Administratie
Bataie mare pe justitie/Cine are justitia la mana are tara la picioare !!!
Proiectele de modificare a Legii privind organizarea judiciară şi a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii conţin propuneri ce constituie un regres inacceptabil în materia independenţei justiţiei. Este mesajul transmis de trei asociaţii profesionale ale magistraţilor, care denunţă tentativa ministrului Predoiu de supunere a justiţiei unui control politic.
„Asa cum am anuntat deja, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR), Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) si Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO) vor participa activ, cu propuneri de modificari si observaţii argumentate, la proiectele privind modificarea legilor justitiei. Deschiderea la dialog confirma atitudinea pe care aceste organizaţii profesionale au adoptat-o în mod constant, fiind necesar sa isi exprime punctul de vedere cu privire la aspectele esenţiale privind drepturile şi interesele magistraţilor, statutul acestora, buna organizare a justiţiei ca serviciu public, elemente care trebuie raportate direct la imperativul respectarii independentei justitiei.
De aceea, subliniem inca o data, asa cum a facut-o de nenumărate ori, ca nu vom accepta nicio propunere ce constituie un regres de la garantiile deja existente privind independenta judecatorilor, a procurorilor sau a sistemului judiciar in ansamblul sau. Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni a afirmat si reafirmat independența justitiei ca fiind o condiție prealabilă apărării statului de drept şi garantării fundamentale a unui proces echitabil. Totodată, a accentuat necesitatea existentei mijloacelor prin care independenta sa poata fi asigurată, atat la nivel constituţional si legislativ, cat si inpractica de zi cu zi [de exemplu, Avizele nr. 1(2001), nr. 17(2014)]”, se arată într-un comunicat semnat de preşedinţii celor trei asociaţii: Andreea Ciucă (AMR), Dana Gîrbovan (UNJR) şi Florica Roman (AJADO).
„1. Modificarea componentei colegiilor de conducere ale instantelor suprima democratia in conducerea acestora, ignora inadmisibil opinia si votul judecatorilor si reintoarce procedura de luare a deciziilor in instante la justitia de acum un deceniu si jumatate
Colegiile de conducere ale instantelor au fost infiintate prin Legea 304/2004 privind organizarea judiciara, avand urmatoarea compunere: “preşedintele, vicepreşedinţii, judecătorii inspectori şi preşedinţii de secţii, precum şi 1-2 judecători aleşi în adunarea generală a judecătorilor”.
Ulterior, legea a fost modificata, in vederea indeplinirii reformelor cerute pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, acordandu-se un rol primordial judecatorilor alesi de colegii lor, indiferent de ce functie ocupau acestia in instanta.
Modificarea componentei colegiului de conducere a fost facuta pentru ca “in reglementarea actuala (din 2005, n.n.), colegiul de conducere era format, preponderent, din judecatori si procurori cu functii de conducere, ceea ce nu asigura, in realitate, un acces democratic si extins al judecatorilor si procurorilor la procesul de luare a deciziilor”, se arata in expunerea de motive a legii din 2005 (http://www.cdep.ro/proiecte/2005/200/10/4/em214.pdf).
Or, prin proiectul supus dezbaterii, Ministrul Justitiei propune, practic, revenirea la forma initiala a legii, anterioara integrarii Romaniei in UE, fapt ce constituie un regres absolut incredibil in materia participarii democratice a judecatorilor la luarea deciziilor ce ii afecteaza in mod direct.
Astfel, conform proiectului, colegiile de conducere vor fi constituite din “preşedintele, vicepredinţii sau, după caz, vicepreşedintele, preşedinţii de secţie şi 2 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor”, ceea ce inseamna, in mod concret, ca judecatorii alesi nu au o putere decizionala reala. Nu am exclus si nu excludem posibilitatea ca din colegiul de conducere sa faca parte vicepresedintele instantei sau presedintii de sectii, si nici nu am pretins ca prezenta acestora in colegiu ar constitui o diluare a capacitatii reale de decizie, care trebuie sa fie in acord cu intersele legale si regulamentare ale instantei, precum si ale persoanelor ce o compun. Insa, nu am sustinut si nu sustinem prezenta acestora „automata” in colegiu, ci pe baza votului dat de adunarea generala.
- Desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ) nu este motivata si nu garanteaza in niciun fel ca judecatorii si procurorii nu vor mai fi interceptati, urmariti penal si trimisi in judecata pentru a fi influentati cu privire la solutiile pe care le pronunta
Desfiintarea SIIJ, fara introducerea unor garantii procedurale solide pentru judecatorii si procurorii investigati, este o propunere ce contravine in mod flagrant recomandarilor Comisiei de la Venetia cuprinse in Avizul 924/2018, si, de asemenea, reprezinta o revenire inacceptabila la situatia in care procurori cu grad de judecatorie vor putea, pe de o parte, sa ancheteze si sa trimita in judecata judecatori si procurori cu grad de Inalta Curte, iar, pe de alta parte, sa ii urmareasca penal inclusiv pentru solutiile pronuntate, situatie care face ca independenta justitiei, astfel cum este consacrata de documente internationale asumate de Romania, sa ajunga o simpla notiune, fara continut.
AMR, UNJR si AJADO au demonstrat in repetate randuri ca infiintarea SIIJ a fost o garantie necesara pentru independenta justitiei, in conditiile in care magistratii au fost anchetati pentru solutiile pronuntate, secretul deliberarii a fost incalcat de procurorii DNA, au existat magistrati trimisi in judecata si suspendati din functie pentru fapte nedeterminate sau pentru fapte ce nu exista ori pentru hotararile date, dupa cum au existat magistrati ce au fost interceptati de procurorii DNA in timpul si in legatura cu cauzele pe care le aveau de solutionat.
Hotararea Plenului CSM 225/2020, prin care s-a adoptat raportul Inspectiei Judiciare privind Respectarea principiilor generale care guverneaza activitatea Autoritatii Judecatoresti in cauzele de competenta DNA sau in legatura cu acestea, este plina de exemple concrete, punctuale, in acest sens, vizand anchete care au reprezentat presiuni la adresa judecatorilor si procurorilor, anchete in care au fost lasate sa se scurga perioade considerabile de timp fara sa se indeplineasca acte de urmarire penala, exemplele fiind numeroase si efective in raport.
Prin Decizia 33/2018, Curtea Constitutionala a stabilit ca infiintarea Sectiei este o garantie pentru independenta individuala a judecătorilor, asigurandu-se, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare. Ca atare, o astfel de garantie nu poate fi anulata decat daca este inlocuita cu o garantie superioara, exigenta pe care proiectul in discuţie nu o indeplineste.
De altfel, in sensul aratat a propus si Comisia de la Venetia eventuala regandire a SIIJ, “cu acordarea unor garanții procedurale mai solide pentru judecătorii și procurorii investigați”, si, nicidecum, prin simpla eliminare a celor deja existente. Tot Comisia de la Venetia a subliniat ca “adeziunea corpului profesional la modelu lpropus (de anchetare a magistratilor, n.n.) este o precondiție esențială a eficacității acestuia.”.
Or, consultarile repetate ale magistratilor cu privire la desfiintarea SIIJ nu au obtinut o astfel de adeziune, majoritatea larga a judecatorilor de la curtile de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie votand impotriva unor astfel de initiative.
- Nu exista independenta reala fara autonomie financiara. Perpetuarea subordonarii bugetului instantelor judecatoresti fata de Ministerul Justitiei este inadmisibila. Parchetele se bucura de independenta din acest punct de vedere
Noul proiect mentine situatia absurda in care procurorii, desi aflati, conform Constitutiei, sub autoritatea Ministrului Justitiei, au independenta bugetara, dar judecatorii, independenti potrivit Constitutiei, au bugetul administrat de Ministerul Justitiei, ministrul justitiei fiind ordonator principal de credite.
Constitutia prevede ca justitia se infaptuieste prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si instante, toate aceastea impreuna compunand puterea judecatoreasca, putere distincta in stat. Cu toate acestea, doar Inalta Curte de Casatie si Justitie este ordonator distinct de credite, in timp ce bugetele restului instantelor tin de Ministerul Justitiei, care este parte a puterii executive.
Aceasta situatie total anormala a determinat Statul Roman ca, la negocierile privind inchiderea capitolului 24 de negociere cu Uniunea Europeana, sa isi asume obligatia ca managementul fondurilor justitiei sa nu mai fie in mana Ministerului Justitiei, ci sa treaca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Aceasta dispozitie legala nu a intrat insa niciodata in vigoare, fiind abrogata dupa prorogari succesive, cu toate ca organizaţiile noastre profesionale s-au opus expres unei astfel de modificari.
Pastrarea bugetului instantelor sub autoritatea financiara a Ministerului Justitiei, institutie cu evidenta conotatie politica, afecteaza grav independenta judecatorilor, fapt condamnat constant de judecători, din 2009 pana in prezent. Situaţia este cu atat mai grava cu cat, prin raportare la autoritatile publice din sistemul judiciar, instanţele (toate curtile de apel, tribunalele, judecătoriile) sunt singurele subordonate financiar Ministerului Justitiei, in conditiile in care preşedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie este ordonator principal pentru instanta suprema, procurorul general al Romaniei este ordonator principal de creditepentru parchete, procurorul-sef DNA este ordonator principal de credite pentru aceste unitati de parchet, preşedintele CSM este ordonator principal de credite pentru Consiliu, inspectorul-sef este ordonator principal pentru Inspectia Judiciara.
Prin Hotararea Plenului CSM 227/15 octombrie 2019 s-a statuat sesizarea Ministerului Justiţiei pentru iniţierea demersurilor legislative, în vederea preluării bugetului instanţelor, cu excepţia bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de către Consiliul Superioral Magistraturii.I nsa, in locul demersurilor concrete pentru punerea in aplicare a acestei hotrari, proiectul Legii 304/2004 confirma perpetuarea nerespectarii principiului independentei financiare a instantelor.
- Alegerea membrilor CSM de catre toti judecatorii, indiferent de gradul de jurisdictie, goleste de continut reprezentativitatea acestora in cadrul Consiliului si anuleaza importanta votului fiecarui judecator
Potrivit legii, Sectia pentru Judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii este formata din 2 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, 3 judecători de la curțile de apel, 2 judecători de la tribunale si 2 judecători de la judecătorii.
Aceasta compunere reflecta atentia acordata de legiuitor unei componente echilibrate a Consiliului, apte sa-i asigure capacitatea de a-si indeplini rolul constitutional, prin reflectarea corecta a ierarhiei instantelor, in acord cu principiile organizarii judiciare, stabilite de Legea 304/2004, pe fundamentul dispozitiilor constitutionale.
Prin propunerile aduse de noul proiect, acest echilibru este distrus, in conditiile in care membrii CSM nu vor mai fi alesi pe grade de jurisdictie, ci vor fi votati de toti judecatorii. Astfel, exista o disproportie vadita intre numarul judecatorilor de la judecatorie si cel de la tribunale, curti de apel, si Inalta Curte de Casatie si Justitie, acesta descrescand, fireste, spre varful sistemului. Ca atare, intr-o procedura precum cea propusa prin proiectul de modificare a Legii 317/2004, judecatorii de la nivelul primei instante vor avea mereu un rol decisiv in alegerea TUTUROR membrilor CSM, ceea ce este vadit inacceptabil pentru ca transforma, practic, votul judecatorilor de la celelalte nivele ierarhice intr-o formalitate fara efecte, subordonandu-l vointei judecatorilor de la primul nivel ierarhic, pentru intreaga componenta a Sectiei pentru Judecatori a CSM.
- Reinstaurarea puterii ministrului justitiei, ca ”titular” al actiunii disciplinare exercitate impotriva judecatorilor si procurorilor, constituie, fara putinta de tagada, unul dintre cele mai clare elemente ale incercarii de supunere a justitiei de catre politic
Inlaturarea din dispozitiile Legii 317/2004 a calitatii ministrului justitiei de titular al actiunii disciplinare a reprezentat unul dintre punctele de maxima importanta pentru care organizatiile noastre profesionale au facut eforturi deosebite, cu ocazia dezbaterilor asupra modificarilor anterioare aduse legilor justitiei. Astfel, din anul 2018, ministrul justiției nu mai este titular al acțiunii disciplinare si, deci, nu mai poate să sesizeze Inspecția Judiciară in aceasta calitate speciala, singurul titular al actiunii disciplinare ramanand Inspectia Judiciara. Modificarea a reprezentat un succes evident pe calea consolidarii independentei justitiei si a fost prezentata ca atare organismelor internationale ale magistratilor din care fac parte asociatiile noastre, respectiv Asociatiei Europene a Judecatorilor (EAJ-AEM), Asociatiei Internationale a Judecatorilor (IAJ-UIM) si MEDEL.
Prin OUG 92/2018 a fost introdus un text in Legea 317/2004 potrivit caruia ministrul justitiei ”poate sesiza” Inspectia Judiciara pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare de către procurori. Pe de o parte, este necesar sa subliniem ca textul nu l-a reinstaurat pe ministrul justitiei ca ”titular” al actiunii judiciare. Pe de alta parte, organizatiile noastre profesionale s-au opus unei astfel de modificari, avand in vedere ca se prevede expres posibilitatea sesizării Inspectiei Judiciare, „în scris și motivat”, de către orice persoană interesată, „cu privire la abateri disciplinare săvârșite de judecători și procurori”. În temeiul acestei norme legale, ministrul justiției poate sesiza, în scris, Inspecția Judiciară cu privire la abateri disciplinare presupus a fi săvârșite atât de judecători, cât și de procurori, atunci când există motive pentru un astfel de demers, nemaifiind necesara o accentuare a acestei posibilitati printr-un text de lege distinct.
Insa, prin proiectul in dezbatere se urmareste revenirea la forma anterioara anului 2018, ministrului justitiei recunoscandu-i-se si garantandu-i-se expres calitatea de ”titular” al actiunii disciplinare impotriva judecatorilor si procurorilor. Acest inadmisibil regres nu face decat sa demonstreze ca, in mod cu totul regretabil, principiile statului de drept, ca pilon al democratiei – in special separatia puterilor si cooperarea lor loiala, precum si independenta justitiei -, nu sunt decat forme fara fond.” (Cerasela N.).
Administratie
„Centura? Las’ că ține Dumnezeu!” – Părinții la ruletă rusească, copilul pe asfalt
Copilul pe șosea, părintele la volan, legea în portbagaj
Un copil a căzut din mașină în timpul mersului pentru că nu era fixat cu centura de siguranță. Da, ai citit bine: nu e scenă dintr-un film, nu e cascadorie, nu e montaj. E România reală, în care unii adulți urcă la volan și își pun copilul în mașină ca pe o sacoșă de cumpărături, apoi se miră de „ghinion”.
Cazul este semnalat de Sindicatul Europol, care trage un semnal de alarmă simplu, clar și dureros: regulile nu există ca polițiștii să aibă pretext să dea amenzi, regulile există ca să nu ajungi să-ți culegi copilul de pe asfalt.
„Nu mă înveți tu pe mine cum să-mi cresc copilul!” – celebrul motto al inconștienței
În timp ce un copil ajunge să cadă din mașină în mers, aceeași categorie de părinți care nu prind centura și nu folosesc scaun omologat e primul „indignat” pe Facebook:
– „Statul e de vină!”
– „Drumurile sunt proaste!”
– „Poliția nu își face treaba!”
De parcă legea ar trebui să vină din urmă să țină copilul de mână în locul lor.
Europol spune clar: regulile nu sunt inventate ca polițistul să aibă cui scrie proces-verbal. Sunt făcute pentru siguranța participanților la trafic. Adică pentru a nu transforma mașina în catapultă și copilul în proiectil uman.
Legea nu omoară. Nepăsarea, da.
Text negru pe alb, nu „păreri” de pe internet:
1. Transportul copiilor cu înălțime de până la 135 cm fără ca aceștia să fie fixați și prinși cu ajutorul unui sistem de fixare în scaun
– Faptă prevăzută de art. 97 alin. 1 din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002
– Sancționată de art. 100 alin. 2 din OUG 195/2002
– Amendă: 4–5 puncte, adică 865–1081,25 lei
– 3 puncte penalizare
2. Transportarea copiilor în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță omologate
– Faptă prevăzută de art. 36 alin. 1 (3) din OUG 195/2002
– Sancționată de art. 100 alin. 2 din OUG 195/2002
– Amendă: 4–5 puncte, adică 865–1081,25 lei
– 3 puncte penalizare
Traducere pentru „experții” în scuze:
– copil mic = obligatoriu sistem de fixare / scaun / centură;
– nu ai / nu folosești = ilegal, periculos și scump;
– la limită, nu mai e vorba de amendă, ci de spital, parchet și regret pentru toată viața.
Centura nu e opțională, viața copilului nu e „la noroc”
Sindicatul Europol o spune cât se poate de clar: regulile salvează vieți. Cine alege să nu le respecte, joacă ruleta rusească nu cu propria viață, ci cu a copilului său.
Diferența dintre:
– „a căzut copilul din mașină”
și
– „am ajuns cu bine acasă”
poate fi un singur gest: să-l pui în scaun omologat și să îi prinzi centura cum scrie la carte.
Epilog: centura costă mai puțin decât o înmormântare
Pamfletul e usturător, dar realitatea e și mai dură:
– polițistul îți poate da amendă;
– medicul îți poate face ce poate în Urgență;
– preotul îți poate face slujba;
Dar niciunul nu poate întoarce timpul înapoi.
Legea e clară, Europol a explicat negru pe alb, amenzile sunt scrise, articolele sunt numerotate.
Dacă după toate astea tot îți urci copilul în mașină fără scaun și fără centură, nu mai vorbim de „neatenție”. Vorbim de inconștiență criminală mascată în „las’ că nu ni se întâmplă nouă”. (Irinel I.).
Administratie
Lovitură de proporții împotriva rețelelor de contrabandă: Peste 4 milioane de țigarete capturate de polițiștii de frontieră din Giurgiu
Într-o acțiune de amploare menită să securizeze frontierele și să combată traficul ilegal cu produse accizabile, autoritățile din Giurgiu au reușit una dintre cele mai mari capturi de tutun din ultima perioadă. Potrivit unei informări oficiale transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, o operațiune de tip „Blitz” desfășurată pe DN5 s-a soldat cu confiscarea a peste 4 milioane de țigarete și arestarea preventivă a unui cetățean străin.
Operațiunea tip Blitz pe DN5: Un transport ilegal de peste 6 milioane de lei a fost interceptat în trafic
Acțiunea, coordonată de Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial, a vizat monitorizarea atentă a fluxurilor de transport pe drumul național care leagă frontiera de capitală. În baza unei analize de risc riguroase, polițiștii au selectat pentru un control amănunțit un ansamblu rutier înmatriculat în Ucraina, condus de un tânăr de 29 de ani, tot de cetățenie ucraineană.
Conform datelor furnizate de ITPF Giurgiu, surpriza a venit în momentul deschiderii semiremorcii. Polițiștii au descoperit nu mai puțin de 4.080.000 de țigarete (echivalentul a 204.000 de pachete) de diverse mărci, toate fiind lipsite de timbrul fiscal obligatoriu. Valoarea totală a mărfii pe piața neagră a fost estimată la aproximativ 6.120.000 de lei, o sumă colosală pe care contrabandiștii sperau să o sustragă de la plata taxelor către bugetul de stat.
Mandat de arestare preventivă pentru șoferul ucrainean: Marfa de contrabandă a fost confiscată integral
Urmările legale pentru conducătorul auto au fost imediate și severe. După ce a fost reținut pentru 24 de ore, șoferul a fost prezentat în fața instanței în data de 10 august. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Giurgiu a admis propunerea Parchetului, emițând pe numele cetățeanului ucrainean un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii de frontieră au întocmit deja o lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și comercializare a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate corespunzător, depășind limita legală de 10.000 de țigarete. Întreaga cantitate de marfă a fost ridicată și depozitată în Camera de Corpuri Delicte a instituției pentru continuarea cercetărilor.
Securizarea frontierelor în contextul Acquis-ului Schengen: Angajamentul ITPF Giurgiu pentru protejarea intereselor economice
Această captură record subliniază determinarea autorităților române de a asigura securitatea frontierelor și de a proteja interesele economice ale statului român și ale Uniunii Europene. Reprezentanții ITPF Giurgiu au reconfirmat că astfel de activități specifice vor continua permanent, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru a preveni faptele ilegale și pentru a garanta respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Prin această acțiune, România demonstrează încă o dată capacitatea de a gestiona eficient standardele stricte impuse de statutul de stat membru care aplică reglementările spațiului Schengen. (Sava N.).
Administratie
Captură impresionantă la Otopeni: Zeci de mii de țigarete și tutun vrac descoperite în bagajele unor pasageri veniți din Istanbul și Dubai
Vigilența autorităților de la cel mai mare punct de trecere a frontierei aeriene din România a dus la dejucarea unei tentative de contrabandă de proporții. Potrivit unei informări transmise de Poliția de Frontieră, polițiștii din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă, în colaborare cu inspectorii vamali, au interceptat o cantitate semnificativă de produse din tutun nedeclarate, pe care trei pasageri au încercat să le introducă ilegal în țară.
Culoarul verde, o capcană pentru contrabandiști: Trei bărbați monitorizați prin analiza de risc
Incidentul a avut loc în momentul în care doi cetățeni români și un cetățean indian, cu vârste cuprinse între 43 și 59 de ani, au aterizat pe Aeroportul Otopeni venind din direcții precum Istanbul și Dubai. După efectuarea formalităților de intrare și ridicarea bagajelor de cală, aceștia au ales în mod deliberat „culoarul verde”, zonă destinată pasagerilor care nu au nimic de declarat autorităților.
Conform sursei citate, în baza unei analize de risc riguroase, polițiștii de frontieră și inspectorii vamali au decis efectuarea unui control amănunțit asupra bagajelor celor trei. Suspiciunile au fost confirmate rapid în momentul deschiderii valizelor, unde au fost găsite ascunse 18.800 de țigarete și nu mai puțin de 25 de kilograme de tutun vrac.
Sancțiuni drastice la frontieră: Dosar penal pentru contrabandă pe numele cetățeanului indian
Consecințele acestei tentative de eludare a legii au fost imediate. Întreaga cantitate de tutun și țigarete a fost reținută de autoritatea vamală, urmând a fi supusă procedurilor de confiscare. Cei doi cetățeni români implicați în transportul ilegal de țigarete nu au scăpat nici ei de rigorile legii, fiind sancționați contravențional cu amenzi usturătoare aplicate de autoritatea vamală.
Situația este mult mai gravă în cazul cetățeanului indian. Pe numele acestuia, autoritățile au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Poliția de Frontieră subliniază prin această acțiune importanța controalelor bazate pe analiza de risc, menite să descurajeze traficul ilegal cu produse accizabile care prejudiciază bugetul de stat. (Paul D.).
-
Exclusivacum 3 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS
-
Exclusivacum 19 oreI.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM
-
Exclusivacum 2 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX. „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVI: DE LA XANAX LA PRIZA FURATĂ. CUM ÎȘI ÎNCARCĂ „ELITA” ELECTRICA DIN BANI PUBLICI
-
Exclusivacum 5 zileFABRICA DE CHESTORI „CU DEDICAȚIE”: CUM VREA ANP SĂ DISTRIBUIE STELUȚE AURII PRIN SPATELE LEGII
-
Exclusivacum 2 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc
-
Exclusivacum 5 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. –„GRĂDINIȚA DE CADRE”- SEZONUL XXXV: DINASTIA XANAX, VOYEURISM LA BĂICOI ȘI CORIGENȚII TRĂDĂRII
-
Exclusivacum 4 zile„P”-UL DE LA PENIBIL SAU PENTRU PENAL? CUM S-A TRANSFORMAT IONICĂ ÎN PREȘUL LUI BENONE SUB OCHII SINDICATULUI DIAMANTUL



