Connect with us

Actualitate

Suntem slugile hoților ce controlează societatea?!

Publicat

pe

 

 

Analiza efectelor ne ocupă majoritatea timpului în care am putea acumula experiență reală, cultură și civilizație și am putea îndrepta sau îndepărta erorile în care persistăm. Despicăm firul în patru după ce cauza și-a produs efectele și trecem cu vederea, mult prea ușor și tangent când e vorba de cauza care a generat efectul. Blamăm, înjurăm, cârtim, invidiem, condamnăm, criticăm, desființăm, pe oricine și orice ni se pare imoral și care reprezintă un efect al unei soluții imorale, dar ocolim cauza producerii efectului, respectiv ce a determinat soluția imorală, ca și cum efectul n-ar avea cauză. Și analiza efectelor nu-i doar o pierdere de timp, ci presupune un consum uriaș de resurse, care are ca rezultat, în majoritatea cazurilor și o manipulare pe măsură și o deturnare evidentă a întregului sistem de valori, privite, exclusiv, din zona efectelor.

Plângem și condamnăm proasta adminisitrare (risipire) a banului public, a averii publice (cedată, în cele mai multe cazuri, gratis, de cei puși s-o administreze, unor grupuri de interese) și faptul că cetățeanul este umilit, desconsiderat, furat și mințit de cei numiți să administreze eficient (managerieze) banul public și averea publică. Și ca un fatalism preacceptat, ne-am obișnuit cu postura de gloată inertă, incapabilă să schimbe ceva dintr-un mecanism defect care generează, ca și cum ar fi setat astfel, în cazul numirii managerilor publici, numai exemplare imorale. Le înjurăm, criticăm, desființă, dar nu facem nimic să schimbăm mecanismul care produce și promovează astfel de specimene, de tip fanariot, ce ne vând și aservesc corporațiilor și noului sistem de „valori” al sclaviei mondiale.

Din nefericire pentru cetățeanul onest, mecanismul de promovare a mangerului public, adică al ordonatorului de credite, este unul defect, păgubos și falimentar, care are la bază un sistem imoral de reguli, neoficial, dar care, perfecționat și adaptat prin toleranță,  funcționează perfect. Nimeni nu este promovat pe bază de valoare profesională, morală sau competență probată și nici ca urmare a unei selecții ce garantează eficiență și moralitate în administrarea banului public și a averii publice. Confundând, în cele mai multe cazuri, „instrumentul” (funcționarul) cu cel ce-l manevrează, toată artileria, în cazul eșecului, o îndreptăm spre efect, adică spre „instrumentul” prin care s-a desăvârșit „opera” de distrugere și nu spre cauză, adică spre „mâna” care a utilizat „instrumentul”. Managerul public (șef de instituție, autoritate, regie, intreprindere cu capital public, etc.) și forul politic de decizie, care l-a impus, par, pentru că sunt publice, efectul și cauza catastrofei. Și atunci, eronat, pe unii îi executăm și-i facem țapi ispășitori, surghiunindu-i în „piața publică”, supunându-i judecății mass-media, iar pe ceilalți (politicienii) îi acuzăm doar de imoralitate și de complicitate la ceea ce se întâmplă în fapt, fără a-i pune la plată. Adevărul însă e dicolo de cortină, adică de ceea ce se vede, politicul și managementul fiind, în fapt, efectele, adică instrumentele prin care „programatorii” reali își valorifică proiectele și își implementează mecanismele.

Pe principiul biblic, al perfecțiunii decalogului, scopul oricărei numiri se ascunde în spatele unor concepte teoretice, morale, ce privesc cetățeanul și binele public. Fiecare numire este acompaniată de promisiuni morale, de genul eliminării subiectivismului, risipei sau clientelismului de tip mafiot în administrarea banului public și a averii publice. Nimeni nu recunoaște public că numirile, în fapt, au la bază exact aceste obiective: furtul banului public și al averii publice și că orice manager este numit pentru a facilita furtul, nu pentru a-l stopa. Însă realitatea nu poate fi mușamalizată, pentru că se reflectă în „buzunarul” fiecărui cetățean și este mai mult decât evident (dovedit de experiență și exemplele concrete) că toate numirile în funcțiile publice au ca scop asigurarea cadrului jefuirii banului public și a averii publice.

