Connect with us

Administratie

V-ati identificat cu autorii abuzurilor Onea si Portocala/Ma tem ca se doreste prin desfiintarea SIIJ ingroparea dosarelor magistratilor corupti

Publicat

pe

 
Procurorul Liviu Tudose a transmis un mesaj adresat ministrului Justitiei, Stelian Ion, in care condamna disperarea cu care acesta din urma doreste desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

Procurorul Liviu Tudose a fost una din victimele lui Onea si Negulescu. Acesta a fost arestat intr-un dosar inceput de procurorul Mircea Negulescu, iar ulterior, cauza a fost preluata de procurorii Lucian Onea si Cerasela Raileanu, cei care au semnat rechizitoriul confirmat de fostul sef al Sectiei I DNA Gheorghe Popovici.

Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a achitat definitiv pe procurorul general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, confirmand astfel inscenarea facuta de DNA.

Iata mesajul postat de Tudose:

Scrisoare deschisă unui alt Ministru al Justiţiei

Domnule ministru al Justiției,
mă văd nevoit să ies din nou în spaţiul public pentru a mă adresa dumneavoastră de această dată, așa cum am facut-o anterior cu predecesorul dumneavoastră de tristă amintire și voi face acest lucru ori de câte ori va fi nevoie, dacă există şi cea mai mica posibilitate ca un punct de vedere în plus să producă o mutaţie în conştiinţa dumneavoastră şi a altora. Recunosc că așteptările mele sunt minuscule..

După ziua de 11.02.2021, am constatat că nu faceţi altceva decât să continuaţi eforturile fostului ministru, pentru desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Am sperat initial că este vorba doar despre o declarație sforăitoare pe gustul masei de votanți și v-am acordat deplina înțelegere pentru că ,,scopul scuză mijloacele”, nu-i așa? Ce mai contează adevărul și rușinea față de miza puterii?

Am înțeles apoi că această insistenţă denotă o obsesie care nu face altceva decât să confirme ceea ce se ştie de ani buni în spaţiul public: şi anume, că motivele ce au stat la baza înfiinţării acestei structuri există şi că ele sunt mai mult decât legitime şi serioase, mai puternice ca oricând.

Fără a relua argumentele Curţii Constituţionale a României care s-a pronunţat în mod repetat asupra legalităţii și raţiunii existenţei acestei structuri, nu pot decât să constat că, prin demersurile pe care le întreprindeţi, nu doriţi altceva decât să acoperiţi încălcările grave şi persistente produse cu bună- ştiinţă de unii așa-ziși magistraţi, în anii precedenți, convinşi fiind că se bucură de impunitate absolută.

Graba demersului dumneavoastră demonstrează faptul că aveţi de îndeplinit o misiune, aceea ,,de a pune batista pe ţambalul abuzurilor” comise, ani la rând, cu girul şi binecuvântarea unor persoane ce au îndeplinit funcţii de răspundere în sistemul judiciar. Și care azi încă nu au răspuns pentru faptele lor. Dar o vor face, vă asigur! Cine și de ce se teme de SIIJ, domnule ministru?

Pentru acest scop, nu precupeţiţi niciun efort şi închideţi ochii la tot ceea ce s-a întâmplat, repetând în contrapartidă sloganuri inepte cu care v-ați capacitat și electoratul, pentru un timp din ce in ce mai limitat:- călcarea în picioare a normelor de procedură şi a prezumţiei de nevinovăţie;- lipsa de efectivitate a dreptului la apărare;- exercitarea de constrângeri în cursul urmăririi penale;- secretizarea nelegală și abuzivă a probelor;- formularea de acuzaţii pe bază de ticluiri şi falsuri;- transformarea arestării, din excepţie, în regulă, încătuşarea devenind ,,regina probelor”.

Nu contează pentru dumneavoastră niciunul dintre aceste lucruri, după cum nu contează nici noianul de achitări înregistrate în dosarele DNA cu magistrați, multe dintre ele după ani îndelungaţi de procese, cu consecinţe dezastruoase pentru cei implicaţi.

Nu este corect nici din punct de vedere juridic şi nici din punct de vedere moral să treceţi cu vederea peste aceste lucruri ca şi când nu s-au întâmplat. Aceasta cu atât mai mult cu cât proveniţi dintr-o profesie liberală, cea de avocat, care are la bază principii şi idei
nobile ce se referă la apărarea drepturilor şi libertăţilor, profesie care trebuie să fie ,,vârful de lance” împotriva oricăror excese şi fărădelegi.

Deşi există numeroase dovezi ale acestor abuzuri, dumneavoastră alegeţi să le nesocotiţi, tratând totul cu superficialitate sau ,,la grămadă” aşa cum convine intereselor pe care le serviţi.

Nu ați avut o singură replică la niciuna dintre problemele pe care membrii CSM vi le-au ridicat în ședința de Plen de joi, în legătură cu Nota de fundamentare a proiectului privind desființarea SIIJ. Ați ales doar să dați false asigurări că veți avea în vedere aceste propuneri și obiecții, fără a alege, măcar în al doisprezecelea ceas, singura atitudine profesionistă pe care v-ar fi impus-o funcția pe care o dețineți: aceea de a manifesta în mod real disponibilitatea de a găsi o soluție împreună.

Dimpotrivă, a doua zi, cu ,,noaptea în cap”, ați dat fuga la Guvern să depuneți proiectul, pesemne de teama de a nu îi dezamăgi pe cei care v-au trasat drumul.
Nu pot înțelege din asta decât că vă călcaţi în picioare propriile convingeri, dacă ele au existat vreodată, şi alegeţi să închideţi ochii cu bună-ştiinţă pentru că aşa vi se cere. Văzând această atitudine, nu mă pot opri să gândesc că este similară cu cea adoptată în anii ’50 de către cei care se ploconeau în faţa consilierilor sovietici pentru a nu supăra trimişii ,,Marelui frate de la Răsărit” şi care făceau exces de zel în vânarea ,,duşmanilor poporului”…De aceea, ignoraţi şi minimalizaţi orice opinii contrare, deşi argumentate şi provenind de la persoane care fac parte din sistemul judiciar sau care reprezintă sistemul judiciar.

Uitaţi, totuşi, domnule ministru, că dacă în funcţia de ministru se poate ajunge printr-o aruncare norocoasă a zarurilor sau printr-un șir lung de compromisuri, în cariera de judecător care implică responsabilităţi enorme, se ajunge întotdeauna în urma unor ani de muncă. Din care, pregătirea teoretică e cea mai mică parte. Nu vă interesează nici efectele abuzurilor în perspectivă şi uitaţi că o încălcare sau o aplicare greşită a legii, produsă astăzi, se poate întoarce peste ani şi ani de zile împotriva celor vinovaţi, chiar într-un moment în care dumneavoastră nu veţi mai fi demult, în funcţia de minsitru.

Uitaţi, domnule ministru, că nimeni nu poate avea imunitate la nesfârşit, chiar dacă astăzi există încă aparența intangibilității. Și, așa cum am calificat și poziția fostului ministru, vă identificați cu Onea, Negulescu și cu toți cei care sunt o ,,pată de rușine” pe obrazul justiției, într-o țară europeană, așa cum bine a remarcat un membru CSM.

Din maniera în care acţionaţi, nu reiese în niciun fel faptul că v-aţi aplecat vreun moment asupra unor situaţii particulare care să vă convingă despre modul concret în care au fost instrumentate unele dosare

Dovezile apărute de-a lungul timpului au demonstrat faptul că nu a fost vorba de ,,întâmplări”, ci de acte premeditate şi repetate, de natură să confere gravitate şi să afecteze în mod negativ imaginea sistemului judiciar, în ansamblul său, repercutându-se, din păcate, inclusiv asupra percepţiei despre activitatea multor magistraţi care şi-au exercitat profesia cu profesionalism şi bună credinţă.

Personal, am convingerea că, inclusiv dumneavoastră și cei ca dumneavoastră, ați auzit despre aceste abuzuri, dar ,,bula” în care ați ales să vă aflați, nu vă dă altă alegere decât să repetați fără cel mai mic sentiment de jenă, aceleași sloganuri despre ,,statul de drept”, ,,ineficiența SIIJ” și ,,retrageri ale unor căi de atac”.

După ani întregi în care coșmarul unei inculpări aberante mi-a distrus cariera, orice interes și demnitate în a exercita profesia de procuror, sănătatea și mi-a expus familia unei suferințe nemeritate, nu mă mai poate speria sau opri demersul niciunui ministru încrâncenat în singura decizie de a acoperi abuzurile și de a face ca cei vinovați să nu plătească. Pentru că asta urmăriți, asta se ascunde în spatele desființării SIIJ, așa cum s-a încercat și înaintea dumneavoastră.

Însă uitați mereu că,,nicio faptă bună nu ramâne nepedepsită” și că ,,pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”…Iar poziția de ministru al justiției, desi una dintre cele mai onorabile, este și între cele mai efemere..

In urma cu un an, Tudose transmitea un mesaj similar fostului mistru al Justitiei, Catalin Predoiu, despre care spune ca s-a identificat cu celebrii paraditori Lucian Onea si Mircea Negulescu dupa ce a initiat memorandumul pentru desfiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie.

In scrisoarea deschisa adresata ministrului Predoiu, Liviu Tudose ii reproseaza acestuia ca nu a scos un cuvintel in poledoaria facuta in sedinta de guvern din 27 decembrie 2019 pentru desfiintarea SIIJ despr „abuzuri si despre necesitatea respectarii drepturilor procesuale, a drepturilor fundamentale ale cetateanului roman, cetatean european”. Si nici despre sutele de achitari care vin dupa ani si ani de procese.

Procurorul Liviu Tudose arata in scrisoare ca se teme ca prin desfiintarea SIIJ se urmareste ingroparea dosarelor magistratilor care au facut abuzuri abominabile. Si, nu in ultimul rand, evitarea de a se ajunge la cei care le-au comandat.

Adjunctul PCA Ploiesti desfiinteaza motivele invocate de Catalin Predoiu pentru desfiintarea Sectiei speciale, printre care si acela ca au fost „retrageri de recursuri in dosare de mare coruptie”.

Astfel, Liviu Tudose il intreaba public pe Catalin Predoiu daca a avut o minima curiozitate sa se intereseze de ce s-a retras apelul in dosarul in care a fost cercetat si arestat timp de 113 zile, pentru ca apoi sa fie achitat definitiv de Completul de 5 judecatori ICCJ pentru ca „fapta nu exista”.

Adjunctul PCA Ploiesti il mai intreaba public pe ministrul Justitiei daca stie despre despre denunturi mincinoase secretizate, marturii false impuse prin constrangere si dictate de catre procurori, adrese intocmite in fals de catre procurori si inaintate judecatorilor: „Din pacate, din acest moment v-ati identificat cu autorii abuzurilor, cu Onea si Portocala, si va aflati in primele ore ale unei epoci pe care ati redeschis-o, prin girul dumneavoastra”.

Iata scrisoarea adresata de Liviu Tudose ministrului Justitiei:

„Domnule Ministru,

Din alocutiunea dumneavoastra in cadrul sedintei de guvern, am aflat in aceasta seara ca, in ciuda referendumului din vara anului 2019, se preconizeaza modificari ale Legii nr. 304/2004 prin instrumente juridice menite sa evite o dezbatere parlamentara. Se urmareste astfel ca legi organice sa fie modificate peste noapte, la propriu, cu ignorarea totala a unor puncte de vedere semnificative exprimate chiar de catre magistrati si de opinia publica.

Domnule Ministru PREDOIU, in aceasta alocutiune, constat in primul rand ca nu ati spus absolut nimic despre abuzuri si despre necesitatea respectarii drepturilor procesuale, a drepturilor fundamentale ale cetateanului roman, cetatean european.

Asistam, practic, la o repunere in situatia anterioara in care drepturile omului erau considerate un lux, iar justitia se facea pe ‘repede inainte’ si pe ‘bete’ reprezentate de arestari, defilari in catuse si trimiteri in judecata cu orice pret.

Nu ati spus nimic despre sutele de achitari care vin dupa ani si ani de procese si in care vietile oamenilor nu conteaza, pentru ca oamenii sunt considerati ‘bunuri fungibile’.

Ceea ce ma tem ca se doreste prin desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor in Justitie este, de fapt, ingroparea dosarelor magistratilor care au facut abuzuri abominabile si, nu in ultimul rand, evitarea de a se ajunge la cei care au comandat si comis aceste abuzuri.

Pentru a justifica desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor in Justitie domnule Ministru ati vorbit, printre altele, despre ‘retrageri de recursuri’ (fiind, de fapt, vorba despre o alta cale de atac, aceea a apelului), in dosare de ‘mare coruptie’.

Mi s-a parut pentru un moment ca parcurgeti un sentiment de jena vorbind despre acest lucru. Sau poate ca nu.

Probabil ca ati avut de indeplinit un ordin, un obiectiv al ‘politicii de guvernare’, pot sa inteleg asta… dar ati avut vreodata o minima curiozitate sa va interesati de ce s-a retras apelul in dosarul in care am fost cercetat si arestat in conditii inumane timp de 113 zile, pentru ca apoi sa fiu achitat pentru inexistenta faptelor? Cunoasteti despre denunturi mincinoase secretizate, marturii false impuse prin constrangere si dictate de catre procurori, adrese intocmite in fals de catre aceeasi procurori si inaintate judecatorilor? Cunoasteti despre acte procesuale cu continut fals? Dar despre fapte inventate si calcarea in picioare a drepturilor procesuale, a unui nivel minim al dreptului la aparare?

Eu cred ca dumneavoastra cunoasteti prea bine aceste aspecte sau cel putin asa ati lasat sa se creada cand v-a ‘picat’ bine, in momentul audierii dumneavoastra de catre Comisiile Parlamentare, anterior numirii in functia de Ministru. Atunci ati afirmat clar ca aveti cunostinta, printre altele, de abuzurile de la Ploiesti si ca va veti respecta juramantul de Ministru, veti face totul pentru ca aceste abuzuri sa nu se repete in Romania.

Astazi, intr-o maniera ce poate parea duplicitara, ati vorbit, ca fals argument al desfiintarii Sectiei, despre retragerea unei cai de atac, referindu-va probabil si la acest dosar devenit emblematic pentru abuzurile pe care le-ati condamnat anterior si amplu dezbatut in presa.

Din pacate, din acest moment, v-ati identificat cu autorii abuzurilor, cu Onea si Portocala si va aflati in primele ore ale unei epoci pe care ati redeschis-o, prin girul dumneavoastra. Acesti pseudo-magistrati cred si spera ca le vor fi acoperite abuzurile sau ca li se va prescrie raspunderea, dar eu, domnule Ministru, un cetatean al Romaniei al carui ministru sunteti, un cetatean purtator al stigmatului de ‘inculpat’, va asigur ca nu va fi asa si ca voi lupta atat cat va fi nevoie pentru ca aceste abuzuri sa fie recunoscute si sanctionate pe masura.

V-am admirat cu ani in urma domnule Ministru (al Ministerului ce se numea pe atunci ‘al drepturilor si libertatilor cetatenesti’) cand ati cerut scuze public unei femei pe nume Visan Viorica, pe care eu, ca procuror, prin demersuri legale am scos-o din inchisoare, unde executase pe nedrept 10 ani.

