Featured
Marea Revoluție Globală din 2020
Trăim vremuri Revoluționare. Revoluționare fără ghilimele, revoluționare în sensul strict al cuvântului, o Revoluție care a dat deja naștere unei „Noi Normalități” și a unui „om nou”.
Căci dacă vă veți uita in Dicționar veti constata ca prima definite a cuvântului „REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1.” este „Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți.” si abia al doilea sens e ăla uzual – popular, cum îl considera și DEX-unul, cu care ne-am obișnuit noi, și anume acela de „2. (Pop.) Răscoală, revoltă.”
Deci, pentru a sintetiza și clarifica sfera noțională a cuvântului Revolutie trebuie sa ajungem sa înțelegem ca aceasta nu este definita și nu are ca principala caracteristica nici autorul sau actorul principal al acesteia cum ar fi o anumită grupare politica sau chiar poporul in ansamblul sau și cu atât mai puțin modul de manifestare al actorilor: violent, sângeros sau de catifea.
Singurul lucru care definește o revolutie este schimbarea radicala pe care o aduce in societate. Nimic altceva.
Or, ceea ce am trăit in 2020 a fost, fără doar și poate, o Revolutie in adevăratul sens al cuvântului, iar vremurile pe care le trăim le putem eticheta, fără sa ne temem ca greșim, ca fiind unele unele cu adevărat Revoluționare.
Niciodată intr-un interval atât de scurt nu s-au întâmplat atât schimbări de radicale la nivel global. Niciodată limitările de drepturi și libertăți fundamentale fundamentale nu au fost atât de radicale și evidente de la limitarea liberalii religioase și de conștiința, la limitarea dreptului la LIBERA exprimare, la libertatea de mișcare, de întrunire, de asociere! Și mai ales limitarea dreptului de a gândi! Niciodată pana acum popilulatia întregii lumi nu a „achiesat” atât de repede și de deplin la măsurile de coerciție la care a fost supusa.
Intr-un singur an, de fapt doar in vreo 10 luni, lumea s-a schimbat dramatic, astfel ca lumea anteRevolutionară pare acum utopica, desprinsa dintr-o poveste. Dar cel mai important e ca omul s-a schimbat radical și brusc, aceasta fiind o reușită pe care nicio alta Revolutie anterioară nu a reușit-o atât de bine.
De ce? Pentru ca Marea Revoluție Globală are ceva ce nu au avut celelalte revoluții anterioare, și anume un centru unic de comanda la nivel global și o arma de exterminare ideologică și informațională in masă a oponenților, a contrarevoluționarilor: Mass-media și Internetul!
Afirmația de mai sus in ceea ce privește „armele” Marii Revoluții Globale este probata irefutabil de propria voastră experiența și interacțiune cu Mass-media și rețele de „socializare” in care ați putut constata nu doar ca diversitatea de opinii pare sa fi dispărut, ci și ca orice opinie contrara intereselor Revoluției este înfierată și combătută cu mânie revoluționara și exterminată, executata public pe eșafod in uralele mulțimilor fanatizate.
Cât despre comanda unică a Marii Revoluții Globale, aceasta este asumată transparent de Forumul Economic Mondial, iar Revoluția condusă de acest Forum Revoluționar are și un nume:
THE GREAT RESET!
Totul este aparent transparent, la vedere, fiind expuse fără ocolișuri țelurile și mijloacele acestei Revoluții chiar pe site-ul Forumului (https://www.weforum.org/great-reset/):
„Este urgent ca părțile interesate la nivel mondial să coopereze în gestionarea simultană a consecințelor directe ale crizei COVID-19. Pentru a îmbunătăți starea lumii, Forumul Economic Mondial începe inițiativa Marea Resetare.