Cel mai elocvent exemplu, de cum se manageriază banul public, în interesul unor grupări, este cel privind managementul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).  Născută demagog, cu scopul de a fi o structură modernă, eficientă, în ceea ce privește colectarea banului public, încă din start, Agenția a devenit, clar, instrumentul grupărilor de tip mafiot. Aparent, decizia înființării Agenției, a fost una politică, generată de conceptul progresist al puterii politice, de îmbunătățire a mecanismului de colectare a impozitelor și taxelor. În realitate însă, prin managerii numiți, Agenția a devenit un instrument controlat de grupările de tip mafia, care, prin  intermediul A.N.A.F., au creat un mecanism de protecție al operațiunilor de devalizare a bugetului public. Un mecanism, structurat, în special, pe următoarele componente: colectarea, directă, în numele statului, de la populație sau firme, prin înființarea și exploatarea unui sistem paralel, a obligațiilor bugetare; neplata obligațiilor bugetare, beneficiind de facilități nereale, scutiri subiective sau de toleranță fiscală;  însușirea banilor publici, colectați de A.N.A.F., prin metoda rambursărilor având la bază operațiuni nereale; însușirea banilor publici prin furtul acestora din alocările de la buget pentru investiții publice, apelând la operațiuni comerciale fictive, după care banii rezultați erau „spălați” și redistribuiți. Or, ca să funcționeze acest mecanism, al sustragerii banilor publici destinați să ajungă la buget sau aflați în buget, trebuia să fie asigurat controlul total al A.N.A.F., control care nu putea fi asigurat decât prin numirea politică a șefilor acestei instituții. Iar numirile s-au operat cu siguranță nu pe principii profesionale sau morale, ci pe principii de apartenență la structurile de tip mafia, de obediență și subordonare necondiționată acestor structuri.

De la înființare și până în prezent, numirile în fruntea A.N.A.F., chiar dacă formal au fost făcute politic, în fapt, au fost operate de crima organizată. Adică de mafia evaziunii fiscale, mafia alocațiilor bugetare pentru investiții sau mafia retrocedărilor, cei care, așa cum rezultă din ultimele cercetări, au susținut financiar campaniile electorale și, în cele mai multe cazuri, candidații politici, atât în alegerile locale cât și parlamentare. Cu mici excepții (ale celor care și-au construit deja notorietate și care se confundă cu grupările politice) nici un politician nu a fost și nu este fără stăpân, adică independent și nu acționează obiectiv dacă lovește în interesele stăpânului. Or, dacă majoritatea politicienilor au „stăpân”, nu e logic că administratorul public, respectiv Guvernul, este numit de „stăpân” prin intermediul politicianului „instrument” ? Și atunci, în aceeași logică, putea ajunge, în fruntea A.N.A.F., vreun manager fără „stăpân” ? Putea un Chițoiu, Pop, Blejnar sau Diaconu să ajungă șefii „caseriei” publice, prin „accident”, fără sprijinul greilor mafiei ce controlau și controlează economia ? Ca unul care a activat în sistemul fiscal  – și cunoaște forte bine multe dintre grupările care au susținut ascendența unor foști șefi a-i A.N.A.F., interesele pe care le-au protejat și efectele reale ale acestor numiri în devalizarea bugetului -, pot afirma, fără să greșesc, că mecanismul subordonării grupărilor de interese a administrației publice locale, a parlamentarilor, a numirii miniștrilor și, prin intermediul acestora, controlul total al administrției publice, nu permitea „accidente”, tocmai într-un astfel de sector vital pentru mafia fiscală.

Plecând de la acest incontestabil adevăr, al dependenței șefilor A.N.A.F. de „stăpâni”, cauza ineficienței A.N.A.F., a dezastrului reprezentat de ponderea evaziunii fiscale în raport cu PIB și veniturile fiscale oficiale colectate, care se află aproape în „echilibru” (50% fraudă fiscală, 50% venituri fiscale colectate) și lipsa de performanță a A.N.A.F., incapabilă să strice „echilibrul” dintre fraudă și gradul de colectare al veniturilor fiscale, este mai mult decât evidentă. Cum nici un șef al A.N.A.F. – chiar dacă aparent a fost numit politic, ceea ce-i conferă, formal, o oarecare independență decizională -, n-a fost fără „stăpân”, e logic că legătura de cauzalitate dintre stăpâni și șefii ANAF este explicația comportamentului șefilor ANAF vis-a-vis de „toleranța” excesivă față de frauda fiscală sau chiar participarea directă a acestora. Iar „stăpânii” reprezintă adevarata cauză a efectelor dezastruoasei administrări a fondurilor publice și averii publice în România. Pentru că, în orice circumstanțe am analiza, managerii public doar formal au fost angajații statului. În fapt, în majoritatea deciziilor majore, aceștia au „onorat” obligațiile către „stăpânii” care i-au numit, protejat și, în cazul în care nu s-au compromis iremediabil, i-au renumnit în funcții, pentru a le servi interesele.

Și dacă între Chițoiu, Pop, Blejnar sau Diaconu, există diferențe în ceea ce privește abordarea de către mass-media a mangementului realizat la cârma A.N.A.F., acestea nu se datorează, în nici un caz, obiectivității, adică raportându-se ponderea evaziunii fiscale și colectării veniturilor bugetare în PIB, ca urmare a managementului. Ci, raportându-se la principiul „borcanului cu miere”, departajarea este făcută de cât de vizibil au violat șefii A.N.A.F., personal, „borcanul cu miere”, direct sau indirect.

Dacă însă am vrea adevărul, „gol-goluț”, adică cel „edemic”, neinfluențat de subiectivul concept al „binelulu și răului” privit prin prisma interesului, logic și corect ar fi să săpăm la rădăcina cauzei ce-a generat efectele gen Chițoiu, Pop, Blejnar sau Diaconu, rădăcina fiind exprimată de cine sunt, de ce au decis și cât au profitat „stăpânii” care au impus, prin instrumentul politic, aceste numiri. Aprofundând „subiectul”, cu siguranță ni se va devoala o altă dimensiune, aparent imperceptibilă, a pupitrului și mediului real din care este condusă societatea românească. Adică am avea imaginea cauzei reale ce generează efectele ce încep să ne copleșească, pe care le plătim mult prea scump și pe care le disecăm, analizăm, înfierăm, sistematic, omițând cauza. Iar din acest decor, indiferent de doza de manipulare ce ne este impusă forțat, nu putem elimina personajul pricipal, „stăpânul”, indiferent  de „brandul” pe care-l poartă și care, în diferite faze ale ascensiunii nulităților profesionale din fruntea A.N.A.F., au contribuit la promovare și „școlarizare” a celor ce s-au dovedit a fi slugi perfecte pentru o mafie care a jefuit și continuă să jefuiască banul public și averea publică, „decontând” cu „instrumentele” utilizate: politicieni și demnitari. Crucificând, în piața publică, pe altarul ce ostoiește setea de sânge a mulțimii manipulate, doar „instrumentele” cu care este jefuit cetățeanul, fără a sancționa, în același mod, și „stăpânul” care a dat ordinul, nu facem decât să acceptăm fatalismul care ne condamnă să fim slugile hoților ce controlează societatea.

 

Actualitate

Reconfigurare majoră în industria aerospațială: Boeing devine partener strategic al Archer Aviation printr-o tranzacție istorică

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să redefinească viitorul aviației electrice și autonome, Boeing a anunțat cedarea a trei dintre subsidiarele sale către startup-ul Archer Aviation. Această tranzacție, realizată integral prin schimb de acțiuni, transformă gigantul aeronautic într-un partener cheie al Archer, marcând o etapă decisivă în consolidarea pieței aeronavelor cu decolare și aterizare verticală (eVTOL).

De la rivalitate la sinergie: Integrarea Wisk Aero și consolidarea expertizei tehnologice

Conform acordurilor semnate de cele două companii, Boeing va transfera dreptul de proprietate asupra subsidiarei de drone Insitu, a companiei de gestionare a traficului aerian SkyGrid și a producătorului de aeronave electrice Wisk Aero. Aceasta din urmă, o fostă rivală acerbă a Archer, va deveni acum un pilon central în dezvoltarea noilor tehnologii de zbor autonom. În schimbul acestor active, Boeing va prelua o participație de aproximativ 16,5% în cadrul Archer Aviation.

Conducerea Boeing a descris tranzacția ca fiind un scenariu de tip „câștig-câștig”, subliniind că acest pas permite subsidiarelor transferate să accelereze dezvoltarea capacităților și intrarea pe piață. În același timp, Boeing își securizează randamentul investițiilor realizate în ultimele două decenii prin menținerea unei legături strategice cu aceste tehnologii de vârf.

Ofensiva în sectorul apărării: Dronele Insitu și platforma de inteligență artificială ZEE

Tranzacția, care se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, sub rezerva aprobărilor reglementare, promite să zguduie piața sistemelor autonome și să extindă semnificativ prezența Archer în sectorul apărării. Prin achiziția Insitu, Archer integrează în portofoliul său tehnologii testate în luptă, precum drona Scan Eagle, utilizată deja de forțele armate din 35 de țări.

Expertiza combinată a celor trei noi entități va fi utilizată pentru a fortifica ZEE, platforma de inteligență artificială a Archer. Această consolidare vine la scurt timp după ce Archer a anunțat un parteneriat cu Anduril, lider în tehnologie militară, pentru dezvoltarea dronei hibrid-electrice Thunder, un sistem de tip „loyal wingman” destinat escortării elicopterelor.

Strategia de redresare a gigantului Boeing: Dezinvestiri pentru stabilitate financiară

Sub conducerea noului CEO Kelly Ortberg, Boeing a prioritizat dezinvestirea activelor care nu fac parte din nucleul dur al afacerii, într-un efort de a reechilibra compania și de a atrage lichidități. Pe lângă pachetul de acțiuni, Boeing s-a angajat să investească până la 55 de milioane de dolari într-o rundă viitoare de finanțare a Archer și deține opțiunea de a achiziționa acțiuni suplimentare în valoare de 200 de milioane de dolari.

Un element crucial al acordului este „aranjamentul de partajare a tehnologiei”. Boeing va păstra accesul la tehnologia de zbor autonom dezvoltată de Wisk pentru generațiile actuale și viitoare de aeronave comerciale și militare. În timp ce industria eVTOL s-a confruntat recent cu bariere de reglementare, pivotarea către aplicații de apărare și utilizarea propulsiilor hibrid-electrice par să fie soluția pentru performanțe superioare și viabilitate pe termen lung.

Citeste in continuare

Actualitate

Frontul viitorului: Inteligența Artificială Agentică redefinește supremația militară și viteza de reacție

Publicat

pe

De

Dincolo de simplele funcții de chat, noua eră a sistemelor autonome impune o schimbare radicală de paradigmă în teatrele de operațiuni, transformând modul în care forțele armate procesează informația și execută deciziile tactice.

Cursa contra cronometru: De la modelele open-source la autonomia totală pe câmpul de luptă

Tranziția către „AI-ul agentic” nu este doar o evoluție tehnologică, ci o necesitate dictată de realitățile brutale ale conflictelor moderne. În prezent, proliferarea modelelor open-source permite actorilor adversi să sintetizeze vulnerabilități cibernetice cu o viteză fără precedent. În acest context, lanțurile decizionale care depind exclusiv de intervenția umană riscă să devină irelevante în fața atacurilor de tip „swarm” (roi) sau a războiului electronic accelerat.

Experții în tehnologie militară subliniază că, în locuri precum Ucraina, asistăm deja la o tranziție rapidă către sisteme de armament cu costuri reduse care tind spre autonomie deplină. Urgența implementării acestor sisteme derivă dintr-un calcul matematic simplu: viteza de reacție umană nu mai poate ține pasul cu ritmul în care mașinile pot adapta tacticile de luptă în timp real.

Reguli de angajare dinamice: Echilibrul critic între controlul uman și execuția autonomă

Implementarea inteligenței artificiale nu trebuie privită ca un comutator binar „pornit/oprit”, ci ca o scală variabilă a autonomiei. În mediile de sprijin logistic, unde riscurile sunt scăzute, sistemele pot opera cu un grad ridicat de independență. Totuși, în scenariile tactice de mare risc, care implică lovituri cinetice, decizia finală rămâne imperativ în mâna comandantului.

Obiectivul central al AI-ului agentic nu este înlocuirea judecății umane, ci eliminarea „zgomotului cognitiv”. Prin sintetizarea volumelor masive de date în timp real, tehnologia permite liderilor militari să ia decizii bazate pe adevărul din teren, nu pe supraîncărcare informațională. Această reinginerie a proceselor nu înseamnă doar digitizarea vechii birocrații, ci reconstruirea fluxurilor de lucru în jurul capacităților mașinii.

Orizontul anului 2035: Era abundenței software și a soldatului programator de elită

Până în 2035, forțele militare vor trece printr-o transformare structurală profundă. Se prefigurează o lume a „abundenței software”, unde costurile de dezvoltare vor scădea atât de mult încât aplicațiile militare nu vor mai fi active permanente, ci instrumente de unică folosință, create special pentru o misiune și eliminate ulterior.

Cea mai semnificativă schimbare va fi însă descentralizarea competențelor digitale. Viitorul aparține plutoanelor de infanterie care vor avea în componență subofițeri specializați în software. Aceștia nu vor mai apela la cartierul general pentru soluții tehnice, ci vor construi capabilități digitale direct pe linia frontului, adaptându-se instantaneu provocărilor tactice. Această agilitate distribuită va defini forța modernă într-un spațiu de luptă dominat de autonomie.

Citeste in continuare

Actualitate

Cronometru contra cronometru la Washington: Senatul face un pas decisiv pentru a evita blocajul guvernamental, dar Pentagonul rămâne în „așteptare”

Publicat

pe

De

Într-o cursă contracronometru pentru a preveni colapsul administrativ, Senatul american a adoptat astăzi un proiect de lege bipartizan pentru finanțarea temporară a agențiilor federale. Măsura, deși vitală, reprezintă doar un armistițiu fragil într-un război legislativ mai amplu, asigurând funcționarea statului până la data de 11 decembrie, dar lăsând sub semnul întrebării marile proiecte de înarmare.

Duelul variantelor: Disputa dintre Senat și Cameră pune sub semnul întrebării stabilitatea toamnei

Cu un scor zdrobitor de 90 la 6, senatorii au votat pentru prelungirea finanțării, însă drumul până la biroul președintelui Donald Trump este presărat cu obstacole politice. Camera Reprezentanților a avansat anterior propria versiune, cu un termen mai scurt, până pe 4 decembrie, și fără o serie de excepții financiare pe care democrații le consideră esențiale.

Diferențele dintre cele două foruri legislative forțează o lună septembrie incendiară. La revenirea din vacanța parlamentară, cele două camere ale Congresului vor trebui să armonizeze aceste texte divergente. Dacă nu se va ajunge la un consens până la termenul limită de 30 septembrie, Statele Unite riscă un „shutdown” – o închidere a instituțiilor guvernamentale – care s-ar putea prelungi până după alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie.

Pentagonul, sub zodia restricțiilor: Proiectele de miliarde, blocate în hățișul birocratic

Pentru Departamentul Apărării, această rezoluție de continuitate (CR) vine cu un gust amar. Deși asigură supraviețuirea financiară, proiectul îngheață bugetul Pentagonului la nivelul anului fiscal 2026 și, mai grav, interzice demararea oricăror programe noi.

Această „paralizie” temporară lovește direct în prioritățile Casei Albe. Congresul a ignorat, până în acest moment, solicitările pentru excepții bugetare majore. Printre victimele colaterale ale acestui blocaj se numără finanțarea de un miliard de dolari pentru cuirasatul din clasa „Trump” și autorizarea plăților pentru cinci contracte multianuale de achiziție de muniție, esențiale în actualul context global.

Spectrul „Shutdown-ului”: Miza electorală a unui blocaj administrativ

Miza acestei dispute depășește sfera administrativă, intrând adânc în teritoriul strategiei electorale. Un blocaj guvernamental chiar înainte de alegeri ar putea reconfigura preferințele votanților și ar transmite un semnal de instabilitate pe plan internațional.

Fără o reconciliere rapidă între versiunea Senatului și cea a Camerei în săptămânile ce urmează, mecanismul federal american riscă să se gripeze într-un moment critic. Pentru liderii militari, incertitudinea înseamnă amânări strategice, în timp ce pentru clasa politică, luna septembrie devine testul suprem de maturitate legislativă într-un an dominat de tensiuni politice majore.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)

Hipodromul rușinii: ANZ îi face KO pe „Nae Comisionaru’” și pe „Stimatu’ cu caii dopabili”. De la dopaj protejat la...

Exclusiv23 de ore ago

I.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM

„Volga neagră” de Păulești și SIPI-stul cu capul în SMURD Ziarul de investigații Incisiv de Prahova revine, cu și mai...

Exclusiv23 de ore ago

Polițiști-hamali la IPJ Sibiu: „Voluntariat” la cărat mobilă, verificat cu ștampilă, nu cu bun-simț

Polițistul român, noul brigadier la mobilă Doi polițiști care, potrivit relatărilor Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, se plictiseau acasă, s-au...

Exclusiv23 de ore ago

Cum a inventat IGPR sclavia de lux în uniformă

Un an de „foarte bine, tovarăși, dar pe gratis!” – La muncă dar retrogradați la leafă Promovarea polițiștilor pe funcții...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX.  „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc

DE LA UPG PLOIEȘTI LA „NU E BUN DE NIMIC”: AȘA S-A FĂCUT POLIȚIST În minunatul lanț trofic al „cadrelor”...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc

POPA CORNELIUS – DE LA „RĂZBUNARE ȘI DREPTATE” LA LINIȘTE MORTUARĂ Serialul „IPJ PRAHOVA S.R.L. – Grădinița de cadre”, documentat...

Exclusiv2 zile ago

CCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor

Cinci ani de drum la CCR pentru un mare „NU”. Plafonul rămâne bătut în cuie Sindicatul Diamantul anunță, negru pe...

Exclusiv3 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS

Serialul „GRĂDINIȚA DE CADRE” de la IPJ Prahova continuă, iar ziarul de investigații Incisiv de Prahova pune reflectorul, în SEZONUL...

Exclusiv3 zile ago

Record mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii

Matematica specială de la vârful statului sau cum se transformă jumătate de an într-o viață de om În universul paralel...

Exclusiv3 zile ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ CONSTANȚA: SINDICATUL „DIAMANTUL” PRIMEȘTE BANI DIN „SURSE ANONIME” CHIAR DIN SALARIILE POLIȚIȘTILOR!

ȘUANEA DE LA FINANCIAR SAU CUM SĂ TE ASCUNZI DUPĂ GDPR CA SĂ NU-ȚI FACI TREABA Într-o țară în care...

Exclusiv4 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVI: DE LA XANAX LA PRIZA FURATĂ. CUM ÎȘI ÎNCARCĂ „ELITA” ELECTRICA DIN BANI PUBLICI

DELEGAȚII PE BANDĂ, COMPETENȚĂ LA MUNTE ȘI LA MARE În „Republica de la Ploiești”, IPJ Prahova a devenit oficial o...

Exclusiv4 zile ago

„P”-UL DE LA PENIBIL SAU PENTRU PENAL? CUM S-A TRANSFORMAT IONICĂ ÎN PREȘUL LUI BENONE SUB OCHII SINDICATULUI DIAMANTUL

Episodul „P” de la Pile: Când Ionică își îndoaie genunchii în fața lui Benone Spectacolul grotesc de la vârful Inspectoratului...

Exclusiv5 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. –„GRĂDINIȚA DE CADRE”- SEZONUL XXXV: DINASTIA XANAX, VOYEURISM LA BĂICOI ȘI CORIGENȚII TRĂDĂRII

În „Republica de la Ploiești”, unde legea se scrie cu xanax și se semnează pe contracte de împrumut fictive, Inspectoratul...

Exclusiv5 zile ago

FABRICA DE CHESTORI „CU DEDICAȚIE”: CUM VREA ANP SĂ DISTRIBUIE STELUȚE AURII PRIN SPATELE LEGII

În timp ce sistemul penitenciar se scufundă în probleme reale, „băieții deștepți” din dealul Cotrocenilor și din birourile Administrației Naționale...

Exclusiv5 zile ago

RACHETA DE AUR ÎN „FONDUL DE TEN” AL GUVERNULUI: CUM A BOMBARDAT COSMIN OLTEANU MAFIA ANTIGRINDINĂ CU 5 TONE DE RAPIȚĂ, ÎN TIMP CE STATUL PLĂTEȘTE PAZA TEVILOR GOALE!

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii prahoveni își numărau,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv