății de Poliție, într-un tiraj de 200 de exemplare, a fost subvenționată de stat, prin Ministerul Educației, cu 7.000 de lei.

***

Teza de doctorat a decanului Facultății de Poliție este, în bună măsură, o compilație masivă de texte și conținut publicat anterior în alte lucrări, mare parte a lor semnate și de acesta în calitate de coautor.

Normele academice nu interzic preluarea în teza de doctorat a unor texte de autor publicate anterior. Ba chiar este obligatoriu ca studentul doctorand să aibă activitate de cercetare pe parcursul studiilor doctorale și să publice rezultatele acestor cercetări.

Totuși, atunci când conținutul publicat în perioada studiilor doctorale este inclus în teză, doctoranzii trebuie să menționeze acest lucru în introducerea tezei astfel încât modul de realizare a lucrării finale să fie cunoscut atât de referenții evaluatori, cât și de publicul interesat de conținutul acesteia.

Conferențiarul Emanuel Socaciu, directorului Centrului de Etică Aplicată din cadrul Universității din București, explică în ce condiții devine condamnabilă includerea în teza de doctorat a unor fragmente sau capitole publicate anterior.

Acesta susține că teza de doctorat poate fi, în final, „legarea între aceleași coperți a două-trei articole publicate de doctorand, ca autor unic sau coautor, în reviste relevante”. În această situație, acele articole, publicate în reviste indexate în baze de date, trebuie să fie trecute printr-un proces de evaluare colegială cunoscut în domeniul academic sub denumirea de peer-review, la capătul căruia evaluatorii – reviewer-ii – certifică valoarea cercetării și originalitatea ideilor științifice expuse de autor în articolele publicate anterior tezei de doctorat.

Socaciu atrage atenția asupra faptului că întotdeauna trebuie menționat, în teza de doctorat, faptul că acele articole au fost publicate anterior.

„Articolele în cauză trebuie să fi fost publicate în reviste peer-reviewed solide, nu în regim de autopublicare, uneori obligația este chiar ca ele să fie preluate în teză cu formatarea și paginația din revistă etc.”. 

În teza sa de doctorat, Cristian Eduard Ștefan preia conținut din cel puțin șase cărți și cel puțin două articole științifice.

Acesta nu menționează nicăieri faptul că a inclus în teză conținut publicat anterior, fapt care ridică o problemă de respectare a normelor de realizare a unei teze de doctorat.

Toate aceste lucrări-sursă sunt semnate în coautorat cu alte persoane, iar contribuția individuală a fiecărui coautor nu este cunoscută. Din acest motiv, nu se poate determina dacă Ștefan comite doar autoplagiat – prin includerea în teza de doctorat a conținutului semnat de el în respectivele lucrări – sau comite și plagiat – prin copierea și însușirea conținutului scris de coautorii lui.

Și încă o observație: în cazul tuturor cărților din care preia conținut în teza de doctorat, Cristian Eduard Ștefan figurează ca al doilea, al treilea autor etc. – și nu ca autor principal.

Indiciile 

Dovezile de plagiat propriu-zis pe care le-am identificat în teza decanului de la Facultatea de Poliție – adică preluarea ad litteram de conținut din lucrările unui alt autor fără utilizarea ghilimelelor – sunt relativ puține. Acrobația academică prin care Cristian Eduard Ștefan și-a dobândit titlul de doctor e mai complexă, mai subtilă și presupune mai mult discernământ academic decât simpla identificare a ghilimelelor lipsă.

Totuși, în lucrare am identificat mai multe note de subsol care au conținut explicativ plagiat din alte cărți publicate anterior.

• De exemplu, conținutul atribuit notei 40 este copiat de la pagina 107 din cartea „Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell”, semnat de Gerald Adams, Michael Berzonsky, apărută în anul 2009 la Editura Polirom.
• Conținutul aferent notei 109 este copiat din „Studiu privind dispariţiile de minori înregistrate în perioada ianuarie 2008-decembrie 2008”, realizat de Corina Chirvasiu și Mugurel Ghiţă, publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiției.
• Conținutul aferent notei 147 este copiat de la pagina 10 din cartea „Adolescenți scăpați de sub control”, semnată de Scott P. Sells și apărută la Editura Humanitas în anul 2007.
• De la pagina 74 din teză și primul paragraf de la pagina 75, conținutul – cu tot cu notele de subsol – este plagiat de la pagina 544 din cartea „Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell”, semnat de Gerald Adams, Michael Berzonsky, apărut în anul 2009 la Editura Polirom. Ultimul paragraf de la pagina 74 este copiat de la pagina 542.

Nu se poate spune, totuși, că decanul Cristian Eduard Ștefan nu știa să citeze în mod corect, având în vedere că în acest caz a transformat citarea cu paranteze (stilul APA, în termeni de practică academică) din cartea „Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell” în citare cu note de subsol.

Dincolo de aceste lucruri, însă, în teza decanului de la Facultatea de Poliție există și alte dovezi care ar putea indica faptul că lucrarea nu este originală, ci ar putea avea la bază texte traduse din lucrări publicate în alte limbi.

Doar așa poate fi explicat faptul că în teza lui Cristian Eduard Ștefan sunt citați masiv, în original, autori olandezi sau germani, dar și rapoarte scrise în italiană și spaniolă, limbi pe care decanul – potrivit propriului CV – nu le cunoaște.

• De exemplu, la notele 72, 182 și 191, Ștefan îl citează pe Huub Angenent cu lucrarea „Weglopers. Handboek over dak – en thuisloze jongeren, jeugdprostitutie, mishandeling en seksueel misbruik, allochtone jongeren, jongeren uit kinderbescherminstehuizen”, apărută în anul 1993.
• O altă lucrare în limba olandeză este citată în notele de subsol 79, 142, 181, 184, 197 și 201, unde se face referire la cartea „Jongeren in Vlaanderen: gemeten en geteld: 12-tot 18-jarigen over hun leefwereld en toekomst”, semnată de Hans De Witte, Jeannine Hooge, Lode Walgrave.
• Tot la lucrări publicate în limba olandeză Ștefan face referire și în notele de subsol 134, 137, 140, 183, 185, 186, 195, 199 și 207.
• La nota de subsol 85 este indicat un raport al Oficiului Federal al Poliției Judiciare din Wiesbaden (Bundeskriminalamt Wiesbaden), intitulat „Die polizeiliche Bearbeitung von Vermisstenfällen in Deutschland”, iar la nota de subsol 87 sunt indicate site-uri în limba germană, cu mențiunea: „a se vedea pentru detalii site-urile de internet”. 
• La notele de subsol 90 și 91 sunt menționate informații preluate din rapoarte redactate în limba italiană, iar la nota 93 din limba spaniolă.

Potrivit CV-ului oficial postat pe site-ul Academiei de Poliție, Cristian Eduard Ștefan – care citează în note de subsol, în teza sa, lucrări publicate în olandeză, germană, spaniolă și italiană – este „utilizator independent” (înțelegere, vorbire, scriere) pentru o singură limbă străină: engleza.

Marea reciclare 

După ce am verificat și am avut confirmarea că teza de doctorat a lui Ștefan este identică cu cartea publicată de acesta în 2011, la Editura Sitech, sub titlul „Managementul activităţilor privind dispariţia minorilor”, analiza comparativă a tezei am făcut-o pe carte, mult mai ușor accesibilă la Biblioteca Națională (paginile indicate în continuare fac referire la versiunea Sitech a tezei de doctorat).

Prima parte din teza lui Cristian Eduard Ștefan este, în fapt, o colecție de conținut publicat anterior de decanul Facultății de Poliție în coautorat cu alte persoane.

Una dintre primele lucrări în care Ștefan apare drept coautor este „Globalizarea traficului de copii”, apărută în 2006 la Editura Sitech din Craiova, care mai este semnată de Ion Chipăilă (coordonator) – care i-a fost referent lui Ștefan la susținerea tezei – Constantin Drăghici, fost profesor la Academia de Poliție, și Ligia Teodora Pintilie, lector la Academia de Poliție.

137 de pagini din această carte sunt incluse în volumul „Traficul de minori și crima organizată”, publicat în 2008 la Editura Sitech și semnat de Ioan Dascălu, Marin-Claudiu Țupulan, Cristian Eduard Ștefan și Adrian Angheluș.

Ioan Dascălu i-a fost coordonator de doctorat a lui Ștefan; Marin Claudiu Țupulan este profesor și conducător de doctorat la Academia de Poliție; iar Adrian Angheluș, în prezent comisar-șef și șeful Secției 8 de Poliție din București, este doctor al Academiei de Poliție (2012).

Nicăieri, în această carte nu se precizează că o parte din text a fost publicat anterior.

Singurul autor comun al celor două cărți este Cristian Eduard Ștefan, care poate fi acuzat – pentru aceste segmente din teza prin care și-a dobândit titlul de doctor, fundamentul carierei sale didactice – de autoplagiat.

Și Dascălu, Țupulan și Angheluș comit în acest caz plagiat, pentru că semnează conținut publicat anterior de alte persoane.

20 de pagini din „Globalizarea traficului de copii”, care se regăsesc și în „Traficul de minori și crima organizată”, au fost incluse și în teza lui Cristian Eduard Ștefan.

Acesta nu menționează în mod explicit, în Introducerea tezei, faptul că a preluat 20 de pagini din „Globalizarea traficului de copii”, așa cum cer normele de redactare.

33 de pagini din „Traficul de minori și crima organizată” se regăsesc, în final, în teza lui Ștefan.

***

Un alt conținut reciclat, care ajunge în teza de doctorat a lui Ștefan, implică alte două cărți semnate de acesta anterior de finalizarea studiilor doctorale.

În anul 2010, apare la Editura Sitech lucrarea „Urmărirea judiciară. Curs pentru uzul studenților și masteranzilor din Academia de Poliție”, semnată de Gheorghe Popescu și Cristian Eduard Ștefan.

Gheorghe Popescu este profesor și conducător de doctorate la Academia de Poliție. Între 1987 și 1989 a fost ofițer de Securitate (1987 – 1989), iar apoi a trecut în structura de informații a Ministerului de Interne, fiind ofițer la Direcția de Informații și Protecție Internă (1990 – 2005) și șef al  Serviciului Dezvoltarea Informațiilor din Direcția Generală Anticorupție (2005 – 2006).

În acest moment, Gheorghe Popescu este membru în Comisia de Științe Militare din CNATDCU și se pronunță asupra situațiilor de plagiat în tezele de doctorat.

131 de pagini din această carte se regăsesc în teza de doctorat a lui Ștefan fără mențiunea că textele din aceste pagini au fost publicate anterior într-o altă lucrare.

Nici volumul „Urmărirea judiciară. Curs pentru uzul studenților și masteranzilor din Academia de Poliție” nu este unul original; are la bază conținut reciclat dintr-o altă carte publicată anterior.

Este vorba despre 199 de pagini din „Procedura dării în urmărire”, lucrare apărută în anul 2008 la Editura Sitech și semnată de Ioan Dascălu, Adrian Dumitrescu și Cristian Eduard Ștefan.

De notat că Ștefan, deși semnează această lucrare în calitate de coautor, o omite în mod inexplicabil din documentația depusă în 2016 pentru obținerea titlului de conferențiar.

Conținut din cartea „Procedura dării în urmărire” ajunge, indirect, în teza de doctorat a lui Ștefan.

Adrian Dumitrescu este comisar-şef, fostul șeful Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române și doctor al Academiei de Poliție (2014). Acesta semnează trei articole împreună cu Ștefan.

Pentru că reciclează conținut publicat anterior în cartea „Urmărirea judiciară…”, Cristian Eduard Ștefan poate fi acuzat de autoplagiat, iar Gheorghe Popescu de plagiat.

***

De departe, cea mai interesantă manevră făcută de decanul Facultății de Poliție implică lucrarea „Dispariția voluntară a minorilor”. 

Acesta a apărut în anul 2009 la Editura Sitech, avându-i ca autori pe Ioan Dascălu și Cristian Eduard Ștefan.

Conținutul acestei cărți este reciclat de încă trei ori într-un format identic.

Cea mai mare parte a volumului „Dispariția voluntară a minorilor” este inclusă în cartea „Dispariția minorilor. Concept, etiologie și tipologii”, publicată în anul 2010, în luna ianuarie, tot la Editura Sitech.

Noua lucrare rezultată este semnată de Cristian Eduard Ștefan alături de soția lui, Luiza Anastasia Ștefan, care lucrează în Serviciul Român de Informații.

Cristian Eduard Ștefan comite autoplagiat, iar soția lui, plagiat pentru conținutul publicat anterior sub semnătura altor persoane.

În plus, conținutul cărții „Dispariția voluntară a minorilor” a fost „topit” în teza de doctorat a lui Ștefan până la pagina 124, iar cel al lucrării „Dispariția minorilor. Concept, etiologie și tipologii”, până la pagina 199.

O nouă carte a fost publicată prin replicarea conținutului acestor două volume în anul 2011: „Cauzalitatea și tipologia disparițiilor de minori”. 

Această lucrare, fără nicio editură inscripționată pe copertă, este semnată de Grigore Stolojescu, Cristian-Eduard Ștefan, Ștefan Radu și Alexandru-Georgian Stolojescu.

Grigore Stolojescu este comisar-șef și fost director al Institutului de Studii pentru Ordine Publică din Ministerul de Interne, iar Alexandru-Georgian Stolojescu este fiul său, polițist și el la Arad și doctor al Academiei de Poliție (2015).

Comisarul-șef Ștefan Radu, cel de-al patrulea semnatar al cărții,  a fost șeful serviciului Arme și Muniții din IPJ Caraș-Severin până în decembrie 2019, când a fost reținut și ulterior arestat pentru constituire de grup infracțional organizat.

În cazul acestei cărți noi, Ștefan comite autoplagiat, iar Grigore Stolojescu, Ștefan Radu și Alexandru-Georgian Stolojescu comit plagiat pentru că își însușesc conținut publicat anterior de alte persoane.

Opinia specialistului 

Profesorul Marian Popescu, directorul Centrului de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică (CARFIA) al Universității din București, susține că este inacceptabilă includerea în teză a textului unei cărți publicate deja „chiar dacă această carte apare la bibliografie” și că „avem datele unui fals, dincolo de o grosolană încălcare a normelor unei bune conduite în cercetare”. 

Cu atât mai problematică este preluarea de conținut dintr-o carte scrisă în coautorat, susține profesorul Popescu.

„Calitatea de autor a celui de al doilea (n.m. – autor) nu mai este recognoscibilă în cuprinsul tezei de doctorat unde a fost preluată cartea. Falsul constă în a declara drept numai al tău textul publicat împreună cu altcineva, mai ales că nicăieri nu a fost anunțat în teză acest lucru (printr-o explicație, avertisment etc.)”. 

Profesorul Popescu explică și de ce este condamnabilă includerea în teză a unui text semnat anterior împreună cu coordonatorul său de doctorat, Ioan Dascălu.

„Complicația survine, și devine complicitate, când coautorul [lui Ștefan] va fi, peste puțină vreme de la publicarea cărții, coordonatorul tezei de doctorat și acesta acceptă aportul de unic al autor al doctorandului său și, poate, o amnezie complice, l-a făcut să uite că apărea și el coautor pe respectiva carte”. 

Practica reciclării în teza de doctorat a conținutului publicat în cărți ar trebui descurajată, susține profesorul Popescu.

„Înscrierea la studiile doctorale, se știe, se face și pe baza unui proiect de cercetare. Care e valoarea acelui proiect dacă, incorect, refolosește ceva deja publicat? Pentru mine, teza de doctorat ar trebui să fie pasul decisiv spre confirmarea unei cercetări valoroase care nu refolosește ilicit produse făcute deja publice”. 

***

În 2011, anul în care Cristian Eduard Ștefan își publică teza de doctorat, acesta mai publică o carte la Editura Sitech din Craiova în care se regăsește conținut inclus și în teză.

Este vorba despre „Managementul activităților de investigare a infracționalității circumscrise traficului de minori. Curs pentru Masterat”, semnată de Marin-Claudiu Țupulan, Gheorghe Popescu și Cristian Eduard Ștefan.

Acest volum este identic cu lucrarea „Traficul de minori și crima organizată”, apărută în anul 2008 la Editura Sitech și semnată de Ioan Dascălu, Marin-Claudiu Țupulan, Cristian Eduard Ștefan și Adrian Angheluș.

Ambele lucrări au conținut reciclat din cartea „Globalizarea traficului de copii” (2006), coordonată de Ion Chipăilă, apărută la Editura Sitech din Craiova.

Totuși, în „Managementul activităților de investigare a infracționalității circumscrise traficului de minori. Curs pentru Masterat” are în plus Capitolul II (de la pagina 41 la 81), care este copiat din teza de doctorat a lui Ștefan, de la pagina 283 la 320, iar apoi de la 342 până la 348.

***

Tot în 2011, o parte din conținutul tezei este republicat într-o altă carte. 129 de pagini din teza de doctorat se regăsesc în „Procedura de urmărire a persoanelor. Curs universitar pentru masterat” (2012), apărută la Editura Sitech și semnată de Marin-Claudiu Țupulan, Gheorghe Popescu și Cristian Eduard Ștefan.

***

În anul 2013, Cristian Eduard Ștefan își pune semnătura pe o nouă carte care reciclează conținut din teza de doctorat, de această dată în calitate de coordonator.

Este vorba despre „Traficul de minori în scopul exploatării prin muncă”, apărută la Editura Sitech, și care îi mai are drept autori pe Cătălin-George Safta, Ștefan Gabriel Dascălu și Constantin Florea.

Cătălin-George Safta este polițist la Biroul de Combatere a Crimei Organizate din Constanța, iar în prezent se află în misiune în străinătate.

Ștefan Gabriel Dascălu este fiul lui Ioan Dascălu, conducătorului de doctorat a lui Safta și Ștefan, iar Constantin Florea ar putea fi generalul de brigadă care s-a aflat la conducerea Jandarmeriei Române din august până în decembrie 2019.

Lucrarea „Traficul de minori în scopul exploatării prin muncă” este, în realitate, teza de doctorat a lui Cătălin-George Safta, care are exact același titlu și care a fost susținută public tot în 2013 și tot sub coordonarea lui Ioan Dascălu.

De ce ar fi de acord cineva care își publică propria teză să o semneze în coautorat cu alte persoane?

De ce ar fi de acord cineva care își publică propria teză să treacă pe copertă un coordonator al echipei de coautori, iar acel coordonator să fie cineva care, teoretic, nu are nicio legătură cu teza?

De ce ar fi de acord cineva care își publică propria teză să o semneze abia ca al doilea autor?

Explicația pentru poziția de coordonator a lui Ștefan pe coperta cărții poate fi dată de faptul că Safta a plagiat în teza lui aproape 100 de pagini din teza lui Ștefan.

Cătălin-George Safta nu a putut fi contactat până la publicarea textului.

***

Cristian Eduard Ștefan face același tip de jonglerii – ca în cazul cărților – și cu conținutul unor articole pretins științifice.

Acesta reciclează o serie de articole în cărți, dar și direct în teza de doctorat, iar, apoi, din teză „smulge” mai multe pagini pe care le transformă în articole pe care le publică în reviste științifice, umflându-și, astfel, punctajele.

Teza de doctorat dispărută

În data de 21 martie 2019, după trei ani în care a reacționat în fața dezvăluirilor de presă cu ezitări, amânări și ambiguități, Academia de Poliție anunța printr-un comunicat de presă verificarea tezelor de doctorat ale rectorului, prorectorilor, decanilor și șefilor de servicii – în total 14 persoane – hotărâre luată într-o ședință de Consiliu de Administrație al universității.

Prin aceeași decizie s-a stabilit ca cele 14 persoane vizate să transmită o copie electronică a tezei către Comisia de Etică a Academiei până la data de 29 martie 2019, pentru a fi analizată cu un soft antiplagiat.

La doar câteva săptămâni de la anunț, o anchetă făcută de Corpul de Control al Ministrului de Interne în perioada aprilie – mai 2019 la Academia de Poliție a scos la iveală – printre multele nereguli dezvăluite deja în episoadele anterioare al seriei „Urgia” – faptul că patru decani au refuzat să pună la dispoziția Comisiei de Etică, sub diverse pretexte, o copie electronică a tezei.

Cristian Eduard Ștefan este unul dintre ei.

Mai mult, raportul Corpului de Control al Ministrului de Interne mai arată un fapt de o gravitate extremă, dezvăluit acum în premieră: președintele Comisiei de Etică al Academie de Poliție, Marius Florin Mihăilă, și secretarul Școlii Doctorale din Academia de Poliție, Remus Tamaș, au încercat să acopere verificarea tezei de doctorat a lui Ștefan.

Mihăilă s-a făcut remarcat, în ultimii ani, prin deciziile de neplagiat pe care comisia pe care o conduce le-a dat în câteva cazuri care vizau personaje-cheie din establishment-ul Internelor – de exemplu în cazul lui Cătălin Ioniță, șeful anticorupției din Poliția Română; sau în cazul lui Adrian Iacob, fostul rector al Academiei de Poliție.

Dacă în cazul tezei de doctorat a lui Ioniță CNATDCU urmează să se pronunțe, în cazul acuzațiilor de plagiat care-l privesc pe Iacob – despre care am scris, în premieră, la 25 martie 2019 – CNATDCU a decis în octombrie, cu 35 de voturi „pentru”, retragerea titlului de doctor.

Din raportul Corpului de Control al Ministrului de Interne reiese că decanul Facultății de Poliție, Cristian Eduard Ștefan, a pus la dispoziția Școlii Doctorale – în noiembrie 2018, la prima verificare a tezelor susținute între 2007 și 2011 – versiunea electronică a cărții publicate la Sitech – identică cu teza – întrucât „versiunea originală a tezei nu a putut fi identificată de autor”.

Totuși, Corpul de Control nu a identificat înscrisuri care să probeze faptul că lucrarea de doctorat de Ștefan la Sitech a fost analizată cu un soft de verificare a similitudinilor.

Pe parcursul anchetei, inspectorii Corpului de Control au avut suspiciunea că oficialii din Academia de Poliție le ascund date și documente, motiv pentru care i-au cerut șefului Biroului Informatică și Comunicații din Academie să genereze un istoric al rapoartelor de similitudini emise de softul antiplagiat în ultimii patru ani, mai exact din perioada 11.02.2015 – 22.05.2019.

În acest istoric nu a fost identificat un raport pentru teza lui Ștefan, motiv pentru care a apărut suspiciunea că acesta ar fi fost fost șters din aplicația care oferea serviciile de verificare antiplagiat, mai exact firma Plagiat-Sistem Antiplagiat prin Internet SRL, care gestionează site-ul sistemantiplagiat.ro.

O sursă care este la curent cu evenimentul care a implicat ștergerea lucrărilor a admis faptul că o serie de teze de doctorat au fost verificate într-adevăr cu softul antiplagiat, după care au fost eliminate din sistem.

„Confirm că au fost șterse documente din sistem la începutul lunii aprilie (n.m. – 2019), iar Corpul de Control a primit o listă cu documentele șterse”, susține aceeași sursă.

Cel care ar fi solicitat ștergerea din soft a dovezilor de verificare pentru o serie de teze de doctorat, conform unor surse din Academia de Poliție, este Remus Tamaș, secretarul Școlii Doctorale a Academiei de Poliție. Printre documentele de verificare șterse din soft se numără și cea privind teza lui Cristian Eduard Ștefan.

De altfel, Corpul de Control al ministrului de Interne a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 acum un an în legătură cu neregulile descoperite la Academia de Poliție. Marius Mihăilă și Remus Tamaș, alături de Cătălin Doroș, șeful structurii informatice a Academiei de Poliție, au fost reclamați pentru pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și neglijență în serviciu. Despre aceste nereguli puteți citi aici.

O altă sursă la curent cu derularea anchetei ne-a declarat că în acest dosar s-au făcut progrese, toți cei pe numele cărora s-au făcut plângeri de către Corpul de Control fiind deja audiați.

Marius Florin Mihăilă, care este și comisar-șef de poliție, a fost împuternicit în decembrie 2019, în buza Crăciunului, șef al Inspectoratului de Poliție Județeană Sălaj, delegarea pe funcție fiindu-i semnată de șeful Poliției Române, chestorul Liviu Vasilescu, și de ministrul de Interne, Marcel Vela, care preluase mandatul în luna anterioară.

Deși acum conduce Poliția din Sălaj, Mihăilă își păstrează simultan, și funcția de președinte al Comisiei de Etică a Academiei de Poliție.

„Profesia și viața de polițist”

În vara lui 2012, Cristian Eduard Ștefan a organizat cu mare fast lansarea cărții „Profesia și viața de polițist” chiar la Academia de Poliție, în fața studenților.

Invitați să vorbească au fost Tudorel Butoi, psiholog criminalist, Vasile Lincu, președintele Sindicatului ProLex, Florea Baicu, trezorier general al Corpului Național al Polițiștilor și Daniel Barbu, consilier la Sindicatul Național al Polițiștilor.

Evenimentul a fost moderat de comisar-șef profesor Radu Nicolae, fost șef al Direcției de Relații Publice din Academia de Poliție.

Primul vorbitor a fost Tudorel Butoi, care a scris prefața cărții semnate de Ștefan și care a spus că alți colegi de breaslă au publicat lucrări despre domeniile în care activau abia după „30 și ceva de ani de muncă”.

Evenimentul a fost stricat de Nicoleta Diaconu, profesor universitar la Academia de Poliție.

Aceasta a susținut că lucrarea este mai degrabă „un ghid sau o broșură”, dar și că, în prezentarea lui, Tudorel Butoi a „rescris-o mult mai frumos”. Diaconu a mai afirmat că lucrarea nu îndeplinește nici criteriile „pe latura de beletristică”, și nici „criteriile științifice”.

Nicoleta Diaconu l-a felicitat ironic pe Cristian Ștefan pentru cele 30 de lucrări semnate până la acel moment.

„Sunt profesor universitar, am 20 de ani la catedră, mai am și încă vreo 15 ani înainte în învățământul preuniversitar și nu am decât vreo 15 lucrări și astea sunt multe ediții revăzute și actualizate”.

După intervenția Nicoletei Diaconu, Tudorel Butoi a încercat să repare efectul avut de criticile acesteia replicând că „fiecare dintre noi o putem (n.r.- cartea) scrie într-un anumit fel”, dar și că „probabil dumneai ar fi scris-o altfel”.

Ceremonia a fost încheiată de Cristian Eduard Ștefan care a menționat că publică lucrarea „Profesia și viața de polițist” la doar 33 de ani.

Cristian Ștefan a încercat și el să contracareze afirmațiile Nicoletei Diaconu și a susținut că „Profesia și viața de polițist” respectă condițiile unui studiu științific și că „este o lucrare atipică”.

Lotul #1 de cărți. Specializarea Etică și Deontologie

În mai 2016, Cristian Eduard Ștefan a participat la concursul pentru postul de conferențiar universitar pe care l-a și obținut – și pe care îl ocupă în prezent.

Principala disciplină din fișa postului său este Etică şi deontologie profesională. 

Judecând după lista de lucrări completată pentru acest concurs, Ștefan ar fi ultracalificat pentru a preda etică și deontologie profesională studenților și masteranzilor de la Academia de Poliție.

Decanul de la Facultatea de Poliție semnează nu mai puțin de 6 cărți și 4 articole științifice care au drept subiect etica și deontologia polițiștilor.

Totuși, 4 din cele 6 cărți au conținutul reciclat, într-o proporție mai mică sau mai mare, iar toate cele 4 articole sunt, de fapt, texte extrase din cele 4 cărți.

Prima carte din această serie – „Etică și deontologie polițienească” – apare în anul 2011 și îi are drept autori pe Robert Morar, profesor și conducător de doctorate la Academia de Poliție, Grigore Stolojescu, comisar-șef și fost director al Institutului de Studii pentru Ordine Publică din Ministerul de Interne, și Cristian Eduard Ștefan.

Ștefan, Morar și Stolojescu mai semnează în exact aceeași formulă și alte lucrări.

Un an mai târziu, în 2012, cea mai mare parte a conținutului acestei cărți este publicat sub un alt titlu: „Etica și deontologia profesională. Curs univeristar”. Cei care semnează această carte sunt Adrian Iacob, fostul rector al Academiei de Poliție, și Cristian Eduard Ștefan.

Surse din Academia de Poliție susțin că Ștefan ar fi fost unul dintre protejații al lui Iacob, atât în perioada în care Iacob a fost decanul Facultății de Poliție – funcție în care i-a succedat – cât și mai târziu, când a ajuns în funcția de rector.

În volumul din 2012 nu sunt preluate capitolele II și III și nici capitolele XII și XIII ale volumului din 2011. Singurul conținut suplimentar constă în paragrafe noi adăugate sporadic.

Pentru că a reciclat conținutul cărții din 2011, Ștefan comite autoplagiat. De partea cealaltă, Adrian Iacob, căruia i-a fost retras titlul de doctor în 2019, comite plagiat, având în vedere că semnează conținutul unei cărți publicate anterior de alți autori.

Primele 6 pagini din cartea din 2011, „Etică și deontologie polițienească”, sunt copiate în volumul „Etica și deontologia în sistemul penitenciar”, apărut în 2013 și semnat de Ștefan ca unic autor.

Conținutul cărții din 2011, reprodus o dată într-o carte publicată în 2012, este reciclat într-un nou volum – „Etică și deontologie. Curs universitar pentru uzul studenților din cadrul Academiei de Poliție” – pe care Cristian Eduard Ștefan îl publică în 2016 ca unic autor.

Acest volum este trecut de Ștefan în fișa de verificare a criteriilor pentru postul de conferențiar și a fost punctat cu punctajul maxim acordat unui curs – 5 puncte.

Lotul #2 de cărți. Specializarea Urmărire judiciară

În 2008, anul în care Cristian Eduard Ștefan se înscrie la doctorat, acesta publică o carte împreună cu coordonatorul lui științific, Ioan Dascălu, și cu Adrian Dumitrescu, fost comisar-șef la Direcția de investigații criminale din cadrul Serviciului urmăriri al Poliției Române, acum pensionar.

Volumul are titlul „Procedura dării în urmărire”.

Această carte – care nu se regăsește în lista de lucrări menționate de Ștefan când a susținut concursul pentru postul de conferențiar – devine sursă pentru alte trei lucrări, toate publicate ulterior:

• „Urmărirea judiciară. Curs pentru uzul studenților și masteranzilor din Academia de Poliție”, apărută în 2010 la Editura Sitech și semnată de Gheorghe Popescu și Cristian Eduard Ștefan.
• „Metode și tehnici operative”, apărută în 2011 la Editura Sitech și semnată de Robert Morar (coordonator), Grigore Stolojescu și Cristian Eduard Ștefan.
• „Procedura de urmărire a persoanelor. Curs universitar pentru masterat”, apărută în 2012 la Editura Sitech și semnată de Marin Claudiu Țupulan, Gheorghe Popescu și Cristian-Eduard Ștefan.

O parte din conținutul cărții „Urmărirea judiciară” (de la pagina 73 la 148) se suprapune cu cel din  volumul „Metode și tehnici operative” (la pagina 289 la 361).

De partea cealaltă, cartea „Procedura de urmărire a persoanelor. Curs universitar pentru masterat” (2012) este încropită din reciclarea conținutului din două lucrări distincte.

Jumătate de carte este copiată din „Procedura dării în urmărire” (2008), iar cealaltă jumătate este din teza de doctorat a lui Ștefan, „Managementul activităților privind dispariția minorilor”. 

În anul 2011, Cristian Eduard Ștefan reușește să publice la Editura Sitech trei cărți al căror conținut este reciclat în buclă:

• „Metode și tehnici operative”, semnată de Robert Morar (coordonator), Grigore Stolojescu și Cristian Eduard Ștefan;
• „Tehnici speciale de supraveghere și cercetare”, semnată de Cristian Eduard Ștefan și Julia Mraviov;
• „Managementul activităților de protecție a informațiilor”, semnată de Țupulan Marin-Claudiu, Popescu Gheorghe și Cristian Eduard Ștefan.

Astfel, conținut din cartea „Metode și tehnici operative” se regăsește și în „Tehnici speciale de supraveghere și cercetare”, dar și în „Managementul activităților de protecție a informațiilor”. 

Decanul Facultății de Poliție comite autoplagiat în cazul tuturor celor 5 cărți pe care își pune semnătura și care au fost încropite cu conținutul reciclat din cartea „Procedura dării în urmărire”.

Toți autorii care semnează aceste 5 cărți alături de Cristian Eduard Ștefan comit plagiat.

Este vorba despre Gheorghe Popescu, Robert Morar, Grigore Stolojescu, Marin-Claudiu Țupulan și Julia Mraviov.

***

Decanul Facultății de Poliție reciclează în cartea „Procedura dării în urmărire” (2008) un articol publicat cu un an înainte (2007) în Revista „Dreptul”.

În plus, tot din această carte reciclează conținut pe care îl transformă în două articole, unul publicat în volumul unei conferințe organizate de Universitatea Româno-Americană (2008), iar cel de-al doilea în Revista „Dreptul”.

Cine sunt coautorii lotului #2

Unii dintre cei care au semnat volumele din acest lot figurează drept coautori alături de Cristian Eduard Ștefan în mai multe lucrări.

Coautorii volumului „Metode și tehnici operative”, Robert Morar și Grigore Stolojescu, au mai semnat alături de Ștefan și „Etică și deontologie polițienească”.

Marin-Claudiu Țupulan este profesor și conducător de doctorate la Academia de Poliție. La o verificare din 2016 cu un soft de identificare a similitudinilor, teza de doctorat a acestuia a fost identificată cu un coeficient 1 de similitudine de 23% și cu un coeficient 2 de similitudine de 12,4%.

Țupulan a fost implicat într-un scandal public uriaș în anul 2016, după ce a făcut parte din prima comisie de lucru a Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) care l-a declarat neplagiator pe fostul ministru de Interne Petre Tobă. În final, CNATDCU i-a retras lui Tobă titlul de doctor.

Julia Mraviov (Mateucă după căsătorie) este comisar-șef la Inspectorul General pentru Imigrări. A obținut titlul de doctor în 2011 la Academia de Poliție, având același coordonator ca Ștefan, Ioan Dascălu. Aceasta a semnat mai multe cărți împreună cu Cristian Eduard Ștefan, dar și cu alți profesori din Academie.

Lotul #3 de cărți. Specializarea Trafic de droguri

O altă carte cu conținut reciclat, semnată de decanul Facultății de Poliție, are drept subiect traficul de droguri.

În 2008, Cristian Eduard Ștefan semnează din poziția de al patrulea autor volumul „Organizația criminală a drogurilor”, apărut la editura Sitech.

Celelalte persoane care figurează drept coautori sunt: Ioan Dascălu, conducătorul de doctorat al lui Ștefan, Ștefan Prună, Marin-Claudiu Țupulan, Cristian Eduard Ștefan și Laurențiu Giurea, cu toții profesori la Academia de Poliție.

Trei ani mai târziu, în 2011, Cristian Eduard Ștefan își pune semnătura pe un curs universitar alături de Marin-Claudiu Țupulan și Gheorghe Popescu.

Acest nou volum are titlul „Managementul activităților de investigare a infracționalității circumscrise traficului de droguri. Curs universitar pentru masterat”. 

Conținutul cărții din 2008 este preluat aproape în totalitate din cea din 2011. Există o singură deosebire: Capitolul III, „Procedura obținerii ilicite a drogurilor” (pp. 133 – 170) din „Organizația criminală a drogurilor” nu a fost inclus în „Managementul activităților de Investigare a Infracționalității circumscrise traficului de droguri. Curs universitar pentru masterat”.

Cristian Eduard Ștefan și Marin-Claudiu Țupulan comit autoplagiat în cazul cărții din 2011. Gheorghe Popescu, care semnează o carte semnată anterior de alți autori, comite plagiat.

Lotul #4 de cărți. Specializarea Tehnici de Investigare a Infracțiunilor

O altă carte semnată de Cristian Eduard Ștefan în anul 2008 este reciclată ulterior de încă două ori. Domeniul tratat în această lucrare este unul diferit: investigarea infracțiunilor.

Primul volum, cu titlul „Metodologia investigării infracțiunilor”, apare la Editura Sitech în anul 2008 sub semnăturile lui Ioan Dascălu, Marin-Claudiu Țupulan, Laurențiu Giurea și Cristian Eduard Ștefan, coautori tradiționali.

Pe pagina 3 din interiorul cărții apare mențiunea „Curs universitar”.

După doi ani, în 2010, o nouă carte cu titlul „Metodologia investigării infracțiunilor” apare la Editura Sitech sub semnătura lui Ioan Dascălu, conducătorul de doctorat a lui Ștefan, și a lui Florin Cotea, fost ofițer de poliție rutieră, arestat în 2013 și condamnat la 4 ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni de luare de mită.

Conținutul cărții este identic cu cel publicat în anul 2008 cu același titlu.

În cazul acestei cărți, Ioan Dascălu comite autoplagiat, iar polițistul Florin Cotea, autoplagiat.

În 2012, Editura Sitech publică o nouă carte cu titlul „Metodologia investigării infracțiunilor”. 

Aceeași lucrare, același titlu, dar fără mențiunea „Curs universitar” pe copertă sau în interior, este publicată de această dată cu doi autori în plus față de cea din 2008.

Din prim-autor, Ioan Dascălu devine coordonator, iar cei doi autori suplimentari sunt Ștefan Gabriel Dascălu, fiul lui Ioan Dascălu și fost asistent universitar la Academia de Poliție, și Florian Coman, profesor și coordonator de doctorate la Academia de Poliție.

Acest volum are o altă copertă, iar nicăieri în interiorul acesteia nu se menționează că ar fi vreo ediție nouă a cărții din 2008 sau din 2010. Această lucrare are un capitol în plus față de cele apărute în 2008 și 2010, Capitolul XII (pp. 229 – 239).

Autorii care au semnat cartea „Metodologia investigării infracțiunilor” atât în 2008 cât și în 2012 comit autoplagiat.

Ștefan Gabriel Dascălu și Florian Coman, care își însușesc conținut semnat anterior de alte persoane, comit plagiat.

Ștefan Gabriel Dascălu a fost asistent universitar la Academia de Poliție până anul trecut, când a fost trecut pe un post administrativ după ce a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței.

Dosarul în care a primit condamnarea a fost făcut de DNA, care l-a acuzat că, înaintea examenului de licență din vara lui 2017, le-a dat unor studenți subiectele de la disciplina Combaterea Criminalității Organizate. La acel examen, 30 din 32 de studenți au obținut nota 9,70.

Florian Coman este în prezent profesor la Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane, însă acesta a lucrat în Academia de Poliție până în 2012.

Potrivit propriului CV, Coman a lucrat începând cu 1978 la Școala Militară de Ofițeri a Ministerului de Interne (MI) comunist, care se ocupa cu „perfecționarea cadrelor” din trupele de Securitate, fiind comandant de subunitate până în 1985.

Din funcția administrativă a trecut la catedră, devenind asistent universitar, poziție pe care a deținut-o până în 1991, când a fost înființată Academia de Poliție. Ulterior a obținut toate gradele didactice, fiind inclusiv conducător de doctorate în Ordine Publică și Siguranță Națională până în 2017.

Lotul #5 de cărți. Specializarea Criminalitate Organizată

Decanul Facultății de Poliție devine în 2009 coautor al unui tratat de 1.000 de pagini despre criminalitatea organizată, publicat în două volume la Editura Sitech.

Lucrarea „Criminalitatea organizată. Tratat de teorie și practică judiciară”, Volumul I și II, a apărut la Editura Sitech sub coordonarea lui Ioan Dascălu.

Coautori ai acestor volume sunt Robert Sorin Negoiță, Adrian Iacob, Cristian Eduard Ștefan, Costel Pelcaru, Cătălin Țone, Virgil Spiridon, Dan Bîrlă.

Ambele volume conțin texte publicate anterior în alte lucrări.

Volumul 1 are cel puțin 141 de pagini copiate din cartea „Organizația criminală a drogurilor”, semnată de Ioan Dascălu, Ștefan Prună, Marin-Claudiu Țupulan, Cristian Eduard Ștefan și Laurențiu Giurea, publicată în anul 2008 la Editura Sitech, despre care am scris la lotul #4.

Volumul 2 conține cel puțin 119 pagini copiate din cartea „Bioterorismul în societatea modernă”, semnată de Ioan Dascălu (coordonator), Mariana Daniela Marica, Cristian Eduard Ștefan, Septimiu Mihai Marica.

„Bioterorismul în societatea modernă” a fost publicată în luna martie 2009, pe când „Criminalitatea organizată. Tratat de teorie și practică judiciară” a apărut în luna iulie 2009.

Septimiu Mihai Marica susține că în perioada în care a fost publicată cartea „Bioterorismul în societatea modernă” era cadru didactic la Universitatea Bioterra, unde rectorul i-a cerut să scrie un suport de curs pentru studenții săi.

Marica a explicat cum a apărut această carte: „Domnul profesor Dascălu, care mi-a fost ulterior conducător de doctorat, a venit cu ideea de a insera documentele mele, alături de altele, într-o publicație, într-o cărțulie, care nu a fost la inițiativa mea”.

Acesta mai spune că o parte din conținutul lucrării „Bioterorismul în societatea modernă” a fost inclus în teza sa de doctorat, susținută în anul 2012, care are exact același titlu.

Robert Sorin Negoiță, Adrian Iacob, Costel Pelcaru, Cătălin Țone, Virgil Spiridon și Dan Bîrlă comit plagiat pentru că preiau conținut publicat anterior de alți autori.

Cristian Eduard Ștefan și Ioan Dascălu comit autoplagiat pentru că reciclează într-o carte nouă conținut publicat anterior.

Cine sunt coautorii lotului #5

Sorin Negoiță este primarul Sectorului 3 din București. PressOne a dezvăluit în exclusivitate, acum 4 ani, că Negoiță a plagiat în teza de doctorat. În urma acestei anchete, Comisia de Etică de la Academia SRI a confirmat plagiatul, iar Parchetul General a deschis un dosar de urmărire penală pe numele lui Negoiță, dar și a lui Ioan Dascălu, coordonatorul lui de doctorat.

Virgil Spiridon este director de operațiuni al Oficiului Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice (C-PROC). A fost adjunct al șefului Poliției Române și director al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO) din Poliția Română.

Dan Bîrlă a fost comisar-șef în poliție și fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Cătălin Țone este comisar-șef și a fost șef al Inspectoratului de Poliție Județeană Giurgiu.

De departe, cel mai interesant personaj din acest lot de coautori este Septimiu Mihai Marica. Acesta  a absolvit Academia SRI și a fost ofițer de informații până în 2008, potrivit profilului său de LinkedIn. Ulterior a fost lector la Universitatea Bioterra și a lucrat pe la diverse firme private.

Din august 2018 până în septembrie 2019 a fost ombudsman (n.m. – persoană care are rolul de a stabili un echilibru între public și o instituție de presă) la TVR, iar luna aceasta a fost numit director de cabinet al unui secretar de stat din Ministerul Transporturilor.

Lotul #6 de cărți. Specializarea Criminalistică 

Cea mai clară situație de plagiat pe care o comite decanul Facultății de Poliție apare în 2015.

Acesta semnează alături de Grigore Stolojescu – care figurează drept coordonator – și Constantin Drăghici cartea „Criminalistică. Metode și tehnici de identificare și cercetare. Compendiu universitar”, publicată la aceeași Editură Sitech.

Cartea reciclează aproape tot conținutul volumului „Tratat de tehnică criminalistică. Ediția a II-a revăzută și adăugită”, publicată în anul 2009 de Constantin Drăghici, fost profesor la Academia de Poliție, și Adrian Iacob, fostul rector al instituției.

Practic, structura cărții din 2009 este păstrată, fiind adăugate, pe ici, pe colo, fraze sau paragrafe noi.

Constantin Drăghici, care a semnat și lucrarea din 2009, și pe cea din 2015 comite autoplagiat, pe când Cristian Eduard Ștefan și Grigore Stolojescu, care semnează conținut publicat anterior de alte persoane, comit plagiat.

Este permisă reciclarea? 

Profesorul Marian Popescu, directorul CARFIA, explică situațiile când este și când nu este permisă reciclarea de conținut într-o carte nouă.

„În literatura de specialitate, aceasta e o problemă care primește răspunsul în funcție de domeniul de cunoștințe. Unii susțin că poți relua într-o carte ceva ce ai publicat anterior, dacă menționezi clar, explicit acest lucru. Alții, cer originalitate, ceva nou etc.”.

Conferențiarul Emanuel Socaciu, directorul Centrului de Etică Aplicată al Universității din București, susține că reciclarea este condamnabilă și o asimilează infracțiunii de înșelăciune.

„Publicarea a două cărți aproape identice, dar cu titluri diferite și care după aceea sunt prezentate (în cv-ul academic sau în dosarul pentru ocuparea unei poziții universitare) ca fiind lucrări distincte, este profund problematică. Natura imoralității aici nu este de similară furtului, așa cum se argumentează adesea când vine vorba de plagiat, ci mai curând de tipul înșelăciunii: te prezinți ca având o operă mai vastă decât ai de fapt”. 

Socaciu afirmă că reciclarea devine profund problematică atunci când este folosită pentru a eluda condițiile de eligibilitate pentru concursuri didactice.

„Să spunem că, pentru a deveni profesor, una dintre condițiile formale este de a fi publicat trei cărți. Un cercetător onest, care a publicat doar două, nu se va prezenta la concurs, în timp ce altul, cu o singură lucrare publicată sub trei titluri, nu va avea aceste scrupule. Și va ajunge în poziția de a decide inclusiv cu privire la carierele celor onești, ceea ce generează o serie de consecințe dezastruoase și ușor de anticipat pe termen lung pentru universitatea sau departamentul în cauză”.

Acesta mai atrage atenția că membrii comisiilor de concurs ar trebui să evalueze dosare nu contabil, dacă este îndeplinit numărul de cărți cerute, ci să verifice inclusiv conținutul acestora.

Opera lui Ștefan 

Decanul Facultății de Poliție este, probabil, cel mai prolific autor de cărți și articole din Academia de Poliție.

Cristian Eduard Ștefan a semnat în doar zece ani de zile nu mai puțin de 63 de cărți, cursuri, tratate sau monografii, dar și 69 de articole publicate în reviste științifice.

Aceste 63 de cărți au fost semnate împreună cu 43 de coautori, mulți dintre ei fiind „coautori tradiționali”: Ioan Dascălu, Marin-Claudiu Țupulan, Laurențiu Giurea sau Grigore Stolojescu.

Totuși, Ștefan menționează în lista de lucrări pe care a depus-o la concursul pentru postul de conferențiar doar 43 de cărți din cele 63.

Restul de 20 de cărți le-am identificat fie în baza de date a Bibliotecii Naționale, fie în alte surse publice.

Totuși, trebuie spus că analiza prezentată azi acoperă doar o parte din opera decanului de la Facultatea de Poliție deoarece nu am avut acces la toate cele 63 de cărți ale acestuia, multe dintre ele nefiind de găsit în biblioteci. (Paul D.).