CONTEXTUL
Criza Covid-19 și perturbările politice, economice și sociale pe care le-a provocat schimbă fundamental contextul tradițional pentru luarea deciziilor. Inconsecvențele, inadecvările și contradicțiile mai multor sisteme – de la sănătate și financiar la energie și educație – sunt mai expuse ca niciodată în mijlocul unui context global de preocupare pentru vieți, mijloace de trai și planetă. Liderii se află la o răscruce istorică, gestionând presiunile pe termen scurt împotriva incertitudinilor pe termen mediu și lung.
OPORTUNITATEA
Pe măsură ce intrăm într-o fereastră unică de oportunitate pentru a modela redresarea, această inițiativă va oferi informații care să ajute la informarea tuturor celor care determină starea viitoare a relațiilor globale, direcția economiilor naționale, prioritățile societăților, natura modelelor de afaceri și managementul a unui bun comun global. Pornind de la viziunea și vasta expertiză a liderilor angajați în comunitățile forumului, inițiativa Great Reset are un set de dimensiuni pentru a construi un nou contract social care să onoreze demnitatea fiecărei ființe umane.”
Traian deja in plină „Nouă Normalitate”!
Spuneți „Adio” normalității pe care o știați.
Da! Lumea s-a schimbat deja. Și o sa se mai schimbe, asta e clar! Ceea ce e normal, îmi veri spune, ca doar asta se întâmpla „de când lumea”…
Da, doar ca ceea ce particularizează Marea Revolutie Globală numita „The GREAT RESET” este viteza schimbărilor și DIRECTIA dezvoltărilor ulterioare.
Limitarea drepturilor si libertăților? Cenzura? Ideologia unica de stat? Controlul populației? Ura antitraditionala și antireligioasa? Controlul economiei de către multinaționale?
Clar, toate astea sunt deja cunoscute, le trăim deja! Astea erau previzibile și predictibile înaintea declanșării revoluției, doar ca nu știam cum vor proceda pentru a strânge și mai tare șurubul.
Acum știm. Dar nu știm și nici nu cred ca vrem sa știm ce ni se pregătește in valul 2 de revolutie. Căci întotdeauna implementarea și consolidarea „valorilor revoluționare” are costuri mult mai mari decât revoluția însăși. Istoria confirma de fiecare data acest lucru.
Ce se va întâmpla cu noi, cu toți? Nu știu. Foarte probabil ce vor ei. Ce se va întâmpla cu noi antirevoluționarii, reacționarii și subversivii care atentam la idealurile nobile ale Rebolutiei Globale? Nu știu nici asta. Mă aștept la ce e mai rau. Și asta in primul rând din partea populației cuprinse de elanul revoluționar…
Cum nu vreau sa va stric începutul acestui al doilea An Revoluționar, sau anul 1 După Marea Resetare, va voi indemna la un singur lucru: NU VĂ TEMEȚI!
Indiferent cât de putini și de slabi suntem, cert e ca suntem de partea bună a baricadei! Poate nu și a istoriei… dar,
#NuVăTemeți!
„Pentru că n-aţi primit un duh al robiei, pentru a trai in temere din nou, ci aţi primit Spiritul înfierii, princare strigăm: Avva! Părinte!” (Romani 8, 15).
Dan Chitic
Exclusiv
Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă, că te poți trezi figurant fără să vrei!
Jilava, mon amour (sau mai bine, mon „caușmar”!) cu figuranți forțați
În adâncurile sistemului penitenciar românesc, acolo unde dreptatea și legalitatea se ascund sub pat, o familie a transformat corupția într-o artă: familia Teoroc. Dar, ca în orice comedie (neagră), vine și momentul de cotitură, când clovnii își dau arama pe față și publicul începe să arunce cu roșii. Iar ieri, la Ministerul Justiției, am avut parte de un spectacol trist: polițiști trimiși în stradă ca ostatici ai răzbunării unui clan.
„Baroneasa WhatsApp” și aventurile padocului fantastic (continuă!)
Cristina Teoroc, alias „Baroneasa WhatsApp”, a transformat Penitenciarul Jilava într-un fel de „Fermă Animalelor” a lui Orwell, dar cu mai multă risipă și mai puțină morală. În loc de porci conducători, aveam câini de lux, tolăniți în padocuri construite pe bani publici, în timp ce angajații se întrebau dacă nu cumva au greșit meseria și trebuiau să se facă dresori. Acum, însă, „ferma” e în vizorul autorităților, iar „Baroneasa” încearcă să își spele imaginea cu orice preț.
Ștefan Teoroc, Liderul de sindicat cu vedere selectivă (si santaj inclus)
Și unde era Ștefan Teoroc, marele apărător al drepturilor angajaților? Probabil prea ocupat să numere banii din cotizații sau să admire „realizările” soției. Că doar nu era să se supere pe „Baroneasă” pentru niște fleacuri, cum ar fi colectările ilegale de fonduri sau amenințările la adresa subalternilor. Ah, și să nu uităm de liderii din teritoriu, recompensați cu funcții de conducere pentru a ține „armata” de membri în frâu! Asta nu e reprezentare sindicală, e șantaj curat!

SNPP: Sindicatul care apără corupția cu unghiile și cu dinții (sau mai bine, cu vuvuzele sub frică și pensionari recrutați cu forța)
Când „Baroneasa” a fost detronată de șeriful Bogdan Burcu, SNPP a sărit ca ars. Circa 400 de polițiști au fost trimiși în stradă, mulți dintre ei fără voia lor, obligați, șantajați sau intimidați de șefi. Au strigat împotriva Ministerului Justiției și a ANP de frică, nu din conștiință. Au suflat în vuvuzele de frică pentru susținerea unei familii care a pus mâna pe un sindicat și îl folosește pentru influență și îmbogățire personală. Asta nu e luptă sindicală, e răzbunare personală pe banii și nervii oamenilor!
FSSP: O umbră ieftină și inutilă a lui Teoroc
Și să nu uităm de Florin Șchiopu și FSSP, o prelungire inutilă a SNPP, o umbră ieftină a lui Teoroc, fără personalitate și fără principii. Prezența lor la protest? O glumă proastă, o încercare disperată de a da greutate unui protest care s-a dovedit a fi un eșec total.
Bogdan Burcu: Eroul sau nebunul? (sau poate doar un tip sătul de mizerie?)
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
În mijlocul acestui circ grotesc, apare un personaj: Bogdan Burcu, directorul general al ANP. Unii îl consideră un erou, un justițiar care a venit să curețe cloaca din sistemul penitenciar. Alții îl văd ca pe un nebun, un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. Un lucru e cert: a avut curajul să dea cu bâta-n baltă și să deranjeze liniștea corupților. Și, se pare, a reușit să spulbere mitul invincibilității familiei Teoroc.
Morala poveștii (dacă exista așa ceva în România, mai ales când vine vorba de corupție)
Familia Teoroc a crezut că poate transforma sistemul penitenciar într-o afacere de familie. SNPP a crezut că poate manipula angajații la nesfârșit. Dar, ca în orice comedie proastă, vine și momentul în care publicul se trezește și începe să huiduie. Iar polițiștii care au refuzat să participe la mascaradă sunt dovada vie că, în sistem, încă mai există conștiință, discernământ și rușine.
Concluzie: România, tara minunilor (si a corupților cu polițiști santajați și lideri disperați)
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. Până atunci, nu ne rămâne decât să râdem (sau să plângem) și să ne întrebăm: oare câți Teoroci mai trebuie să apară ca să ne dăm seama că ceva e putred în Danemarca (pardon, în România)? Și, mai ales, câți polițiști vor mai fi folosiți ca marionete în războaiele personale ale unor lideri corupți?
Întrebarea zilei:
Oare dacă am pune toți corupții din România într-un penitenciar administrat de familia Teoroc, cu lideri SNPP pe post de gardieni șantajatori, s-ar mai fura ceva sau ar ajunge să se fure între ei (și să dea vina pe Burcu)? Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură
Featured
Polițiștii SIDEPOL se alătură protestului național din 29 octombrie: „Uniți pentru o viață decentă!”
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 14 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 3 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!



