Connect with us

Featured

Biden îşi ţine promisiunea şi Orientul Apropiat poate intra în vrie!

Publicat

pe

Biden îşi ţine promisiunea şi Orientul Apropiat poate intra în vrie!Este, cel puţin până acum, decizia politică cea mai dificilă luată de Administraţia Biden: publicarea, conform celor promise, a celor 4 pagini ale raportului Agenţiilor de informaţii americane declasificat acum de Directorul naţional pentru informaţii, 4 pagini din care sunt încă protejate câteva fragmente, despre „Rolul statului saudit în uciderea ziaristului Jamal Khashoggi“.
Este un document extrem de aşteptat – îl puteţi lectura la finele acestui material – nu numai pentru concluziile sale dramatice şi înfiorătoare pentru ceea ce ar fi trebui să însemne ordinea planetară a lumii în care trăim dar şi pentru consecinţele directe şi indirecte pe care le va putea produce.

Sigur că vor exista consecinţe. Prima a fost deja decisă: imediat după prezentarea raportului, Secretarul de Stat Blinken a anunţat un „Khashoggi Ban” care impune restricţii de viză pentru 76 de cetăţeni saudiţi despre care se crede că au ameninţat dizidenţi ai regimului de la Riad care trăiesc în străinătate, include dar nu se limitează la asasinarea ziaristului. În acest sens, „Khashoggi Ban” permite Departamentului de Stat să impună restricţii unor persoane care, acţionând în numele unui guvern străin, se bănuieşte că au fost implicate în activităţi anti-dizidenţi care pot fi integrate în categoria „crime extra-judiciare”.

Anthony Blinken a mai precizat ceva foarte important: activităţile de acest gen cuprind un larg evantai de proceduri, cum ar fi supravegherea sau hărţuirea, orice tip de presiuni morale sau administrative, ameninţarea sau lovirea ziariştilor, activiştilor sau a altor persoane percepute de putere drept disidenţi prin munca pe care o depun. Sunt vizate şi persoanele care întreprind acţiuni de intimidare a ziariştilor sau activiştilor, familiilor sau prietenilor lor. Context în care îmi permit să pun întrebarea: Sindicatul român al Jurnaliştilor MediaSind are ceva de spus, ştiind că oricând timpurile se pot schimba şi că ameninţarea poate să ţâşnească de oriunde şi oricând?

În acest context, să începem să vedem, odată trasă cortina, care ar putea fi consecinţele concrete. În primul rând, cu absolută certitudine, va urma o foarte aşteptată reorientare şi recalibrare a relaţiilor între SUA şi Arabia Saudită. Este un lucru de altfel anunţat într-o formă destul de dură, mai puţin utilizată în normalitatea jocurilor diplomatice, dar perfect în logica resetării măsurilor luate de Trump care ridicase un scut total întru apărarea saudiţilor. Într-un interviu pentru Univision, Biden a declarat că, înainte de publicarea raportului, vorbise la telefon cu Regele Salman: „Am vorbit ieri cu regele…I-am spus foarte clar că regulile se schimbă şi că azi şi luni vom anunţa schimbări semnificative. Îi vom face răspunzători pentru abuzuri în domeniul drepturilor omului”.

Este o deschidere foarte importantă deoarece, astfel, apare semnalul că SUA ar putea recunoaşte şi aplica integral tot pachetul de jurisprudenţă al ONU şi Agenţiilor sale privind „execuţiile extra-judiciare, sumare sau arbitrare” (aveţi aici o prezentare completă, oficială, a tuturor domeniilor şi procedurilor existente), adăugând că şi această prezentare nu este exhaustivă, mai nou având un domeniu foarte larg de aplicare, cel al actelor de violenţă extremă împotriva jurnaliştilor. Este de notat că e prima oară când un Secretar de Stat american se alătură campaniei dusă de decenii de organizaţiilor profesionale ale jurnaliştilor împotriva guvernelor cu comportamente dictatoriale.

Deocamdată acesta este nivelul american de joc, să vedem ce urmează luni. Să mai vedem şi dacă Uniunea Europeană, tot săptămâna viitoare, când va discuta despre tema spinoasă a regimului de sancţiuni, va putea să se decidă asupra unei eventuale liste de sancţiuni privind asasinarea jurnalistului saudit şi a responsabilităţilor mai mult decât confirmate ale statului saudit şi liderilor săi.

Următoare temă ce ar putea fi deschisă este cea care ar privi desemnarea foarte concretă a Prinţului moştenitor Mohammed din Salman în calitatea sa de comanditar al execuţiei extrajudiciare şi impunerea de sancţiuni. Aici chiar că se intră pe teren minat deoarece prinţul moştenitor este, de facto, liderul cu puteri absolute din Arabia Saudită. Şi aşa raportul american constituie o ruşine absolută şi aproape inimaginabilă la adresa prestigiului statului şi a familiei regale. Dar mai poate – foarte posibil într-o lume arabă unde onoarea personală şi de clan reprezintă valoarea absolută (în cazul multor ţări din Orientul Apropiat, în jurul onoarei şi jurămintelor de loialitate constituindu-se statele din zonă) să contribuie la scăderea statutului de lider la care visau saudiţii.

Vor influenţa aceste noi dezvoltări comportamentul general al statelor care vor să profite cu orice preţ de banii saudiţilor, oferindu-le acces necondiţionat la toate tipurile de armament, chiar dacă SUA au încercat să dea un exemplu interzicând orice vânzare de armament ofensiv către Riad?

Poate alţii, nu noi, au răspuns cei din guvernul conservator britanic, ministrul britanic James Cleverly care, în spiritul dictonului „banii n-au miros”, le-a dat cu tifla aliaţilor americani spunând: „Deciziile pe care le iau americanii în materie de vânzare de arme îi privesc pe americani”. Şi UK a autorizat în urgenţă o vânzare de arme către Riad în valoare de aproape 2 miliarde euro.

Se vorbeşte despre sume uriaşe de bani, interesele politice sunt în consecinţă enorme, sfidând orice logică de comportament internaţional responsabil. Pentru a vedea mizele discuţiei, îmi permit să vă ofer un exemplu, ilustrând dimensiunea epocală a loviturii pe care decizia Administraţiei Biden o provoacă industriei de armament din SUA, până acum principala sursă de alimentare cu armament de înaltă tehnologie pentru Arabia Saudită care-l folosea în Yemen. Iată: Cu toate astea, Biden face o mutare care poate influenţa decisiv mersul evenimentelor. Sursele avertizează că este decis să continue. Oare cu ce preţ final?

Cristian Unteanu

Administratie

Prahova pe două roți: traseul Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, promovat de șeful CJ

Publicat

pe

De

43 de kilometri de efort și peisaj

Președintele Consiliului Județean Prahova și lider al PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a ales bicicleta pentru a descoperi, din nou, județul pe care îl administrează. Traseul parcurs: Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, un drum de aproximativ 43 de kilometri, cu porțiuni de urcare solicitante, aer curat și priveliști care reamintesc cât de valoroase sunt locurile aflate la doar câțiva pași de noi.

Un județ cu potențial pentru sport și turism

Potrivit lui Virgiliu Daniel Nanu, Prahova are un potențial deosebit pentru mișcare, sport și turism, iar traseele cicloturistice precum cel spre Barajul Paltinu ar trebui descoperite și promovate mult mai intens. Oficialul prahovean subliniază că astfel de rute nu sunt doar o invitație la activitate fizică, ci și o ocazie de a redescoperi frumusețea naturală a județului.

Citeste in continuare

Administratie

Un număr care poate salva o viață: 17 mai, Ziua Internațională a Telefonului Copilului

Publicat

pe

De

Dincolo de ecran: frica pe care nu o vede nimeni

În fiecare zi, există un moment în care un copil închide telefonul și rămâne singur. Singur cu frica. Cu amenințările. Cu umilința. Cu șantajul.
În spatele unui ecran, durerea nu se vede, dar ea continuă să existe, tăcută, adâncă, greu de rostit.

116111 – linia la care suferința capătă glas

De Ziua Internațională a Telefonului Copilului, marcată anual la 17 mai, este readusă în prim-plan importanța unei linii de sprijin care, pentru mulți copii, este singura punte către ajutor.
Asociația Telefonul Copilului, prin numărul 116111, oferă consiliere, ascultare și intervenție atunci când un copil are nevoie de cineva care să îl audă la timp, înainte ca frica să se transforme în tragedie.

Un apel care poate schimba destinul

Uneori, un singur apel nu schimbă doar cursul unei zile. Poate schimba un destin. Poate salva o viață.
Ziua Internațională a Telefonului Copilului devine astfel nu doar o dată în calendar, ci un moment de recunoaștere pentru munca nevăzută a specialiștilor care răspund la 116111 și un apel public la responsabilitate față de protecția copilului.

La mulți ani Telefonului Copilului și Asociației Telefonul Copilului – și cât mai multe vieți auzite la timp!
📞 116111 – Telefonul Copilului (Asociația Telefonul Copilului)

Citeste in continuare

Exclusiv

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

Publicat

pe

De

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el

Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00

Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.

Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.

Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.

De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ

Fotografia e simplă și devastatoare:

  • coșul e gol sau aproape gol;
  • gunoiul e pe jos, în jur;
  • iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.

Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:

  • tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
  • administrație locală paralizată;
  • cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.

Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.

„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară

În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:

  • gunoaiele sunt „la comun”;
  • peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
  • singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.

Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.

Când pui alături:

  • mormanele de gunoi dintre blocuri,
  • tarifele „coafate” din listele de întreținere,
  • și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
    tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.

Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie

Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.

În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:

  • lipsă de control;
  • lipsă de întreținere a spațiilor publice;
  • lipsă de rușine.

Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.

Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț

Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:

  • nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
  • absența patrulelor de control;
  • indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.

În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:

  • gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
  • tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
  • nimeni nu răspunde pentru nimic.

Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț

Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.

Concluzia anilor în care:

  • tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
  • bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
  • administrația a preferat comunicate în loc de controale;
  • iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.

Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.

Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”

Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:

  • ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
  • dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;

Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:

  • performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
  • și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.

Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.

Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă...

Exclusiv22 de ore ago

SRL Dică & Asociații: La I.P.J. Constanța, legea se aplică doar cu „bon de ordine” de la jupânul serviciului

SRL IPJ Constanța: Legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la jupânii cu epoleți Constanța, tărâmul unde marea...

Exclusiv22 de ore ago

Palatul secretelor la M.A.I. și Bayraktarul pe hârtie: când statul pune lacăt pe lumină

Transparență cu parafa „Clasificat” Secretariatul General al Guvernului a scos la transparență un proiect de hotărâre care ar obliga RA-APPS...

Exclusiv2 zile ago

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare În timp ce...

Exclusiv2 zile ago

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP Într-o mișcare...

Exclusiv2 zile ago

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei În timp ce polițistul de...

Exclusiv3 zile ago

MASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare

După 26 de ani de „Foarte Bine”, Agentul Rusu a aflat că în Poliția de Frontieră, adevărul se plătește cu...

Exclusiv3 zile ago

MAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER

În timp ce Ministerul Economiei, păstorit de „neprihănitul” #rezist Irineu Darău, se fardează cu sclipiciul integrității la televizor, în spatele...

Exclusiv4 zile ago

Război total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate

O campanie de discreditare fără precedent vizează Sindicatul Diamantul, organizația fiind acuzată de „destabilizarea statului de drept” din cauza numeroaselor...

Exclusiv4 zile ago

Justiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română

Într-o decizie care zguduie temeliile Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Olt a confirmat, pentru a doua oară, un adevăr crunt: instituțiile...

Exclusiv5 zile ago

REPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei

Ministerul Economiei, noul cazinou de stat: bagi rude, scoți indemnizații În timp ce noi încă mai credem că economia ține...

Exclusiv5 zile ago

PLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii

Incisiv de Prahova, din nou cu un pas înainte: „teoria conspirației” s-a transformat în executare silită Ceea ce unii încercau...

Exclusiv5 zile ago

Epoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata

În timp ce interlopii își văd liniștiți de afaceri, Poliția Prahoveană a descoperit o nouă metodă de „combatere a criminalității”:...

Exclusiv5 zile ago

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din...

Exclusiv6 zile ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv