Dumnezeu să-l ierte…

Astăzi, 26 ianuarie, ţara ar fi trebuit să fie în sărbătoare. O sărbătoare care reuşise deja să le estompeze pe toate celelalte (cu excepţia alteia) în e-fortul conjugat al propagandei de partid de a ne încredinţa odată pentru totdeauna că mai mare fericire, pe capul acestei naţii, decît şansa de a fi contemporanii titanului de la Scorniceşti, n-ar fi putut exista. Din fericire, este deja cea de-a doua dată în care o naţiune întreagă răsuflă uşurată, refuzînd parcă să-l mai şi pomenească pe cel care ne-a cufundat, cu obstinaţie de Messia roşu în bezna, totalitară a unei himere. Alăturăm a-cestor gînduri o imagine cu valoare de metaforă profundă a celei mai sfinte noţiuni din calendarul de suflet al românului: Revoluţia. Metafora -premonitorie – îi aparţine marelui grafician Eugen Mihăescu şi fie-ne permis să-l alăturăm un singur gînd: Dumnezeu, să-l ierte pentru tot răul ca şi pentru tot binele pe care a vrut să ni-l facă cu de-a sila!

Ziarul Libertatea din 26 ianuarie 1991 pag. 1-a ▼ _{Click pe imagine pentru mărire} 

Ziarul Libertatea din 26 ianuarie 1991 pag. a 2-a ▼ _{Click pe imagine pentru mărire} 

Ziarul Libertatea din 26 ianuarie 1991 pag. a 3-a ▼ _{Click pe imagine pentru mărire} 

Ziarul Libertatea din 26 ianuarie 1991 pag. a 4-a ▼ _{Click pe imagine pentru mărire} 

„Gura lumii” în imagini

Fotografii realizate de Lucian SIMION Gabriel MIRON Lucian CRIŞAN

Tot ministru plînsu-ni-s-a

Un cabinet ca cel de care dispune România la ora actuală este, în mod cert, unul sacrificat. Pe altarul tranziţiei şi al unei reforme care vizează abia in ultimă instanţă mentalităţile ce ţin în frîu orice progres material. Ar fi, deci, firesc, ca persoanele şi personalităţile ce-l compun să atragă o bună parte a reproşurilor şi nemulţumirilor exprimate de către „beneficiarii” lor direcţi. In mod surprinzător, deşi lucrurile merg, evident, prost miniştrii noştri se bucură de bune aprecieri fiind, in general, oameni inteligenţi, capabili să se exprime coerent şi semănînd prea puţin cu modelul de activist din care se recrutau, pe vremuri, demnitarii. Care să fie explicaţia? N-o cunoaştem şi nici nu ne propunem să o găsim acum. Ne rezumăm să vă înfăţişăm cîteva
dintre figurile, care şi-au cîştigat o certă popularitate în efortul lor cotidian de a pune pe roate o… corabie aproape eşuată, după încercările nereuşite ale „celui mai iubit fiu” de a o ridica pe cele mai înalte culmi.    
PICĂTURA ROMÂNEASCĂ. În capul domnului prim ministru s-au spart pînă acum destule oale ale carului tranzitiei. Deocamdată a rezistat. La inceput cu zimbetul pe buze, pentru ca mai recent să-si sprijine bărbia în palmă, din ce in ce mai ingindurat. O fi picătutura chinezească infailibilă, dar nici oalele din arsenalul greşelilor tinerei noastre democraţii eu sînt de ici-colea.
DAR SA ŞTIM ŞI NOI! La începutul anului trecut, în momentul instalării în fruntea Ministerului Apărării Naţionale, opoziţia a văzut in dl. general Victor Stănculescu un garant al Instaurării democraţiei. A fost de ajuns ca armata să declare că va apăra ferm ordinea de stat pentru ca din aceeaşi parte să apară acuzaţia ca mai marii oştirii trădează interesele poporului. Piatra care a tulburat cel mai mult apele curentelor de opoziţie a fost declanşarea manevrelor militare de la sfîrşitul lui decembrie. O fi aruncat-o, dl. general Stănculescu prea la fix? 
UN MINISTRU DE CURSA LUNGA! Domnul Doru Pană şi-a format deja, printre membrii cabinetului, un renume: acela de cel mai răbdător ministru: Experienţa dobîndită în cursul tratativelor cu reprezentanţii sindicatelor lucrătorilor din portul Constanţa, cu cei ai şoferilor, ai feroviarilor şi – mai nou – ai personalului navigant de la TAROM, îi va fi cu siguranţă de folos în abordarea viitoarelor conflicte de muncă. Pentru că nu ne îndoim de faptul că domnia sa este un ministru de cursă lungă şi nici că grevele vor continua să ne agrementeze existenţa cotidiană.
DIPLOMAŢII LA RAMPĂ. Între două şedinţe în care Ministerul de Externe analizează poziţia României fată de evenimentele din Golf sau cele din ţările baltice, dl. ministru secretar de stat Adrian Dohotaru se regalează la concertele de la Filarmonică: Elegant, prestant, distins, asortat, splendid acompaniat. Domnul Dohotaru este genul de diplomat de care politica noastră a fost văduvită şi a cărui apariţie pe scena publică a stîrnit aplauze. Să sperăm că rolul său face parte dintr-o piesă cu happy-end.
BATALIA PENTRU APA GREA. Cea mai sigură cale de a te încredinţa că reforma merge greu este să-l asculţi vorbind pe dl. ministru al reformei Adrian Severin. De curînd guvernul a anuntat grăbirea etapei a doua a liberalizării, prilej cu care iniţiatorii au închinat un pahar de şampanie în cinstea lansării economiei noastre la apa grea a implementării în practică.
O TEMPORA! Confruntat cu problemele grave ale prevenirii pericolului terorismului, care face deja ravagii în multe din metropolele de pe mapamond, dl. ministru de interne visează cu ochii întredeschişi la vremurile nu prea îndepărtate cînd trebuia să facă fată doar manifestaţiilor paşnice din Piaţa Universităţii.
RĂBDARE ŞI TUTUN DE PIPĂ! Afirmam, într-un număr mai vechi al ziarului, că domnul Anton Vătăşescu, învederat fumător de pipă nu obişnuieşte sa (ne) tragă. în piept. Ne menţinem afirmatia chiar dacă unii încearcă să acrediteze ideea că odată cu răbdarea de a tot explica teoria reformei, domnului Vătăşescu i-a cam pierit şi pofta de a exersa elegant, aristocraticul obicei de a „pipa“, renunţînd în favoarea cite unui Kent adînc inspirat!
RĂZBOI SI PACE. După un an de libertate de expresie nici un proiect cultural, nu a izbîndit. Editurile merg catastrofal, teatrele sînt goale, casele de filme produc promisiuni şi scandaluri, revistele de cultură stau să moară. Domnul Plesu este aproape de momentul cînd va trebui să recunoască faptul că misiunea de pace a ministerului a eşuat. Pină la urmă va fi necesară o bătălie şi nu se ştie care din soldaţii Culturii poartă în raniţă bastonul de mareşal.
DREPTATEA, ÎNCOTRO? Fără a da răspunsurile Ia întrebările privind abuzurile pornise in timpul dictaturii, justiţia nu va avea nici autoritatea de a impune respectarea rolului cadru legisrativ. Dl. ministru Babiuc incearcă să lucreze cu legea pe masa, dar din sertare: stau să dea afară vrafurile de dosare ale ilegalităţilor încă nepedepsite din vremea cînd legislativul era supus umil al umilului. E nevoie să se facă dreptate de acum înainte, dar nu înainte de a se termina de făcut dreptate înapoi. La mijloc se află justiţia, legată la ochi, dar nu la mîini.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 26 ianuarie 1991 pag. a 5-a ▼ 

Topul restaurantelor

XXXXX    Firmă cu mari pretenţii, local de lux, servicii impecabile. Mergeți cu toată încrederea. Merită să vă oferiți din cînd în cînd o plăcere scumpă.
XXXX     Firmă serioasă. Local select cu un anumit specific, servicii de excelentă calitate. Dacă sinteţi înzestrat cu rafinament şi bani merită să deveniţi clientul casei.
XXX Local bun. De obicei serviciul este corespunzător. Merită să-l frecventaţi dacă vă este în drum sau dacă sînteţi cunoscut de personal.
XX Este ceea ce se cheamă un local de mina a doua chiar dacă preţurile sint deocamdată de lux. Veţi găsi ceea ce nu aşteptaţi şi rareori veţi găsi ce vă doriţi. Încercaţi să vă menajaţi nervii şi manifestaţi prudenţă în toate privinţele. Dacă veţi reveni o veţi face din motive sentimentale sau din nevoie.
X Nu riscaţi.

La concret

XXXXX    În Bucureşti nu există un astfel de local
XXXX  NANJING, salonul DIPLOMAT (Athenee); MADRIGAL, BALADA (Inter 21), CASA  LIDO, BUCUREŞTI
XXX CONTINENTAL – ambianţă plăcută, clientelă diversă; bucătăria specific franţuzesc; serviciul corect.
De acelaşi rang: BOLTA RECE, BERLIN; LEBADA; SELECT. Discoteca BAVARIA NORD-HOTEL; barul ATHENEE; barul INTER,     AMBASADOR, LIDO. Salonul ROSAL     (Athenee), MOLDOVA
XX OLIMP ’90; BULEVARD; PALAS; CAPITOL; PARC; PODUL- MOGOSOAIEI; LE PRESIDENT MIGNON; DOI COCOŞI; BELLA ITALIA, PĂDUREA BANEASA, PESCARUL, CIŞMIGIU, SNAGOV PALACE; PESCĂRUŞ.
X TURN; MĂRUL DE AUR; VARŞOVIA; BUCUR; CASA ROMÂNA; VOICU ET CO.; LA FLORENTIN; FICUS; GAMBRINUS; BERLIN (braserie); CARUL CU BERE; 1 MAI; HAMKA; CAFE BAR „LUXUS”
BALADA – preludiu la cinci stele!

Clasarea Interului 21 (Balada), acum citeva luni, in categoria „două stele“ a născut cel puţin un semn de întrebare: chiar aşa? Nu voi evita să spun că eu însumi m-am întrebat dacă notarea prea drastică nu va face impresia unei exagerări. Voi răspunde retroactiv rezumînd rostul cronicii de fată la ceea ce este esenţial; ca ea să determine – merită sau nu merită ca un anumit local să fie frecventat? Reperul este condiţia pe care şi-o revendică pentru că in termeni comparativi clasamentul şi-ar pierde valabilitatea. Spunem despre un meci internaţional că a fost un spectacol de slabă calitate şi despre o partidă de divizia C că s-a ridicat la un bun nivel spectacular. Comparativ, calităţile şi potenţialul unoir reprezentative nu pot fi inferioare unor echipe de cartier şi totuşi există situaţia cînd unele ne dezamăgesc şi celelalte ne încîntă. Scara de note a impresiei ţine cont, în asemenea cazuri; de scara pretenţiilor. Intrînd într-un local de lux ne cumpărăm dreptul de a fi mulţumiţi, numai de servicii excedente; Criteriile pentru care sintem sau nu mulţumiţi la Inter sint altele decit cele pentru care ne declarăm satisfăcuţi sau toi la Palace, spre exemplu. Preţul pe care trebuie să-l onoreze dictează această diferenţă.    
Cum topul nu este, prin natura sa, imuabil am revenit, de curind, la Inter-ul care mă nemulţumise în toamnă. Nu întîrzii să menţionez că, spre plăcuta mea surpriză, ecourile ajunse la mine intre timp, îi puneau pe responsabilii de la Balada într-o lumină favorabilă. Consemnările mele li se păruseră corecte. Rămînea să văd cum funcţionase, concret, interpretarea noastră comună…
Am anunţat încă din numărul trecut, ascensiunea Baladei în cea mai bună din categoriile atinse pînă acum în Bucureşti, aşa încît voi derula mai jos doar cîteva faze ale bătăliei pentru patru stele. Primire ceremonioasă, făcută deferent şi profesional de şeful localului. Bacă dorim să urmărim programul ni se recomandă o lojă. Nu voi regreta poziţia din apropierea estradei, de obicei atît de inconfortabilă in restaurantele noastre. Un program bine adaptat specificului de local de lux conferă Baladei o notă de distincţie, în condiţiile unei amplificări discrete. Spre satisfacţia mea; cel. puţin, au lipsit tropăielile silnice ale ansamblului folcloric care m-a indispus atît de mult la inspecţia, trecută prin evoluţiile sale stridente şi departe de prospeţimea artei populare. Pe un fond orchestral de bună calitate – apariţii solistice agreabile, ce abordează piese din repertoriul clasic de jazz. operetă şi caffe-conoert. Reţin un original recital de romanţe şi cîntece de pahar. Dar asupra programului poate că voi reveni, mai ales că aud că el vă fi în curînd substanţial înnoit.
Pentru ca Balada să ridice clasa serviciilor n-a fost nevoie, din cîte mi-am dat seama, decît de provocarea orgoliului. Am motive să cred nota mea anterioară a contribuit la aceasta. Acum, cina pe care am luat-o s-a apropiat de un calificativ extrem de pretenţios – perfectă! Entreuri variate şi luxuriant prezentate, un meniu în general bogat şi ie excelentă calitate gastronomică, servirea în ritmul şi cu ceremonialul cuvenite, atenţia relaxată a echipelor care şi-au completat îndatoririle pe întreg parcursul serii au compus un tablou atît de idilici încît m-am simţit dator să-l confrunt cu realitatea de la mesele din jur. Mă bucur să constat că în toată raza mea de vizibilitate exerciţiul gazdelor a fost de acelaşi nivel. La o masă, două doamne comandă Coca, îl văd pe chelner aducindu-le cutiile pe o tavă şi umplînd sondele cu atentia cu care ar turna cognac Armagnac într-un bol de cristal. Alături o masă de englezi a ajuns la şampanie. Acelaşi chelner se înclină atent şi umple cupele. Nici o diferenţă de expresie, nici un efort de deferenţă.    
Un client care intră la Inter plăteşte şi aşteaptă să fie servit de patru stele. La Balada, acum, această pretenţie este onorată şi îmi face plăcere să cred că bătălia pentru cinci stele abia începe. 

Ziarul Libertatea din 26 ianuarie 1991 pag. a 6-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 26 ianuarie 1991 pag. a 7-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

ŞCOALA VOIEVODULUI

(Continuare din numărul trecut)

Toţi cei de faţă se întrebau şi mă întrebau şi pe mine ce va zice regele cînd va auzi aceste idei stranii pentru locul unde se rosteau şi pentru că erau spuse de un educator al prinţului moştenitor. Ştiam bine că voievodul îi va spune lui Carol tot ce se petrecea la şcoală şi mă aşteptam să fiu chemat la rege neîntîrziat. Dar n-am fost chemat.

În schimb, peste numai două zile, voievodul mi-a comunicat că regele a hotărît să introduc în program, săptămînal, o şedinţă de pregătire tehnică şi practică pentru a cunoaşte bine motorul.
Câteva luni la rînd, îmbrăcat în salopetă, voievodul a lucrat la atelierele Ford de la Floreasca, alături de muncitori şi tehnicieni, însuşindu-şi serioase cunoştinţe de mecanică şi despre motor. Nu mai aveam nici o îndoială că regele aflase cele spuse de mine în clasă.

Şi oare de ce el nu luase nici o măsură împotriva mea? Pentru că, după părerea mea, regele Carol al II-lea, cu inteligenţa lui, pe care nimeni nu i-a contestat-o, prevedea că fiul său nu va fi rege. De pildă, odată I-am întrebat dacă nu e cazul ca voievodul să înceapă a fi iniţiat în probleme de politică. Atunci el mi-a răspuns:

— Asta, dacă va fi cazul vreodată, îl vor învăţa primii miniştri pe care îi va avea.

După câte înţelesesem eu, regele ţinea mult ca fiul său să facă liceul serios, pentru ca mai departe să poată lua un titlu universitar. În această privinţă, se poate spune că Mihai a terminat liceul cu rezultate mulţumitoare.

Cu aceasta credeam că misiunea mea era terminată. Dar n-a fost aşa. În septembrie 1940, am fost chemat de generalul Antonescu, care se intitulase conducător al statului, şi care mi-a spus:

— Întrucit ţara o conduc eu, vreau ca regele să nu stea degeaba şi să-şi continue studiile. Dumneata, care ai condus pregătirea lui până acum, eşti în măsură să-mi faci propuneri pentru continuarea acestei pregătiri.

Am întocmit un memoriu, care se găseşte în arhiva secretă a Academiei, pe care I-am prezentat generalului Antonescu. Acesta, în urma unei consfătuiri cu mai mulţi profesori dintre care reţin numele lui Simion Mehedinţi şi P. P. Negulescu, m-a chemat din nou şi mi-a spus că toţi au fost de acord ca pregătirea în continuare a regelui să fie încredinţată autorului acelui memoriu.

— Deci, mi-a spus Antonescu, te numesc mentor al regelui şi am pentru aceasta atît consimţământul lui Mihai cât şi al principesei mamă.

A urmat astfel a doua fază a pregătirii regelui în care am făcut o nouă experienţă.

Ziarul Libertatea din 26 ianuarie 1991 pag. a 8-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

DINTRE SUTE DE ZIARE

Rapidă trecere în revistă a presei

Vom începe de data aceasta cu… VEŞTI PROASTE. Adică cu primul număr al gazetei ce porneşte la drum cu această denumire insolită, dar de ce să nu recunoaştem – perfect justificată de starea actuală a mediului informaţional. Sintem convinşi că, cel puţin o bucată de vreme de acum încolo… gazeta nu va duce lipsă de materie primă. Mai ales că şi mizează pe… neşansă! Aflăm, in consecinţă, că vor fi premiaţi lunar cei care obţin „zero” rezultate la pronosport. O undă de… optimism desluşim în rubrica „Bursa cenuşie“ ce conţine preţurile de bişniţă Ia felurite produse de import mai mult sau mai puţin legat • Un necruţător portret, in spiritul scrierilor pe care le-a analizat în a sa istorie a literaturii române dintre 1947 şi 1953, face domnul Ion Cristoiu domnului Bogdan Baltazar în ZIG-ZAG MAGAZIN: „Ca odinioară chiaburii din literatura proletcultistă; domnul subsecretar; de stat a devenit personajul; negativ al publicisticii româneşti actuale. Presa i-a scotocit cu nemiloasă cruzime trecutul, cunoştinţele de cultură generală, gramatica şi mustaţa. E drept că şi domnia sa face totul pentru a servi ziariştilor un material extrem de generos. De ce să ne mirăm? E doar omul de legătura cu presă al Guvernului! • O interesantă paralelă face ultimul număr din OBLIO între Iliescu de Jos (ziaristul-fotograf de la France Presse) şi Iliescu de Sus (preşedintele de la Cotroceni). Din păcate, fără a o mai şi comenta. Oricum, diferenţele specifica se văd cu ochiul liber • Tot din OBLIO aflăm o ches-tiune care ne pune în încurcătură. Şi anume că 230 de milioane de americani poseda 200 de milioane de puşti si pistolete. Înseamnă că sint şi cite doi pe-o singură pusca. Ca noi la Mărăşeşti! • Dintr-un interviu luat colonelului Marin Lungu, in suplimentul EST-VEST, aflăm că „după părerea mea, securitatea stăpînea situaţia, dar Ceauşescu ura de moarte aparatul de securitate cu toate ca se servea de el”. Măi, sa fie, bănuiam ceva, dar chiar astea nu credeam să fi fost adevăratele sentimente ale odiosului! • Din DEMOCRAŢIA aflăm că un onest turist maghiar, pe nume Gabor Istvan, a fost depistat, in Piaţa Chibrit de către o patrulă a poliţiei avînd asupra sa un pistol Magnum, calibrul 9, cu cartuş de manevră, un spray lacrimogen şi un cuţit. Probabil că voia să facă bişniţă cu ele • O adevărată „vînătoare” de… capete de politicieni de vîrsta a treia s-a declanşat în presa româneasca. Ultima mostră de acest fel ne-o oferă în EXPRES Cornel Nistoreşsu, prin intermediul unui sugestiv portret: „Moşul şi Politica”. Cităm: „Proptindu-se mereu într-un baston de lemn, gros şi încovoiat ca un semn de întrebare şi trăgînd cu un singur ochi la lumea care fierbe, domnul Bîrlădeanu ţine morţiş să fie în primele rinduri ale vieţii politice din România. În ciuda faptului că mulţi români nu mai vor să înceapă o viaţă nouă sub ocrotirea celor care şi-au făcut lecturile pe scările Kremlinului. Uite, însă ca, cu tot pronosticul colegului său de generaţie; domnul Brucan. capul domnului Bîrlădeanu se afla încă la locul său • Un foarte interesant documentar găzduieşte de trei numere încoace CUVÎNTUL. Este vorba despre Generalul unei alte armate: „moarte” – conspiratorul în papuci Ştefan Kostyal. Om cu o biografie cel puţin ciudată, Pişta Baci vede în jurul sau numai securişti, în timp ce el între două călătorii la Moscova, conspira de zor, luîndu-l de martor în toate cele pe răposatul general Ioniţă! Lectura ,- în ciuda frecventelor inadvertenţe – rămine pasionantă, prin datele ei certe de roman… securist • Uitat mult prea repede „CAZUL FONTU” este readus in atenţia opiniei publice de către revista FLACĂRA, Ziaristul din Tirgu Mureş a plătit cu viaţa. Ce? Grea de apus acum, la atîtea luni de la tulburele eveniment relatat fragmentar si cu mult prea multă patimă. Vom afla adevărul despre moartea lui aşa cum l-am aflat şi pe cel despre cele petrecute în martie la Tg. Mureş? Este foarte probabil • Dilema „Front sau Uniune Social-Democrată” chinuieşte tot mai mult conştiinţele politice ale maselor de adepţi ai formaţiunii de guvernămînt. Articolul de fond din AZI este reflexul unei dezbateri reale, susceptibilă mai mult declt de posibile (şi probabile) seiziuni, de reorganizări.