Ma intreb acum ce anume v-a facut ca intre timp sa va abandonati vechile principii? Trebuie sa treaca inca zece ani pentru ca o persoana aflata vremelnic in functia de ministru al Justitiei, sa exprime regrete mult prea tarzii si (poate!) sincere, pentru abuzurile si nedreptatile comise asupra cetatenilor statului pe care il reprezinta?”.

Administratie

Falsa autospecială și lecția costisitoare: un tânăr vrea vizibilitate de polițist, se trezește cu amendă și permisul suspendat

Publicat

pe

De

Bucureștiul este scena unei noi avertizări din partea Poliției Române, care transformă un incident recent într-o „lecție” publică. Un proaspăt major, dornic probabil de o vizibilitate sporită în trafic, a ales metoda greșită: montarea ilegală de semnale luminoase și sonore specifice autospecialelor de intervenție pe propriul autoturism. Rezultatul? Amenzi usturătoare și pierderea dreptului de a conduce.

Aventura costisitoare a unui proaspăt major

Dacă dorința de a ieși în evidență sau de a impresiona este adesea o caracteristică a tinereții, în acest caz, consecințele au fost de natură legală și financiară. Un tânăr, abia intrat în rândul majorilor, a decis să își echipeze autoturismul personal cu semnale luminoase și sonore similare celor folosite de poliție. Această inițiativă, departe de a-i aduce statutul dorit, i-a adus, în schimb, o serie de bătăi de cap și un dosar consistent de sancțiuni.

Consecințe drastice: Permis suspendat, bani pierduți

Intervenția rapidă a autorităților a pus capăt „carierei” sale de șofer cu lumini intermitente. Pentru fapta sa, tânărul s-a ales cu:

  • Suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, o măsură ce îi va restrânge semnificativ libertatea de mișcare.
  • Reținerea certificatului de înmatriculare al autovehiculului, implicând costuri suplimentare și proceduri birocratice pentru recuperare.
  • amendă considerabilă de peste 4.000 de lei, o sumă care ar putea fi simțită din plin în bugetul oricărui tânăr.

Avertisment clar de la Poliția Română

Cazul a fost făcut public de Poliția Română (sursa: Poliția Română) cu un mesaj direct și ușor ironic, sugerând că, dacă cineva își dorește vizibilitate similară, „te poți înscrie la școlile de agenți de poliție în următoarele sesiuni.” Mesajul subliniază, de asemenea, că „sperăm că tânărul, proaspăt major, a învățat o lecție.”

Autoritățile reamintesc, cu această ocazie, că „montarea ilegală a sistemelor specifice autospecialelor de intervenție este strict interzisă și sancționată de lege.” Astfel de gesturi nu sunt doar o chestiune de infatuare, ci o încălcare gravă a legislației rutiere, care compromite siguranța participanților la trafic și poate crea confuzie, mai ales în situații de urgență reală. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Lovitură pentru contrabandiști: Peste un sfert de milion de tigarete, confiscate la granița Giurgiu

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu (ITPF) au zădărnicit o tentativă majoră de contrabandă cu țigarete, interceptând nu mai puțin de 288.640 de țigarete. Marfa ilegală, estimată la peste 445.000 de lei, era transportată de cinci șoferi – patru cetățeni bulgari și un român – care încercau să o introducă pe teritoriul național fără documente legale.

Pe urmele traficanților: Un filtru eficient pe DN 5

Acțiunea, desfășurată pe parcursul mai multor ore, a avut loc pe Drumul Național 5 (DN 5), o arteră intens circulată, unde echipe ale Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru control patru vehicule suspecte. Este vorba despre un autocar înmatriculat în România, trei autoturisme cu numere de înmatriculare din Germania și un microbuz bulgăresc, toate acestea fiind sub supravegherea autorităților (conform informațiilor furnizate de ITPF Giurgiu).

La volanul acestora se aflau șoferi cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani, care circulau pe rutele Turcia-România și Bulgaria-Germania – itinerarii frecvent utilizate pentru traficul ilegal de mărfuri. Detectarea unor nereguli a dus la o verificare amănunțită a vehiculelor.

Captură record: Peste 14.000 de pachete fără timbru

În timpul verificării detaliate a mijloacelor de transport, echipa comună de control a descoperit, ascunse în diverse genți și compartimente, un număr impresionant de pachete cu țigări, de diferite mărci. Inventarierea meticuloasă a relevat o cantitate totală de 288.640 de țigarete, echivalentul a 14.387 de pachete. S-a constatat că doar o mică parte dintre acestea prezentau timbre de acciză, majoritatea fiind destinate, cel mai probabil, pieței negre. Valoarea estimată a întregii capturi depășește suma de 445.000 de lei, o lovitură financiară semnificativă dată rețelelor de contrabandă. Întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată și introdusă în camera de corpuri delicte a STPF Giurgiu.

Consecințe penale și lupta continuă contra ilegalităților

În urma descoperirii, pe numele celor cinci șoferi au fost întocmite dosare penale sub acuzația de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, în cantități care depășesc limita legală. Această faptă este prevăzută de articolul 452, alineatul (1), litera „H” din Legea 227/2015. Aceste acțiuni subliniază angajamentul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu de a desfășura permanent activități, în colaborare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, asigurând securitatea frontierelor și protejarea dreptului de proprietate intelectuală în zonă. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Sprijin real pentru viețile fragile: Ministerul Sănătății accelerează strategia națională de ingrijiri paliative și la domiciliu

Publicat

pe

De

Bucureștiul asistă la un pas esențial în dezvoltarea unui sistem de sănătate mai uman și mai adaptat nevoilor cetățenilor. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reunit grupul de lucru dedicat elaborării Strategiei Naționale de Îngrijiri Paliative și Îngrijire la Domiciliu, un demers fundamental pentru persoanele a căror viață a devenit fragilă și care necesită un sprijin real și empatic.

Dincolo de cuvinte: Un plan cu obiective concrete

Viziunea ministrului Rogobete este clară: această strategie nu se va rezuma la discuții și documente teoretice. Ea va fi însoțită de un plan de implementare riguros, care va stabili „obiective, termene și rezultate concrete pentru pacienți,” așa cum a subliniat oficialul. Angajamentul este ferm, țintind „nu doar discuții, ci schimbări vizibile” în modul în care sunt abordate îngrijirile pentru pacienții aflați în situații vulnerabile.

Poduri intre instituții și societatea civilă: Un efort comun pentru pacient

Un aspect definitoriu al acestui demers este colaborarea extinsă și constructivă. Inițiativa Ministerului Sănătății reunește la aceeași masă „specialiști din unități sanitare, organizații neguvernamentale, instituții cu responsabilitate directă și comisiile de specialitate,” demonstrând un semnal puternic că instituțiile statului și societatea civilă sunt capabile să construiască împreună pentru un obiectiv comun. Această sinergie este crucială pentru a asigura o abordare holistică și eficientă a îngrijirilor paliative și la domiciliu.

Expertiză europeană pentru un sistem mai uman

Pentru a oferi o direcție strategică solidă și a beneficia de cele mai bune practici la nivel continental, ministrul Rogobete a anunțat prezența la grupul de lucru a lui Julie Ling, director executiv al Asociației Europene de Îngrijiri Paliative. „Mă bucur să o am alături pe Julie Ling, o voce respectată în Europa, care aduce experiență și direcție strategică,” a precizat ministrul (sursa: declarațiile Ministrului Sănătății). Această colaborare internațională subliniază ambiția de a construi un sistem la standarde europene, centrat pe nevoile reale ale pacienților.

Ministrul Rogobete a concluzionat, subliniind filosofia din spatele acestui proiect: „Modul în care îngrijim oamenii când sunt vulnerabili spune totul despre maturitatea unui sistem de sănătate.” Prin acest efort comun, guvernat de seriozitate, empatie și responsabilitate, se pun bazele unor servicii medicale „mai accesibile, mai umane și mai apropiate de realitatea pacienților,” având ca scop construirea unui sistem de sănătate care să conteze cu adevărat pentru oameni.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 minute ago

„Lacrimile” mafiei antigrindină: Când „salvatorii” plâng de foame pe spatele fermierilor, Agro TV recidivează în trădare!

Caracatița plânge, grâul râde! De ani de zile, țara arde – la propriu, sub secetă, și la figurat, sub jaful...

Exclusiv6 ore ago

Tunul de miliarde pe Electrica: Cum „se fură” curentul în Prahova, pe banii oamenilor cinstiți! O „horă” intre hoți și gardieni (I)

Prahova, județul contrastelor și al curentului (furat). În timp ce cetățenii și operatorii economici onești își plătesc facturile cu sudoarea...

Exclusiv6 ore ago

SINAIA, O STATICĂ DE COMEDIE NEAGRĂ: Cum PNL Prahova resuscitează primari „suspendați” și „ingroapă” legea cu zâmbetul pe buze!

Un spectacol grotesc al impunității politice se joacă la Sinaia, având în rolurile principale un primar readus la butoane printr-o...

Exclusiv6 ore ago

Poliția Română: De la ordine publică, la orgii de incompetență și vulgaritate sub bagheta lui Despescu!

Capitala, și odată cu ea întreaga Românie, tremură sub asaltul unei noi ere: era „managerilor” cu „organul genital” la gură,...

Exclusiv6 ore ago

Panopticonul românesc: Gardienii, noile victime ale ochiului atotvăzător!

Capitala fricii și a controlului absolut își mută sediul, pare-se, direct în penitenciarele României! Un scandal de proporții mocnește sub...

Exclusivo zi ago

ANTIGRINDINA: Un măcel climatic sub acoperire, cu salarii de Nababi și recolte de râs! (adevărul care ne usucă)

Stimate contribuabil român, pregătește-te să-ți smulgi părul din cap (dacă nu ți l-a smuls deja seceta!)! Ani la rând, ți-am...

Exclusivo zi ago

EXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)

Când spui Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS), mintea îți zboară la eroi, la intervenții fulger și la un profesionalism de...

Exclusivo zi ago

Justiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)

Într-o Românie unde justiția ar trebui să fie lumina farului în furtună, uneori pare mai degrabă un far stins, manevrat...

Exclusivo zi ago

„Camuflajul” eșuat: Un tânăr a crezut că poate inșela legea, dar a fost prins de polițiștii călărășeni

Un plan „ingenios” de a obține bani „ușor”, bazat pe un presupus „camuflaj” și pe subestimarea vigilenței polițiștilor, a eșuat...

Exclusivo zi ago

Reset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!

Dragii noștri cititori, pregătiți-vă pentru o călătorie fascinantă în adâncurile unui imperiu aflat pe butuci, o odisee a decăderii, direct...

Exclusiv2 zile ago

Scandal la DGPMB: Fularul Tricolor și Strigătul „Hoții”, declarații politice prin decizie de ofițer de Control Intern?

O controversă aprinsă zguduie structurile interne ale Poliției Române, aducând în discuție limitele libertății de exprimare și criteriile după care...

Exclusiv3 zile ago

IGPR, mașinăria de spălat rufe murdare: Cine mai apără legea când poliția se apără pe ea insăși?

La IGPR și MAI, o „cloacă” funcțională: Manualul iluziei! Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul trage semnalul de alarmă, iar...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf

 Sindicatul Europol denunță abuzurile Poliția Română se confruntă cu acuzații grave de abuz de putere și comportament inadecvat la nivel...

Exclusiv3 zile ago

Circ la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!

Puşcăria, fabrică de absurdități: Cum „reorganizează” geniile de la ANP! Se pare că „reorganizarea” Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a...

Exclusiv4 zile ago

Pârâul Dâmbu, salvat de la sufocare: Intervenția fermă a Poliției Locale Ploiești, Serviciul Protecția Mediului

O proprietară din Ploiești a fost sancționată drastic de către forțele de ordine, după ce a ales să transforme albia...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv